Zeii Eladei

Zeus

Zeus (greaca veche: Ζεύς, Zeus, greaca modernă: Δίας, Dias) este "Tatăl zeilor și oamenilor" (πατὴρ ἀνδρῶν τε θεῶν τε, patḕr andrōn te theōn te) și conducătorul zeilor de pe Muntele Olimp. El este zeul cerului și fulgerelor în mitologia greacă. Omologul său roman este Jupiter, omologul hindus este Indra și omologul etrusc este Tinia.

Zeus este copilul lui Cronos și Rhea, și cel mai mic dintre frații lui. În cele mai multe tradiții el este căsătorit cu Hera, deși, la oracolulDodona, consoarta lui este Dione . În conformitate cu Iliada,

el este tatăl Afroditei de Dione.El este cunoscut pentru escapadele sale erotice de pe urma carora au rezultat urmași evlavioși și eroi, inclusiv Atena, Apollo și Artemis, Hermes, Persefona , Dionysos, Perseu, Hercule,Elena din Troia, Minos, Muzele, Ares, Hebe și Hefaistos. Walter Burkert subliniază în cartea sa, Religie greacă: "Chiar si pe zeii care nu sunt copiii lui naturali ii creste ca un Tată " Pentru greci, el a fost regele zeilor si al universului. Pausanias a observat ca " Zeus-regele cerului este comun tuturor oamenilor". În Theogonia lui Hesiod , Zeus atribuie diferite roluri zeilor. În Imnurile lui Homer el este menționat ca șef al zeilor. Simbolurile sale sunt fulgerul, vulturul, taurul și stejarul. În plus, față de moștenirea indo-europeană, are anumite trăsături iconografice din culturile Orientului Mijlociu, cum ar fi sceptrul. Zeus este frecvent descris de artisti greci: în picioare, cu pași mari înainte, cu un fulger nivelat în mâna dreaptă ridicată sau așezat pe un tron în măreție.

AfroditaAfrodita (greaca veche: Ἀφροδίτη) este în mitologia greacă zeița frumuseții și a iubirii.

Potrivit legendei, s-a născut în Cipru. „Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei, pe

locul unde - potrivit mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul genital al

zeului Uranus, amputat de fiul său, Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița

dragostei Afrodita / Venus. Legenda constituie tema mai multor tablouri pictate de artiști renumiți.

Deși zeiță a frumuseții, Afrodita este căsătorită cu zeul șchiop, hidosul Hefaistos, care era și

fierarul zeilor. În privința nașterii ei există două variante: prima ar fi că este fiica lui Zeus și

a Dionei, cealaltă spune că s-a născut din spuma mării. Cu toate că este căsătorită cu Hefaistos,

a fost iubită de zeii Ares, zeul războiului, Dionysos, Hermes și Poseidon , precum și de muritorii

de Anchises și Adonis.

În legătură cu farmecul și puterea Afroditei circulau numeroase legende: un episod cunoscut este

infidelitatea ei față de Hefaistos care, descoperind prin surprindere legătura ei cu Ares, a chemat

toți zeii Olimpului drept martori. Un alt episod celebru este judecata lui Paris: Zeus a poruncit ca

mărul de aur aruncat de Eris, zeița vrăjbei și revendicat în egală măsură de Hera, Atena și

Afrodita, să fie acordat de un muritor, Paris, celei pe care o va socoti el mai frumoasă. Cele trei

zeițe s-au înfățișat înaintea lui Paris pe muntele Ida și au început să-și laude farmecele,

promițându-i fiecare câte un dar. Cucerit de frumusețea Afroditei și de darul făgăduit de ea -

acela de a o lua de soție pe cea mai frumoasă muritoare, pe Elena, fiica regelui Spartei și soția

lui Menelau - Paris i-a dat ei mărul.

Alegerea Afroditei și răpirea Elenei au constituit originea războiului troian. În cursul acestui

război, în care rivalele ei, Hera și Atena, au sprijinit tabăra adversă, Afrodita i-a ajutat în mod

constant pe troieni, în special pe Paris și pe Aeneas. Ea a fost rănită în luptă de către

grecul Diomede. Dacă nu a putut împiedica moartea lui Paris și distrugerea Troiei, în schimb,

salvarea lui Aeneas se datorează Afroditei, care l-a ajutat să ajungă pe țărmurile Italiei. Tot

datorită acestui fapt, zeița era socotită, sub numele de Venus, drept divinitate protectoare

aRomei. Afrodita avea sanctuare celebre la Paphos, Cnidos, Delos, Sicyon etc. Cultul ei era

celebrat în întreaga lume helenică, cu precădere în insulele Cipru și Cythera.

HefaistosHefaistos (greacă Ἥφαιστος Hêphaistos) reprezintă, în mitologia greacă, zeul focului, al metalelor și al metalurgiei, al fierarilor, sculptorilor și artizanilor, cunoscut de romani ca Vulcan. Fiul șchiop al lui Zeus și al Herei, meșter neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe zei: făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure (un fel de roboți superperfecționați), sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic. A fost căsătorit cu Afrodita. Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilț fermecat cu care a prins-o pe zeiță. Drept răsplată a cerut să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au mirat: Cum să se însoare slutul cu zeița frumuseții?

AtenaAtena (greacă: Αθήνα) era una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas.

Atena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. A fost zeița tutelară a cetății Atena. Zeiță războinică, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci,

pe care-i susține, împotriva troienilor. Este cunoscută disputa dintre Atena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Athenae, care-i poartă de atunci numele.

Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie. La romani apare sub numele de Minerva.

AresAres era în mitologia greacă zeul războiului.

Se număra printre cei doisprezece mari zei ai Olimpului și era fiul lui Zeus și al Herei. Cu toate acestea, era disprețuit de părinții săi și de către ceilalți zei, mai ales de către Atena, datorită caracterului său violent, sângeros. În numeroasele mituri legate de numele lui, zeul apare adesea înfrânt, deși era simbolul forței războinice, brutale.

În războiul troian, de pildă, la care participă luptând alături de Hector, el este rănit de către Diomede cu ajutorul Athenei și silit să o ia la fugă. Când sare în ajutorul fiului său, care avea să fie ucis de Heracles, Ares e de asemenea rănit de către erou și silit să se retragă. La fel, zeul trebuie să îndure uciderea fiicei sale, Penthesilea, fără să poată face nimic. De numele lui Ares e legat și Areopagul, colina unde, laAtena, era locul unde se judecau crimele de natură religioasă. Se credea că la

poalele acestei coline Ares l-ar fi ucis pe Hallirrhothius, fiul lui Poseidon, fiindcă voia să-i necinstească fiica, pe Alcippe. Adus de către Poseidon în fața judecății zeilor, pe aceeași colină, spre a fi osândit pentru crima săvârșită, Ares a fost însă iertat.

Dintre numeroasele episoade amoroase care i se atribuiau, era celebră legătura dintre el și Aphrodita, legătură dată în vileag de către soțul acesteia, Hefaistos. Cultul lui Ares a fost adus în Grecia din Tracia.

La romani Ares era identificat cu zeul Marte

HadesHades, zeul infernului, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară. Mai târziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Când s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona(în legătură cu răpirea Persefonei vezi și Demeter). El nu îngăduia nimănui, odată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Când Heracles a trecut hotarele Infernului, s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri. Cel mai adesea el era invocat sub numele dePluton (Zeul

cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pământului. Hades este și un nume sinonim cu împărăția subpământeană pe care o stăpânește zeul cu acest nume. După diferite surse mitologice, această împărăție cuprinde Tartarul, Câmpia Asfodelelor, și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși - Elysium sauCâmpiile Elizee.

HeraHera (în greacă: Ήρα), este în mitologia greacă zeița protectoare a căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. La romani este identificată cu Iunona.

Hera a fost fiica lui Cronos și a Rheei. Ea a fost înghițită, la fel ca și frații ei, de către tatăl lor, care se temea să nu fie detronat de fiii săi. Fratele cel mai mic, Zeus, a fost salvat de mama sa, care i-a dat lui Cronos o piatră înfășurată în scutece. În timpul luptei dintre Zeus șiCronos a fost încredințată zeiței Tethys și lui Oceanus. Mult mai târziu, Hera s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind soția legitimă a stăpânului lumii. În această calitate, ea era considerată protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hefaistos și Eileithyia. Având ca simbol sceptrul, semn de conducere dar nu și de putere, Hera este adesea înfățișată ca o soție

geloasă și nesăbuit de violentă, care ușor se simte jignită și nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvârșite de soțul ei, Zeus. Adeseori, mânia este capricioasă și nejustificată. La romani, Iunona.

Hera era recunoscută în toată Grecia, în special în orașele Argos, Sparta și Micene. Existau de asemenea temple în Samos, Olympia, Corint, Tiryns, Perachora și Delos.

În Elada (Greciei antică), Hera a fost o zeitate importantă. Probabil cultul ei este mai vechi decât cel al lui Zeus. În poezia epică greacă, Hera îi adresează lui Zeus cuvinte grele, dar îl și preamărește, precum fraza: "Eu sunt fiica cea mare a lui Cronos, și nu sunt onorată doar pe pământ (pentru că sunt zeița căsniciei), ci și pentru că sunt soția ta și tu ești regele zeilor." din Iliada.

Este posibil ca zeița Hera să aibă rădăcini de dinainte de sosirea grecilor, la un popor matriarhal. De abia la venirea grecilor indo-europeni a fost introdusă în cult în perioada ioniană sau miceniană.

Romanii au identificat-o cu zeița Iunona, regina oamenilor și a zeilor în mitologia lor.

PoseidonÎn mitologia greacă, Poseidon (greacă Ποσειδῶν) era zeul mării, fiul lui Cronos și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, când s-a născut, Poseidon a fost înghițit de către tatăl său și apoi dat afară.

În mitologia romană este cunoscut sub numele de Neptun.

Mai târziu a luptat alături de olimpieni împotriva titanilor. Când, în urma victoriei, s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, Amfitrite, alături de care, uneori, urmat de un întreg cortegiu marin și purtat de un car tras de cai înaripați, spinteca valurile.

Poseidon stârnea furtunile sau făcea ca apele mării să devină liniștite, el scotea insule la iveală sau le cufunda pe altele lovindu-le cu tridentul său, făcea să izvorască râuri sau să se închege lacuri. O dată el a încercat împreună cu Hera și cu Athena să-l pună în lanțuri pe Zeus, dar încercarea a dat greș. De atunci Poseidon a fost mereu alături de preaputernicul său frate care cârmuia destinele lumii.

Legat de numele său este episodul întrecerii care a avut loc între el și Atena atunci când a fost să-și împartă între ei pământul Atticei. Un alt episod îl înfățișează pe zeul mării lucrând cot la cot cu Apollo, ca să înalțe zidurile Troiei. Faptul că nu a fost răsplătit pentru munca sa a atras mânia lui Poseidon asupra troienilor. Această mânie, și faptul că Odysseus i-a ucis un fiu, pe ciclopul Polyphemus, l-a determinat pe puternicul zeu să-l urmărească pe erou cu

răzbunarea sa, nimicindu-i pe rând corăbiile și aruncându-l de pe un țărm pe altul. Cu zeițele sau cu muritoarele de rând Poseidon a avut numeroși fii și fiice, majoritatea înfățișați ca niște ființe monstruoase sau a căror forță era de temut. Printre aceștia se numărau: ciclopul Polyphemus, gigantul Chrysaor, aloizii, Lamus - regele lestrigonilor, Triton etc.

HestiaHestia (greaca veche: Ἑστία ) în mitologia greacă este zeița căminului, a focului sfânt, prima fiică a luiCronos și Rheei, soră a lui Zeus, Poseidon, Demetra, Hera și Hades. Cu toate că a fost curtată de Apolloși de Poseidon, Hestia a obținut de la Zeus dreptul de a-și păstra virginitatea pentru totdeauna. În plus,Zeus i-a acordat onoruri excepționale: i se închina un cult în toate casele oamenilor și în templele tuturor zeilor. Așa cum căminul domestic era centrul religios al locuințelor umane, Hestia era centrul religios al locuinței divine. Această imobilitate a Hestiei explică faptul că nu a jucat nici un rol în vreo legendă. A rămas un principiu abstract, întruchipând ideea de cămin, nemanifestându-se ca o divinitate personală.

Hestia este corespondenta Vestei în mitologia romană.

Hestia este menționată de Hesiod, Diodorus Siculus, Platon, Aristofan, Pausanias, Suidas, Ovidiu șiCicero.

ArtemisArtemis (greaca veche: Ἄρτεμις), este zeița vânătorii în mitologia greacă.

Artemis se numără printre cei doisprezece zei olimpieni. A fost una din cele mai vechi și venerate zeități ale Greciei Antice.[1] În perioada clasică a mitologiei elene, Artemis era descrisă ca fiind fiica lui Zeus și al muritoarei Leto, și sora geamănă a lui Apollo. Artemis mai era asimilată ca zeița pădurilor, nașterii copiilor, virginității, fertilității, a vânătorii și era evocată cu arc și

săgeți.[2] În perioadele eleniste târzii, și-a asumat rolul Eileithiei în ajutorul nașterilor.

Artemis a fost identificată mai târziu cu Selene, o titanidă, zeița greacă a lunii, câteodată evocată cu o semilună deasupra capului. Totodată a fost corelată cu zeița romană Diana,[4] cu zeița etruscă Artume și cu zeița elenă Hecate.

ApolloApollo sau Apolo (greacă veche:

Ἀπόλλων, Apollōn; latină: Apollō) este, în mitologia

greacă și înmitologia romană, zeul zilei, al luminii și al

artelor, protector al poeziei și al muzicii, conducătorul

coruluimuzelor, personificare a Soarelui. Era numit

și Phoebus-Apollo.

Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi

refuzase lui Leto un loc unde să poată naște,Poseidon a

scos la iveală, din valurile mării, insula Delos. Acolo, după

nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi

gemeni: pe Apollo și pe Artemis.

Crescând miraculos de repede, la numai câteva zile după

naștere, Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră

temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python,

odinioară pus de Hera să o urmărească pe Leto și care

ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea,

Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurând

totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de

Pythius).

Un alt episod care i se atribuie era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepios, inițiat de

centaurulChiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i învie pe cei

morți. Acest fapt a atras asupra sa mânia lui Zeus, care l-a omorât cu trăsnetul său.

Îndurerat de pierderea lui și neputând să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea

fiului său pe ciclopi, ucigându-i la rândul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că

făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul său necugetat, Apollo a fost osândit de

Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele

lui Admetus.

Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care

pe Daphne, Cirene, Marpessa, Cassandra și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparisus. Zeul

era înfățișat ca un tânăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Era reprezentat,

uneori, cantand la lira. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate

temută, răzbunătoare, care, justificat sau nu, răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți

aducătoare de moarte pe oricine îi stătea împotrivă.

HermesHermes (greaca veche: Ἑρμῆς ) este zeul comerțului, zborului și al hoților în mitologia greacă, mesagerul zeilor.

Având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă și cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilității, în Arcadia, sau solul zeilor.

Hermes Trismegistus este un zeu sapiențial, în ipostaza sa de zeu triplu, recompus în miturile grecești după modelul zeului egiptean Thot, dar adesea fiind numai numele onorific grec al acestuia. Hermes Trismegistus este zeul cunoașterii secretelor divine, autorul unor cărți inițiatice sacre, hermetice (preluate de la Thot), zeu cu atributul profeției, educator al preoților, legislator, astronom și astrolog, ocrotitorul scrisului, al geografiei și cosmografiei și patronul medicinei, deopotrivă inventatorul vorbirii articulate, al ritualului sacrificiilor, al scrierii, al palestrelor, al lirei cu 3 coarde și descoperitorul măslinului. Dintre autorii antici, Diodor din Sicilia îl identifică total cu zeul egiptean Thot. De altfel, sărbătorile consacrate lui Hermes aveau o nuanță intelectuală.

Hermes arcadianul, socotit fiu al lui Zeus și al pleiadei Maia, era un zeu de rang secundar și mesager al zeilor din Olimp, totuși investit cu numeroase atribute care îi compun o structură eclestică, aproape paradoxală. Divinitate sincretică, rezultată din fuziunea mai multor zeități arhaice locale, Hermes Arcadianul (numit uneori și Hermes Psyhopompos - Călăuza sufletelor spre Hades) devine cu vremea zeu pastoral, ocrotind turmele și cirezile; apoi, venerat în cetăți, este zeul negustorilor greci, dar totodată și oratorul arhetipal (socotit de tradiție descoperitorul elocvenței), un zeu călător, atlet, patron al jocurilor și exercițiilor gimnastice, protector al memoriei didactice și al școlilor, paznicul sacru al drumurilor și porților de acces, inventatorul țiterei sau al lirei (pe care, potrivit

imnului homeric Către Hermes, I - a confecționat-o dintr-o carapace de broască țestoasă, înfigând în ea 7 tulpini retezate de trestie pentru susținerea coardelor din mațe de oaie și înfășurând cutia de rezonanță în piele de bou, brațele lirei fiind lucrate tot din trestie sau dintr-un lemn curbat). 

DionisDionis (în greacă Διόνυσος Dionysos) era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber. Era de asemenea poreclit Bromius, la orfici Lyaeus etc. Dionis era una dintre cele mai importante divinități cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume.Dionis era fiul lui Zeus cu muritoarea Semele, fiica regelui teban Cadmus și a Harmoniei. Se număra deci din cea de-a doua generație de zeiolimpieni. Semele își găsi sfârșitul datorită geloasei Hera, care o determinase să-i ceară lui Zeus să i se arate în ipostaza sa zeiască. Zeus i-a apărut într-adevăr, înconjurat de fulgere și tunete, și i-a cauzat astfel moartea. Zeus a reușit totuși să-și salveze copilul încă nenăscut și l-a cusut în propria lui coapsă, de unde îl zămisli apoi pe Dionis. Astfel, Dionis este cunoscut drept zeul "care s-a născut de două ori". Ca să-și ferească copilul de Hera, Zeus l-a ascuns în casa regelui Athamas și a soției acestuia, Ino. Acolo Dionis a trăit îmbrăcat în haine femeiești

pentru a nu fi recunoscut, dar a fost descoperit de Hera și, drept răzbunare, mințile lui Ino și lui Athamas au fost luate. Atunci Zeus îl încredințează pe Dionis prin intermediul lui Hermes nimfelor de la Nisa (vezi și Hyades), mai târziu lui Silen. Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganții, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin. Conform legendelor, și-a propagat el însuși cultul, ducându-l din Tracia în întreaga lume, ajungând în Egipt, Siria, Frigia și, în sfârșit, în India. Pe muritori, zeul îi învață să cultive vița de vie. În plus, el avea darul de a face să țâșnească din țărână lapte, miere și vin, spulberând cu acestea grijile oamenilor. Față de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le mințile (ca în cazul regilor Lycurg și Pentheus), sau transformându-i în delfini (ca, de exemplu, pe pirații tirenieni care doriseră să-l ia ostatic în drumul lui spre India). Pe insula Naxos Dionis a găsit-o pe Ariadne, abandonată de cătreTezeu, și a luat-o de soție. Se spune despre Dionis că a

coborât până la urmă și în Infern ca să-și salveze mama. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel încât Dionis a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionis a reușit să-l aducă în Olimp și pe Hefaistos, fiul infirm cu care se rușina Hera. Însoțitorii lui Dionis erau silenii, satirii și nimfele. Menadele, tiadele și bacantele formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuși cu iederă sau frunze de viță de vie și purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin.

DemetraDemetra (greacă: Δημήτηρ) era în mitologia greacă zeița agriculturii. Era fiica lui Cronos și a Rheei. Face parte din cei doisprezece zei olimpieni.

Cu Zeus, Demetra a avut o fiică, pe Persefona. În timp ce culegea pe un câmp flori, pământul a înghițit-o pe Persefona; ea a fost răpită de unchiul ei, Hades, care a dus-o cu el în Infern. Zadarnic a căutat-o îndurerată Demetra nouă zile și nouă nopți, cutreierând lumea în lung și-n lat. Nimeni nu-i știa de urmă. Într-un târziu, Demetra a aflat de la Apollo de soarta fiicei sale. Cuprinsă de jale, Demetra părăsește atunci Olimpul și jură să nu-și reia îndatoririle divine și locul în rândul zeilor, decât în ziua când îi va fi

înapoiată Persefona. Rătăcind pe pământ, după multe peregrinări, ajunge la Eleusis și zăbovește o vreme mai îndelungată la curtea regelui Celeus (vezi și Triptolemus și Demophon). Între timp, cum pământul nu mai rodește și holdele se usucă, Zeus îl trimite pe Hermes să i-o aducă înapoi pe Persefona. Dar reîntoarcerea fiicei la mama ei nu mai este posibilă. Ascalaphus a văzut-o pe Persefona cum s-a înfruptat în Infern dintr-o rodie. În felul acesta ea s-a legat, o dată pentru totdeauna, de lumea subpământeană. Mânioasă, Demetra îl transformă pe Ascalaphus, singurul martor al sacrilegiului comis, în bufniță.Persefona însă trebuie să rămână alături de Hades. La insistențele lui Demetra se ajunge totuși la un compromis: șase luni din an Persefona va sta alături de soțul ei în regatul subpământean și șase luni le va petrece pe pământ, lângă mama ei.

Reîntoarcerea pe pământ a Persefonei era însoțită de venirea primăverii, de renașterea naturii și de plenitudinea verii. Absența ei era marcată de ariditate, de anotimpul trist al iernii în care Demetra ducea dorul fiicei sale. În mitologia

romană Demetra purta numele de Ceres, o veche divinitate cu care a fost asimilată.