2. Raportul juridic cu element de extraneitate

Relaţiile dreptului internaţional privat presupun într-un număr de raporturi juridice apărute între

persoane fizice şi juridice din diferite state, cu privire la drepturile asupra bunurilor aflate în

străinătate sau cu privire la diferite fapte sau acte avute loc în străinătate. Astfel, acestea se

evidenţiază în legăturile de natură diferită care se stabilesc între participanţii la viaţa internaţională.

Participanţii la raporturile juridice cu element de extraneitate pot fi persoane fizice sau persoane

juridice. Titular al puterii suverane, statul, are şi calitatea de subiect de drept privat în situaţiile în

care acţionează jure gestiones.Statul participă nemijlocit la raporturile de drept internaţional privat.

Participă pe poziţie de egalitate ca şi ceilalţi subiecţi.

Raporturile juridice ce prezintă unul sau mai multe elemente de extraneitate (străine) fac ca

raporturile în cauză să aibă legătură cu mai multe sisteme de drept. Un exemplu elocvent ar servi un

contract de vînzare-cumpărare internaţională perfectat între doi agenţi economici din state diferite.

Tot astfel, o căsătorie încheiată într-un stat de către un cetăţean a acelui stat şi un cetăţean străin

ridică în faţa oficiului de stare civilă legea aplicabilă condiţiilor de formă şi de fond căsătoriei în

cauză. Raporturile de succesiune sau cele rezultate din cauzarea de prejudicii ce cuprind un

element străin ridică aceeaşi problemă – problema legii aplicabile raportului juridic.

Elementul de extraneitate sau elementul străin constituie principalul factor de distingere a

raporturilor juridice de drept internaţional privat faţă de alte raporturi juridice şi care reprezintă o

împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu mai multe sisteme de

drept. Elementul de extraneitate nu constituie un element de structură distinct al raportului juridic,

alături de subiect, obiect şi conţinut, ci oricare dintre acestea poate constitui un element de

extraneitate.

Principalele elemente de extraneitate care pot apare în legătură cu cele trei elemente de structură

ale raportului juridic:

1. Elementele de extraneitate în legătură cu subiectele raportului juridic se disting în funcţie de

felul acestor subiecte. Astfel, pentru persoanele fizice pot fi elemente de extraneitate:

cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa şi, în anumite sisteme de drept şi religia. Pentru persoanele

juridice, principalele elemente de extraneitate sunt sediul, naţionalitatea, fondul de comerţ etc.

2. În legătură cu obiectul (derivat) al raportului juridic, şi anume bunul (mobil sau imobil), există

element de extraneitate atunci cînd bunul este situat în străinătate sau, deşi este în ţară, se

află sub incidenţa unei legi străine (de exemplu, bunurile unei ambasade străine în Republica

Moldova).

3. În ceea ce priveşte conţinutul raportului juridic, acesta, fiind format din drepturile şi obligaţiile

părţilor, este imaterial, şi se materializează prin elemente de fapt, care, atunci cînd sunt

plasate în străinătate sau sub incidenţa unei legi străine, constituie, totodată, elemente de

extraneitate.

Aceste elemente de fapt sunt, în principal, următoarele:

La actele juridice pot fi:

1. Elemente obiective, precum locul încheierii actului sau al executării actului sau al prestaţiei

caracteristice;

2. Element subiectiv, şi anume voinţa părţilor de a plasa raportul juridic sub incidenţa unei legi

străine.

La faptele juridice (stricto sensu) elementele de fapt la care ne referim pot fi: la delicte, locul săvîrşirii

delictului sau al producerii prejudiciului.

La evenimentele naturale, locul producerii evenimentului (naşterea, moartea, calamitatea naturală

etc).

Pentru aspectele de procedură, constituie elemente de extraneitate specifice faptul că instanţa

competentă este străină sau hotărîrea judecătorească ori arbitrală este pronunţată în străinătate etc.

3. Posibile extinderi ale studiului dreptului internaţional privat

În literatura juridică s-a pus problema extinderii studiului dreptului internaţional privat, măcar sub

aspect ştiinţific şi la alte domenii în afară de drept civil în sens larg, cum ar fi raporturile cu caracter

administrativ, financiar, penal ori procesual penal în situaţia cînd acestea sun afectate de un element

străin.

În raporturile juridice de drept privat (spre deosebire de cele de drept public, aşa cum vom vedea

imediat mai jos)părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie de egalitate juridică. Or, egalitatea

juridică a părţilor atrage, implicit, egalitatea sistemelor de drept cărora ele le aparţin, iar între sisteme

de drept aflate «pe picior de egalitate» se poate pune problema care dintre ele se va aplica

raportului juridic în cauză.

Raporturile juridice de drept public nu pot da naştere la conflicte de legi, în sensul că, în aceste

raporturi, nu există, în principiu, posibilitatea aplicării de către judecător a unei legi străine. Explicaţie

rezidă în faptul că la aceste raporturi părţile se află, una faţă de cealaltă, pe poziţie de subordonare

juridică, intervenind elementul de autoritate al statului care acţionează de jure imperii.

De exemplu, referindu-ne în mod special la raporturile de drept penal cu element de extraneitate, şi

anume la principiile aplicării legii penale în spaţiu – al teritorialităţii, personalităţii, realităţii şi

universalităţii legii penale, prevăzute de Codul penal, rezultă că acestea nu constituie altceva decît

circumstanţieri ale aplicării legii penale naţionale.

În cazul în care condiţiile aplicării acestor principii nu se întrunesc, instanţa noastră nu este

competentă să judece pe făptuitor. În ceea ce priveşte principiul universalităţii legii penale, o

precizare se impune, deoarece interesează dreptul internaţional privat. Astfel, una din condiţiile

cerute pentru realizarea acestuia este cea a dublei incriminări a faptei penale, atît în legea penală

moldovenească cît şi în cea a locului săvîrşirii faptei.

Pentru a verifica îndeplinirea acestei condiţii, sub aspectul incriminării faptei în străinătate, instanţa

penală naţională trebuie să aplice legea penală străină. În acest caz, legea străină este aplicată de

judecătorul nostru, dar nu cu titlul de lex causae, ci ca o condiţie a aplicării legii moldoveneşti.

Anumite situaţii speciale, plasate la graniţa dintre dreptul privat şi cel public, pot genera problema în

ce măsură pot produce conflicte de legi.  Situațiile la care ne referim sunt  următoarele:

1. Chestiunile prealabile în litigiile de drept public

Acestea constituie aspecte de altă natură decît de drept public deci aspecte de drept privat, care

apar în legătură cu un raport de drept public şi de care depinde, într-o anumită măsură, soluţionarea

litigiilor privind aceste din urmă raporturi.

Chestiunile prealabile pot apare, de exemplu, în procesul penal, unde ele sunt cele mai frecvente.

De exemplu, în Romînia, stabilirea valabilităţii uneia din căsătorii, în cazul săvîrşirii infracţiunii de

bigamie, constituie o problemă prealabilă, de drept civil (familiei), care poate conţine un element de

extraneitate, dacă acea căsătorie a fost încheiată în străinătate, unul dintre soţi este cetăţean străin

etc. În acest caz, instanţa penală romînă, competentă pentru infracţiunea de bigamie, poate aplica

legea civilă străină. Situaţia poate fi similară pentru stabilirea existenţei raporturilor de familie, ca şi

condiţii prealabile pentru reţinerea infracţiunilor de adulter, abandon de familie etc.

Asemenea chestiuni pot apare însă şi în alte litigii decît cele penale, precum în litigiile fiscale. De

exemplu, se pune problema determinării naţionalităţii persoanei juridice străine în Republica

Moldova, fapt care conduce la scutirea de impozite pe venit în Moldova.

În principiu, chestiunile prealabile, fiind de drept privat, pot genera conflicte de legi, pe care le va

soluţiona instanţa penală, fiscală etc.

Corelativ, pot apare chestiuni prealabile de drept public în litigii de drept privat. De exemplu, într-o

acţiune în anularea căsătoriei pentru incompetenţa agentului instrumentator din străinătate,

competenţa administrativă a acestuia se va determina după legea străină, care îl guvernează.

2. Latura civilă în procesul penal

Latura civilă în procesul penal poate implica existenţa unor elemente de extraneitate (de exemplu,

despăgubirile civile cerute de un cetăţean străin pentru vătămarea integrităţii sale corporale de către

un cetăţean moldovean ca urmare a unui accident de circulaţie). Acest fapt generează conflicte de

legi, pe care le soluţionează instanţa sesizată cu soluţionarea laturii penale a faptei. Această

instanţă va putea aplica, pentru soluţionarea laturii civile, o lege străină, în cazul în care norma

conflictuală moldovenească trimite la ea. În acelaşi timp, executarea dispoziţiilor civile dintr-o

hotărîre judecătorească penală străină se efectuează potrivit regulilor prevăzute pentru executarea

hotărîrilor judecătoreşti civile străine (art.559, alin.5 CPP).

Sancţiunile civile. Sancţiunile prevăzute de legea civilă, precum prescripţia extinctivă, nulitatea,

decăderea din drepturi etc., deşi au o notă de «drept public», fiind sancţiuni (pedepse), sunt de

natură civilă şi generează, în principiu, conflicte de legi.

Pedepsele şi antecedentele penale. Instanţa de judecată naţională va ţine seama, conform art.11,

alin.7 CP, de pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului

Republicii Moldova în baza reglementărilor penale ale altor state. Acestea vor fi luate în considerare

pentru individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune. La fel, la stabilirea stării de recidivă se

ţine cont şi de hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa

de judecată a Republicii Moldova (art.34, alin.4 CP).

Extrădarea. Cererea de extrădare va fi satisfăcută de către statul solicitat numai cînd sunt întrunite

cumulativ un şir de condiţii. Una dintre aceste condiţii este incriminarea faptei de către legislaţia

statului solicitant. Pentru a dovedi acest fapt, în conformitate cu tratatele internaţionale şi cu

legislaţia naţională (art.541, alin.5 CPP), cererea de extrădare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu

trimitere la încadrarea juridică a faptei comise, precum şi textul legii penale a statului solicitant care

prevede răspunderea penală pentru această faptă.

3. Transferul de executare a pedepsei penale.

Această instituţie a dreptului procesual penal prevede posibilitatea transferării persoanelor străine

condamnate în Republica Moldova în vederea executării pedepsei penale în statul de cetăţenie sau

de domiciliul permanent al condamnatului. Dacă cererea de transfer este satisfăcută executarea are

loc în baza unei sentinţe penale pronunţate în străinătate conform prevederilor legale ale acelui stat.

Una dintre condiţii pentru a opera transferul este ca fapta pentru care a fost condamnată persoana

să constituie infracţiune potrivit codului penal al ţării al cărei cetăţean este cel condamnat (art.552,

alin.5 CPP).

4. Recunoaşterea hotărîrilor penale ale instanţelor străine

Una dintre instituţiile dreptului internaţional privat este recunoaşterea şi executarea hotărîrilor

judecătoreşti şi arbitrale străine. Tradiţional ştiinţa acestei ramuri de drept se referă eficacitatea

hotărîrilor străine prin care instanţele s-au pronunţat în fond asupra pricinilor civile. Cu toate acestea,

tratatele internaţionale, precum şi codul de procedură penală moldovenesc reglementează expres

modalitatea de recunoaştere a hotărîrilor penale străine atunci cînd acestea sunt de natură să

producă efecte juridice potrivit legii penale moldoveneşti. Pentru a fi recunoscută hotărîrea trebuie

să întrunească aceleaşi condiţii de eficacitate ca şi hotărîrile din civil, la care se adaugă o condiţie în

plus şi anume: demersul de recunoaştere este înaintat în judecată de către Ministrul Justiţiei sau de

Procurorul General care sunt obligaţi de a participa în instanţă la soluţionarea acestui demers.