Temperatura la suprafața Oceanului Planetar și a aerului de deasupra

Acțiunea conjugată a factorilor care generează clima și care determină diferențierile

climatice și individualitatea acestora (factorii care generează clima sunt denatură radiativă,

dinamică, fizico-geografică, antropică) determină repartizări diferenșiate pe regiuni în ceea ce

privește energia calorică astfel încât ele determină și diferențe de temperatură; aceste

diferențe se evidențiază atât de la o regiune la alta pentru măsurători sincrone, cât și în același

loc pentru măsurătorile din decursul aceleiași zile sau pentru perioade mai lungi de timp.

Variațiile de amplitudine ale temperaturii considerate la scară planetară dețin un rol

important în schimbările din „starea vremii” deoarece determină modificări ale parametrilor

atmosferici: presiune atmosferică (determina mișcarea maselor de aer), umiditate, precipitații,

modificări ale circulației oceanice.

Regimul diurn al temperaturii aerului:

Pentru domeniul Meteorologiei Marine interesează mai mult analiza regimului termic

al suprafețelor marine și oceanelor dar și analiza acestui parametru pentru regiunile costiere și

a spațiului din proximitatea zonelor litorale.

Este adevărat însă că măsirătorile cele mai numeroase se realizează în domeniul

continental. În perimetrul mărilor, măsurătorile de temperatură se fac la nivelul navelor

staționare sau în marș, la nivelul stațiilor meteorologice (cu personal sau automate) ori pe

geamanduri (automate). În apropierea solului (apei, în domeniul marin) temperatura minimă

se înregistrează în momentul apropierii răsăritului, crește rapid până la orele 9 00-1000 și mult

mai lent până la maximul de la amiază.

Regimul anual al temepraturii aerului:

În emisfera nordică se constată, că deși radiația globală atinge valoarea maximă la

solstițiul de vară, pe uscat, temepraturile cele mai ridicate se produc cu circa o lună de zile

mai târziu, ca urmare a întârzierilor ce survin în procesul de transmitere a energiei calorice

absorbite de Pământ.

Pe întinsul oceanelor apar unele diferențieri astfel încât, pentru zona temperată,

temepraturile maxime și cele minime se înregistrează cu aproape o lună mai târziu decât pe

uscat (august – februarie) întrucât masele se apă din mări/oceane se încălzesc și se răcesc mai

încet decât suprafețele uscate.

În regiunile de coastă, influența exercitată de bazinele oceanice se resimte puternic

astfel că, și în aceste regiuniu temperaturile maxime, precum și cele minime, se înregistrează

la ore mai târzii decât în interiorul suprafețelor continentale.

Hărți ale temepraturii aerului din stratul de aer inferior:

Pentru atingerea obiectivului ce presupune cunoașterea valorilor diferite ale

temepraturii aerului, atât pentru același moment (măsurători sincrone), cât și în cursul a zeci

de ani de observații și măsurători (pentru statistici climatologice), se recurge la izoterme

(izolinii cu aceeași valoare a temperaturii). Distribuția acestora este dependentă de mai mulți

factori geografici, în timp ce desimea acestora este determinată la reprezentare de scara hărții

resăective și de dimensiunile acoperite de aceasta (în general, pentru zone mai întinse se

trasează din 5 in 5o).

Pe suprafața Pământului există centre de temperatură ridicată precum și centre de

temperatură coborâtă; în cazul ambelor centre se conturează cel puțin câteva izoterme

complet închise, de regulă cu formă ovală, dar aspectul lor est einfluențat în cea mai mare

măsură de relief.

Cenrul de temepratură joasă se află situat în nordul Siberiei, unde pentru luna ianuarie

media temperaturilor este de -46o C, dar minimele absolute coboară sub -70o C. O altă zonă

cu temperatură coborâtă, este extremitatea nordică a continentului american (pentru ianuarie,

-34o C); temperaturile mai ridicate de aici, în raport cu Siberia, își au explicația în deosebirile

de suprafață dintre cele două mase de aer continental, precum și în influența moderatoare a

Oceanului Arctic.

Influența curenților oceanici asupra temperaturii aerului din stratul inferior

Curenții oceanici exercită, în regiunile pe care le străbat, o influență considerabilă

asupra temperaturii aerului de deasupra mării/oceanului determinând astfel și modificări ale

configurației izotermelor.

Curentul cald Nord-Atlantic care scaldă țărmurile britanice și ale Norvegiei ajungând

până la Nurmansk, determină o pronunțată deviere spre N a izotermelor în cursul iernii,

anotimp în care contrastele dintre temperatura aerului de deasupra suprafeței oceanice în

raport cu stratul din proximitate atinge valori foarte mari. Influențe similare exercită și alți

curenți reci: de exemplu, curentul Kamchatka (ce afectează peninsula omonimă și Insulele

Kurile), curentul Groenlandei, curentul Labradorului ș.a.