referat finante internationale
DESCRIPTION
paradisurile fiscaleTRANSCRIPT
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
PARADISURILE FISCALE ŞI
CENTRELE FINANCIARE OFF-
SHORE
Student : Turuş Daniel-Vasile
Profesor : As. univ. dr. Cioca Ionela
Disciplina : Finanţe internaţionale
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Definirea paradisurilor fiscale şi centrelor financiare
off-shore
În limba engleză, termenul off-shore semnifică un teritoriu situat dincolo de
ţărm. Sub aspect economic, acest cuvânt are o altă semnificaţie , apropiată dar nu
aceeaşi şi reprezintă întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor
statului în care acestea sunt rezidente, adică unde s-au înfiinţat. Prin urmare ca o
întreprindere să fie inclusă în această categorie trebuie ca aceasta să nu desfăşoare
activităţi economice în statul unde a avut loc înregistrarea.
Paradisurile fiscale , în schimb , sunt acele state care " pun la dispoziţie o
legislaţie favorizantă iar centrele financiare off-shore sunt constituite din acei agenţi
economici care profită de această legislaţie"1 dar care, dacă legislaţia nu mai
prezintă interes din punct de vedere fiscal, nu ezită să părăsească statul - paradis
fiscal.
O altă definiţie a paradisurilor fiscale2 este aceea de "jurisdicţii state (teritorii
care au posibilitatea de a edicta şi a impune o legislaţie de sine stătătoare) având o
legislaţie menită să faciliteze persoanelor (fizice/juridice) evitarea reglementărilor
obligatorii existente în teritoriul unde ele îşi desfăşoară activitatea economică de
substanţă ( efectivă)."
Denumirea de paradis fiscal, folosită într-un domeniu larg în ultimii douăzeci
de ani, tinde din ce în ce mai mult să fie înlocuită prin aceea de paradis financiar sau,
mai bine zis, de centru financiar internaţional. În epoca noastră de măsuri
1 Bistriceanu D. Gheorghe, "Lexicon de finanţe – bănci, asigurări", vol. III, Editura
Economică, 2001 pp. 131.
2 Vezi raportul TJN, "Tax Havens Creating Turmoil", supus Comitetului financiar al Camerei
Comunelor din Marea Britanie, iunie 2008.
1
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
antiparadis, aceşti termeni apar într-adevăr mai puţin provocatori şi mult mai
discreţi.
Trăsăturile paradisurilor fiscale şi clasificarea
acestora
Paradisurile se împart în cinci tipuri: se poate alege aici domiciliul fiscal,
locul de instalare a bazei de lucru, se poate trăi aici, se pot câştiga bani sau se poate
obţine cetăţenia. Aceste ţări se adresează fie persoanelor fizice, fie persoanelor
juridice, fie ambelor în acelaşi timp. Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale
constituie un refugiu pentru toate tipurile de societăţi cu scopul de a permite
beneficiarilor să reducă şi respectiv chiar să suprime în totalitate taxele la care sunt
supuşi, în deplină legalitate şi de-o manieră practic imposibil de controlat de către
serviciile fiscale din ţara de origine.3
Acestea au următoarele trăsături:
fiscalitate foarte favorabilă
orientarea către fluxurile financiare internaţionale
legislaţie foarte flexibilă4 în sensul reducerii semnificative a
supravegherii de către instituţiile statale.
3 Dauphin, C. „Ghidul cu adevărat practic al paradisurilor fiscale”, Edit. Tribuna, Bucureşti,
1999
4 chiar permisivă
2
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Conform Musalem, Alberto şi Enrico Luca5, următoarele state sunt
considerate paradisuri fiscale în momentul actual:
Africa Asia şi Pacific Europa OrientulMijlociu
Emisfera vestică (În special MareaCaraibelor)
Djibouti Australia Austria Bahrein Antigua
Liberia Insulele Cook Andorra Dubai AnguillaMaurtius Guam Campione Israel BahamasSeychelles Hong Kong Elveţia Kuweit BarbadosTanger Japonia Cipru Liban Belize
Teritoriul Gibraltar Oman Bermudaautonom Guernsey British VirginMacao Irlanda (Dublin) IslandsMalaezia Sark şi Insula Cayman Islands(Labuan) Man Costa RicaInsulele Jersey RepublicaMarshall Liechtenstein DominicanăMicronesia Luxemburg GrenadaNauru Malta MontserratNiue Madeira Antilele OlandezeFilipine Monaco St. Kitts şi NevisSingapore Olanda St. LuciaTailanda Marea Britanie PanamaVanuatu (pentru Londra) Porto RicoSamoa de Vest St. Vincent Turks şi
Caicos Statele Unite ale Americii Uruguay
Sursa: Musalem, Alberto, Errico Luca,, „Offshore Banking: An Analysis of Micro - and Macro-Prudential Issues", International Monetary Fund Working Paper WP/99/5. Washingon, D.C., 1999
5 „Offshore Banking: An Analysis of Micro-and Macro-Prudential Issues”, International
Monetary Fund Working Paper WP/99/5,1999, Washingon, D.C.: IMF.
3
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Din punct de vedere fiscal şi contabil, paradisurile fiscale enumerate mai sus
pot fi împărţite în mai multe categorii:6
1. zone unde scutirea de taxe este totală. Mai mult, în ţări ca Bahamas, Ber-
mude sau Vanuatu, nu se percep taxe şi impozite de niciun fel, nici chiar de la
firmele care sunt rezidente (în sensul că desfăşoară activităţi economice pe teritoriul
statului respectiv). Nu se plătesc decât taxe de înmatriculare şi de reînnoire a licenţei
de operare (de obicei anuale).
2. zone în care numai populaţia şi firmele rezidente („onshore” - adică cele
care desfăşoară activităţi economice pe teritoriul ţării respective) sunt supuse
impozitului. De exemplu, în Liberia, Panama, Hong Kong, Costa Rica sau Filipine,
societăţile offshore sunt scutite total de plata impozitului pe profit în ceea ce priveşte
veniturile realizate prin activităţi economice desfăşurate în afara graniţelor statului
respectiv.
3. zone unde nivelul fiscalităţii este scăzut (Lichtenstein, Oman, Insulele
Virgine Britanice, Elveţia, Guernsey, Jersey, Irlanda). Unii autori numesc aceste
state „prădători fiscali",
4. zone unde anumite forme juridice de societăţi comerciale sau anumite
operaţiuni sunt supuse unei fiscalităţi privilegiate (Luxemburg, Liechtenstein,
Monaco, Olanda, Antilele Olandeze).
Din punct de vedere al mărimii acestora, paradisurile fiscale se pot împărţi în:
principale şi secundare. În cadrul celor principale se pot identifica şapte tipuri de
ţări.7 Această împărţire are la bază principalele dispoziţii legale, căci în realitate
multe ţări aparţin mai multor categorii.
6 Idem.
7 W. Diamond, D. Diamond, - " Tax Havens of the world", Matthew Bender&Co, Lexis
Nexis, 2003.
4
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
1) Ţări care nu aplică nici un fel de impuneri asupra veniturilor şi
creşterilor de capital (numite „zero heavens" sau „pure heavens"): Anguilla, Aruba,
Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cayman,Insulele Cook, Djibouti, Dominica,
Grenada, Madeira, Insulele Marshall, Mauritius, Nevis, Niue, Nauru, Saint-Vincent,
Turks şi Caicos, St. Kitts, St Vincent şi Samoa.
2) Ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este redus (rate fixe
stabilite de autorităţi sau în combinaţie cu scutiri sau reduceri provenite din tratatele
de evitare a dublei impuneri: Cipru, Labuan, Liechtenstein, Malta, Oman, Elveţia,
Jersey, Guernsey şi BVI
3) Ţări în care impozitul este stabilit pe o bază teritorială: Costa Rica,
Hong Kong, Liberia, Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela, Marea Britanie (pentru
societăţile nerezidente). în aceste ţări, contribuabilii beneficiază de o exonerare a
beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului.
4) Ţări care oferă tratamente speciale companiilor offshore şi companiilor
holding: Austria, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Antilele Olandeze, Singapore,
Thailanda
5) Ţâri în care sunt scutite de taxe companiile ce produc pentru export:
Irlanda şi Madeira.
6) Ţări în care sunt oferite avantaje fiscale companiilor de afaceri
internaţionale (IBC) - companii orientate sau nu spre investiţii, dar care se califică
drept companii financiare offshore privilegiate: Antigua, Bahamas, Barbados,
Bermude, BVI, Dominica, Grenada, Isle of Man, Montserrat, Nevis, St. Kitts, St.
Vincent şi St. Lucia.
7) Ţări care oferă avantaje fiscale specifice societăţilor bancare sau altor
instituţii financiare cu activităţi off-shore: Hong-Kong, Madeira, Malaezia (inclusiv
Labuan), Filipine, Singapore, Thailanda şi Vanuatu.
5
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Apariţia paradisurilor fiscale8
Ideea scutirii fiscale nu este deloc nouă. Istoricii amintesc de înţeleptul
Platon, care folosea o campanie non-profit pentru a-şi finanţa celebra-i Universitate,
în Grecia antică.
Tot în această perioadă, micile insule vecine cu Atena, stocau mărfurile aduse
pe mare sau care plecau pe mare pentru a evita impozitul de 2 % asupra importurilor
respectiv exporturilor, perceput de cetate.
În perioada de înflorire a Imperiului Roman insula grecească Delos era
folosită de romanii înstăriţi pentru a evita în mod legal plata de dări impozite şi alte
taxe prevăzute de legislaţia latină.
Britania romană folosea la începutul mileniului societăţi pe care astăzi le-am
numi offshore.
În timpul Evului Mediu, proprietarii de pământ impuneau taxe abuzive sau
nenumărate restricţii şi limitări fiscale. Se găseau însă destule modalităţi de a eluda
fiscalitatea ridicată prin aşa numitele trusturi. Scopul acestora erau şi de a păstra
intactă proprietatea familială sau de a proteja tranzacţiile comerciale, însă aceste
înlesniri erau doar apanajul celor cât de cât înstăriţi.
Între secolele al XVI-lea şi XVIII-lea, Flandra9 a fost primul paradis fiscal.
După cel de-al doilea război mondial, numărul şi importanţa paradisurilor
fiscale creşte datorită avantajelor pe care le oferă: impozite mici (sau chiar zero) pe
venit, secretul operaţiunilor bancare şi rapiditatea acestora, evitarea dublei impuneri .
8 Kiss L. György, Váradi Laszló, David Jonathan Cooper, “Planificare fiscală 2000”, Editura
Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000.
9 Flandra este o regiune din nordul-vestul Europei, una dintre componentele statului federal
Belgia.
6
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Un fenomen interesant s-a putut observa într-un anumit colţ al lumii.
Imperiul Britanic era pe cale să se prăbuşească (creşterea sarcinilor fiscale a adus
prejudiciu atât persoanelor fizice cât şi companiilor). Din ce în ce mai multe colonii
şi teritorii independente de imperiu îşi revendicau autonomia şi independenţa.
Acestea, odată cu dobândirea independenţei de Londra pierd imensele sume cu care
imperiul a susţinut aceste zone. Autonomia acestor teritorii a implicat şi organe
legislative şi executive proprii şi politică fiscală proprie. Cu alte cuvinte autonomia
înseamnă legi proprii şi regim propriu de impozitare. Aceste noi state independente
trebuiau să găsească metode prin care să atragă capital, suplinind finanţarea britanică
pierdută o dată cu dobândirea autonomiei. Aşa s-au format zonele cu fiscalitate
redusă cunoscute sub denumirea de paradisuri fiscale.
Dintre factorii care au contribuit la apariţia şi dezvoltarea paradisurilor fiscale
se numără: scăderea încrederii în instituţiile financiare locale, neîncrederea în
agenţiile guvernamentale şi nevoia de intimitate.
Caracteristicile generale şi particulare ale
paradisurilor fiscale
Caracteristici generale:
o aşezarea geografică;
o buna infrastructură (inclusiv financiar-bancară şi de telecomunicaţii);
o stabilitate socială, politică şi financiară;
o fiscalitate redusă;
o bună guvernare, incluzând politici flexibile şi adaptabile la schimbări.
Caracteristici particulare:
7
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
o Posibilitatea de a implementa strategii fiscale avantajoase ţinând сад к
primul rând, de principiul rezidenţei fiscale şi regimul acesteia;
o Anonimitatea - secretul financiar bancar (corelat cu caracteristica
generaj a existenţei unei bune infrastructuri financiar-bancare);
o Posibilitatea repatrierii şi transferurilor de capitaluri investite;
o Existenţa unei reţele de tratate de evitare a dublei impuneri;
o Accesibilitatea (inclusiv financiară, dar şi fizică) la serviciile şi
oportunităţile oferite de respectivul stat.
Utilizarea paradisurilor fiscale şi centrelor financiare
off-shore de către agenţii economici
Datorită avantajelor pe care le prezintă paradisurile fiscale, agenţii economici
şi în special societăţile transnaţionale10 manifestă din ce în ce mai mare atracţie
pentru utilizarea acestora. Această tendinţă este strâns legată de de dorinţa de a
minimiza mărimea impozitelor şi taxelor pe veniturile acestora. Sarcina fiscală este o
10 Cea mai cunoscută definiţie dată societăţii transnaţionale este cea dată de John Dunning,
considerat de către mulţi specialişti drept „părintele transnaţionalelor” şi care considera transnaţionala
„o firmă care se angajează în investiţii străine directe şi care deţine şi controlează activităţi creatoare
de valoare în mai mult de o ţară”. Această definiţie este preluată, de altfel, şi de organisme ca OCDE
(Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) sau UNCTAD (Conferința Națiunilor Unite
pentru Comerț și Dezvoltare). Naţiunile Unite consideră societatea transnaţională drept acea
întreprindere ce deţine şi controlează producţia în afara ţării în care operează, într-o manieră care îi
permite să valorifice oportunităţile globale pe care le oferă piaţa mondială. Din punct de vedere
tehnic, o companie transnaţională este o întreprindere ce are ca obiect fundamental obţinerea de profit
şi care acţionează pornind de la două caracteristici fundamentale, şi anume: este implicată în suficient
de multe activităţi în afara ţării de origine, astfel încât să depindă din punct de vedere financiar de
activitatea din străinătate, iar deciziile manageriale se bazează pe elemente ce ţin de contextul global
sau regional în care acţionează.
8
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
preocupare majoră, iar încercarea de a face ca această sarcină să fie cât mai mică se
înscrie ca un obiectiv numit planificare fiscală.
Planificarea operaţională poate fi definită ca acea componentă a strategiei
agentului economic , ce îşi propune să folosească cele mai bune oportunităţi aduse de
legislaţia statului unde îşi desfăşoară activităţile economice, astfel încât rezultatul
fiscal înregistrat să fie unul optim. Cu alte cuvinte, agentul economic care operează
în mai multe state doreşte ca rezultatul lui fiscal să fie cât mai mic pentru a nu avea
impozite şi taxe ridicate.
În cazul STN-urilor se poate constata incidenţa mai multor reglementări
fiscale diferite şi uneori chiar reguli fiscale supranaţionale ( de ex. legislaţia UE).
Ţinând cont de anumite caracteristici de anonimitate şi confidenţialitate pe
care le oferă paradisurile fiscale, unele persoane ( fizice şi/sau juridice) în special
cele cu venituri ridicate se folosesc de aceste atribute pentru a-şi "proteja"
patrimoniul.
Pentru a explica modul în care aceste persoane îşi protejează patrimoniul
utilizând paradisurile fiscale şi centrele financiare off-shore trebuie să explicăm patru
elemente esenţiale:
1. diferenţa între sistemul de impunere fiscală teritorială şi cea universală
2. conceptul de rezidenţă
3. conceptul de sursă a veniturilor
4. dubla impunere şi metodele de evitare a acesteia.
Diferenţa între sistemul de impunere fiscală teritorială şi cea universală
Un sistem de impunere fiscală teritorială, taxează rezidenţii şi nerezidenţii
numai pe veniturile derivate din surse (activităţi) de pe teritoriul statului respectiv.
9
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Toate veniturile provenite din surse externe statului respectiv sunt desconsiderate la
calculul impozitului. Un astfel de sistem este aplicat, de exemplu, de Hong-Kong de
Franţa sau Danemarca pentru profiturile întreprinderilor. Era aplicat pe o scară largă
în ţările Americii Latine până de curând.
Un sistem de impozitare universal impozitează: (i) rezidenţii săi fiscali pe
veniturile lor, indiferent de sursă (dinăuntrul sau dinafara teritoriului naţional) şi (ii)
nerezidenţii numai pe veniturile obţinute din teritoriul său. Acest sistem este cel mai
folosit pe mapamond (SUA, Marea Britanie, Italia şi, nu în ultimul rând, România).
10
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Rezidenţa şi nerezidenţa fiscală
Conceptul de rezidenţă fiscală este crucial în planificarea fiscală
internaţională. În conformitate cu principiul rezidenţei fiscale, ţara de rezidenţă a
persoanei care primeşte venitul respectiv are dreptul să stabilească şi să colecteze
impozitul pe venitul respectiv, indiferent de unde provine acest venit. Acest
principiu, fiind legat de persoana agentului economic face posibilă stabilirea
impozitării globale a tuturor veniturilor rezidentului respectiv. În contrast,
nerezidenţii nu sunt supuşi impozitelor în ţara care aplică principiul rezidenţei
fiscale. În acest fel, principiul rezidenţei presupune că cheltuielile publice finanţate
prin impozite, nu contribuie la mărirea rentabilităţii investiţiilor făcute de către
rezidenţi întrucât nerezidenţii nu sunt impozitaţi.
Principiul sursei veniturilor
Principiul sursei veniturilor stipulează că venitul este impozitat în ţara unde a
fost obţinut şi nu în ţara de unde a provenit investiţia, ignorând dacă beneficiarul
veniturilor este rezident (fiscal) sau nu în ţara respectivă.
Principiul sursei veniturilor rupe legătura dintre impozitarea câştigurilor de
capital şi impozitarea veniturilor globale, mai ales când agentul economic este
nerezident. Astfel, accentul se pune pe tipurile de venit (obiect al impunerii fiscale)
şi nu pe agentul economic. Impozitul este depersonalizat . După cum se poate lesne
observa, conflictul apare când investitorul are rezidenţa într-o ţară care adoptă
principiul rezidenţei, astfel încât ambele ţări au pretenţia de a impozita venitul
respectiv (dublă impunere). În aceste situaţii una din ţări va prevedea o formă de
facilitate fiscală (printr-o deducere a impozitului plătit în cealaltă ţară sau excludere
a venitului care deja a fost impozitat în cealaltă ţară). Aceste facilităţi sunt, de regulă,
prevăzute în instrumente bilaterale, numite tratate de evitare a dublei impuneri.
Existenţa acestor tratate este foarte importantă pentru buna funcţionare a unui
11
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
paradis fiscal, în absenţa lor, cum am văzut, riscându-se dublă impunere
internaţională.
Dubla impunere şi metodele de evitare a acesteia
Coexistenta unor sisteme de impunere fiscală diferită pot duce la dubla
impunere fiscală internaţională. Aşa cum am menţionat anterior, interpretarea
diferită a conceptului de rezidenţă fiscală sau a sursei de venit impozabil poate duce
la o dublă taxare internaţională.
în mod tradiţional dubla impunere se împarte în:
• dubla impunere economică: doi agenţi economici diferiţi sunt
impozitaţi pentru acelaşi venit. Exemplul clasic este cel al impozitării profiturilor la
nivelul societăţii comerciale şi apoi la nivelul acţionarului atunci când acest profit
este distribuit sub formă de dividende. Alt exemplu este cel în care autoritatea fiscală
reconsideră profitul unei societăţi comerciale făcut într-o tranzacţie cu un partener
străin, considerând acest profit prea mic. Dacă această reconsiderare nu îşi găseşte un
corespondent în scăderea bazei impozabile a partenerului străin, atunci acelaşi venit
este impozitat de două ori la doi contribuabili diferiţi;
• dubla impunere juridică: apare atunci când acelaşi venit este impozitat
la nivelul aceluiaşi agent economic de două sau mai multe state (cu consecinţa
evidentă a măririi impozitului total plătit). Apare atunci când două sau mai multe
state fie (i) revendică concomitent rezidenţa aceluiaşi agent economic, fie (ii)
revendică simultan sursa aceluiaşi venit, fie (iii) revendică impozitarea aceluiaşi
venit în virtutea aplicării simultane a principiului rezidenţei şi teritorialităţii/sursei
veniturilor.
Metodele de evitare a dublei impuneri sunt la rândul lor divizibile în două
mari categorii:
12
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
• unilaterale: acordate de către un singur stat contribuabililor săi în
virtutea legislaţiei sale interne. în cadrul acestui tip se evidenţiază:
o metoda exceptării. Metoda exceptării presupune fie (i) excluderea
veniturilor din surse străine de la venitul impozabil în statul respectiv - aplicabilă, de
exemplu, în Luxemburg fie (ii) mai întâi calculează impozitul pe venitul mondial şi
apoi exclude din acesta impozitul care ar fi fost datorat pe partea de venituri din
străinătate - aplicabilă, de exemplu, în Austria, Belgia şi Luxemburg;
o metoda creditului fiscal extern. Aceasta presupune fie (i) acordarea unei
deduceri integrale a impozitului plătit în străinătate din total impozit de plătit în ţara
respectivă (credit fiscal integral), fie (ii) acordarea unui deduceri a impozitului plătit
în străinătate, dar numai până la concurenţa impozitului de plătit în statul respectiv
(credit fiscal standard). Această este cea mai folosită metodă cu menţiunea că uneori
partea de impozite plătite în străinătate care depăşeşte impozitul de plătit în ţară
poate fi reportată ca şi pierdere fiscală.
• multilaterale: aceste metode sunt convenite de către state prin
intermediul unor instrumente juridice, ca de exemplu, tratatele de evitare a dublei
impuneri sau, în cadrul unor organizaţii supranaţionale ca Uniunea Europeană, prin
actele normative specifice acesteia (Directive, de exemplu). Tratatele de evitare a
dublei impuneri sunt acorduri prin care statele îşi coordonează dreptul de exercitare a
impunerii fiscale. Tratatele sunt de regulă bilaterale, dar sunt şi de tip multilateral
(tratatul Andin sau tratatul Nordic). Tratatele de evitare a dublei impuneri se referă la
impozitele directe principale, fiind redactate şi încheiate, în general, pe baza unui
model, fie că este al OCDE sau al ONU. Cel mai utilizat este cel al OCDE care
beneficiază şi de Comentarii explicative, revizuite periodic.
13
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia
Facultatea de Ştiinţe
Specializarea Finanţe şi Bănci
Bibliografie
Bistriceanu D. Gheorghe, "Lexicon de finanţe – bănci, asigurări", vol. III,
Editura Economică, 2001 pp. 131
Buzan, Cristian George, Paradisurile fiscale şi centrele financiare offshore în
contextul economiei mondiale, Ed. a 2-a revizuită , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012.
Dauphin, C. „Ghidul cu adevărat practic al paradisurilor fiscale”, Ed.
Tribuna, Bucureşti, 1999
W. Diamond, D. Diamond, "Tax Havens of the world", Matthew Bender&Co,
Lexis Nexis, 2003.
Kiss L. György, Váradi Laszló, David Jonathan Cooper, “Planificare fiscală
2000”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000.
„Offshore Banking: An Analysis of Micro-and Macro-Prudential Issues”,
International Monetary Fund Working Paper WP/99/5,1999, Washingon, D.C.: IMF.
disponibil la http://www.imf.org/external/pubs/ft/wp/1999/wp9905.pdf.
"Tax Havens Creating Turmoil", supus Comitetului financiar al Camerei
Comunelor din Marea Britanie, iunie 2008, disponibil la www.taxjustice.org.co.uk.
14