9.

Factori determinanţi ai stării emoţionale – cognitivi, sociali şi psihologici

Semnele prin care o anumită persoană îşi poate identifica/eticheta starea emoţională (semne

interne sau externe) ne-au acompaniat încă din momentul în care James (1890) şi-a iniţiat pentru

prima dată doctrina să conform căreia “stările fizice/corporale sunt direct legate de percepţia

unui anumit fapt care duce la excitare (emoţională)”, iar sentimentul nostru al acelei schimbări

este chiar emoţia” (p 449). Din momentul în care suntem conştienţi de varietatea de sentimente

şi stări emoţionale pe care o putem avea, ar trebui să se deducă din teorema lui James faptul că

diferite emoţii vor fi acompaniate de o varietate de stări fizice diferite. Conform afirmaţiei lui

James, numeroase studii au fost elaborate pentru a căuta factorii diferenţiatori1 ai emoţiilor.

Rezultatele, în acele vremuri timpurii pentru domeniul psihologiei, au fost aproape în totalitate

negative. Toate stările emoţionale manevrate/tratate/analizate în mod experimental au fost

caracterizate de un tipar general de excitare al sistemului nervos simpatic2, însă părea că nu

există nici un factor discriminator fiziologic al variatelor emoţii3. Acest tipar a fost atât de

puternic de la experiment la experiment întrucât Cannon (1929), fiind unul dintre criticii cei mai

important ai teoriei James-Lange, a prezentat faptul ca “aceleaşi schimbări interne apar pe

parcursul a unor stări emoţionale foarte diferite, precum şi în stări non-emotionale.” (p 351)

Totuşi, nişte studii mai recente au oferit nişte indicii conform cărora ar putea exista nişte factori

discriminatori. Ax (1953) şi Schahter (1957) au studiat sentimentele emoţie şi mânie. În

numeroase puncte ambele stări erau caracterizate de un nivel ridicat în mod similar de

activare/pornire automată, dar în multe alte puncte aceştia se diferenţiau în ceea ce priveşte

gradul de activare. Wolf aşi Wolff (1947) au avut ca studiu un subiect ce prezenta fistula

gastrică4 şi au putut să diferenţieze două tipare în ceea ce priveşte stimulările psihologice al

peretelui stomacal. Trebuie notat faptul că aceştia şi-au studiat subiectul pe parcursul a multor

1 Factori diferentiatori= in engleza differentiators. Mi se pare ca e cea mai potrivita traducere pentru acest termen.2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_nervos_simpatic 3 Adica nu exista legatura intre emotii si corp. o anumita emotie nu genereaza o anumita schimbare corporala. Asta vrea sa zica, din ce am gasit eu.4 O boala fiziologica

1

luni, urmând o mare varietate de stări şi emoţii, fiind astfel capabili să diferenţieze doar cele

două tipare.

Dacă există sau nu diferenţieri fiziologice între diversele stări emoţionale trebuie să rămână un

subiect deschis. Nişte cercetări recente ar putea să fie luate în considerare pentru a indica faptul

că aceste diferenţe sunt mai degrabă subtile şi că varietatea emoţiilor, stărilor şi sentimentelor nu

este echivalata în nici un caz de anumite tipare interne.

Această situaţie oarecum ambiguă i-a condus pe Ruckmick (1936), Hunt, Cole şi Reis (1958),

Schahter (1959) şi pe alţii să sugereze faptul ca factorii cognitivi ar putea fi determinanţi majori

ai stărilor emoţionale. E de la sine înţeles că există un tipar general de excitare a sistemului

nervos central, caracteristic stărilor emoţionale, precum şi faptul că pot exista anumite diferenţe

de la o anumită stare la alta; este sugerat faptul că o stare poate etichetă, interpreta şi identifică o

altă stare instigatoare, în ceea ce priveşte caracteristicile unei situaţii precipitate şi capacitatea de

percepţie a unei persoane. Prin urmare, acest fapt sugerează că o stare emoţională poate fi

considerată ca fiind o funcţie a unei stări a unei stimulări/excitări fiziologice şi a unei cogniţii,

potrivită pentru acea stare de excitare. Cogniţia, într-un fel, face uz de un mecanism de direcţie.

Cogniţiile care rezultă din perceperea unor situaţii imediate, fiind recunoscute de experienţă

anterioară, sunt astfel fundamentele pe baza cărora o persoană înţelege şi îşi etichetează

sentimentele. Cogniţia este cea care determină dacă starea de stimulare fiziologică va fi

etichetată ca fiind cea de “mânie”, “bucurie”, “teamă” sau altceva,

Pentru a examina subînţelesurile acestei formulări/elaborări, trebuie să luăm în considerare

modul în care aceste două elemente, starea de stimulare fiziologică şi factorii cognitivi, ar

interacţiona în anumite situaţii. În cele mai multe situaţii care cauzează emoţii, bineînţeles, cei

doi factori sunt relaţionaţi în totalitate. Imaginează-ţi un om care se plimba pe o alee întunecată,

când un individ care poartă o armă apare deodată. Percepţia-cogniţia “individ care poartă o

armă” într-un anumit mod determina o stare de stimulare fiziologică; această stare de stimulare

este interpretată în condiţiile cunoaşterii a ceea ce se poate întâmpla pe o alee întunecată, a ceea

ce implică o armă şi prin urmare starea de excitare este etichetată ca fiind cea de “frică”. În mod

similar un student care află în mod neaşteptat că a realizat Phi Beta Kappa poate să aibă o stare

de excitare pe care o va eticheta drept “bucurie”5

5 Phi beta kappa este un premiu onorific in SUA, datorat rezultatelor academic. Gen “magna cum laude”

2

În acest moment, trebuie luate în considerare circumstanţele în care aceşti doi factori, cel

fiziologic şic el cognitiv, sunt într-o oarecare măsură independent. În primul rând, este suficientă

starea de excitare fiziologică pentru a crea o emoţie? Nu. Maranon (1924), într-un studiu

excepţional, (care a fost duplicat de Cantril&hunt, 1932 şi Landis&Hunt. 1932), şi-a injectat 210

din pacienţii săi cu agentul simpatomimetic6 adrenalina, după doar rugându-i să se concentreze

pe trăirile lor interioare. 71 % din aceştia au spus că simptomele lor fizice nu prezentau nici o

nuanţă/trăire emoţională; 29% au răspuns într-un mod aparent emotiv. Drept consecinţă, marea

majoritate şi-a descris emoţiile într-un mod pe care Maranon le-a denumit “” reci” sau “ca şi

cum” emoţiile ar fi avut declaraţii de genul “Mă simt ca şi cum mi-ar fi teamă” sau “ca şi cum aş

aştepta o mare bucurie”. Aceasta este un fel de experienţă emoţională de tip déjà-vu7. Totuşi,

pentru a produce această reactive în cele mai multe din aceste cazuri puţine, Maranon (1924)

evidenţiază faptul că:

O persoană trebuie să aibă o memorie cu o forţă afectivă puternică, însă nu atât de puternică încât să producă o emoţie într-o stare normală. De exemplu, în multe cazuri, vorbim cu pacienţii noştri înaintea injecţiei copiilor lor bolnavi sau părinţilor morţi, iar aceştia au răspuns calm cu privire la acest subiect. Acelaşi subiect prezentat mai târziu, în timpul comoţiei/tumultului adrenal8, a fost suficient pentru a declanşa o emoţie. Acest tumult adrenal plasează subiectul într-o stare de “iminenta afectivă” (pp 307=308)

În mod aparent, pentru a produce o reacţie emoţională veridica la adrenalină, Maranon a fost

obligat să îşi pregătească subiecţii cu o cunoaştere adecvată.

Deşi Maranon (1924) nu este explicit cu privire la procedura sa, este clar faptul că subiecţii săi

erau conştienţi că primeau o injecţie; este o probabilitate mare că ştiau că primeau adrenalină şi

că erau familiari cu efectele sale. Pe scurt, deşi erau supuşi la un tipar de descărcare

simpatetică/emoţională9 comună stărilor emoţionale puternice, în acelaşi timp ei au avut o

cunoaşterea şi explicaţie total diferită la ceea ce simţeau în acest fel. De aceea, am sugera noi,

acesta este motivul pentru care atât de puţini dintre subiecţii lui Maranon au raportat activitate

emoţională.

6 Substanta chimica, medicamentoasa sau nu, care stimuleaza sistemul nervos simpatic. Simpatomimeticele imita activarea naturala a sistemului nervos vegetativ (care comanda viscerele) in partea sa simpatica (stimulatoare a organismului). 7 S-a mai intamplat déjà, revine din trecut.8 Are legatura cu glandele adrenale9 Ambiguu, dar nu am gasit un termen potrivit.

3

Acum să luăm în considerare o persoană aflată într-o stare de excitare fiziologică care nu se

bazează pe o explicaţie sau pe o cunoaştere potrivită a situaţiei în care se afla. O asemenea

situaţie ar putea rezulta atunci când unei persoane i se administrează în secret adrenalina sau

când subiectului îi este dat un drog simpatomimetic cum ar fi epinefrină. În asemenea condiţii,

subiectul ar fi conştient de palpitaţii, tremor, îmbujorarea obrajilor, şi cele mai multe simptome

asociate cu o descărcare a sistemului nervos simpatic. Faţă de subiecţii lui Maronon (1924),

persoană în discuţie nu ar fi conştientă de ce avea acele reacţii. Care ar fi consecinţele unei

asemenea stări?

Schahter (1959) a sugerat faptul că chiar o asemenea stare ar conduce la trezirea unor “nevoi

evaluative” (Festinger, 1954), adică anumite presiuni/stres ar acţiona asupra unui individ într-un

asemenea fel încât acesta ar înţelege şi şi-ar eticheta sentimentele fizice. Starea sa fizică se

aseamănă prea mult cu condiţia în care s-a aflat de excitare emoţională. Cum şi-ar eticheta

sentimentele actuale? S-a sugerat, bineînţeles, că şi-ar eticheta sentimentele în condiţiile

cunoaşterii sale a situaţiei imediate. Să fie cu o femeie frumoasă de care ar decide că e

îndrăgostit nebuneşte sau excitat din punct de vedere sexual. Să fie la o petrecere gay, ar putea,

în comparaţie cu alţii, să decidă că era extreme de fericit, chiar euforic. Să se certe cu soţia sa, ar

putea să ajungă la furie şi ură. Sau, să fie situaţia total nepotrivită că ar putea decide că era

entuziasmat de ceva ce i se întâmplase recent sau doar că era bolnav. În orice caz, este

presupunerea noastră fundamentală că stările emoţionale reprezintă o activitate a interacţiunii

dintre asemenea factori cognitive cu o stare de excitare fiziologică.

Aceste reflecţii conduc la următoarele argument:

1. Fiind dată o stare de excitare fiziologică pentru care un individ nu are nici o explicaţie

imediată, el îşi va “eticheta” starea şi îşi va descrie sentimentele în condiţie de

cunoaşterile sale. Într-o mare măsură aceşti factori cognitive sunt factori determinant

puternici ai stărilor emoţionale, se poate anticipa că chiar aceeaşi stare de excitare

fiziologică ar putea fi etichetată drept “bucurie” sau “furie” sau “gelozie” sau oricare

dintre multele emoţii, depinzând de aspectele cognitive ale situaţiei.

2. Fiind dată o stare de excitare fiziologică pentru care un individ are o explicaţie potrivită

(ex. “Mă simt astfel pentru că tocmai mi s-a administrat o injective cu adrenalina”), nu

4

vor apărea nevoi evaluative şi individul nu este în stare să îşi eticheteze sentimentele în

condiţiile cunoaşterii sale anterioare.

În final, să luăm în considerare o stare în care emoţiile care se bazează pe cunoaştere sunt

prezente, însă nu este valabilă nici o stare de excitare fiziologică. De exemplu, un individ poate fi

conştient că se afla în pericol, dar din anumite motive (droguri sau operaţie chirurgicală) el

rămâne într-o stare de calm/linişte fiziologică10. Oare are emoţia de “teamă”? Formularea noastră

cum ca emoţia este o activitate alăturată/legată de starea de excitare fiziologică sugerează că

acesta nu experimentează emoţia de teamă, ceea ce duce la argumentul nostru final.

3. Fie date aceleaşi circumstanţe cognitive, individul va reacţiona din punct de vedere

emoţional sau îşi va descrie emoţiile ca fiind emoţii doar în măsura în care prezintă o

stare de excitare fiziologică.

PROCEDURA

Testul experimental al acestor argumente cere a) manipularea fiziologică a unei stări de excitare

fiziologică, b) manipularea măsurii în care subiectul are o explicaţie potrivită pentru starea sa

fizică şi c) crearea de situaţii din care cogniţiile/cunoaşterile explicative pot fi deduse.

Pentru a satisface primele două necesităţi ale experimentului, acesta din urmă a fost distribuit în

panaroma unui studiu dedicat efectelor suplimentelor cu vitamine. Din moment ce a apărut un

subiect, acesta a fost luat deoparte într-o cameră private şi i-a fost spus:

Pe parcursul acestui experiment, am vrea să facem mai multe teste în ceea ce priveşte vederea ta. Suntem în special interesaţi de modul în care anumiţi compuşi de vitamine şi suplimentele cu vitamine îţi afectează abilităţile de vedere. În special, vrem să aflăm efectele compusului vitaminos “Suproxin” asupra vederii tale.

Ceea ce am vrea să facem, dacă avem permisiunea ta, este să îţi injectăm “Suproxin”. Injecţia este slabă şi inofensivă.; totuşi, din moment ce unele persoane nu sunt de acord cu injecţia, nu mai este cazul să fiţi în experiment. Doriţi să primiţi injecţia Suproxin?

Dacă subiectul este de acord cu injecţia (şi toţi în afară de unul în cei 185 de subiecţi au fost de

acord), persoană care se ocupă cu experimentul da mai multe instrucţiuni pe care le vom descrie

pe scurt, după părăseşte camera. După câteva minute intră un fizician în cameră, repeta pe scurt

10 Nici o reactie corporala

5

instrucţiunile persoanei care se ocupă cu experimentul, ia pulsul subiectului, apoi îl injectează cu

Suproxin.

Depinzând de starea subiectului, acesta primeşte una sau două forme de Suproxin – epinefrina

sau placebo.

Epinefrina sau adrenalina este un simpatomimetic ale cărei efecte, cu puţine excepţii, reprezintă

aproape un mimetism/o imitaţie perfectă a unei descărcări a sistemului nervos simpatic. La scurt

timp după injectare, presiunea arterial sistolica creşte în mod considerabil, ritmul cardiac se

măreşte într-un fel, circuitul sângelui cutanat scade, în timp ce circuitul sângelui musculos şi

cerebral creşte, concentraţia de glucoză şi acid lăptic creşte, iar rata de respiraţie creşte uşor. În

ceea ce priveşte subiectul, cele mai multe simptome subiective sunt palpitaţia, tremur şi

câteodată un sentiment de îmbujorare şi respiraţie accelerată. Cu o injecţie subcutanată (în

dozajul administrat subiecţilor noştri), asemenea efecte încep de obicei între 3 şi 5 minute după

administrare şi durează dela 10 minute la o oră. Pentru majoritatea subiecţilor, aceste efecte

dispar după 15-20 minute de la injective.

Subiecţilor care au primit epinefrina li s-a administrat o injective subcutanata de o jumătate de

centimetru cub de 1:1000 soluţie de Suprarenin de la Winthrop Laboratory, o soluţie salină de

bitartrat de epinefrină.

Subiecţilor care au primit placebo li s-a administrat o injective subcutanata de jumătate de

centimetru cub de soluţie salină. Bineînţeles, acesta este un material complet neutru care nu are

nici un efect.

Manipularea unei explicări potrivite (stării sale)

Prin “potrivit” ne referim la măsura în care un subiect are o explicaţie neechivocă, autoritară a

condiţiei sale fizice. Astfel, un subiect care a fost informat de fizician că drept o consecinţă

directă a injecţiei, acesta va simţi palpitaţii, tremor etc, este considerat că are o explicaţie

potrivită. Un subiect care a fost informat numai că injecţia nu va avea nici un efect, nu are nici o

explicaţie potrivită a stării sale. Această dimensiune a existenţei unei explicaţii potrivite a fost

manipulate în 3 situaţii experimentale, care vor fin unite: Subiect care este conştient de

administrarea epinefrinei (Epi Inf), Subiect care nu este conştient de administrarea epinefrinei

6

(Epi Ign) şi Subiect care a fost informat în mod greşit cu privire la efectele administrării

epinefrinei (Epi Mis).

Imediat dup ace subiectul a fost de acord cu administrarea injecţiei şi înainte ca fizicianul să intre

în cameră, promovarea produsului de către persoana care se ocupă cu experimentul este după

cum urmează:

Subiectul care este conştient de administrarea epinefrinei: vă spun totuşi că anumiţi subiecţi ai

noştri au avut nişte efecte secundare după administrarea Suproxin-ului. Aceste efecte secundare

sunt temporare, adică vor dura numa 15-20 minute. Ce se va întâmpla probabil este că mâna ta

va începe să tremure, inima să bată tare şi fata ta poate să se încălzească şiş a se înroşească.

Amintesc din nou că aceste efecte secundare durează aproximativ 15-20 minute.

În timp ce fizicianul administra injecţia, a spus subiectului că injecţia este slabă şi inofensivă şi a

repetat descrierea simptomelor pe care subiectul le poate avea. În această situaţie, subiecţii au o

explicaţie total potrivită a stării lor fizice. Ştiu cu exactitate ce vor simţi şi de ce.

Subiectul care nu este conştient de administrarea epinefrinei: în această situaţie, atunci când

subiectul a fost de acord cu administrarea epinefrinei, persoană care se ocupă cu experimentul nu

a spus nimic despre efectele secundare şi doar a părăsit camera. În timp ce fizicianul a

administrat injecţia, a spus subiectului că aceasta este slabă şi inofensivă şi că nu va avea nici un

efect secundar. În această situaţie, subiectul nu are nici o explicaţie pentru starea sa fizică.

Subiectul care a fost informat în mod greşit cu privire la informarea administrării: vă spun că

anumiţi dintre subiecţii noştri au avut efecte secundare la Suproxin. Aceste efecte secundare sunt

temporare, ceea ce înseamnă că vor dura aproximativ 15-20 minute. Ceea ce probabil se va

întâmpla este că vă veţi simţi picioarele amorţite, vei simţi mâncărimi în anumite părţi ale

corpului şi poţi avea o uşoară durere de cap. Vă amintesc din nou că aceste efecte secundare

durează aproximativ 15-20 minute.

Şi din nou, fizicianul a repetat aceste simptome în timp ce administra injecţia.

Nici unul dintre aceste simptome, bineînţeles, nu sunt consecinţe ale injecţiei cu epinefrina şi

aceste instrucţiuni pregăteşte subiectul cu o explicaţie complet nepotrivită a stării sale fizice.

Această condiţie a fost introdusă drept o situaţie de control a clasamentului. A părut posibil

7

faptul că descrierea efectelor secundare pentru subiecţii informaţi cu privire la administrarea

epinefrinei poate conduce subiectul la starea de introspective, auto-examinare, posibil uşor

tulburat. Diferenţele dintre variabilele dependente între subiecţii informaţi şi cei dezinformaţi pot

să fie datorate unor astfel de factori, decât diferenţelor de potrivire. Simptomele false în situaţia

subiecţilor care au fost informaţi greşit ar trebui să se preschimbe în introspecţie, etc, dar

instrucţiunile în asemenea condiţii nu asigura o explicaţie potrivită pentru starea subiectului.

Subiecţii din situaţiile de mai sus au fost injectaţi cu epinefrină. În final, a fost o situaţie de

administrare de placebo, în care subiecţii, care au fost injectaţi cu soluţie salină, au fost trataţi în

acelaşi mod ca şi subiecţii care nu au fost conştienţi de administrarea epinefrinei (Epi Ign).

Producerea unei emoţii care se bazează pe cunoaşterea/experienta/cogniţia anterioară (a

subiectului):

Ipoteza noastră iniţială a plecat de la faptul că fiind dată o stare de excitare fiziologică pentru

care un individ nu are nici o explicaţie adecvată, factorii cognitivi pot face individul respectivi să

să îşi descrie sentimentele cu oricare dintre etichetele emoţionale. Pentru a testa această ipoteză,

s-a decis să se manipuleze stările emoţionale care sunt considerate diferite – starea de euforie şi

mânie.

Există multe căi de a induce aceste stări. În cadrul propriului nostru program de cercetare, am

pus accentul pe factorii determinant sociali ai stărilor emoţionale şi am putut astfel demonstra în

alte sudii faptul că oamenii îşi evaluează propriile sentimente comparându-se cu cei din jurul lor.

În cadrul acestui experiment am reuşit să manipulăm starea emoţională prin mijloace de natură

socială. Într-o situaţie, subiectul este plasat împreună cu un personaj secundar care a fost antrenat

să se comporte în mod euforic. Într-o a doua situaţie, subiectul este de astă dată lângă un

personaj secundar care a fost antrenat să se comporte mânios.

Starea de euforie

8

Chiar după ce subiectul a fost injectat, fizicianul a părăsit camera şi persoana care se ocupă cu

experimentul s-a întors cu personajul secundar, pe care l-a prezentat ca fiind un alt subiect, apoi a

spus:

Amândurora v-a fost administrat Suproxin şi ambilor vi se vor face teste de vedere. Ce vă cer în acest moment este să aşteptaţi 20 minute pentru că trebuie să lăsăm timp medicamentului să ajungă în sânge. La sfârşitul celor 20 minute suntem siguri că cea mai mare parte din Suproxin a fost absorbită în sânge şi vom începe testele de vedere.

Camera în care fuseseră spuse acestea a fost în mod deliberat aranjată ca fiind o uşoară

dezordine. În timp ce plecă, persoană care se ocupă cu experimentul a adăugat:

Singurul lucru pe care care îl doresc este să mă scuz pentru dezordinea din cameră. Doar nu am avut timp să fac ordine. Deci, dacă aveţi nevoie de nişte hârtie de scris sau gumă de şters, benzi sau stilouri, serviţi-vă. Voi reveni în 20 minute să încep testele de vedere.

Din moment ce persoană care se ocupă cu experimentul pleaca, personajul secundar s-a introdus

din nou, a folosit o serie de replici de spart gheaţa şi apoi şi-a început teatrul. Pentru scopuri

observaţionale, jocul personajului secundar a fost împărţit în secvenţe standard, marcate de o

schimbare în activitatea şa sau un comentariu. Astfel, secvenţele din rutina personajului secundar

sunt:

1. Personajul secundar ia o foaie de hârtie şi începe să mâzgălească spunând: “au spus că

putem folosi schiţele astea, nu?” mâzgăleşte un peşte timp de 30 de secunde, apoi spune:

2. “Bucata asta de hârtie nu este bună nici măcar de mâzgălit” şi mototoleşte hârtia şi

încearcă să o arunce în coşul de gunoi care se afla la celălalt capăt al camerei. Ratează,

însă asta îl conduce la “un meci de basket”. El mototoleşte alte foi de hârtie, da câteva

coşuri, spune “Două puncte” ocazional. Se ridică şi încearcă o aruncare la coş din

picioare spunând “sunt în formă azi”.

3. Dacă subiectul nu s-a alăturat, personajul secundar aruncă o foaie de hârtie mototolită

spre el, spunându-I: “uite, încearcă şi tu”.

4. Personajul secundar îşi continua jocul spunând “problema cu mingile de basket din hârtie

este că nu ai absolute nici un control asupra lor”.

9

5. Personajul secundar continua să joace basket, apoi renunţă şi spune “asta e una din zilele

mele bune. Mă simt un copil din nou. Cred că voi face un avion”. Face un avion din

hârtie şi spune “cred că voi face unul mai lung”.

6. Personajul secundar aruncă avionul în aer. Se ridică şi îl aruncă din nou. Şi din nou. Etc.

7. Personajul secundar aruncă avionul înspre subiect.

8. Aruncând avionul în aer, personajul secundar spune “Nu prea eram bun la asta nici când

eram copil”.

9. Personajul secundar rupe o parte din avionul din hârtie şi spune “poate dacă avionul ăsta

nu poate zbura, măcar e bun la ceva”. Adună hârtie şi construieşte o praştie din cauciuc,

începând să arunce cu praştia înspre hârtia care fusese avion.

10. Aruncând, personajul secundar spune: “muniţia din hârtie este mai bună dacă o faci mai

lungă. Nu sunt bune dacă le astupi”.

11. În timp ce aruncă cu praştia, personajul secundar observă un teanc de hârtie de culoare

galben închis împrăştiat pe o masă. Construieşte un turn din grămada asta, apoi merge la

capătul camerei să arunce cu praştia înspre turn.

12. Ratează pentru câteva runde, apoi nimereşte şi chicoteşte în timp ce turnul cade. Merge să

strângă grămadă.

13. În timp ce ridică hârtiile, observă, după o tablă portabilă, o pereche de cercei rotunzi care

fuseseră acoperiţi cu bandă neagră de la casete, şi câteva fire care ieşeau dintr-o casetă.

Se duce înspre acestea, ia una pentru el şi pune altă deoparte, însă în apropierea

subiectului nostrom. Personajul secundar încearcă dansul cercul11 şi spune “nu e aşa de

uşor precum pare”.

14. Personajul secundar roteşte roteşte spunând “uite, ce minunat e”.

15. Personajul secundar înlocuieşte cercurile şi se aşează cu un picior pe masă. La scurt timp

după asta, persoană care se ocupă cu experimentul se întoarce în cameră.

11 Cerc mare pe care il rotesti in jurul soldurilor

10

Rutină a fost la nivel standard, deşi ritmul sau a depins de reacţia subiectului, măsura în care

acesta a intrat în starea de haos/euforie şi măsura în care a iniţiat activităţi pe cont propriu.

Singurele variaţii din această rutină standard au fost acelea în care a intervenit subiectul. Dacă

subiectul a iniţiat acţiuni haotice de unul singur şi a rugat personajul secundar să i se alăture, da,

ar face asta. Şi el ar răspunde, de asemenea, comentariilor lansate de subiect.

Subiecţii din cele trei situaţii “potrivite” şi cei cărora li s-a administrat placebo au fost supuse

acestui tipar. Personajul secundar, bineînţeles, nu a ştiut în nici un caz în ce condiţie se afla un

anume subiect.

Starea de mânie

Imediat după administrarea injecţiei, persoană care se ocupă cu experimentul a adus personajul

secundar în camera unde se afla subiectul şi a explicat necesitatea a 20 de minute pentru a lăsa

Suproxin-ul să intre în sânge, continuând “Vrem ca în aceste 20 de minute să răspundeţi la aceste

chestionare”. După ce a înmânat chestionarele, încheie cu “Mă voi întoarce în 20 de minute să

iau chestionarele şi să începem testele de vedere”.

Înainte să se uite la chestionare, personajul secundar spune subiectului: chiar am vrut să vin la un

experiment azi, dar cred că e nedrept din partea lor să îţi dea mostre. Cel puţin, măcar trebuiau să

ne zică despre aceste mostre când ne-au chemat; ţi-e urât să îi refuzi, când eşti deja pus în faţă

situaţiei.

Chestionarele, lungi de 5 pagini, încep uşor cerând informaţii personale, continuând cu întrebări

personale şi insultătoare. Personajul secundar, stând fix în fata subiectului, îşi potriveşte

răspunsurile astfel încât el şi subiectul să fie tot timpul la aceeaşi întrebare. Comentariile sale

încep destul de inocent, devin destul de certăreţe, apoi denotă furie extremă. Astfel, face

următoarele comentarii:

1. Înainte să răspundă la vreun punct, frunzăreşte repede prin chestionar spunând: “Doamne,

dar ce lung e”.

2. Întrebarea 7 din chestionar cere “Enumeră tipurile de mâncare pe care le mănânci într-o

zi normală”. Personajul secundar comentează, “Oh, pentru numele lui Dumnezeu, ce am

mâncat la micul dejun azi?”

11

3. Întrebarea 9 cere: “Auzi clopote? Cât de des?” Personajul secundar remarcă: “Uită-te la

întrebarea numărul 9. Cât de ridicolă poate fi? Aud clopote mereu între ore”.

4. Întrebarea 13 cere: “Enumeră bolile din copilărie pe care le-ai avut şi menţionează la ce

vârstă”, la care personajul secundar remarcă: “Mă deranjează întrebarea asta despre bolile

din copilărie. Nu îmi amintesc ce boli am avut şi la ce vârstă. Tu poţi?”

5. Întrebarea 17 cere: “Care e venitul anual mediu al tatălui tău” şi personajul secundar

spune “Asta chiar mă enervează. Nu e treaba mea cât câştigă tatăl meu. Las spaţiu gol

aici”

6. Întrebarea 25 prezintă o serie lungă de puncte precum “Nu fac baie sau nu mă spăl în

mod regulat”, “Se pare că are nevoie de sprijin psihiatric” etc. şi cere celui care

completează să noteze cărui membru al familiei sale i se potriveşte un anumit punct.

Întrebarea interzice răspunsul “Nici unuia” şi la fiecare punct trebuie să se răspundă.

Personajul secundar spune “Să fiu al naibii dacă completez la nr 25. Nu face baie sau nu

se spală în mod regulat – asta e o insultă”. Apoi cu mânie trasează o linie pe toată

întrebarea.

7. Întrebarea 28 spune: “de câte ori pe săptămână aveţi activitate sexual 0-1. 2-3. 4-6, 7 sau

mai mult”. Personajul secundar strigă “La dracu cu asta! Nu sunt nevoit să le spun toate

astea”.

8. Personajul secundar rămâne liniştit pentru câteva momente, după care rupe în două

chestionarul, mototoleşte bucăţile şi le aruncă la podea, spunând: “Nu mai pierd timpul.

Îmi iau catrafusele şi plec” şi iese din cameră.

9. Chestionarul continua ca încă 8 întrebări, terminându-se cu: “Cu câţi bărbaţi, altul decât

tatăl tău, a avut mamă ta relaţii extraconjugale?” sub 4---------; 5-9-----------------; 10 şi

peste------------------.

Subiecţii din condiţiile Epi Ign, Epi Inf şi cei cărora le-a fost administrat placebo au experimentat

acest sentiment de “mânie”, în ordine. Personajul secundar nu a ştiut în ce condiţie ce află

subiectul.

12

Ca un rezumat, acesta este un experiment cu 7 condiţii, care ne permite pentru două stări

emoţionale diferite să a) evaluam efectele “potrivirii” în condiţiile provocării emoţionale şi b) să

începem să evaluăm efectele activităţii simpatice în condiţiile provocării emoţionale. Schematic,

condiţiile sunt următoarele:

EUFORIE: Epi Inf, Epi Ign, Epi Mis, Placebo

MÂNIE: Epi Inf, Epi Ing, Placebo

Condiţia subiectului Epi Mis nu a fost folosită în testarea stări de mânie. Asta a fost concepută

iniţial ca fiind o situaţie de control şi a fost considerat că includerea sa în situaţia stării de euforie

ar fi suficientă pentru a evalua efectele instrucţiunilor subiecţilor cărora le-a fost administrat

epinefrină.

Măsurare

Au fost obţinute două tipuri de măsurători ale stărilor emoţionale. Observaţia standardizată

printr-o oglindă unidirecţionala a fost tehnică folosită pentru a evalua comportamentul

subiectului. În ce măsură s-a comportat euforic sau cu mânie? Un asemenea comportament poate

fi considerat într-un fel ca fiind un indice de stare “semi privat” pentru că în măsura în care

subiectul este pus în discuţie, comportamentul său emoţional putea fi cunoscut numai celeilalte

persoane aflată în camera12 - probabil un alt student. Al doilea tip de măsurare a fost auto-

raportarea, în care subiectul îşi indica starea la un moment dat, pe o anumită nişă. Asemenea

măsurători pot fi considerate ca fiind indici de stare “publici”, căci ei sunt cunoscuţi persoanei

care se ocupă cu experimentul şi asociaţilor săi.

Observaţia

Starea de euforie. Pentru fiecare din primele 14 puncte pe care personajul secundar le-a efectuat,

un observator ţinea un jurnal cu ceea ce făcea şi spunea subiectul. Pentru fiecare unitate,

observatorul codifică comportamentul subiectului în una sau mai multe din categoriile

următoare:

12 Nu stia de oglinda care se vedea, ca la salile de interogatoriu

13

Categoria 1: se alătura activităţii. Dacă subiectul se alătura activităţilor personajului secundar, de

ex. Dacă făcea avioane din hârtie sau le aruncă, aruncă hârtie la coş, dansa cu cercuri etc,

comportamentul său era codificat în această categorie.

Categoria 2: iniţiază o nouă activitate. Un subiect era codificat în această categorie dacă prezenţa

indicelui de euforie creativă, adică începea activităţi de unul singur, altele decât cele ale

personajului secundar. Exemple al unui asemenea comportament ar fi subiectul care a aruncat

hârtie mototolită spre trecători pe fereastră, râzând; sau, subiectul care a sărit peste o masă şi şi

pus un cercel de dans pe picior şi altul la gât.

Categoriile 3 şi 4: îl ignora sau îl priveşte pe personajul secundar. Subiecţii care nu acordau

atenţie mai deloc personajului secundar sau care, cu sau fără comentarii, doar l-au privit fără să

se alăture activităţii au fost codificaţi în această categorie.

Pentru o anumită unitate sau comportament, comportamentul subiectului a fost codificat în una

sau mai multe din categoriile de mai sus. Pentru a testa siguranţa codării, doi observatori au

codificat în mod independent două sesiuni experimentale. Observantii s-au pus de acord în ceea

ce priveşte codificarea în 88 % din unităţi.

Mânie. Pentru fiecare din unităţile comportamentului personajului secundar, un observant a

înregistrat răspunsurile subiecţilor şi le-a codificat conform schemei următoare:

Categoria 1: este de acord. Subiectul face o remarcă drept răspuns, afirmând cele spuse de

personajul secundar sau ca şi el este iritat de un anumit punct din chestionar. De exemplu, un

subiect care a răspuns comentariului personajului secundar în legătură cu “venitul anual al

tatălui” spunând “Nici mie nu-mi plac genul acesta de întrebări” va fi codificat în acest fel

(marcat +2).

Categoria 2: nu este de acord. Drept răspuns la comentariul personajului secundar, subiectul face

un comentariu care indică că acesta nu este de acord cu ceea ce a înţeles personajul secundar sau

starea sa. De ex., drept răspuns la comentariul personajului secundar în ceea ce priveşte “venitul

anual al tatălui”, un subiect poate spune: “Stai aşa, probabil că au un motiv bun pentru care vor o

asemenea informaţie” (marcat -2).

14

Categoria 3. Neutru. Un răspuns irelevant sau rezervat la reacţiile personajului secundar (marcat

0).

Categoria 4: lansează o înţelegere sau o neînţelegere. Fără să fie deranjat de personajul secundar,

un asemenea subiect, codificat în acest fel, ar fi indicat în mod voluntar o remarcă cum că ar

simţi în acelaşi mod, sau în mod alternativ, că nu ar fi simţit la fel. Exemplu: “Doamne, cât urăsc

lucrurile de genul ăsta” sau “Chiar îmi place” (marcat +2 sau -3).

Categoria 5: priveşte. Subiectul nu face nici un fel de remarca verbal la comentariul personajului

secundar, dar se uită direct la acesta (marcat 0).

Categoria 6: ignora. Subiectul nu face nici un fel de remarca verbală la comentariul personajului

secundar şi nici nu se uită la acesta; subiectul, neacordând atenţie deloc personajului secundar, îşi

completează propriul chestionar (marcat -1).

Un subiect a fost marcat în una sau mai multe din aceste categorii pentru fiecare unitate a

comportamentului personajului secundar. Pentru a testa siguranţa testului, doi observatorii au

codificat aceste sesiuni experimentale în mod independent. Pentru a obţine un indice

comportamental de mânie, protocolul de observaţie a fost marcat potrivit valorilor prezentate în

parantezele de după definiţiile categoriilor de mai sus. Făcând o comparative la fiecare unitate,

observatorii s-au pus de acord total în 71 % din unităţile observate împreună. Scorurile celor doi

observatorii s-au diferenţiat de o valoare de 1 sau mai puţin pentru cele 88 % din unităţi

codificate şi nu au avut scoruri diferite în nici un caz, în ceea ce priveşte direcţia marcării lor pe

unitate.

Auto-raportare a stării şi situaţia fizică

După ce personajul secundar şi-a încheiat activitatea, persoană care se ocupă cu experimentul s-a

întors în cameră, a luat pulsul subiectului, apoi i-a spus:

Înainte să începem testele de vedere, trebuie să îţi mai dau o informative. Am aflat, după cum probabil îţi şi imaginezi, că sunt multe alte lucruri în afară de Suproxin care îţi pot afecta vederea în ceea ce privesc testele noastre. Cât de înfometat eşti, cât de oboist eşti, şi chiar şi stare ape care o ai la momentul acela – dacă eşti fericit sau enervate în momentul testării, va afecta capacitatea ta de a vedea. Pentru a înţelege datele pe care le luăm de la tine, trebuie să putem să desluşim efectele secundare care sunt cauzate de Suproxin.

15

Singura modalitate prin care putem afla informaţii despre starea ta fizică sau emoţională este să ne spui chiar tu. Îţi înmânez aceste chestionare, rugându-te să răspunzi la ele cât de corect poţi tu. Bineînţeles, datele noastre cu privire la testele de vedere for fi atât de corecte pe cât va fi descrierea ta în ceea ce priveşte starea ta mentală şi fizică.

Pentru a realiza asta, chestionarele care i-au fost înmânate subiectului conţineau o serie de

întrebări batjocoritoare despre foame, oboseala, cât şi întrebări care erau mai relevante pentru

acest experiment. Pentru a măsura dispoziţia subiectului şi starea emoţională a acestuia,

următoarele două erau cele mai importante:

1. Cât de enervat, nervos sau deranjat ai zice că eşti la momentul actual?

0 nu sunt deloc enervat sau nervos

1 sunt un pic enervat sau nervos

2 sunt cam enervat sau nervos

3 sunt foarte enervat şi nervos

4 sunt extrem de enervat şi nervos

2. Cât de bine au fericit ai zice că eşti la momentul actual?

0 nu sunt deloc fericit sau bine

1 sunt un pic fericit sau bine

2 sunt cam fericit sau bine

3 sunt foarte fericit sau bine

4 sunt extreme de fericit sau bine

Pentru a măsura efectele secundare fizice ale epinefrinei şi pentru a determina dacă injecţia a fost

sau nu folositoare pentru a produce stările fizice necesare experimentului, s-au pus următoarele

întrebări:

1. Ai avut palpitări ale inimii (conştiincioase)?

0 deloc

16

1 un pic

2 medii

3 foarte mari

2. Simţi că tremuri? (ale mâinilor, braţelor sau picioarelor, involuntar)

0 deloc

1 un pic

2 mediu

3 foarte mult

Pentru a măsura posibilele efecte secundare ale instrucţiunilor celor în situaţia Epi Mis (care au

avut instrucţiuni greşite), s-au pus următoarele întrebări:

1. Ţi-au amorţit picioarele?

2. Ai avut senzaţii de mâncărime?

3. Ai avut dureri de cap?

Pentru toate cele trei întrebări a fost ataşată o scală din 4 puncte, care începea cu “deloc” şi care

se termină cu “Foarte mult”.

În plus, subiecţii au fost rugaţi să răspundă la două întrebări deschise, cu privire la alte senzaţii

fizice sau emoţionale pe care s-ar fi putut să le simtă pe parcursul sesiunii experimentale. O

măsură finală care a fost luată în ceea ce priveşte starea fizică este luare pulsului, care a fost

făcută de către fizician sau de persoană care se ocupă cu experimentul, în două rânduri – imediat

după administrarea injecţiei şi după ce personajul secundar şi-a încheiat actoria.

După ce subiecţii au completat acele chestionare, persoană care se ocupă cu experimentul a

anunţat sfârşitul acestuia, a explicat de ce subiecţii au fost păcăliţi şi necesitatea acestuia în

detaliu, a răspuns întrebărilor şi a pus subiecţii să păstreze confidenţialitatea. În sfârşit, subiecţii

au răspuns la un chestionar scurt, cu privire la experienţa lor după administrarea adrenalinei,

dacă aceasta a existat, dacă au fost informaţi înainte sau dacă suspectau experimentul. Nu este

17

nici o dovadă că oricare dintre subiecţi ar fi ştiut despre experiment, însă 11 dintre ei au fost atât

de bănuitori în legătură că unele puncte importante din experiment, întrucât datele lor au fost

eliminate din concurs.

Subiecţii

Subiecţii au fost în totalitate bărbaţi, studenţi la facultatea de psihologie din Minnesota. 90 %

dintre aceştia s-au oferit voluntari pentru a primi 2 puncte la examenul final pentru fiecare oră în

care sunt subiecţi experimentali. Pentru acest studio, înregistrările tuturor potenţialilor subiecţi

au fost verificate de Serviciul de Sănătate al Studenţilor13, pentru a se asigura că nu vor exista

efecte secundare dăunătoare.

Evaluarea conţinutului experimental

Testul ideal ar fi cerut circumstanţe pe care experimentul nostru nu le poate avea. În primul rând,

afirmaţia: “o stare de excitare fiziologică pentru care un individ nu are nici o explicaţie imediată

îl va conduce să identifice acea stare în funcţie de ce cunoaşte”, cere în mod clar situaţii în care

subiectul nu are şi nu poate da o explicaţie propice pentru starea sa fizică. Deşi ne-am jucat cu

asemenea circumstanţe precum ventilarea camerei unde s-a desfăşurat experimentul cu

adrenalina vaporizată, realitatea ne-a forţat să ne bizuim pe aşa-zisa/falsă injecţie cu Suproxin –

o idee care a fost departe de situaţia ideală, căci orice ar fi spus persoană care se ocupă cu

experimentul, subiectul îşi baza reacţiile pe efectele injecţiei. În măsura în care subiecţii au făcut

asta, diferenţele dintre câteva situaţiei de potrivire ar trebui să fie atenuate.

În al doilea rând, afirmaţia că: “În aceleaşi circumstanţe cognitive, individul va reacţiona

emoţional numai în măsura în care a fost pus într-o stare de excitare fiziologică şi de calm

psihologic”. Deşi nu sunt dubii că epinefrina cauzează o stare de excitare fiziologică, de altfel nu

sunt dubii că medicamentul placebo nu previne starea de excitare fiziologică. În măsura în care

situaţia experimentală efectiv produce o stimulare simpatetică la subiecţii cărora le-a fost

administrat placebo, este dificil să verificăm această afirmaţie, ţinând cont că un astfel de factor

ar atenua diferenţele dintre subiecţii cărora le-a fost administrat epinefrina şi cei cărora le-a fost

administrat placebo.

13 Student health service

18

Ambii factori sunt susceptibili să se intersecteze cu testul făcut pe mai multe dintre afirmaţiile

noastre. Prezentând rezultatele acestui studiu, vom prezenta în primul rând rezultatele pentru

fiecare situaţie şi apoi vom evalua efectele acestor doi factori în diferenţele rezultate în urma

experimentului.

REZULTATE

Efecte ale injecţiei asupra stării corporale

Să examinăm în primul rând eficienta injecţiei în producerea stării fizice necesare pentru

experiment. În comparative cu injecţia cu placebo, injecţia cu epinefrina produce simptome de

descărcare emoţională? Date relevante sunt prezentate în tabelul 1, unde se poate vedea clar că

subiecţii cărora le-a fost administrat epinefrina prezentau mai multe forme de activitate

emoţională decât cei cărora le-a fost administrat placebo. La toţi subiecţii cărora le-a fost

administrat epinefrina, rata pulsului a crescut semnificativ, în comparaţie cu scăderea ratei

pulsului la subiecţi cărora le-a fost administrat placebo. Este clar că subiecţii cu epinefrina au

avut mai multe palpitaţii ale inimii şi senzaţii de tremor decât cei cu placebo. În toate

comparaţiile posibile la aceste simptome, cele mai multe scoruri ale subiecţilor din oricare din

situaţiile când s-a administrat epinefrina sunt mai mari decât scorurile subiecţilor cărora li s-a

administrat placebo, la mai bine de .001 pe scară. O examinare a valorilor absolute a acestor

scoruri arata clar faptul că subiecţii cărora le-a fost administrat epinefrina au fost, într-adevăr,

într-o stare de excitare fiziologică, în timp ce majoritatea subiecţilor cărora li s-a administrat

placebo au fost într-o situaţie de calm psihologic.14

Injecţia cu epinefrina nu a avut efecte egale asupra tuturor subiecţilor; pentru câţiva dintre ei, nu

a avut nici un efect. Subiecţii din cazul acesta au raportat niveluri mici de palpitaţii sau tremor,

nu arătau o anumită creştere a pulsului şi nu au descris alte simptome relevante. Din moment ce

pentru aceşti subiecţi condiţiile experimentale necesare nu au fost stabilite, au fost excluşi

automat din datele experimentului. Totuşi, tabelul 1 include datele acestor subiecţi. Au existat 4

subiecţi de acest fel în cazul stării de euforie şi unul în cazul stării de mânie.

Pentru a evalua datele subiecţilor care au primit instrucţiuni greşite cu privire la efectele

epinefrinei (epi mis), este necesar ca rezultatele “amorţelii”, “senzaţiei de mâncărime” şi “durerii

14 Nu au fost stimulati

19

de cap” să fie notate de asemenea în tabelul 1. În mod evident, aceşti subiecţi nu diferă în aceste

măsurători de ceilalţi subiecţi, puşi în situaţii diferite.

Efectele manipulărilor asupra stării emoţionale

Starea de euforie: auto-raportarea. Efectele diferitelor situaţii manipulate în condiţiile stării

euforice sunt prezente în tabelul 2. Scorurile înregistrate în acest tabel sunt luate, pentru fiecare

subiect prin sustragerea valorii punctului pe care îl acorda stării de iritaţie din valoarea punctului

pe care o acorda stării de fericire. În acest fel, dacă un subiect ar acorda puncte unităţii “sunt

puţin iritat sau nervos” în cazul anxietăţii şi unităţii “mă simt foarte fericit şi bine” în cazul stării

de fericire, scorul sau ar fi +2. Cu cât valoarea pozitivă este mai mare, cu atât subiectul

raportează că este mai fericit şi mai bine, în ceea ce privesc sentimentele. Deşi noi folosim un

indice pentru simplitate expoziţionala, trebuie notat faptul că cei doi componenţi au cedat fiecare

rezultate total compatibili cu cele obţinute de folosirea indicelui.

Să examinăm mai întâi efectele instrucţiunilor potrivite. Comparând scorurile celor în situaţia

Epi Mis cu ale celor din Epi Inf, devine clar faptul că diferenţele experimentale nu sunt datorate

instrucţiunilor date la început. În ambele condiţii, subiectul a fost avertizat să se aştepte la o

varietate de simptome rezultate în urma injecţiei. În situaţia celor Epi Mis, unde simptomele erau

total nepotrivite pentru starea fizică a subiectului, auto-raportarea este aproape de două ori mai

mare decât la subiecţii din situaţia Epi Inf, unde simptomele erau total adecvate pentru starea

fizică a subiectului. Este rezonabil că diferenţele să fie atribuite între subiecţii care au fost

informaţi şi cei în altă condiţie la diferenţele din împrejurările care au fost manipulate (de cei

care au făcut experimentul), decât la indice precum introspecţia sau auto-examinarea.

Este clar faptul că, plini de aşteptări, subiecţii erau mai susceptibili la comportamentul

personajului secundar şi în consecinţă mai euforici atunci când nu aveau nici o explicaţie despre

starea lor euforică, decât atunci când aveau. Asta înseamnă că cei din situaţiile Epi Ign şi Epi Mis

sunt mai euforici decât cei din Epi Inf.

Este necesar să fie notat faptul că cei din situaţie Epi Mis sunt oarecum mai euforici decât

subiecţii din situaţia Epi Ign. Acest ţipar se repetă în alte măsurători care vor fi prezentate pe

scurt. Astfel, precum în situaţia celor Epi Ign, unui subiect nu îi este dată o explicaţie a stării sale

fizice, acesta poate să îşi procure o explicaţie pentru sine însuşi, care nu este rezultată în urma

20

interacţiunii sale cu personajul secundar. În cel mai rezonabil caz, poate decide pentru sine însuşi

că se simte în acest fel datorită injecţiei. În măsura în care face asta, ar trebui să fie mai puţin

suspicios în privinţa personajului secundar. Este probabil că el nu îşi va da o asemenea explicaţie

în condiţia Epi Mis decât în cea Epi Ign, deoarece subiectului din situaţia Epi Mis i s-a spus că

efectele secundare vor fi altele decât cele adevărate. Efectul unor asemenea instrucţiuni este să îl

pună în dificultate pe subiect, pentru a recurge la alternativele de mai sus. Sunt dovezi pentru a

susţine această analiză. În întrebările deschise, unde subiecţii îşi descriau propria dispoziţie şi

atitudine, 28 % dintre subiecţii din situaţia Epi Ign au făcut o oarecare legătură între starea lor

fizică şi injecţia, comparând cu cei 16% din situaţia Epi Mis care au făcut acelaşi lucru. Se poate

considera că aceste două condiţii se supun unei arii de potrivire/egalitate/adecvare a efectelor

secundare, cu situaţia celor din Epi Inf la o extremă şi celor din Epi Mis la altă extremă.

Comparând metoda placebo la situaţiile de administrare a epinefrinei, se evidenţiază un tipar care

se repete în măsurători. Subiecţii placebo sunt mai puţin euforici decât cei ori Epi Mis, ori Epi

Ign, dar oarecum mai euforici decât cei Epi Inf. Aceste diferenţe totuşi nu sunt importante din

punct de vedere statistic. Vom analiza comparaţia epinefrina-placebo mai târziu, în decursul

acestei lucrări, după prezentarea datelor relevante. Pentru moment, este clar faptul că prin auto-

raportare, manipularea efectelor secundare a avut un puternic impact asupra stării de euforie.

Comportamentul. Să examinăm măsura în care comportamentul subiectului a fost afectat de către

manipulările experimentale. În măsura în care dispoziţia lui a fost afectată, trebuie să ne aşteptăm

ca subiectul să se alăture activităţii maniace/exagerate a personajului secundar şi să iniţieze

activităţi de unul singur. Datele relevante sunt prezentate în tabelul 3. Coloana numită “indice de

activitate” reprezintă cifre sumare în măsura în care subiectul s-a alăturat activităţii personajului

secundar. Aceste este un indice calculate, care arata natura activităţilor în care subiectul s-a

angajat, cât şi durata de timp cât a fost activ. Indicele a fost împărţit astfel încât să acorde

următoarele cantităţi pentru activităţile subiectului: 5 – dansul cu cercul; 4- folosirea praştiei; 3 –

avioanele din hârtie; 2- mingile de basket din hârtie; 1- mâzgălirea; 0- nu face nimic. O

preexaminare la 15 studenţi au stabilit gradul acestor activităţi în funcţie de gradul de euforie pe

care îl prezentau. Au fost introduse activităţi arbitrare, deoarece greutatea este mai grea cu cât

activitatea e mai sălbatică/ieşită din comun. Aceste greutăţi sunt multiplicate de o estimare a

cantităţii de timp pe care subiectul a petrecut-o la fiecare activitate, iar produsele însumate

21

rezultă în indicele de activitate al fiecărui subiect. Acest indice poate fi considerat o modalitate

de măsurare a euforiei comportamentale.

Coloana numită “numărul activitătilor iniţiate” prezintă datele pe baza cărora subiectul a deviat

de la rutina personajului secundar şi a iniţiat activităţi de natură euforică de unul singur.

Pentru ambii indici comportamentali, găsim acelaşi model de relaţii că cele obţinute cu procesul

de auto-raportare. Subiecţii Epi Mis se comportă oarecum mai euforic decât cei Epi Inf. În total,

există dovezi consistente ca un subiect va depăşi starea euforică a personajului secundar în

măsura în care nu are nici o altă explicaţie pentru starea sa fizică.

Trebuie notat din nou faptul că la aceşti indici comportamentali, subiecţii Epi Ign şi cei Epi Mis

sunt cumva mai euforici decât subiecţii cărora li s-a administrat placebo, însă nu într-o măsură

atât de mare.

Mânia: auto-raportarea/evaluarea. Înaintea prezentării datelor pentru starea de mânie, trebuie

făcută o observaţie în legătură cu manipularea mâniei. În această situaţie, dacă este existenţa,

mânia este cel mai probabil să fie direcţionată către persoana care se ocupă cu experimentul şi

deranjantul chestionar intim. După cum am descoperit ulterior, a fost mai degrabă o situaţie

nefericită pentru subiecţii care s-au oferit pentru nişte puncte în plus la examenul lor final, doar

au refuzat să li se refuse aceste puncte pentru că au explodat în public, şi-au recunoscut propria

anxietate faţă de faţă persoanei care se ocupă cu experimentul său distrugerea chestionarului.

După cum va vedea cititorul, subiecţii erau cam dornici să manifeste starea de mânie când se

aflau singuri cu personajul secundar, ezitând să facă asta în materialul scris (auto evaluări şi

chestionar) pe care persoană care se ocupă cu experimentul îl putea vedea şi numai după ce

adevăratele scopuri ale experimentului au fost scoase la iveală, mulţi dintre subiecţi au fost

binevoitori să admită că s-au simţit enervaţi şi nervoşi.

Această situaţie experimentală nefericită ne cam forţează să ne bazăm pe indicilor

comportamentali derivaţi din observarea subiectului, considerate o interacţiune private cu

personajul secundar. Totuşi, prezentăm datele din măsurătorile de la autoevaluări în tabelul 4.

Aceste numere au rezultat în acelaşi fel ca numerele din tabelul 2 pentru condiţiile stării de

euforie, adică valoare pentru starea de enervare este derivată din valoarea pentru starea de

fericire. Deşi, cu explicaţia de mai sus, importanta absolută a acestor numere (toate pozitive) este

22

nesemnificativă, putem totuşi să comparăm condiţiile în cadrul situaţiilor stării de mânie. Cu

indicele enervare-fericire folosit, ar trebui să putem anticipa cu exactitate rezultatele opuse

obţinute în situaţiile de euforie; adică, subiecţii Epi Inf în situaţiile de mânie ar trebui din nous a

fie mai puţin suspicioşi în ceea ce priveşte dispoziţia personajului secundar şi ar trebui, prin

urmare, să se simtă cumva mai fericiţi decât cei din condiţia Epi Ign. Acesta este cazul; media

subiecţilor Epi Inf este de 1.91 pe scară, în timp ce media subiecţilor Ign este 1.39.

Evaluând efectele administraţii injecţiei, notam din nou că, după cum era anticipat, subiecţii Epi

Ign sunt oarecum mai puţin fericiţi decât subiecţii cărora li s-a administrat Placebo; menţionăm

încă o dată că aceasta nu este o diferenţă semnificativă.

Comportamentul. Răspunsurile subiectului la comentariile personajului secundar, în momentul în

care îşi completau chestionarul, au fost codificate în mod sistematic pentru a asigura un indice

comportamental al mâniei. Schema codificată şi valorile numerice au fost ataşată în secţiunea

metodologică. Pentru a ajunge la “un indice al mâniei”, valoarea numerică atribuită răspunsurilor

subiectului la personajul secundar este însumata la mai multe unităţi ale comportamentului

personajului secundar. În schema codificată folosită, o valoare pozitivă la acest indice indică

faptul că subiectul este de acord cu comentariul personajului secundar şi devine tot mai nervos.

O valoare negative indică faptul că subiectul ori nu este de acord cu personajul secundar, ori îl

ignoră.

Datele relevante sunt prezentate în tabelul 5. Pentru această analiză, acţiunile personajului

secundar au fost împărţite în două faze: primele două unităţi ale comportamentului său

(chestionarul lung şi “Ce am mâncat la micul dejun?”) sunt considerate neutre, întrucât nu

dezvăluie nimic din dispoziţia pe care o avea personajul secundar; următoarele unităţi sunt

considerate “pline de mânie”, întrucât încep cu o remarcă enervantă legată de întrebarea cu

“clopotele” şi se termină cu furia personajul secundar, întrucât rupe în două chestionarul şi

pleacă din cameră. Pentru unităţile neutre, aprobarea sau dezaprobarea remarcilor făcute de

personajul secundar este nefolositoare din punctul de vedere al indicelui de comportament şi ar

trebui să nu anticipăm nici o diferenţă la cele 4 situaţii. După cum se poate vedea în tabelul 5, aşa

stau lucrurile.

23

Pentru unităţile “pline de mânie”, trebuie să anticipăm faptul că subiecţii în situaţia Epi Gin vor

fi mai nervoşi decât cei Epi Inf. Aşa şi este. Indicele de mânie pentru cei Epi Ign este pozitiv şi

mare, indicând că aceşti subiecţi au devenit nervoşi, în timp ce pentru subiecţii Epi Inf, indicele

de mânie este uşor negativ în valoare, indicând că aceştia nu au preluat din dispoziţia

personajului secundar. Pare clar că atunci când dai subiectului o explicaţie adecvată a stării sale

fizice, acesta îşi reduce în mare măsură tendinţa de a-şi interpreta starea în funcţie de

comportamentul neliniştit al personajului secundar.

În sfârşit, în ceea ce priveşte indexul comportamental, se poate observa că subiecţii din situaţia

Epi Ign sunt cu mult mai nervoşi decât cei cărora li s-a administrat Placebo. La nivel

comportamental, cel puţin, injecţia cu epinefrina apare să fi condus subiecţii la o stare mai

anxioasa decât cei care au primit placebo.

Ajustarea datelor la aşteptările teoretice

Din moment ce datele de bază ale acestui studiu au fost prezentate, e momentul să examina

îndeaproape măsura în care se conformează datelor teoretice. Dacă ipotezele noastre sunt corecte

şi dacă aspectul experimental a asigurat o testare perfectă pentru aceste ipoteze, ar trebui să

putem anticipa faptul că în condiţiile de euforie, gradul de euforie produsă în mod experimental

ar varia în modul următor:

Epi Mis>/Epi Ign> Epi Inf=Placebo

Şi în situaţiile de mânie, mânia ar trebui să se conformeze următorului tipar:

Epi Ign> Epi Inf=Placebo

Pentru ambele seturi de condiţii, nivelul emoţional în situaţiile Epi mis şi Epi Ign sunt mai mari

decât cele obţinute în condiţiile corespondente Epi Inf. Rezultatelor situaţiei placebo, totuşi, sunt

ambigue deoarece subiecţii placebo se plasează între cei Epi Ign şi cei Epi Inf. Acesta este un

tipar tulburător deoarece face imposibilă o evaluare neechivocă ale efectelor stării de excitare

fiziologică şi ridică într-adevăr o serie de întrebări despre întreaga structură teoretică. Deşi

nivelul emoţional este considerabil mai mare în situaţiile Epi Mis şi Epi Ign decât în cea placebo,

această diferenţă este importantă la nivelurile acceptabile de probabilitate doar în situaţiile de

mânie.

24

Pentru a explora mai mult această problema, trebuie să examinăm factorii experimentali

identificaţi mai devreme, care ar fi putut acţiona astfel încât să împiedice dezvoltarea nivelului

emoţional în cazul celor Epi Ign şi Epi Mis. După cum a fost evidenţiat mai devreme, testul ideal

pentru primele două ipoteze cere un domeniu experimental în care subiectul nu are nici măcar o

modalitate de a-şi evalua starea sa de excitare fiziologică, decât prin cunoştinţele sale dobândite.

Dacă ar fi fost posibil să producem starea de activitate emoţională în mod fiziologic, în alt fel

decât prin injective, un subiect ar fi putut să se apropie de idealul acesta experimental mai mult

decât în aceste împrejurări. După cum se pare, există mereu o alternative rezonabilă cognitive la

îndemână subiectului stimulat emoţional – se simte în acel fel, din cauza injecţiei. În măsura în

care un subiect se sprijină pe o asemenea explicaţie pentru starea sa fizică, ar trebui ca acesta să

nu fie influenţat de personajul secundar. Dovezile prezentate în tabelul 6 pentru starea de mânie

şi cele din tabelul 7 pentru starea de euforie indica că aşa este (după cele prezentate mai sus).

După cum s-a menţionat mai devreme, câţiva dintre subiecţii din Epi Ign şi Epi Mis au datorat

starea lor fizică injecţiei, în întrebari deschise. De ex. “tremurăturile le am de la mostră”. În

tabelele 6 şi 7, aceşti subiecţi sunt denumiţi drept “auto-informati”. În tabelul 6, se poate observa

că subiecţii auto-informaţi sunt mult mai puţin nervoşi decât ceilalţi subiecţi; într-adevăr, nu sunt

deloc nervoşi. Datorită acestora, diferenţele dintre Epi Ign şi subiecţii placebo sunt semnificative

la nivelul .01

Exact acelaşi tipar este evidenţiat în tabelul 7 pentru situaţiile de euforie. Atât în condiţia Epi

Mis, cât şi în cea Epi Ign, subiecţii auto-informaţi au indici de activitate cu mult mai joşi decât

ceilalţi subiecţi. Eliminând subiecţii auto-informaţi, din comparaţia acestor două condiţii cu

condiţia placebo rezultă o diferenţă semnificativă la nivel .03. Trebuie notat faptul că subiecţii

auto-informaţi au aproape acelaşi scor pe indicele de activitate că subiecţii Epi Inf (tabelul 3).

S-ar părea că procedură experimentală de injectare a subiecţilor, asigurându-le o explicaţie

alternative, a diminuat într-o oarecare măsură efectele epinefrinei. Atunci când se cer dovezi

asupra acestei măsuri, probele sunt bune în măsura în care starea de excitare fiziologică este o

componentă necesară a experienţei emoţionale pentru momentul în care subiecţii auto-informaţi

sunt eliminaţi, iar subiecţii cărora li s-a administrat epinefrina dau dovadă de emoţii mai

puternice decât subiecţii cărora li s-a administrat placebo.

25

Să examinăm acum faptul că invariabil de sistemul emoţional, atât cel raportat cât şi cel

comportamental, subiecţii care au primit placebo sunt mai emotivi decât cei Epi Inf. Teoretic, se

presupune că cele două condiţii să fie în mod egal scăzute, astfel că: asumând că starea

emoţională este o funcţie alăturată stării de excitare fiziologică şi a cunoaşterii adecvate, asumăm

astfel o activitate multiplă; deci, dacă o componentă nu are activitate, atunci nici nivelul

emoţional nu are. După cum s-a observat mai devreme, această perspectivă ar trebui să fie

valabilă dacă suntem siguri că nu este nici un pic de activitate emoţională în situaţiile cu placebo.

Această presupunere este complet ireală deoarece administrarea de placebo nu previne

stimularea emoţională. Situaţiile experimentale au fost oarecum dramatice şi cu siguranţă unii

dintre subiecţii cu placebo au dat dovadă de stimulare fiziologică. Dacă presupunem în mod

corect, atunci ar trebui că nivelul de emoţie pentru subiecţii care au raportat activitatea

emoţională ar trebui să fie mai mare decât la cei care nu au făcut asta. Dovezile pertinente sunt

prezentate în tabelele 8 şi 9.

Că indice pentru activitatea emoţională vom folosi cea mai directă şi neechivocă unitate de

măsură valabilă – schimbări în raţa pulsului. Se poate observa în tabelul 8 ca tiparul predominant

pentru situaţia placebo este o scădere în raţa pulsului15. Vom presupune în consecinţă faptul că

subiecţii care prezintă o creştere a pulsului sau rămână la fel, prezintă activitate emoţională, în

timp ce cei la care se înregistrează o scădere a pulsului nu prezintă activitate emoţională. Pentru

starea euforică, în tabelul 8 este clar că subiecţii care înregistrează activitate emoţională sunt

mult mai euforici decât cei care nu înregistrează deloc activitate emoţională. Această relaţie este

derutantă deoarece subiecţii euforici sunt mult mai active decât cei care nu sunt euforici – este un

factor care, independent de dispoziţia sa, poate indică o rată a pulsului. Totuşi, un asemenea

factor nu operează şi în stările de mânie, în care un subiect enervate/nervos nu este nici mai

active, nici mai locvace/vorbăreţ decât subiecţii calmi. Se poate observa în tabelul 9 ca subiecţii

cărora le-a fost administrat placebo care înregistrează semne de activitate emoţională prezintă o

mânie mai mare decât subiecţii care nu înregistrează nici un astfel de semn. Confirmând

aşteptările, activitatea emoţională este acompaniata de o creştere a nivelului emoţional.

Trebuie notat faptul că, subiecţii care nu prezintă nici un fel de activitate emoţională sunt

oarecum comparabili cu subiecţii din condiţia Epi Inf (vezi tabelul 3 şi 5). Asemănarea dintre

15 Pulsatii pe minut

26

aceste seturi de scoruri şi nivelul lor scăzut de emoţionalitate denotă esenţialitatea lor pentru o

stare emoţională. Când ori nivelul de stimulare emoţională este scăzut, ori este asigurată o

cunoaştere potrivită a împrejurărilor, atunci nivelul de emoţionalitate este scăzut.

DISCUŢIE

Să rezumăm descoperirile majore ale acestui experiment şi să examinăm măsura în care acestea

susţin afirmaţiile de la începutului articolului. În primul rând, s-a afirmat faptul că data fiind o

stare de excitare fiziologică pentru care un individ nu are nici o explicaţie, atunci acesta îşi va

identifica starea în funcţie de ceea ce cunoaşte. Asta înseamnă că prin manipularea cogniţiilor

unui individ aflat într-o situaţie similară, atunci putem să îi manipulăm şi sentimentele în

anumite direcţii. Rezultatele experimentului susţin această afirmaţie deoarece odată cu

administrarea injecţiei cu epinefrina, acei subiecţi care nu aveau nici o explicaţie pentru starea

fizică pe care aceasta a provocat-o, au dat indicaţii comportamentale şi de auto-evaluare cum că

ei fuseseră cu uşurinţă deja manipulate pentru a avea/simţi sentimente diferite în cazul euforiei şi

mâniei.

Din această primă afirmaţie, trebuie să se concludă faptul că fiind dată o stare de excitare

fiziologică pentru care un individ are o explicaţie cu totul şi cu totul satisfăcătoare, nu îşi va

identifica starea în funcţie de cunoaşterile alternative valabile. Probele experimentului susţin

aceste presupuneri cu fermitate. În situaţiile în care subiecţii au fost injectaţi cu epinefrina şi li s-

a spus cu exactitate ce vor simţi şi de ce, s-au dovedit relativ imuni la efectele cogniţiilor

manipulate16. În starea de mânie, aceşti subiecţi nu au raportat sau arătat vreo dovadă de mânie;

în starea de euforie, aceşti subiecţi s-au simţit mult mai puţin fericiţi decât subiecţii cu o stare

fizică asemănătoare, dar care nu aveau cunoştinţe adecvate despre modul în care se simţeau.

În cele din urmă, s-a presupus că în circumstanţe cognitive constante, un individ va reacţiona în

mod emoţional numai în măsura în care ar experimenta o stare de excitare fiziologică. Fără să

luăm în considerare efectele experimentului, probele care susţin această afirmaţie sunt puternice,

dar provizorii/experimentale. Atunci când efectele de “auto-informare” a subiecţilor cu

epinefrina şi cele de “auto-stimulare” a celor cu placebo sunt subiective, probele susţin afirmaţia

cu tărie.

16 A ceea ce stiau deja, cunoastere imediata a contextului

27

Astfel, datele se potrivesc aproape în totalitate cu presupunerile teoretice. Totuşi, faptul că am

fost forţaţi să ne bazăm pe analizele interne pentru a distinge efectele experimentului conduce

caracterul analizei noastre la a fi oarecum provizoriu/experimental. Pentru a testa aceste

informaţii în continuare în ceea ce priveşte interacţiunea factorilor determinant cognitive şi

fiziologici, o serie de experimente adiţionale, publicate în altă parte, au fost menite să excludă

sau să depăşească operaţiile acestor experimente. În primul din aceste experimente. Schachter şi

Wheeler (1962) au mărit suprafaţa activităţii emoţionale manipulate prin folosirea a trei grupuri

experimentale – epinefrina, placebo, şi un grup căruia i-a fost administrat un agent simpatolitic17,

clorpromazina18

. Izbucnirea în râs la un film umoristic a fost variabilă dependenţa şi probele arată clar că

amuzamentul este o funcţie directă a manipulării activităţii emoţionale.

Pentru a realiza comparaţiile epinefrina-placebo19 în condiţii care ar elimina orice tendinţă de

auto-informare, două experimente au fost efectuate pe şobolani. În unul dintre acestea, Singer

(1961) a demonstrat că sub sentimentul fricii, situaţie manipulată de existenţa unui clopote mare,

o sonerie şi o lumină puternică, şobolanii care au fost injectaţi cu epinefrina au fost mult mai

temători decât cei injectaţi cu placebo. Şobolanii injectaţi cu epinefrina au urinat, au defecat şi au

tremurat mai mult decât ceilalţi. În situaţii care nu implicau frică, nu au existat diferenţe între

grupurile cu placebo şi epinefrina, şi nici un grup nu a indicat sentimentul de frică. Într-un alt

studiu, Latane şi Schachter (1962) au demonstrat că şobolanii cărora li s-a injectat epinefrina au

fost mai capabil să evite studiul decât cei cu placebo. Folosind o navetă modificate Miller-

Mowler, aceşti cercetători au aflat că pe o perioadă experimentală cu 200 şedinţe, 15 şobolani

injectaţi cu epinefrina au evitat şocul pe o medie de 101,2 şedinţe, în timp ce cei 15 cu placebo

au avut evitări numai la o medie de 37,3.

Împreună, acest corpus de studii susţine afirmaţiile care au generat aceste teste experimentale.

Fiind dată o stare de activitate emoţională, pentru care nu este valabilă nici o explicaţie imediată,

subiecţii umani pot fi cu uşurinţă manipulaţi în ceea ce priveşte stările de euforie, mânie şi

17 Substanta care impiedica efectele excitarii nervilor simpatici si unele actiuni ale aminelor simpatomimetice. Principala consecinta a actiunii simpatolitice este vasodilatatia.18 http://www.sfatulmedicului.ro/Substante-cu-actiune-deprimanta-centrala/clorpromazina_433819 Placebo= un medicament care are numai efect psihologic, nu si fiziologic.

28

amuzament. Cu cât intensitatea de activitate emoţională variază, cu atât variază intensitatea stării

emoţionale atât la şobolani, cât şi la subiecţii umani.

Să examinăm implicările acestor descoperiri şi acestor presupuneri în ceea ce priveşte

problemele în psihologia afectivă. Am notat faptul că în introducerea mai multor studii asupra

factorii diferenţiatori psihologici, văzuţi per total, rezultatele au fost cam neconcludente. Cele

mai multe dintre aceste studii au indicat inexistentă a oricărei diferenţe între diferitele stări

emoţionale. Fiind persoane umane, mai mult decât oameni de ştiinţă, nu întâmpinăm nici o

dificultate în identificarea, etichetarea şi diferenţierea propriilor noastre stări emoţionale, astfel

încât rezultatele acestor studii au părut mult timp paradoxice şi perplexe. Probabil din această

cauză s-a manifestat tendinţa de a desconsidera asemenea rezultate şi de a acorda mai multă

atenţie puţinelor studii care au demonstrate o anumită diferenţa între variatele stări emoţionale,

decât cele care nu arătau nici una. Se poate imagina totuşi că aceste rezultate trebuie

considerate/privite la valorile sale nominale şi că stările emoţionale sunt caracterizate în general

de un nivel ridicat de activitate emoţională cu câţiva (dacă nu, mai deloc) diferenţiatori

fiziologici. Acesta este cazul în care, după s-a indus aceeaşi stare de activitate emoţională, o dată

cu administrarea epinefrinei la subiecţii care au fost manipulaţi din punct de vedere cognitiv,

aceştia au putut să producă stări foarte diferite de euforie şi mânie. Este probabil ca factorii

cognitive sunt factori determinativi majori cu ajutorul cărora identificăm emoţiile într-o anumită

stare de excitare fiziologică.

Să punem în discuţie în continuare chestiunea: dacă rezultatele noastre sunt specifice unei stări

de activitate emoţională sau dacă acestea sunt produse se către alte stări de excitare fiziologică.

Este clar că este imposibil să răspundem numai pe baza experimentelor noastre, care au avut în

central atenţiei efectele epinefrinei asupra unei stări de excitare fiziologică. Trebuie să

presupunem că concluziile noastre sunt generalizabile pentru aproape oricare dintre stările

interne pronunţate, pentru care nici o explicaţie adecvată nu este dată. Această presupunere este

susţinută de către experimentele conduse de Nowlis şi Nowlis (1956), în cercetările lor despre

efectele secundare ale drogurilor asupra dispoziţiei/stării/comportamentului. Aceştia

administrează drogul la 4 persoane care sunt una în prezenţa alteia şi sunt libere să interacţioneze

între ele. Aceştia îşi descriu câteva dintre rezultatele asupra acestor grupuri după cum urmează:

29

La început, am folosit acelaşi drog pentru cei patru bărbaţi. Pe parcursul acestor sesiuni seconale20, atunci când am comparat cu situaţiile placebo, anumite cuvinte s-au evidenţiat,

precum: exuberant, forţos, curajos, îndrăzneţ, în culmea fericirii şi impulsive. În primele noastre analize statistice, ne-am confruntat cu faptul înverşunat că atunci când acelaşi drog este

administrat unui grup de 4 oameni, numărul care trebuie să fie introdus în analiză este 1, nu 4. Acest fapt creşte costurile unui alt experiment costisitor printr-un factor substanţial şi nu se poate nega că efectele secundare are acestor droguri sunt adesea contagioase. Prima noastră încercare a fost să administrăm câte un drog diferit fiecărui bărbat pe parcursul aceleiaşi şedinţe, de exemplu 1 de seconal, 1 de benzedrina21, 1 de dramamină22 şi 1 de placebo. Ce efecte are seconalul? Închis

în acelaşi loc cu partenerul egoist căruia i-a fost administrata benzedrina, cu retrasul şi indiferentul partener căruia i-a fost administrat dramamină şi cu plictisitul căruia i-a fost

administrat placebo, subiectul cu seconal raportează că se simte distras, confuz, sumbru, deviat, provocator, languros, descurajat, prostuţ, leneş, mohorât şi încet! Asta nu primisem că feedback atunci când toţi cei 4 oameni erau sub efectul aceluiaşi drog. Se pare că dispoziţiile partenerilor

chiar afectează efectele secundare ale seconalului (p 350).

Nu este clar în totalitate dacă această “transmitere” de dispoziţie este mai marcanta în grupurile

sub efectul drogurilor decât al placebo-ului, dar ar trebui să fie aşa şi aceste rezultate ar trebui să

susţină presupunerea că descoperirile noastre sunt generalizabile stărilor interne decât stărilor

produse de injecţia cu epinefrină.

În cele din urmă, trebuie să luăm în considerare implicaţiile formulării şi datelor noastre pentru

conceptualizările alternative ale emoţiilor. Probabil cea mai popular concepţie a emoţiei este în

termini de “teorie a activităţii”, folosită în acest mod de Lindsley (1951) şi Woodworth şi

Schlosberg (1958). Din această teorie, ar trebui să înţelegem faptul că stările emoţionale trebuie

să se afle la un capăt al pornirii continue, care este definit un funcţie de gradul de stimulare

autonomă şi de măsuri encefalografice ale activării.23 Rezultatele experimentului din acest articol

denotă faptul că o asemenea formulare nu este adecvată în totalitate. Este posibil să existe grade

diferite de activare, fără ca un subiect să simtă sau să posede “emoţie”. Factorii cognitive par să

fie un element obligatoriu în orice formulare a stării emoţionale.

20 Un drog folosit pentru a produce convulsii. Este un drog usor, bazat pe bitartrat de sodium. Ps: nu exista rezultate in romana, asta am tradus eu din engleza pentru a lamuri termenul.21Excitant cerebral care inlatura somnul temporar si foametea22 Medicament care provoaca crearea si eliminarea urine23 Encefalografie – metoda de cercetare radiografica a encefalului, folosita in descoperirea unor boli nervoase. Probabil aici se refera la astfel de masuratori pentru descoperirea activitatii emotionale.

30

REZUMAT

Există presupunerea că stările emoţionale pot fi considerate ca fiind o activitate a stării de

excitare fiziologică şi a unei cogniţii adecvate a acestei stări de excitare. De aici, rezultă

următoarele afirmaţii:

1. Fiind dată o stare de excitare fiziologică pentru care un individ nu are nici o cogniţie

adecvată, îşi va indentifică şi eticheta sentimentele sale în funcţie de cogniţiile valabile

lui. În măsura în care aceşti factori cognitivi sunt factori determinativi potenţiali ai

stărilor emoţionale, trebuie să se poată anticipa că tocmai acea stare de excitare

fiziologică poate fi interpretată ca fiind “bucurie” sau “furie” sau “gelozie” sau oricare

dintre multele emoţii existente, depinzând de aspectele cognitive ale respective situaţii.

2. Fiind dată o stare de excitare fiziologică pentru care un individ are o explicaţie total

potrivită, nu vor rezulta nevoi de evaluare, întrucât individul nu este capabil să îşi

identifice sentimentele în funcţie de cogniţiile valabile lui.

3. Fiind date aceleaşi circumstanţe cognitive, individual va reacţiona emoţiona sau îşi va

descrie sentimentele ca fiind emoţii numai în măsura în care se afla într-o stare de

excitare fiziologică.

Un experiment este valabil atunci când, împreună cu rezultatele altor studii, îşi susţine

afirmaţiile.

31