lucrare de licenta - teorie şi studiul de caz

A s i s t e n ţ a f i n a n c i r ă e x t e r n ă î n R o m â n i a

CUPRINS

Pag.

Capitolul 1. Tranziţia la economia de piaţă în România……………...……………...….…..4

1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale…………………………..

…..4

1.2. Globalizarea problem de actualitate a economiei mondiale……………….

……5

1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării………..….

….9

Capitolul 2. Începuturile şi evoluţia procesului de aderare la UE………..…...…………..10

2.1. Nevoia de asistenţă financiară externă………………………...……………....10

2.2. Tipologia fluxurilor financiare………………………...………………………12

Capitolul 3. Asistenţă pentru pre-aderare (Phare, ISPA, SAPARD………….…………...16

3.1. Asistenţă occidentală pentru ţările aflate în tranziţie……………………….....16

3.2. Fondurile europene……………………………………………………....…….19

3.3. Scurt istoric al fondurilor de pre-aderare…...…………………………....…….22

3.4. Finanţarea prin programe de pre-aderare……………...………………....…….23

Capitolul 4. Asistenţă financiară acordată României de Banca Mondială şi FMI…….....29

4.1. Evoluţia economiei româneşti în perioada de tranziţie…….....………....…….29

4.2. Acordurile cu FMI şi Banca Mondială……..….……...………………....…….31

4.3. Asistenţa pentru aderare primită de la Uniunea Europeană……..……....…….36

Capitolul 5. Rolul finanţării externe în România………………………………….……….44

4.3. Fondurile de investiţii……..……………….…………………………....…….44

2


Capitolul 6. Studiul de caz. S.C. DUSTIM PROD S.R.L.……………...………….……….47

6.1. Prezentare generală…...…………………......................……………....…….47

6.1.1 Obiectul studiului………………………………………………….……..48

6.2. Prezentarea activităţii societăţii comerciale……………………………...….49

6.3. Cifra de afaceri………………………………………………………..……..50

6.4. Management şi resurse umane……………………………………………....51

6.5. Situţia patrimoniului…………………………………………………………52

6.6. Necesitatea proiectului………………………………………………………53

6.6.1. Prezentarea proiectului de investiţii……………………………………..53

6.6.2. Costuri investiţionale………………………………………………...….55

6.6.3. Analiza economic-financiară în perspectivă…………………………….55

6.6.4. Analiza costurilor……………………………………………………..…55

6.6.5. Plan de rambursare a creditului………………………………………….56

3


6.7. Proiecţii financiare pentru următorii trei ani……………………………..…57

CONCLUZII………………………………………………………………………………….61

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...……62

CAPITOLUL 1

TRANZIŢIA LA ECONOMIA DE PIAŢĂ ÎN ROMÎNIA

1.1. Tendinţe şi caracteristici ale economiei mondiale

Lumea în care trăim astăzi este, înainte de toate o lume a interdependenţelor, a

relaţiilor între indivizi, ţări, indiferent de potenţialul, mărimea sau nivelul lor de dezvoltare.

Aşa cum se prezintă astăzi, economia mondială este rezultatul unui întreg proces evolutiv, al

dezvoltării schimbului reciproc de activităţi, de la forme inferioare, la forme superioare, de la

simplu, la complex.

Într-o accepţiune foarte largă, economia, sau schimbul reciproc de activităţi, constituie

ansamblul de acţiuni ale unei comunităţi, cu scopul producerii şi consumului de bunuri.

Realizarea acestui scop presupune, în primul rând, acţiunea asupra mediului ambiant dar şi alte

acţiuni, cum ar fi repartiţia sau schimbul. Altfel spus, economia nu poate fi concepută în afara

factorului uman, a socialului.

Economia mondială reprezintă acel stadiu al schimbului reciproc de activităţi, pe baza

diviziunii internaţionale a muncii, în care sunt implicaţi, în mod obiectiv, majoritatea agenţilor

economici de pe glob.

Conceptul de economie mondială este expresia teoretică a unui complet de relaţii

economice, cel mai amplu şi cel mai profund, cunoscut până în prezent.

Aşa cum se prezintă ea astăzi, economia mondială reprezintă un ansamblu de economii

naţionale, de entităţi regionale şi de corporaţii transnaţionale aflate într-un stadiu avansat de

interdependenţă. Principalele caracteristici ale economiei mondiale sunt:

Economiile naţionale constituie celulele de bază ale economiei mondiale;

4


Agenţii economici care operează într-o economie naţională pot fi: naţionali,

străini sau rezidenţi, atunci când desfăşoară activităţi economice pe o perioadă

mai mare de un an;

Participarea ţărilor la economia naţională nu este egală;

Creşterea intervenţiei statului în schimburile comerciale internaţionale;

Procesul de adâncire al interdependenţelor se află într-o dinamică continuă.

Interdependenţele stau la baza existenţei şi dinamicii economiei mondiale.

Dezvoltarea economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a

muncii, iar pe de altă parte contribuie la crearea interrelaţiilor între economiile

naţionale, făcând posibilă existenţa unor sisteme la scară planetară;

Pe parcursul dezvoltării economiei naţionale au apărut o serie de contradicţii al

căror rol s-a modificat de la o etapă a dezvoltării la alta;

La scară planetară există mai multe centre de putere, tendinţa fiind aceea de

multipolaritate;

Dinamismul mutaţiilor în cadrul multipolarităţii;

Naţiunea şi statul rămân, în pofida tuturor tendinţelor de regionalizare sau globalizare,

entităţi de sine stătătoare, cu atribute proprii : economice, sociale, politice, culturale.

1.2. Globalizarea problemă de actualitate a economiei mondiale

Globalizarea a devenit problema cea mai arzătoare a epocii noastre.

Atlasul Băncii Mondiale pe 2000 prezintă următoarea definiţie a mondializării:

“procesul care oferă indivizilor şi întreprinderilor o capacitate crescândă de a realiza tranzacţii

economice, dincolo de tranzacţiile naţionale. Acest proces este indus prin eliminarea barierelor

naţionale şi de diminuarea costurilor, în principal de transport şi comunicaţii”. Aceeaşi

definiţie este atribuită, în cadrul aceluiaşi atlas şi globalizării.

Însă, diferenţa dintre cele două fenomene trebuie extrasă din analiza unor fenomene

mult mai profunde, care au caracterizat sfârşitul mileniului trei. În fond, în cazul mondializării

este vorba despre tendinţa de creare a unei pieţe unice, la scară planetară, în sensul legării prin

5


interese economice a cumpărătorilor de vânzători, a producătorilor de consumatori, a

depunătorilor de investitori.

În prezent, globalizarea poate fi percepută mai ales datorită tendinţelor de reglementare

şi liberalizare ce au loc în societate. Tot mai multe sectoare, la nivel naţional sunt liberalizate,

apar norme şi reglementări la nivel internaţional, intens dezbătute în prezent.

Sferele vieţii social, economic, cultural sunt tot mai legate între ele, se realizează o

intercondiţionare ce face imposibilă rezolvarea unor probleme şi neglijarea altora.

Deschiderea comerţului mondial a ajutat milioane de persoane prin impulsionarea

exporturilor, fapt ce a determinat dezvoltarea a numeroase ţări. Globalizarea a redus

sentimentul de izolare care domina ţările sărace şi a oferit multora dintre locuitorii acestora

accesul la cunoaştere.

Însă problemele ce par să o caracterizeze sunt pe măsura avantajelor. Ester Brown,

coordonatorul lucrărilor “Starea lumii”, editate anual de către Institutul World Watch,

desemnează două mari sfidări cu care se confruntă civilizaţia la începutul noului mileniu şi

trage un semnal de alarmă mult mai grav decât cel pe care Clubul de la Roma îl marcase deja la

începutul anilor '70 şi anume, conflictul dintre dezvoltarea civilizaţiei şi suportul natural. Este

vorba despre tendinţa de epuizare a resurselor, în timp ce economia le solicită tot mai mult, iar

factorii de mediu se deteriorează.

Impactul pe care-l poate avea globalizarea asupra ţărilor în curs de dezvoltare şi, în

primul rând asupra populaţiei sărace de pe glob, poate fi devastator.

Una dintre marile probleme ale globalizării este distribuţia creşterii economice globale

în ultimele două decenii. Ţările în dezvoltare au cunoscut o dinamică mai mare a creşterii

economice, în raport cu ţările dezvoltate, însă această creştere nu a fost suficientă pentru

recuperarea decalajelor existente. La nivel global, inegalitatea dintre naţiuni s-a accentuat

continuu, începând cu anul 1978, după ce timp de aproape 20 de ani s-a menţinut relativ

constantă (coeficientul Gini a crescut de la circa 46, în perioada 1960-1978, la 54 în prezent,

adică o creştere de aproximativ 20 de puncte procentual).

Raportul întocmit de Banca Mondială în 2002, privind efectele globalizării susţine

latura pozitivă a acestui fenomen, apelând la explicaţia conform căreia ţările care au optat

pentru deschiderea economiilor lor au cunoscut cele mai mari ritmuri de creştere a veniturilor

pe cap de locuitor.

6


O altă mare problemă a globalizării o reprezintă sărăcia şi inegalităţile de dezvoltare.

De-a lungul secolului XX, venitul global mediu pe locuitor a crescut semnificativ, dar s-au

înregistrat diferenţe importante în ceea ce priveşte nivelul la nivelul ţărilor. Evident este faptul

că diferenţele de venituri dintre locuitorii ţărilor sărace şi cei ai ţărilor bogate s-au accentuat.

Un studiu efectuat de World Economic Outlook pe 42 de ţări, cu o populaţie ce

reprezintă 90% din populaţia globului a evidenţiat faptul că, deşi producţia pe cap de locuitor a

crescut apreciabil la nivelul tuturor acestor ţări, distribuţia veniturilor create a devenit tot mai

inegală.

Flagelul sărăciei nu a părăsit nici ţările dezvoltate, un număr însemnat din populaţia

acestor ţări trăind la limita subzistenţei ( la nivelul anului 2000, în SUA trăiau aproximativ 40

de milioane de oameni la limita sărăciei). Decalajul dintre bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai

mult, estimările făcute fiind acelea că o cincime din populaţia globului are acces la trei sferturi

dintre bogăţiile acestuia. Această polarizare se explică prin fenomenul de migraţie masivă a

populaţiei spre Europa şi America de Nord. Această polarizare se acutizează, datorită faptului

că regiunile bogate au trecut deja prin fenomenul de tranziţie demografică, iar populaţia lor

este relativ stabilă, în timp ce populaţia din sud va creşte în continuare în următorii 60 de ani.

În jumătate din acest timp, doar 1/7 din populaţia mondială va controla cel puţin trei sferturi

din bogăţia mondială.

O problemă de actualitate şi un nou punct de discordie între ţările dezvoltate şi cele în

dezvoltare îl reprezintă stabilirea unor standarde internaţionale ale muncii având ca scop

înlăturarea dumpingului social. Temerile ţărilor dezvoltate legate de importul de produse mai

ieftine constau în riscul de creştere al şomajului sau în deteriorarea bunăstării muncitorilor ca

urmare a scăderii salariilor pentru menţinerea competitivităţii.

O altă mare temere în ceea ce priveşte globalizarea este legată de contagiunea crizelor

financiare. Succesiunea crizelor din anii ’90 în Mexic, Thailanda, Indonezia, Coreea, Turcia,

Brazilia şi Argentina i-a determinat pe unii specialişti să considere crizele financiare drept un

rezultat inevitabil al globalizării. Evident este doar faptul că aceste crize nu s-ar fi dezvoltat

până la nivelul de necontrolat şi nici nu s-ar fi extins cu atâta repeziciune dacă n-ar fi fost

expuse la pieţele internaţionale de capital. Aceste crize au însă raţiuni mult mai complexe, care

ţin de legăturile existente între politicile internaţionale şi sistemul financiar internaţional.

Contagiunea crizelor la nivel regional şi global are mai multe canale de transmisie, acestea

7


constând în legăturile fundamentale dintre economiile lumii: financiare, relaţiile comerciale

internaţionale, legăturile politice.

Însă problema care a generat cele mai multe polemici la nivel internaţional este cea

legată de deficitele statale. Autoritatea statului este legată de apartenenţa la un anumit teritoriu.

În cazul globalizării, graniţele devin permeabile, din ce în ce mai multe procese au un

caracter transfrontalier, iar altele nu pot nici măcar să fie localizate. Statelor le este greu să

reglementeze aceste procese ce au de cele mai multe ori efecte negative asupra economiei.

Acest lucru reprezintă o ameninţare pentru calitatea vieţii într-o lume globalizată, deoarece

conduce la deficite de guvernare majore: social, democratic, ecologic, de securitate.

Există două aspecte ale deficitului social. Mai întâi, prin globalizare, statelor li se

propune crearea de avantaje naţionale comparative cu alte state care favorizează companiile

transnaţionale şi investitorii. Încercând să creeze un climat economic competitiv statele renunţă

la măsurile de protecţie socială, micşorează taxele şi impozitele, riscând astfel să se trezească

într-o cursă spre abis. Cea de-a doua problemă socială este dificultatea de a crea suficiente

locuri de muncă, datorită inovaţiilor tehnologice care schimbă structura pieţei muncii.

Globalizarea desemnează un ansamblu tot mai integrat în care rolul statelor-naţiune

rămâne important, dar în care mişcările economice nu se mai reduc la schimburile

internaţionale. Pe de altă parte, globalizarea este, însă, şi un proces de redistribuire a puterii

economice şi de accentuarea a decalajelor şi diferenţelor sociale la nivel mondial.

Globalizarea impune exigenţe deosebite pentru economiile naţionale. La nivel

macroeconomic, este necesară o strategie capabilă să asigure orientarea activităţii atât spre

macrostabilizarea economică, cât şi spre impulsionarea procesului de modernizare a structurii

tehnologice şi productive a economiei, ţinând seama de cerinţele fructificării superioare a

potenţialului naţional. La nivel microeconomic, orientarea hotărâtoare trebuie să fie spre

ridicarea nivelului de competitivitate.

Procesul globalizării stimulează dezvoltarea rapidă, circuitele economice şi financiare,

propagă valorile universale şi apropie societăţile între ele, oferind oportunităţi multiplicate

pentru beneficii economice şi sociale pentru toate ţările lumii. Pe de alta parte, in absenta unor

politici adecvate, procesul globalizării poate conduce si la unele efecte negative, adevărate

provocări la adresa statelor lumii noi, precum încălzirea globală, poluarea, afectarea

biodiversităţii şi deşertificarea, inechitatea distribuţiei beneficiilor globalizării între ţările

8


bogate şi cele sărace şi adâncirea decalajelor, ştergerea specificităţilor culturale, proliferarea

armelor de distrugere în masă, criminalitatea transfrontalieră sau terorismul.

Acceptând existenţa acestor aspecte, comunitatea internaţională a recunoscut ca una din

problemele majore ale perioadei actuale găsirea căilor prin care efectele pozitive ale

globalizării să fie maximizate şi să se răsfrângă asupra tuturor ţărilor şi popoarelor, în timp ce

efectele negative potenţiale să fie eliminate sau reduse la minim. Numai în atari condiţii,

idealul general acceptat al dezvoltării durabile poate fi atins, astfel încât tuturor locuitorilor

planetei să le fie asigurat în mod echitabil dreptul la bunăstare, libertate şi pace.

1.3. Importanţa asistenţei financiare externe în contextul globalizării

Evoluţiile relaţiilor recente din economia mondială au determinat şi, cu siguranţă vor

continua să inducă numeroase consecinţe pe plan financiar. Astfel, asistăm la reducerea

necesităţilor de mişcare a bunurilor dintr-o ţară în alta, ceea ce, evident este în detrimentul

comerţului internaţional tradiţional, stimulându-se, în schimb, involuţia internaţională prin

dezvoltarea producţiilor realizate în străinătate.

În prezent toate economiile naţionale sunt, în diferite proporţii, penetrate de capital

străin, operatorii economici având posibilitatea de a-şi găsi posibilităţi de finanţare mult mai

uşor. Datorită faptului că economiile naţionale sunt tot mai legate unele de altele, măsurile de

politică economică adoptate de către un stat se vor repercuta şi asupra altor ţări. De exemplu,

atunci când unele ţări îşi propun să adopte o serie de măsuri pentru relansarea economică, iar

autoritatea monetară din acel stat coboară rata dobânzii, vom asista la o migrare a capitalurilor

peste graniţe.

Gradul crescut al cooperării financiare dintre state este o dovadă clară a faptului că în

economia mondială contemporană multilateralismul a devenit o modalitate de rezolvare a

problemelor cu care se confruntă umanitatea. În acest context un rol important îl deţin

organizaţiile financiare internaţionale, dar şi organizaţiile economice integraţioniste.

În prezent, numeroase ţări au importante probleme în ceea ce priveşte echilibrarea

balanţei contului curent şi plate serviciului datoriei externe. O parte din resursele necesare

9


pentru acoperirea acestor obligaţii au ca sursă tocmai organizaţiile financiare internaţionale,

cealaltă parte fiind acoperită din resurse private.

CAPITOLUL 2

ÎNCEPUTURILE ŞI EVOLUŢIA PROCESULUI DE ADERARE LA UE

2.1. Nevoia de asistenţă financiară externă

Evoluţia economiei mondiale şi a economiei multor ţări a fost marcată în anii de după

cel de-al II-lea război mondial de preocupările pentru refacerea economiei şi pentru trecerea la

economia de pace. În acest context se înscriu preocupările pentru crearea unor organizaţii şi

instituţii internaţionale cu menirea de a contribui la instituirea şi consolidarea legăturilor

economice dintre state, precum şi la sprijinirea dezvoltării lor economico-sociale.

De asemenea se conturează tendinţe de unire a eforturilor statelor pentru accelerarea

dezvoltării şi pentru realizarea unei creşteri economice durabile.

În sistemul relaţiilor economice internaţionale, asistenţa financiară pentru dezvoltare

reprezintă o instituţie nouă, apărută în acest context, ca expresie a extinderii şi adâncirii

continue a cooperării economice dintre statele lumii, a preocupării comunităţii internaţionale

pentru lichidarea urmărilor subdezvoltării.

Asistenţa financiară externă trebuie să fie considerată în contextul mai larg al surselor

pentru dezvoltare exogene, surse care nu pot înlocui ci completează factorul intern, efortul

propriu. Dar, în cadrul statelor tinere care au cea mai mare nevoie de asistenţă se manifestă o

contradicţie evidentă între necesităţi şi posibilitatea de acumulare internă de capital. Aceste

state sunt încă departe de situaţia în care să fie capabile să-şi finanţeze dezvoltarea proprie

numai pe baza economiilor interne, datorită anumitor factori, independenţi de ele, care le

împiedică să-şi însuşească valoarea adăugată. Din aceşti factori fac parte:

limitarea veniturilor în devize pentru exporturile efectuate, ca urmare a

barierelor tarifare şi netarifare (limitări cantitative, norme tehnice, reglementări

sanitare etc.);

10


creşterea însemnată şi continuă a preţurilor importurilor, mai ales la instalaţiile

industriale, creşteri care nu pot fi compensate prin exporturile proprii;

transferul profiturilor obţinute de către investitori către ţările de origine ale

acestora în locul investirii acestora pe plan local;

Este evident faptul că, dată fiind starea de subdezvoltare moştenită la câştigarea

independenţei de sub colonialism, sau dată fiind tranziţia prelungită spre economia de piaţă a

ţărilor foste comuniste, posibilităţile proprii de lichidare a stării de înapoiere sunt limitate.

Deci proporţia nevoilor de asistenţă financiară externă pentru dezvoltare este

determinată de gradul de rămânere în urmă a economiei interne.

Ţările în tranziţie din Europa Centrala şi de Est cu excepţia Ungariei şi Cehiei erau ţări

în dezvoltare înainte de 1989, iar situaţia s-a prelungit până în cea de-a doua jumătate a

deceniului trecut când împreuna cu Polonia si Slovacia au trecut în rândul ţărilor dezvoltate.

Statutul de economie dezvoltată al celor cinci ţări în tranziţie cu excepţia României şi

Bulgariei, a fost recunoscut odată cu intrarea Ungariei, Cehiei şi Poloniei, începând cu anul

1995, şi Slovaciei din anul 2000 în rândul ţărilor dezvoltate care formează OCDE (Organizaţia

pentru Cooperare si Dezvoltare Economica).

După 1989, majoritatea economiilor în tranziţie au înregistrat scăderi importante în

nivelele producţiei industriale, salariilor şi ale capacitaţii de realizare a investiţiilor în propriile

economii, datorită lipsei mijloacelor financiare pentru finanţarea activităţilor economice. În

aceste condiţii, asistenţa externă era şi este absolut necesară (în prezent doar pentru ţările mai

puţin dezvoltate din rândul ţărilor în tranziţie analizate). Situaţia financiară externă a majorităţii

ţărilor în tranziţie a rămas neschimbată. Deficitele contului curent ale Europei de Est au fost in

general uşor de finanţat prin intrări substanţiale de capital şi prin creşterea rezervelor valutare

străine. Una din cauzele creării deficitului contului curent este deficitul balanţei comerciale

existent în toate ţările în tranziţie care la rândul său este alimentat de valoarea ridicată a

importurilor. Aceasta valoare ridicată în situaţia importurilor a fost posibilă în condiţiile în care

în primii ani ai tranziţiei şi până în perioada 1996-1998, raportul de schimb a fost net în

favoarea ţărilor dezvoltate. Ţările în tranziţie, puteau oferi la export mărfuri cu nivel tehnologic

scăzut şi mediu (cazul Bulgariei şi României), sau cu nivel mediu în restul ţărilor.

11


2.2. Tipologia fluxurilor financiare îndreptate către ţările în dezvoltare

Odată cu creşterea şi diversificarea comerţului internaţional, s-au impus şi chiar au

depăşit fluxurile mondiale de mărfuri, fluxurile internaţionale de capitaluri.

Actualmente, fluxurile internaţionale de capitaluri pot fi caracterizate de complexitate

deosebită. Conform balanţei de plăţi elaborată de FMI, mişcările internaţionale de capitaluri

pot fi clasificate în:

fluxuri de capital pe termen scurt;

fluxuri de capital pe termen lung;

transferuri financiare, fără contraprestaţii sau cu caracter excepţional;

Fluxurile financiare internaţionale se desfăşoară într-un cadru instituţional care constă

într-un ansamblu de instituţii şi mecanisme de formare şi distribuire a resurselor financiare

către ţările în dezvoltare şi către ţările în tranziţie din Centrul şi Estul Europei.

Instituţia care deţine rolul central în formarea şi distribuirea resurselor financiare

îndreptate către ţările în dezvoltare este ONU, prin organele şi organismele sale (ECOSOC,

PNUD), precum şi unele instituţii din cadrul Sistemului Naţiunilor Unite: FMI, Grupul Băncii

Mondiale. Un rol important este deţinut şi de Uniunea Europeană, mai ales prin prisma

raporturilor şi programelor sale adresate ţărilor în tranziţie, în procesul de asistenţă financiară

externă bi şi multilaterală.

Datorită scumpirii barilului de petrol, OPEC a devenit donatoare de resurse financiare,

după 1973.

Sub egida ONU, în cadru strategiei Naţiunilor Unite pentru al II-lea deceniu de

dezvoltare (1971-1980) a fost formulată recomandarea ca fiecare ţară capitalistă industrializată

să asigure ţărilor în dezvoltare un transfer de resurse financiare publice şi private, cu o valoare

minimă anuală de 1% din PNB. Din acest transfer 30% trebuia să vină pe cale privată iar 70%

12


ar fi trebuit să fie bani publici, deoarece ajutorul public pentru dezvoltare conţine mai multe

elemente de favoare.

Experienţa a arătat faptul că ajutorul public pentru dezvoltare nu a reuşit să depăşească

0,3% din PNB-ul ţărilor bogate, deoarece numai câteva ţări nordice şi-au îndeplinit

angajamentul luat (Norvegia, Suedia, Danemarca şi Olanda).

Fluxurile financiare îndreptate spre ţările în dezvoltare au o structură diversificată.

Acestea se compun din:

1. Fluxuri în condiţii de favoare

A. Ajutorul public pentru dezvoltare (APD)

- Bilateral

- Multilateral

B. Donaţii private

2. Resurse furnizate în condiţii de piaţă

A. Din sectorul public

- Bilaterale ( credite la export sau alte fluxuri publice)

- Multilaterale

B. Din sectorul privat

- Investiţii directe de portofoliu

- Împrumuturi bancare

- Obligaţiuni

Ajutorul public pentru dezvoltare reprezintă într-o măsură mai mare o finanţare reală a

ţărilor în dezvoltare, deoarece acesta constă din donaţii, fonduri nerambursabile, dar şi din

împrumuturi publice care au un grad de supleţe mai ridicat în ceea ce priveşte : mărimea ratei

dobânzii, termenul de rambursare total şi termenul de graţie. În concepţia OCDE, aceste

împrumuturi ar trebui să conţină un grad de liberalitate de cel puţin 25%.

Gradul de liberalitate al acestor împrumuturi este dat de: rata dobânzii mai scăzută

decât dobânda pieţei financiare libere, un termen de rambursare mai îngăduitor şi acordarea

unui termen de graţie.

În 1969, Comitetul de Ajutor pentru Dezvoltare al OCDE a definit ajutorul public

pentru dezvoltare prin patru caracteristici:

13


este acordat ţărilor în dezvoltare în mod bilateral şi multilateral (prin instituţii

internaţionale);

este acordat organismelor publice;

este destinat dezvoltării economice;

este dat în condiţii financiare de favoare, adică sub forma donaţiilor sau a

împrumuturilor care conţin elemente de liberalitate;

De la începutul anilor 1990 se constată o creştere a importanţei ajutorului public pentru

dezvoltare în cadrul fluxurilor financiare îndreptate către ţările în dezvoltare, faţă de resursele

furnizate în condiţii de piaţă. Acest lucru se datorează faptului că ţările dezvoltate preferă

acordurile bilaterale cadrului multilateral, fapt ce dovedeşte că repartiţia ajutorului public

pentru dezvoltare este încă influenţată de legăturile tradiţionale, de consideraţii geopolitice şi

de interese comerciale. Un exemplu în acest sens este acela că aproape 60% din ajutorul

financiar acordat de guvernul american se îndreaptă către: Israel, Egipt, Indonezia şi Filipine.

În 1992, ajutorul public pentru dezvoltare acordat de SUA Israelului sau Iordaniei se ridica la

300 dolari/persoană în timp ce ajutorul acordat unor ţări ca India sau China ajungea la un nivel

de doar 2 dolari/ persoană.

De cele mai multe ori acordarea ajutorului a fost condiţionată de clauze economice şi

politice, ţările beneficiare acceptând să importe mărfuri de pe piaţa ţării donatoare, provocând

fenomenul “devierii de comerţ”, nociv pentru economia mondială datorită faptului că se

favorizează mărfurile ce provin dintr-o anumită ţară fără a se respecta principiile concurenţei

loiale.

Un reproş adus ajutorului public pentru dezvoltare este acela că nu ajunge la populaţie,

ci prin funcţionarii statului beneficiar se ajunge la corupţie; iar din ajutorul primit se plătesc

sume mari specialiştilor străini pentru deplasare şi pentru efectuarea unor studii de fezabilitate.

În prezent se pune problema înlocuirii asistenţei financiare externe cu parteneriatul

economic, datorită neajunsurilor acesteia .

În ceea ce priveşte sursele de finanţare privată, acestea au o valoare superioară

ajutorului public pentru dezvoltare şi sunt acordate, în general de marile bănci comerciale

transnaţionale, cu scopul înfăptuirii unor programe naţionale de dezvoltare, în condiţiile pieţei

financiare libere.

14


Din 1973 băncile transnaţionale reciclează petrodolari acordând împrumuturi în condiţii

de piaţă ţărilor în dezvoltare. Pentru a se asigura împotriva riscului de incapacitate de plată,

problemă cu care s-au confruntat în anii '80, acestea pretind dobânda care este practicată pe

piaţa internaţională la care se adaugă o marjă (spread) calculată în funcţie de solvabilitatea

debitorului. Ca urmare, obţinerea unui împrumut de la bănci este cu atât mai costisitoare cu cât

ţara este mai săracă.

Conform unui raport al Băncii Mondiale şi al FMI, creditele private de la băncile

comerciale au fost principalele surse de finanţare externă, până la izbucnirea crizei datoriei

externe a ţărilor în dezvoltare, declanşată în anii '80.

După aceasta se constată o scădere a împrumuturilor pe termen lung acordate ţărilor în

dezvoltare pentru finanţarea obiectivelor plănuite. În schimb au luat amploare investiţiile

străine directe, constatându-se o triplare a sumelor investite în ţările în dezvoltare în perioada

1984-1993, investiţii ce au fost vectorul dezvoltării unor state noi industrializate cunoscute sub

denumirea de “dragonii din Asia”. Trebuie remarcat, de asemenea că investiţiile străine directe

nu creează datorii externe.

Investiţiile străine directe, urmăresc, în majoritatea cazurilor, exploatarea unei resurse

locale, abundente şi avantajoase, în vederea satisfacerii cererii de pe piaţa mondială şi a

obţinerii unui profit.

Tabel nr. 1

Structura fluxurilor internaţionale, pe tipuri de resurse, în perioada 1989-1997

miliarde dolari

1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Ajutor public 2,2 27,9 37,2 35,1 33,9 33,1 36,6 32,0 28,6

- donaţii / 0,04 3,1 2,1 1,6 2,5 4,4 1,9 1,2

- împrumut 2,2 27,8 34,1 33,0 32,3 30,6 32,2 30,1 27,4

Ajutor public / 35,6 40,7 31,0 27,6 31,4 25,8 25,2 22,5

15


- credite la export / 34,5 39,2 26,3 27,3 26,1 25,8 25,2 22,5

- reeşalonarea datoriei 0,17 1,1 1,5 4,7 0,3 5,3 0,05 0,02 /

Asistenţa multilaterală / 8,3 5,2 5,7 6,7 9,0 10,0 9,5 /

CAPITOLUL 3

ASISTENŢĂ PENTRU PRE-ADERARE (PHARE, ISPA, SAPARD)

3.1. Asistenţa occidentală pentru ţările aflate în tranziţie

Comunitatea Europeană a fost prima care a acordat asistenţă financiară pentru ţările

estice şi a devenit şi principalul coordonator al fondurilor îndreptate către aceste ţări.

În decembrie 1989, Preşedintele François Mitterand a propus înfiinţarea unei instituţii

financiare internaţionale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a început

să funcţioneze din 1991. Principalul său obiectiv este promovarea instituţiilor democratice şi a

economiilor deschise de piaţă în Europa Centrală şi de Est, precum şi în fosta Uniune

Sovietică, prin investiţii şi prin acordarea de împrumuturi, cel puţin 60% din fonduri fiind

direcţionate către sectorul întreprinderilor private sau către întreprinderile proprietate de stat

angajate în privatizare.

Astăzi, BERD utilizează mecanisme de finanţare pentru a ajuta la refacerea economiilor

a 27 de ţări din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor

al regiunii şi mobilizează şi alţi investitori pentru a participa la proiectele desfăşurate în

regiune, asigură finanţare pentru bănci şi afaceri şi lucrează şi la proiecte de privatizare pentru

companiile de stat. Banca conlucrează cu guvernele statelor pentru a promova politicile care

vor revigora mediul economic. Conform statutului, aceasta nu poate opera decât în statele care

respectă principiile democratice. Investiţiile BERD trebuie să respecte următoarele condiţii:

Să atenueze impactul tranziţiei spre economia de piaţă;

Să-şi asume riscurile care-i determină pe investitori să nu investească în ţara

respectivă;

16


Să aplice principii bancare solide;

Astăzi, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care dispune

pentru a susţine construirea economiilor de piaţă şi a democraţiilor în 27 de ţări din Europa

Centrală până în Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiune şi

mobilizează investiţii străine directe semnificative, pe plângă propriile finanţări. Banca, cu un

capital subscris de 20 miliarde euro, este deţinută de 60 de ţări membre şi două instituţii

interguvernamentale (Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii). Dar, în ciuda

faptului că acţionarii BERD sunt din sectorul public, Banca investeşte în principal în

întreprinderi private, de obicei împreună cu parteneri comerciali. BERD finanţează proiecte de

afaceri, acţionând, în special, în domeniul bancar şi industrial, lucrează cu companii aflate în

proprietate de stat pentru a susţine privatizarea, restructurarea şi îmbunătăţirea serviciilor

municipale.

Prin investiţiile sale, BERD promovează reformele structurale şi sectoriale, competiţia,

privatizarea, instituţii financiare şi sisteme juridice mai puternice, dezvoltarea infrastructurii

pentru susţinerea sectorului privat şi guvernarea corporativă eficientă. BERD promovează co-

finanţarea şi investiţiile străine directe, mobilizează capital intern şi oferă asistenţă tehnică.

Experienţa a demonstrat că absorbţia fondurilor UE constituie o problemă şi de aceea

Comisia Europeană, BEI si BERD au lansat Programul de Asistenţă Comună pentru Pregătirea

Proiectelor în Regiunile din Europa (JASPERS), o iniţiativă politică majoră care îşi propune să

sprijine pregătirea unor proiecte de înaltă calitate care sa fie eligibile pentru fondurile UE

structurale şi de coeziune. Acest lucru va da posibilitatea Comisiei să aprobe mai repede

proiectele bine pregătite. JASPERS va fi complementar activităţii de pregătire a proiectelor

efectuată de autorităţile naţionale si locale. Banca ajută ţările candidate în depăşirea

constrângerilor de capacitate, în asigurarea absorbţiei fondurilor EU în timp util şi în

administrarea judicioasă a acestora.

Ulterior, în procesul de asistenţă a ţărilor aflate în tranziţie s-au implicat şi instituţiile

financiare internaţionale. În anul 1992, toate ţările central şi est-europene şi statele baltice erau

17


membre ale FMI şi ale Băncii Mondiale. FMI s-a implicat activ în acordarea de asistenţă,

ajutorul său fiind condiţionat de implementarea programelor de stabilizare a căror aprobare nu

atrăgea numai transferul fondurilor ci şi condiţiona alte forme de finanţare publică şi privată,

inclusiv scutire de plata datoriei.

Aderarea la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a reprezentat o prioritate

pe linia obţinerii accesului la resursele financiare, îndrumării politice cât şi pentru atragerea

investitorilor străini. Este deja cunoscut faptul că un program al FMI odată aprobat, reprezintă

o condiţie esenţiala pentru eliberarea unor împrumuturi de către Banca Mondială sau a unor

împrumuturi bilaterale, iar când este cazul ajută la normalizarea relaţiilor cu creditorii externi.

Recunoscând schimbările specifice tranziţiei, FMI a introdus schema Facilitaţilor de

Transformare Sistemică, care asigura finanţare suplimentară în condiţii simplificate.

Formele de acordare a asistenţei ţărilor în dezvoltare din Europa de Est îmbracă

următoarele forme:

ajutor umanitar, sub forma aprovizionărilor de urgenţă cu alimente şi

medicamente;

asistenţa tehnică, cum ar fi pregătirea specialiştilor şi furnizarea de consultanţă

şi recomandări în privinţa politicii macroeconomice;

finanţare multilaterală macroeconomică (prin fonduri FMI);

finanţări speciale ale balanţei de plăţi, care cuprind anulări ale datoriei,

reeşalonări şi restructurări;

finanţarea unor proiecte specifice, în condiţii de concesiune;

asigurarea unor fonduri de stabilizare care să sprijine realizarea convertibilităţii

monetare;

garantarea unor credite la export în condiţii de concesiune, ;

furnizarea unor garanţii pentru investiţii1;

Încă din prima parte a anilor ’90 economiile în tranziţie s-au străduit să-şi

îmbunătăţească capacitatea lor de plată, în scopul lărgirii accesului la capitalul privat şi pentru

obţinerea unor costuri mai scăzute la împrumuturi.

Conform statisticilor FMI privind finanţele guvernamentale, ţările Europei Centrale şi

de Est au beneficiat de asistenţă externă nerambursabilă în volum substanţial începând cu anul

1 D. A. Constantinescu (coord) : " Tranziţia la economia de piaţă", Ed. Naţională, Bucureşti, 2001, pag 256

18


1997. De la aceasta situaţie fac excepţie România care a beneficiat de acest tip de asistenţă

începând cu anul 1998, Bulgaria care a beneficiat de asistenţă financiară din anul 1991, dar în

mărimi valorice nesemnificative (sute de milioane leva), Polonia care beneficiază de asistenţă

gratuită începând cu 1986, fiind reluata in anul 1996 după o pauză de doi ani.

3.2. Fondurile europene

Ţările membre ale Uniunii Europene nu sunt identice din punctul de vedere al nivelului

de dezvoltare. Dacă ne raportăm la dimensiunile PIB pe cap de locuitor, între ele apar

deosebiri. În partea occidentală a Uniunii Europene, ţările din Nord au un venit pe locuitor mai

ridicat decât cele din sud. Cu atât mai mult apar aceste deosebiri dacă se au în vedere noii

membrii situaţi în centrul şi mai ales în estul continentului. Discrepanţele regionale şi sub-

regionale reprezintă obstacole în calea procesului de integrare.

Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de

fiecare naţiune, cel al creşterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat

războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi

douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creştere să fie

reluat. La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înţeles mult mai

restrâns, acela de coeziune economică şi socială. Pentru societatea europeană, coeziunea

rămâne un pilon important, reprezentând obiectivul acţiunilor întreprinse în domeniul

dezvoltării.

Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune constituie principalele instrumente pentru

reducerea disparităţilor şi întărirea coeziunii economice şi sociale.

Fondurile structurale cuprind patru tipuri diferite de fonduri, fiecare având rolul său

bine determinat.

Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) – este fondul structural care

sprijină regiunile mai puţin dezvoltate, prin finanţarea de investiţii în sectorul productiv,

infrastructură, educaţie, sănătate, dezvoltare locală şi întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi la

conversia economică şi socială pentru zone care se confruntă cu dificultăţi structurale.

Domeniile de intervenţie ale acestei componente sunt: investiţii productive care permit crearea

sau menţinerea de locuri de muncă permanente, investiţii în infrastructura necesară dezvoltării

19


economiei, dezvoltarea potenţialului intern al regiunilor prin stimularea proiectelor de

dezvoltare regională şi a IMM-urilor, acordarea de asistenţă tehnică în vederea implementării

eficiente a măsurilor de sprijin comunitar.

Fondul Social European (FSE) – este fondul structural destinat politicii sociale a

Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forţei de muncă şi dezvoltare a resurselor

umane. Principalele obiective ale acestui fond sunt: promovarea oportunităţilor pentru

angajarea forţei de muncă, în special a şomerilor şi grupurilor dezavantajate, prin creşterea

mobilităţii lor, calificarea profesională şi crearea de noi locuri de muncă.

Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura (FEOGA) este fondul

structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru

modernizarea agriculturii şi dezvoltare rurală. Secţiunea „Orientare” contribuie la sprijinirea

regiunilor mai puţin dezvoltate, prin îmbunătăţirea eficienţei structurilor de producţie,

procesarea şi marketingul produselor agricole şi forestiere, precum şi dezvoltarea potenţialului

local in zonele rurale. Secţiunea „Garanţii” a acestui fond, care nu este de tip structural,

contribuie la dezvoltarea rurală in cadrul Politicii Agricole Comune în zonele cu dificultăţi

structurale.

Componenta de orientare a fost crată în 1962 pentru ajustarea structurală, respectiv

pentru reconversia producţiei agricole şi dezvoltarea de activităţi complementare în agricultură.

Domeniile de intervenţie ale acestei componente sunt: investiţiile în asociaţiile agricole,

facilităţi acordate tinerilor agricultori, sprijinul pentru metodele de producţie agricolă destinate

să protejeze mediul şi să conserve peisajul natural, etc.

Componenta de garantare urmăreşte susţinerea preţurilor produselor agricole. Această

componentă acţionează independent de fondurile structurale fiind principalul instrument al

politicii agricole comunitare. Secţiunea garantare este cea care consumă principalele resurse

ale UE, în ansamblu politica agricolă utilizând 40-50% din bugetul comunitar.

Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă (IFOP) – este fondul structural

destinat politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijină măsuri pentru creşterea

competitivităţii sectorului piscicol, în condiţiile asigurării unui echilibru durabil între resurse şi

capacitatea de exploatare. Obiectivele IFOP sunt realizarea unui echilibru durabil între

resursele pescuitului şi exploatarea lor precum şi consolidarea competitivităţii sectorului şi

dezvoltarea zonelor care depind de el.

20


Având în vedere sumele alocate celor patru fonduri structurale, se poate spune că

FEDER a crescut treptat, atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în totalul alocaţiilor

structurale, FEDER deţinând în perioada 2000-2006 mai mult de 50% din totalul fondurilor

structurale. Al doilea ca importanţă este FSE, urmat de FEOGA, secţiune orientare. Cele mai

puţine fonduri sunt alocate prin intermediul ISOP, mai puţin de 2,5%, datorită specificului său

şi faptului că se adresează unor arii particulare, cu o populaţie puţin numeroasă.

Tabel nr. 2

Sumele alocate prin intermediul Instrumentelor Structurale celor 10 noi state membre

pentru perioada 2004-2006

miliarde euro

Ţara FEDER FSE FEOGA, secţiunea orientare ISOP

Cipru 0 24.9 19.5 3.0

Cehia 1286.4 63.3 52.2 0

Estonia 328.6 0 0 0

Ungaria 1765.4 0 0 0

Lituania 792.1 0 0 0

Letonia 554.2 0 0 0

Malta 55.9 0 0 0

Polonia 7320.7 0 0 0

Slovenia 210.1 0 0 0

Slovacia 920.9 33.0 39.9 0

TOTAL 13234.3 121.2 111.6 3.0

Sursa: Drăgan, Gabriela: “Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici

comune ale UE", Ed. Economică, Bucureşti, 2005, Pag 285

În contextul politicii de dezvoltare regională a UE, scopul principal al Fondului de

Coeziune constă în asistenţa ţărilor cu dificultăţi economice pentru a face posibilă aderarea lor

21


la UE. Resursele acestui fond sunt alocate în două sectoare: mediu şi reţele de transport

europene.

3.3. Scurt istoric al fondurilor de pre-aderare

Imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste, Comunitatea Europeană a început

procesul de asociere cu alte ţări. În 1990, cu prilejul reuniunii de vârf de la Dublin, sunt iniţiate

acordurile de asociere şi declanşarea ajutorului financiar. Cu acest prilej se decide înfiinţarea

Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi a Băncii Europene de Investiţii în

scopul finanţării proiectelor de modernizare economică în noile ţări asociate.

În iulie 1997, Comisia a dat publicităţii un nou document, cunoscut sub numele de

Agenda 2000, „Pentru o Uniune mai puternică şi mai mare”, care include informaţii privind

politica agricolă comună, viitorul politicii de coeziune economică şi socială, strategia de pre-

aderare şi consecinţele extinderii şi finanţarea Comunităţii. Comisia trasează şi cadrul financiar

pentru 2000-2006, menţinând pragul resurselor proprii la 1.27% din PIB mediu comunitar.

Principalele componente ale Agendei 2000 au fost aprobate în cadrul Consiliului European de

la Berlin, din 24-25 martie 1999, iar la 6 mai 1999, Parlamentul European adoptă noul Acord,

care încorporează perspectivele financiare pentru 2000-2006. Momentul reformei din 1999 este

completat şi de crearea unor instrumente speciale pentru ţările care doresc să adere la

Comunitate, pentru care, au fost alocate 45 de miliarde de euro pentru următorii 7 ani.

Pachetul financiar implicat de extinderea Uniunii Europene spre Est a fost inclus în

documentul intitulat Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai vastă. Documentul se

referă, printre altele la:

Perspectivele politicilor comunitare

Opiniile Comisiei Europene privind cererile de aderare a ţărilor candidate

Potrivit acestuia, UE dorea ca extinderea să se desfăşoare fără o reformă substanţială a

sistemului său financiar. Această decizie a reprezentat o adevărată provocare deoarece nu

presupunea urmărirea strategiei tradiţionale a UE şi anume ridicarea plafonului bugetar pentru

susţinerea plăţilor către anumite state membre în scopul obţinerii acordului acestora pentru o

viitoare integrare sau extindere. Dimpotrivă, cum toate statele candidate erau relativ sărace şi

deci eligibile pentru finanţarea oferită în cadrul Politicii Regionale, derularea procesului de

22


extindere spre Est, cu acelaşi mecanism bugetar aplicabil, însemna reformarea Politicii

Regionale existente şi reducerea numărului de regiuni beneficiare doar la cele care aveau cea

mai mare nevoie de aceste fonduri.

În acest context, era de aşteptat o reformă de amploare a Politicii Regionale, iar

oficialii europeni au căzut de acord în ceea ce priveşte necesitatea concentrării fondurilor şi

sporirea eficienţei lor.

În cadrul acestui document, Comisia Europeană a propus o nouă perspectivă financiară

pe o perioadă de şapte ani, 2000-2006. Bugetul operaţiunilor structurale (incluzând asistenţa

pre şi post-aderare) se ridica la 286 miliarde euro, reprezentând 36% din întregul buget. Pentru

statele candidate era prevăzut un buget de 46.9 miliarde euro.

Reforma din 1999, decisă în cadrul Consiliului European de la Berlin, a urmărit trei

direcţii importante:

Menţinerea echilibrului bugetar în limitele stabilite anterior;

Creşterea eficienţei instrumentelor structurale prin concentrarea asupra unui

număr mai redus de obiective ale politicii structurale (de la 6/7 obiective la 3);

Creşterea eficienţei procesului de coeziune economică şi socială în cadrul ţărilor

candidate, prin introducerea a două noi instrumente structurale de pre-aderare,

ISPA şi SAPARD.

3.4. Finanţarea prin programe de pre-aderare

După anii '90, Uniunea a demarat programe comunitare speciale în vederea stimulării

eforturilor ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru a-şi reforma economiile. Astfel Uniunea

Europeană a devenit rapid principala sursă de asistenţă şi investiţii pentru aceste ţări. Fondurile

alocate au ca destinaţie principală pregătirea ţărilor candidate la Uniunea Europeană pentru a

avea capacitatea de a utiliza în viitor fondurile structurale.

Decalajul dintre nivelul mediu de dezvoltare al ţărilor Europei Centrale şi de Est

candidate la aderare şi ţările membre ale UE este mare. Analizat la nivelul regiunilor, decalajul

este mult mai accentuat. Aceste decalaje constituie piedici serioase pentru funcţionarea

armonioasă a întregului comunitar. Existenţa unor zone de sărăcie în apropierea UE perturbă

23


armonia şi echilibrul pe cale a se realiza în cadrul Comunităţii şi împiedică crearea unei zone

de echilibru pe întreg continentul.

În afara instrumentelor susţinute de bugetul comunitar, începând cu perioada financiară

2000 – 2006 au fost introduse două noi instrumente financiare de preaderare, care se adresează

exclusiv statelor candidate, ISPA şi SAPARD. Cele două noi instrumente vin să se alăture

ajutorului oferit prin intermediul programului PHARE. Instrumentele de pre-aderare sunt

menite, pe de o parte, să ofere acestor ţări suportul financiar necesar perioadei de pre-aderare

şi, pe de altă parte, să obişnuiască viitoarele state membre cu mecanismele specifice accesării

şi utilizării instrumentelor structurale.

În cadrul strategiei de pre-aderare a Uniunii Europene, asistenţa financiară acordată

ţărilor candidate se realizează prin intermediul instrumentelor financiare de pre-aderare

PHARE, ISPA şi SAPARD, cu respectarea principiului privind evitarea “dublei intervenţii”,

prin favorizarea complementarităţii şi a unui impact economic pozitiv al implementării

diferitelor programe comunitare (Reglementarea (CE) nr. 1266/1999).

Programul PHARE (Poland Hungary aid for Reconstruction of Economy) Primul

instrument nerambursabil acordat de Uniunea Europeană ţărilor candidate la aderare. Iniţiat în

anul 1989 pentru a sprijini tranziţia la economia de piaţă a Ungariei şi Poloniei, primele două

state care au renunţat la comunism , Programul PHARE a fost extins în 1996 la 13 state

partenere din centrul şi estul Europei. Prin acest program Uniunea Europeană sprijină ţările

candidate prin asistenţă financiară pentru dezvoltare instituţională, consolidarea legislaţiei

necesare asigurării compatibilităţii cu acquis-ul comunitar, investiţii şi asigurarea coeziunii

economice şi sociale.

Axat, în primul rând, pe asistenţa tehnică a reformelor, aceste ajutoare s-au extins şi

asupra altor domenii, mergând de la securitatea nucleară până la dezvoltarea infrastructurilor.

Prin flexibilitatea sa de funcţionare, PHARE a jucat şi continua să joace un rol cheie pentru

aceste ţări care se confruntă cu aceeaşi moştenire a centralizării politico economice, dar care îşi

amorsează tranziţia în condiţii şi ritmuri diferite.

Programul PHARE a fost conceput pentru a acoperi nevoile de asistenţă din diverse

sectoare economice ale ţărilor în tranziţie. În perioada 1990-1996, au beneficiat de asistenţă

PHARE un număr de 13 ţări în tranziţie, suma disponibilă fiind 6,263 milioane euro. Aceasta a

fost acordată pentru sprijin destinat investiţiilor şi Know-how-ului.

24


În ultimii 3-4 ani acesta s-a concentrat mai mult pe asistenţa acordată ţărilor în tranziţie

din Europa Centrală şi de Est pentru atingerea unor obiective în planul îndeplinirii reformei

economice, mai exact asistenţa pe întărirea capacităţii instituţionale a diverselor organisme

naţionale, pregătirea pentru restructurarea şi privatizarea sectoarelor energetice, reforma

sistemului financiar care include privatizarea sectorului bancar şi de asigurări, accelerarea

privatizării îndeosebi în situaţia României si Bulgariei unde s-au înregistrat mari întârzieri.

Programul PHARE a fost orientat către consolidarea instituţională, susţinerea

investiţiilor, dezvoltarea regională şi socială, restructurarea industrială şi dezvoltarea IMM-

urilor, având ca scop întărirea instituţiilor democratice, a administraţiei publice şi a

organizaţiilor care au responsabilitatea implementării efective şi eficiente a legislaţiei

comunitare.

Sprijinul acordat prin Programul PHARE vizează:

- Dezvoltarea instituţională;

Sprijinul acordat pentru dezvoltarea instituţională reprezintă aproximativ o treime din

bugetul PHARE acordat ţărilor candidate.

- Sprijin pentru investiţii;

Sprijinul investiţional reprezintă aproximativ două treimi din bugetul PHARE şi se

concentrează pe patru domenii cheie:

- Investiţii mari. Deoarece, prin programul PHARE nu se poate acorda decât o

parte mică din necesarul finanţării, asistenţa acordată joacă rolul de catalizator

al investiţiilor.

- Investiţii în norme UE – respectiv în aplicarea normelor comunitare în domenii

cum ar fi: concurenţa, energia, legislaţia socială şi cea a muncii, normele

veterinare şi fitosanitare, legislaţia produselor industriale.

Dezvoltarea regională – ţările candidate primesc sprijin pentru implementarea

politicilor care le vor permite să beneficieze de fondurile structurale ale UE.

Sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii – prin cofinanţare cu instituţiile financiare

internaţionale, se acordă facilităţi pentru IMM-uri, respectiv capital, împrumuturi şi garanţii.

Programul ISPA (Instrument for Structural Policies for pre-Accession) este

instrumentul de finanţare destinat statelor candidate, similar Fondului de Coeziune al UE.

25


Sprijinul acordat prin programul ISPA vizează următoarele obiective:

- Protecţia mediului înconjurător;

Măsurile referitoare la mediul înconjurător cuprind: cerinţe ale legislaţiei UE şi

obiective ale parteneriatelor de aderare, aprovizionarea cu apă potabilă, tratarea apelor

reziduale, managementul deşeurilor solide şi al poluării aerului.

- Dezvoltarea infrastructurii de transport;

- Familiarizarea administraţiilor statelor candidate cu politicile şi procedurile

fondurilor structurale şi de coeziune ale UE;

Pentru ţările Europei Centrale şi de Est, Comisia Europeană a lansat 94 de proiecte,

începând cu anul 2001, finanţare de ISPA, destinat special sectorului transporturilor şi

mediului. Majoritatea proiectelor se concentrează pe modernizarea reţelelor de distribuţie a

apei din mediul urban şi municipal, sistemelor apelor reziduale, reabilitării şi construcţiei

străzilor, autostrăzilor şi căilor ferate. Finanţarea Comunităţii se ridică la 1,1 mld Euro dintr-un

total de 2,3 mld Euro reprezentând cofinanţarea statelor beneficiare şi a instituţiilor financiare

internaţionale. Pentru anii 2000 şi 2001, Comisia Europeană a aprobat un total de 169 de

proiecte ISPA, reprezentând 6.113 mil. Euro, iar contribuţiile UE reprezintă 3.938 mil. Euro

(64,4%).Din totalul acestor proiecte, 100 sunt destinate proiectelor de mediu (reprezentând

38,4 % din totalul sumei disponibile), 64 pentru proiecte în domeniul transporturilor (61,4%) şi

5 proiecte (0,1%)pentru asistenţă tehnică.

Programul SAPARD (Special pre-Accesion Programme for Agriculture and Rural

Development) este menit să sprijine eforturile făcute de către ţările Europei Centrale şi de Est

în perioada de pre-aderare pentru participarea la politica agricolă comună şi la piaţa unică.

Programul SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural

Development) a fost iniţiat în baza Reglementării nr. 1268/1999 a Consiliului Uniunii

Europene, privind sprijinul pentru măsurile de pre-aderare în domeniul agriculturii şi

dezvoltării rurale, în ţările candidate din centrul şi estul Europei. Obiective prioritare ale

programului SAPARD sunt:

- De a contribui la aplicarea acquis-ului comunitar ;

- De a rezolva problemele prioritare şi specifice în domeniul agriculturii şi

dezvoltării rurale;

26


Obiectivul prioritar al Programului SAPARD este acela de a crea cadrul necesar

implementării unei agriculturi performante şi dezvoltării durabile a zonelor rurale în ţările

candidate. Programul urmăreşte preluarea acquis-ului comunitar şi adaptarea progresivă a

mecanismelor de piaţă la principiile care guvernează Politica Agricolă Comună.

Prin intermediul programului SAPARD sunt finanţate proiecte în următoarele domenii:

- Îmbunătăţirea competitivităţii produselor agricole şi comercializare a produselor

agricole şi piscicole;

- Îmbunătăţirea infrastucturii pentru dezvoltarea rurală şi agricolă (managementul

resurselor de apă, renovarea satelor şi conservarea tradiţiilor din mediul rural

etc.);

- Dezvoltarea economică a zonelor rurale, prin investiţii în zonele agricole,

diversificarea activităţilor economice în mediul rural, promovarea

reîmpăduririlor, protecţia zonelor împădurite, etc. ;

Dezvoltarea resurselor umane, prin măsuri care vizează: îmbunătăţirea pregătirii

profesionale, asistenţă tehnică financiară, inclusiv studii care contribuie la pregătirea şi

monitorizarea programului, precum şi la campania de publicitate şi informare.

În comparaţie cu instrumentele PHARE şi ISPA, Programul SAPARD acordă statelor

candidate responsabilităţi depline în ceea ce priveşte gestionarea proiectelor de investiţii,

începând cu etapa de selectare şi până la efectuarea plăţilor, în vederea acumulării de

experienţă în implementarea normelor şi practicilor U.E. şi în gestionarea, în viitor, a

fondurilor structurale.

Tabelul nr. 3

Nivelul alocărilor destinate acţiunilor structurale în perioada 2000-2006

miliarde euro 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Măsuri structurale 32,045 31,455 30,865 30,285 29,595 29,595 29,170

Fonduri Structurale 29,430 28,840 28,250 27,670 27,080 27,080 26,660

Fondul de Coeziune 2,615 2,615 2,615 2,615 2,515 2,515 2,510

Instrumente de pre-aderare 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12 3,12

PHARE 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56 1,56

SAPARD 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52 0,52

ISPA 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04 1,04

27


Pe de altă parte, sumele destinate ţărilor candidate între 2000-2006, prin acelaşi Acord

Interinstituţional, au fost stabilite la 10,92 miliarde în cazul programului PHARE, 7,28

miliarde pentru ISPA şi 3,64 pentru SAPARD. După aderare, programele financiare de

asistenţă din perioada de pre-aderare vor fi înlocuite de Instrumentele Structurale, la care

fiecare nou stat membru va avea acces în funcţie de gradul de eligibilitate.

Deşi suma totală alocată acestor fonduri de preaderare (circa 20 miliarde EURO) pentru

perioada 2000 – 2006 pare substanţială în termeni absoluţi, în comparaţie cu resursele

financiare alocate politicii regionale poate fi considerată drept o „cantitate neglijabilă”.

Celui mai costisitor program – PHARE – i-au fost alocate în perioada 2000 – 2006

aproape 13 miliarde EUR, dar acesta nu este destinat exclusiv problemelor ce ţin de politica

regională, ci mai degrabă problemelor ce ţin de procesul de extindere în general. Al doilea

mare program – SAPARD – este aproape irelevant pentru Politica Regională fiind destinat

problemelor cu care se confruntă sectoarele agricole în vederea pregătirii lor pentru

participarea la Politica Agricolă Comună. Doar ISPA, - însumând 4,16 miliarde Euro pentru

întreaga perioadă de programare - este destinat în mod special aspectelor ce ţin de Politica

Regională în statele candidate. Această sumă reprezintă însă mai puţin de 3% din fondurile

alocate Politicii Regionale la nivel comunitar.

La nivelul tuturor statelor candidate, alocările anuale, prin intermediul

instrumentelor de pre-aderare, pentru perioada 2000 - 2006, sunt:

Tabelul nr. 4

milioane euro

Statul candidat

PHARE -programe naţionale ISPA (nivel minim/maxim) SAPARD

Bulgaria 100 83,2 / 124,8 52,1

Cehia 79 57,2 / 83,2 22,1

Estonia 24 20,8 / 36,4 12,1

Ungaria 96 72,8 / 104,0 38,1

Letonia 30 36,4 / 57,2 21,8

Lituania 42 41,6 / 62,4 29,8

Polonia 398 312,0 / 384,8 168,7

România 242 208,0 / 270,4 150,6

Slovacia 49 36,4 / 57,2 18,3

Slovenia 25 10,4 / 20,8 6,3

TOTAL 1085 1040 520

28


CAPITOLUL 4

ASISTENŢĂ FINANCIARĂ ACORDATĂ ROMÂNIEI

DE BANCA MONDIALĂ ŞI FMI

4.1. Evoluţia economiei româneşti în perioada de tranziţie

În primii ani de după Revoluţia din decembrie 1989, a devenit evident că în raport cu

celelalte ţări ex-comuniste, România avea de făcut faţă unei moşteniri grele, marea industrie

comunistă, care cu câteva excepţii nu era rentabilă. Explicaţia rezidă în faptul că

industrializarea comunistă nu a avut la bază calculul economic, ci decizia politică a partidului

comunist, economicul fiind subordonat politicului. Ţinta principală era demonstrarea faptului

că sistemul comunist este superior celui capitalist.

Lipsa de competitivitate a produselor româneşti resimţită imediat după revoluţie a fost

determinată de factori interni şi externi. Pe plan intern, determinantă a fost poziţia de monopol

a firmelor de stat, concurenţa fiind exclusă şi suprapopularea acestor firme, rezultatele obţinute

dovedindu-se insuficiente pentru a putea susţine numărul de angajaţi ai acestora. Pe plan extern

cel mai important factor a fost desfiinţarea CAER, principalul partener comercial al României

în perioada comunistă. În 1990 ne confruntam cu o industrie a giganţilor necompetitivi,

îngreunată de datoriile faţă de proprii angajaţi. Aşadar, mari unităţi nerentabile, energofage şi

poluante ce dispuneau de tehnologii învechite şi o mentalitate managerială nepotrivită.

În ceea ce priveşte agricultura, randamentul economic al acestei ramuri a fost redus .

România ante-belică, supranumită grânarul Europei a devenit o amintire. Odată cu venirea la

putere a regimului comunist, „transformarea socialistă a agriculturii” a fost făcută cu forţa iar

problemele dificile, legate de restituirea terenurilor, care se resimt şi acum fac ca acest capitol

să fie unul dintre cele mai grele negociate cu Uniunea Europeană.

29


Imediat după decembrie 1989, statul a devenit cel mai important agent economic al ţării

noastre şi s-a grăbit să-şi ia mâinile de pe moştenirea comunistă prin intermediul marii

privatizări. Structura economiei a devenit astfel foarte eterogenă: întreprinderi de stat care nu

au reuşit să fie privatizate, adevărate găuri negre ale economiei care produceau anual mari

datorii de stat, un sector privat, o economie de tip natural, de subzistenţă , în agricultură şi o

puternică economie subterană.

În aceste condiţii reforma a evoluat foarte lent ale cărei măsuri semnificative au fost:

O primă încercare de descentralizare prin separarea proprietăţii de stat de cea a

domeniului privat. Această măsură a fost concretizată prin privatizarea societăţilor de stat şi a

regiilor autonome, statul având posibilitatea de a păstra pachetul majoritar de acţiuni al

acestora, în proprietatea exclusivă a statului rămânând bunurile de interes public

neprivatizabile.

Apariţia şi dezvoltarea unui sector particular.

Liberalizarea preţurilor, a comerţului exterior şi a cursului valutar.

Reformele cheie şi aranjamentele instituţionale sunt elemente esenţiale pentru

dezvoltarea susţinuta şi crearea pieţei care să influenţeze intrările de capital cât şi absorbţia

eficientă a resurselor. Până să înceapă tranziţia, economiile estice erau incapabile să atragă o

gama completă de capital străin.

Mediul socio-economic

La ultimul recensământ, care a avut loc în martie 2002, populaţia României a fost

estimată la 21.698.181 locuitori, ceea ce reprezintă o scădere de 4,9 la sută faţă de 1992.

Această scădere este rezultatul unei combinaţii între scăderea ratei natalităţii, creşterea ratei

mortalităţii şi a emigrării. Rata natalităţii a scăzut de la 13,6 la 1.000 de locuitori la 9,8 la 1.000

de locuitori in 2003. Rata generală a mortalităţii a crescut de la 10,6 la 1.000 de locuitori in

1990 la 12,3 la 1.000 de locuitori in 2003. Emigrarea a fost o cauza majoră a scăderii

populaţiei. Numărul estimat al românilor care lucrează în străinătate este între 900.000 si 1,8

milioane (între 5 si 10% din populaţia adultă). Aproximativ 12% din familiile româneşti au cel

puţin un membru care lucrează în străinătate, ceea ce explică importanţele trimiteri de bani din

străinătate.

30


La începutul anului 2004, populaţia rurală a României era de 10.068.000 locuitori,

reprezentând 46,4% din totalul populaţiei, ceea ce constituie unul dintre cele mai ridicate

niveluri din Europa. Aproape 60% din populaţia de peste 60 de ani trăieşte în mediul rural, iar

în zonele rurale locuitorii in vârstă reprezintă peste 24%.

Speranţa medie de viaţă în România era de 70,9 ani in 2003, practic neschimbată de la

începutul tranziţiei. Aceasta limita este scăzută faţă de standardele din regiune. În ultimele trei

decenii speranţa de viaţă pentru bărbaţii din România a rămas în mare la acelaşi nivel.

Mortalitatea infantilă a scăzut de la 26,9 decese la 1.000 de copii născuţi in 1989, la 17,3

decese la 1.000 de copii născuţi in 2003, dar chiar şi aşa rata mortalităţii infantile este de peste

doua ori mai mare decât în Polonia, Ungaria şi Slovacia.

Rata mortalităţii maternale a scăzut de la 83,6 la 100.000 de copii născuţi in 1990 la

41,8 la 100.000 de copii născuţi in 1999, ceea ce reflectă liberalizarea avorturilor. Totuşi

aceasta rata este de şase ori mai mare decât cea din Polonia şi Ungaria. Principalele cauze de

deces sunt similare celor din societăţile industrializate, dar tuberculoza rămâne frecventă.

România are un sistem de sănătate care este aproape integral deţinut de stat şi este finanţat

printr-o combinaţie de contribuţii ale angajatorilor şi angajaţilor la Fondul Naţional al

Asigurărilor Sociale de Sănătate şi alocare directă de la bugetul de stat. România a fost una

dintre ultimele ţări candidate la UE care a introdus un sistem de sănătate bazat pe asigurări in

1998.

4.2. Acordul cu FMI şi Banca Mondială

România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional în 1972, fiind singura ţară

din blocul răsăritean, în afara Iugoslaviei care a întreprins acest demers.

Între 1972 şi 1984, România a beneficiat de mai multe credite în volum total de 2

miliarde de dolari ce au avut ca destinaţii principale: suplimentarea rezervei valutare a statului,

acoperirea deficitului balanţei contului curent şi acoperirea pierderilor cauzate de scumpirea

petrolului. Creditele au fost rambursate integral, cu mult înainte de termen. Între 1979 şi 1981,

România a beneficiat de alocări de drepturi speciale de tragere de circa 76 milioane de dolari,

nerambursabile, dar purtătoare de dobânzi.

31


Fondul a sprijinit România în cadrul Clubului de la Paris , al ţărilor creditoare pentru

reeşalonarea datoriei externe, în perioada 1981-1982, dar datorită tendinţelor manifestate în

conducerea economico-socială a României, după 1984 relaţiile cu Fondul au cunoscut o

puternică deteriorare, ajungând chiar la ruperea lor în 1989.

Imediat după 1990, România s-a confruntat cu un deficit de amploare cauzat de

desfiinţarea principalului partener comercial al României, CAER, de importul masiv de

produse şi de conjunctura internaţională nefavorabilă, respectiv recesiunea în ţările în

dezvoltare, criza din Golf şi embargoul impus Iugoslaviei.

În acest cadru încheierea de acorduri cu Fondul Monetar Internaţional părea singura

modalitate depăşire a dificultăţilor de plăţi majore cu care se confrunta România.

În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include: Olanda, Ucraina,

Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Macedonia.

Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al FMI de un director executiv olandez -

domnul Jeroen Kremers. În cadrul biroului directorului executiv, România are un reprezentant

care îndeplineşte funcţia de consilier al acestuia.

Începând cu anul 1991 asistenţa financiară acordată de FMI s-a concretizat prin

aprobarea mai multor aranjamente stand-by. În calitate de stat membru, România furnizează

FMI informaţii şi realizează consultări anuale cu această instituţie, în conformitate cu

prevederile Articolului IV al Statutului FMI . FMI a acordat României asistenţă tehnică în

câteva domenii incluzând politica monetară şi organizarea băncii centrale, supraveghere

bancară şi statistică.

La începutul acestui an, misiunea FMI care a venit în România pentru a efectua

evaluările doi şi trei ale acordului stand-by cu România încheiat în iulie 2004, a revenit la

Washington fără a finaliza evaluările. Misiunea FMI urma să revină la Bucureşti la începutul

lunii martie. Principala divergenţă se referă la deficitul bugetar, în condiţiile în care partea

română doreşte să stabilească un obiectiv de 0,7% din PIB, iar FMI a solicitat un nivel de 0,4-

0,5% din PIB. O altă diferenţă de evaluare provine din estimările privind creşterea economică

pentru acest an, FMI prognozând o creştere economică de 5,3%, iar Executivul, de 6%.Oficialii

de la Bucureşti au arătat că România are nevoie de cheltuieli mai ridicate pentru a acoperi

contribuţia sa la programele finanţate din fonduri ale Uniunii Europene.

32


Începând cu 1972, România a folosit resursele FMI în nouă ocazii, ca suport financiar

al programelor economice ale Guvernului. Ultimul acord, al zecelea, încheiat în iulie 2004 este

un acord stand-by de tip preventiv, pe 24 de luni, din care autorităţile române nu au făcut

trageri. Totalul creditelor şi împrumuturilor nerambursate la sfârşitul lunii iunie 2004 se ridica

la 337.00 milioane DST, respectiv 32,71 % din cota.

Tabel nr. 5

Acordurile FMI cu România

Tipul acordului Data

aprobării

Data expirării

sau rezilierii

Suma aprobată

(milioane DST)

Suma trasă

(Milioane DST)

Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0

Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1

Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5

Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1

Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7

Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3

Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6

Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75

Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0

Stand-by

(preventiv)

07/07/04 07/07/06 250.0 -

Sursa: www. fmi. ro

România este membră a BIRD din 1972, IFC din 1990 şi MIGA din 1992. Activitatea

Grupului Băncii Mondiale în România a început în anul 1991 şi cuprinde atât programe şi

proiecte publice, finanţate de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi proiecte

private, fără garanţie de stat, prin sprijinul acordat de către Corporaţia Financiară Internaţională

şi Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor.

33


Din 1991 volumul total de asistenţă acordată de Banca Mondială, inclusiv operaţiunile

CFI si MIGA, a depăşit 6 miliarde USD şi a avut ca obiectiv să ajute transformarea României

într-o economie de piaţă şi totodată măsuri de protejare a celor mai vulnerabili în acest proces.

Volumul actual de asistenţă BIRD se ridică la aproximativ 1,51 miliarde USD si este

materializat in 20 de împrumuturi, o operaţiune de garanţie, şase activităţi care nu implică

împrumut şi nouă împrumuturi nerambursabile. 2005 a fost un an special atât în ce priveşte

noile angajamente, cât şi în ce priveşte noile produse. Portofoliul a crescut cu aproximativ 786

milioane USD, reprezentând angajamente în baza a şapte noi împrumuturi. Totodată, a fost

dezvoltat un produs nou, respectiv garantarea parţiala a riscului, care a fost folosit pentru

Garantarea Parţială a Riscului pentru Privatizarea Distribuţiilor de Energie Electrică din Banat

şi Dobrogea (76,7 milioane USD).

Asistenta BIRD a fost orientata spre obiective de dezvoltare care pot fi clasificate in trei

categorii:

- promovarea creşterii durabile a sectorului privat;

- reducerea nivelului de sărăcie;

- îmbunătăţirea conducerii şi construcţia instituţională.

România a devenit membra CFI in 1990. De la acea data, CFI a aprobat 849 milioane

USD, inclusiv 241 milioane USD pentru finanţarea a peste 30 de proiecte în diverse sectoare

de activitate. Portofoliul CFI în România se ridică la 418 milioane USD, investiţiile fiind

împărţite între sectoarele de activitate cele mai importante: sectorul bancar, leasing, finanţarea

locuinţelor, infrastructură, industrie generală, petrol şi gaze, telecomunicaţii, comerţ cu

amănuntul şi asistenţă medicală. Cooperare cu BERD este reflectată în proiecte comune cum ar

fi: Distrigaz Sud, BCR si Banc Post.

În perioada 2006-2009, angajamentul Băncii Mondiale va fi axat pe procesul de

integrare in UE, cadrul strategic care va direcţiona împrumuturile viitoare fiind concentrat pe

facilitarea integrării economice şi a coeziunii sociale cu UE. Au fost identificate ca priorităţi

majore mai multe domenii: încheierea reformelor în vederea aderării la UE, infrastructura,

sănătatea, educaţia şi agricultura. Un alt element important este dezvoltarea relaţiilor cu alţi

parteneri de dezvoltare, în special cu Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi

BERD.

34


Banca Mondială este un partener important al României în procesul de dezvoltare. Din

1991, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) a aprobat operaţiuni

finanţate în România, cu un total al angajamentelor de aproximativ 4,2 miliarde USD ceea ce

înseamnă peste 40% din totalul împrumuturilor externe contractate de România. În prezent,

portofoliul Băncii în România cuprinde 30 de operaţiuni în valoare de peste 1,2 miliarde de

dolari şi acoperă sectoarele cele mai importante ale economiei.

Portofoliul de proiecte al Băncii Mondiale în România este unul dintre cele mai mari

din regiunea Europa şi Asia Centrală.

România face parte din grupul pilot al ţărilor participante la iniţiativa Băncii Mondiale

denumită Cadrul general de dezvoltare (Comprehensive Development Framework - CDF).

Principiile CDF sunt dezvoltarea pe termen lung, dezvoltarea participativă, parteneriatul sub

conducere naţională şi orientarea programelor în funcţie de rezultate.

Progresele României în ceea ce priveşte reformele structurale şi privatizarea sunt

sprijinite de Banca Mondială prin împrumuturile de ajustare a sectorului privat (PSAL I si II),

structurate pe cinci obiective fundamentale pentru dezvoltare:

- privatizarea şi restructurarea băncilor de stat;

- privatizarea/ restructurarea/ lichidarea întreprinderilor de stat; reforma în

sectorul energetic, cu accent pe restructurarea / privatizarea utilităţilor (petrol,

gaze naturale, energie electrică);

- îmbunătăţirea mediului de afaceri;

- măsuri pentru atenuarea impactului social al implementării reformelor;

Programul multianual PAL (Programmatic Adjustment Loan - împrumut pentru

ajustare programatică, a cărui primă tranşă este în valoare de 150 de milioane de dolari vizează

reforma administraţiei publice şi a justiţiei, mecanismele de elaborare a politicilor, precum şi

eficientizarea sistemului de cheltuieli publice. Prin încheierea cu succes a primei faze a

programului PAL, România se poate considera o ţară aflată într-un proces accelerat de reformă.

Programele PAL II şi III, vor avansa programul de reformă care va contribui la

creşterea eficienţei manageriale în sectorul public şi la îmbunătăţirea mediului de afaceri,

ambele domenii fiind critice în accelerarea dezvoltării şi în sprijinirea eforturilor României de a

îndeplini, până în 2007, cerinţele extrem de competitive ale pieţei unice europene.

35


Corporaţia Financiară Internaţională a aprobat o serie de investiţii în sectorul

comunicaţiilor, infrastructura, industrie sau în sectorul sănătăţii, sprijinind în acelaşi timp

dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a sectorului bancar din România.

În perioada 2001-2005, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a garantat în

România investiţii private de peste 100 milioane USD. În prezent se află în curs de elaborare

parteneriatul strategic al României cu Banca Mondială, care cuprinde programele pe care

Banca le va derula în România în perioada 2005-2009.

4.3. Asistenţa pentru aderare primită de la Uniunea Europeană

Uniunea Europeană sprijină România prin programul PHARE încă din 1991, alocând,

în perioada 1991-2001 aproximativ 1,7 miliarde Euro pentru asistenţă financiară

nerambursabilă.

Începând cu anul 1998, sprijinul PHARE în România este alocat în proporţie de 70%

pentru investiţii şi de 30% pentru construcţie instituţională. Prin “construcţie instituţională” se

înţelege procesul de sprijinire a ţărilor candidate de a-şi dezvolta structurile, strategiile,

resursele umane şi managementul necesare dobândirii capacităţii de a pune în aplicare o

legislaţie armonizată cu cea a statelor membre ale Uniunii Europene.

În cadrul fiecărui program anual PHARE se finanţează proiecte care să asigure

pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană. Programul PHARE furnizează

sprijin pentru îndeplinirea cerinţelor primului criteriu de la Copenhaga, anume stabilitatea

instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi

protecţia minorităţilor.

A doua prioritate, “investiţiile”, îmbracă două forme: Investiţii pentru dezvoltarea

infrastructurii de reglementare necesare pentru a asigura conformitatea cu legislaţia comunitară

si investiţii directe legate de legislaţia comunităţilor europene. Alinierea la normele şi

standardele Uniunii Europene presupune investiţii pentru dotarea instituţiilor cheie, a căror

capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuie întărită.

36


Investiţiile în coeziunea economică si socială impun prin măsuri similare celor

finanţate în statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Fondului European de

Dezvoltare Regională (FEDER) şi al Fondului Social European (FSE). Aceste investiţii

contribuie la dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi la dezvoltarea capacităţii de a

face faţă presiunilor concurenţiale si forţelor pieţei din Uniunea Europeană.

Pe lângă aceste priorităţi, programul PHARE include anual alocări pentru proiecte în

cadrul cooperării transfrontaliere cu Bulgaria şi Ungaria, precum şi pentru participarea la

programele comunitare.

Implementarea programelor PHARE se realizează în momentul de faţă pe baza

Manualului DIS (Decentralised Implementation System – Sistem descentralizat de

implementare) şi a Ghidului pentru PHARE, ISPA şi SAPARD (PRAG - Practical Guide for

Phare, ISPA & SAPARD).

Memorandumurile de Finanţare PHARE prevăd o perioadă de implementare a

proiectelor de trei ani: în primii doi ani fondurile alocate trebuie contractate, în caz de

necontractare fondurile putând fi pierdute, iar cel de-al treilea an este destinat efectuării

plăţilor, sumele contractate dar neplătite în interiorul perioadei prevăzute de Memorandumul

de Finanţare putând fi de asemenea pierdute.

Pentru România asistenta nerambursabila PHARE a fost direcţionată către următoarele

domenii şi în următoarea ordine cronologică şi structură:

- finanţare pentru studiul armonizării legislaţiei române la directivele UE privind

păstrarea stocurilor minime de petrol brut şi la produse petroliere. Studiul a recomandat în anul

1999 ca, obligaţia păstrării stocului minim să fie respectată de rafinării, terminalul petrolier

Constanţa, distribuitori şi Termoelectrica ]n vederea reducerii capacităţii de depozitare

existente dar şi pentru menţinerea stocului actual. Conform recomandărilor, stocurile minime

ar trebui sa fie deţinute de către unităţile de producţie cu obligativitatea păstrării acestora

existând în orice moment posibilitatea trecerii în proprietatea guvernului atunci când acesta va

dispune acest lucru. Administrarea rezervelor dar şi stabilirea costurilor comerciale ale

depozitării sunt stabilite şi controlate de către Administraţia Naţionala a Rezervelor Statului.

37


Acest sistem de administrare a resurselor în domeniul petrolier şi care conferă statului

puteri depline nu a făcut decât să ridice costurile petrolului brut şi al produselor petroliere

datorită angajamentelor pe care statul şi le-a asumat. În felul acesta, începând cu anul 1995,

scumpirea programată a petrolului datorită în primul rând folosirii de către rafinării a unor

stocuri sub capacităţile de rafinare a produs creşterea costurilor marginale ale rafinării şi

implicit a contribuit împreuna cu o politică fiscală şi valutară neadecvată realităţilor economice

din România (urmare angajamentelor internaţionale asumate de către guvern) la creşterea

preţurilor de comercializare a carburanţilor şi a energiei la consumatori. Mai mult decât atât,

nerentabilitatea rafinării produselor din petrol a contribuit la creşterea justificată a costurilor în

economie făcând ca produsele româneşti prelucrate să nu fie suficient de competitive la export,

îndeosebi cele cu grad mare de prelucrare (sau care încorporează valoare adăugată mare).

Economia României a atins în felul acesta, limita competitivităţii în domeniul realizării

produselor intensive în forţa de muncă iar structura exporturilor sale evidenţiază foarte clar

această situaţie deoarece predomină la export materiile prime (cherestea, materiale de

construcţii, produse chimice, textile şi confecţii şi produse agricole si alimentare).

- pentru privatizarea sectorului bancar şi de asigurări (proiectele au urmărit evaluarea si

privatizarea Băncii Agricole, auditarea societăţilor de asigurări Astra si Asirom, auditarea

BCR) s-au alocat pentru asistenţa tehnică 6 milioane EURO în anul 1998;

- Restructurarea industriei miniere a cărbunelui datorita neeficienţei şi rămânerii în

urma în privinţa dotărilor. Acest obiectiv face parte din strategia de preaderare a României la

Uniune Europeana şi implică angajamentul guvernului în vederea eliminării subvenţiilor pentru

transformarea companiilor miniere în companii profitabile. Consecinţele au fost atât economice

(privind dezvoltarea regionala ) cât şi sociale. În plan economic s-a redus efortul financiar al

statului pentru menţinerea în funcţiune a minelor neprofitabile, la vremea respectivă

considerându-se că este mai ieftin să se achiziţioneze cărbune din import decât din producţia

internă, iar în plan social a crescut numărul şomerilor ca urmare a disponibilizării masive de

personal provenind din minele neprofitabile care au fost închise (în felul acesta a crescut

presiunea asupra statului pentru absorbţia şi reconversia forţei de munca astfel disponibilizate).

38


Proiectul a fost lansat în 1998 iar plata efectiva a asistenţei şi creditelor rambursabile şi

nerambursabile a început în anul 1999, şi s-a încheiat în anul 2002 potrivit rapoartelor de

monitorizare. Valoarea asistentei acordate (credite rambursabile şi nerambursabile inclusiv

asistenta tehnică) a reprezentat 10 milioane Euro din care s-au cheltuit 9,34 milioane Euro

restul de 0,65 milioane Euro anulându-se, fiind înregistrată ca o pierdere de fonduri. Studiind

pe componente asistenţa acordată restructurării sectorului minier prin programul MARR

(Mining Afecting Reconstruction Region) aceasta ne indică că, pentru linia de credit de 3,7 mil

Euro pentru care s-au formulat 61 de cereri de finanţare, fiind aprobate 38 din care pentru 35 s-

au semnat contracte de împrumut în valoare de 3,383 milioane Euro, s-au rambursat, până în

decembrie 2002, 2,925 milioane Euro. Cealaltă componentă a programului implică credite

nerambursabile în valoare de 6 milioane Euro şi o contribuţie locală a beneficiarului în

proporţie de 25% din valoarea proiectului având ca scop crearea de locuri de muncă şi

reconstrucţia economică în zonele miniere din valea Jiului şi judeţul Gorj. Pentru aceasta

componenta din 151 de cereri preselectate au fost selectate 66 de proiecte.

- finanţare pentru continuarea privatizării companiilor de electricitate regionale, licitaţia

fiind organizată în noiembrie 2002.

- anul 1999 s-a remarcat prin accelerarea procesului de privatizare realizat prin

dezvoltarea susţinută a unui mediu de afaceri competitiv prin transferarea majorităţii

societăţilor cu capital de stat către sectorul privat şi îmbunătăţirea politicilor bugetare severe

prin restructurare. S-au alocat în acest sens 6 milioane Euro, în cadrul a 13 proiecte, pentru

asistenţa tehnică în vederea restructurării unor societăţi comerciale din domeniile industriei

chimice, coloranţilor, construcţiilor de maşini (autocamioane, autobuze, utilaj greu, construcţii

şi reparaţii material rulant, locomotive, motoare şi echipamente Diesel) şi metalurgice. În

prezent, asistenţa este acordată pentru audit de mediu în vederea adaptării societăţilor

comerciale la legislaţia de mediu şi cerinţele protecţiei mediului din Uniunea Europeană. Sunt

vizate companii din siderurgia neferoasă cum ar fi Romplumb Baia Mare.

- în anul 2000, asistenţa s-a concentrat pe liberalizarea sectorului energetic (dezvoltarea

autorităţii secundare în sectorul gazelor, privatizarea distribuţiei electricităţii şi a gazelor,

investiţii în centrale de transmisie a energiei), asigurându-i-se o finanţare PHARE in valoare de

28,9 milioane Euro.

39


La realizarea acestui obiectiv un rol important l-a avut contribuţia suplimentara a BEI

în valoare de 81,3 milioane Euro, BERD cu 51,4 milioane Euro şi contribuţia naţională în

valoare de 47,7 milioane Euro. Scopul pentru care s-a acordat asistenţa respectivă a fost

realizarea restructurării în sectorul energetic.

- în anul 2001, a avut loc dezvoltarea mecanismelor de piaţă şi reforma în sectorul

energiei electrice pentru care s-a acordat asistenţă în valoare de 2,8 milioane Euro. Separarea

producerii, transmisiei şi distribuţiei energiei electrice a început să se aplice începând cu august

2000, aceasta având ca rezultat crearea companiilor independente juridic şi financiar, adică

fragmentarea monopolului Conel. Temoelectrica este una din companiile independente care s-

au desprins din Conel şi care are ca obiect de activitate producerea energiei electrice cu o

capacitate totala de 11,162 MW (la sfârşitul anului 2000). Mai bine de 10 % din aceasta

capacitate va trebui închisă din motive de raţionalizare şi modernizare a capacităţii producerii

de electricitate, acesta fiind si scopul acordării asistenţei.

Un alt obiectiv al acordării asistenţei PHARE este crearea unei pieţe funcţionale a

electricităţii care implică crearea unui operator comercial care să aibă capacitatea de a încheia

contracte bilaterale. În acest domeniu România este în întârziere cu 2-3 ani faţă de Ungaria

care în anul 2003 a intrat în prima etapă a liberalizării pieţei energetice. Aceeaşi rămânere în

urma o indică şi Bulgaria.

În perioada 2000-2006, România a primit peste 25% din totalul de 1,04 mld. Euro

disponibil, în cadrul programului ISPA destinat celor 10 ţări central şi est europene, ceea ce

înseamnă că a primit în medie anual de la 208 la 270 milioane Euro, ocupând in felul acesta

locul 2 după Polonia, la capitolul volumul total al asistenţei nerambursabile. Pentru a atinge

standardele UE în domeniul transporturilor si mediului este nevoie de investiţii importante pe

care ISPA le asigură in vederea dezvoltării căilor ferate, şoselelor, porturilor şi aeroporturilor,

conform cerinţelor de dezvoltare a transporturilor mondiale.

40


Principalii beneficiari sunt ministerele, regiile autonome şi companiile naţionale. Pentru

proiectele identificate, guvernul României a suportat aproximativ 25% din cheltuielile de

finanţare. Ţinând cont că majoritatea proiectelor sunt destinate dezvoltării infrastructuri de

mediu şi transporturilor au fost atrase în acest context, instituţii financiare internaţionale şi

anume: Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (care a aprobat credite

nerambursabile pentru România în valoare de 80 milioane Euro); Banca Europeana de

Investiţii. Până în prezent, România a semnat un Memorandum de Finanţare cu UE în valoare

de 1,57 mld Euro (jumătate din suma fiind repartizata egal între proiectele de mediu şi cele din

domeniul transporturilor - modernizări de căi ferate, şosele, construcţii de autostrăzi şi pasaje -

din care 1,17 mld. Euro reprezintă credite nerambursabile).

Programul SAPARD urmăreşte să sprijine România în pregătirea pentru participarea la

Politica Agricolă Comună implementată în Uniunea Europeană, obiectivele operaţionale în

acest sens fiind:

- rezolvarea problemelor specifice legate de o dezvoltare rurală durabilă;

- îmbunătăţirea standardelor de calitate ale produselor agricole si piscicole, ale

procesului de producţie şi de comercializare a acestora şi aducerea lor la

standardele practicate în Uniunea Europeană;

- sprijinirea României în implementarea legislaţiei Uniunii Europene (“acquis-

ului comunitar”) corespunzătoare acestui sector;

Instituţia responsabilă cu implementarea tehnică şi financiară a programului în

România este Agenţia SAPARD, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în

subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, Agenţia SAPARD are în

structură o unitate centrală, situată în municipiul Bucureşti, şi opt Birouri Regionale de

Implementare a Programului SAPARD (BRIPS).

Responsabilitatea pentru managementul financiar al fondurilor SAPARD revine

Responsabilului Naţional cu Autorizarea Finanţării (National Authorising Officer – NAO).

Fondul Naţional din cadrul Ministerului Finanţelor Publice acţionează în calitate de Autoritate

Competentă, având rolul de a emite, monitoriza şi retrage acreditarea Agenţiei SAPARD şi de

a numi Organismul de Certificare.

41


Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale are în atribuţii coordonarea,

raportarea, monitorizarea si evaluarea Programului SAPARD si îndeplineşte funcţia de

Autoritate de Management pentru Programul SAPARD. Acest organism asigură monitorizarea

efectivă a derulării Programului şi raportează Comitetului de Monitorizare pentru Programul

SAPARD, progresele înregistrate în implementarea măsurilor şi dacă este cazul, ale sub-

măsurilor.

Conform Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al României, prin

intermediul Programului SAPARD s-a acordat finanţare în perioada 2000 – 2006 pentru

unsprezece Măsuri, structurate pe patru priorităţi, astfel:

1.Îmbunătăţirea accesului la pieţe si a competitivităţii produselor agricole şi piscicole

prelucrate:

1.1.Îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole şi piscicole;

1.2.Îmbunătăţirea structurilor in vederea realizării controlului de calitate, veterinar si

fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor;

2.Îmbunătăţirea infrastructurii pentru dezvoltare rurală şi agricultură:

2.1.Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale;

2.2.Managementul resurselor de apă pentru agricultură;

3. Dezvoltarea economiei rurale:

3.1.Investiţii în exploataţiile agricole;

3.2.Constituirea grupurilor de producători;

3.3.Metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul şi să menţină peisajul

rural (agro-mediu);

3.4.Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de activităţi

multiple şi venituri alternative;

3.5.Silvicultura;

4. Dezvoltarea resurselor umane:

4.1.Îmbunătăţirea pregătirii profesionale;

4.2.Asistenţă tehnică ;

42


Până în prezent, prin Programul SAPARD s-a asigurat implementarea a şase măsuri,

dintre care, trei măsuri au fost acreditate de către Comisia Europeana în cursul anului 2002 si

anume: Măsura 1.1 „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi

piscicole”, Măsura 2.1 „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale” si Măsura 4.2

„Asistenţa tehnică”.

1.1 Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole

Potenţialii beneficiari :

- asociaţii si grupuri de producători (cu personalitate juridică);

- societăţi comerciale cu capital 100% privat;

- în sectorul vinificaţie sunt sprijinite: asociaţiile, grupurile de producători şi

societăţile comerciale private care procesează numai soiuri nobile de struguri.

Tipurile de investiţii vizate :

- îmbunătăţirea şi optimizarea fluxurilor de producţie, prelucrare şi marketing al

produselor agricole si piscicole;

- crearea sau modernizarea reţelelor locale de colectare, a capacităţilor de

recepţionare, depozitare, condiţionare, sortare şi ambalare a produselor agricole

si piscicole.

Aceste investiţii vor contribui la accelerarea ameliorării standardelor naţionale prin

adaptarea progresivă la standardele comunitare în sectoarele: lapte şi produse lactate; carne

(taurine, suine, ovine, păsări) şi ouă; legume, fructe şi cartofi; prelucrarea strugurilor - soiuri

nobile pentru vin; peşte şi acvacultură şi produse de ostreicultură (stridii şi midii); cereale;

seminţe oleaginoase; zahăr, plante textile (in şi cânepă). În cadrul acestei măsuri sunt finanţate

proiecte a căror valoare totală eligibilă este cuprinsă între 30.000 şi 2.000.000 EURO.

43


CAPITOLUL 5

ROLUL FINANŢĂRII EXTERNE ÎN ROMÂNIA

5.1. Fondurile de investiţii

Fondul de investiţii este organism de plasament care are ca obiectiv mobilizarea

resurselor băneşti a unui număr mare de investitori şi plasarea lor în condiţii avantajoase

şi profitabile.

Fondul închis de investiţii este un organism de plasament colectiv în valori

mobiliare, constituit prin plasament privat şi care nu face răscumpărarea titlurilor de

participare.

Fondul mutual (Fond deschis de investiţii) este un fond de investiţii constituit prin

contract de societate civilă, cuprinzând atât totalitatea contribuţiilor băneşti ale

investitorilor, printr-o ofertă publică continuă de titluri de participare, cât şi activele

achiziţionate prin investirea unor astfel de resurse. Un fond mutual îşi răscumpără titlurile

de la membrii săi, la solicitarea acestora.

Un fond mutual se constituie din totalitatea contribuţiilor băneşti, obţinute prin

ofertă publică continuă de titluri de participare, la care se adaugă totalitatea activelor

achiziţionate prin investirea resurselor sub forma unui portofoliu diversificat de valori

mobiliare. Cu alte cuvinte, fondurile acumulează bani de la mai multe persoane, iar

administratorul desemnat investeşte aceşti bani în instrumente ale pieţei monetare,

obligaţiuni municipale şi/ sau corporatiste, acţiuni tranzacţionate pe piaţa bursieră,

precum şi în alte valori mobiliare, în funcţie de politica de investire declarată a fondului.

Profiturile realizate sunt redistribuite, prin răscumpărarea unităţilor de fond, aceloraşi

investitori. Pe acest principiu au funcţionat şi SAFI, şi FNI, cu menţiunea că, la vremea

respectivă, instrumentele de investiţii nu aveau o paletă atât de largă ca acum.

44


Administratorul transformă astfel activele monetare disponibile în active

financiare selecţionate în mod profesionist. Avantajele acestui tip de plasament constau în

faptul că investitorul se bucură de drepturi şi obligaţii egale indiferent de suma investită,

diversificarea plasamentelor duce la diminuarea riscului, iar transparenţa este destul de

ridicată. Ca să poată funcţiona, un fond mutual are un consiliu de încredere, o societate de

administrare, un depozitar care calculează valoarea titlurilor de participare şi pastrează

activele, şi un distribuitor care vinde titlurile de participare2.

Avantajele investiţiei într-un fond deschis de investiţii sunt :

mutualitatea – investitorii, indiferent de mărimea investiţiei, se bucură de

drepturi şi obligaţii egale. În plus, faptul că fondul investeşte sume mai

mari decât micii investitori conduce la obţinerea de condiţii de investire

mai bune (comisioanele plătite de administatorii fondurilor la bănci sau

pentru tranzacţiile efectuate pe bursă, sunt sensibil mai mici decât cele

plătite de o persoană fizică).

diversificarea investiţiei şi reducerea riscului – ceea ce se poate demonstra

cel mai bine cu zicala "să nu iţi pui toate ouăle în acelaşi coş" ;

management profesionist – alegerea investiţiilor făcute de fond se face de

către profesionişti, care dispun de cunoştinţele necesare. În plus, modul în

care aceşti profesionişti sunt plătiţi este corelat cu performanţă, ceea ce îi

stimulează să obţină randamente cât mai mari, în condiţiile reducerii

riscului investiţiei.

transparenţa – fiecare investitor are la dispoziţie prospectul fondului, care

cuprinde toate documentele după care funcţionează fondul. De asemenea,

fondurile sunt obligate să aducă la cunoştinţă investitorilor trimestrial

rapoarte privind activitatea lor, iar paginile web ale fondurilor precum şi

unele publicaţii, asigură zilnic informaţii cu privire la evoluţia fondurilor.

2 Vasilescu Ion, Romanu Ion – Investiţii, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag.362.

45


Funcţionarea unui fond presupune existenţa:

unei societăţi de administrare, care ia deciziile şi efectuează investiţiile;

pentru activitatea lui, administratorul este plătit din fond cu un comision

de administrare;

unui depozitar, ale cărui principale două meniri sunt: să păstreze în

siguranţă toate activele fondului şi să calculeze în mod independent

valoarea titlului de participare;

unui distribuitor, care vinde titluri de participare; conform legislaţiei

româneşti, distribuitori pot fi băncile comerciale sau societăţile de valori

mobiliare.

Dezavantajele investiţiei într-un fond sunt următoarele:

- Investitorii trebuie să suporte din câstigul lor sume necesare pentru plăţile din

fond, principalele categorii fiind: comisioane de administrare şi depozitare, a cheltuielilor

de emisiune şi publicitate, de audit.

- Fondurile mutuale se expun "riscului de administrare" pericolului ca

profesioniştii în investiţii, adică administratorul fondului, să obtină rezultate slabe. Acest

risc se poate elimina prin compararea evoluţiei mai multor fonduri şi, eventual,

penalizarea administratorului mai slab prin retragerea din fondul respectiv. Sau se poate

alege un "coş" de fonduri, caz în care dacă unul obţine performanţe mai slabe,

performanţele bune obţinute de celelalte fonduri se vor compensa şi se obţine în

ansamblu un rezultat bun.

Fondurile de investiţii se împart în două mari categorii: fonduri deschise de

investiţii şi fonduri închise de investiţii, diferenţa dintre ele fiind dată de modul în care

este organizată emisiunea unităţilor de fond. Fondurile deschise au o emisiune

permanentă de unităţi de fond, spre deosebire de cele închise, care nu au emisiune

continuă şi se adresează unui număr limitat de investitori. La fondurile deschise pot

subscrie permanent investitorii, indiferent de vechimea în fond, concomitent cu faptul că

unii investitori se retrag complet sau îşi răscumpără o parte din numărul de unităţi de

fond deţinute.

46


CAPITOLUL 6

STUDIUL DE CAZ: S.C. DUSTIM PROD S.R.L.

JUDEŢUL NEAMŢ

6.1. Prezentare general

S.C. DUSTIM PROD S.R.L. este o societate comercială cu capital integral privat, ce

are ca obiect de activitate producţia cărnii (exclusiv carnea de vită), obiect de activitate care a

fost păstrat până în present.

S.C. DUSTIM PROD S.R.L. se află in continuă dezvoltare, investiţiile efectuate pânâ în

present conferindu-i societăţii stabilitate şi siguranţă în obţinerea rezultatelor economico-

financiare, propulsand societatea între primele societăţi din Neamţ.

Implementarea noului proiect va determina schimbări structurale în modul de realizare

a obiectului societăţii asigurându-i acesteia competivitate în conformitate cu cerinţele actuale

ale dezvoltării economiei româneşti, pe linia integrarii in Uniunea Europeana.

Eficienţa finală a realizării acestei investiţii se va manifesta atât în beneficiul societăţii

(creşterea profitului) cât şi a zonei rurale (creşterea veniturilor bugetului local, a gradului de

ocupare a forţei de muncă, în contextul permanentei îmbunătăţiri a mediului), precum şi în

ridicarea standardului de viaţă al locuitorilor zonei prin creşterea veniturilor.

Faţă de activitatea prezentă, realizarea investitiei conduce la imbunatatirea

performantelor productiei, tehnic si calitativ. Din prezentarea proiectului tehnic rezulta

achizitionarea unor utilaje si linii tehnologice moderne si competitive. Produsele finite au un

nou mod de prezentare si promovare. Pe linia imbunatatirii calitative a produselor se va realiza

un laborator propriu de control permanent al calitatii produselor. Implementarea noului proiect

va tine seama de cerintele protectiei mediului.

Din analiza financiara a eficientei investitiei rezulta indicatori economici superiori fata

de cei existenti: profit net ridicat, reducerea costurilor pe unitatea de produs, cresterea ratei

rentabilitatii generale si pe produs, cresterea rentabilitatii capitalului investit, asigurarea unei

rate interne de rentabilitate superioare, realizandu-se o durata de recuperare a investitiei mica.

47


Rezultatele economice preconizate consider a fi realiste si realizabile, avand in vedere

si disponibilitatea aprovizionarii cu materii prime, cat si asigurarea desfacerii contractuale.

Acestea sunt bazate pe relatiile comerciale existente cat si pe orientarea spre noi parteneri de

afaceri.

Necesitatea finantarii investitiei este determinate de insuficienta fondurilor proprii ale

societatii pentru realizarea proiectului in conformitate cu scopurile propuse.

6.1.1. Obiectul studiului

S.C. DUSTIM PROD S.R.L are ca obiect de activitate productia, carnii de vita.

Activitatile curente desfasurate de firma sunt:

comercializarea animalelor;

prelucrarea si distribuirea carnii;

Societatea si-a inceput activitatea in anul 1997 cu un numar mic de animale.

In decursul celor 13 ani de functionare, societatea a suferit numeroase modificari,

ajungand sa aiba, in prezent un numar de produse ce le comercializeaza in mod curent.

Din evolutia numarului de sortimente reiese ca exista o serioasa preocupare de a ne

incadra in exigentele pietei si de a raspunde cerintelor unor categorii cat mai diverse de

consumatori. Specialistii nostrii sunt mereu in contact cu toate noutatile din domeniu, urmarind

continuu cresterea calitatii produselor, marirea termenelor de valabilitate si imbunatatirea

modului de prezentare, ambalare-etichetare. Toate acestea au determinat conducerea firmei sa

infiinteze un abator mixt, ovine, bovine si o sectie de vidare carne.

Scopurile urmarite prin realizarea studiului sunt in principal urmatoarele:

Determinarea fezabilitatii proiectului;

Evaluarea rentabilitatii afacerii;

48


6.2. Prezentarea activitatii societatii comerciale

Date generale privitoare la solicitant

Numele solicitantului:

S.C. DUSTIM PROD S.R.L

Numar inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului

J27/574 din 08.11.1997

Codul fiscal si autoritatea fiscala tutelara:

RO 9917571 Ministerul Finantelor – Directia Generala a Finantelor Publice prin Circa

Fiscala Orasul Neamt.

Forma juridica:

S.C. DUSTIM PROD S.R.L este o societate comerciala cu raspundere limitata (SRL),

infiintata in baza legii nr. 31/1991. Societatea a fost infiintata in anul 1997, avand ca obiect

principal de activitate productia, si comercializarea carnii de vita, obiect de activitate care a

fost pastrat pana in present.

Firma nu a suportat fuziuni, dizolvari, diviziuni sau cesiuni de parti sociale in perioada

de functionare 1997-2010.

Structura capitalului social si evolutia acestuia de la infiintare

S.C. DUSTIM PROD S.R.L este firma cu capital 100% privat.

Capitalul social initial subscris si varsat a fost de 515.000 lei, impartit in 100 de parti

sociale egale si indivizibile, avand o valoare nominala de 5000 lei fiecare, repartizate astfel:

Podolan Dumitru

Ciritel Mircea

Galita Constantin

49


Pe parcursul desfasurarii activitatii, societatea comerciala si-a majorat capitalul social

in mai multe etape:

Noiembrie 1998 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 900.000 lei

subscris si varsat;

o Decembrie 2007 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la

1.300.000 lei subscris si varsat;

o Ianuarie 2008 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la

2.200.000 lei subscris si varsat;

o August 2009 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 8.

800.000 lei subscris si varsat;

o Iulie 2010 – societatea comerciala si-a majorat capitalul social la 10.900.000

lei.

Administratorul societatii

Podolan Dumitru

Participatii la alte societati

Firma nu are participatii la nici o alta societate.

Adresa sediului social

Str. Dimitrie Leonida, Nr. 113 D, Jud. Neamt

Puncte de lucru:

Sectia de preparate carne si abator

Sectia mecanizare – reparatii utilaje Ferma de vaci – crestere vaciFerma de oi – crestere oi.

Utilaje

Toata gama de utilaje necesare pentru o activitate eficienta in toate domeniile in care ne

desfasuram activitatea.

50


Litigii

Societatea noastra nu se afla in litigii civile, comerciale, de munca, penale si

administrative cu nici o alta persoana juridical, fizica sau vreun organism al statului.

6.3. Cifra de afaceri

S.C. DUSTIM PROD S.R.L a inregistrat in ultimii 3 ani urmatoarele cifre de afaceri:

2007: 70980600 mii lei

2008: 49551791 mii lei

2009: 41005840 mii lei

Aceasta evolutie a cifrei de afaceri reflecta in mare masura evolutia agentilor economici

autohtoni. Piata de desfacere cunoaste la ora actuala o tendinta de dezvoltare atat cu privire la

calitatea produselor cat si a cererii.

In present, peste 70% din produse sunt din import, productia autohtona inregistrand

uneori vanzari pozitive, alte ori negative. Principalii factori care determina evolutia preturilor

sunt nivelul preturilor la utilitati (energie electrica, combustibili) si pretul animalelor vii.

6.4. Management si resurse umane

Conducerea societatii este asigurata de Adunarea Generala a Actionarilor, care

numeste managerul general si managerii: de productie, ethnic, financiar si zootehnic.

In conditiile dezvoltarii continuue a firmei, personalul acesteia a crescut de la 8

salariati in 1997 la 58 de salariati in iunie 2010.

Pregatirea profesionala a personalului firmei se prezinta astfel:

Studii superioare -10 de persoane

Pregatire medie de specialitate - 20 de persoane

Muncitori –28 de personae.

Pentru atingerea obiectivelor exista resursele umane manageriale necesare.

51


6.5. Situatia patrimoniului

Performanta financiara a solicitantului se prezinta astfel:

Indicator 2009 2008 2007

Cifra de afaceri, din care 70980600 49551791 41005840

Productia vanduta 70970600 49551791 41005840

Rezultatul din exploatare 5476217 3708401 3149527

Profit net (pierdere) 3173925 335781 86292

Active totale 40526434 29120066 25075545

Active circulante-total 27338619 20156912 16919323

Datorii pe termen scurt 16363391 17030948 13322209

Capital social 11100000 2200000 2200000

Total datorii, din care: 16363391 17030948 13322209

Datorii cu personalul si asigurarile sociale

1477550 1458010 315715

Datorii la bugetul de stat 225631 62218 319431

Credite bancare pe termen lung si mediu

0 0 0

Pe baza acestei situatii patrimoniale se pot calcula o serie de indicatori, dupa cum urmeaza:

Rata lichiditatii patrimoniale (RLP)

RLP = (Active circulante/Datorii totale)*100

Anul 2009 2008 2007

Indicator 167.07 118.35 127.00

Rata lichiditatii patrimoniale inregistreaza un ritm descendent.

Rata datoriilor (RD)

52


RD = (Datorii totale/Total activ)*100

6.6. Necesitatea proiectului

6.6.1. Prezentarea proiectului de investitii

S.C. DUSTIM PROD S.R.L. isi propune sa mai achizitioneze un abator (abatorizarea

animalelor pentru productie proprie de preparate din carne cat si pentru vanzare), si sa

infiinteze o sectie de prelucrare a carnii. Dintre ofertele primite, cea mai avantajoasa este cea a

firmei Mayer, dar decizia finala va fi luata dupa obtinerea creditului.

Capacitatea abatorului va fi de:

40000 capete porcine/an in greutate cuprinsa intre 100-110 kg in viu

4500 capete vita /an in greutate medie de 400 kg/cap in viu

50000 capete miei/an totalizand o greutate anuala de 750 t carne in carcasa

Capacitatea de prelucrare in sectia de produse din carne este de 20 t/zi – respectiv 3840 t

preparate /an.

Nr. Crt.

Denumire grupa produse

Ponderea in total productie %

1 Carne de bovine, porcine, ovine

20

2 Salamuri 383 Carnati 104 Afumaturi 85 Specialitati 156 Tobe, Cartabos, Lebar 9

Marcarea se face computerizat cu anumite inscriptionari. Depozitarea se face in

spatii frigorifice la temperaturi cuprinse intre 00 si 40C. Ambalarea se va face in caserole

de plastic pentru carne proaspata si folie termocontractibila pentru produsele din carne.

53

Anul 2009 2008 2007Indicator 40.38 58.49 53.13


Abatorizarea – animalele vii se receptioneaza in zona staulelor, prin numarare,

cantarire si aplicarea crotariilor de identificare la bovine.

Sacrificarea porcinelor

Sacrificarea taurinelor

Sacrificarea ovinelor

Transarea carcaselor – se realizeaza pe piese anatomice dupa care se va face

sortarea carnii pe calitati. Carnea astfel sortata va fi trimisa o parte la ambalare

pentru vanzare in stare proaspata si restul la sectia de preparate din carne.

In vederea desfasurarii activitatii in conditii de siguranta privind calitatea factorilor de

mediu in zona amplasamentului se vor lua urmatoarele masuri, impuse prin acordul de mediu:

Monitorizarea continua a consumului total de apa;

Monitorizarea evacuarilor de apa uzata, deseuri si subproduse;

Efectuarea anuala a unei determinari privind concentratiile poluantilor la emisie pentru

centrala termica si calibrarea arzatorului;

Construirea unei statii de epurare a apelor uzate;

Materiile prime utilizate in procesul de productie sunt:

Animale vii din specia porcina, taurina si ovina, care vor proveni atat din productie

proprie, cat si de la societati comerciale si crescatori privati;

Condimente si aditivi: se vor prefera furnizorii stabili cu care societatea are vechi relatii

de colaborare;

Ambalaje;

Desfacerea produselor se va realiza si pe vechile canale de distributie constituite din

magazine alimentare mari si beneficiarii vechi, dar piata pe care o dorim dupa definitivarea

proiectului este piata de desfacere a supermarketurilor.

54


6.6.2. Costuri investitionale

Costurile totale pentru realizarea acestui proiect sunt estimate la 1.988.030 Euro.

Aceasta suma va fi finantata astfel:

Surse proprii ale S.C. DUSTIM PROD S.R.L. 598.030 Euro

Credite acordate de BCR 400.000 Euro

Ajutor financiar nerambursabil in valoare de 990.000 Euro.

6.6.3. Analiza economico-financiara in perspectiva

Proiectul urmeaza sa se realizeze in perioada noimbrie 2010 - ianuarie 2011,

finalizandu-se in decurs de 13 luni.

Capacitatile de productie in unitati fizice:

Indicator 2012 2013 2014 2015 2016

I II III IV I II III IV

Grad de utilizare a capacitatii

60 65 65 70 80 80 80 80 85 90 100

6.6.4. Analiza costurilor

Categorii de cheltuieli Valoare cheltuieli

1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului

6700

2 Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului

17153

3 Cheltuieli pentru investitia de baza, din care: 1876604

3.1 Lucrari pentru constructii noi si modernizari 668752

Cladiri pentru procesare 532332Cladiri conexe investitiei de baza pentru protectia mediului

136420

55


3.2 Noi utilaje, instalatii, , echipamente, tehnologii, inclusiv costuri de instalare pentru:

1207852

1. Procesare, imbuteliere, marcare, etichetare 704835

2. Utilitati: electricitate, comunicatii, telecomunicatii, gaze, apa, canalizare

189996

3. Testarea si controlul calitatii 332854. Protectia mediului: evacuarea, reciclarea si pomparea reziduurilor

279736

4 Valoarea onorariilor platite arhitectilor, inginerilor, consultantilor, valoarea taxelor legale, studii de fezabilitate

21090

5 Cheltuieli pentru avize, acorduri aferente organizarii de santier

8453

6 Alte cheltuieli 80307 Cheltuieli diverse si neprevazute (max 5%) 50000

Total valoare proiect 1988030

6.6.5. Plan de rambursare a creditului

Valoarea creditului este de 400.000 Euro, cu o dobanda anuala de 10%, pe o durata de 3

ani. Banca Comerciala Romana acorda o perioada de gratie de 1 an, rata trimestriala fiind

stabilita la 50.000.

Perioda Rest de plata

Dobanda datorata

Rata de credit

Sold Dobanda cumulata

Rata cumulata

Total rata +dobanda cumulata

Tr. I 400. 000 10.000 - 400.000 10.000 - 10.000Tr. II 400. 000 10.000 - 400.000 20.000 - 20.000Tr. III 400. 000 10.000 - 400.000 30.000 - 30.000Tr. IV 400. 000 10.000 - 400.000 40.000 - 40.000

Total an 2003

- 40.000 - - - - 40.000

Tr. I 400.000 10.000 50.000 350.000 50.000 50.000 100.000Tr. II 350.000 8.750 50.000 300.000 58.750 100.000 158.750Tr. III 300.000 7.500 50.000 250.000 66.250 150.000 216.250Tr. IV 250.000 6.250 50.000 200.000 72.250 200.000 272.500

Total an 2004

- 32.500 200.000 - - - 272.500

Tr. I 200.000 5.000 50.000 150.000 77.500 250.000 327.500

56


Tr. II 150.000 3.750 50.000 100.000 81.250 300.000 381.250Tr. III 100.000 2.500 50.000 50.000 83.750 350.000 433.750Tr. IV 50.000 1.250 50.000 - 85.000 400.000 485.000

Total an 2005

- 12.500 200.000 - 485.000

TOTAL - 85.000 400.000 - - - 485.000

6.7. Proiectii financiare pentru urmatorii trei ani

Proiectiile financiare pentru urmatorii trei ani se refera la :

Prognoza vanzarilor (si evolutia utilizarii capacitatilor de productie);

Proiectia contului de profit si pierdere;

Analiza pragului de rentabilitate;

Calculul venitului net;

Calculul venitului net actualizat;

Fluxul financiar;

Prognoza vanzarilor (si evolutia utilizarii capacitatilor de productie)

Indicator 2012 2013 2014

I II III IV

Afumaturi 17314 17314 18550 18551 71729

Prospaturi 435320 437299 437299 437299 1747217

Salamuri 374103 375804 375804 375804 1501515

Specialitati 25043 25043 27826 27826 10573

Subproduse 12985 12985 13913 13914 53797

Carcasa oaie 0 0 0 0 0

Produse secundare 0 0 0 0 0

Total 864765 868445 873392 873394 3384831 3384831

Analiza pragului de rentabilitate

57


Nr. Crt.

Indicatori 2012 2013 2014

1 Grad de utilizare a capacitatii proiectate

65 80 85

2 Venituri totale 5058441 6230448 6614507

3 Cheltuieli totale, din care: 4346981 5310668 5631895

3.1 Cheltuieli fixe 171036 171036 171039

3.2 Cheltuieli variabile 4175945 5139632 5460856

4 Profit net 497202 660124 714675

5 Surse proprii de dezvoltare pentru proiect

624078 787000 841552

6 Capital social 39060 39060 39060

7 Capital propriu 1292140 1455062 1509613

8 Rate credit + dobanzi pe termen mediu

128990 119086 109182

9 Credit pe termen mediu 317880 238410 158940

10 Capital permanent (7+9) 1610020 1693472 1668553

11 Marja profitului (4/2)*100=%

9.83 10.60 10.80

12 Rata rentabilitatii financiare (4/7)*100=%

38.48 45.37 47.34

13 Rata de rentabilitate interna a proiectului de investitii

0.16

Fluxul de numerar previzionat

58


Specificatie 2012 2013 2014

I II III IV

1. Venituri (fara TVA) 1167843 1264744 1264744 1362110 6230448 6614507

costuri de productie 1006439 1086745 1086745 1167052 5310668 5631895

amortizare 31719 31719 31719 31719 126678 126678

Venituri inaintea impozitarii

149024 165629 165629 182678 880164 952900

Dobanda la credite pe termen scurt

Rambursare credite pe termen scurt

Impozit pe profit 37256 41410 41410 45670 220040 238225

Profit net 111768 124213 124213 137008 660123 714675

Amortizare 31719 31719 31719 31719 126876 126876

2. Flux de numerar net din exploatare

143487 166932 166932 168727 787000 841552

Finantari externe nerambursabile

990000

Credite pe termen lung sau mediu

397350

Surse proprii 600680

Flux de numerar brut 2131517 166932 166932 168727 787000 841552

Valoarea investitiei 1980000

Rambursare credite pe termen lung

0 0 0 79470 79470 79470

Dobanda la credit pe termen lung

12380 12380 12380 12380 39989 29876

Alte plati (taxe, impozite, diverse)

94050 94050 94050 94050

Total iesiri 2086430 106530 106530 185900 119087 109182

Cash Flow net 45087 49705 49705 -17173 667915 732370

Proiectia contului de profit si pierdere

59


Nr. Crt.

Denumire 31.12.2008 31.12.2009 31.12.2010

1 Venituri din exploatare 3485250 3485250 3485252

2 Cheltuieli pentru exploatare 3385484 3385484 3385484

3 Rezultatul din exploatare 99766 99766 99768

4 Venituri financiare 0 0 0

5 Cheltuieli financiare 37100 37100 37100

6 Rezultatul financiar -37100 -37100 -37100

7 Venituri exceptionale 0 0 0

8 Cheltuieli exceptionale 0 0 0

9 Rezultatul exceptional 0 0 0

10 Venituri totale 3485250 3485250 3485252

11 Cheltuieli totale 3422584 3422584 3422584

12 Rezultatul brut 62666 62666 62668

13 Impozit pe profit 15667 15667 15667

14 Profitul net 46999 46999 47001

Proiectiile efectuate evidentiaza ca afacerea este rentabila, cu venituri totale si nete in

crestere, profitul net obtinut crescand de la 497202 Euro in 2012, la 660124 Euro in 2013 si la

714675 Euro in 2014. Fluxul financiar este pozitiv pe intreaga perioada, facand posibile

efectuarea integrala si la timp a platilor aferente activitatilor S.C. DUSTIM PROD S.R.L.

CONCLUZII

60


În anul 1990, situaţia financiară externă din câteva ţări est europene devenise destul de

precară. Încă din anii anteriori, datoria externă crescuse ameţitor iar rezervele valutare s-au

diminuat. La începutul acestei perioade, Ungaria şi România conduceau în clasamentul ţărilor

central şi est europene în privinţa nivelului datoriei externe (aproximativ 10 miliarde de dolari

SUA la acea dată). În materie de dezvoltare economică aceste ţări se situau şi încă se mai află

la mare distanţă de restul ţărilor din Europa.

Intrările de fluxuri financiare au oferit posibilitatea refacerii rezervelor oficiale ale

acestor ţări. Asistenta financiară a fost acordată în principal de instituţiile financiare

internaţionale, UE şi donatori bilaterali. În cazul României fluxurile financiare au fost

direcţionate către sectorul infrastructurii şi dezvoltarea acestuia, dar şi către dezvoltarea

sectorului privat.

Avantajele şi rezultatele economice înregistrate de economia românească în anii de

derulare a reformelor, ani în care economia românească a beneficiat de ajutor financiar

important, sunt evidente. Cele mai importante ar putea fi: o creştere economica in jur de 5% pe

an în ultimii 5 ani, scăderea inflaţiei, menţinerea şomajului la cote rezonabile, menţinerea

deficitului bugetar la cote scăzute, creşterea semnificativă a comerţului cu UE şi a investiţiilor

din ţările comunitare, accesul sporit al lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă din ţările

UE şi mai ales nivelul ridicat al intrărilor valutare generate de aceştia, asistenţa economică

semnificativă primita din partea UE şi a organismelor financiar monetare.

Tratatul de aderare la UE semnat de România în aprilie 2005, care reflectă rezultatul

negocierii a 31 de capitole, acoperind întreaga arie a domeniilor economico-sociale,

prefigurează, de fapt, trecerea într-o altă faza, mai aprofundată, mai structurată.

Analizele economice pun în evidenţă efecte benefice ale liberalizării serviciilor,

capitalului şi forţei de muncă, sporirea semnificativă a asistenţei nerambursabile a UE către

România şi este de aşteptat un impact economic pozitiv al aderării României la UE. Sunt însă

de aşteptat şi costuri, care vor fi distribuite neuniform la nivelul societăţii şi a diferitelor zone

geografice, nefiind clar în ce măsura România va fi pregătită instituţional şi managerial să

valorifice fondurile structurale ale UE care îi vor fi puse la dispoziţie după aderare şi în ce

măsură acestea vor corespunde nevoilor multiple ale României.

BIBLIOGRAFIE

61


1. Anghelache, C. „România 2001. După 11 ani de tranziţie”, Ed. Economică, 2001

2. Anghelache, C. „România 2002. Starea economică la început de mileniu”, Ed.

Economică, 2002

3. Anghelache, C. „România 2004. Starea economică. Evoluţii semnificative”, Ed.

Economică, 2004

4. Badrus, Ghe. „Globalizare şi management”, Ed. Economică, 2001

5. Beziaş, J. „Relaţiile internaţionale de la mijlocul secolului al XXI-lea”,

Institutul European, 2003

6. Câmpeanu, Virginia „Analiza comparativă a ţărilor central şi est europene candidate

la aderare”, Institutul de Economie Mondială, 2004

7. Cheibaş, Ruxandra „Respecializarea ţărilor în tranziţie şi reorientarea fluxurilor

comerciale”, Ed. Litera, 2002

8. Constantinescu,

D.A. (coord.)

„Tranziţia la economia de piaţă”, Ed. Naţională, 2001

9. Creţoiu, Ghe. „Economie Mondială”, Ed. Porto Franco, 2001

10. Drăgan, Gabriela „UE între federalism şi interguvernamentalism. Politici comune

ale UE”, Ed. Economică, 2005

12. Dumitrescu, S.

(coord.)

„Construcţia europeană. Uniunea Europeană”, Ed.

Independenţa Economică, 2005

14. Gilpin, R. „Economia mondială în secolul XXI”, Ed. Polirom 2004

15. Mazilu, D. „Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene”,

Ed. Lumina Lex, 2001

16. Mureşan, D.

Mureşan, Maria

„Istoria economiei”, Ed. Economică, 2000

17. Profiroiu, M.,

Popescu, Irina

„Politici europene”, Ed. Economică, 2003

18. Puiu, O. „Politici economice internaţionale”, Ed. Independenţa

Economică, 2000

19. Rujan, O. „Economie internaţională”, Ed. Economică, 2004

20. Sută, N. (coord.) „Comerţ internaţional şi politici comerciale”, Ed. Independenţa

Economică, 2000

62


21. *** „Conjunctura economiei mondiale 2004”, Institutul de

Economie Mondială, 2005

22. *** „Tendinţe în evoluţia conjuncturii economice a ţărilor OCDE în

2004 şi previziuni pentru 2005”, Institutul de Economie

Mondială, 2005

23. *** „România: Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2003-

2004”, PNUD, 2004

24. *** Colecţia de reviste „Tribuna Economică”, (2005-2006)

25. *** www.ziarulonline.ro

26. *** www.guv.ro

27. *** www.mfinante.ro

28. *** www.mie.ro

29. *** www.mae.ro

30. *** www.infoeuropa.ro

31. *** www.fmi.ro

32. *** www.imf.org

33. *** www.ocde.org

63

lucrare de licenta - teorie şi studiul de caz

Documents