Dreptul Concurentei

Referat

Concurenta licita si concurenta interzisa

“Competitia conduce la continua perfectionare si eficientizare a productiei. Ea determina

producatoru 1 sa elimine risipa si sa scada costurile, astfel încât sa vânda la un pret mai mic decât

altii. Îi elimina pe cei ale caror costuri ramân ridicate si face astfel încât sa concentreze productia în

mâinile acelora ale caror costuri sunt mai mici.” (Clair Wilcox)

Contents

Definiţia dreptului concurenţei...............................................................................................................................3

Trăsăturile dreptului concurenţei............................................................................................................................3

Concurenta licita – concurenta interzisa.................................................................................................................4

Categorii de activitati economice deschise concurentei loiale cu regim special.....................................................7

Domenii inchise prin legea concurentei comerciale...............................................................................................8

A. Piata muncii si relatiilor de munca..................................................................................................................8

B. Interzicerea concurentei in raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariati..................................10

C. Interzicerea concurentei in raporturile dintre societatea in nume colectiv si asociati..................................12

D. Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni sau cu raspundere limitata...................................13

E. Interzicerea concurentei impotriva societatilor in comandita......................................................................16

Domenii inchise prin conventie concurentei comerciale......................................................................................17

1

Concluzii................................................................................................................................................................21

Bibliografie:..........................................................................................................................................................22

Introducere

Politica Uniunii Europene privind concurența are ca obiectiv principal menținerea și asigurarea

vigurozității și a caracterului nedistorsionat al concurenței, ca mijloc pentru asigurarea competitivității

piețelor și a bunei funcționări a pieței interne europene. Obiectivul menționat mai sus ar fi însă

imposibil de atins în condițiile în care întreprinderile dominante ar recurge la restrângerea concurenței

prin acțiunile lor. Ar fi însă inechitabil, dacă autoritățile ar încerca să prevină restrângerile

concurențiale prin limitarea libertății întreprinderilor dominante de a concura pe piață.

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orice tip de relaţii sociale. .

În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg

spre acelaşi scop.În plan social deosebim forme extrem de variate ale competiţiei.

O primă formă este aceea de concurenţă vitală, semnificând conflictul interuman în cadrul

căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista o poziţie competiţională între

interesele individuale şi sociale, între drepturi şi obligaţii,între manifestări altruiste şi egoiste.

În contextul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca între

cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, scria Tudor Vianu, este

dorinţa de a te întrece pe tine, întrecând pe altul. Dezvoltând această idee, ilustrul profesor arăta că

emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii (concurenţa vitală, amintită anterior), cu

deosebirea esenţială că succesul propriu nu în seamnă nici înfrângerea, anularea, eliminarea aceluia cu

care m-am găsit în raport de emulaţie.

Definiţia dreptului concurenţei

Dreptul concurenţei este o ramură nouă de drept aflată în plin proces de cristalizare întrucât este

specifică economiei de piaţă care până de curând nu a existat în România. În consecinţă nici în doctrină

nu există un punct de vedere unitar cu privire la existenţa sa ca ramură autonomă de drept, la sfera sa de

cuprindere şi cu atât mai mult în legătură cu definiţia dreptului concurenţei. Opinia majoritară este

2

fundamentată pe ideea că această ramură de drept are ca obiect atât reglementările menite să asigure şi

să menţină concurenţa cât şi pe cele destinate să reprime concurenţa neloială.

Dreptul concurenţei ca fiind acea ramură de drept constituită din ansamblul reglementărilor care

asigură existenţa concurenţei, a competiţiei economice şiexercitarea loială a acesteia. Totalitatea

normelor prin care se asigură protecţia concurenţei, prin reprimarea practicilor monopoliste formează

dreptul anti-trust.

Obiectul dreptului concurenţei îl constituie pe de o parte protecţia pieţei prin

reprimarea practicilor monopoliste, restrictive de concurenţă, iar pe de altă parte protecţia concurenţilor

înşişi prin reprimarea manifestărilor de concurenţă neloială, neoneste.

Trăsăturile dreptului concurenţei

-are caracter economic deoarece interpretează economic instituţiile şi categoriile

juridice,conferindu-le sensuri noi şi utilizează numeroase concepte economice;

are o finalitate economică deoarece este un instrument esenţial pentru crearea şi

funcţionareaeconomiei de piaţă, aşa cum se afirmă în Constituţia României

este un caracter pluridisciplinar, cuprinzând reglementări de drept material, proprii şi

preluatedin alte ramuri de drept, şi de ordin procedural;

are un caracter intervenţionist şi de natură administrativă, Consiliul Concurenţei ca

autoritate publică în domeniul concurenţei îndeplinind funcţia de „poliţie a pieţei

Concurenta licita – concurenta interzisa

În economia de piaţă, exercitarea concurenţei constituie un drept al oricărui agent economic. Ca

orice drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără

să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici şi cu respectarea legii şi a bunelor

moravuri. Numai dacă exercitarea concurenţei are loc în aceste limite, concurenţa este licită sau loială.

În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii de mijloace nepermise de lege

pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi, în consecinţă, este interzisă. Întrucât o asemenea

exercitare a concurenţei este păgubitoare pentru agenţii economici lezaţi, ca şi pentru însăşi

desfăşurarea activităţii comerciale în ansamblul ei, legea instituie anumite măsuri menite să înlăture

astfel de consecinţe.

3

În relaţiile de piaţă, concurenţa a fost privită, iniţial, ca factor decisiv care asigură, în mod

spontan, diviziunea muncii între agenţii economici, precum şi condiţiile normale ale producţiei, ale

schimburilor şi ale consumului de bunuri. Îndeosebi în opinia lui Adam Smith i se recunoaşte rolul de

„mână invizibilă” care, independent de orice intervenţie statală, realizează adaptarea cererii şi ofertei,

sub impusul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăşi în mod natural, întreaga

activitateeconomică.

Teoreticienii contemporani sunt mai puţin optimişti, restrângând substanţial rolul şi eficienţa

atribuite concurenţei de concepţiile pur individualiste, astăzi depăşite, ale clasicilor economiei politice.

Se admite în prezent că, în esenţă, concurenţa defineşte pe de o parte un anumit tip de comportament al

agenţilor economici, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă.

Comportamentul agenţilor economici are în condiţiile concurenţei, caracter prin definiţie

individualist. Fiecare dintre ei îşi urmăreşte interesul propriu. Ţinta rivalităţii o constituie profitul

maxim, realizat prin captarea şi păstrarea clientelei. „Este o luptă dură, fără menajamente, în care

primează interesele economice, ale fiecărui participant la piaţă”. Armele folosite pot fi oneste, de

natură economică, precum scăderea preţului de vânzare, reducerea costurilor de producţie, ridicarea

calităţii bunurilor şi a activităţii de prestări servicii, lansarea de noi produse, organizarea mai eficientă a

vânzărilor, reclamă şi publicitate. Din păcate se recurge în acelaşi scop şi la mijloace neoneste, de

natură extraeconomică. Se citează astfel furtul de informaţii sau răspândirea de insinuări false pe seama

rivalilor de pe piaţă, mergând până la denigrare. Se practică de asemenea cumpărarea de salariaţi ai

concurentului spre a fi utilizaţi în interes propriu ori atragerea pe căi incorecte a unor surse de

sponsorizare. Nu se exclud nici demersuri agresive, urmărind falimentarea sau eliminarea temporară de

pe piaţă a concurenţilor.

Concurenta loiala are loc in conditiile respectarii de catre concurenti a normelor si mijloacelor

considerate corecte si recunoscute ca atare prin reglementarile in vigoare din fiecare tara.

Concurenta neloiala este orice fapt sau act contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala.

Acest tip de concurenta este reglementat prin diverse tratate internationale, precum si de legislatia

nationala din Romania.

Este o forma a concurentei care are loc cu mijloace si actiuni contrare, opuse uzantelor

comerciale legale. Aceasta distorsioneaza si deturneaza concurenta de la scopul sau in favoarea unuia

sau mai multor comercianti prin defavorizarea altora sau a celorlalti.

4

Concurenta loiala ca fiind forma esentiala de concurenta in cadrul careia comportamentul

competitional al comerciantului se exercita manifest, cu buna-credinta si potrivit uzantelor cinstite, in

domenii permise concurentei, in scopul de a asigura existenta sau expansiunea comertului sau. Deci,

pentru existenta concurentei loiale se cer intrunite cumulativ urmatoarele cerinte:

comportamentul concurential sa fie manifest, adica sa aiba o existenta concreta, la un

nivel de intensitate care sa excluda, atat abuzul cat si absenta concurentei;

comportamentul concurential sa fie exercitat cu buna-credinta. Inexistenta bunei-

credinte comportamentale falsifica jocul liberei concurente imprimandu-i efecte

pagubitoare pentru ceilalti participanti la competitie;

comportamentul competitional sa foloseasca uzante cinstite in activitatea comerciala

sau industriala. In existenta uzantelor cinstite in activitatea concurentiala determina

distorsiuni in jocul liber al concurentei si falsifica efectele acestuia;

competitia concurentiala sa se desfasoare in domenii permise acesteia – sunt domenii

permise concurentei activitatile economice in care concurenta nu este interzisa expres de

lege sau prin conventia partilor;

absenta actelor de infidelitate. Acestea constau in legaturi realizate de persoane

participante la intreprinderea unui comerciant, fara stirea si acordul acestuia, cu

concurenti ai sai, sub forma operatiilor comerciale sau a asocierii.

Astfel de acte sunt savarsite numai din initiativa celor carora le revine obligatia de fidelitate fata

de comerciant. Sunt astfel de persoane: salariatii si auxiliarii comerciantilor, asociatii, administratorii si

alte categorii de persoane ce au calitatea de organ al societatii comerciale. Periculozitatea actelor

infidele se datoreaza faptului ca cei ce le savarsesc au acces la datele privind situatia gestiunii, la

secretele tehnice sau comerciale. Ei cunosc reteaua de furnizori si clienti si strategia de dezvoltare a

afacerilor, iar unii executa sau incheie afaceri curente in numele sau pe seama comerciantului. Prin

toate aceste demersuri ei sunt implicati in activitatea concurentiala.

Faptul folosirii situatiei privilegiate, in scopuri diferite de interesele comerciantului, este un act de

infidelitate de natura delictuala intrucat este cauzator de prejudicii. Totodata, astfel de fapte perturba

exercitiul competitiei concurentiale desfasurate de comerciant si, de cele mai multe ori, profita direct

5

sau indirect concurentilor, fapt pentru care legea le-a calificat si inclus in randul actelor de concurenta

neloiala.

Categorii de activitati economice deschise concurentei loiale cu regim specialDin aceasta categorie face parte, in principal, piata valutara in cadrul careia schimburile au loc in

conditiile prestabilite. Piata valutara este acea piata specifica pe care se desfasoara comertul cu valuta,

in sens larg1. In cadrul pietei valutare se centralizeaza cererile si ofertele de valuta, se realizeaza prin

mecanisme specifice operatiunile de cumparare si vanzare de valuta si se stabileste in functie de cerere

si oferta, cursul valutar. In general, piata valutara se compune dintr-un numar de banci comerciale

autorizate sa desfasoare operatiuni valutare, precum si dintr-o bursa valutara, care este de fapt o

organizatie interbancara cu activitate reglementata prin lege.

Operatiunile desfasurate pe piata valutara sunt in principal „la vedere” si la termen. Operatiunile

de vanzare si cumparare de valuta de pe piata valutara se pot efectua numai prin intermediari autorizati

de catre Banca Nationala a Romaniei, in conditiile stabilite prin regulament si normele de aplicare a

acestuia. Fac exceptie operatiunile de schimb valutar efectuate intre persoanele fizice in mod incidental.

Rezidentii si nerezidentii, persoane juridice si persoane fizice au dreptul sa dobandeasca, sa detina si sa

utilizeze instrumente de plata, valori imobiliare, precum si orice alte active exprimate in valuta in

conditiile legii, ale regulamentului si ale normelor de aplicare ale acestuia. Rezidentii si nerezidentii pot

deschide conturi in valuta la banci, precum si la orice alte entitati stabilite de lege.

Rezidentii au dreptul sa cumpere si sa vanda in mod liber sume in valuta contra lei pe piata

valutara prin intermediarii autorizati de Banca Nationala a Romaniei. Persoanele juridice rezidente,

pentru operatiuni de cumparare de valuta au obligatia de a proba cu documente natura operatiunilor

valutare si suma solicitata. Rezidentii pot efectua in mod liber si fara restrictii operatii valutare curente

si anume: tranzactii de comert international, repatrierea veniturilor nete sub forma de dividende,

dobanzi, etc., provenind din operatiuni de capital; remiteri de sume reprezentand cheltuieli de

intretinere a membrilor familiei. Societatile autorizate sa efectueze operatiuni de schimb valutar pentru

persoane fizice isi stabilesc in mod liber cursurile de schimb, atat cele de cumparare, cat si cele de

vanzare. Cursurile de schimb valutar pot fi modificate in cursul aceleiasi zile lucratoare, cu conditia

1

6

afisarii listei cursurilor in vigoare si inregistrarii corespunzatoare in toate documentele ce stau la baza

operatiunilor de schimb valutar.

Desfasurarea activitatii competitionale poate fi oprita, in anumite circumstante, fie prin dispozitii

legale, fie prin clauze contractuale. Domeniile astfel inchise alcatuiesc sectorul concurentei interzise1[3].

Domenii inchise prin legea concurentei comerciale

A. Piata muncii si relatiilor de munca

Reglementarile aplicabile pe piata muncii si relatiilor de munca au cunoscut modificari de

substanta, transformandu-l in timp dintr-un domeniu deschis concurentei comerciale, intr-unul inchis

care exclude in mare masura o astfel de competitie.

O indelungata practica, in faza initiala a economiei libere, a demonstrat ca admiterea concurentei

pure si perfecte pe piata fortei de munca determina pe intreprinzatorii preocupati de profituri maxime sa

impuna durate de lucru tot mai mari si salarii tot mai mici, fapt de natura a inrautati statutul social al

angajatilor si de a afecta pacea sociala. Atestari documentare ale exploatarii nemiloase la care erau

supusi pe atunci salariatii, ca efect al concurentei libere, exercitate pe piata muncii, gasim indeosebi, in

Franta, in raportul Villerme, intocmit in 1840, la cererea Academiei de Stiinte Sociale si Politice, iar in

Anglia in raportul Ashley, publicat in 1842. Pe plan teoretic, doctrinele socialiste au criticat necrutator

si intru totul justificat exercitarea concurentei pe piata muncii. Ca urmare, statul a intervenit tot mai

accentuat pe piata muncii, impunand reglementari obligatorii si inderogabile cu privire la: salariul

minim, care nu poate face obiect al cererii si ofertei individuale fiind predeterminat prin lege; durata

zilei de munca; regimul concediului de odihna; protectia muncii; asigurarile sociale si pensionarea.

Rezultatele evolutiei aratate s-au reflectat, la nivel mondial, in Declaratia de la Philadelphia,

adoptata la 10 mai 1944 de catre Conferinta Internationala a Muncii, proclamandu-se atunci principiul

potrivit caruia „munca nu este o marfa”. In concordanta cu cele aratate, in tara noastra au fost adoptate

reglementari juridice de mare rezonanta in sprijinul salariatilor. Ne referim indeosebi la perioada de

dupa 22 decembrie 1989, cand noile reglementari au avut in vedere adaptarea raporturilor juridice de

munca la economia de piata. Modificarile intervenite in legislatia muncii au vizat, in principal:

1

7

¨    inlaturarea unor inechitati din salarizarea personalului;

¨    reducerea timpului de munca prin introducerea saptamanii de lucru de 5 zile;

¨    acordarea unor noi drepturi salariale;

¨    cresterea cuantumului indemnizatiilor si pensiilor din fondul asigurarilor de stat.

Dintre reglementarile facute in materie enumeram, cu titlu de exemplu: Legea nr. 30/1990 privind

angajarea salariatilor in functie de competenta; Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii; Legea nr.

14/1991 privind salarizarea; Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna, Legea nr. 68/1993 privind

garantarea in plata a salariului minim; Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sarbatoare legala

in care nu se lucreaza. De asemenea, a fost adoptata Legea nr. 21/1996 a concurentei, menita sa asigure

protectia, mentinerea si stimularea competitiei dintre agentii economici, cat si a unui mediu concurential

normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor, care dispune in art. 2 alin. (4), lit. a ca

dispozitiile sale „nu se aplica pietei muncii si relatiilor de munca”, acestea fiind asadar supuse unui regim

specific. Insasi Constitutia instituie masuri eficiente de ocrotire, consacrand in art. 38 alin. (5) garantiile

ce decurg din conventiile colective de munca.

In completare se aplica dispozitiile art. 139, alin. 2 din Codul muncii, care prevede urmatoarele:

„Dreptul la concediul de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari”.

Drepturile stabilite concret prin contractul individual de munca trebuie sa fie cel putin egale cu

cele stipulate prin contractul colectiv de munca. La randul sau acesta, fie ca este incheiat la nivel

national, la nivel de ramura sau grup de unitati, poate cuprinde drepturi pentru salariati in cuantumuri

egale sau superioare celor stabilite prin lege, dar in nici un caz inferioare celor legale. Angajatorul nu

poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim

brut orar pe tara. El este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de

baza minim brut pe tara2[8].

In acest mod, riscurile unei posibile concurente dintre persoanele care isi ofera forta de munca

sunt astfel, cu certitudine, suprimate.

2

8

In ce priveste repartitia fortei de munca intre diferite sectoare si profesii, aceasta nu este afectata

de interdictie, dar statul influenteaza prin diferite parghii repartizarea unei reparatii optime.

Tot in art. 2 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, la lit. b este mentionata o alta cauza de

inaplicabilitate a dispozitiilor legii care vizeaza piata monetara si piata titlurilor de valoare. De altfel,

reglementarile privind aceste piete fac obiectul unor acte normative distincte.

B. Interzicerea concurentei in raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariati

In activitatea comerciala, patronul unei intreprinderi poate sa aiba doua feluri de salariati, atat

prepusi comerciali, cat si alte persoane pe care le-a angajat in conditii uzuale, in baza unui contract de

munca. Intre aceste categorii de persoane salariate exista deosebiri atat in ceea ce priveste natura

juridica a functiei exercitate, cat si din punctul de vedere al reglementarilor aplicabile in materie de

concurenta. Potrivit dreptului civil, prepusenia este institutia caracterizata prin existenta unui raport de

dependenta functionala intre doua persoane, pe de o parte comitentul, iar pe de alta parte prepusul.

Notiunea de prepus comercial are o semnificatie specializata si cu un continut mai extins. Art. 392 C.

Com. dispune: „Prepus este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde

acesta il exercita, fie in alt loc”.

Pentru a putea exercita comertul cu care a fost insarcinat, prepusul dispune de puteri largi; el

poate efectua toate operatiunile necesare desfasurarii comertului. Puterea de reprezentare a prepusului

este nu numai generala ci si permanenta, adica se exercita in timp, pana la incetarea calitatii prepusului.

In perioada cat indeplineste functia de prepus, art. 397 C. Com. il supune unei prohibitii fata de propriul

patron. Prepusii comerciali, ca si ceilalti salariati, beneficiind de increderea patronului si in temeiul

atributiilor pe care le au, pot fi edificati asupra gestiunii, secretelor tehnice, planurilor de afaceri,

legaturilor cu clientii etc.

Prepusul comercial este tinut sa se abtina de la acte de competitie savarsite impotriva propriului

patron, sub cele doua forme, directa si indirecta, la care se refera art. 397 C. Com. Incalcarea

interzicerii este directa, daca prepusul exercita el insusi, pe cont propriu, operatiuni sau „alte negoturi,

de natura aceluia cu care este insarcinat”. Abaterea este indirecta in cazul in care prepusul se

9

margineste „sa ia parte, in societatea sa proprie sau a altuia” la asemenea afaceri, intreprinse de terte

persoane fizice.

In ambele situatii, concurenta interzisa avuta in vedere de art. 397 C. com. presupune, ca o

conditie esentiala, existenta unui grad indestulator de similitudine intre comertul patronului si cel

exercitat in mod ilicit de prepus sau la care el participa indirect.

In cazul savarsirii unor fapte de acest fel, prepusul datoreaza comerciantului despagubiri pentru

prejudiciul cauzat. Mai mult, potrivit legii, comerciantul are dreptul sa retina pentru sine foloasele ce ar

rezulta din aceste operatiuni.

Comerciantul poate avea ca angajati persoane salariate, in calitate de contabili, tehnicieni,

functionari de birou, muncitori, pe baza de contract de munca si care beneficiaza de drepturile si isi

asuma obligatiile ce decurg din acel contract. Vechea legislatie impunea salariatilor in mod explicit sa

nu exercite nici un act de concurenta impotriva patronului. Ca exemplu, art. 90 din Legea contractului

de munca din 5 aprilie 1929 interzicea salariatului din industrie sau comert ca, pe timpul executarii

contractului de munca sa intreprinda, fie pe cont propriu, fie pe contul unei alte persoane „un comert

sau o afacere in aceeasi ramura a intreprinderii ce serveste”, sub sanctiunea desfiintarii contractului

individual de munca cu daune interese, dispozitie abrogata odata cu introducerea sistemului centralizat

si planificat al economiei nationale.

Dupa evenimentele din decembrie 1989, Legea privind combaterea concurentei neloiale nr.

11/1991 a instituit pentru salariati obligatia de a nu comite acte de concurenta in timpul executarii

contractului de munca. Art. 4, alin. 1, lit. b din lege interzice, sub sanctiunea raspunderii juridice

contraventionale sau penale, dupa caz, „oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui

comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte”. Aceasta prevedere, desi vizeaza un

domeniu partial diferit de cel la care se refera art. 397 C. Com., constituie tot o prohibitie de

concurenta, ce se delimiteaza de competitia neloiala1.

1

10

C. Interzicerea concurentei in raporturile dintre societatea in nume colectiv si asociati

Potrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, societatea in nume colectiv este acea forma de societate ale

carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a

tuturor asociatilor. Societatea in nume colectiv este considerata in literatura de specialitate ca fiind

forma tipica a societatilor de persoane, deoarece la baza asocierii stau cunoasterea reciproca a

onestitatii, priceperii profesionale, spiritului de initiativa, constiinciozitatii, puterii de munca,

solvabilitatii, devotamentului fiecaruia si increderea pe care asociatii si-o inspira unul altuia. O alta

caracteristica specifica o constituie intentia fiecarui asociat de a conlucra constant, laolalta cu ceilalti, in

cadrul societatii, asumandu-si riscurile inerente activitatii comune; aceasta intentie poarta denumirea de

„affectio societatis” (art. 1491 C. Civ.). De asemenea, asociatii raspund nelimitat si solidar pentru

obligatiile sociale ale societatii.

Dispozitiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 interzic membrilor societatii in nume colectiv sa comita

acte de concurenta impotriva societatii din care fac parte. Astfel, legea interzice asociatului sa ia parte,

in calitate de asociat cu raspundere nelimitata, intr-o alta societate concurenta sau avand acelasi obiect,

precum si sa afecteze operatiuni in contul sau ori al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul

asemanator. Luand in considerare legatura stransa ce se stabileste intre membrii societatii in nume

colectiv, art. 82 din Legea nr. 31/1990 instituie o prohibitie de ordin general, care opreste pe fiecare

asociat, indiferent ca exercita sau nu functii de administrare a gestiunii comune, de la savarsirea unor

acte de concurenta directa sau indirecta impotriva societatii din care face parte. Asociatul poate sa faca

parte dintr-o alta societate comerciala ca asociat cu raspundere nelimitata sau poate face acelasi comert

cu consimtamantul celorlalti asociati.

D. Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni sau cu raspundere limitata

a) Societatea pe actiuni este clasificata in categoria societatilor de capitaluri, deosebindu-se de

societatea de persoane prin anumite elemente specifice: se constituie dintr-un numar minim de asociati;

capitalul social este divizat in actiuni; raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este limitata – ei

raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris. Mobilul asocierii consta in vointa de a

investi capitalul propriu intr-o afacere rentabila, in scopul realizarii de profit.

11

Asociatii, cu exceptia administratorilor, nu participa la gestiunea curenta a societatii pe actiuni. Ei

au doar posibilitatea legala de a lua act de rezultatele financiare, de castiguri si pierderi, situatia

generala a societatii, in administrarea generala anuala.

Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni priveste trei categorii de persoane:

membrii comitetului de directie, constituit potrivit art. 140 din Legea nr. 31/1990, directorii si cenzorii.

Desi cele trei categorii de persoane exercita functii diferite, regimul de raspundere juridica aplicabil

este asemanator. Astfel, potrivit art. 147, alin. 3 din lege, directorii executivi „sunt raspunzatori fata de

societate si de terti ca si administratorii, pentru neindeplinirea indatoririlor lor, chiar daca ar exista o

conventie contrara”. Aceasta dispozitie imperativa se completeaza cu prevederile art. 72 si ale art. 73

din aceeasi lege, care prevad ca: „obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de

dispozitiile referitoare la mandat”, iar administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru

„stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun”. Asadar, directorilor

executivi li se aplica acelasi statut. Referitor la cenzorii societatii pe actiuni, art. 163, alin. 3 prevede ca

li se aplica art. 73 din lege care ii considera solidar raspunzatori.

Actul prohibitiv include cele doua modalitati intalnite si la societatea in nume colectiv: pe de o

parte concurenta directa, iar pe de alta parte concurenta indirecta. Suportul interdictiei ii reprezinta

accesul liber la informatii secrete, care intereseaza activitatea societatii comerciale pe actiuni.

Cu privire la concurenta directa, aceasta este oprita de art. 142, alin. 5 din lege, care prevede ca

membrii comitetului de directie, directorii si cenzorii nu pot „sa exercite acelasi comert sau altul

concurent, pe cont propriu sau al altei persoane”.

In ceea ce priveste concurenta indirecta, in acelasi text al legii se interzice celor trei categorii de

persoane sa fie „administratori, membrii in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere

nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect”. Face exceptie de la aceste masuri

restrictive situatia autorizarii de catre consiliul de administratie a actelor concurentiale mentionate.

In cazul incalcarii prohibitiei de concurenta, societatea poate obtine repararea integrala a

prejudiciului suferit, pe calea actiunii in „raspundere pentru daune” (art. 142, alin. 5). Spre deosebire de

societatea in nume colectiv, societatea pe actiuni nu se poate substitui in operatiunea care i-a cauzat

prejudiciul iar in privinta termenului legal de introducere a actiunii in justitie, intrucat art. 142, alin. 5

12

nu contine o dispozitie explicita, rezulta ca societatea pe actiuni beneficiaza de regimul de drept comun,

adica de termenul de trei ani de prescriptie extinctiva3[9]. Indiferent de sanctiunile patrimoniale, se poate

aplica, potrivit aceleiasi reglementari juridice „pedeapsa revocarii” directorului, membrilor comitetului de

directie sau cenzorului care a comis actul de concurenta interzisa.

b) Legea nr. 31/1990 a introdus in sistemul nostru legislativ societatea cu raspundere limitata

inspirandu-se din conceptia adoptata cu ocazia proiectelor de cod comercial din 1938-19404[10].

Societatea cu raspundere limitata realizeaza o fuziune intre societatile de persoane si societatile de

capital. Ea imprumuta de la societatile de persoane modul de reglementare a raporturilor apropiate si de

incredere intre membrii acestor societati precum si de la societatile de capital beneficiul raspunderii

patrimoniale, marginit la aportul social.

Art. 3 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatea cu raspundere limitata este acea societate ale

carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai in limita

capitalului social subscris. In societatea cu raspundere limitata, numarul asociatilor nu poate fi mai

mare de 50, iar in cazul in care partile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, in calitate de

asociat unic, are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit Legii nr. 31/1991, adunarii generale a

asociatilor. Datorita numarului mic de asociati, nu include nici comitetul de directie, nici directori, iar

cenzori numai daca numarul asociatilor trece, de regula, de 15 (art. 194, alin. 2). De aceea, interzicerea

concurentei are o sfera mai restransa, vizand pe administratori si cenzori.

Astfel, art. 192, alin. 2 stabileste ca „administratorii nu pot primi fara autorizarea adunarii

asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate,

nici sa faca acelasi comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau

juridice sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune”. Referitor la cenzori, art. 194, alin. 3

contine o simpla norma de trimitere: dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni „se

aplica” si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata”.

In rest, conditiile care delimiteaza concurenta interzisa, fie directa, fie indirecta, sunt identice cu

cele aplicabile in cadrul societatii pe actiuni.

3

4

13

E. Interzicerea concurentei impotriva societatilor in comandita

a) Societatea in comandita simpla se caracterizeaza prin colaborarea a doua feluri de asociati:

comanditatii, care raspund pentru obligatiile sociale nelimitat si solidar, ca si asociatii societatii in

nume colectiv, si comanditarii, care raspund numai in limita aportului lor. Administrarea societatii in

comandita simpla este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati. Ca atare obligatia de a se

abtine de la orice concurenta directa sau indirecta impotriva societatii revine, potrivit art. 90, acestora,

iar nu comanditarilor. (art. 82).

Avand in vedere excluderea lor de la administrarea societatii in comandita simpla, asociatii

comanditari au dreptul, chiar fara consimtamantul celorlalti asociati, de a lua parte, ca asociati cu

raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, ori sa faca operatiuni in

contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau unul asemanator5[11].

b) Societatea in comandita pe actiuni se caracterizeaza ca fiind o forma de asociere

asemanatoare societatii pe actiuni. In acest sens, art. 182 din Legea nr. 31/1990 prevede ca „societatea

in comandita pe actiuni este reglementata de dispozitiile referitoare la societatea pe actiuni, cu exceptia

prezentului capitol”. Spre deosebire de societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni prezinta

anumite particularitati, determinate, in principal, de existenta in aceasta societate a celor doua categorii

de asociati – comanditatii si comanditarii.

Potrivit art. 183, alin. 1 din Legea nr. 31/1990, administrarea societatii este incredintata unuia sau

mai multor asociati comanditati. Excluderea asociatilor comanditari se datoreaza raspunderii lor

limitate pentru obligatiile sociale. Asociatilor comanditati li se aplica prohibitia de concurenta instituita

de art. 82 din lege, asa cum dispune norma de trimitere prevazuta in art. 183, alin. 2 din lege. Derogarea

de la incidenta dispozitiilor legale referitoare la societatea pe actiuni se explica prin faptul ca

raspunderea pentru pasivul social a comanditatilor fiind nelimitata, ei detin o pozitie juridica similara

cu a asociatilor din societatea in nume colectiv, dar diferita de a actionarilor din societatea pe actiuni.

Privitor la cenzori, acestora le este interzisa prin lege exercitarea concurentei directe sau indirecte

impotriva societatii in comandita pe actiuni, in temeiul aceleiasi dispozitii a art. 82 din lege.

5

14

Domenii inchise prin conventie concurentei comerciale

Inchiderea sau restrangerea accesului pe piata a unui comerciant de catre alt comerciant se poate

face pe cale amiabila, tranzactionala. Indepartarea competitorului se intemeiaza in aceasta situatie pe

consimtamant, iar nu pe dispozitii prohibite, izvorate din lege. Acordul, fie ca se realizeaza printr-o

conventie de sine statatoare, fie ca formeaza obiectul unei clauze speciale, inserata intr-un contract

principal distinct, produce aceleasi efecte.

Prin intelegerile sau prin clauzele inserate intr-un contract nu trebuie sa se incalce ordinea publica

si bunele moravuri, prezentate de art. 5 si 966 Cod civil, iar in domeniul productiei si al circulatiei de

marfuri, vointa tertilor de a institui interdictii si restrictii se poate manifesta numai daca se respecta

principiul libertatii comertului, inscris in art. 134 din Constitutie. Principalele clauze prohibitive de

concurenta sunt intalnite frecvent in contracte.

Concurenta este anticontractuala cand prin comportamentul competitional se incalca o interdictie

(o obligatie de a nu face) acceptata printr-o conventie care fixeaza limitele concurentei intre

contractanti si domeniile in care ea le este interzisa. Incalcarea limitelor stabilite de parti privind

concurenta reciproca va fi supusa sanctiunilor specifice raspunderii pentru incalcarea obligatiilor

contractuale. Antrenarea unei astfel de raspunderi va putea fi ceruta numai de catre cel ce are calitatea

de parte la conventie si in anumite conditii si de tertii interesati1.

Pentru delimitarea domeniului care poate fi sustras prin contract de sub incidenta competitiei

comerciale vom analiza principalele contracte care incumba prohibitii de concurenta sub aspectul

valabilitatii acestor stipulatii, modul de a le interpreta, transmisibilitatea drepturilor si obligatiilor pe

care le creeaza si sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii acordului de vointa.

A. Instrainarea unui fond de comert. Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri

mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un comerciant Ie afecteaza desfasurarii unei

activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit2. Vanzarea fondului de

comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului si anume aceea de a nu face concurenta

1

2

15

cumparatorului. Vanzarea fondului de comert inseamna o instrainare a tuturor elementelor fondului de

comert, inclusiv clientela atestata fondului de comert.

Inceperea unui comert de acelasi gen de catre vanzator, la mica distanta de cumparator, are

semnificatia unei tulburari a folosintei obiectului vanzarii, care angajeaza raspunderea vanzatorului.

Pentru a evita aceste consecinte, partile inscriu de regula, in contractul de cesiune a fondului de comert,

clauze care interzic vanzatorului exercitarea unui comert asemanator in vecinatate.

B. Contracte de inchiriere. Partile se afla intr-o situatie asemanatoare in cazul inchirierii unui

spatiu sau a unui local comercial. Daca proprietarul care detine in acelasi imobil sau pe aceeasi piata a

unei localitati si alte suprafete construite ar consimti ulterior ca intr-un local invecinat sa desfasoare un

comert asemanator cu al locatarului initial, i-ar provoca acestuia prejudicii insemnate. De aceea, se

obisnuieste ca proprietarul sa-si asume obligatia de a interzice, in contractele de inchiriere cu o data mai

tarzie, exercitarea unei activitati comerciale care ar fi de natura sa-l concureze pe primul locatar.

C. Contracte de distributie de marfuri. Aceste contracte prevad adesea clauze de exclusivitate

pentru una din parti sau in profitul comun.

Prin contractul de vanzare exclusiva, furnizorul se angajeaza sa livreze, intr-o regiune

determinata, marfurile convenite, numai cumparatorului cu care s-a inteles in acest sens. In acest fel,

furnizorul isi asuma o obligatie de neconcurenta, de care beneficiaza cumparatorul. Prin contractul de

cumparare exclusiva, cumparatorul isi asuma obligatia de a se aproviziona cu marfurile convenite

numai de la furnizorul cu care a incheiat intelegerea.

Exclusivitatea poate avea caracter bilateral si reciproc, daca este stipulata in beneficiul ambelor

parti.

D. Contracte de comision. Esenta contractului de comision este cuprinsa in art. 405 C. Com. care

prevede: „Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala

comitentului”. Ca orice contract, contractul de comision se incheie prin acordul de vointa al partilor 1.

Intrucat contractul de comision este un mandat (fara reprezentare) , el are la baza imputernicirea pe care

1

16

comitentul o confera comisionarului, de a incheia anumite acte juridice, cu precizarea conditiilor in care

va actiona comisionarul si care exprima vointa comitentului.

Comisionarul este tinut sa-si indeplineasca obligatiile cu buna-credinta si diligenta unui

profesionist. In anumite operatiuni, cum ar fi cele de comert exterior, exista riscul de abuz din partea

comitentului daca acesta incheie contracte direct cu clientii procurati de comisionar, facandu-i o vadita

concurenta necinstita. Exista posibilitatea ca, la randul sau, comisionarul sa aprovizioneze pe clientii

comitentului cu marfuri similare, dar provenite de la furnizori rivali.

Pentru a impiedica asemenea fapte reprobabile, partile stipuleaza in contract clauze de

neconcurenta.

E. Contracte pentru organizarea de targuri internationale de mostre. Aceste manifestari

expozitionale internationale se desfasoara frecvent in baza unor contracte de colaborare de catre doua

sau mai multe intreprinderi de profil din tari diferite. Conventia pe care o incheie stipuleaza de regula o

clauza de neconcurenta reciproca, interzicand fiecarei parti sa organizeze individual si pe cont propriu

un targ de mostre pe teritoriul statului celuilalt contractant.

F. Interpretarea clauzelor de neconcurenta. In situatia in care stipulatiile inscrise in contractele

comerciale sunt incomplete sau obscure, determinarea semnificatiei acestora este supusa, in caz de

litigiu intre partile contractante, interpretarii instantelor judecatoresti. Din analiza jurisprudentei reiese

ca tribunalele iau in considerare doua principii: o interpretare restrictiva si cel al stabilirii vointei reale a

partilor contractante.

Art. 977 C. Civ. prevede ca „interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor

contractante”. Potrivit celui de-al doilea principiu mentionat, jurisprudenta majoritara a subinteles

existenta unor clauze implicate de neconcurenta, indeosebi in vanzarea si inchirierea fondului de

comert, astfel:

a) S-a decis ca vanzarea fondului de comert impune cedentului o obligatie tacita de

neconcurenta, care il impiedica de la exercitarea unui comert asemanator cu cel al cesionarului in

vecinatatea acestuia. Solutia se intemeiaza pe art. 1339 C. Civ. care prevede ca vanzatorul nu se poate

sustrage in nici un mod de la raspunderea pentru evictiune care ar rezulta dintr-un fapt al sau, orice

17

conventie contrara fiind nula. In plus, in literatura de specialitate6[12] se considera ca prohibitia tacita si

implicita de concurenta exista, daca fondul de comert este instrainat de catre titular prin schimb, prin

aport intr-o societate comerciala sau ca efect al partajului.

b) Referitor la inchiriere, art. 1420, pct. 3 C. civ. prevede ca locatarul este dator, prin insasi

natura contractului „fara sa fie nevoie de nici o stipulatie speciala”, sa faca astfel incat lucrul inchiriat

sa poata fi folosit neimpiedicat de catre locatar pe tot timpul duratei contractului. Prin interpretare, se

poate deduce existenta unei obligatii tacite de neconcurenta in sarcina locatarului unui fond de comert,

desi in literatura de specialitate exista puncte de vedere diferite. Intr-o opinie „inchirierea unei pravalii

exclude instalarea altui chirias alaturi de cel dintai, daca comertul ambilor este similar si susceptibil de

concurenta reciproca

G. Sanctiuni aplicabile. Debitorul obligatiei de neconcurenta in contractele comerciale isi asuma

raspunderea contractuala fata de creditorul clauzei exprese sau tacite. Preventiv, creditorul prohibitiei

de concurenta poate cere, pe cale judiciara, constrangerea debitorului sa sisteze activitatea pe care o

desfasoara in pofida angajamentului asumat. Masura cea mai aspra consta in hotararea judecatoreasca

de inchidere a intreprinderii debitorului culpabil.

Sanctiunea reparatorie consta in obtinerea de despagubiri, impuse pe cale judiciara debitorului, la

cererea creditorului prohibitiei de concurenta, cat si in rezolutia contractului comercial din care decurge

o asemenea interdictie. Admiterea actiunii in justitie conduce la consecinte grave si anume: desfiintarea

cesiunii fondului de comert, care revine in intregime in patrimoniul vanzatorului, obligat sa restituie

pretul; activitatea efectelor juridice ale aportului cu acest obiect la constituirea unei societati

comerciale; desfacerea contractului de locatie a gestiunii fondului de comert etc.

Concluzii

Concurenta este unul dintre factorii importanti ce actioneaza asupra agentilor economici, astfel

încât acestia sa-si adapteze oferta la cerere. Pe o piata libera, concurenta actioneaza în strânsa legatura

cu pretul. Agentii economici producatori pe o piata libera urmaresc prin intermediul concurentei cu

ceilalti producatori maximizarea profitului, prin minimizarea costului, pretului si cresterea calitatii

6

18

bunurilor produse.Economia de piata libera se identifica cu economia de piata moderna si se bazeaza pe

conservarea principiului libertatii de concurenta. Aceasta este reglementata printr-o serie de acte

normative care au ca efect reprimarea abuzurilor de la regulile normalitatii concurentei.

Concurenta se materializeaza prin comportamentul agentilor economici din aceeasi ramura, care

urmaresc maximizarea profitului pe seama utilizarii capitalului investit. Fiecare agent economic, care

actioneaza pe piata libera, este preocupat de activitatea firmei sale, astfel încât aceasta sa fie cea mai

competitiva dintre toate, iar câstigul net sa fie cel mai bun.

Bibliografie:

1. http://europa.eu/legislation_summaries/competition/index_ro.html

2. http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/regimul-juridic-al-concurentei-doctrina-jurisprudenta-

drept-comercial-144841.html

3. http://www.scrigroup.com/afaceri/comert/CATEGORII-DE-CONCURENTA-

LOIALA24798.php

4. https://www.google.ro/#newwindow=1&safe=active&sclient=psy-

ab&q=concurenta+licita&oq=concurenta+licita&gs_l=hp.3..0l4.238335.240842.10.241056.17.1

1.0.6.6.0.154.1202.7j4.11.0...0.0...1c.1.15.psy-

ab.v3jgsZgjLlg&pbx=1&bav=on.2,or.r_qf.&bvm=bv.47244034,d.Yms&fp=1b058c48797e5731

&biw=1047&bih=443

5. http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2011/02/teza-de-doctorat-concurenta.pdf

6. http://www.concurenta.ro

7. Legea 21/1996

8. OUG 75/2010

9. Legea 149/2011

19