ROLUL FAMILIEI ÎN STIMULAREA INTERESULUI COPILULUI FAȚĂ DE ȘCOALĂ

Prof. Înv. Primar.Necula Cătălina Școala Gimnazială Nr. 1 Blejești

Odată cu intrarea copilului în şcoală, acţiunea educativă a familiei se diversifică devenind mai complexă. Rezultatele educaţiei şcolare sunt dependente şi de modul în care se realizează colaborarea dintre şcoală şi familie. Ca instituţie care dispune de cadre pregătite în acest sens şcoala poate asigura această coordonare, tematică abordată fiind concentrată cu precădere asupra activităţii de învăţare şi a randamentului şcolar. O primă consecinţă ce rezultă de aici se referă la cunoaşterea de către învăţător, respectiv profesor sau diriginte a trăsăturilor şi potenţialului educativ al familiei.

Ce trebuie să ştim despre familia elevului?De un real folos pentru valorificarea influenţelor familiei şi îndrumarea ei sunt informaţiile ce se referă la:-încadrarea părinţilor în procesul muncii;-structura şi tipul familiei;-relaţiile interpersonale dintre membrii săi;-climatul educativ din familie;-responsabilităţile pe care copilul le îndeplineşte în familie;-autoritatea părinţilor şi metodele educative pe care aceştia le folosesc.

Cunoscând asemenea aspecte, dascălul poate trece la stabilirea unui program comun de educaţie în care acţiunile ce se întreprind în şcoală şi familie să se completeze reciproc. Numai in acest fel se poate contura un sistem unitar de cerinţe. Odată stabilite aceste lucruri urmează aplicarea lor. Şi în acest proces dascălului îi revine sarcina să îndrume şi să orienteze modalităţile de aplicare şi mai ales să urmărească rezultatele. În acest sens el trebuie să-i familiarizeze pe părinţi cu anumite cunoştinţe psihopedagogice şi să-i iniţieze în folosirea unor metode şi procedee de educaţie în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului.

Care sunt principalele aspecte asupra cărora şcoala trebuie să insiste ?În ansamblu, ele se referă la regimul zilnic din familie, la relaţiile dintre părinţi şi la

unitatea de cerinţe dintre ei, la importanţa climatului afectiv pentru dezvoltarea personalităţii copilului, la necesitatea cunoaşterii copilului, la semnificaţia stilului de viaţă care trebuie să domine în familie, toate acestea ducând mai apoi şi la o reuşită şcolară.În privinţa formelor concrete de colaborare dintre şcoală şi familie ele se deosebesc în funcţie de scopul urmărit şi modul concret de realizare. Dintre formele concrete care se pot folosi menţionăm:a) şedinţele lunare cu aceştia, consultaţii bilunare, sau când se ivesc diferite probleme;b) vizite la domiciliul elevului;c) corespondenţa cu părinţii;d) lectoratele pedagogice;e) adunări comune cu elevii şi părinţii; f) excursii;g) manifestări cultural-distractive.

Orice părinte îşi doreşte succes şi performnţă din partea copilului în activitatea şcolară. Calificativul „foarte bine”, premiul sau coroniţa de la sfârşitul anului sunt momente dorite şi aşteptate atât de păriţi cât şi de copii. Succesul la şcoală era considerat un predictor al succesului în viaţă, de aceea părinţii solicită din partea copiilor eforturi pentru rezultate şcolare foarte bune. Percepţia asupra învăţării şi şcolii a suferit modificări în ultimii ani. Un studiu efectuat de ISE (2004) a relevat că modelele sociale de succes pe care copiii le aleg să le urmeze fac parte din categoriile: vedeteTV, sportivi şi în foarte mică măsură din categoriile: profesori, politicieni, oameni de cultură. Sunt consideraţi factori care conduc la succese: trăsăturile de personalitate, aspectul fizic, valorificarea unor şanse sau oportunităţi şi mai puţin pregătirea, educaţie, munca. Şcoala rămâne foarte importantă în opinia elevilor chestionaţi prin lucrurile învăţate, diploma obţinută, disciplinele şcolare şi profesorii.

Opiniile elevilor sunt ilustrative pentru atitudinea lor vis-à-vis de rolul şi utilitatea şcolii pentru viaţa socială şi profesională. Atunci când discutăm cu ei despre succes şi eşec şcolar să luăm în considerare şi factorii extraşcolari, interesele şi preocupările copiilor din societatea de azi, pentru că aceste aspecte au infuenţă din ce în ce mai mare asupra performanţelor şcolare şi asupra inserţiei socio-profesională.

Învăţare şi motivaţie - în sens larg, învăţarea reprezintă „procesul dobândirii experienţei individuale de comportare” (A.N. Leontiev). Se disting două forme de învăţare:învăţarea spontană (învăţarea socială) – neorganizată, neintenţionată, care are loc în familie, grupul de prieteni sau în timpul exercitării profesiei. Alte clasificări subîmpart această categorie de învăţare în informală şi nonformală.

Unul dintre cei mai importanţi factori luat în considerare atunci când vorbim despre învăţare este motivaţia. Aceasta este definită, în sens larg, ca „ansamblul factorilor dinamici care determină conduita unui individ” (Sillamy). Motivaţia activează şi mobilizează, este considerată „motorul” personalităţii. Pentru a-l înţelege pe copil, părintele trebuie să cunoască motivele care, alături de alţi factori ( de personalitate, sociali etc,), contribuie la reuşita sau la nereuşita în activitatea de învăţare. Aceasta este susţinută de un amsamblu de motive. Elevii buni indică de obicei, ca motivaţie pentru învăţare, dorinţa de afirmare profesională şi prestigiul, dorinţa de a şti cât mai multe, pe când elevii slabi vorbesc de teama de eşec, frica de note, evitarea conflictelor cu părinţii.Atenţie, părinţi!Există câteva modalităţi prin care putem stimula repetarea unor comportament sau stingerea acestuia:Pentru repetarea unui comportament se utilizează:întărirea pozitivă – un comportament urmat de consecinţe pozitive se va manifesta cu frecvenţă crescută. Exemplu: dacă dorim ca un copil să fie punctual, îl vom lăuda de fiecare dată când apare acest comportament (lauda reprezintă întărirea pozitivă). Astfel, copilul va învăţa să fie punctual, în dorinţa de a primi „recompensa pozitivă”întărirea negativă – frecvenţa unui comportament creşte pentru că nu este urmat de o consecinţă negativă. Exemplu: dacă un copil a spart un gem la şcoală, iar părinţii au evitat să îl certe, el va învăţa să repete comportamentul pentru că nu a fost „penalizat”.Pentru stingerea unui comportament se pot utiliza:pedeapsa – un comportament se stinge pentru că este urmat de consecinţe negative. Exemplu: un comportament agresiv faţă de un alt coleg de clasă care va fi urmat de o apostrofare verbală din partea părinţilor se va stinge pentru că a fost urmat de o penalizare.

nerecompensarea frustrantă – descrierea situaţiei în care un comportament nu va mai fi performant pentru că nu este urmat de o recompensă aşteptată. Exemplu: copilul a obţinut o notă bună la şcoală şi nu a fost „recompensat” aşa cum se aştepta (cu laude). În această situaţie, comportamentul are tendinţa de a nu se mai repeta pentru că elevul „a învăţat” că nu va fi recompensat.Pentru ca o pedeapsă sau o recompensă să fie eficientă, se aplică astfel:imediat după ce comportamentul dorit sau nedorit a fost performant (şi nu după o săptămână sau un interval mai mare de timp pentru că efectul nu mai este acelaşi). Exemplu: dacă un copil l-a jignit pe părinte cu cuvinte urâte, va fi apostrofat imediat, nu după o săptămână.nu în cantităţi mari – o pedeapsă prea mare poate genera frica şi nu învăţarea, iar o recompensă prea mare poate conduce la răsfăţ. Exemplu: pedeapsa pentru furtul unei sume de bani din casă nu va fi o bătaie soră cu moartea, ci interdicţia de a urmări un film preferat pentru două zile.Sintetizând, putem spune că:Dacă o faptă bună este realizată, sunt importante:-încurajarea;-laudele;-recompensele materiale.Dacă o faptă rea s-a petrecut, sunt necesare:-apostrofările verbale;-retragerea recompensărilor materiale.

Pentru ca relaţia dintre şcoală şi familie să fie cât mai apropiată şi să-l ajute pe micul elev să se încadreze mai uşor în procesul de învăţământ, am implicat direct părinţii în activităţile de consiliere şi orientare, desfăşurate în afara orelor. De asemenea, părinţii au venit cu idei de realizare a unor activităţi extraşcolare. Am conceput împreună trasee pentru excursii, am vizitat diferite obiective propuse de ei, am organizat concursuri sportive la care au fost prezenţi şi părinţii am pregătit măşti şi costume pentru carnaval în colaborare, am ţinut în fata părinţilor serbări, care au permis acestora să vadă manifestările elevilor, rezultatul muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora. Astfel părinţii se simt utili şi prezintă mai mult interes pentru şcoală. Colaborarea devine una apropiată şi bogată în conţinut, nicidecum una protocolară.Părinte şi cadru didactic, trebuie să ne informăm reciproc dacă stilul de lucru al copilului este acelaşi la şcoală şi acasă, dacă manifestă aceeaşi atitudine faţă de muncă, dacă aceleaşi procedee, îl stimulează sau îl inhibă, iar acolo unde există contradicţii, să ne întrebăm de ce, unde şi cine a greşit, ce perspective se deschid subiectului nostru de modelare comun, cum să-l ajutăm şi să interacţionăm.BIBLIOGRAFIE:1. ****** Învăţământul primar, nr. 1-3, 2006, Ed. Minipred, Bucureşti2. Bontaş Ioan, Pedagogie, Ed. ALL, Bucureşti3. Neacşu I. Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 19964. Şerdean Ioan, Teme de pedagogie, Ed. V&I Integral, Bucureşti,1999