masajul tisular profund
TRANSCRIPT
MASAJUL TISULAR PROFUND – TERAPIA DE ELIBERARE MIOFASCIALĂ
[DEEP TISSUE MASSAGE – MYOFASCIAL RELEASE THERAPY]
INTRODUCERE
Terapia de eliberare miofascială (TEM) / masajul tisular profund, reprezintă o
colecţie de abordări şi tehnici care se centrează pe eliberarea restricţiilor de mişcare
care îşi au originea la nivelul ţesuturilor moi ale corpului. În timp ce masajul suedez se
adresează doar muşchilor, TEM se adresează fasciei, ţesutul care înconjoară şi leagă
muşchii, oasele, organele interne. TEM tratează organismul în întregime şi este tintită
pe eliberarea tensiunii la nivelul fasciilor, ca o cale de a restaura balanţa corpului şi a
sistemelor lui.
Beneficiile pot fi diferite. Pot fi efecte corporale directe: scăderea durerii,
îmbunătăţirea performanţei elastice, creşterea fleibilităţii, uşurarea mobilităţii, o postură
mai bună. Scopurile şi efectele idirecte includ: eliberarea emoţională, relaxare profundă,
sau sentimente generale de apartenenţă şi stare de bine. MTF abordează restricţiile
tisulare şi modalitatea lor de interacţiune cu postura şi mişcarea.
Metodele TEM se centrază în mod special asupra modalităţilor în care obiceiuri
posturale, activităţi specifice sau chiar lipsa de activitate, sau compensări din
traumatisme anterioare, au ca o rezultantă stressul cronic şi ocolirea nivelelor complecte
de mobilitate. La rândul lor, consecinţele acestora vor fi unităţi motorii mai mici şi
aderenţe între straturile de fascii.
Fascia reprezintă definiţia structurală pasivă a corpului nostru. Aderenţele sunt
locuri unde straturi separate de fascii sau fibre s-au legat disfuncţional. Aplicarea de
forţe controlate şi ţintite intr-o anumită direcţie, acţionează ca o întindere sau elongare a
structurilor musculare şi miofasciale, cu scopul de a restaura calitatea de
fluid/lubreficator a ţesutului fascial, mobilitatea ţesuturilor şi mobilitatea normală a
articulaţiilor. (ne referim la limitarea de mobilitate articulară prin elementele moi
extraarticulare şi nu a celor articulare.)
Erik Dalton, un autor şi instructor de Rolfer şi terpie corporală, a descris
societatea noastră ca “dependentă de flexie”, şi are punctul de pornire în tranziţia de la
munca activă, la munca de tip sedentar, predominant în şezut.
Independent de traumatismele acute unde sursa durerii este clară, sursa durerilor
şi a limitărilor reprezintă efectul pe termen lung al poziţiilor cronice flexate (scurtate).
1
Legea lui Wolff (adaptarea oaselor la modele repetitive de forţe aplicate) aplicată la
toate ţesuturile moi – sugerează că toate ţesuturile conjunctive îşi caută homeostazii
potrivite stressului care le-a fost aplicat. Ţesuturile care în mod obişnuit sunt menţinute
în poziţie scurtată se vor scurta şi vizează atât celula musculară cât şi elementele
colagene ale fasciei care susţine muşchiul. Lipsa de mişcare şi a stressului prin
tensiunea de încărcare şi a opoziţiei gravităţii, vor favoriza apariţia aderenţelor şi a
fibrozelor. Antagoniştii muşchilor cronic activaţi vor deveni suprasolicitaţi, sau neurologic
inhibaţi, devin fibrotici şi slabi. În final apare durerea şi disfuncţia – simptome cărora
TEM se adresează printr-o combinaţie de presiuni aplicate direct prin refacerea unor
reflexe neurologice şi reânvăţarea potenţialului de mişcare. Deoarece organismul uman
reprezintă o colectie de sisteme interactive - ţesuturile de legătură, nervoase, chimice-
imune şi emoţionale – beneficiază de căi multiple de abordare, pe care le putem
combina pentru a obţine modificări pozitive.
ISTRIC
Termenul eliberare miofascială reprezintă un termen generic. TEM reprezintă un
termen “umbrelă” utilizat pentru a descrie modalităţi diferite de abordare, cu variaţii
considerabile în filozofie şi tehnică, împărţind un scop final comun de eliberare a
restricţiilor fasciale. În funcţie de tipul de practică şi clienţii cărora le erau destinate,
tehnici diferite au avut grade de succes diferite. Orice tehnică se aplică pentru eliberarea
fasciei, reprezintă o terpie de eliberare miofascială, dar ceea ce merge bine pentru un
client nu este sigur că va merge şi la altul.
Tehnicile folosite pentru eliberarea restricţiilor fasciale sunt diferite de cele
aplicate în disfuncţiile musculare.
Se consideră că termenul de “myofascial release” – eliberare miofascială - a fost
introdus de Robert Ward în anii 1960. În acei ani, de studiul consacrat asupra fasciei şi
TEM s-a ocupat John F Barnes, un fizioterapeut cunoscut. El considera fascia ca veriga
lipsă în abordarea medicală tradiţională a durerii. El consideră că durerea cronică nu
poate fi ameliorată pe termen lung fără tratarea fasciei, element structural răspândit
între toate structurile anatomice ale corpului. Barnes a dezvoltat o abordare care
combină TEM cu terapia craniosacrată. În practica curentă medicii abordează durerea
ca şi simptom şi se centrează mai puţin asupra originii acesteia. Se ignoră sistemul
fascial ca şi sursă potenţială a durerii şi disfuncţiei, şi astfel ei nu se adresează
problemei care întreţine durerea cronică. Modalitatea de abordare este de obicei
2
farmacologică şi se obţin doar ameliorări pe termen scurt ale simptomelor deoarece
obstacolele, restricţiile şi deformările de la nivelul fasciei rămân necorectate.
Barnes consideră că evaluarea şi terapia miofascială ar trebui să fie incorporate
în tratamentul medical al sindroamelor dureroase ca să se obţină rezultate pe termen
lung de eliberare de durere.
În fapt rădăcinile TEM ar putea fi găsite şi în secolul al XIX-lea la aplicarea
tehnicilor de osteopatie, iar importanţa fasciei în mobilitateaşi flexibilitatea structurilor
tisulare a fost studiată şi aplicată şi în alte tehnici de terapie corporală tip Rolfing,
craniosacrată, etc.
Toate aceste tehnici au la bază « conceptul de idiokinezie » care ne spune că -
modalitatea în care noi ne percem poziţia socială şi modalitatea în care ne afectează
imginea de sine, are efecte profunde asupra modelelor de postură şi mişcare. Şi invers,
postura şi mişcarea au consecinţe asupra imaginii corporale şi a prestigiului personal.
Dacă se reuşeşte prin tehnicile de terapie corporală modificarea percepţiei corporale,
atunci acea persoană se va schimba în bine.
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE PENTRU SUSŢINEREA TEM
Pentru a înţelege mecanismele şi beneficiile TEM, se începe cu cunoştiinţe
despre fascie şi sistemul fascial şi cum diferă de ţesutul muscular.
Te poţi gândi la fascie ca la ceva asemănător cu o folie de plastic, dar de
consistenţă voalată, alunecoasă (asemănător cu ţesutul care înconjoară pieptul de pui
fără piele). Acest ţesut furnizează organismului forţă, sprijin, elasticitate şi amortizare.
Protejează organele şi furnizează contur membrelor. În plus, reprezintă o învelitoare
care contribuie la conservarea căldurii corporale. Fig.1
Fig.1. Sistemul fascial superficial al corpului
TEM prin faptul că împiedică fascia să adere prea intim şi prea rigid la ţesuturile
musculare, poate elimina durerile fizice vechi şi chiar ameliora tensiunea mentală.
Ţesutul fascial este răspândit peste tot în organism. Se înfăşoară în jurul
muşchilor şi pătrunde printre ei dându-le formă şi sprijin. Împachetează toate organele,
venele şi arterele. Se adună la capătul muşchilor pentru a forma tendoane care se
inseră la nivelul oaselor. Fără fascie şi suportul pe care-l crează în asemenea zone cum
ar fi regiunea plantară, tractul iliotibial de-a lungul genunchiului şi feţei laterale a
coapsei, la nivelul regiunii lombare, muşchii ar fi în situaţia de a sta în permanentă
contractaţi, o situaţie epuizantă, doar pentru a menţine corpul în rectitudine.
3
Fibrele fasciale acţionează pentru crearea şi sprijinirea formei de bază a
ţesuturilor noastre. Adaptabilitatea fasciei poate fi atât favorabilă cât şi defavorabilă.
Corpurile noastre aparent statice în structură, sunt intens adaptabile atât la ceea ce
facem cât şi la ceea ce nu facem. Ne adaptâm în permanenţă la stressurile la care sunt
supuse ţesuturile în timpul mişcării, la posturile habituale pe care le adoptăm în
condiţiile forţei gravitaţionale a pământului. Capacitatea de adaptare în timp, permite
întăriri structurale atât la nivelul oaselor cât şi la nivelul ţesuturilor moi, exemplu
alergătorii la distanţă. Creşterea prea rapidă a activităţilor, cu >10% pe săptămână, nu
va oferi timpul necesar modificărilor adaptative şi va conduce la tendinoze, falimentul
ţesutului conjunctiv, fracturi de stress, rupturi musculare. În mod egal şi inactivitatea şi
stressul cronic disfuncţional pe termen lung, vor determina ţesuturilor noastre adaptări
de tip disfuncţional, rezultând atrofia, fibroza, ţesuturi scurtate, aderenţe între ţesuturi.
Fascia acoperă fiecare muşchi, fiecare fascicul muscular şi se extinde chiar la
nivel celular. Îconjoară fiecare celulă în organism unde este prezent lichidul interstiţial.
Acesta conţine trombocite, limfă şi substanţe vitale. Deoarece fascia joacă un rol major
în circulaţia fluidelor vitale organismului şi deoarece înconjoară totul atât de complect
încât dă organismului formă, este important să i se menţină sănătatea.
Când este sănătoasă, fascia este bine hidratată şi menţine apa la nivel celular.
Ea este maleabilă şi se mişcă liber în timpul mobilizărilor. Starea de hidratare a fasciei
permite schimburile nutritive şi a produşilor de metabolism.
Când nu este sănătoasă şi hidratată aşa cum se întâmplă datorită stressului
mecanic sau traumatismelor, fascia devine rigidă, fibrotică şi aderentă la ţesuturile
profunde. Ca o consecinţă, mobilitatea se va altera şi va rezulta un proces de
degenerare. În această stare, fascia nu este uşor de stors prin procedeele de masaj. Ea
poate deveni tare ca piatra pe măsură ce se lipeşte de celule, muşchi, oase şi organele
care le înconjoară. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla în interiorul dumneavoastră când fascia
se întăreşte, îngrămădindu-ţi muşchii, celulele şi organele şi nu mai acţionează ca un
amortizor confortabil şi maleabil.
Fascia amortizează, separă şi sprijină
Fascia reprezintă o substanţă care ne protejează de agresiunile externe
amortizându-le, dă formă şi contur corpului nostru, ne separă muşchii, chiar şi celulele,
sprijină muşchii, oasele, chiar şi organele interne.
4
Una din funcţiile importante ale fasciei este de a funcţiona ca şi absorbant de
şocuri. Fascia sănătoasă preia energia şi acţionează ca un amortizor. Capacitatea ei de
a se transforma de la o consistenţă solidă la una de tip gel, este ceea ce face să
realizeze amortizarea.
Fascia îşi obţine calităţile din substanţele pe care le conţine:
1. colagenul – reprezintă o proteină şi furnizează rezistenţa de a limita
hiperextensia.
2. elastina – o altă substanţă proteică, asemănătoare “cauciucului”, absoarbe
mişcarea. Elastina conţine fibre paralele şi sunt situate în zonele unde
elasticitatea este necesară, cum se întâmplă la nivelul pielii şi a arterelor.
3. gelul complex de polizaharide – o substanţă gelatinoasă care umple spaţiul dintre
fibre. Serveşte la câteva funcţii importante: absoarbe forţele compresive ale
mişcării, lubrefiază colagenul, elastina, fibrele musculare, astfel încât ele se pot
mişca unele în raport cu altele, cu frecare minimă.
Fascia protejează organele de dispersia impactelor subtile asupra structurilor
fizice. Acest proces protejează structurile fizice de stressul mecanic.
Prin structura ei plastică, fascia se adaptează corespunzător la mişcările şi la
modificările din organism. De fapt fascia este implicată în toate aspectele mişcării.
Impactul de forţe nu este prea bun asupra structurilor tisulare, astfel încât gelul
de substanţă interstiţială poate absorbi şocurile din mişcările bruşte sau forţele
compresive, dispersând impactul în întregul corp. Deci fascia reprezintă un sistem de
suport pentru tendinţa corpului de a se îndrepta. Sprijină şi facilitează contracţia şi
mişcările muşchilor, sprijină oasele într-un echilibru dinamic cu ţesuturile moi, dând
structură şi sprijin.
Dacă fascia este restricţionată în momentul traumatismului, sau dacă forţa este
prea mare, impactul nu poate fi dispersat cum trebuie şi anumite zone vor fi
suprasolicitate. O fascie care nu poate ceda suficient poate suferi leziuni severe.
Totul este conectat
Fiind peste tot şi acoperind totul în corp, indifernt că este mare sau mic şi prin
faptul că este gelatinoasă, plicaturabilă, tridimensională şi puternică, fascia este în
întregime interconectată. Este ca o reţea imensă, aerată, posibil de răsucit. Deoarece
este interconectată, lipirea sau înţeparea fasciei în orice zonă va afecta alte părţi ale
5
corpului. Fascia acţionează ca un pulover gros tricotat care se află între piele şi oase fig
9.2. o agăţare a tricotajului va afecta de ambele părti şi la distanţă. Această agăţare
poate cauza cuplarea structurilor de dedesubt, rezultând modele de durere care sunt la
distanţă de locul original.
Fascia anormală – nu este ceva aşa de distractiv
Dacă fascia intră într-o situaţie anormală, se poate dezvolta o postură proastă şi
chiar dezalinieri structurale. Fascia afectată poate să se erodeze, să se calcifice sau să
cristalizeze. Poate dizloca chiar oase din poziţia lor normală. Vasele de sânge şi nervii
se pot încăleca.
Fascia anormală poate cauza toxicitate răspândită şi durere. Când sistemele
organismului se sufocă deoarece fascia este prea strâmtă în jurul lor, ţesuturile moi
devin deprivate de apă, oxigen şi substanţe nutritive, ajungându-se la situaţia de
ischemie. Ischemia face ca zonele deprivate de oxigen să fie sensibile la atingere.
Fascia anormală poate fi cauză de pierdere a flexibilităţii, de tulburări de mers, de
dizlocare de organe şi chiar posturi consumatoare de energie, toate determinând
oboseală şi depresie. În esenţă, fascia anormală poate grăbi procesul de îmbătrânire. Şi
şi mai rău – sau poate la fel de rău, depinde de punctul tău de vedere, - problemele
create de fascia anormală şi netratată includ închistarea emoţională şi modele de ţinută
protective, care sunt asociate cu dependenţă, depresie şi dizabilitate.
Ce se întâmplă prin tratament de eliberare miofascială?
Decât să se ia o atitudine pasivă (aşa cum se întâmplă la masajul suedez sau
masajul de drenaj limfatic), tu ca şi client în TEM eşti un participant activ. Clientul şi
masseurul îşi planifică împreună desfăşurarea tratamentului într-o manieră de
colaborare. Clientul rămâne activ în timpul tratamentului oferind informaţii terapeutului
asupra locvalizării durerii, intensiţăţii neceasare şi a duratei atingerii terapeutice.
Rolul activ al clientului în procesul de masaj miofascial se poate extinde nu numai
la eliberarea de durerea fizică şi starea de tensiune, ci şi la sentimente de întărire
referitoare la starea lui de sănătate şi generală de bine. Fiind un participant activ la
procesul terapeutic şi de vindecare, pacientul dobândeşte sentimente de întărire şi se
simte mai puţin victimă din cauza durerii fizice şi psihice. Se parcurge un drum lung,
clintul fiind ajutat să depăşească faza de autodenigrare, modelele de gânduri şi emoţii
negative.
6
Evaluarea şi tratamentul în eliberarea miofascială
Eliberarea miofascială este o abordare a întregului corp care ajută ca diferite părţi
ale corpului să lucreze împreună, în armonie. Când o parte a corpului este traumatizată,
greşit tratată, suprautilizată sau neglijată, ea devine izolată şi neglijată de restul corpului.
Eliberarea miofascială asigură un mecanism prin care aceste malfuncţionări, părţi
rejectate, sunt bine venite inapoi, la restul corpului. Masseurul, prin manevre blânde,
persistente, centrate pe eliberarea fasciei, relaxarea ei, semnalizează corpul să-şi
integreze părţi separate într-un întreg sistem de funcţionare. Reintegrarea corporală
reprezintă un obiectiv esenţial în procesul de eliberare miofascială.
Faza de evaluare
Pentru ca clientul şi terapeutul să-şi atingă scopurile oferite de această
modalitate tereutică, ei trebuie să se pună de acord asupra obiectivului acestei munci,
să ajungă la o înţelegere comună asupra rezultatelor posibile şi să-şi facă un contract
referitor la actul terapeutic. Contractul este important deoarece oricare ar fi
anormalităţile fasciei clientului, ele nu s-au dezvoltat peste noapte. Ele sunt întărite mult
prea adânc pentru a fi corectate doar într-o şedinţă terapeutică.
Nu este neobişnuit printre clienţi să nu simtă nici un efect cel puţin 24 de ore
după tratament. 3 şedinţe terapeutice reprezintă minimum necesar pentru a înţelege
dacă această terapie este eficientă. Citându-l pe Hippocrate “vindecarea cere timp” se
poate aplica şi aici. Modalitatea acesta terpeutică cere răbdare de ambele părti, terpeut
şi pacient.
Deoarece eliberarea miofascială este o abordare a întregului corp, nu va fi
neobişnuit pentru un terapeut miofascial să facă o analiză posturală a pacientului.
Scopul evaluării posturale este identificare dezechilibrelor posturale de tipul umerilor
rotunjiţi, basculării anterioare/posterioare a bazinului, pronaţia picioarelor, curburi
accentuate ale coloanei, sindromul de proiectie anterioară a capului.
Pentru ca fascia să rămână optimă funcţional, trebuie notate dezechilibrele
corpului încă din faza de evaluare, iar tratamentul este adresat acestora. De exemplu,
se ia bazinul ca o modalitate de centrală de dirijare a atenţiei. Când pelvisul se ridică de
o parte sau de alta faţă de poziţia orizontală în raport cu gravitaţia, corpul este mai
expus la dezechilibre posturale deoarece gravitaţia îl va trage în jos. Un alt exemplu
valoros ar fi poziţionarea capului în raport cu restul corpului. Pentru fiecare inch de
7
împingere în faţă a centrului de greutate al capului, spatele inferior este încărcat cu o
forţă suplimentară echivalentă cu greutatea capului. Capul cântăreşte aproximaţie 12
pounds (6 kg). În conformitate cu acestă formulă, dacă capul este în faţă cu 3 inch,
încărcarea suplimentară a spatelui va fi de 36 de pounds (16 kg). Datorită acestor
distorsiuni se vor crea modificări adaptative care în consecinţă vor produce obstacole,
aderenţe şi cuplări de fascie.
Un obsatcol intr-o parte a fasciei are capacitatea de a denature alte zone ale
fasciei care pot fi situate la distanţă faţă de zona traumatizată. Acesta este motivul
pentru care terapeutul miofascial tratează corpul ca pe un întreg, chiar şi atunci când
pacientul vine pentru o acuză ţintită.
Ca parte a procesului de evaluare, se adaugă palparea manuală a ţesuturilor
moi, pentru a putea realize un plan complect de tratament. Experienţa şi intuiţia
terapeutului îl vor ajuta în identificarea zonelor dureroase şi a modelelor de ţinută, care
vor dirija cursul tratamentului.
O evaluare amănunţită va include şi istoricul corporal al clinetului, incluzând
traumatismele corporale care s-au întâmplat în trecut. Sunt abordate şi subiecte de
graniţă pentru a stabili un nivel de încredere între terapeut şi pacient. Stabilirea unei
legături de apropiere reprezintă o fundamentare importantă a tratamentului.
FAZA DE TRATAMENT
Terapeutul în terapia de debocare miofascială, începe cu planul de tratament
elaborat în faza de evaluare, bazat pe informaţiile obţinute pe parcursul interviului şi pe
parcursul examinării pacientului. Planul poate fi modificat pe măsură ce tratamentul
progresează şi se obţin noi informaţii pe măsură ce terapeutul lucrează cu corpul
pacientului.
Terapia miofascială se poate practica cu pacientul îmbrăcat lejer, confortabil sau
parţial dezbrăcat în lenjerie de corp, depinzând de preferinţa pacientului.
Nu se utilizează ulei de masaj deoarece terapeutul miofascial trebuie să simtă
relaxarea în muşchi sau fascie. Uleiul ar putea face suprafaţa pielii mult prea
alunecoasă.
Ca tehnică de masaj este preferată fricţiunea deoarece contribuie semnificativ la
relaxare, deblocare.
Terapia miofascială se efectuează încet, cu răbdare. Ea este direcţionată şi
aplicată în anumite unghiuri determinate de structurile tisulare.
8
Pentru a ajuta pacientul să se adapteze la tratament şi pentru a se simţi
confortabil în timpul tratamentului, primele contacte se practică cu mare fineţe. Muşchii
şi stratul superficial al fasciei se încălzesc, astfel încât ele devin mai slobode şi mult mai
receptive la atingerile profunde. Atingerea în tehnica de masaj miofascial este de la
suprafaţă spre profunzime. Pe măsură ce şediţa progresează, terapeutul va monitoriza
constant deblocarea miofascială şi va rămâne în permanentă comunicare cu pacientul
în legătură cu progresia tratamentului.
Mişcările utilizate în deblocarea miofascială sunt destinate să readucă
consistenţa originală a structurilor care intră în compoziţia fasciei.
Una din manevrele utilizate în deblocarea miofascială este “rularea pielii” (skin
rolling), o manevră în care terapeutul ridică pliul de piele de pe planul osos şi îl rulează
între degete. Este o tehnică folositoare deoarece ajută terapeutul să ajungă în
profunzime la zonele afectate.
Apoi terapeutul va folosi presiuni uşoare, prelungite, în direcţia restricţiei fasciale,
pentru a permite ţesuturilor să se deblocheze, să se elibereze. Presiunile /compresiile
statice/dinamice (de dute-vino) pot fi utilizate de către terapeut în zonele mai groase de
fascie.
Asociat utilizării manevrelor blânde de masaj destinate deblocării miofasciale,
terapeutul evaluează şi tratează deasemenea şi rtitmul craniosacrat. Adăugând această
dimensiune la tratamentul miofascial, efectele terapeutice pozitive vor dura mult mai
mult.
Având identificate zonele cu restricţie de mişcare, terapeutul va determina
metoda cea mai bună de acţiune. Tehnicile de deblocare a restricţiilor includ: muierea,
alungirea, ridicarea, lărgirea şi separarea fasciei. În momente precise de tratament,
terapeutul poate cere pacientului să joace un rol activ prin mişcarea unei părţi a corpului
în timp ce altă zonă este fixată de terapeut. Tipul de mişcare va facilita întinderea
fasciei. Pe măsură ce tratamentul progresează, pacientul devine din ce în ce mai
tolerant la munca în profunzime. Terapeutul se mută dinspre superficial spre profunzime
utilizând policele, vârful degetelor, antebraţele pentru a se scufunda în ţesuturile moi şi a
elibera fascia.
Terapeutului îi trebuie atât răbdare cât şi sensibilitate pentru a ajunge la
deblocarea fasciei şi să simtă această deblocare. Pe parcursul terapiei de masaj,
pacientul este instruit de catre terapeut cum să utilizeze tehnici de respiraţie destinate
9
să contribuie şi ele la procesul de relaxare, de deblocare. Tehnicile de respiraţie pot
contribui la grăbirea procesului de muiere a ţesuturilor. Lucrând ca un membru activ al
parteneriatului cu terapeutul în procesul de deblocare a fasciei, pacientul se simte
întărit.
Încastrate alături de tensiunea fizică a fasciei prea strâmte şi prea tari, sunt
emoţiile îndelung ascunse şi care sunt menţinute în corpul nostru în condiţiile de stress
şi nu trebuie uitat distorsiunile pe care le crează. Nu este neobişnuit ca în timpul
tratamentului miofascial să răbufnească şi unele sentimente. Dacă pacientul doreşte
săspună ceva cu conţinut emoţional, terapeutul nu va fi surprins. Prin acesta nu se
poate spune că terapia de deblocare miofascială ar reprezenta o formă de psihoterapie.
Nu este. Oricum, experienţa receptorului şi expresia emoţiilor sunt părţi legitime ale
procesului.
Când se complectează tratamentul?
Tratamentul este terminat când restricţiile fasciale au cedat complect şi s-a
restaurat echilibrul corporal. Pacientul va şti că acest lucru s-a întâmplat după dispariţia
durerii şi a restrictiilor de mobilitate. Corpul se va întoarce la o stare de echilibru şi va
redeveni aliniat cu forţa gravitaţională. Corpul va funcţiona mai liber şi fără restricţii. Se
va reinstaura capacitatea naturală a organismului de a se autocorecta. Pacientul eliberat
de durere devine capabil să-şi consume energia mult mai eficient.
Între şedinţele terpaeutice şi la sfârşitul tratamentului, masseurul va sugera
anumite tipuri de exerciţii de stretching care au scopul de a menţine câştigurile obţinute
prin tratament.
Beneficiile tratamentului de masaj miofascial
Mulţi indivizi apelează la deblocarea miofascială pentru ameliorarea durerii
cronice, a tensiunii, a mobilităţii alterate şi a unei posturi proaste. Această metodă este
cunoscută pentru eliberarea încordării musculare la nivelul musculaturii gâtului, spatelui,
feţei şi pentru ameliorarea durerii din traumatismele acute, cum sunt cele datorate
sportului. Alături de dispariţia durerii, eliberarea fasciei face loc organelor pentru a
funcţiona mai corect. Tensiunea se reduce şi respiratia se îmbunătăţeşte. Deblocarea
miofascială a tratat cu succes scoliozele (funcţionale).
Pe măsură ce se corectează dezechilibrele miofascilae, semnalizarea corpului
creşte, mişcarea devine mai relaxată şi naturală, structura fizică a individului devine mai
10
aliniată cu gravitaţia. Aceasta va ameliora postura şi va ajuta în menţinerea câştigurilor
obţinute prin procesul de eliberare miofascială.
Participarea la acest tip de masaj poate crea modificări pozitive care se regăsesc
chiar şi la un nivel mai profund. Când te eliberezi de durerea care a ţinut îndelungat,
incluzând disconfortul cronic care persistă în fundal şi interferează subtil cu calitatea
somnului, clientul poate deveni stors, epuizat, atât mental cât şi emoţional. Pe măsură
ce fascia se deblochează, se scapă de o parte din tensiunea mentală şi de suferinţă
emoţională care s-a dezvoltat de-a lungul timpului şi care a devenit încastrată în fascia
rigidizată. Acest tip de deblocare poate să elibereze energia mentală şi spontaneitatea
emoţională.
Când să eviţi sau să amâni deblocarea miofascială?
Următoarele boli nu sunt indicate terapiei de deblocare miofascială: neoplazii,
anevrism, reumatism articular acut, poliartrită reumatoidă. Zonele corporale care
prezintă răni deschise, zdrobiri severe sau fracturi nu se vor expune tehnicilor de masaj.
Pacientul trebuie să fie deschis şi cinstit în faza de evaluare a procesului de terapie
miofascială, astfel încât terapeutul să aibă oportunitatea să stabilească dacă pacientul
este un candidat potrivit pentru tratament.
Tabel. BENEFICIILE TERAPIEI DE DEBLOCARE MIOFASCIALĂ
Alinarea durerii cronice şi a tensiunii fizice
Creşterea nivelului de mobilitate. Reducerea încordării, tensiunii musculare cum ar fi
gâtul,spatele, faţa.
Ameliorarea durerii din traumatismele acute, incluzând traumatismele sportive
Ameliorarea scoliozei
Organele au mai mult spaţiu unde să funcţioneze
Ameliorarea respiratiei
Semnalizarea crescută a corpului
Mişcare mult mai relaxată şi naturală
Alinierea structurilor fizice cu gravitaţia
Ameliorarea posturii
Claritate mentală consolidată şi spontaneitate emoţională
11