teorie curs ceccar 2008 sept_final

5/14/2018 Teorie Curs Ceccar 2008 Sept_final - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/teorie-curs-ceccar-2008-septfinal 1/3

Curs CECCAR – examen accesCONTABILITATE DE GESTIUNE - aspecte teoretice -Lector curs: Conf univ.dr. Alexandra Mutiu

Cuprins

2. Productia in curs de executie ..................................................................................................................................................................1

1. Contul de profit si pierdere – natura/ functii

Contul de profit si pierdere dupa functii arata de forma:Venituri din vanzare – Cost marfa vanduta =Marja bruta – Cheltuieli de distributie – Chelt de administrare =Rezultatul exercitiului

CPP dupa natura: (OMFP 1752: exploatare, financiare, extraordinare, ch cu imp pe profit si alte impozite).Structura arata de forma:Venituri din vanzare, etc – Chelt cu materiile prime – Chelt cu materialele consumabile – Chelt cu energia si apa – Chelt cu salariile – Chelt cu amortizarea – Alte cheltuieli din exploatare – ….Rezultatul exercitiului

2. Productia in curs de executie

331 Produse in curs de executie332 Lucrari si servicii in curs de executie711 Variatia stocurilor

Determinarea productiei neterminate la sfarsitul lunii:Metoda contabila (indirecta , scriptica)Productia neterminata la sf lunii = Productia neterminata de la inceputul lunii +

Cheltuielile totale ale lunii -Cheltuieli aferente productiei terminate

Metoda directa (a inventarierii) - Consta in inventarierea faptica a productiei neterminate de la fiecare loc de muncaProductia neterminata se evalueaza la cost de productie efectiv.

3. Costuri variabile/fixe, perioadei/produsului, directe/indirecte

1. În funcţie de dependenţa faţă de variaţia nivelului de activitate distingem costuri variabile şi fixe.Costuri variabile sunt costuri care se modifică direct proporţional cu variaţia nivelului de activitate.Costuri fixe sunt acele costuri care rămân constante în intervalul relevant al nivelului de activitate.

2. În funcţie de ataşarea consumului la produs distingem costul produsului si costul perioadei:Costul produsului reprezintă costul ataşat unui element stocabil şi care va servi la evaluarea stocurilor. Este reprezentat

de: materii prime directe, manoperă directă şi cheltuieli generale privind producţia. Acestea sunt generate în procesul de producţie şi pot fi inventariate, fiind evidenţiate în conturi de stocuri.Costul perioadei este costul ales şi recunoscut în contul de rezultate în perioada de referinţă, fără a fi ataşat unui elementstocabil, şi deci unui cont de stoc. Ele se referă la servicii consumate în cursul perioadei. Spre exemplu, cheltuielile

privind vânzările şi cheltuielile administrative reprezintă cheltuieli ale perioadei, deoarece resursele destinate activităţilor



de vânzări şi administrative sunt consumate în aceaşi perioadă în care sunt generate. Cheltuielile perioadei nu suntutilizate pentru determinarea costului unitar al unui produs sau pentru stabilirea soldurilor finale ale conturilor de stocuri.

3. În funcţie de modul de identificare a consumului de resurse distingem costuri directe şi indirecte

Costuri directe sunt reprezentate de acele costuri ce pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice, ele putând fiidentificate clar pe obiect de calculaţie.Costuri indirecte sunt acele costuri ce nu pot fi atribuite cu uşurinţă unor produse specifice şi trebuie repartizate printr-o

anumită metodă. Ele au un caracter comun mai multor produse, servicii sau activităţi.

4. Costul de productie versus costul complet

Costul de producţie sau de prelucrare al stocurilor, precum şi costul de producţie al imobilizărilor cuprind cheltuieliledirecte aferente producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi altecheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată defabricaţia acestora.Costul complet cuprinde costul de producţie plus cheltuielile generale de administraţie şi cheltuielile de desfacere,repartizate raţional.Alte cheltuieli se includ în costul bunurilor, lucrărilor, serviciilor numai în măsura în care reprezintă costuri suportate

pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care se găsesc în prezent.

5. LIFO, FIFO, CMP

Cost mediu ponderat = costul fiecărui element este determinat pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor aflateîn stoc la începutul perioadei şi a costului elementelor produse sau cumpărate în timpul perioadei.Media poate fi calculată pe o bază periodică sau la fiecare receptie dupa caz, in functie de politica companiei.

6. Costul subactivitatii

Capacitatea normala de productie = nivelul normal al activităţiiCapacitatea reala de productie = productia efectiv obtinutaPrincipiul delimitării cheltuielilor productive de cele cu caracter neproductiv. Acesta presupune delimitarea cheltuielilor

productive, care sunt creatoare de valoare, de cheltuielile cu caracter neproductiv.Regia fixă care se recunoaşte ca o cheltuială a perioadei = regia fixă x (1 - nivelul real al activităţii/nivelul normal al

activităţii).Regia nealocată este recunoscută drept cheltuială în contul de profit şi pierdere în perioada în care a apărut.In exerciţiile în care se înregistrează o producţie neobişnuit de mare, valoarea regiei fixe alocate fiecărei unităţi produseeste diminuată, astfel încât stocurile să nu fie evaluate la o valoare mai mare decât costul lor.

7. Analiza cost-volum-profit

1. Prag de rentabilitate reprezintă acel nivel al activităţii pentru care veniturile acoperă cheltuielile variabile şi fixe, profitul înregistrat de companie fiind nul. Vz = CF + CV2. Factorul de acoperire indică procentul contribuţiei fiecărui produs sau serviciu la acoperirea cheltuielilor fixe şi laobţinerea profitului, orientând decizia managementului spre produsele/serviciile care au factorul de acoperire cel mairidicat. Factorul de acoperire (Fa) se poate calcula astfel:

- prin raportarea marjei contribuţiei (Mc) la cifra de afaceri totală (CA)

Fa =CA

Mcx100, sau la nivel unitar: Fa =

pv

Mcux100

unde:Mcu = marja contribuţiei unitară, pv = preţ de vânzare- prin raportarea cheltuielilor fixe la cifra de afaceri critică (corespunzătoare punctului de echilibru)

Fa =*CA

CF x100

unde: CA* = cifra de afaceri critică3. Intervalul de siguranţă indică, în mărime absoluta, cu cât poate să scadă cifra de afaceri pentru ca nivelul afacerii săajungă la punctul critic (prag de rentabilitate). Se calculează ca diferenţă între cifra de afaceri totală şi cifra de afacericorespunzătoare punctului de echilibru. Is = CA – CA*

4. Indicele de siguranţă dinamic indică acelaşi lucru ca intervalul de siguranţă dar exprimat în mod relativ. Indică limita

scăderii relative a vânzărilor care permite companiei să atingă pragul de echilibru. K s =CA

CACA *−×100

Efectul de levier operational (coeficient de elasticitate)



Cunoaşterea pragului de rentabilitate permite fixarea obiectivului minim de realizat pentru ca întreprinderea să fie profitabilă. Modificarea rezultatului ca urmare a variaţiei cifrei de afaceri este denumită în literatura de specialitate si„efect de levier de exploatare”.Sensitivitatea rezultatului din exploatare la variaţia volumului de activitate se măsoară cu ajutorul unui indicator, numit,fie coeficient de elasticitate, fie coeficient de levier al exploatării sau coeficientul pârghiei de exploatare.

Coeficientul de elasticitate = (dRe/Re) / (DCA/CA)

Coeficientul de elasticitate = (dRe/Re) / (Dqv/qv)unde: ΔRe = variaţia cifrei de afaceri; ΔCA = variaţia cifrei de afaceri; Δqv = variaţia volumului fizic al producţieivândute.

Coeficientul de elasticitate = CA / (CA-CApr)

Sau levier operaţional care măsoară variabilitatea rezultatului de exploatare în raport cu cifra de afaceri: Lo = CA0 / (CA0- CApr), unde Ca0 = cifra de afaceri care se da si CApr este CA la punctul de echilibru

8. Metoda direct costing (costurilor variabile)

Metoda constă în repartizarea costurilor variabile, directe şi indirecte, asupra fiecărui obiect de calculaţie.

Conform metodei, costurile fixe nu sunt supuse repartizării, ele fiind considerate costuri ale perioadei. Raţiunea metodeiconstă în faptul că fiecare produs contribuie cu o “marjă brută” la acoperirea totalului costurilor fixe.Ecuaţia de bază a metodei este:Cifra de afaceri – Costuri variabile = Marja contribuţiei - Costuri fixe = Profit/Pierdere

Observatie. Noţiunile de marjă brută şi marja contribuţiei nu sunt identice deoarece:• marja brută acoperă costurile de vanzare/desfacere şi asigură un profit iar • marja contribuţiei acoperă costurile fixe şi asigură un profit.

Pe baza calculului marjei contribuţiei se poate stabili o ierarhizare a produselor în funcţie de contribuţia lor laacoperirea cheltuielilor fixe. Această ierarhizare permite eliminarea produselor nerentabile, atunci când este cazul.

9. Principul delimitarii cheltuielilori in spatiu

Ordin 1826 - Principiul delimitării cheltuielilor în spaţiu.Acesta presupune delimitarea cheltuielilor efectuate într-o anumită perioadă de gestiune pe principalele procese sau altelocuri de cheltuieli care le-a ocazionat, cum ar fi: aprovizionare, producţie, administraţie, desfacere, iar în cadrulsectorului producţie, pe secţii, ateliere, linii de fabricaţie etc. În cadrul structurilor menţionate se pot constitui centre de

producţie, centre de profit sau alte centre de responsabilitate în raport de care se adânceşte delimitarea cheltuielilor.

10. Produse cuplate

Un proces de producţie poate aduce la obţinerea simultană a mai multor produse. Este cazul, de exemplu, al produselor cuplate sau cazul în care un produs este principal şi altul este un produs secundar.

Atunci când costurile de prelucrare nu se pot identifica distinct, pentru fiecare produs în parte, acesta se aloca pe baza unei metode raţionale, aplicate cu consecvenţă. Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vânzare relativă pe fiecare produs, fie în stadiul de producţie în care produsele devin identificabile, fie în momentul finalizării procesuluide producţie. Prin natura lor, majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativă. În aceste cazuri, ele suntadesea evaluate la valoarea realizabilă netă şi această valoare se deduce din costul produsului principal. Ca urmare,valoarea contabilă a produsului principal nu diferă în mod semnificativ faţă de costul său.Valoare realizabila neta = este preţul de vânzare estimat a fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai

puţin costurile estimate pentru finalizarea elementului de stoc, precum şi a costurilor asociate vânzării acestuia.

teorie curs ceccar 2008 sept_final

Documents