Caracteristici si avertismente cu privire la riscurile asociate investitiilor in instrumente financiare.Instrumentele financiare reprezinta titluri negociabile, tranzactionabile pe o piata reglementata, care conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii şi in condiţiile specifice de emisiune a acestora.Aceste titluri pot fi primare (acţiuni , obligaţiuni etc.), derivate (futures, options etc.) sau alte tipuri de valori negociabile (certificate de investiţii sau depozit).Acţiunile sunt titluri financiare emise de către societăţi comerciale, reprezentand fractiuni din capitalul social si conferind deţinătorului un drept de creanta asupra societăţii emitente. Ele conferă deţinătorului şi dreptul de a vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor, precumşi dreptul de a incasa dividende ca parte a profitului real obţinut de către societate.Obligaţiunile sunt instrumente financiare negociabile, care conferă deţinătorului calitatea de creditor. Emitentul poate să fie statul, un organism public al administraţiei centrale sau locale, sau o societate comercială. Obligaţiunile conferă deţinătorului dreptul la incasarea unei dobanzişi vor fi răscumpărate la scadenţă de către emitent. Din acest motiv, din punct de vedere al emitentului, obligaţiunile reprezintă un instrument de mobilizare a capitalului imprumutat.Acestea se prezintă ca un document oficial in care sunt stipulate clauzele unui contract de creditare, contract care pe langă clauzele general valabile instrumentelor financiare, mai cuprinde şi caluze specifice, cum ar fi: dobanda nominală, garanţii, clauza de revocare/răscumpărare, etc.Instrumentele financiare derivate sunt contracte de tip futures sau options care au ca active suport valori mobiliare sau alte active financiare.

Contractul "futures" consta in obligatia de a cumpara sau vinde un anumit activ (monetar, financiar, marfa), la o anumita data in viitor, la pretul stabilit in momentul incheierii contractului. Specific contractelor futures este faptul ca toate elementele contractului, cu exceptia pretului, sunt standardizate. Elementele standardizate ale contractului futures sunt: unitatea de tranzactionare, cotatia, pasul, limita de oscilatie zilnica, marjele de risc, scadenta, lichidarea la scadenta. Pentru a tranzactiona contracte futures, un client trebuie, mai intai, sa depuna la societatea de brokeraj o suma de bani numita marja. Aceasta marja este o garantie ca cel care castiga isi va incasa banii, iar cel care pierde ii va plati. Tranzactiile futures nu se finalizeaza cu livrarea activului suport, de la baza contractului.

Ghidul practic al OMF 1752/2005 face cateva precizari cu privire la evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare.Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.

Un activ financiar este orice activ care reprezintă:

a) trezorerie;b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;c) un drept contractual:- de a primi Numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate; sau

- de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii; saud) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii şi este:- un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată săprimească un număr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii; sau

- un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat în alt fel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar pentru un număr fix din instrumentele de capital propriu ale entităţii. În acest scop, instrumentele de capital ale entităţii nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:

a) o obligaţie contractuală:- de a ceda lichidităţi sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau- de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile pentru entitate;

b) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi este:- un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau

- un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

Valoarea justă se determină prin referire la:

a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau

b) o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Astfel de modele şi tehnici asigură o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă.

Atunci când un instrument financiar se evaluează la valoarea justă, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau

b) modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină.Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă.

Dacă, în situaţiile financiare consolidate a fost efectuată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă:a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare;b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările incluse în rezerva de valoare justă;

c) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii privind aria şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul şi certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie; şi

d) un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar.

Cerinţe de prezentare a valorii juste în situaţii financiare anuale individuale

Deşi evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare nu se înregistrează în contabilitate, iar rezultatele acesteia nu sunt cuprinse în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere, în notele explicative la situaţiile financiare anuale individuale trebuie prezentate următoarele informaţii:

a) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:

- valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinată; – informaţii privind aria şi natura instrumentelor financiare; şic) pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă şi fără a se fi utilizat opţiunea de a face o ajustare de valoare:

- valoarea contabilă şi valoarea justă ale fiecăruia dintre activele individuale sau ale grupărilor corespunzătoare ale acelor active individuale;

- motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor pe carese întemeiază opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.

http://www.contzilla.ro/2009/06/evaluarea-la-valoarea-justa-a-instrumentelor-financiare-2/

Aspecte fiscale ale evaluarii instrumentelor financiare

Mihaela Popescu – Tax Senior Consultant

Societatile comerciale pot folosi o gama variata de instrumente financiare pentru plasarea resurselor financiare. Pe langa depozitele traditionale, societatile comerciale pot opta si pentru instrumente specifice pietei de capital cum ar fi actiuni, obligatiuni, unitati la fondurile de investitii sau instrumente sintetice. Societatile comerciale care detin in portofoliu astfel de instrumente financiare trebuie sa le gestioneze eficient, inclusiv din perspectiva fiscala, pentru a evita potentiale costuri si ineficiente.

Scopul acestui articol este de a semnala posibile neconcordante din legislatia fiscala in ceea ce priveste regimul reevaluarii unor astfel de instrumente financiare, fara a trata exhaustiv implicatiile fiscale care pot aparea in procesul achizitionarii, detinerii sau instrainarii acestora.

Intrucat regimul fiscal al evaluarii instrumentelor financiare face referire la modul cum acestea sunt recunoscute contabil, este important de precizat ca din punct de vedere contabil acestea pot fi recunoscute ca imobilizari financiare sau ca investitii pe termen scurt. Aceasta clasificare contabila depinde in esenta de intentia de a pastra instrumentele financiare respective in portofoliu pe termen lung sau scurt.

In ceea ce priveste tratamentul fiscal, regula generala care rezulta din interpretarea prevederilor Codului fiscal este ca veniturile si cheltuielile in legatura cu evaluarea unui instrument financiar (e.g. actiuni, obligatiuni) nu sunt incluse in baza impozabila daca instrumentele financiare respective sunt detinute ca imobilizari si sunt recunoscute ca atare potrivit reglementarilor contabile. In acest sens, pentru instrumentele financiare detinute ca imobilizari, Codul fiscal pare sa ia in considerare la stabilirea bazei impozabile numai castigurile sau pierderile realizate ca urmare a instrainarii acestora, nu si pe cele nerealizate, care pot rezulta din evaluarea acestor instrumente.

Per a contrario, pentru instrumentele financiare care nu sunt detinute ca imobilizari, regula care reiese din Codul Fiscal este ca atat veniturile si cheltuielile realizate obtinute

din instrainarea acestora cat si cele nerealizate, obtinute din reevaluarea acestora, trebuie incluse in baza impozabila.

Totusi, conform prevederilor actuale din Codul fiscal, pentru anumite categorii de titluri, nu exista concordanta in ceea ce priveste recunoasterea ca impozabil / neimpozabil a venitului din evaluarea unui instrument financiar si recunoasterea cheltuielii din evaluarea aceluiaşi instrument ca deductibila / nedeductibila.

In acest sens, sa consideram situatia in care un contribuabil deţine in portofoliu atat titluri de participare cat si obligatiuni emise pe termen lung.

In ceea ce priveste actiunile, diferentele favorabile de valoare vor fi considerate neimpozabile in masura in care titlurile sunt detinute ca imobilizari (conform art. 20 alin 1) lit b). Daca actiunile respective nu sunt detinute ca imobilizari, veniturile reprezentand diferente favorabile de valoare vor fi considerate venituri impozabile.

Pe de alta parte, daca evaluarea acelorasi actiuni genereaza diferente nefavorabile de valoare, tratamentul fiscal al cheltuielilor corespunzatoare nu rezulta clar din formularea actuala a textului de lege (si anume, art. 21 alin 4) lit h)). Mai exact, criteriul avut in vedere pentru a stabili daca cheltuielile determinate de diferentele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare sunt nedeductibile nu ia in considerarea daca acestea sunt detinute sau nu ca imobilizari (cum este cazul pentru veniturile neimpozabile) ci daca sunt titluri de participare la personele juridice la care se detin participatii.

Este important de precizat ca legislatia fiscala nu contine o definitie a termenului „participatii”. In acest context, formularea actuala a textului de lege este cu atat mai ambigua cu cat normele metodologice se refera la cheltuieli rezultate din pierderile de valoare a titlurilor de participare in general, independent daca sunt detinute sau nu ca imobilizari.

In interpretarea potrivit careia termenul „participatii” ar fi echivalent cu „titlu de participare” cheltuielile generate de pierderile de valoare ale acestor titluri vor fi considerate nedeductibile in toate cazurile independent daca sunt detinute ca imobilizari sau nu. Pe de alta parte castigurile rezultate din evaluarea acelorasi titluri vor genera venituri neimpozabile numai daca respectivele titluri sunt detinute ca imobilizari.

Daca termenul „participatii” ar fi interpretat in sensul de titluri de participare detinute ca imobilizari, atunci tratamentul aplicabil veniturilor si cheltuielilor rezultate din evaluarea titlurilor de participare ar fi consecvent. Totusi, in absenta unei definitii sau precizari in acest sens in Codul fiscal, orice interpretare devine subiectiva si exista riscul ca aceasta sa nu coincida cu interpretarea autoritatilor.

Comparativ cu titlurile de participare, caz in care problema care apare este mai degrabă de interpretare a textului de lege, in cazul obligaţiunilor emise pe termen lung exista o situaţie de neconcordanta evidenta intre regimul fiscal aplicabil veniturilor si cheltuielilor din reevaluare.

Aceasta neconcordanta porneste de la criteriile diferite avute in vedere la stabilirea regimului fiscal al veniturilor si respectiv al cheltuielilor din diferente de evaluare nerealizate. Astfel, daca in ceea ce priveste veniturile se are in vedere criteriul recunoasterii contabile a instrumentului (ca imobilizare sau nu), in ceea ce priveste cheltuielile se are in vedere criteriul scadentei instrumentului (daca este emis pe termen lung sau pe termen scurt).

Mai exact, veniturile din reevaluarea obligatiunilor sunt considerate venituri neimpozabile daca instrumentele financiare respective sunt detinute ca imobilizari (conform art. 20 alin 1 lit b)). Pe de alta parte, cheltuielile din reevaluarea acelorasi instrumente financiare sunt nedeductibile daca obligatiunile sunt emise pe termen lung (conform art. 21 alin (4) lit h)). Tinand cont de cele de mai sus, in situatia in care o societate va detine in patrimoniu obligatiuni emise pe termen lung dar care nu vor fi inregistrate ca imobilizari intrucat sunt cumparate cu intentia de a fi instrainate intr-un orizont de timp foarte scurt, veniturile din evaluarea unor astfel de instrumente vor fi impozabile in timp ce cheltuielile vor fi nedeductibile. In acest caz, formularea actuala a textului de lege face aproape imposibila aplicarea unui tratament fiscal consecvent in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile ce rezulta din evaluarea obligatiunilor emise pe termen lung care nu sunt recunoscute din punct de vedere contabil ca imobilizari. Acesta situatie este cel mai adesea intalnita la institutiile financiare care au portofolii importante de titluri de stat emise pe termen lung dar care nu sunt detinute ca imobilizari, ci in vederea tranzactionarii.

De asemenea, o situatie similara cu cele prezentate mai sus pentru actiuni si obligatiuni poate aparea si in cazul altor tipuri de instrumente financiare detinute in portofoliu. In acest sens, dorim sa mentionam ca in timp ce prevederile referitoare la incadrarea unui venit ca neimpozabil sunt generale si vizeaza orice instrument financiar, prevederile referitoare la recunoasterea unei cheltuieli ca nedeductibila se refera doar la anumite categorii de instrumente financiare, si anume titluri de participare si obligatiuni emise pe termen lung.

Pentru a facilita aplicarea legii, ar fi oportun si echitabil sa se asigure consecventa de tratament fiscal in ceea ce priveste veniturile si cheltuielile rezultate din evaluarea periodica a instrumentelor financiare. In acest sens se poate avea in vedere un criteriu uniform de incadrare atat pentru venituri cat si pentru cheltuieli. Criteriul recunoasterii contabile ca imobilizari, folosit in prezent pentru a stabili daca veniturile din evaluare sunt impozabile sau nu, ar putea fi aplicat de autoritati si in ceea ce priveste regimul deductibilitatii cheltuielilor din evaluare.

In plus, o astfel de abordare ar avea si o justificare economica intrucat ar permite ca, pentru imobilizarile financiare al caror pret poate fluctua semnificativ in timp, baza de impunere sa nu reflecte venituri sau cheltuieli care nu corespund unor castiguri sau pierderi efectiv realizate.

http://www.pwc.com/ro/en/Publications/PwC_Articles/Consultantul_Fiscal/Evaluare_instrumente_financiare.jhtml

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare: Modalitati     media: 0.00 din 0 voturi

Ordin nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

Anexa

114. - (1 ) Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la alin. (3) - (5) din acest punct, entităţile pot evalua în situaţiile financiare consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.

(2) - Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.

- Un activ financiar este orice activ care reprezintă:

a) trezorerie;

b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;

c) un drept contractual:

- de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate; sau

- de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii; sau

d) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii şi este:

- un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii; sau

- un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat în alt fel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau alt activ financiar pentru un număr fix din instrumentele de capital ale entităţii. În acest scop, instrumentele de capital ale entităţii nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

- O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:

a) o obligaţie contractuală:

- de a ceda lichidităţi sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau

- de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile pentru entitate;

sau

b) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi este:

- un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau

- un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

(3) În înţelesul prezentelor reglementări, contractele bazate pe marfă care dau oricăreia dintre părţile contractante dreptul de decontare în numerar sau prin alte instrumente financiare se consideră instrumente financiare derivate, cu excepţia cazurilor în care:

a) acestea au fost încheiate şi continuă să îndeplinească cerinţele aşteptate ale entităţii privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea produsului de bază;

b) acestea au fost iniţial destinate unui astfel de scop; şi

c) se aşteaptă ca acestea să fie decontate prin livrarea mărfii.

(4) Evaluarea la valoarea justă se aplică numai datoriilor care sunt:

a) deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare; sau

b) instrumente financiare derivate.

(5) Evaluarea la valoarea justă nu se aplică:

a) instrumentelor financiare nederivate deţinute până la scadenţă;

b) împrumuturilor şi creanţelor generate de entitate şi nedeţinute în scopul tranzacţionării; şi

c) intereselor în filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în participaţie, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu plata contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum şi altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale şi care, în concordanţă cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit faţă de alte instrumente financiare.

În înţelesul prezentelor reglementări, prin combinarea de întreprinderi se înţelege gruparea unor entităţi individuale într-o singură entitate raportoare, determinată de obţinerea controlului de către o entitate asupra uneia sau mai multor întreprinderi.

115. - (1 ) Valoarea justă prevăzută la pct. 114 se determină prin referire la:

a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau

b) o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Astfel de modele şi tehnici asigură o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă.

(2) În sensul prezentelor reglementări piaţa credibilă are semnificaţia pieţei active, aşa cum apare prezentată aceasta la pct. 110 (8).

(3) Instrumente financiare care nu pot fi evaluate credibil prin oricare dintre metodele menţionate la alin. (1), se evaluează în conformitate cu regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări.

116. - (1 ) P in excepţie de la prevederile pct. 44, atunci când un instrument financiar se evaluează în conformitate cu pct. 115, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:

a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau

b) modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină.

În înţelesul prezentelor reglementări, prin investiţie netă într-o entitate străină se înţelege partea entităţii raportoare din activele nete ale acelei entităţi străine.

(2) Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă.

117. - (1 ) Rezerva de valoare justă se ajustează atunci când sumele înregistrate în aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea evaluării la valoarea justă.

(2) Rezerva de valoare justă va rămâne evidenţiată în contabilitate atât timp cât sunt evidenţiate în bilanţ instrumentele financiare cărora le este aferentă.

118. - Dacă a fost aplicată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă:

a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare, dacă valorile juste au fost determinate în conformitate cu pct. 115 alin. 1 lit. (b);

b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările incluse în rezerva de valoare justă;

c) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii privind aria şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul şi certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie; şi

d) un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar.

http://consultcontab.ablog.ro/2008-07-07/evaluarea-la-valoarea-just-a-instrumentelor-financiare-modalitati.html

Evaluarea Instrumentelor Financiare în Conformitate cu IAS 39 „Instrumente Financiare: Recunoaştere şi Evaluare”

Autori:Lars Felix WIECHEN

Rezumat:

Comunitatea internaţională de contabilitate consideră că IAS 39 („Recunoaşterea şi Evaluarea Instrumentelor Financiare”) este pe departe cel mai complex standard de contabilitate din rândul Standardelor Internaţionale pentru Raportare Financiară („IFRS”). În 1988, predecesorul Comitetului pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate („IASB”) a iniţiat un proiect de dezvoltare a unui standard internaţional de

contabilitate pentru instrumente financiare. În prezent, după 18 ani, activitatea este încă în curs de desfăşurare, completând eforturile de a găsi o soluţie contabilă finală pentru instrumentele financiare. Standardul a fost subiectul unor lungi deliberări şi al unor îmbunătăţiri, în special cu privire la cerinţele companiilor listate din Uniunea Europeană, referitoare la elaborarea situaţiilor financiare în concordanţă cu IFRS, începând cu 2005, dar în prezent nu există încă un termen previzibil pentru apariţia unei variante complete şi cuprinzătoare a standardelor de contabilitate cu privire la instrumentele financiare. Necesitatea elaborării unor standarde pentru contabilizarea şi evaluarea instrumentelor financiare poate fi uşor de intuit, având în vedere importanţa activelor şi pasivelor financiare, în bilanţurile nu doar ale băncilor şi ale altor instituţii financiare, dar şi ale întreprinderilor industriale.

http://www.reval.anevar.ro/evaluarea-instrumentelor-financiare-conformitate-cu-ias-39-instrumente-financiare-recunoastere-si-ev

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare

 8.2.5.2. Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare     127 - Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la pct. 140 la 142, entităţile pot evalua în situaţiile financiare anuale consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.     128 - Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.     129 - Un activ financiar este orice activ care reprezintă:    a) numerar;    b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;    c) un drept contractual:    - de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate; sau    - de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii; sau    d) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii şi este:    - un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii; sau    - un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat în alt fel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau alt activ financiar pentru un număr fix din instrumentele de capital ale entităţii. În acest scop, instrumentele de capital ale entităţii nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.     130 - O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:    a) o obligaţie contractuală:

   - de a ceda lichidităţi sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau    - de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile pentru entitate;     sau    b) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi este:    - un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau    - un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.     131 - Un instrument derivat este un instrument financiar care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:    - valoarea sa se modifică ca urmare a variaţiilor unei anumite rate de dobândă, a preţului unui instrument financiar, a preţului unor mărfuri, a unui curs de schimb valutar, a unui indice de preţuri sau rate, a unui rating de credit sau indice de credit sau a altei variabile, cu condiţia ca, în cazul unei variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică unei părţi contractuale (uneori denumită "bază" sau "element suport");    - nu solicită nicio investiţie iniţială netă sau solicită o investiţie iniţială netă care este mai mică decât cea necesară pentru alte tipuri de contracte de la care se aşteptă reacţii similare la modificările condiţiilor de piaţă; şi    - este decontat la o dată viitoare.     132 - Exemple de tipuri de instrumente derivate sunt contractele ferme de schimb la termen (forward), contractele swap de valute, contractele futures şi instrumentele condiţionale (opţiunile cumpărate sau vândute).     133 - Una dintre caracteristicile definitorii ale unui instrument derivat este faptul că necesită o investiţie netă iniţială a cărei valoare este mai mică decât cea care ar fi necesară în cazul altor contracte de la care se aşteptă să reacţioneze identic la factorii pieţei.     134 - Opţiunile se încadrează în definiţia instrumentelor derivate deoarece prima plătită, indiferent de exercitarea sau nu a opţiunii, este mai mică decât investiţia ce ar fi necesară pentru obţinerea instrumentului financiar de bază cu care este corelată opţiunea.     135 - În cazul contractelor cu instrumente derivate, angajamentele de cumpărare sau vânzare aferente acestora se înregistrează în conturi în afara bilanţului (cont 8039 "Alte valori în afara bilanţului", analitic distinct), în momentul încheierii contractelor.     136 - În general, valoarea justă iniţială a instrumentelor derivate este zero, cu excepţia opţiunilor pentru care valoarea justă iniţială este dată de valoarea primei plătite sau încasate, caz în care contravaloarea acestora se evidenţiază în conturile bilanţiere corespunzătoare de creanţe, respectiv datorii.

    137 - În înţelesul prezentelor reglementări, operaţiunile de schimb la vedere sunt operaţiunile de cumpărare şi de vânzare a valutelor, cu decontarea în termenul stabilit în general prin reglementări sau convenţii ale pieţei respective, de regulă maxim de două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (curs SPOT).     138 - Operaţiunile de schimb la termen (FORWARD) sunt considerate operaţiunile de cumpărare şi de vânzare a valutelor, cu decontare după termenul stabilit în general prin reglementări sau convenţii ale pieţei respective, de regulă mai mult de două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (curs FORWARD).     139 - Operaţiunile SWAP sunt operaţiuni de cumpărare şi vânzare simultană a unei sume în valută, cu decontarea la două date, de valori diferite (de regulă SPOT şi FORWARD) la cursurile de schimb stabilite (SPOT şi FORWARD) la data tranzacţiei.     140 - În înţelesul prezentelor reglementări, contractele bazate pe marfă care dau oricăreia dintre părţile contractante dreptul de decontare în numerar sau prin alte instrumente financiare se consideră instrumente financiare derivate, cu excepţia cazurilor în care:    a) acestea au fost încheiate şi continuă să îndeplinească cerinţele aşteptate ale entităţii privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea produsului de bază;    b) acestea au fost iniţial destinate unui astfel de scop; şi    c) se aşteptă ca acestea să fie decontate prin livrarea mărfii.     141 - Evaluarea la valoarea justă se aplică numai datoriilor care sunt:    a) deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare; sau    b) instrumente financiare derivate.     142 - Evaluarea la valoarea justă nu se aplică:    a) instrumentelor financiare nederivate deţinute până la scadenţă;    b) împrumuturilor şi creanţelor generate de entitate şi nedeţinute în scopul tranzacţionării; şi    c) intereselor în filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în participaţie, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu plata contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum şi altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale şi care, în concordanţă cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit faţă de alte instrumente financiare.     În înţelesul prezentelor reglementări, prin combinare de întreprinderi se înţelege gruparea unor entităţi individuale într-o singură entitate raportoare, determinată de obţinerea controlului de către o entitate asupra uneia sau mai multor întreprinderi.     143 - (1) Valoarea justă prevăzută la pct. 127 se determină prin referire la:    a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau    b) o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o

piaţă credibilă. Astfel de modele şi tehnici trebuie să asigure o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă şi trebuie testate periodic (şi revizuite, dacă este cazul) prin compararea valorilor furnizate cu preţurile tranzacţiilor efective observabile sau pe baza oricăror informaţii de piaţă disponibile.    (2) În sensul prezentelor reglementări piaţa credibilă are semnificaţia pieţei active, aşa cum apare prezentată aceasta la pct. 123 alin. (8).    (3) Instrumente financiare care nu pot fi evaluate credibil prin oricare dintre metodele menţionate la alin. (1) se evaluează în conformitate cu regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări.     144 - (1) Prin excepţie de la prevederile pct. 41, atunci când un instrument financiar se evaluează în conformitate cu pct. 143, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:    a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau    b) modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină. Astfel, în situaţiile financiare consolidate care includ o asemenea entitate străină, diferenţele de schimb valutar care în situaţiile financiare anuale individuale au fost recunoscute în contul de profit şi pierdere, se recunosc iniţial într-o componentă a capitalurilor proprii (contul 1067 "Rezerve din diferenţe de curs valutar în relaţie cu investiţia netă într-o entitate străină"), urmând să fie recunoscute în contul de profit şi pierdere la cedarea investiţiei nete.     O entitate poate să îşi cedeze interesul într-o entitate străină prin vânzare, lichidare, rambursarea capitalului social sau abandonarea întregii entităţi sau a unei părţi din aceasta. O reducere a valorii contabile a unei entităţi străine, fie din cauza pierderilor sale, fie din cauza unei pierderi recunoscute de investitor, nu constituie o cedare parţială. În consecinţă, nicio parte a câştigului sau pierderii din diferenţe de curs, amânate în capitalurile proprii, nu este recunoscută în contul de profit şi pierdere la momentul reducerii valorii contabile.    (2) În înţelesul prezentelor reglementări, prin investiţie netă într-o entitate străină se înţelege valoarea interesului entităţii raportoare din activele nete ale acelei entităţi străine.     Un element monetar ce urmează a fi primit de la o entitate străină sau plătit unei entităţi străine, pentru care decontarea nu este nici planificată şi nici nu este probabil a fi făcută în viitorul apropiat, este, în esenţă, o parte a investiţiei nete a entităţii în acea entitate străină. Astfel de elemente monetare pot include creanţe sau împrumuturi pe termen lung. Ele nu includ creanţele şi datoriile comerciale. Entitatea care deţine un element monetar de primit de la o entitate străină sau plătit unei entităţi străine, poate fi orice filială a grupului.     145 - (1) Rezerva de valoare justă se ajustează atunci când sumele înregistrate în aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea evaluării la valoarea justă.    (2) Rezerva de valoare justă va rămâne evidenţiată în contabilitate atât timp cât sunt evidenţiate în bilanţ instrumentele financiare cărora le este aferentă.

    146 - Dacă a fost aplicată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă:    a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare, dacă valorile juste au fost determinate în conformitate cu pct. 143 alin. (1) lit. b);    b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările incluse în rezerva de valoare justă;    c) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii privind aria şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul şi certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; şi    d) un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar.

http://www.contabilii.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=655:evaluarea-la-valoarea-just-a-instrumentelor-financiare-&catid=86:regulicontabile&Itemid=118

IAS 39 INSTRUMENTE FINANCIARE: RECUNOAsTERE sI EVALUARE

si

IAS 32 INSTRUMENTE FINANCIARE: PREZENTARE sI DESCRIERE

Introducere

Scopul acestui modul este de a:

        trece în revista ce înseamna instrumentele financiare si care sunt principalele tipuri de instrumente financiare

        explica mai detaliat ce sunt instrumentele derivate si motivele pentru care societatile le utilizeaza

        explica de ce este important ca informatiile privind utilizarea instrumentelor financiare sa fie incluse în situatiile financiare ale societatilor

        explica, în termeni generali, contabilitatea instrumentelor financiare (conform IAS39) si cerintele asociate de prezentare a informatiilor (conform IAS32 si IAS39) si de a

        da exemple concrete referitoare la contabilitatea diferitelor tipuri de instrumente financiare.

Ce sunt instrumentele financiare?

Un instrument financiar reprezinta orice contract ce genereaza simultan un activ financiar pentru o întreprindere si o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii

pentru o alta întreprindere. Mai simplu, instrumentele financiare pot fi privite ca fluxuri de numerar cu anumite riscuri, în functie de predictibilitatea acestor fluxuri.

Instrumentele financiare includ instrumentele primare si instrumentele derivate.

Instrumente primare

Exemple de instrumente financiare primare sunt: numerar, creante si datorii, credite luate si acordate si obligatiuni.

Instrumente derivate

Instrumentele derivate sunt un tip special de instrumente financiare:

        a caror valoare se modifica în functie de evolutia unei rate specificate a dobânzii, a pretului unui titlu, a cursului de schimb valutar etc. sau a oricarui alt element variabil similar (câteodata denumit „baza”);

        care nu necesita nici o investitie neta initiala sau necesita o investitie neta initiala de valoare mica în comparatie cu alte tipuri de contracte ce au o reactie similara la modificarea conditiilor de piata; si

        care se deconteaza la o data stabilita în viitor.

Principala deosebire dintre instrumentele derivate si alte instrumente financiare este ca, în cazul derivatelor, cumparatorul plateste doar o parte din valoarea activului de baza, însa poate beneficia integral de variatia pretului acestui activ.

Instrumentele derivate nu sunt noi.  De exemplu, contractele forward (care permit societatilor sa fixeze pretul viitor al marfurilor) au existat cel putin din secolul al XII-lea, când au fost utilizate de comerciantii flamanzi în Champagne. Optiunile (care dau detinatorului dreptul, nu si obligatia, de a cumpara sau vinde ceva) se foloseau în Amsterdam în secolul al XVII-lea. Contractele futures – contracte forward comercializate la bursa de valori – se pare ca au fost prima data utilizate în secolul al XVII-lea de comerciantii de orez din Japonia.

De ce se utilizeaza instrumente derivate?

În ultimii douazeci de ani, utilizarea instrumentelor derivate a luat amploare, în special ca urmare a schimbarilor din economia mondiala. La sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, s-a semnat un acord (Acordul Bretton Woods) pentru mentinerea stabilitatii ratelor dobânzilor si a cursurilor de schimb valutar la nivel mondial. În primii ani dupa 1970, Acordul a cazut. Aceasta, precum si abandonarea standardului aur de catre SUA, au condus la o volatilitate ridicata pe pietele globale de marfuri si financiare. Societatile trebuiau sa faca fata unei volatilitati excesive a ratei dobânzii si a cursului de schimb:

        riscul ratei dobânzii – riscul ca profitul, activele si datoriile societatii sa fie influentate negativ de modificarile ratelor dobânzii.

De exemplu, riscul ratei dobânzii poate însemna ca probabil va fi mai ieftin pentru societati sa-si procure fonduri când investitorii doresc sa le împrumute, decât sa astepte pâna când vor avea imediata nevoie de bani.

De asemenea, ar trebui societa 919v2110j tea sa-si structureze împrumuturile utilizând rate fixe sau variabile ale dobânzii? Daca o societate va lua împrumuturi cu rate variabile ale dobânzii, aceasta sugereaza ca firma adopta o pozitie neutra fata de evolutia ratelor dobânzilor, dat fiind ca va împrumuta bani întotdeauna la rata dobânzii stabilita de piata.  Totusi, împrumuturile luate cu o rata variabila a dobânzii sunt riscante pentru ca societatile sunt expuse la variatia ratelor dobânzii.  Multe societati nu doresc sa-si asume un asemenea risc.

Însa si împrumuturile luate cu o rata fixa a dobânzii implica anumite riscuri – daca ratele dobânzilor scad, înseamna ca societatile s-au împrumutat la o rata a dobânzii dezavantajoasa si din aceasta cauza pot deveni necompetitive pe piata.

        riscul valutar – riscul ca riscul ca profitul, activele si datoriile societatii sa fie influentate negativ de modificarile cursului de schimb valutar.

De exemplu, firmele care importa si exporta bunuri vor fi expuse acestui risc, mai precis exista riscul ca firma sa devina necompetitiva din cauza variatiilor cursului de schimb. De asemenea, aceste firme sunt expuse riscului de tranzactionare, si anume riscului ca anumite tranzactii sa devina nerentabile din cauza variatiilor cursului valutar.

Instrumentele derivate permit societatilor sa-si gestioneze sau sa-si ajusteze riscurile specifice la care sunt expuse, pentru a-si stabiliza fluxurile de numerar. Astfel, firmele îsi reduc costurile de tranzactionare si investesc atunci când este momentul oportun, nu când se întâmpla sa aiba disponibilitati. Firmele se pot proteja împotriva unora dintre aceste riscuri prin metode “naturale”. De exemplu, se pot acoperi împotriva riscului valutar amplasându-si fabrici în tarile în care doresc sa vânda. Dar astfel de metode de control al riscurilor financiare sunt adesea greu de aplicat în practica; instrumentele derivate ofera o modalitate mult mai eficienta de acoperire a riscurilor specifice.

Cu toate acestea, eficienta asociata instrumentelor derivate în transferul si eliminarea riscurilor nu se obtine fara asumarea altor riscuri.  De exemplu, exista riscul ca partenerul sa nu-si poata onora obligatiile de plata. De aceea, firmele nu ar trebui sa utilizeze instrumente financiare pe care nu le înteleg.  Iata de ce controlul asupra departamentelor de trezorerie din cadrul firmelor este atât de important.

Tipuri de instrumente derivate

Optiunile

Optiunile constituie un exemplu de instrumente derivate utilizate pentru gestiunea riscurilor. O optiune de cumparare reprezinta dreptul de cumparare a unui anumit activ la un pret prestabilit, la o data viitoare precizata. Cumparatorul unei asemenea optiuni crede ca pretul activului respectiv va creste. El risca sa piarda cel mult valoarea primei platite pentru optiune.

O optiune de vânzare reprezinta dreptul de vânzare a unui anumit activ la un pret prestabilit, la o data viitoare precizata. Cumparatorul unei asemenea optiuni doreste ca pretul activului sa scada sub pretul de exercitare a optiunii, pentru a-si putea vinde activul pentru o suma mai mare decât valoarea lui de piata.  Astfel, optiunea este exercitata numai daca pretul activului pe piata scade sub pretul de exercitare. Cumparatorul unei optiuni de vânzare risca sa piarda cel mult valoarea primei platite pentru optiune.

Vânzatorii (“emitentii”) de optiuni îsi asuma riscuri mult mai mari decât cumparatorii. Cumparatorul unei optiuni cedeaza vânzatorului o prima în schimbul unor drepturi speciale. Vânzatorul primeste pe loc plata garantata, dar are obligatii în viitor. Stabilirea pretului optiunilor de catre vânzatori este extrem de importanta.  Ea se face, de obicei, utilizând algoritmi si programe informatice care iau în calcul o varietate de factori printre care cel mai important este o estimare a volatilitatii pretului activului de baza si, prin urmare, probabilitatea de exercitare a optiunii de catre cumparator.  Cu cât vânzatorul optiunii crede ca pretul activului va varia mai mult, cu atât va stabili o prima mai ridicata pentru optiune.

Iata un exemplu de optiune valutara.

Luati exemplul unei firme din România care exporta tractoare în întreaga lume.  (Se presupune ca nu exista inflatie.)  Societatea primeste o comanda pentru 1.000 de tractoare la pretul de $30.000 bucata, cu termen de livrare peste un an.  Desi aceasta este o veste buna, comanda implica riscuri foarte mari pentru firma.

La momentul semnarii contractului, cursul de schimb era $1 = 30.000 lei.  Aceasta înseamna ca respectiva comanda avea o valoare de 900.000 milioane lei sau 900 milioane lei per tractor. Cum productia si livrarea unui tractor costa 800 milioane lei, contractul asigura firmei o marja buna de profit.

Dar sa ne imaginam ce s-ar întâmpla daca peste un an, când cele $30 milioane sunt platite pentru tractoare, cursul de schimb a devenit $1 = 25.000 lei.  Cele $30 milioane ar reprezenta doar 750.000 milioane lei (sau 750 milioane lei per tractor).  Societatea ar pierde 150.000 milioane lei din cauza scaderii cursului de schimb.  Nu numai ca firma nu ar mai avea profit din acest contract, ci ar suferi pierderi.

Cum ar fi putut firma sa se protejeze împotriva a ceea ce s-a întâmplat?

Societatea ar fi putut cumpara o optiune valutara cu scadenta la 12 luni, pentru suma de $30 milioane, la un curs de schimb prestabilit de $1 = 30.000 lei.  La sfârsitul celor 12 luni, când firmei i se platesc cele $30 milioane, cursul de schimb valutar este $1 = 28.000 lei. Atunci societatea si-ar fi exercitat optiunea si ar fi obtinut $30 milioane x 30.000 lei.

Bineînteles, cursul de schimb ar fi putut evolua în sens contrar.  De exemplu, daca ar fi ajuns la $1 = 40.000 lei, atunci firma nu si-ar fi exercitat optiunea, ci ar fi luat cele $30 milioane primite la livrare si le-ar fi schimbat în 1.200.000 milioane lei, având un profit suplimentar din acel contract.

Contractele la termen

Un contract la termen simplu obliga o parte sa cumpere si alta parte sa vânda un instrument financiar sau un bun la o data viitoare.  Exemple de contracte la termen sunt contractele forward, futures si tranzactiile swap.

Un exemplu de tranzactie swap este un swap pe rata dobânzii.

Contractele swap pe rata dobânzii

Instrumentele derivate sunt adeseori utilizate pentru reducerea costului datoriilor existente sau nou contractate. În general, aceasta se face prin emisiunea, de catre o firma, a unui instrument de datorie cu o rata a dobânzii fixa sau variabila si, simultan, interschimbarea platilor aferente instrumentului de datorie cu o alta firma. De exemplu, o societate care are de facut plati la o rata fixa a dobânzii considera ca rata dobânzii urmeaza sa scada si deci ar prefera sa faca plati la o rata variabila a dobânzii. O alta societate are o parere opusa. Cele doua firme pot face schimb de obligatii de plata a dobânzii. (În practica, cele doua parti, A si B, se întâlnesc cu ajutorul unui intermediar, care percepe un comision pentru încheierea tranzactiei.) 

Societatile A si B au profile de îndatorare bazate pe riscul de credit asociat fiecareia. Cele doua firme încheie un contract swap pe rata dobânzii prin care fiecare din ele îsi reduce costul îndatorarii. Exemplul presupune ca A si B sunt parti contractante.

Contractul swap schimba caracteristicile împrumutului si creeaza economii anuale astfel:  (LIBOR este rata dobânzii pentru depozite plasate de banci pe piata monetara londoneza.)

                                                                                               Societatea A         Societatea B

Riscul de credit                                                                      AAA                      BBB

Capitalul împrumutat                                                            $7.500.000           $7.500.000

Costul îndatorarii directe la o dobânda fixa                         10%                     12%

Costul îndatorarii directe la o dobânda variabila                LIBOR                  LIBOR + 1%

Finantare directa:

       Cu dobânda variabila                                                     -                           LIBOR + 1%

       Cu dobânda fixa                                                             10%

Contract swap

       Rata fixa (primita) platita                                              (10 – 3/8)% 10 – 3/8%

       Rata variabila (primita) platita                                      LIBOR                  (LIBOR)

Costul de finantare dupa swap                                              LIBOR – 3/8%      11 – 3/8/%

Cost comparabil fara swap                                                   LIBOR                  12%

Economii anuale:

       Rata dobânzii - procente                                                -3/8%          5/8%

       Dolari                                                                             $28.125                $46.875

Operatiunile speculative si de arbitraj

Pâna acum am descris utilizarea instrumentelor derivate cu scopul acoperirii unui anumit risc. Instrumentele derivate sunt din ce în ce mai mult utilizate în operatiuni speculative si de arbitraj,  care sunt, în general, domeniul dealerilor si altor operatori pe piata bursiera.  Dealerii au motive diferite de cele ale operatorilor care încheie contracte de acoperire a riscurilor.  De obicei, dealerii nu au o anumita pozitie pe care doresc sa o acopere împotriva riscurilor, ci pur si simplu fac speculatii privind instrumentele financiare (de exemplu, actiunile),  ratele dobânzilor si cursurile valutare pentru a exploata oportunitatile care apar.  Arbitrajul înseamna exploatarea anomaliilor preturilor de pe diferite piete.  Este posibil ca aceleasi actiuni sa aiba preturi diferite pe doua piete, în acelasi moment. De exemplu, criza Barings a survenit partial ca urmare a diferentei de preturi de la bursele de contracte futures din Singapore si, respectiv, Osaka.

Pericolele utilizarii instrumentelor derivate

Au existat câteva cazuri puternic mediatizate în care firmele implicate au suferit pierderi imense sau au dat faliment din cauza ca au utilizat instrumente derivate. 

Banca Barings

Banca Barings a fost una dintre cele mai prestigioase banci din Londra.  În anul 1993, Nick Leeson a fost numit director general la departamentul Barings futures din Singapore.

În sapte luni, pâna în iulie 1994, operatiunile bursiere din Singapore au adus un profit de $30 milioane, aproape 20% din întregul profit al grupului de societati Barings realizat cu un an în urma. Barings a avut câteva strategii majore bazate pe cele mai importante doua contracte futures încheiate la Bursa din Singapore (SIMEX). În timp, tranzactiile futures s-au mutat din Tokyo la Osaka si Singapore, ceea ce însemna ca, pe trei piete diferite, se tranzactionau contracte identice la preturi diferite, în functie de conditiile pietei si de cursul de schimb. Desi diferenta de pret era foarte mica, putea deveni semnificativa daca se faceau tranzactii în numar mare si cu valoare ridicata.

Totusi, s-ar parea ca în primavara anului 1995 cineva din banca a introdus o noua strategie de tranzactionare, prin vânzarea de optiuni de cumparare si vânzare pe baza indicelui bursier Nikkei 225.  Emitând atât optiuni de cumparare, cât si de vânzare bazate pe acest indice, banca punea pariu pe stabilitatea pietei, adica nu se astepta ca preturile sa creasca sau sa scada semnificativ.  Atât timp cât preturile pietei ramâneau în limitele presupunerii respective, banca încasa profituri din primele pe optiuni, iar optiunile nu erau niciodata exercitate.  Ceea ce nu s-a facut, totusi, a fost faptul ca nu s-a dat atentie riscului partenerilor contractuali, în functie de evolutia viitoare a pietei.

Aceasta expunere mare s-a concretizat în 1995, când Japonia a fost lovita de un cutremur devastator, iar pietele au reactionat negativ.  Scaderea indicelui de preturi pâna la valori la care contractele futures  meritau sa fie exercitate a însemnat un dezastru pentru Barings.  Banca a pierdut peste £800 milioane, mai mult decât întregul sau capital.

Metallgesellschaft AG

În decembrie 1993, Metallgesellschaft AG (un mare conglomerat german) a facut public faptul ca grupul sau Energia era responsabil de pierderi de aproximativ $1,5 miliarde, în principal din cauza lipsei de lichiditati rezultate în urma emisiunii de contracte forward de valoare ridicata, având ca baza pretul petrolului. 

În încercarea de a-si majora cota de piata, societatea Energia a garantat pe zece ani pretul petrolului pentru încalzire si le-a dat clientilor sai dreptul de a revinde grupului aceste contracte, daca pretul petrolului ar fi crescut.  Aceasta optiune a fost foarte atractiva pentru clienti.

Pentru a se acoperi împotriva unei eventuale cresteri a pretului petrolului, Metallgesellschaft a încheiat contracte futures.  Din nefericire, pretul petrolului nu a crescut, ci a scazut, ceea ce a provocat pierderi considerabile pe piata futures.  Metallgesellschaft a acumulat pierderi care au totalizat, în final, $1,3 miliarde.

Una dintre cele mai importante lectii care trebuie învatate din diversele scandaluri la originea carora au stat instrumentele derivate este ca profiturile pot fi mari, însa pierderile pot fi de mult mai multe ori mai mari.

Proceduri de control al riscurilor

stim faptul ca instrumentele derivate pot fi utilizate în gestionarea riscurilor, dar, asa cum am vazut, aceste instrumente implica riscuri proprii. De aceea este important ca, înainte ca o societate sa înceapa sa utilizeze instrumente derivate, sa implementeze proceduri eficiente de  control al riscurilor.  Date fiind dinamica pietei instrumentelor derivate si posibilele capcane, este esential ca societatile sa aiba un sistem de reguli si proceduri pentru monitorizarea, evaluarea si controlul riscurilor, în concordanta cu filozofia firmei în ceea ce priveste riscurile, si  ca aceste procese sa fie bine întelese si comunicate la nivelul întregii companii. În acest sens, Consiliul de administratie are un rol esential, având obligatia sa se asigure de existenta unor proceduri adecvate.

Procedurile de control al riscurilor asociate utilizarii instrumentelor derivate trebuie sa vizeze numeroase tipuri de riscuri, printre care riscul de piata, riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul juridic si operational:

        riscul de piata – riscul modificarii pretului determinat de piata al unui instrument de baza si al instrumentului derivat aferent.  Asemenea variatii ale preturilor apar ca urmare a variatiei cursurilor de schimb valutar, ratelor dobânzilor, preturilor marfurilor si ale actiunilor.

        riscul de credit – riscul ca un debitor sa nu-si poata achita obligatiile de plata.

        riscul de lichiditate – riscul ca un instrument financiar sa nu poata fi cumparat sau vândut în timp util sau în cantitatea dorita la un pret just.

        riscuri juridice – acestea difera de la tara la tara, dar un exemplu din Marea Britanie este cazul în care s-a dat o hotarâre judecatoreasca prin care anumitor organisme municipale li s-a interzis sa împrumute fonduri pentru încheierea de contracte cu instrumente derivate.

Informatii pentru investitori si alte persoane interesate

În mod evident, este important ca investitorii si alte persoane interesate sa înteleaga activitatile societatii referitoare la instrumente financiare.

Prezentarea informatiilor

IAS32 “Instrumente financiare: prezentare si descriere” impune prezentarea de informatii care:

        sa mareasca întelegerea impactului pe care instrumentele financiare bilantiere si extra-bilantiere îl au asupra situatiei si performantei financiare a societatii, precum si asupra fluxurilor de numerar ale acesteia si

        sa ajute la evaluarea nivelului, momentului si certitudinii viitoarelor fluxuri de numerar asociate acestor instrumente.

În afara de furnizarea unor informatii specifice, referitoare la soldurile anumitor instrumente financiare si la tranzactiile cu aceste instrumente, societatile sunt încurajate sa discute masura în care utilizeaza instrumente financiare, riscurile aferente acestora si scopul pentru care utilizeaza astfel de instrumente.  Tipurile de riscuri vizate sunt riscul de pret (ce cuprinde riscul valutar, riscul ratei dobânzii si riscul de piata), riscul de credit, riscul de lichiditate si riscul fluxurilor de numerar. O discutie pe marginea politicilor manageriale de control al riscurilor aferente instrumentelor financiare ofera persoanelor interesate informatii suplimentare valoroase si o viziune independenta de instrumentele specifice utilizate la un moment dat de societate.

De asemenea, IAS32 se refera la prezentarea instrumentelor financiare în bilantul emitentului.  Fondul economic al unui instrument financiar, si nu forma sa juridica, sta la baza clasificarii acestuia în bilantul emitentului. Desi, în general, fondul economic este consecvent cu forma juridica, exista si exceptii. De exemplu, anumite instrumente financiare au forma juridica a capitalurilor proprii, dar, în fond, sunt datorii, iar altele pot combina caracteristici ale instrumentelor de capitaluri proprii cu unele caracteristici ale datoriilor financiare. Daca un instrument financiar cuprinde atât elemente de datorie financiara, cât si elemente de capitaluri proprii, fiecare componenta trebuie clasificata separat, în conformitate cu natura sa, iar valoarea celor doua componente trebuie stabilita de o maniera rezonabila.  Ulterior nu se va mai revizui aceasta clasificare a componentelor pâna la scadenta instrumentului.

În concordanta cu IAS32, caracteristica esentiala care face deosebirea dintre o datorie financiara si un instrument de capitaluri proprii este existenta unei obligatii contractuale a întreprinderii emitente fie:

        de a livra numerar sau un alt activ financiar unei alte întreprinderi (detinatorului instrumentului); fie

        de a schimba instrumente financiare cu o alta întreprindere (detinatorul instrumentului) în conditii ce sunt potential defavorabile întreprinderii emitente.

În cazul în care exista o asemenea obligatie contractuala, instrumentul respectiv se încadreaza în definitia unei datorii financiare, independent de maniera în care obligatia va fi decontata. Daca instrumentul financiar nu genereaza o obligatie contractuala pentru

emitent de a livra numerar sau un alt activ financiar sau de a schimba instrumente financiare cu o alta întreprindere în conditii ce îi sunt potential defavorabile, atunci acesta este un instrument de capitaluri proprii.

Recunoastere si evaluare

IAS32 a fost emis în anul 1995, cu trei ani înainte de IAS39 “Instrumente financiare: recunoastere si evaluare”.  IAS39 stabileste standarde de recunoastere, evaluare si prezentare a informatiilor referitoare la activele si datoriile financiare ale unei întreprinderi. 

Recunoasterea initiala

IAS 39 prevede recunoasterea tuturor activelor si datoriilor financiare, inclusiv a tuturor instrumentelor derivate, în bilant. Recunoasterea se realizeaza când, si numai atunci când, întreprinderea devine parte a contractului aferent instrumentului financiar.

Instrumentele financiare sunt initial evaluate la cost, care este:

        în cazul activelor, valoarea justa a contraprestatiei cedate (inclusiv costurile de tranzactionare platite) pentru achizitionarea activului financiar

        în cazul datoriilor, valoarea justa a contraprestatiei primite pentru achizitionarea datoriei financiare (minus costurile de tranzactionare platite).

În general, valoarea justa este reflectata cel mai bine de cotatiile publicate ale preturilor stabilite pe o piata activa.

Recunoasterea ulterioara

Ulterior recunoasterii initiale, toate activele financiare vor fi reevaluate la valoarea justa, cu exceptia urmatoarelor elemente, care trebuie înregistrate la costul amortizat:

(a)    creditele si creantele generate de întreprindere si care nu sunt detinute cu scopul tranzactionarii;

(b)   alte plasamente cu scadenta fixa, cum ar fi titlurile de valoare si actiunile preferentiale obligatoriu rascumparabile, pe care întreprinderea intentioneaza si este capabila sa le pastreze pâna la scadenta; si

(c)    active financiare a caror valoare justa nu poate fi evaluata credibil.

Dupa achizitionare, majoritatea activelor financiare vor fi reevaluate la valoarea initial înregistrata minus platile de principal si amortizarea.  (Vezi Exemplul 1 de mai jos.) Numai instrumentele derivate si datoriile detinute pentru tranzactionare vor fi reevaluate la valoarea justa.

În cazul acelor active si datorii financiare care sunt reevaluate la valoarea justa, întreprinderea va avea o singura optiune:

(a)    fie sa recunoasca integral ajustarea în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei,

(b)   fie sa recunoasca în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei numai acele variatii ale valorii juste corespunzatoare activelor si datoriilor financiare detinute pentru tranzactionare si sa includa în capitalurile proprii variatia valorii instrumentelor care nu sunt detinute pentru tranzactionare pâna în momentul vânzarii respectivului activ financiar, când câstigul sau pierderea realizat(a) va fi inclus(a) în profitul net sau pierderea neta. În acest scop, întotdeauna se considera ca instrumentele derivate sunt detinute pentru tranzactionare, cu exceptia cazului în care acestea sunt parte a unei operatiuni de acoperire a riscurilor careia i se aplica contabilitatea operatiunilor de acoperire a riscurilor.

O întreprindere va derecunoaste un activ financiar sau o componenta a unui activ financiar când, si numai atunci când, întreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale generate de activul financiar (sau de o componenta a activului financiar).  Astfel:

Numerar      =       Activ

Daca un activ financiar este transferat altei întreprinderi, dar transferul nu îndeplineste conditiile de derecunoastere mai sus mentionate, întreprinderea care initiaza transferul înregistreaza tranzactia ca împrumut garantat.  În acest caz, dreptul întreprinderii de a reachizitiona activul nu este un instrument derivat. Activul ramâne în bilantul întreprinderii, care recunoaste o noua datorie.  Astfel:

Numerar      =       Împrumut

În momentul derecunoasterii, în profitul net sau pierderea neta aferenta perioadei se recunoaste un câstig sau o pierdere.  Ace(a)sta este calculat(a) ca diferenta între valoarea contabila a activului transferat altei întreprinderi si suma contraprestatiilor primite si de primit si a oricarei ajustari anterioare, facute pentru a reflecta valoarea justa a respectivului activ, ajustare care a fost anterior inclusa în capitalurile proprii.  (Vezi Exemplul 2 de mai jos.)

Contabilitatea operatiunilor de acoperire a riscurilor

Regulile contabile referitoare la operatiunile de acoperire a riscurilor prezentate în IAS39 modifica regulile de baza privind recunoasterea si evaluarea si sunt aplicate numai în conditii clar definite.

Contabilitatea operatiunilor de acoperire a fluxurilor de numerar

Exemple de operatiuni de acoperire a fluxurilor de numerar:

1.      acoperirea riscului valutar provenit dintr-un angajament contractual nerecunoscut, asumat de o companie de aviatie pentru achizitionarea unei aeronave contra unei sume fixe în valuta

2.      acoperirea riscului variatiei pretului combustibililor, risc aferent unui angajament nerecunoscut al unei companii de furnizare a energiei electrice, pentru cumpararea de combustibili la un pret fix, cu plata în moneda nationala  

3.      utilizarea unui swap pentru a schimba o datorie cu rata variabila a dobânzii într-o datorie cu rata fixa a dobânzii (aceasta reprezinta acoperirea unei tranzactii prognozate; viitoarele fluxuri de numerar ce sunt astfel acoperite reprezinta platile viitoare de dobânda).

Daca o operatiune de acoperire a fluxurilor de numerar îndeplineste conditiile prevazute în IAS39, va fi înregistrata astfel:

        partea din câstig sau pierdere aferenta instrumentului de acoperire a riscurilor, considerata a fi eficienta, va fi recunoscuta direct în capitalurile proprii, prin intermediul Situatiei modificarilor capitalurilor proprii, iar

        partea ineficienta va fi înregistrata:

-         imediat, în profitul net sau pierderea neta aferent(a) perioadei, daca instrumentul de acoperire a riscurilor este un instrument derivat sau

-         daca nu este instrument derivat, printr-una din cele doua modalitati prevazute în IAS39.

(Vezi Exemplul 3 de mai jos.)

Contabilitatea instrumentelor financiare

Exemplul 1 – Obligatiune cu discount mare – costul amortizat

Societatea A emite o obligatiune în urmatoarele conditii.  Suma initiala obtinuta este de $470.000 (costurile de emisiune fiind de $20.000).  Obligatiunea este rambursabila la valoarea nominala de $1.000.000 peste 10 ani.  Rata dobânzii aferenta cuponului este 3%, iar cuponul este platit anual la sfârsitul fiecarui an.

Rata efectiva a dobânzii, pe baza acestor fluxuri de numerar, este de 13,23% (rotunjita).  (Rata efectiva a dobânzii este rata la care se actualizeaza platile de numerar anticipate

pâna la scadenta pentru a se obtine valoarea contabila neta curenta a activului sau datoriei financiare.)

Înregistrarea contabila facuta de societatea la primirea numerarului este:

$450.000 (470.000 – 20.000)         Numerar  =  Obligatiune   450.000

Cheltuielile totale cu dobânda înregistrate în contul de profit si pierdere al societatii A în perioada de 10 ani sunt:

Rambursari totale:

     Capital                                                            $1.000.000

     Plati ale dobânzii nominale (1mil. x3%x10)            300.000

Suma obtinuta ($470.000 – 20.000)                       (450.000) 

                                                                                $850.000

 

În perioada de 10 ani, societatea A va face urmatoarele înregistrari contabile aferente obligatiunii:

AnulSold initial cont

Obligatiune Dobânda @13.23%

(în contul de profit si

pierdere)

Iesiri de numerar

(3%x 1milion)

Sold final cont Obligatiune

1 450.000 59.535     (30.000) 479.5352 479.535 63.442     (30.000) 512.9773 512.977 67.866     (30.000) 550.8434 550.843 72.876     (30.000) 593.7195 593.719 78.549     (30.000) 642.2686 642.268 84.972     (30.000) 697.2407 697.240 92.245     (30.000) 759.4858 759.485 100.480     (30.000) 829.9659 829.965 109.804     (30.000) 909.76910 909.769 120.362      (30.000)

(1.000.000)      131

850.131Ar trebui sa fie

850.000. 

Diferenta de 131 se datoreaza

rotunjirii

Astfel, în primul pâna în al noualea an, înregistrarea contabila va fi urmatoarea:

Contul de profit si pierdere =                   %       – cheltuieli cu dobânda Numerar – plata anuala

Obligatiune – rambursare capital

iar în anul 10:

                     % =                   %Contul de profit si pierdere Numerar – plata anuala       – cheltuieli cu dobândaObligatiune Numerar – rambursarea obligatiunii       – pentru a se obtine sold zero la valoarea nominala

                                                                           

Exemplul 2 – Câstig sau pierdere la derecunoasterea unui activ financiar

Societatea A detine un activ financiar care a costat $25.000.  Activul este înregistrat la valoarea justa de $30.000.  Ajustarea modificarii valorii juste, de $5.000, a fost înregistrata direct în capitalurile proprii.  Societatea A vinde activul contra sumei de $33.000.

Încasari sau creante $33.000Valoarea contabila a activului (30.000)

$3.000

Ajustare a modificarii valorii juste a activului, înregistrata în capitaluri proprii într-o perioada anterioara

 5.000

Câstig $ 8.000

                                                                           

% = %33.000 Numerar Activ 30.000 5.000 Capitaluri proprii Contul de profit si pierdere 8.000

Exemplul 3 – Acoperirea fluxurilor de numerar – swap pe rata dobânzii

La 31 decembrie 2000, societatea A primeste de la un creditor un credit de $5 milioane cu dobânda variabila.  Societatea A este îngrijorata de viitoarele modificari ale ratei dobânzii, asa încât, în aceeasi zi, face un schimb de datorie (de la rata variabila la rata fixa a dobânzii) cu întreprinderea B.  Rata fixa a dobânzii este 5%, cu dobânda platibila semestrial.

Rata

variabila                                Plateste rata variabila

                                           Plateste rata fixa de 5%

(Prin urmare, societatea A nu mai este expusa la variabilitatea fluxurilor de numerar aferente platii dobânzii. Ea este, în schimb, expusa la consecintele faptului ca are o datorie cu rata fixa a dobânzii.  Întrucât rata rentabilitatii minime stabilita de piata se modifica, valoarea creditului cu dobânda variabila ramâne constanta, dar valoarea contractului swap se va schimba.)

De la 1 ianuarie 2001 la 30 iunie 2001, rata variabila a dobânzii este 4,5%.

Valoarea justa a datoriei la 30 iunie este de $5.000.000 (dupa plata dobânzii).

La 30 iunie, valoarea justa a contractului swap este o datorie de $135.000, înainte de decontarea în numerar dintre societatea B si societatea A, decontare referitoare la platile de dobânda.  (Contractul swap este o datorie pentru ca societatea A trebuie sa plateasca 5% pentru a primi 4,5%.)

Înregistrare dubla: Debit/(credit)

Numerar Datorie Swap Capi-taluri

proprii

Profitul net sau

pierderea neta

31/12/00Emisiunea creditului de catre creditor în favoarea societatii A

5.000.000 (5.000.000)

30/6/01Ajustarea valorii juste (135.000) 135.000Plata dobânzii creditorului de catre societatea A: 4,5% x 5 milioane

(225.000) 225.000

Plata pentru swap, suma neta dintre plata societatii A catre B (5%x5 mil.) si 4,5% x 5 mil. primite de A

(25.000) 25.000

Transferul pierderii amânate aferente contractului swap în profitul sau pierderea net(a)

(25.000) 25.000

Efect net 4.750.000 (5.000.000) (110.000) 110.000 250.000

De remarcat ca valoarea datoriei ramâne nemodificata. Totusi, datoria totala, inclusiv contractul swap a crescut, din cauza ca societatea A si-a modificat fluxurile de numerar pe baza dobânzii fixe. Rata fixa de 5% este mai mare decât rata variabila de 4,5%, astfel încât valoarea justa a expunerii totale creste.

http://www.scritube.com/economie/contabilitate/IAS-INSTRUMENTE-FINANCIARE-REC919211018.php