„Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom. XLVI, 2007, p. 89–106

PRIMELE TIPĂRITURI DIN TRANSILVANIA (SIBIU, 1525)∗

Zsolt Simon Institutul de Cercetări Socio-Umane „Fg. Şincai” Târgu Mureş

Cercetările anterioare referitoare la istoria tiparului din Transilvania au reuşit să stabilească că prima tipografie a funcţionat la Sibiu, dintre primele ei produse, până acum, putând fi identificate două tipărituri. Prima ar fi fost o carte de gramatică latină scrisă de către Thomas Gemmarius şi editată în 1529. Din această tipăritură nu s-a păstrat niciun exemplar şi nici textul acesteia, numai câte o însemnare din secolul al XVII-lea, respectiv al XVIII-lea, atestă existenţa acesteia, fără însă a spune expres că a fost tipărită la Sibiu. Pornind de la faptul că autorul, Thomas Gemmarius, era sibian şi întrucât cartea a fost dedicată fiului judelui regal săsesc, Markus Pemphlinger, care atunci locuia la Sibiu, se consideră că gramatica a fost tipărită tot la Sibiu. Cea de-a două tipăritură conţinea sfaturile medicale ale lui Sebastian Pauschner, medicul Sibiului, împotriva epidemiei de ciumă. Nici din această tipăritură nu s-a păstrat vreun exemplar, numai textul ei, într-o copie din secolul al XVII-lea, din care reiese că această carte a fost editată în 1530 la Sibiu de către Lukas Trapoldner, despre care vom scrie mai jos1. Acesta este şi ultimul produs cunoscut al respectivei tipografii,

∗ Aici aş dori să-mi exprim mulţumirile colectivului Bibliotecii Documentare „Teleki-Bolyai”, în special domnului conducător de secţie Spielmann Mihály, domnişoarei bibliotecare Bányai Réka, doamnei restauratoare Márton Krisztina, respectiv doamnelor dr. V. Ecsedy Judit şi P. Vásárhelyi Judit de la Biblioteca Naţională „Széchényi” din Budapesta pentru ajutorul lor dat în elaborarea prezentului studiu.

1 Borsa Gedeon, Az első szebeni nyomda Erdélyben (1528–1530), în Idem, Könyvtörténeti írások. Schriften aus der Geschichte des Buchdruckes, I, Budapest, 1996, p. 116-121; Jakó Zsigmond, A szebeni nyomda XVI. századi történetéhez, în Idem, Írás, könyv, értelmiség. Tanulmányok Erdély történelméhez, Bukarest, 1976, p. 180-183 (textul acestui studiu a apărut cu unele modificări şi în limba română); Idem, Tipografia de la Sibiu şi locul ei în istoria tiparului românesc din secolul al XVI-lea, în „Anuarul Institutului de Istorie, Cluj”, VII (1964), p. 97-115; Idem, Tiparul cu litere latine în Sibiu în secolul al XVI-lea, în Idem, Philobiblon transilvan, cu o introducere de prof. dr. Virgil Cândea, Bucureşti, 1977, p. 93-116; Régi magyarországi nyomtatványok 1473-1600. Res litteraria Hungariae vetus operum impressorum 1473-1600, editori Gedeon Borsa, Ferenc Hervay, Béla Holl, István Kafer şi Ákos Kelecsényi, I, Budapest, 1971, p. 73-75; Gernot Nussbächer, Beiträge zur Geschichte des Hermannstädter Buchdrucks im 16. Jahrhundert, în Idem, Aus Urkunden und Chroniken. Beiträge zur siebenbürgischen Heimatkunde, I, Bukarest, 1981, p. 146-151. Despre Pauschner şi cartea lui, vezi şi Borsa Gedeon, Sebastian Pauschner, az első Magyarországon megjelent orvosi munka szerzője és nyomtatásban kiadott munkái, în Idem, Könyvtörténeti írások, op. cit., I, p. 122-125. Despre Trapoldner, vezi şi Klaus Popa, Neue Erkenntnisse über den siebenbürgischen Buchdrucker Lucas Trapoldner, în „Magyar Könyvszemle”, CXII (1996), p. 358-361.

Zsolt Simon 2 90

apoi abia după anul 1575 s-au editat din nou la Sibiu cărţi cu caractere latine (între 1544 şi 1552 a funcţionat în oraş o tipografie cu caractere chirilice)2. Din produsele primei tipografii deci, până în momentul de faţă nu s-a găsit încă niciun exemplar. Obiectivul nostru este de a prezenta trei dintre primele tipărituri ale acestei oficine, pe care am avut norocul de a le găsi3.

Tipăriturile cu pricina au fost nişte exemplare de maculatură, lipite între scoarţele unui volum aparţinând Bibliotecii Documentare „Teleki-Bolyai” din Târgu-Mureş. Ele au fost desprinse din cartonul scoarţelor de către Bustya Endre, care a fost între 1957 şi 1961 bibliograf la Biblioteca Teleki4. Bustya a scos probabil fragmentele în 1959 sau în ultimii ani ai funcţionării sale la această bibliotecă, deoarece pe coperta dosarului în care s-au păstrat fragmentele, un alt bibliograf al bibliotecii, Fikk László, a scris că volumul a fost relegat în ianuarie 1961, iar într-un alt dosar, care conţine tipărituri extrase din alte scoarţe, pe lângă o notă cu acelaşi conţinut, a notat „iul.-aug. 1959”, probabil, data extragerii acestor fragmente.

Tipăriturile sibiene, teoretic, trebuie să fi fost legate în scoarţa acelei cărţi ale cărei titlu şi cotă au fost trecute pe dosarul în care se găsea. Această carte era Legenda aurea sanctorum scrisă de Jacobus de Voragine şi editată la Basel în anul 14905. Pe baza formei găurilor din hârtie şi a diferitelor urme lăsate de fragmente pe foile vecine se poate reconstitui ordinea fragmentelor între scoarţe. Se poate spune că ele provin din două coperte ale aceleiaşi cărţi. Pe baza amprentei învelitoarei de piele lipită pe partea interioară a unei coperte şi a panglicilor de întărire, se poate stabili şi mărimea cartonului, care a rezultat din lipirea acestor fragmente. Acesta fiind mai mare decât scoarţa actuală a cărţii lui Voragine, ţinând cont şi de faptul că fragmentele erau foarte tare afectate de insecte, iar scoarţa şi primele, respectiv ultimele file ale acestei cărţi erau foarte puţin afectate, se poate deduce că fragmentele sibiene nu puteau fi legate în coperta cărţii lui Voragine. (Cu ocazia

2 Jakó Zsigmond, op. cit., p. 183, 187. 3 Facsimilele acestor fragmnete le publicăm în Anexe. 4 Romániai magyar irodalmi lexikon, editor Balogh Edgár, I, Bukarest, 1981, p. 304. Biblioteca

„Teleki” a fost una din bibliotecile din care a fost alcătuită Biblioteca Documentară „Teleki-Bolyai” de astăzi.

5 Cota actuală a volumului este: Biblioteca Documentară „Teleki-Bolyai” 0-629, iar descrierea ei: Catalogus Incunabulorum Bibliothecae Teleki-Bolyai. Catalogul incunabulelor din Biblioteca Teleki-Bolyai, Târgu-Mureş, 1971, p. 25, nr. 18. Pe baza inscripţiei de posesor, pe care conform scrierii o datăm în secolele XVII-XVIII, cartea aparţinea atunci conventului franciscan din Călugăreni. Conventul fiind fondat în 1635, cartea trebuie să fi ajuns acolo dintr-o altă colecţie, însă din care anume, nu se poate identifica. Pe baza unei inscripţii marginale în limba maghiară de pe fol. IV, databilă în prima jumătate a scolului al XVI-lea, cartea trebuie să fi fost atunci deja în Transilvania sau Ungaria. Despre istoria conventului din Călugăreni vezi P. György József, A ferencrendiek élete és működése Erdélyben, Cluj-Kolozsvár, 1930, p. 278-293; Szabó György Piusz, Ferencrendiek a magyar történelemben. Adalékok a magyar ferencrendiek történetéhez, Budapest, 1921, p. 301; Medgyesy-Schmikli Norbert, A mikházi kolostor missziós munkája 1766-1785 között – eddig ismeretlen forrás alapján, în A ferences lelkiség hatása az újkori Közép-Európa történetére és kultúrájára, editori Őze Sándor şi Medgyesy–Schmikli Norbert (Művelődéstörténeti műhely. Rendtörténeti konferenciák [1]), Piliscsaba-Budapest, 2005, p. 240-256.

3 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 91

relegării din 1961, paginile cărţii nu au fost tăiate pe margini, fiindcă muchiile sunt mult mai uzate. Acest fapt exclude posibilitatea ca anterior scoaterii fragmentelor coperta cărţii să fi fost mai mare decât mărimea actuală, ceea ce înseamnă că nu este posibil ca fragmentele să fi fost folosite la confecţionarea copertei cu pricina.) Probabil că autorul notei de pe dosar, Fikk, nu a ştiut din scoarţa cărei cărţi a desprins Bustya tipăriturile sibiene şi astfel, după plecarea lui Bustya în 1961 de la bibliotecă, le-a pus într-un dosar greşit6. Pe baza cunoştinţelor actuale, nu se poate spune deocamdată din coperta cărei cărţi au fost extrase tipăriturile.

Oricare ar fi fost volumul din care au fost desfăcute fragmentele, ne-au parvenit opt fragmente de tipărituri, care, judecând după înfăţişare şi conţinut, sunt părţi a 4 sau 5 file. Pe o parte a acestor file au fost tipărite nişte texte religioase mai scurte, şi anume, într-un chenar separat în limba germană Credo, iar într-un alt chenar, o dată, trei texte în limba germană: Tatăl nostru, Ave Maria şi Cele zece porunci, apoi, după un ornament aşezat pe orizontală, trei texte în limba latină: Magnificat şi antifoanele Veni sancte spiritus şi Salve regina.

Pe cealaltă parte a foilor găsim o altă tipăritură, pe frontispiciul căreia este tipărit cu caractere de dimensiuni mai mari şi cu litere mari NOUUS. ANNUS. IUBILEUS7, având înţelesul „Noul an jubiliar”, care se referă la anul jubiliar anunţat de papă în 15258. Urmează un text scurt, semnat de către tipografii Magister Lucas Trapoldianus Ac Ualentinus Coruinus presbiter: Calcographi Cibinienses. Despre Trapoldner se ştie că a studiat, în 1519 şi 1520, la Universitatea din Köln unde a obţinut gradul de magister, şi se presupune că în 1524 a fost membru al conventului dominican din Bistriţa, iar în 1525 era numit lector de filosofie la nou-înfiinţatul studium generale din Sibiu. După cum am amintit în introducere, el a editat în 1530 cartea lui Sebastian Pauschner despre ciumă, după care între 1531 şi 1545 a fost notarul Sibiului, iar în 1546 conducătorul şcolii orăşeneşti; a decedat în 1547 ca membru al sfatului orăşenesc9. Despre celălalt tipograf, preotul (presbiter) Valentinus Corvinus sau, dacă acesta este numele latinizat al unui german, Valentin Rabe, până în momentul de faţă nu am reuşit să găsim date. S-ar putea ca aceasta să se datoreze faptului că el nu era originar din Transilvania, ci o persoană care să fi

6 După relatările angajaţilor bibliotecii, nu este verosimil ca, după Fikk, să fi încurcat cineva conţinutul dosarelor, neumblându-se la ele. De altfel, pe baza găurilor produse de insecte s-a putut constata că nişte file provenind dintr-o singură copertă erau puse în două dosare diferite, pe care erau notate cotele a două cărţi diferite.

7 Textele tipăriturilor le-am transcris aşa cum apar ele în tipărituri, menţinând şi punctuaţia originală. 8 Despre istoria anilor jubiliari, vezi: Magyar Katolikus Lexikon, ed. cit., V, p. 932-939, iar

despre referirile la Ungaria medievală, vezi: Ibidem, p. 939-940; Elekes Lajos, Hunyadi, Budapest, 1952, p. 400-401; Borsa Gedeon, A törökök ellen Magyarországon hiredetett 1500. évi jubileumi búcsú és az azzal kapcsolatos nyomtatványok, în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., III, p. 34-62; Magyarországi pápai követek jelentései 1524-1526. Relationes oratorum Pontificorum 1524-1526. (Vatikáni magyar okirattár. Monumenta Vaticana Historiam Regni Hungariae illustrantia. II.1.) Budapest, 1884 (reprint Budapest, 2001), p. 151, 153, 157, 177-178.

9 Jakó Zsigmond, op. cit., p. 182-183; Borsa Gedeon, op. cit., p. 120; Klaus Popa, op. cit., p. 359-361.

Zsolt Simon 4 92

lucrat la o tipografie din străinătate, şi de acolo să fi venit la Sibiu, poate chiar la chemarea lui Trapoldner sau împreună cu el. În acest caz este posibil ca Valentinus Corvinus să se fi ocupat (mai mult) de partea tehnică, iar Trapoldner, având cunoştinţe locale şi relaţii personale mai bune, (şi) de partea administrativă.

În textul amintit tipografii spun că, dorind a face plăcere (Gratum facere volentes dominationibus vestris) conducătorilor şi locuitorilor Sibiului, dedică anului jubiliar aceste caractere puse prin tipărire în faţa ochilor tuturor. Ei amintesc şi marea osteneală şi marile cheltuieli, pe care le-au suportat, respectiv le-au avut în munca lor. Deoarece, din cauza unei găuri, primele litere ale cuvântului care desemnează această muncă lipsesc, nu putem spune despre ce fel de lucru este vorba (hunc omnium oculis subiectum caracterem: Tÿppographice rei: com(m)u(n)iq(ue) mortalium o(m)nium vtilitati inseruientem: non minus laboriose q(uam) somptu[ose …]ornatum10: pro novo q(uo)d aiunt anno dedicamus). În continuare spun că în provincia lor – sub care ei înţeleg probabil Transilvania sau teritoriile Universităţii Săseşti – această muncă este foarte rară şi neştiută de veci, şi de aceea le va fi cu atât mai plăcută şi foarte dragă în ochii acelora, care îi conduc cel mai demn (vt quo magis prouincie huic nostre rarus sit hic labor: [a se]culoq(ue)11 non visus: sic eo charior placitusq(ue) ac bene gratus futurus sit in co(n)spectu vestro: hoc est illorum qui nobis dignissime presunt). După aceasta ei trec la prezentarea a ceea ce au tipărit. Este vorba de un tabel al sărbătorilor mobile calculat pe 50 de ani, începând de la anul jubiliar, care era anul în curs de atunci (festorum mobilium Tabulam quandam: ab anno ipso Iubileo nunc videlicet presenti in quinquaginta annos continuos prorectam). Dorim să menţionăm că acest calendar se referă de fapt la 51 ani, la perioada dintre 1525 şi 1575. Textul se încheie cu datarea şi cu semnătura autorilor, din care aflăm că textul a fost redactat la Sibiu pe 5 ianuarie 1525 (Cibinÿ Nona Jannuarÿ : Anno Restitute Salutis. 1525).

Importanţa deosebită a acestui text constă în faptul că spune explicit că este prima tipăritură din „provincie”, adică din Transilvania, reieşind şi data, şi locul când şi unde acesta a văzut lumina tiparului. Pe de altă parte, din semnături aflăm şi numele primilor tipografi, care au activat în Transilvania12. În final, din text reiese şi faptul că tipăritura era dedicată conducătorilor oraşului Sibiu.

Calendarul propriu-zis, după cum arată şi titlul redactat cu litere de dimensiune mai mare (Tabula Festorum Mobilium Ad Quinquaginta Aunos (sic!) duratura), conţine datele sărbătorilor mobile ale anului, şi anume cea a duminicilor Septuagesima (a noua duminică înainte de Paşti), Quadragesima (Invocavit, a şasea duminică înainte de Paşti), a Paştelui (Pascha), Rogate (Rogaciones), Rusaliile (Pentecostes), Ziua Domnului (Corporis xpi, adică Corporis Christi, joia după Trinitatis) şi a primei duminici a Adventului, care era cea de-a patra duminică

10 Gaură de 6 mm, făcută de insecte; întregit după context. 11 Gaură de 3 mm; întregit după baza păstrată a literelor şi după context. 12 Astfel cade ipoteza că tipograful originar din Reutlingen, Theobaldus Gryphius, ar fi fost

primul tipograf sibian. Despre această ipoteză, vezi Jakó Zsigmond, op. cit., p. 181-182.

5 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 93

înaintea acestuia (Aduent(us) domini)13. În legătură cu ultima sărbătoare pomenită, trebuie să facem o precizare: deşi în calendar este tipărit Aduent(us) domini, care indică de fapt perioada celor patru săptămâni dinainte de Crăciun, fiindcă în calendar este trecută o dată fixă, care corespunde cu prima duminică a Adventului, numită şi Dominica Adventus, la această sărbătoare se referă de fapt calendarul14. (Probabil au omis primul cuvânt al expresiei Dominica Adventus.) Pe de altă parte, dorim să menţionăm că în calendarul romano-catolic numărul sărbătorilor mobile era mai mare15, dar probabil că tipografii (şi) din lipsă de spaţiu au introdus numai o parte din ele, pe care ei desigur le-au considerat cele mai importante.

Pe lângă sărbători sunt calculate şi indictionul roman (Indic[t]io Romana), numărul de aur (Aure(us) numer(us)), litera duminicală (Litera do[min]icalis), intervalul (Intervallum), concurentele (Co(n)currentes)16. În calendar au mai fost trecute şi numărul săptămânilor şi al zilelor, care, însumate, dau perioada dintre unele sărbători, şi anume dintre Rusalii şi ziua lui Ioan Botezătorul (24 iunie), dintre Rusalii şi prima duminică a Adventului, şi dintre aceasta din urmă şi ziua Naşterii Domnului (Hebdomade a pentecost[e] ad Jo[hannem] bapt[istam], Dies superflui; Hebdom[ade] a pentec[oste] ad Adue(n)[tum] do[mini]; Hebdom[ade] ab Adue(n)[tus] Ad Natiuitatis, Dies superflui).

Textele au fost tipărite cu cerneală neagră pe nişte foi de hârtie a căror mărime nu se poate afla cu precizie, deoarece niciuna dintre tipărituri nu a rămas întreagă. Din lăţimea foilor au fost tăiate nişte margini probabil de numai câţiva milimetri, maximum 1-2 centimetri, deci lăţimea originară era puţin mai mare decât lăţimea fragmentului celui mai lat, care era de 222 mm. Fiindcă foile erau tăiate în două după lungime şi deoarece bucăţile rămase nu se pot reîntregi în direcţie longitudinală, aflarea lungimii este o problemă mai dificilă şi rezultatul reconstrucţiei noastre – care dă 364 mm – trebuie tratat cu mai multă precauţie17.

13 Despre aceste sărbători, vezi Documente privind istoria României. Introducere, I, Bucureşti, 1956, p. 432-436, 469, 471-474.

14 Despre Advent, vezi: ibidem, 474, 530, 535. Această zi de sărbătoare era numită şi Ad te levavi după primele cuvinte ale slujbei religioase ţinute la sărbătoarea respectivă (introitus missae). De menţionat este şi formula neobişnuită Rogaciones, sărbătoarea fiind desemnată în general prin Rogate sau Rogationis, mai ales pentru că expresia Rogationes era folosită pentru săptămâna care urmează după această sărbătoare. Ibidem, p. 157, 472.

15 Înşiruirea acestora, ibidem, p. 471-474. 16 Despre acestea, vezi ibidem, p 421-422, 424-425, 427, 457, 463-464. Menţionăm că aceste

elemente de datare erau cunoscute într-un cerc larg al ştiutorilor de carte, deoarece la sfârşitul secolului al XV-lea calcularea acestora era predată în şcolile orăşeneşti. Despre cunoştinţele calendaristice predate în aceste şcoli vezi Mészáros István, A Szalkai-kódex és a XV. század végi sárospataki iskola, Budapest, 1972, p. 56-73.

17 Metoda noastră este următoarea: am luat acele fragmente care pe de o parte aveau marginile perpendiculare egale şi la care muchiile marginilor nu arătau urme de tăiere (deoarece acestea aproape sigur aparţineau aceleiaşi foi), şi care pe de altă parte aveau marginile superioare şi inferioare de asemenea fără urme de tăiere, apoi am adunat înălţimea marginilor superioare şi inferioare cu înălţimea oglinzii tiparului. Problema constă în faptul că nu se poate spune absolut sigur dacă marginile erau într-adevăr netăiate sau numai din cauza uzurii par netăiate.

Zsolt Simon 6 94

Deoarece căluşurile sitelor, în care se produceau colile de hârtie, erau dispuse paralel cu latura mai scurtă a sitei, iar în cazul fragmentelor, liniile de căluş sunt paralele cu muchia de 222 mm, se poate deduce că textele erau tipărite pe nişte jumătăţi de coală, iar colile aveau o mărime puţin mai mare decât 444×364 mm, o mărime care corespunde mărimilor de coală ale acelei perioade. Deoarece fragmentele păstrate nu conţin filigrane, nu se poate spune unde şi când au fost produse aceste coli.

Nici mărimea oglinzilor nu se poate reconstitui în toate cazurile cu o siguranţă absolută. În cazul tipăriturii conţinând Tatăl nostru, s-a putut reconstitui lăţimea oglinzii numai începând de la marginea interioară a ornamentului din stânga, care a fost de 164 mm, şi lungimea de la partea superioară până la baza penultimului rând, care a fost de 215 mm. Înălţimea oglinzii tipăriturii conţinând Credo era de 114 mm, şi, deoarece marginea ei dreaptă a fost tăiată, lăţimea se poate măsura numai până la sfârşitul textului şi era de 163 mm. Dacă luăm în considerare că nişa, respectiv intersecţia cercurilor, care erau poziţionate central pe chenarele superioare dispuse orizontal, a căzut la mijlocul acestor gravuri (a căror lăţime după toate probabilităţile indică şi lăţimea totală a oglinzii), atunci lăţimea celor două oglinzi ar trebui să fie de 176, respectiv 173 mm18. În cazul în care părţile opuse ar fi aranjate simetric, lăţimea ambelor oglinzi ar fi de 177 mm. Pe baza acestor calcule deci, oglinzile tipografice ale celor două tipărituri erau de circa 173-177×114 mm, respectiv de 176-177×243 mm. Ţinând cont de nesiguranţa ipotezelor, care au stat la baza reconstituirii noastre, cât şi de impreciziile de câţiva milimetri cu care au lucrat tipografii, se poate deduce că ei au dorit să tipărească textele religioase cu o lăţime identică a oglinzii. Lăţimea oglinzii calendarului s-a păstrat în totalitate (era de 205 mm), iar înălţimea ei se poate calcula cu siguranţă, deoarece anii fiind înşiruiţi unul sub altul, se poate calcula câte rânduri lipsesc din fragmentele păstrate, iar înălţimea rândurilor se poate măsura pe fragmentele existente. Astfel oglinda calendarului era de 205× 268 mm.

Textele au fost tipărite cu ajutorul a două tezaure de litere de tip fractur, una având înălţimea a 20 de rânduri de 71 mm, cealaltă de 115 mm (această ultimă valoare a fost calculată pe baza textului conţinând cele mai multe (15) rânduri). În cazul numerelor s-au folosit numere arabe, uzitându-se şi simbolul „0” (în coloanele Co(n)currentes şi Dies superflui ale calendarului). În text se întâlnesc destul de rar semne de prescurtare, acestea fiind cele uzuale în epocă şi dintre cele mai simple, înlocuind numai maximum două litere. Destul de frecvent s-a folosit semnul celor două puncte, pentru a separa cuvintele (în cazul calendarului aproape de două ori mai des ca punctul: 22 de ori faţă de 10 ori).

Deoarece ultimul produs tipografic din Ungaria medievală anterior anului 1525 provine din 148019, aparatul tipografiei sibiene trebuie să fi fost achiziţionat dintr-o localitate din străinătate. Noi presupunem că aceasta a fost Köln, fiindcă cu

18 Trebuie să amintim aici că intersecţia cercurilor a căzut cu circa 1 mm mai la stânga decât mijlocul textului pe care l-a împodobit, deci şi în acest caz o diferenţă de câţiva milimetri este posibilă.

19 V. Ecsedy Judit, A könyvnyomtatás Magyarországon a kézisajtó korában. 1473–1800, Budapest, 1999, p. 25-28.

7 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 95

câţiva ani înaintea funcţionării tipografiei din Sibiu unul dintre tipografi, Trapoldner, studiase la Köln. Această supoziţie poate să aibă o bază reală în sensul că oraşul Köln era deja în secolul al XV-lea unul dintre cele mai importante centre tipografice germane, unde s-au tipărit cele mai multe titluri, iar în secolul al XVI-lea a găzduit cele mai multe tipografii dintre oraşele germane (în secolul al XVI-lea funcţionau acolo circa 20 de tipografii, la mijlocul secolului al XVI-lea 10, iar pe durata secolului al XVI-lea circa 100)20.

La începutul secolului al XVI-lea tipografiile, în majoritatea cazurilor, aveau tezaure de litere caracteristice, unice, deci, dacă s-ar găsi tipărituri ale vreunei tipografii localizate şi identificate având literele identice cu cele ale tipăriturilor sibiene, s-ar putea spune cu mare siguranţă de unde a parvenit setul de litere al primei tipografii sibiene. În repertoriul tipurilor de litere folosite la tipăriturile germane din Köln de până la mijlocul secolului al XVI-lea nu am găsit însă unele care să corespundă cu cele sibiene21. Următorul nostru demers în acest sens a fost verificarea literelor tipăriturilor din Köln care conţin texte scrise în limba latină, dar investigaţiile noastre în acest sens încă nu au dat roade22.

Nici soarta ulterioară a trusei tipografice sibiene nu am putut-o afla, negăsind literele şi ornamentele sibiene în repertoriul ilustraţiilor, ornamentelor şi literelor folosite în tipografiile care au funcţionat anterior anului 1600 pe teritoriul fostului regat maghiar23. În acest loc trebuie să discutăm şi problema ornamentului (re)folosit în Tetraevangheliarul de limbă slavonă veche tipărit de diaconul Laurentius în 1579 la Alba Iulia, ornament care conţine anul 1528 şi literele latine G, T, R, înlănţuite într-un fel de ligatură. Jakó Zsigmond a legat această gravură, pe de o parte, pe baza monogramelor, de tipograful originar din Reutlingen, Theobaldus Gryphius Reutlingensis, iar, pe de altă parte, a dedus că gravura aparţinea tipografiei din Sibiu24. Tipăriturile sibiene ajunse la lumină mai mult infirmă însă această ipoteză,

20 Lexikon des gesamten Buchwesens, editori Severin Corsten, Stephan Füssel şi Günther Pflug, IV, Stuttgart, 1995, p. 266, 268 (vocea Köln scrisă de W. Schmitz şi W. Grebe); Fritz Funke, Könyvismeret. Könyvtörténeti áttekintés, trad. Magyar István, (Osiris kézikönyvtár), Budapest, 2004, p. 143-145, 189-190.

21 Wolfgang Schmitz, Die Überlieferung deutscher Texte im Kölner Buchdruck des 15. und 16. Jahrhunderts. Habilitationschrift, Köln, 1990, p. 470-478. (Am folosit varianta electronică, care se găseşte pe homepage-ul având adresa: http://kups.ub.uni-koeln.de/volltexte/2004/1234/pdf/schmitz.pdf.)

22 Am studiat tipăriturile din Köln apărute până în anul 1530 aflate în Biblioteca Documentară „Teleki-Bolyai” şi în Biblioteca Naţională „Széchényi” din Budapesta.

23 V. Ecsedy Judit, A régi magyarországi nyomdák betűi és díszei 1473-1600. (Hungaria typographica 1.), Budapest, 2004.

24 Argumentaţia lui era următoarea: în textele de limbă slavonă veche scrise cu literele chirilice, anii erau notaţi cu litere şi nu erau calculaţi după naşterea lui Hristos. Prin urmare, ornamentul trebuie să fi fost folosit numai într-o tipografie folosind litere latine, iar în anul 1528 în zonă numai la Sibiu funcţiona o astfel de tipografie. Jakó Zsigmond, op. cit., p. 181-182. Cf. Demény Lajos – Lidia A. Demény, Interferenţe maghiaro-româno-săseşti în domeniul tipăririi cărţii în limba română, în Idem, Carte, tipar şi societate la români în secolul al XVI-lea. Studii, articole, comunicări, Introducere de Dan Simionescu, Bucureşti, 1986, p. 161-162; V. Ecsedy Judit, op. cit., p. 98-99.

Zsolt Simon 8 96

deoarece atât mărimea şi formele numerelor, cât şi tipul literelor tipăriturilor din Sibiu şi cele folosite pe ornamentul amintit al cărţii din 1579 diferă unele de altele25. Ipoteza conform căreia tipografia ar fi reînnoit caracterele sale cândva între 1525 şi 1528 nu ni se pare probabilă, deoarece starea tehnică a caracterelor tipografice folosite în 1525 nu necesita aceasta, şi nici nu se pare că oficina ar fi avut un volum atât de mare de lucru, care ar fi putut justifica procurarea unui nou set de caractere. Pe baza acestora credem că ornamentul cu anul 1528 a fost adus în Transilvania într-adevăr de către Gryphius, dar aparţinea nu tipografiei din Sibiu, ci celei din Braşov, unde se ştie că Gryphius a lucrat între 1538 şi 154026.

Tipăriturile din Sibiu erau împodobite cu nişte iniţiale şi cu nişte gravuri de lemn, folosite la încadrarea textelor religioase. Comparativ cu decoraţiile tipăriturilor din secolul al XVI-lea din regatul maghiar, calitatea gravurilor se poate considera ca fiind una bună, deşi nu ating nivelul celor mai valoroase şi sunt departe de calitatea celor mai artistice ornamente europene de cărţi din acea epocă. Pe baza stilului gravurilor le-am împărţit în trei grupuri. Majoritatea gravurilor (iniţialele, chenarele orizontale al tipăriturii Credo-ului şi ornamentul superior al foii conţinând Tatăl nostru) conţin nişte compoziţii vegetale făcute în acelaşi stil, unele dintre motivele folosite fiind chiar identice27. O altă grupă credem că cuprinde ornamentul orizontal din mijlocul foii cu Tatăl nostru şi cel perpendicular de pe partea stângă a Credo-ului, deoarece s-au folosit mai puţine linii în alcătuirea lor, dând impresia de spaţiu liber, motivele folosite fiind mult mai simple, spaţiul nefiind sugerat prin haşurare, execuţia artistică fiind inferioară celorlalte gravuri. Cele două chenare verticale ale tipăriturii cu Tatăl nostru formează ultima grupă şi se disting prin fundalul negru folosit, prin accentul pus pe liniile oblice şi prin motivul spiralei răsucite în jurul unei axe centrale. Dacă într-adevăr aceste trei grupuri de matriţe erau realizate în stiluri deosebite,

25 Reproducerea ornamentului din cartea editată în 1579, având anul 1528, vezi Ioan Bianu şi

Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, I, Bucureşti, 1903, p. 78, ilustraţia nr. 83; V. Ecsedy Judit, A régi magyarországi nyomdák op. cit., p. 463, ilustraţia nr. IV/3. Despre Tetraevangheliar vezi Ioan Bianu, Nerva Hodoş, op. cit., p. 75-79, ilustraţia nr. 24; Régi magyarországi nyomtatványok, op. cit., I, p. 419, ilustraţia nr. 435; V. Ecsedy Judit, A régi magyarországi nyomdák, op. cit., p. 98-99.

26 Despre activitatea lui la Braşov, vezi Jakó Zsigmond, op. cit., p. 181-182. 27 Aceste motive identice sunt: frunzele cele mai mici, liniile mici încovoiate înapoi, care se

desprind de pe tulpine pe iniţiale, pe ornamentul inferior al tipăriturii Credo-ului, respectiv superior al foii cu Tatăl nostru şi celei cu Credo; frunzele drepte cu o linie pe la mijloc, desenate între monştrii chenarului inferior al Credo-ului şi în colţul din dreapta al Tatălui nostru; motivul vegetal folosit la baza şi fruntea iniţialei I, la planta lipită de cele două cercuri centrale şi la intersectarea acestor cercuri la gravura Tatălui nostru; motivul monştrilor alcătuit din îmbinarea plantelor şi a unor feţe agresive; forma frunzei încovoiate înapoi, ce creşte din spatele acestora, de pe literele G şi V şi de pe chenarul inferior al Credo-ului; panglica ritmată cu un şir de linii perpendiculare, care nu ating marginea panglicii, în gravurile superioare ale celor două texte religioase; motivul stâlpului, cu corpul în parte sau integral torsionat, în cazul iniţialelor I şi V şi în colţul gravurii superioare a Tatălui nostru; gustul pentru linii curbe, ce se poate observa mai ales când acestea sunt folosite pe părţile iniţialelor, care se scriau folosind o linie dreaptă; şi în final într-o mai mică măsură, deoarece aceasta în general era caracteristică podoabelor tipografice, căutarea simetriei.

9 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 97

acestea trebuie să fi fost făcute de către trei meşteri diferiţi, deci, direct sau indirect, trebuie să fi ajuns la tipografia din Sibiu din trei surse diferite.

Nu ne-am putut decide dacă peisajul de pe ornamentul superior al Credo-ului reprezintă Sibiul sau nu. Unele elemente pledează pentru o reprezentare a oraşului: râul care curge în faţă, turnurile şi casele, dar în special munţii (deoarece majoritatea oraşelor au avut turnuri şi multe erau situate pe lângă ape curgătoare). Alte elemente sunt însă împotriva acestei identificări: în apropierea Sibiului nu exista niciun turn izolat, şi nici oraşul nu era aşezat atât de proeminent pe o colină, cum ne arată gravura, pe deasupra, Sibiul era o localitate mai mare decât cea pe care o sugerează imaginea28. Această a două ipoteză poate fi întărită de observaţia conform căreia majoritatea gravurilor folosite la tipăriturile făcute în Ungaria medievală nu erau opere originale, ci copii ale unor gravuri străine sau erau cumpărate de acolo29. În final este posibil ca imaginea să fie o reprezentare fantastică a unui oraş imaginar.

Calitatea tipografică a tipăriturilor nu este cea mai bună, sub unele aspecte este chiar slabă. Literele textului „dansează”, ceea ce în limbajul tipografic înseamnă că rândurile nu se înşiruie pe o linie orizontală virtuală. În unele cazuri, nici marginile verticale ale textelor nu formează o linie perfectă dreaptă, dar în aceste cazuri inexactităţile sunt minime, abia observabile. În cazul calendarului nu s-a reuşit punerea exact la centru a titlurilor şi nici aranjarea perfect simetrică a semnăturilor. La titluri diferenţele dintre margini sunt totuşi nesemnificative, doar de 2 mm, numai în cazul semnăturilor este observabilă cu ochiul liber asimetria, diferenţa amintită fiind de 12 mm (lăţimea marginilor este: 10-12 mm, 10-22 mm, 28-30 mm). O altă asimetrie constă în faptul că marginea dreaptă a tabelei calendaristice este cu 6 mm mai înăuntru decât cea a textului, în timp ce marginile lor stângi coincid. Iniţialele sunt mai înalte şi încep de mai înainte decât marginea textului, în colţul căruia stau (excepţie este partea stângă a iniţialei din calendar). Primul text al tipăriturii conţinând Tatăl nostru este cules mai puţin dens, decât cel de care este despărţit cu un chenar orizontal, precum diferă şi spaţiul gol lăsat între marginea celor două texte şi ornamentul-cadru din dreapta (partea stângă a tipăriturii nu s-a păstrat). Se pare că în acest caz tipografii au experimentat efectele produse de texte culese cu densităţi diferite30. Exceptând literele „dansante”, aceste

28 Ne-am folosit de reprezentările grafice a Sibiului din secolele XVI-XIX şi de reconstrucţiile ştiinţifice din cartea lui Hermann Fabini, Sibiul vechi. Evoluţia oraşului oglindită în reprezentări grafice, Sibiu, 1983.

29 V. Ecsedy Judit, op. cit., p. 290-291. 30 Ar exista şi o altă explicaţie, mai puţin verosimilă. Conform acesteia, după culegerea

primului text tipografii au observat că spaţiul rămas gol nu le va fi de ajuns pentru cel de-al doilea text, iar prin condensarea textului au dorit să evite acest pericol. Această ipoteză nu ni se pare prea credibilă, deoarece în acest caz ei ar fi putut să câştige spaţiu mult mai uşor şi eficient punând mai sus ornamentul orizontal poziţionat între cele două texte (astfel putând să câştige un spaţiu de înălţimea a circa un rând). Pe de altă parte împingerea chenarului drept al textului mai dens mai spre interior, adică spre text, decât chenarul drept al textului mai rar, se poate explica numai cu primă ipoteză – sau cu nepriceperea tipografilor ori cu deficienţa simţului lor estetic.

Zsolt Simon 10 98

neregularităţi şi asimetrii, deşi unele se pot observa şi cu ochiul liber, nu sunt totuşi prea stânjenitoare.

O problemă mai mare pare a fi aceea că, pe foaia care începe cu Tatăl nostru, tipografii nu au separat destul de vizibil diferitele texte. În primul astfel de caz, deşi nu au lăsat niciun rând spaţiu liber, totuşi fraza-titlu pusă la centru atrage atenţia asupra faptului că urmează un alt text (Cele zece porunci), dar ultimele două texte sunt separate unul de altul numai prin faptul că ele încep cu un rând nou şi de semnul de paragraf31 pus la începutul acestor rânduri. Aranjarea Celor zece porunci este puţin negândită: după toate aparenţele, tipografii au dorit să dispună poruncile pe două coloane, astfel încât coloanele să fie închise spre margine32. În cazul rândului al treilea şi al şaselea al coloanei din dreapta aceasta însă nu s-a reuşit. Tot atât de deranjant este şi faptul că rareori s-a lăsat un spaţiu gol între cele două coloane şi astfel acestea nu se pot distinge clar (propoziţii aparţinând unor rânduri vecine, dar unor coloane diferite se alunecă una asupra celeilalte).

Mult mai stânjenitor pentru ochi este felul cum au fost puse pe hârtie coloanele calendarului, deoarece numai în câteva cazuri primele caractere ale coloanelor se înşiruie exact unul sub celălalt, în general când trebuiau să editeze numai un singur caracter într-un câmp (în cazul primelor trei şi al ultimei coloane, respectiv la începutul coloanei a cincea şi sfârşitul penultimei coloane). Nu este uniformă nici denumirea lunilor, folosindu-se mai multe feluri de prescurtări pentru aceeaşi lună (Ja-Jan, Feb-Febr, Ap, cu un punct deasupra literei p – Ap-Apr-Apri-Apl’, Mai-Maii, Ju-Jun-Juni-Junii, No, Dec-Decce(m). Numai în cazul a două luni s-a folosit o singură formă, acestea erau Mar şi No.) Ceea ce sugerează că tipografii nu aveau de la început o viziune clară şi cristalizată asupra oglinzii, şi că ei rezolvau din mers problemele ivite. Totuşi se poate observa o oarecare regularitate, în sensul că în primul rând s-a scris întotdeauna cea mai lungă formă posibilă a lunii cu pricina, ce o îngăduia spaţiul tipografic, iar în general după rândurile 12-13 s-a trecut la o singură formă de prescurtare33. În general în acele cazuri în care într-o coloană două sau mai multe notări vecine se referă la aceeaşi lună, începând cu itemul al doilea nu s-a tipărit numele lunii, ci numai numărul semnalând ziua. Nu ştim ce au urmărit tipografii cu acest procedeu: să obţină un aspect mai aerisit al oglinzii sau numai să economisească efortul culegerii numelor lunilor (nu credem că motivul ar fi fost acela că nu ar fi avut caractere destule).

Unele semne arată că tipografii nu au fost foarte interesaţi de unitatea stilistică a oglinzilor. Un indiciu ar fi că au folosit ornamente realizate în trei stiluri diferite, uneori chiar şi în cazul aceleiaşi tipărituri. Într-un caz, pe partea dreaptă a foii cu Tatăl nostru, ei au pus două chenare având motive şi lăţimi diferite unul în prelungirea celuilalt (trebuie să menţionăm că măcar acestea se asemănau cel mai

31 De remarcat că semnul de paragraf (¶) folosit nu are picioruşe. 32 Este posibil să se fi urmărit reprezentările grafice în care Moise arăta Cele zece porunci

cioplite pe două table de piatră. 33 Acestea forme erau următoarele (în paranteză am trecut rândul, după care s-au stabilizat

aceste forme): Jan (13), Feb (2), Ap (45), Mai (12), Jun, Dec (13).

11 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 99

mult). De altfel aceste chenare, precum şi cel superior, ca şi ornamentul orizontal superior sus nici nu se ating. În cazul foii conţinând textul Credo-ului nu există un consens între text şi imagine, deoarece aici se poate vedea imaginea unui oraş. În cazul foii care începe cu Tatăl nostru există însă deja această armonie, deoarece pe frontispiciu este pusă o gravură înfăţişând imaginea lui Dumnezeu. Majoritatea neajunsurilor sau scăpărilor tipografice înşiruite pe paginile anterioare nu sunt totuşi grave şi se pot observa şi la alte produse tipografice contemporane. Cele mai serioase greşeli însă, care ar fi literele „dansante” şi problemele destul de serioase în aranjarea coloanelor, denotă o anumită lipsa de experienţă a tipografilor.

Trecând la conţinutul tipăriturilor, o analiză a textelor arată că, exceptând textul scris de tipografi, toate celelalte aveau un conţinut accentuat religios, reproducând unele dintre textele de bază ale creştinătăţii apusene: Credo-ul era confesiunea de credinţă, în care sunt exprimate tezele de credinţă obligatorii pentru creştini, text rostit şi la mise; Tatăl nostru, rugăciunea de bază a religiei creştine, rostită şi în cadrul misei şi a orelor canonice; Ave Maria, una dintre rugăciunile de bază adresate Fecioarei; Cele zece porunci, călăuza morală a creştinilor; Magnificat, cântecul de mulţumire rostit de Fecioara Maria cu ocazia vizitei făcute Elisabetei, care se cântă la orele canonice de seară; Veni sancte spiritus, un antifon; Salve regina, una dintre cele patru antifoane-Maria, adresate Sfintei Fecioare, cântate la orele canonice în perioada de după Rusalii34.

Conţinutul religios s-ar putea explica prin faptul că majoritatea tipăriturilor de la începutul secolului al XVI-lea aveau încă un astfel de conţinut. Factorul decisiv în această privinţă trebuie căutat însă altundeva, şi anume în persoana tipografilor, deoarece Corvinus era preot, iar Trapoldner membru al ordinului dominican. Prin conţinutul lor, tipăriturile par să fi servit unui dublu scop. Primul ţel, mai general, a fost desigur întărirea credinţei. Acesta a fost cu atât mai mult resimţit ca necesar, cu cât în anul apariţiei tipăriturilor ideile Reformei îşi făcuseră deja apariţia şi în Sibiu, şi prezentau o ameninţare pentru Biserică35, pericol de a cărui reală gravitate Trapoldner era sigur conştient. Afirmăm aceasta deoarece el studiase la Universitatea din Köln, care refuzase tezele lui Luther încă în anul următor publicării lor şi care în 1520 a organizat şi arderea operelor lutherane, iar producţia de carte din acest oraş, începând din 1518, a fost unul dintre cei mai importanţi sprijinitori ai catolicismului german36.

Un al doilea scop ar fi putut fi servirea sau propagarea cultului Fecioarei Maria, ce s-ar putea deduce din faptul că jumătate din textele religioase sunt legate de Fecioara Maria (Magnificat, Ave Maria, Salve regina). Aceasta se poate lega, pe de o

34 Despre aceste texte, vezi Magyar Katolikus Lexikon, editor Diós István, I, Budapest, 1993,

p. 352-353, IV, p. 856, VIII, p. 249, 671, IX, p. 106-107 (vocile Apostoli hitvallás, Hiszekegy, Magnificat, Mária-antifóna, Miatyánk); Verbényi István Arató, Miklós Orbán, Liturgikus lexikon, Budapest, 2001, p. 33, 77, 129, 144-145, 214 (vocile antifóna, hitvallás, Magnificat, Miatyánk, Üdvözlégy, Mária).

35 Despre acesta, vezi Fabritius Károly, Pemfflinger Márk szász gróf élete, Budapest, 1875. 36 Lexikon des gesamten Buchwesens, ed. cit., IV. p. 266; Wolfgang Schmitz, op. cit., p. 116-138.

Zsolt Simon 12 100

parte, de răspândirea generală a cultului Mariei în rândul credincioşilor, care în cazul Sibiului este dovedită de faptul că biserica parohială era dedicată Fecioarei Maria37. Pe de altă parte, se poate lega şi de faptul că în ultimele decenii al secolului al XV-lea şi în primele decenii al celui următor venerarea specială a Mariei, şi în relaţie cu aceasta, folosirea rozarului de către dominicani, dar şi de către locuitorii din Köln în general, au atins o intensitate deosebită. Aceasta s-a manifestat prin fondarea în 1475 şi în 1503 a două confrerii a rozarului, dintre care prima avea în 1481 peste 100 000 de membri pe teritoriile germane, dar şi prin tipărirea în limba germană a două cărţi conţinând texte ale rozarului (în jurul anului 1515 şi în 1531) şi al Ave Maria (pe la 1490 împreună cu Tatăl nostru, Credo şi Cele zece porunci, iar în jurul anului 1514 împreună cu o oglindă a preoţilor)38. Tipăriturile sibiene se aseamănă cu aceste produse tipografice pentru că includ textul Ave Maria în limba maternă (germană), şi se aseamănă în mod special cu cel tipărit pe la 1490, deoarece trei din textele acesteia (Tatăl nostru, Ave Maria şi Cele zece porunci) apar împreună unul după celălalt în acelaşi cadru şi pe o foaie sibiană, iar un altul (Credo) singur într-un alt chenar. Este deci destul de probabil ca tipografii sibieni să fi avut ca model o tipăritură asemănătoare acestei foi din Köln39 sau chiar această tipăritură.

Calendarul, pe lângă caracterul religios, avea şi unul practic, deoarece sărbătorile pe care le afişa ritmau şi viaţa laică, nu numai pe cea religioasă. Pentru a afla elementele comune dintre calendarul sibian şi cele străine şi pentru a-i scoate în evidenţă particularităţile, am ales să-l comparăm cu calendarele vieneze tipărite, deoarece acestea circulau şi în Ungaria, acolo nefuncţionând după 1480 nicio tipografie40. Calendarele vieneze ale primelor decenii ale secolului al XVI-lea erau sub formă de afiş, în care erau tipărite toate zilele anului culese în rânduri separate, pe lângă care erau trecute sărbătorile religioase, semnul zodiacal dominant şi, cu ajutorul unor simboluri, sfaturi medicale şi gospodăreşti (de ex. referitoare la datele venesecţiei, laxaţiei, semănatului etc.). În afară de acestea, foaia mai cuprindea numărul de aur, litera duminicală, crugul solar, indictionul, sărbătorile mobile, apoi

37 Entz Géza, Erdély építészete a 14-16. században, Kolozsvár, 1996, p. 402, 404. Popularitatea cultului Fecioarei Maria în Ungaria medievală o dovedeşte şi faptul că confreriile ei i-au dedicat cele mai multe altare. Kubinyi András, Vallásos társulatok a késő középkori magyarországi városokban, în Idem, Főpapok, egyházi intézmények és vallásosság a középkori Magyarországon (METEM-könyvek 22.), Budapest, 1999, p. 346. Pentru acest cult în Ungaria vezi Érszegi Géza, Ég és föld királynője, Mária, în Scripta Manent. Ünnepi tanulmányok a 60. életévét betöltött Gerics József professzor tiszteletére, editor Draskóczy István, Budapest, 1994, p. 35-45, şi articolele citate acolo.

38 Wolfgang Schmitz, op. cit., p. 86-88. La începutul secolului al XVI-lea au fost tipărite şi două cărţi de rugăciune în limba germană, ibidem, p. 88.

39 Trebuie să fi fost produse mai multe tipărituri de acest gen, deoarece, după cum arată şi exemplele enumerate, acestea erau destul de populare în acea perioadă, şi de aceea nu s-au păstrat mai multe exemplare: erau tipărituri de o singură foaie, destinate unei folosinţe temporare, şi în fine, având valoare mică, proprietarii lor nu erau prea interesaţi să le păstreze. Cf. Borsa Gedeon, Eine gedruckte Venediger Buchführeranzeige um das Jahr 1476, în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., II, p. 86.

40 În ultimele decenii ale secolului al XV-lea şi în primele ale secolului al XVI-lea tipografiile vieneze au acoperit o importantă parte a nevoii de tipărituri a Ungariei. Vezi Borsa Gedeon, Beiträge zur Bibliographie der Drucke von Johannes Winterburger, în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., II, p. 36.

13 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 101

datele celor patru faze ale lunii, iar în două colţuri era pus câte un tabel arătând datele considerate optime pentru venesecţie, respectiv datele eclipselor lunare41.

Dacă comparăm acest calendar cu cel din Sibiu vom observa că elementele comune sunt indictionul, numărul de aur, litera duminicală şi data sărbătorilor mobile, şi că numai tipăritura din Sibiu conţine intervalul, concurentele, perioada dintre câteva sărbători. Calendarul sibian nu conţine date referitoare la toate zilele anului deoarece scopul lui enunţat în titlu era de a furniza date numai despre sărbătorile mobile (de altfel, din raţiuni de spaţiu ar fi fost imposibil de a tipări pe o foaie toate zilele a 51 ani). În faţa punerii pe foaie a sfaturilor medicale şi agricole şi a informaţiilor astrologice şi astronomice nu exista însă teoretic acest obstacol, sau cel puţin el se putea înlătura. Este probabil deci ca tipografii nu au inclus aceste date din alte motive, iar cauza omisiunii bănuim a fi fost aceea că nu au considerat utile asemenea date pentru Biserică.

Aici dorim să amintim că este posibil ca tipografia din Sibiu să fi produs şi mai târziu calendare sub formă de afiş. Un astfel de produs ar putea fi acel calendar-tabel (una tabula kalendarii), care a fost cumpărat în 1532 pentru primăria din Braşov cu cinci asperi42. Calendarele vândute în acei ani puteau fi însă şi produsele unor tipografii străine, deoarece se ştie că la sfârşitul secolului al XV-lea şi la începutul celui următor acolo erau făcute calendare-afiş şi pentru Ungaria43. Pe baza informaţiilor existente nu se poate stabili însă originea acestui calendar din 1532.

Revenind la motivele lui Trapoldner şi Corvinus de a tipări pentru prima dată textele prezentate mai sus, credem că pe lângă cel religios, a fost puternic şi cel managerial. Afirmăm aceasta, pe de o parte, pentru că producerea unor tipărituri pe o singură foaie nu necesita mari investiţii. Pe de altă parte, calendarele erau unele dintre produsele cele mai populare ale tipografiilor din primele secole44, dar şi textele religioase scurte şi ornate cu gravuri erau preţuite. Această popularitate asigura o vânzare rapidă şi în consecinţă încasarea într-un interval scurt de timp a profitului. În al treilea rând, prin accesul la aceste tipărituri al unei mase relativ mari de oameni, tipografii şi-au făcut cunoscută printre potenţialii lor clienţi noua întreprindere.

41 Descrierea acestora, Idem, Magyarország számára nyomott naptárak a Mohács előtti évekből, în Idem, Könyvtörténeti írások, ed. cit., I, p. 346-350.

42 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen, II, Kronstadt, 1889, p. 256. 43 Borsa Gedeon, Magyarország számára nyomott naptárak, ed. cit. Este posibil ca negustorii

de carte, care activau la sfârşitul secolului al XV-lea şi la începutul celui următor, să fi cerut pe lângă cărţile comandate pentru Ungaria şi alte calendare în afara celor amintite în acest studiu. Despre aceştia, vezi Kókay György, A könyvkereskedelem Magyarországon, Budapest, 1997, p. 36-43, 52-63. În Transilvania primul comerciant de carte a apărut la Sibiu în 1506, şi a fost semnalat în 1522 şi la Sighişoara, ibidem, p. 37, 61. (Articolul lui Friedrich Teutsch, Zur Geschichte des deutsches Buchhandels in Siebenbürgen, din „Archiv fur Geschichte des deutches Buchhandels” IV (1879), VI (1881), XV (1892) nu mi-a fost accesibil.)

44 Despre primele calendare tipărite, vezi Lexikon des gesamten Buchwesens, ed. cit., IV, p. 128-129 (vocea Kalender redactată de către U. Brunold-Bigler); Fritz Funke, op. cit., p. 135., 178; Dukkon Ágnes, Régi magyarországi kalendáriumok európai háttérben, Budapest, 2003, p. 47-57, 115-142; Magyar művelődéstörténeti lexikon, editor Kőszeghy Péter, V, Budapest, 2003, p. 36-41 (Vocea kalendárium redactată de către V. Ecsedy Judit, Gyulai Éva, Magyar László András şi Szelestei N. László).

Zsolt Simon 14 102

ANEXE

1. Jumătatea superioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

2. Jumătatea superioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

15 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 103

3. Jumătatea inferioară a calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

4. Colţul inferior din dreapta al calendarulului sărbătorilor mobile pe anii 1525-1575.

Zsolt Simon 16 104

5. Foaia conţinând Tatăl nostrul, Ave Maria, Cele zece porunci, Magnificat, Veni sancte spiritus şi Salve regina.

17 Primele tipărituri din Transilvania (Sibiu, 1525) 105

6. Foaia conţinând Tatăl nostrul, Ave Maria, Cele zece porunci, Magnificat, Veni sancte spiritus şi Salve regina.

Zsolt Simon 18 106

7. Foaia conţinând Credo.

8. Foaia conţinând Credo.