UNIVERSITATEA “LUCIAN BALGA” SIBIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

SUPORT DE CURS

DR. NICOLAE PETRIA

1

SIBIU, 2008

PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Cuprins

1. Băncile şi operaţiunile bancare

1.1 Originea şi motivele funcţionării băncilor1.2 Băncile de emisiune şi funcţiile lor

1.2.1 Banca Naţională a României şi funcţiile sale1.3 Băncile comerciale şi tipurile de operaţiuni ce le prestează

1.3.1. Operaţiunile prestate de băncile comerciale1.4 Băncile şi instituţiile de credit specializate

1.4.1. Lichiditatea bancară1.5 Particularităţile sistemelor bancare contemporane 1.6 Sistemul bancar românesc 1.6.1. Premisele şi evoluţia sistemului bancar românesc 1.6.2. Sistemul bancar românesc actual

2. Produsele şi serviciile bancare2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare2.2 Inovarea şi abandonarea produselor bancare

3. Produse şi servicii bancare pentru persoane juridice3.1 Produse pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice

4. Produse şi servicii pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice4.2 Servicii pentru persoane fizice

2

1. Băncile şi operaţiunile bancare

1.1 Originea şi motivele funcţionării băncilor1.2 Băncile de emisiune şi funcţiile lor

1.2.1 Banca Naţională a României şi funcţiile sale1.3 Băncile comerciale şi tipurile de operaţiuni ce le prestează

1.3.1. Operaţiunile prestate de băncile comerciale1.4 Băncile şi instituţiile de credit specializate

1.4.1. Lichiditatea bancară1.5 Particularităţile sistemelor bancare contemporane 1.6 Sistemul bancar românesc 1.6.1. Premisele şi evoluţia sistemului bancar românesc 1.6.2. Sistemul bancar românesc actual

1.1 Originea şi motivele funcţionării băncilor

Referitor la originea băncilor, în literatura economică de specialitate se întâlnesc diferite păreri şi opinii. Unii cercetători susţin că primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani. Aceştia se numeau zarafi şi au fost primii preţuitori ai monedelor şi intermediari ai circulaţiei monetare. Alţi cercetători asociază noţiunea de bancă momentului în care un grup de persoane a avut ideea de a primi disponibilităţi băneşti sub formă de depozite de la cei care doreau să facă economii, şi a da împrumuturi celor care aveau nevoie de bani. Legat de apariţia băncilor, se pune întrebarea: “Când au apărut primele bănci şi ce anume a determinat apariţia acestora?”.

Invocând mărturii istorice, unii autori afirmă existenţa unor instituţii de tip bancar încă din epoca antică. Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat şi Egiptul Antic. În acea perioadă templele erau, deopotrivă, loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Babilonienii, cu 20 de secole înainte de Hristos, cunoşteau practica de a încredinţa templelor depozite de valori. În secolul IV î.H. romanii efectuau în Forum operaţiuni de acelaşi tip. Egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii ca popoare cu un anumit grad de civilizaţie, făcând operaţiuni de comerţ, se ocupau de asemenea şi cu schimbul de monede şi de metale preţioase. Trapeziţii greci şi argintarii romani mijloceau schimbul de monede, primeau depuneri de valori spre păstrare şi acordau împrumuturi. Deţinătorii de monedă bătută, aveau în aceasta un important sprijin în realizarea schimburilor de bunuri şi produse, dar utilizarea banilor le crea acestora şi multe neajunsuri.

Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de transport şi genera riscuri de pierdere sau furt. De asemenea, pentru proprietarii

3

de monedă, simpla deţinere a acesteia nu le aducea nici un venit sau profit. Pornind de la aceste neajunsuri, deţinătorii de capitaluri sub formă de monede au început să încredinţeze aceste disponibibilităţi unor intermediari (zarafi, trapeziţi, argintari, etc.), în scopul unei păstrări sigure şi al unei remunerări sub formă de dobândă, pe care o plătea intermediarul ca urmare a folosirii depozitului ca resursă de împrumuturi ulterioare. Astfel se eliminau neajunsurile deţinătorilor de capital monetar şi se creează temeiul unei continue şi ample valorificări a capitalului monetar aparţinând agenţilor economici. Informaţii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea acestora se găsesc în Codul lui Hammurabi, elaborat în secolul XVIII înainte de Cristos. Mai târziu, în secolul VI înainte de Cristos, oraşe-stat şi temple din Grecia Antică au început să emită monede proprii, apărând, firesc, necesitatea schimbării unei monezi cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi valutare. În aceeaşi perioadă preoţii ofereau împrumuturi ţăranilor, iar o categorie aparte de creditori, numită trapeziţi1, oferea împrumuturi cu dobândă extrem de mare celor care aveau nevoie de bani, creând multe nemulţumiri în rândul populaţiei. Ca urmare, unele cetăţi greceşti au decis să înfiinţeze bănci publice.

Aceste instituţii au fost conduse şi controlate de agenţi publici în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementări statale cu privire la activitatea băncilor. Inspirându-se de la greci, după cucerirea teritoriilor acestora, romanii, încă din secolul IV î.C. au desfăşurat prin intermediul argentarilor, operaţiuni de schimb de monede, primiri de depuneri de valori spre păstrare, acordarea de credite. Apoi în întregul imperiu roman au apărut atât bănci de stat cât şi private, care primeau depozite, acordau împrumuturi pentru care încasau comisioane (clasificate ca dobânzi), furnizau situaţii ale conturilor pentru operaţiunile efectuate. În campaniile de cucerire duse de trupele romane, acestea erau însoţite de "comercianţii de bani" care ofereau servicii de schimb valutar şi credite pe termen scurt. Mult mai târziu în secolul VI d.C., imperiul bizantin preia uzanţele romane privind activitatea bancară, completând-o cu precizări suplimentare, cum sunt cele referitoare la obligativitatea practicării unor dobânzi fixe.

Mergând în continuare pe scara istoriei, în evul mediu, mănăstirile, ca şi templele din Orient, Egiptul sau Grecia antică, au continuat să joace un rol deosebit în efectuarea unor activităţi specifice bancare.

În Evul Mediu a apărut - în legătură cu intensele schimburi comerciale în bazinul mediteranean - o suită întreagă de bănci care să mijlocească plăţile şi să finanţeze aceste operaţiuni, dar, despre bănci în plenitudinea termenului, nu se poate vorbi decât odată cu apariţia băncilor care şi-au propus emisiunea de bilete de bancă.

Ca urmare a extinderii şi amplificării relaţiilor comerciale şi de schimb a crescut nevoia de bani şi de servicii bancare şi financiare care nu mai puteau fi satisfăcute de cămătari sau instituţiile religioase. Cerute de aceste necesităţi, în secolele XII-XVI apar mai multe organizaţii bancare, înfiinţate în centre comerciale puternice, bănci care efectuau preponderent operaţiuni de transfer, 1 Denumire luată de la trapeză, care era o masă instalată în piaţă "agora", la care trapeziţii îşi rezolvau afacerile.

4

astfel încât sistemul de plăţi să devină mai eficient. Prima bancă de acest tip a fost Banca Veneţiei, creată în 1171.

În secolele următoare au apărut2 Banca de Barcelona (1341), Banca de San Giorcio (1407), Banca Genova (1407), Banca de Milano (1593).

Prima bancă, în sensul modern al cuvântului, a fost înfiinţată la Amsterdam în 1609, şi la început se ocupa cu precădere de problema reglării circulaţiei monetare, prin controlarea calităţii monedelor. Ulterior ea şi-a lărgit activitatea, acordând depunătorilor de monede certificate de depozit, care confirmau cantitatea de metal preţios pe care banca o ţinea în numele său. Certificatele au constituit astfel o nouă formă de bani, bazată pe încrederea pe care deţinătorii o aveau în bancă, ele fiind utilizate la stingerea obligaţiilor de plată.

Banca a trecut apoi la utilizarea depozitelor atrase prin acordarea lor sub formă de împrumuturi, contribuind la extinderea relaţiilor de credit şi de finanţare a activităţiilor comerciale. Activitatea bancară, crearea unei pieţe bancare naţionale s-a extins şi în alte state prin apariţia de noi bănci, cum au fost: Banca de Hamburg (1619), Banca de Stokholm (1650) dar cu deosebire Banca Angliei, a cărei înfiinţare în 1694 marchează piatra de hotar pentru apariţia băncilor moderne şi constituirea unei pieţe bancare naţionale.

În perioada următoare, activitatea bancară se dezvoltă în toate formaţiunile statale din Europa, Banca din Amsterdam şi Banca Angliei devenind modelul pe care s-au creat structurile bancare construite ulterior. În acelaşi timp cu dezvoltarea comerţului între oraşele unei ţări, precum şi cu cel internaţional s-a dezvoltat şi comerţul de bancă, băncile acţionând pentru oferirea de servicii bancare şi financiare necesare satisfacerii nevoilor comerţului şi activităţii manufacturiere şi apoi industriale. La nivelul statelor s-au constituit bănci naţionale (centrale), care au preluat emisiunea bancară şi mai apoi reglementarea şi supravegherea comerţului de bancă. Astfel se înfiinţează bănci naţionale în Germania în 1765, 1791 în SUA, 1800 în Franţa, 1814 în Olanda, în 1817 în Austria, în 1860 în Rusia, în 1880 în România.

Contextul istoric, economic şi social al fiecărei ţări a influenţat apoi modul şi structura de funcţionare a sistemului bancar şi a pieţei bancare naţionale. Odată cu dezvoltarea capitalismului, a producţiei industriale şi a comerţului, comerţul de bancă şi sistemele bancare naţionale au cunoscut şi ele o dezvoltare remarcabilă şi chiar spectaculoasă începând cu secolul al XX-lea.

Activitatea principală a unei bănci constă în comerţul cu bani. Banca este intermediarul care, pe de o parte, “cumpără” bani, suportând un cost sub forma dobânzii plătite, iar pe de altă parte, “vinde”, plasează banii adunaţi sub forma creditelor acordate, obţinând venituri sub forma dobânzilor încasate. Pe lângă această activitate, care este activitatea de bază a unei bănci, băncile mai prestează şi o gamă largă de alte servicii şi prestaţii bancare (deschideri de conturi, efectuarea de plăţi şi încasări, transferuri de fonduri, schimburi valutare, servicii financiare, păstrare de valori, evaluări, etc.) pentru care încasează speze şi comisioane.

2 V.TURLIUC, V.COCRIŞ - Modedă şi Credit, Ed. Ankarom Iaşi 1997, pag.100.

5

Prin întreaga lor activitate, prin serviciile pe care le prestează, băncile au un rol hotărâtor în viaţa economică contemporană. Practic nu există domeniu al vieţii economice şi sociale care să nu aibă tangenţă cu activitatea bancară. Băncile sunt indispensabile unei bune şi eficiente funcţionări a mecanismului economico-social. Practic, fără bănci, economia nu ar mai funcţiona la ora actuală, acestea fiind principalul intermediar financiar, motorul, inima, care pompează fluidul financiar în economie.

1.2. Băncile de emisiune şi funcţiile lor

În cadrul sistemelor bancare, funcţie de natura activităţii, băncile se structurează în:

bănci de emisiune, sau centrale; bănci comerciale sau de depozit; bănci de afaceri; bănci specializate şi organisme de credit nebancare.În perioada iniţială, de început a activităţii bancare, nu a existat o

delimitare între băncile comerciale şi cele de emisiune. Aceeaşi bancă efectua atât operaţii de colectare de disponibilităţi băneşti şi de acordare de credite, cât şi operaţii de emisiune a bancnotelor. Emisiunea era realizată de un mare număr de bănci, operaţiune înlesnită şi permisă de convertibilitatea bancnotelor. Ulterior, ca urmare a disfuncţionalităţii operaţiunii de convertire şi întăririi suveranităţii statului s-a produs o separare a operaţiunilor de emisiune.

Punerea în circulaţie a banilor a fost concentrată de un număr tot mai redus de bănci, operaţiunea de emisiune devenind monopol al unei singure bănci sau al câtorva bănci integrate într-un sistem unitar, cum este cazul USA unde funcţionează din 1913, 12 bănci federale de rezerve.

Primele bănci de emisiune au fost private, ele primind de la stat privilegiul emisiunii monetare. O astfel de bancă a fost Banca Angliei (1694), care a apărut ca o societate pe acţiuni privată. În alte ţări cum sunt Rusia, Suedia, Finlanda, Australia etc. băncile de emisiune s-au constituit ca bănci cu capital de stat. Ţări ca SUA, Belgia, România, au permis înfiinţarea băncilor de emisiune cu capital mixt, de stat şi privat. În decursul timpului băncile de emisiune cu capital integral de stat au devenit preponderente, generalizându-se.

Prin funcţiile îndeplinite, prin numeroasele şi multilateralele legături stabilite cu celelalte bănci şi prin acestea cu întreaga economie, banca de emisiune reprezintă un centru nodal al sistemului bancar. Ea mai este denumită şi banca centrală sau bancă a băncilor, datorită rolului şi poziţiei deosebite deţinute în cadrul sistemului bancar. Rolul major pe care banca de emisiune îl joacă în cadrul sistemului bancar şi al economiei în ansamblu, reiese cu pregnanţă din funcţiile pe care banca de emisiune le îndeplineşte.

Într-o economie de piaţă banca de emisiune îndeplineşte următoarele funcţii:

a) funcţia de emisiune monetarăb) funcţia de creditarec) funcţia de bancă a băncilor

6

d) funcţia de bancă a statuluie) funcţia de gestionare a rezervelor valutare.

a) Funcţia de emisiune monetară

Între funcţiile exercitate de banca centrală funcţia de emisiune ocupă locul principal. Hotărâtor în procesul de dezvoltare a băncilor de emisiune a fost momentul în care statul a reglementat sistemul de emisiune şi a instituit apoi monopolul asupra emisiunii, conferind dreptul de emisiune unei singure bănci, sau unui grup de bănci organizat într-un sistem unitar.

În Anglia, un astfel de moment a fost adoptarea legii lui Robert Peel (1844), care a stabilit sistemul de emisiune la care s-au aliniat, mai târziu, multe alte ţări. Franţa asigura în 1848 monopolul de emisiune Băncii Franţei, iar SUA creează în 1913 Sistemul Federal de Rezerve (FED) constituit din 12 bănci cărora li se oferă autoritatea monetară unică. La începuturi, emisiunea de bancnote avea la bază metalul monetar (aur, argint) care permitea convertirea biletelor de bancă, fapt ce asigura o anumită stabilitate a puterii de cumpărare a banilor. Emisiunea monetară era acoperită, la început integral, iar mai apoi într-un anumit procent. Pe măsura dezvoltării şi amplificării relaţiilor de schimb, a creşterii volumului tranzacţiilor comerciale, şi ca urmare a insuficienţei stocurilor de metal monetar, emisiunea monetară s-a separat de rezerva de aur. Sunt elaborate şi se aplică noi mecanisme de control şi limitare a emisiunii monetare.

Banca de emisiune emite şi pune în circulaţie bancnote al căror curs este legal şi care au putere liberatorie nelimitată. Volumul emisiunii trebuie să fie proporţional cu nevoile reale ale economiei, o insuficienţă de emisiune provoacă un efect deflaţionist, iar un exces de emisiune provoacă un efect inflaţionist. Banca Centrală are astfel un rol primordial şi preponderent în creaţia monetară.

Bancnotele emise precum şi depozitele la banca de emisiune denumite şi deţineri de monedă centrală reprezintă baza circulaţiei monetare, partea cu pondere a componentei M1 a masei monetare.

Funcţia de emisiune conferă băncii de emisiune o mare responsabilitate în ceea ce priveşte calitatea şi cantitatea circulaţiei monetare. Fiind investită cu autoritate unică, de emitere şi punere în circulaţie a bancnotelor, banca de emisiune, are responsabilitatea dimensionării corespunzătoare a masei monetare, a stabilirii structurii optime a acesteia, astfel încât să fie satisfacute nevoile circulaţiei monetare şi să se asigure stabilitatea monedei.

Exercitând privilegiul de emisiune, banca centrală este, patrimonial, deţinătoarea stocului de aur monetar şi a rezervelor valutare ale ţării. De asemenea, ea este cea care elaborează, conduce şi exercită politica monetară şi de credit, menită să confere stabilitate puterii de cumpărare a monedei emise. Banca de emisiune are responsabilitate unică în ceea ce priveşte stabilirea formei, calităţii şi siguranţei bancnotelor emise şi puse în circulaţie, precum şi în ceea ce priveşte preschimbarea, retragerea şi distrugerea acestora.

b) Funcţia de creditare

7

Banca de emisiune devine, prin bancnotele emise, sursa principală a creditului în economie. Astfel, funcţia de creditare a acesteia derivă direct din funcţia sa de emisiune. Procesul de distribuire şi redistribuire în economie a mijloacelor de plată, bancnote, se realizează prin intermediul sistemului bancar, băncile de diferite tipuri, dar cu preponderenţă băncile comerciale, fiind intermediarii de bază între agenţii economici şi banca de emisiune.

Forma primară, clasică, de creditare prin emisiune a economiei, de către banca centrală o reprezintă mecanismul scontului şi rescontului titlurilor de credit (cambiilor). Acest mecanism este structurat în trei timpi. Spre ilustrare vom considera următorul exemplu:Un agent economic ‘A’, beneficiar şi deţinător al unei cambii în valoare de 100.000 u.m. se adresează la o anumită dată (timpul 1) unei bănci comerciale spre a-i vinde, în schimbul unei sume de bani, cambia, operaţiune numită scontare. Banca îi oferă pe cambie valoarea actuală a acesteia (VA), care este egală cu valoarea nominală, mai puţin o taxă (dobândă) numită scont (S).

VA = VN - S, unde:VA = valoarea actuală;VN = valoarea nominală; S = scont (dobânda încasată de bancă pentru împrumutul acordat

agentului de la data scontării până la data scadenţei titlului).

VA = 100000 - 3000 = 97000.

Înaintea scadenţei titlului scontat, banca comercială are nevoie de lichidităţi şi se adresează (timpul 2) la rândul său băncii de emisiune, transferându-i titlul de credit (cambia) prin operaţia de rescont, în schimbul unei taxe de rescont (taxa oficială a scontului) de 2000 u.m.). Banca de emisiune preia titlul şi emite 98.000 u.m., punându-le în circulaţie (timpul 3). Schematic, mecanismul de creditare se desfăşoară astfel:

Agentul A Banca comercială Banca de emisiune 97000 98000100000 scontare 98000 Emisiune

Rescontare 98000

(timpul 1) (timpul 2) (timpul 3)

Astfel, prin această operaţiune, banca de emisiune creditează banca comercială cu 98000 u.m. prin emisiunea de bancnote şi punerea lor în circulaţie, banca comercială creditează agentul economic cu 97000 u.m. transferându-i din biletele primite de la banca de emisiune. La scadenţa titlului, banca de emisiune încasează VN = 100000 u.m., ceea ce reprezintă retragerea sumei avansate de 98000 u.m. şi a taxei scontului de 2000 u.m., iar titlul ajuns la scadenţă, fiind onorat, decade din calitatea de titlu de credit.

8

Operaţiunile de scontare şi rescontare sunt astfel căile primordiale de derulare a creditului în economie de către banca de emisiune. Acordarea creditului de către banca de emisiune, prin rescontare, constituie emisiunea de bancnote, iar restituirea creditului de către debitor permite băncii de emisiune retragerea unor bancnote de valoare egală. În condiţii de echilibru, volumul banilor puşi în circulaţie corespunde nevoilor de credite ale economiei, ca volum şi durată. Banca de emisiune are datoria şi sarcina, să asigure normalitatea în economie prin acordarea de credite, în strânsă corelaţie cu nevoile reale şi obiective ale economiei.

Funcţia de creditare a băncii de emisiune se manifestă şi prin alte operaţiuni pe lângă cea de rescontare care, deşi preponderentă iniţial, s-a diminuat în timp, atât ca volum cât şi ca importanţă.

Actualmente, băncile de emisiune efectuează însemnate operaţiuni de credit, bazate pe deţinerea şi circulaţia hârtiilor de valoare. În unele ţări ca Germania, se execută operaţii de lombardare şi acordare de credite pe gaj de hârtii de valoare. În Franţa se derulează operaţii de creditare cu convenţie de răscumpărare, pensiune. De asemenea, băncile de emisiune efectuează operaţiuni de creditare a tezaurului prin achiziţia de obligaţiuni şi bonuri de tezaur ale statului. Aceste operaţiuni se desfăşoară de regulă în raport cu băncile şi instituţiile de credit, pe piaţa liberă, şi sunt cunoscute sub denumirea de operaţiuni de “open market”. Banca de emisiune ocupă astfel un loc central în operaţiunile de recreditare din economie, fiind numită şi "ultim creditor” sau creditor de ultimă instanţă. Prin poziţia sa în raport cu celelalte bănci, prin capacitatea de a gestiona emisiunea, banca de emisiune are un rol major în procesele de recreditare în economie, apărând cel mai adesea ca ultim creditor.

Rolul şi poziţia deosebită pe care o are banca de emisiune în procesele de creditare şi recreditare în economie, îi conferă acesteia atribute şi responsabilităţi sporite în procesul de control şi reglementare a creditului în economie.

c) Funcţia de bancă a băncilor

Banca de emisiune se constituie pentru celelalte bănci ca bancă a acestora, ca “bancă a băncilor”, expresie care are două interpretări. Pe de o parte, băncile comerciale, din considerente de prudenţă bancară şi în vederea asigurării lichidităţii, îşi constituie depozite la bancă de emisiune, la care apelează când sunt nevoite să restituie disponibilităţile deponenţilor proprii.

Totodată, în situaţia în care se confruntă cu lipsa de resurse, băncile comerciale apelează la creditele de la banca de emisiune, aceasta fiind împrumutătorul de ultimă instanţă şi manifestându-se astfel ca o bancă a băncii. Pe de altă parte, băncile comerciale îşi deschid la banca centrală conturi curente şi de decontări prin intermediul cărora se realizează circulaţia monedei scripturale între bănci, şi se realizează compensaţia creanţelor interbancare. Prin compensare, o parte a plăţilor reciproce din economie se sting. Soldurile reziduale ale operaţiilor de compensare reclamă pentru stingerea lor, plăţi

9

reciproce între bănci, plăţi care se fac prin intermediul conturilor deschise la banca centrală.

Rolul de bancă a băncilor se manifestă şi prin aceea că banca de emisiune are atribute deosebite pe linia organizării, controlului şi supravegherii comerţului de bancă, trasând principalele jaloane ale acestuia, susţinând şi apărând interesele de breaslă.

d) Funcţia de bancă a statului

Această funcţie derivă din faptul că băncile de emisiune sunt pentru stat unul din creditorii importanţi, asigurându-i acestuia avansuri şi împrumuturi, pentru a face faţă decalajului dintre încasări şi plăţi.

Banca de emisiune se constituie ca o bancă a statului şi prin aceea că, în marea majoritate a ţărilor lumii, capitalul social al băncii este proprietatea statului. Funcţia de bancă a statului se manifestă cu pregnanţă în exercitarea de către banca de emisiune a rolului de casier al statului, prin reflectarea în conturile sale a execuţiei de casă a bugetului statului, şi prin realizarea prin intermediul băncii centrale a plasamentelor împrumuturilor de stat.

În multe ţări, activele băncii de emisiune sunt constituite cu preponderenţă din hârtii de valoare (obligaţiuni şi bonuri de tezaur) care consemnează datoria statului. Băncile de emisiune administrează în numele şi în contul statului datoria publică a acestuia. Prin aceasta, banca de emisiune, este purtătoare şi promotoare a intereselor statului, şi este cea care înfăptuieşte politica monetară şi de credit în conformitate cu politica economică a statului. Prin intermediul băncii de emisiune, statul concentrează pârghii de comandă vitale pentru economie, făcând din acestea un instrument al său în activitatea de influenţare, de conducere într-un sens sau altul a economiei.

e) Funcţia de gestionare a rezervelor valutare

Banca Centrală asigură gestiunea rezervelor valutare ale statului (aur şi devize) şi urmăreşte aplicarea politicii valutare în conformitate cu interesele acestuia. În acest sens ea realizează controlul schimburilor valutare, organizează şi supraveghează piaţa valutară, urmăreşte evoluţia cursului valutar şi veghează la stabilitatea acestuia.

Pentru a realiza aceste atribute, banca de emisiune, întreprinde acţiunile pe care le consideră adecvate, cum ar fi: introducerea unor restricţii valutare, controlul plăţilor în devize, preluarea unei părţi din încasările valutare, sau aplică prime de export, subvenţii de export, etc. Apărarea cursului valutar al monedei naţionale este una din sarcinile majore ale băncii de emisiune şi în acest sens ea gestionează rezervele valutare ale statului, pe care le utilizează pentru asigurarea plăţilor în valută, pentru echilibrarea schimburilor, atunci când exporturile se diminuează în raport cu nevoile de import justificate.

Rezervele valutare reprezintă temeiul intervenţiei băncii de emisiune pe piaţa valutară. Prin cumpărări sau vânzări de valută pe această piaţă se măresc sau se micşorează rezervele valutare, se măreşte sau se micşorează masa

10

monetară, şi prin aceasta se influenţează într-un sens sau altul cursul monedei naţionale, în funcţie de exigenţele politicii valutare.

În contextul globalizării pieţelor financiare, al liberalizării circulaţiei capitalurilor pe plan regional şi internaţional, ca şi al tendinţei practicării de cursuri fixe, autonomia politicii valutare a băncii de emisiune este tot mai tare contestată şi se reclamă cedarea progresivă a acestor prerogative unor organisme internaţionale, de genul Băncii Centrale Europene în cadrul U.E.M.

În exercitarea funcţiei de gestionare a rezervelor valutare ale statului şi de centru valutar, banca de emisiune elaborează şi administrează balanţa de plăţi externe, urmărind realizarea prevederilor acesteia prin atingerea echilibrului.

Atingerea acestui obiectiv se urmăreşte şi prin stabilirea de către banca centrală a unor relaţii de corespondent şi colaborare cu băncile şi instituţiile monetare şi financiare internaţionale cum sunt: Banca Mondială, BERD, Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană, Banca Reglementelor Internaţionale, băncile regionale de dezvoltare etc. Participarea la astfel de organisme impune băncii centrale sarcini şi atribuţii sporite pe linia adaptării practicilor interne la cerinţele şi standardele acestor organizaţii, precum şi a adoptării unor norme de conduită în domeniul monetar, valutar şi de credit, care să satisfacă atât cerinţele externe dar mai ales interne, naţionale.

1.2.1. Banca Naţională a României şi funcţiile sale

Rolul şi funcţiile Băncii Naţionale a României derivă din atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile ce i-au fost conferite acesteia prin legea de organizare, Legea privind statutul Băncii Naţionale a României nr.312/2004. Astfel, în articolul 1, Banca Naţională a României este declarată ca banca centrală a statului român, având personalitate juridică. În articolul 2 al legii, la aliniatul 1 se stabileşte obiectul fundamental al BNR ca fiind “asigurarea si mentinerea stabilitatii preţurilor.”La aliniatul 2 al aceluiaşi articol se stipulează: “Pentru atingerea obiectivului său fundamental, Banca Naţională a României elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piaţă”. Pornind de la cele arătate, reies cu claritate atributiile pe care Banca Naţională a României le are în economie, acestea fiind detaliate în cadrul legii 312/2004 astfel:

a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;    b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;    c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;    d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;    e) administrarea rezervelor internaţionale ale României

11

Aceste atributii se realizeaza prin exercitarea unor functii ca:

1) funcţia de emisiune a bancnotelor şi monedelor cu putere circulatorie pe teritoriul ţării;

2) funcţia de creditare a băncilor pe termen scurt (maxim 90 zile);3) funcţia de bancă a băncilor, prin aceea că acordă credite acestora şi le

deschide conturi curente şi de decontări;4) funcţia de bancă a statului, prin aceea că gestionează contul

Trezoreriei statului, şi acţionează ca agent al statului în ceea ce priveşte:

a) plasarea emisiunilor de titluri de stat şi alte efecte negociabile de îndatorare a statului român;

b) exercitarea funcţiilor de agent de înregistrare, depozitare şi transfer al titlurilor de stat;

c) plata capitalurilor, dobânzilor, comisioanelor şi a spezelor aferente;

d) executarea decontărilor în contul curent general al Trezoreriei statului;

e) alte operaţiuni în conformitate cu obiectivele şi responsabilităţile principale ale băncii centrale;

5) funcţia de centru valutar, exercitată de BNR prin:a) stabilirea politicii privind cursul de schimb şi a regimului valutar;b) elaborarea balanţei de plăţi şi a altor lucrări privind poziţia

investiţională internaţională a ţării;c) păstrarea, gestionarea şi administrarea rezervelor internaţionale

ale statului;6) funcţia de reglementare, autorizare şi supraveghere prudenţială

bancară.Prin exercitarea acestor funcţii, Banca Naţională a României are un rol foarte important în realizarea acţiunii de restructurare a economiei în procesul de tranziţie la economia de piaţă, fiind una din instituţiile de bază ale statului.

1.3. Băncile comerciale şi tipurile de operaţiuni ce le prestează

În accepţiunea modernă, băncile comeciale au apărut şi s-au consolidat strâns legate de dezvoltarea comerţului şi acumulărilor de capitaluri băneşti, consecinţă a dezvoltării producţiei şi expansiunii economiei. Luând parte la dezvoltarea operaţiunilor comerciale prin intermediul titlurilor cambiale, aceste bănci au primit denumirea de bănci comerciale. După cum s-a mai arătat, în procesul de apariţie al băncilor comerciale un rol aparte l-au avut zarafii şi cămătarii, care au fost primii intermediari monetari, făcând comerţ cu bani. Ulterior, pe măsura dezvoltării economice şi a amplificării volumului şi structurii schimburilor, locul acestora a fost luat de bănci, care preluau de la deţinătorii de capitaluri banii pentru a-i păstra în siguranţă şi a-i remunera sub formă de dobândă, constituind depozite în baza cărora acordau apoi credite celor care aveau nevoie de fonduri. Astfel, depozitele bancare ce se constituie pe seama

12

depunerilor agenţilor nonbancari, stau la baza procesului de redistribuire a capitalurilor băneşti ca surse de creditare, ca şi credite acordate de către bănci. În epoca actuală locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea acestora de intermediar financiar principal în relaţia economie-investiţii.

Mobilizarea de către bănci a economiilor realizate de persoanele fizice şi juridice, de agenţii economici, şi redistribuirea ulterioară a acestor economii sub formă de credite celor dornici să întreprindă, să investească, constituie o premisă esenţială a dezvoltării economice.

Dezvoltarea activităţii agenţilor economici, investiţiile realizate de aceştia se realizează atât din fonduri proprii, capitaluri proprii cât şi din credite acordate de bănci, prin procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor disponibile în economie.

În complexul proces de finanţare a economiei, pe parcursul dezvoltării şi modernizării lor, băncile au trecut treptat la o specializare a activităţii lor. În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, deşi structurile bancare sunt diferite, influenţate fiind de evoluţii şi tradiţii specifice fiecărei ţări, s-au delimitat totuşi, la un moment dat, două tipuri de bănci:

băncile de depozit sau comerciale; băncile specializate.Băncile comerciale sau de depozit sunt cele care efectuează toate tipurile

de operaţiuni bancare. Ele au o activitate diversificată ce poate fi modificată în funcţie de obiectivele urmărite şi cerinţele pieţei. Aceste bănci sunt pilonul central al intermedierii pe piaţa bancară oferind o gamă largă de operaţiuni şi servicii.

Operaţiunile de bază ale băncilor comerciale sunt reprezentate de atragerea şi constituirea de depozite şi acordarea pe baza acestora de credite agenţilor economici.

Acest tip de bănci este larg răspândit, fiind organizate ca societăţi comerciale care urmăresc obţinerea de profit, desfăşurând pentru aceasta o gamă largă de operaţiuni şi servicii.

1.3.1. Operaţiunile prestate de băncile comerciale

Urmărind realizarea obiectivelor stabilite, băncile comerciale desfăşoară urmatoarele tipuri de operaţiuni:

- operaţiuni pasive- operaţiuni active- operaţiuni comerciale şi de comision.

Sinoptic, aceste operaţiuni reies cu o anumită claritate din prezentarea schematică a bilanţului unei bănci comerciale, care se prezintă astfel:

Bilanţul simplificatACTIV PASIV

CASADepozite la banca centralăConturi corespondente (la alte bănci)Credite acordate altor bănci

Împrumuturi la banca centralăConturi corespondente (ale altor bănci)Împrumuturi de la alte bănciDepozite la vedere

13

Credite acordate TrezorerieiCredite acordate clienţilorValori mobiliareImobilizări

Depozite la termenValori mobiliareResurse pe termen lungCapital socialFonduri proprii

A. Operaţiunile pasive ale băncilor comerciale constau în:

formarea capitalului propriu; atragerea depozitelor; rescontul sau refinanţarea.

Constituirea şi formarea capitalului propriu de către bancă se realizează pe seama capitalului social subscris şi vărsat de acţionari, a fondurilor de rezervă şi a provizioanelor.

Fondurile de rezervă se constituie de băncile comerciale în vederea acoperirii unor pierderi pe care le pot înregistra în activitatea lor, pierderi generate de nerecuperarea unor credite, sau de efectuarea defectuoasă a unor investiţii. Prin reglementări speciale se stabileşte un anumit volum minim al acestor fonduri de rezervă, de regulă până la dublul capitalului social.

Băncile pot apoi constitui, în continuare, rezerve peste această limită, în vederea întăririi capitalizării băncii. Capitalizarea cât mai bună a băncilor este reclamată şi de respectarea unor standarde bancare internaţionale, care prevăd limite minime pentru capitalul propriu.

Pe plan european există două documente importante în care sunt precizate standardele privind desfăşurarea activităţii bancare. Aceste documente sunt: Convenţia de la Basel, care abordează problema capitalului băncilor, iar cel de al doilea este intitulat "A Doua Directivă de Coordonare Bancară a Uniunii Europene" şi se referă la acordarea de licenţe băncilor.

Articolul 3 din A Doua Directivă Bancară stabileşte capitalul minim la 5 milioane euro3. Ţările europene pot stabili limite proprii pentru capitalul unei bănci, dar limita pe plan european este aceasta.

De asemenea, Convenţia de la Basel prevede că minimum 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rangul I, format din capitalul social şi rezervele declarate obţinute din profitul nerepartizat, iar restul capitalului propriu poate fi format din capital de rangul II, sau capital suplimentar, constituit din rezerve nedeclarate şi rezerve din reevaluari.

Pentru a-şi asigura un anumit grad de lichiditate, care adesea este reglementat de autoritatea monetară, şi o adecvare a capitalului, băncile îşi constituie provizioane. Aceste provizioane sunt fie reglementate, constituite conform unor acte normative, fie provizioane de risc, care măresc capitalul propriu al băncii.

Constituirea depozitelor bancare şi utilizarea acestora reprezintă una din principalele operaţiuni pasive ale băncilor comerciale. Depozitele bancare

3 În România capitalul minim al băncilor şi instituţiilor de credit este satbilit la 370 miliarde lei.

14

reprezintă o formă principală de mobilizare a capitalurilor, a economiilor temporar disponibile.

Disponibilităţile agenţilor sunt mobilizate de băncile comerciale sub următoarele forme:

- prin cont curent- depozite la vedere- depozite la termen.

În conturile curente sunt mobilizate disponibilităţile agenţilor economici şi ale publicului, conturile curente fiind o formă specială de servire bancară a titularilor de conturi. În aceste conturi se fac încasări prin cecuri, viramente, ordine de plată, iar pe baza disponibilităţilor create se fac plăţi dispuse de titularii de conturi.

În aceste conturi se fac o mulţime de operaţiuni de încasări şi plăţi, disponibilităţile din aceste conturi fiind neremunerate sau foarte slab remunerate.

Depozitele la vedere sunt depozite care se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi elasticitate, în sensul că depunătorii pot dispune oricând utilizarea lor pentru plăţi sau retrageri din cont. Soldurile acestor depozite variază permanent dar se înregistrează un sold mediu cu o anumită permanenţă, care permite băncilor să-l utilizeze ca resursă de creditare. Utilizarea acestor depozite de către bănci le impune acestora o anumită prudenţă în vederea evitării unor stări de lipsă de lichiditate.

Depozitele la termen se constituie prin convenţie încheiată între deponent şi bancă, stabilindu-se condiţiile de depunere, termenul, suma minimă, dobânda bonificată. Aceste depozite constituie o bază sigură de fructificare şi creditare.

În practica băncilor străine, dar şi în cea a unor bănci româneşti, forma principală de atragere a depozitelor la termen o reprezintă conturile de depozit pentru investiţii. Pe termene de la o săptămână până la un an, băncile constituie depozite pentru sume mari în condiţii de negociere pentru fiecare în parte. Se mai practică de asemenea, deschiderea de către bănci, de conturi de economii simple sau în anumite scheme, programe, care să asigure o stare de regularitate în procesul de economisire.

Dobânzile la aceste depozite pot fi fixe, pe întreaga durată de existenţă a depozitelor, sau variabile, funcţie de evoluţia pe piaţă a ratei dobânzii. Fiecare bancă îşi stabileşte, în funcţie de politica proprie, clauzele cu privire la nivelul dobânzilor, termenele şi condiţiile de depunere şi retragere. În ultimele decenii, pe măsura ascuţirii concurenţei bancare, băncile au făcut o serie de inovaţii pe linia atragerii şi constituirii depozitelor, oferind noi instrumente de economisire.

Pornind de la experienţa SUA, în multe ţări occidentale s-au atras economiile populaţiei, familiilor, utilizându-se aşa-numitele conturi NOW (Negociable Orders of Withdrawal) şi mai apoi conturile SUPER NOW. Aceste conturi au ca trăsătură comună, pe de o parte, bonificarea unei dobânzi mari la soldul de disponibilităţi, iar pe de altă parte, posibilitatea de a utiliza acest sold pentru plăţile curente.

O alternativă la conturile NOW o reprezintă conturile ATS (Automatic Transfer System) care presupun menţinerea în sold a unui depozit minim

15

neremunerat, utilizat pentru plăţile curente, iar sumele care depăşesc acest plafon sunt preluate automat într-un depozit pentru care se acordă dobânzi mari similare economiilor la termen. S-a extins, de asemenea, sistemul certificatelor de depozit, cu termene largi de scadenţă şi cu dobânzi aliniate la nivelul pieţei.

Rescontul este modalitatea de refinanţare a băncilor comerciale prin operaţiunea de cedare a portofoliului de efecte comerciale unei alte bănci comerciale, băncilor de scont, dar, de regulă băncii de emisiune. Băncile comerciale apelează la rescontare fie pentru nevoi de lichiditate, fie cel mai adesea pentru a obţine un profit, rescontând în aceeaşi zi efectele scontate agenţilor economici, încasând diferenţa dintre taxa oficială a scontului mai mica şi taxa scontului mai mare. Nu toate efectele comerciale scontate sunt însă acceptate la rescontare, sunt agreate la rescont. De aceea băncile trebuie să acorde o mare atenţie operaţiunii de scontare a efectelor de comerţ spre a nu fi expusă riscului de lichiditate.

Asemănătoare operaţiunii de rescontare, este operaţiunea de lombardare, ce reprezintă o operaţiune de împrumut pe garanţii de efecte publice: obligaţiuni şi bonuri de tezaur. Prin operaţiunea de lombardare se face o refinanţare a băncilor comerciale de către banca de emisiune, prin acordarea de către aceasta a unor împrumuturi pe termen scurt băncilor comerciale, pe baza hârtiilor de valoare deţinute şi puse în gaj.

Deci rescontarea şi lombardarea sunt operaţiuni pasive ale băncilor prin care se asigură refinanţarea lor, recreditarea, un proces în continuă evoluţie în economie. Acest proces este însă condiţionat de garanţiile pe care le oferă creanţele, titlurile de credit, hârtiile de valoare, de caracteristicile acestora, de lichiditatea şi negociabilitatea lor. Operaţiunile pasive ale băncilor generează costuri cu dobânzile bonificate.

B. Operaţiunile active ale băncilor

Sunt acele operaţiuni ale băncilor comerciale în care acestea îşi investesc resursele în vederea obţinerii de profit şi a realizarii altor obiective. Acest gen de operaţiuni se grupează astfel:

- operaţiuni de creditare a agenţilor economici- operaţiuni de creditare a persoanelor fizice- operaţiuni de plasament.

Pentru a răspunde exigenţelor şi cerinţelor clienţilor, băncile comerciale şi-au diversificat posibilităţile şi modalităţile de creditare. Ele creditează agenţii economici, acordându-le acestora o gamă variată de credite, răspunzând astfel nevoilor acestora de fonduri de investiţii sau de capital circulant. Băncile acordă agenţilor economici următoarele categorii de credite:

a) credite pentru realizarea imobilizărilor corporale (echipamente, utilaje etc.)

b) credite pentru cheltuielile de exploatare a firmelor.

a) Pentru dezvoltarea, amplificarea şi consolidarea activităţii desfăşurate şi pentru constituirea activelor imobilizate, pentru realizarea investiţiilor în mijloace

16

fixe, utilaje, echipamente, tehnologii etc., firmele apelează, de regulă, la piaţa de capital, emiţând obligaţiuni şi acţiuni. În anumite situaţii însă se apelează şi la credite bancare oferite de băncile comerciale. Aceste credite sunt oferite însă pe termen scurt. În acest tip de credite, băncile comerciale sunt mai puţin implicate decât băncile specializate (bănci de investiţii) care creditează pe termen mediu şi lung.b) în vederea acoperirii deficitului de resurse reclamat de acoperirea unor cheltuieli de exploatare ale activităţii curente, agenţii economici apelează la credite pentru activitatea de exploatare, care sunt acordate de bănci sub forma a două produse bancare:

- creditarea creanţelor comerciale- creditele de trezorerie.

b1) Creditarea creanţelor, include ca operaţiuni specifice:- operaţiunile cambiale- împrumuturile pe gaj de acţiuni şi efecte publice- operaţiunile de report.

Operaţiunile cambiale, ca formă de referinţă în creditarea creanţelor comerciale, se realizează prin scontarea titlurilor de credit comercial (cambii, bilete la ordin, etc.) şi operaţiuni de împrumut pe gaj de mărfuri şi efecte comerciale.

Scontarea reprezintă operaţiunea de cedare a cambiei către bancă în schimbul unui credit (sumă de bani) egală cu diferenţa dintre valoarea nominală a cambiei şi scontul perceput de bancă ca dobândă, până la scadenţa titlului:

VA = VN - S.Deci, scontarea este o operaţiune de creditare pe care o face banca

agentului economic, prin acordarea unui credit în schimbul unui efect de comerţ care nu a ajuns la scadenţă. Prin această operaţiune un credit comercial se transformă într-un credit bancar. Operaţiunea de scontare este o operaţiune cu risc pentru bănci, existând riscul ca debitorii să nu achite la scadenţă efectele. Pentru a evita astfel de riscuri băncile efectuează alte operaţiuni cambiale: pensiunea şi împrumuturi pe gaj de mărfuri şi efecte comerciale.

Pensiunea este operaţiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiţia răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite. Operaţiunea se desfăşoară în relaţiile băncilor cu firmele mari şi îndeosebi între bănci.

Împrumutul pe gaj de mărfuri şi efecte comerciale se acordă atunci când banca îşi creează o imagine favorabilă privind solvabilitatea beneficiarului de cambii sau mărfurile sunt garantate. Documentul care atestă prezenţa mărfurilor în depozite este “recipisa Warant”. De regulă băncile acordă solicitanţilor o sumă reprezentând 50-60% din valoarea efectelor comerciale sau a mărfurilor.

Împrumuturile pe gaj de efecte publice şi acţiuni (operaţiuni de lombard) au pondere mare în ţările anglo-saxone, unde există o abundenţă de titluri de împrumut (bonuri de tezaur) şi unde acestea constituie o parte însemnată a activelor întreprinderilor şi persoanelor. Atunci când au nevoi temporare de fonduri, deţinătorii de titluri de stat, le pun gaj la bănci şi obţin

17

sumele necesare, renunţând în schimb la o parte din venitul realizat, plătind dobândă la bancă pentru creditul primit. Şi în cazul acestor împrumuturi creditul acoperă numai o parte din valoarea titlurilor gajate, pentru a evita pierderile de curs.

Cu titluri ale pieţei de capital se efectuează operaţiuni de report, care constau în achiziţionarea de către bancă de titluri publice de la deţinătorii acestora, cu obligaţia răscumpărării de vânzator la acelaşi curs, peste un termen scurt, de regulă 15 zile.

b2) Creditele de trezorerie, sunt credite pe termen scurt, de până la un an, şi se acordă agenţilor economici în vederea acoperirii necesităţilor curente legate de ciclul de exploatare şi comercializare. În practica bancară, cel mai adesea creditele de trezorerie se întâlnesc sub două forme:

- avansul în contul curent- creditul pe termen mijlociu mobilizabil.

Avansul în contul curent reprezintă o formă simplificată de creditare a activităţii curente, în sensul că băncile continuă să facă plăţi în numele titularului de cont şi după ce acesta a epuizat disponibilităţile, în cadrul unei limite numită linie de credit sau plafon de creditare.

Băncile româneşti acordă credite de trezorerie pentru următoarele destinaţii:

a) Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie şi desfacere sub formă de linii de credit.

b) Credite pentru scopuri şi destinaţii precise şi perioade limitate:- pentru procurări de materii prime, materiale şi produse finite

a căror aprovizionare, producţie, transport şi desfacere este sezonieră

- acoperirea unor nevoi temporare de fonduri, pe perioade limitate, privind aprovizionarea unor anumite materii, materiale şi mărfuri.

c) Credite pentru export şi producţia de export.d) Credite pentru descoperire de cont pe perioade de până la 30

zile. e) Credite pentru cecuri în curs de decontare.

Aceste credite sunt, de regulă, pe termen de până la un an de zile, deci pe termen scurt. Astfel de credite acordate pe o perioadă mai mare de credit se înscriu în categoria creditului pe termen mijlociu mobilizabil.

Operaţiunile de creditare a persoanelor fizice constituie o altă categorie de operaţiuni active ale băncilor comerciale. Aceste operaţiuni se fac la solicitarea clienţilor şi finanţează nevoile acestora pentru acoperirea unor cheltuieli generate de:

- cumpărări de locuinţe- cumpărări de bunuri de folosinţă îndelungată- necesităţi curente.

Creditele pentru persoanele fizice se acordă pe perioade de la o lună la unul sau mai mulţi ani, cu încheierea unor convenţii şi respectarea condiţiilor de creditare stabilite de fiecare bancă în parte.

18

Operaţiunile de plasament reprezintă un grup special de operaţiuni ale băncilor comerciale. Ele privesc operaţiuni de achiziţii de efecte publice şi acţiuni cu scopul de a obţine profit, fie din dobânzi şi dividende, fie din diferenţele de curs.

Pe lângă operaţiunile de plasament, băncile comerciale mai efectuează ca operaţiuni active şi operaţiuni de comision şi operaţiuni de mandat, precum şi operaţiuni comerciale atunci când fac tranzacţii cu bunurile care au servit drept gaj şi ipoteci pentru creditele nerambursate la scadenţă.

Operaţiunile active ale băncilor comerciale sunt aducătoare de venituri atunci când sunt corect efectuate şi gestionate. Managementul acestor operaţiuni este determinant pentru consolidarea financiară a societăţilor bancare. În plus de aceste operaţiuni băncile comerciale mai prestează o gamă largă de servicii bancare cum sunt;deschideri de conturi, efectuarea de plăţi şi încasări, tranzacţii valutare, servicii turistice, cash management, administrare de portofolii, sevicii de custodie pentru fonduri de investiţii, servicii de asigurări, garanţii bancare, consultanţă şi asistenţă financiară, electronic banking, servicii de depozit etc.

5.4. Băncile şi instituţiile de credit specializate

Relaţiile de mobilizare a resurselor de creditare şi redistribuire a creditelor în economie sunt realizate alături de băncile comerciale şi de către o serie de bănci şi instituţii de credit specializate. În operaţiile de mobilizare a resurselor de creditare şi plasamentul acestora, băncile şi instituţiile de credit specializate acţionează în două direcţii:

- unele sunt specializate în mobilizarea disponibilităţilor din economie, ca sursă importantă de capitaluri băneşti;- altele s-au specializat în distribuirea creditelor în ramuri şi sectoare în care s-au specializat, urmărind creşterea câştigurilor din operaţiunile de intermediere şi valorificare a capitalurilor.

În funcţie de direcţia în care s-au specializat, de operaţiunile pe care le fac, de modalităţile de operare pe piaţă şi scopurile urmărite, băncile şi instituţiile de credit specializate se structurează în următoarele categorii:

case de economii şi împrumuturi; bănci mutuale de economii; uniuni de credit; bănci ipotecare; bănci agricole; bănci de comerţ exterior; băncile de investiţii; societăţi de asigurări; companii financiare; fondurile de pensii; fondurile mutuale; fondurile cu capital de risc (Venture Capital).

Casele de economii şi împrumuturi sunt instituţii financiare depozitare specializate în principal pe atragerea economiilor şi acordarea de credite

19

ipotecare. Totodată ele oferă servicii financiare constând în consultanţă în domeniul ipotecar. Ca formă de organizare, multe din aceste instituţii sunt companii mutuale, dar apar şi în forma unor societăţi pe acţiuni.

Băncile mutuale de economii sunt de dimensiuni mai mici, organizate sub forma unei simple asocieri de fonduri (companii mutuale). Ele atrag economiile de pe piaţă şi îşi plasează resursele în credite ipotecare şi instrumente cu risc redus (titluri de stat, obligaţiuni de stat, obligaţiuni municipale).În prezent, în practica financiară internaţională nu se mai face distincţie între acest tip de instituţii de intermediere şi casele de economii şi împrumuturi.

Uniunile de credit sunt companii mutuale specializate pe acordarea de credite de consum. Din punct de vedere al fondurilor mobilizate şi al tranzacţiilor derulate, uniunile de credit sunt cele mai mici dintre instituţiile depozitare, având totuşi un grad rapid de dezvoltare în ultimii ani. Participanţii la aceste instituţii sunt de regulă membrii aceleaşi organizaţii, (membrii cooperatori), şi din acest punct de vedere operaţiunile financiare derulate prin uniunile de credit sunt considerate ca având un risc scăzut.Aceste uniuni atrag fonduri pe termen lung şi le plaseazaă în diverse instrumente de investire şi în depozite interbancare iar serviciile şi instrumentele oferite au un grad de diversificare redus servind de regulă intersele membrilor.În România astfel de uniuni sunt Casele centrale ale cooperativelor de credit.

Băncile ipotecare sunt instituţii specializate care-şi mobilizează resursele prin emiterea unor hârtii de valoare specifice, numite înscrisuri financiare. Aceste înscrisuri sunt garantate cu valori imobiliare ipotecate. Băncile ipotecare sunt de tip urban dacă garanţia o constituie clădirile, sau de tip rural, atunci când pământul este cel care constituie garanţia. Băncile de tip rural acordă de regulă credite de consumaţie proprietarilor funciari.

Băncile agricole sunt instituţii specializate în finanţarea şi creditarea fermierilor, agricultorilor, pentru efectuarea unor cheltuieli cu inventarul agricol, amenajarea terenurilor, culturile agricole, cumpărarea de animale, îngrăşăminte etc. Creditele acordate de aceste bănci au un profund caracter productiv. Băncile agricole ocupă un important segment de piaţă în ţările dezvoltate, creditul agricol cunoscând ritmuri de creştere foarte mari. Acest tip de bănci lipseşte, din păcate, în România fapt ce explică o parte din declinul activităţii agricole şi al proprietăţii funciare.

Băncile de comerţ exterior s-au specializat în activitatea bancară încă din prima jumătate a secolului nostru, ca urmare a expansiunii activităţii de export şi a implicării din ce în ce mai mult a statului în activitatea bancară. Ele finanţează şi creditează activităţile de comerţ internaţional constând în:

procurarea resurselor specifice, prin rescontarea portofoliului de titluri de credit prin băncile de emisiune şi alte instituţii de credit ;

atragerea resurselor bugetare prin emisiunea de obligaţiuni pe pieţele interne şi externe ;

acordarea de credite prin intermediul acceptării, scontului, acreditivului şi scrisorii de garanţie sau acordarea de credite direct cumpărătorilor ;

20

efectuarea de servicii bancare decurgând din schimburile internaţionale, în special sub forma plăţilor şi încasărilor în contul întreprinderilor din străinătate ;

participarea la crearea de societăţi comerciale, bancare şi financiare privind comerţul exterior;

facilitarea unor operaţiuni valutare, de garantare şi asigurare a creditelor comerciale, de mandat şi comision care au ca obiectiv dezvoltarea activităţii de comerţ exterior şi amplificarea exportului.

Activitatea băncilor de comerţ exterior, în toate ţările, este orientată în sensul concentrării activităţii altor bănci, spre a promova, împreună cu ele, expansiunea comerţului exterior şi nu spre a fi un concurent al acestora.

Principalele credite acordate de băncile comerciale sunt:a) creditul furnizor – acordat furnizorului pentru ca acesta să-şi poată vinde

marfa pe credit comercial importatorului. Acest credit se acordă pe o perioadă medie (2-5 ani) sau lungă (5-10 ani) ;

b) creditul de prefinanţare – acordat pentru acoperirea cheltuielilor de fabricaţie şi pregătire a exportului ;

c) creditul cumpărător – acordat beneficiarului exportului (importatorului) pe un termen lung, pentru cumpărare de utilaje, echipamente complexe şi de valori mari.

Băncile de investiţii sunt instituţii specializate de credit care îşi mobilizează resursele prin emisiunea titlurilor de valori mobiliare proprii (acţiuni, obligaţiuni), investind în sectoare productive ca: industrie, construcţii, transporturi. Rolul lor este acela de a atrage capitalurile rentierilor şi economiile populaţiei cu scopul efectuării de plasamente pe termen mediu şi lung în sfera investiţiilor spre a obţine profit. Ele oferă servicii financiare diverse printre care mai importatnte sunt :

emiterea de titluri financiare (hârtii comerciale-comercial paper, obligaţiuni-bonduri) pe pieţele locale sau internaţionale ;

intermedierea cumpărărilor/ vânzărilor de titluri financiare ; acordarea de consultanţă financiară investitorilor cu privire la

oportunităţile de plasament sau la gestionarea portofoliului financiar propriu ;

garantarea emisiunii de titluri financiare ; monitorizarea pieţelor.

Spre deosebire de SUA, în Europa activitatea de investiţii este asimilată de băncile comerciale, o parte din activitatea acestora constând în emisiunea/plasarea de instrumente cu venit fix emise de companii private.Aceste bănci ocupă în prezent un loc foarte important în intermedierea fluxurilor financiare interneţionale . Printre cele mai cunoscute bănci de investiţii sunt ; Merril Lynch, Credit Suisse, First Boston, Goldman Sachs, Solomon Brothers, Lazard Freres, Morgan Straley, etc.

Societăţile de asigurări sunt instituţii nebancare, care atrag imense capitaluri băneşti, prin încasarea şi gestionarea primelor de asigurare prin intermediul poliţelor de asigurare. Fondurile acumulate astfel sunt plasate apoi prin acordare de împrumuturi şi alte aranjamente. Numărul şi activităţile acestor

21

instituţii este în continuă creştere şi diversificare. Ele oferă o gamă largă de servicii financiare, de la monitorizare până la consultanţă finaciară specializată. Societăţile de asigurări au un rol activ pe pieţele de capital, plasând banii colectaţi prin poliţe în diferite titluri ale acestei pieţe, în vederea obţinerii unui randament superior.

Companiile financiare sunt instituţii de credit care desfăşoară activităţi specifice stabilite prin lege sau convenţie. Principalele operaţiuni pe care le efectuează societăţile financiare sunt: leasing-ul, factoringul, acordarea şi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung, creditarea mărfurilor cu plata în rate, garantarea locuinţelor pe bază de ipotecă, gestiunea mijloacelor de plată. Comapniile financiare au apărut ca filiale ale marilor companii comerciale (General Electric Capital, General Motors Acceptance Company, etc.) sau ca instituţii independente ( compania Heller, Fuji Bank) şi sunt specializate în susţinerea financiară a dezvoltării unei afaceri (inclusiv în finanţarea exporturilor sau investiţiilor directe în străinătate) dar şi în finanţarea cumpărării de locuinţe, autoturisme sau alte bunuri de consum. În practica financiară internaţională s-au constituit trei mari tipuri de astfel de companii de finanţare:

companii de finanţare a vânzărilor - specializate în finanţarea utilizatorilor de produse (domeniul auto, utilaje );

companii de finanţare a persoanelor fizice - specializate în finanţarea acestora pentru achiziţionarea de bunuri de larg consum sau de cumpărare de locuinţe;

companii de finanţare a afacerilor - implicate în finanţarea companiilor prin acordarea de credite comerciale sau operaţiuni de leasing / factoring.

Aceste companii de finanţare se refinanţează cu precădere prin emisiuni de hârtii comerciale (comercial papers) pe termen scurt

Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ce acumulează pasive petermen lung şi foarte lung. Sumele atrase din primele plătite de participanţii la aceste fonduri sunt reinvestite pe pieţele financiare, urmărindu-se o acumulare reală de capital pe termen lung. Aceste forme de intermediere s-au dezvoltat ca o alternativă la instituţiile depozitare (băncile comerciale) care evită creditarea pe termen lung şi foarte lung şi constituie una din cele mai importante surse de fonduri pe piaţă.

Fondurile mutuale sunt organizate sub forma unei asocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companie specializată. După modalitatea de accesare a lor, se întâlnesc două tipuri de fonduri; fonduri deschise accesibile oricărui investitor şi fonduri închise accesibile numai membrilor fondatori. Aceste fonduri reprezintă de asemenea o importantă sursă de resurse financiare pe care le mobilizează şi le redistribuie.

Fondurile cu capital de risc - Venture Capital mobilizează resurse şi finanţează companii sau proiecte din domenii cu cu risc ridicat dar cu mare potenţial de creştere, oferind o gamă diversificată de tehnici de finanţare ( acţiuni, obigaţiuni, credite) de multe ori această tehnică de finanţare este preferată creditării bancare din cauza riscului mare, care este evitat de bănci.

22

1.4.1. Lichiditatea bancară

În activitatea oricărei bănci, prioritare sunt două obiective: profitabilitatea şi asigurarea lichidităţii. Băncile sunt preocupate, pe de o parte, de a avea o lichiditate permanentă, iar pe de altă parte, de a-şi asigura o minimizare a costurilor.

Lichiditatea bancară este capacitatea băncilor de a asigura în orice moment efectuarea plăţilor dispuse de clienţi şi restituirea la cerere a depozitelor făcute de deponenţi. Pentru a asigura aceste cerinţe băncile trebuie să-şi asigure rezerve suficiente de numerar şi disponibilităţi în conturi. Aceasta presupune ca fiecare bancă să aibă un bun management al plasamentelor şi angajamentelor, al activelor şi pasivelor. Pentru a menţine o bună stare de lichiditate, băncile sunt constrânse să facă plasamente ce pot fi uşor transformate în lichidităţi, fără pierderi şi cu costuri reduse. Atunci când băncile nu pot să-şi asigure în mod curent starea de lichiditate, urmare a faptului că relaţiile sale cu clienţii nu generează o creştere a resurselor, atunci ele sunt constrânse să apeleze la recreditare, adresându-se băncii de emisiune, sau angajând credite pe piaţa interbancară. Aceste credite sunt însă costisitoare, conducând la o creştere a cheltuielilor bancare.

Lipsa de lichiditate care poate fi generată de elemente conjuncturale creează băncilor mari probleme, afectând serios profitul şi uneori chiar existenţa băncii, putând conduce la faliment. Restabilirea lichidităţii este o operaţie costisitoare şi adesea foarte greu de realizat (vezi cazul Credit Bank, Dacia-Felix, Albina, Bancorex, Bankcoop, BIR, Columna, Banca Română de Scont).

Afectarea lichidităţii este determinată cel mai adesea din alterarea corelaţiilor structurale dintre resursele şi plasamentele băncilor, chiar dacă la o primă vedere ea pare a fi o chestiune de conjunctură. Pentru a preveni şi a preîntâmpina apariţia lipsei de lichiditate, băncile urmăresc optimizarea structurii activelor bancare, având în vedere două criterii:

- selecţia activelor prin confruntarea profitabilităţii cu riscurile asumate;

- diversificarea portofoliului plasamentelor.În selecţia activelor, pe grupe şi poziţii se ţine seama, în primul rând, de

gradul de lichiditate şi de riscul neplăţii, şi, de asemenea, se are în vedere riscul de piaţă ce decurge din modificarea “preţului” creditului, rata dobânzii.

Diversificarea portofoliului plasamentelor este o măsură de dispersare a riscului global, urmărindu-se:

- minimizarea riscului lipsei de lichidităţi;- menţinerea şi creşterea profitului existent.

Pentru a menţine starea de lichiditate a sistemului bancar, tot mai multe ţări au adoptat măsuri speciale de susţinere a stării de lichiditate. Astfel de măsuri sunt:

- finanţarea băncilor de către stat;- introducerea sistemelor de asigurare şi garantare a depozitelor

bancare ;- stabilirea obligaţiilor pentru bănci de a respecta anumiţi

23

coeficienţi de lichiditate.Spre exemplu, în România a fost constituit Fondul de garantare a

depozitelor, la care sunt obligate să participe toate unităţile bancare care constituie depozite. De asemenea, Banca Naţională a României a stabilit norme de calcul şi raportare a lichidităţii bancare de către fiecare bancă comercială.

Cu toate măsurile asiguratorii luate pe această linie, realitatea complexă a fenomenelor economico-financiare arată ca riscul de faliment al băncilor este persistent şi nu trebuie subestimat.

1.5. Particularităţile sistemelor bancare contemporane

În ultimele decenii băncile şi activitatea bancară au suferit ample şi importante transformări, determinate de acţiunea unor factori ca:

evoluţiile economiei contemporane; mutaţiile în comportamentul celor ce beneficiază de serviciile băncilor; politicile curente şi de perspectivă pe care guvernele le exercită asupra

sectorului bancar, prin măsuri legislative şi prin pârghii obişnuite ale politicilor monetare şi comerciale;

tehnologiile moderne (din domeniul informatic şi telecomunicaţii) care transformă în interior aparatul bancar.

Toţi aceşti factori, acţionând prin interacţiune, fac ca sistemele bancare contemporane să capete anumite particularităţi care le caracterizează activitatea curentă. O primă particularitate o constituie o modificare semnificativă a structurii activelor tuturor băncilor în ultimii ani, constând în:

reducerea ponderii numerarului şi relaţiilor interbancare până la procente de 7-10% ;

sporirea angajamentelor în credite acordate economiei cu ponderi de până la 65% din total active;

reducerea angajării bancare în deţinerea de titluri de plasament.Se manifestă o creştere a operaţiunilor active de plasamente în credite, pe

seama restrângerii lichidităţii, prin deţinerea de numerar şi depozite, vizând creşterea profitului.

În cadrul structurii pasivelor bancare se constată o majorare a depozitelor la termen şi de economii în defavoarea depozitelor la vedere, ca urmare a reorientării clienţilor băncii spre depozite care asigură o remunerare mai mare. Totodată băncile se orientează spre creşterea angajamentelor interbancare care asigură circa 60% din resurse, şi scăderea resurselor din depozite.

O altă particularitate o constituie amplificarea forţei marilor bănci, corelată cu intensificarea internaţionalizării şi dezvoltării inegale a băncilor pe naţiuni. Urmare a unui proces firesc de concentrare a capitalurilor băneşti, se manifestă o intensificare a puterii marilor bănci, atât pe plan intern cât şi internaţional.

24

Fenomenul este determinat şi de faptul că în lupta de concurenţă, care este din ce în ce mai ascuţită, marile bănci, care dispun de reţele întinse de sucursale şi agenţii, au, faţă de băncile mici şi mijlocii, avantaje considerabile sub raportul posibilităţilor de atragere a depunerilor şi realizare a plasamentelor, în condiţiile unei profitabilităţi ridicate. Cererile tot mai mari de credite ale unor societăţi din ce în ce mai mari nu pot fi satisfăcute decât de bănci tot mai mari, sau prin sindicalizare bancară. În aceste circumstanţe, la nivelul fiecărei ţări, expresie a concentrării bancare, un număr restrâns de bănci desfăşoară marea majoritate a operaţiilor.

Tendinţa de concentrare este foarte evidentă în ţările dezvoltate, cu mare tradiţie în domeniul bancar, cum sunt Anglia, SUA, Franţa, Germania, dar ea se manifestă din ce în ce mai puternic şi în ţările din spaţiul central şi est-european.

Concentrarea băncilor are loc prin fuziuni şi preluări dar şi prin falimente şi lichidări ale băncilor mai mici. În Anglia, 5 mari bănci deţin împreună peste 90% din depozitele băncilor comerciale, iar în SUA, 10 mari bănci deţin 30,8% din totalul activelor celor circa 12000 de bănci. Concentrarea bancară se manifestă puternic şi pe plan internaţional. În acest domeniu băncile japoneze şi franceze înregistrează mari creşteri, acestea, dar în special cele japoneze, înregistrând ritmuri de creştere deosebite. Cele mai puternice bănci pe plan internaţional au devenit în anii '80 băncile japoneze. Faptul este ilustrat prin aceea ca, dacă în 1964, din primele 20 de bănci mondiale, 9 erau americane şi numai una era japoneză, în 1990 japonezii aveau în primele 20 de bănci 12 mari bănci, dintre care 6 ocupau primele poziţii, iar americanii nu mai aveau nici una în top. În anii '90 situaţia s-a mai schimbat băncile americane au revenit pe primele locuri.

A treia particularitate a sistemelor bancare contemporane o constituie universalizarea băncilor comerciale, prin substituirea progresivă a specializării operaţiunilor bancare. Dacă la începutul evoluţiei activităţii bancare, în special în cursul secolului XIX, a predominat specializarea bancară, treptat, şi mai accentuat în ultimii ani, tendinţa s-a schimbat şi dominantă a devenit cea de universalizare a operaţiunilor bancare. Deşi specializarea nu dispare şi apar încă bănci specializate, tot mai multe bănci trec de la operaţiuni specializate la operaţiuni multiple, de creditare pe termen mediu şi lung a investiţiilor, a industriei, emit şi cumpără acţiuni, concurează casele de economii în atragerea disponibilităţilor populaţiei, se implică în creditul de consum. Motivaţia universalizării operaţiunilor bancare este aceea a utilizării mai eficiente a personalului şi echipamentelor moderne, o creştere a resurselor atrase şi a plasamentelor, o reducere a cheltuielilor şi o sporire pe această bază a veniturilor şi prin consecinţă a profiturilor.

A patra particularitate o constituie dezetatizarea şi liberalizarea băncilor. Dacă după primul război mondial şi până acum 10-15 ani statul a intervenit puternic în sistemul bancar prin naţionalizări de bănci şi exercitarea unui control statal în sfera operaţiunilor bancare, în ultimii ani tendinţa s-a inversat. Marile bănci au început să fie reprivatizate, iar în activitatea bancară precumpăneşte liberalizarea activităţii, iar dereglementarea acesteia îşi face din ce în ce mai mult loc.

25

O a cincea particularitate o constituie accentuarea modernizării tehnicilor şi informaţiilor bancare, care vizează două direcţii:

a) asimilarea şi introducerea în tehnica bancară propriu-zisă a celor mai moderne produse şi instrumente bancare, cum sunt: tipuri de depozite, categorii de credite, modalităţi şi instrumente de plată şi evidenţiere în conturi;

b) achiziţionarea celor mai perfomante echipamente de informatică şi telecomunicaţii, pentru a susţine ansamblul operaţiunilor bancare (evidenţieri în conturi, viramente, acordări-rambursari de credite, schimburi valutare, electronic banking, internet banking, telebanking etc.).

Băncile sunt sectoarele cele mai informatizate din ţările dezvoltate, alocând o parte însemnată a resurselor în achiziţionarea de sisteme informatice tot mai performante. Sistemele informatice bancare au făcut să crească într-un ritm nemaiîntâlnit productivitatea, siguranţa şi eficienţa serviciilor bancare. Prelucrarea automată a informaţiilor bancare, sistemul electronic de transfer al fondurilor, telecomunicaţiile bancare, produc mari schimbări structurale în activitatea băncilor. Se estimează că banca viitorului este cea fără ghişeu, banca la domiciliu, în care operaţiile vor putea fi efectuate prin telex, fax, telefon, direct de la domiciliul utilizatorului.

O asemenea dezvoltare simplifică operaţiunile, reduce costurile, creşte operativitatea şi profitul, dar în acelaşi timp, creşte riscul fraudelor şi al înstrăinării clientului de bancă.

1.6. Sistemul bancar românesc1.6.1. Premisele şi evoluţia sistemului bancar românesc

Primele încercări de creare a unei bănci româneşti au avut loc la începutul secolului al XIX-lea. Necesitatea înfiinţării unei bănci şi a creării unui sistem bancar modern a fost relevată de revoluţionarii din Muntenia şi Moldova. Prima bancă înfiinţată în Principatele Române a fost Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi. În 1850 banca a obţinut privilegiul emisiunii de bancnote convertibile în aur şi argint. Datorită nevărsării integrale a capitalului subscris, recurgerii la credite din străinătate şi unei politici de plasamente greşite, banca a dat faliment în mai puţin de un an. În 1864, Alexandru Ioan Cuza a dat legea de fondare a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, care, până la crearea Băncii Naţionale a României, în 1880, a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Româneşti. După această dată au apărut o serie de alte bănci, printre care se remarcă Banca Albina din Sibiu, care a fost prima bancă cu capital românesc din Transilvania, înfiinţată în 1872.

Banca Albina s-a remarcat prin activitatea de pionierat pe care a desfăşurat-o, mai ales în rândul ţărănimii, prin susţinerea elementului românesc, fiind una din cele mai importante bănci de provincie din Imperiul Austro-Ungar.

Cea mai importantă bancă apărută în această perioadă a fost Banca Naţională a României, înfiinţată la 17 aprilie 1880. Constituită după modelul Băncii Naţionale a Belgiei, cu scopul creditării activităţii economice şi comerciale,

26

scontării cambiilor şi operaţiunilor cu alte instrumente financiare, Banca Naţională a acordat un mare sprijin dezvoltării pieţei prin credit.

Prin activitatea sa, şi în special prin cea de emisiune, ea a creat premisele pentru apariţia altor bănci şi pentru dezvoltarea sectorului bancar românesc. După apariţia Băncii Naţionale în 1880, numărul şi importanţa băncilor româneşti a crescut de la numai 5, în perioada 1880-1890, la aproape 200 de bănci, înainte de primul război mondial.

Odată cu dezvoltarea economică, cu dezvoltarea industriei şi comerţului şi întărirea capitalului autohton, a început să crească şi numărul băncilor româneşti. Între 1918-1928, numărul băncilor a crescut de la 215 la 1122. Volumul creditelor acordate de sistemul bancar a crescut de la un miliard lei în 1918, la 62 miliarde lei în 1928. În preajma crizei din 1929-1933 activitatea bancară atinsese nivelul cel mai mare. Criza economică a afectat profund însă şi activitatea bancară, multe bănci dispărând, ca urmare a falimentului sau fuziunii. Cele mici şi mijlocii au fost cel mai tare afectate, astfel că între 1929-1934 numărul băncilor a scăzut la 873 de la 1122. Ulterior, ca urmare a evoluţiilor economice şi politice, şi a intervenţiilor statului, falimentele şi fuziunile au căpătat proporţii de masă, astfel că între 1934-1941 numărul băncilor a scăzut până la 275. A avut loc o puternică concentrare a capitalului, ca urmare a legii bancare din 1934, care a creat Consiliul Superior Bancar ca organ central de reglementare bancară, ce a impus criterii de performanţă bancară ce nu au putut fi realizate de băncile mici şi mijlocii, şi a întărit astfel poziţia marilor bănci. Au rezistat astfel numai băncile mari, reprezentate de bănci ca: Banca Românească, Banca de Credit Română, Banca Comercială Română, Societatea Bancară Română. În afara băncilor comerciale şi a băncii centrale, sistemul bancar românesc mai cuprindea şi o bogată reţea de bănci populare şi un sistem de credit cooperatist.

Până la naţionalizare, sistemul bancar românesc în frunte cu BNR, a avut un rol însemnat la susţinerea dezvoltării economiei româneşti, în principal a industriei, şi a susţinut dezvoltarea capitalului autohton. După 1946, sistemul bancar a cunoscut profunde transformări, care i-au încetinit şi împiedicat dezvoltarea. În decembrie 1946, Banca Naţională a fost etatizată şi reorganizată, devenind instrument al statului, de impunere şi dirijare a unei politici dirijiste şi centralizate, de conducere a economiei, a sistemului monetar şi de credit. În 1948 au fost naţionalizate toate băncile care nu dăduseră faliment ca urmare a politicii practicate de Banca Naţională, sistemul bancar intrând astfel într-o lungă şi neagră recluziune. Ca rezultat a naţionalizării şi centralizării capitalului bancar şi a repetatelor reorganizări, în perioada economiei centralizate, până în decembrie 1989 au funcţionat numai 5 mari instituţii bancare, şi anume: Banca Naţională a României, care, pe lângă rolul de bancă de emisiune, a

preluat şi operaţiunile fostelor bănci comerciale; Banca de Investiţii care finanţa şi controla procesul de investiţii la nivelul

economiei;Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (BAIA), care finanţa şi controla investiţiile în domeniul agriculturii; Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE), care avea rolul de finanţare şi

decontări a tranzacţiilor de comerţ exterior;

27

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), bancă de depozit a economiilor băneşti ale populaţiei şi ale organizaţiilor sindicale şi obşteşti.

În acea perioadă activitatea bancară era centralizată şi era dirijată de către stat, băncile neavând autonomie funcţională şi organizatorică, îndeplinind strict sarcinile trasate prin planuri unice, pentru întreaga economie. Activitatea bancară a avut următoarele caracteristici: banca de emisiune îndeplinea şi funcţiunea unei bănci comerciale de

creditare directă, pe bază de plan de credite, a întreprinderilor şi organizaţiilor economice, fiind în acelaşi timp centru unic de casă şi decontări;

concurenţa în sistemul bancar este eliminată; creditul comercial era interzis; întreaga activitate bancară este subordonată sistemului de planificare

centralizată a economiei naţionale.Acest mod de organizare şi funcţionare a sistemului bancar a împiedicat

dezvoltarea şi modernizarea lui, acesta rămânând mult în urmă, atât pe planul ofertei de produse şi servicii, cât şi al dotărilor moderne şi a calificării personalului, faţă de realizările şi inovaţiile înregistrate pe plan regional şi mondial. S-au acumulat din această cauză multe tensiuni, care au ieşit la suprafaţă odată cu schimbarea din decembrie 1989.

1.6.2. Sistemul bancar românesc actual

Schimbările petrecute în economia românească odată cu trecerea acesteia la o dezvoltare specifică economiei de piaţă, creşterea continuă a numărului agenţilor economici şi în special a numărului celor privaţi, a impus necesitatea restructurării sistemului bancar. S-a simţit tot mai acut nevoia dezvoltării unui sistem bancar care să răspundă operativ cerinţelor diversificate şi în permanentă schimbare ale agenţilor economici, ale pieţei în ansamblu, de produse şi servicii bancare necesare unei economii de piaţă.

Reforma sistemului bancar, necesară şi impusă de noile orientări economice, a început în 1990-1991, odată cu conceperea şi adoptarea unei noi legislaţii bancare şi comerciale. Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea 33/1991 privind activitatea bancară şi Legea 34/1991, privind statutul Băncii Naţionale a României, au creat cadrul legal pentru descentralizarea activităţii comerciale şi bancare, au permis apariţia de noi bănci cu capital de stat şi privat.

De asemenea s-au trasat jaloanele desfăşurării comerţului de banca, ale reglementării şi supravegherii funcţionarii în bune condiţii a acestuia. Noile reglementări au permis înfiinţarea şi funcţionarea unui număr sporit de bănci, precum şi a diversificării şi modernizării produselor şi serviciilor bancare. Pe parcursul celor 19 ani de funcţionare în noua organizare, activitatea bancară s-a dezvoltat mult, a cunoscut creşteri şi inovaţii deosebite, dar a înregistrat şi unele sincope şi nerealizări.

Pornind de la aceste sincope s-a simţit nevoia corectării cadrului normativ de organizare şi supraveghere a activităţii sistemului bancar, realizată prin adoptarea unor noi legi privind activitatea bancară, şi anume: Legea bancară nr.58/1998 modificată şi completată, care reglementează modul de desfăşurare a

28

comerţului de bancă în România şi Legea 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, care reglementează modul de organizare şi funcţionare a Băncii Naţionale a României. Aceste două legi vin să înlocuiască prin completare şi îmbunătăţire prevederile primelor două legi, Legea 33/1991 şi Legea 34/1991. În anii 2004 si 2006 legile bancare au fost din nou amendate şi adaptate pentru a integra prevederile directivelor europene în materie şi astfel a apărut o nouă lege privind statutul Băncii Naţionale

Potrivit acestei legislaţii, activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci. Banca Naţională a României este banca centrală a statului român având personalitate juridică, care are ca obiectiv fundamental asigurarea stabilităţii monedei naţionale. În acest scop, BNR, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plăţi, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, urmărind funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piaţă. Conform noii legislaţii bancare, sistemul bancar românesc este structurat pe două nivele.

La primul nivel se situează Banca Naţională a României, banca centrală a statului cu rolul şi funcţiile menţionate, iar la nivelul doi, instituţiile financiare, cărora, prin lege, li s-a acordat statutul de bănci.

Banca Naţională este abilitată să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală. Ea are un grad ridicat de independenţă, fiind subordonată direct Parlamentului. Conducerea băncii este asigurată de Consiliul de Administraţie, iar cea executivă de guvernator, prim vice-guvernator şi doi viceguvernatori, care sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului.

Băncile comerciale funcţionează conform legii privind societăţile comerciale, legii privind activitatea bancară şi pe baza autorizaţiei acordate de BNR, fiind situate la nivelul doi al sistemului bancar. Până la finele lunii iunie 2008, în România au fost înfiinţate şi autorizate să funcţioneze, 43 de bănci comerciale şi 13 sucursale ale băncilor străine. Capitalul acestor bănci este de stat, mixt (privat şi stat, privat autohton şi străin), privat autohton, privat străin.

La aceeaşi dată mai funcţionau 43 de bănci comerciale şi 9 sucursale ale băncilor străine, deoarece la 12 bănci şi anume: Banca Comercială Fortuna, Bancorex, Banca Renaşterea Creditului Românesc-Creditbank, Euro Expres Bank, Banca Albina, Bankcoop, Columna, Banca Internaţională a Religiilor, Raiffeisen Bank România, Banca Română de Scont, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, BancaTurco-Română, li s-a retras autorizaţia de funcţionare.În general toate aceste bănci efectuează toată gama de operaţiuni bancare, numai unele dintre ele fiind specializate pe anumite domenii cum ar fi : Banca de Export Import a României – EXIMBANK, specializată pe finanţarea operaţiunilor de export. Începând cu anul 1991, odată cu noua organizare a sistemului bancar românesc, numărul băncilor, al sucursalelor şi agenţiilor acestora, a crescut an de an. Numai în Bucureşti funcţionează 38 de societăţi bancare, având peste 1000 unităţi bancare şi 9 sucursale ale societăţilor bancare persoane juridice străine.

29

Alături de băncile comerciale în România mai operează si o reţea de cooperative de credit grupate în Case Centrale ale cooperativelor de credit. Începând cu anul 2002 aceste cooperative au tecut sub supravegherea Băncii Naţionale a României, şi la finele lunii octombrie 2002 numai 548, din cele peste 1000 de cooperative existente, primiseră autorizaţie de funcţionare. In prezent mai opereaza 48 de cooperative de credit reunite intro casa centrala a cooperativelor de credit intitulata CREDITCORP.

Ca urmare a intensificării şi diversificării activităţii bancare, a crescut numărul şi volumul operaţiunilor bancare, s-a diversificat gama de servicii şi produse oferite clienţilor, au crescut capitalul şi activele bancare.

Ilustrativ pentru această evoluţie este modul în care au crescut activele şi capitalul propriu al societăţilor bancare româneşti, în perioada 1990 – decembrie 2008.

Tabel 1.2 Evoluţia agregată a activelor bancare şi a capitalului propriu până la 31.12. 2008

milioane lei la sfârşit de perioadăDin care

Nr. Crt.

Perioada Active total Active interne Active externe

Capital propriu

1 1990.dec. 1.071.178 1.030.117 41.067 26.5512 1991.dec. 2.289.674 2.184977 104.697 62.4813 1992.dec. 4.002.050 3.615.417 386.632 201.9554 1993.dec. 9.843.462 8.531.756 1.311.817 456.8295 1994.dec. 20.638.314 17.892.349 2.745.965 1.177.2526 1995.dec. 32.440.153 29.041.382 3.398.771 2.741.8377 1996.dec. 55.022.654 48.468.468 6.554.186 4.092.1618 1997.dec. 100.395.196 88.844.207 13.550.988 7.858.2929 1998.dec. 148.004.632 130.703.292 17.301.340 9.484.187

10 1999.dec. 182.177.625 159.334.927 22.842.698 15.390.79511 2000.dec. 232.673.620 192.542.729 40.130.891 23.121.32312 2001.dec. 352.146.442 301.180.108 50.966.334 44.964.15013 2002.dec. 478.192.131 438.294.327 39.897.804 61.303.34214 2003 dec. 617.367.026 581.902.773 35.464.253 67.943.99915 2004 dec. 91 384 ,5 86 136 ,7 5 247 ,8 8 532,1

16 2005 dec. 130 272,6 125 752,3 4 520 ,3 12 439, 5

17 2006.dec. 175 460,1 170 824 ,7 4 635,4 15 684 ,4

18 2007.dec 260 261,4 254 192,9 6 068,6 26 082,219 2008.dec 339 849,2 332 939,8 6 909,5 36 269,2

Sursa: Raport anual 2007 BNR, bulentin lunar nr 12/2008 Incepand cu anul 2004 datele sunt exprimate in milioane ron

30

Consolidarea sistemului bancar românesc este la început. Acesta este încă subcapitalizat, iar calitatea activelor nu este tocmai satisfăcătoare. De asemenea, modernizarea sistemului este în fază de demaraj, fiind nevoie de eforturi sporite pentru creşterea dotării cu tehnică şi tehnologie de prelucrare a informaţiei, pentru pregătirea personalului şi ridicarea standardelor de securitate şi siguranţă bancară. În vederea coordonării acestor eforturi, băncile comerciale şi-au constituit în 1990 o asociaţie profesională, Asociaţia Română a Băncilor (ARB), care supraveghează integritatea şi credibilitatea profesională a aestora. Asociaţia Română a Băncilor are ca obiective:

- să reprezinte interesele comunităţii financiare şi bancare faţă de Banca Naţională a României

- să îmbunătăţească şi să dezvolte standardul şi statutul profesional al tuturor celor care lucrează în sectorul bancar

- să reprezinte sectorul bancar românesc în relaţiile internaţionale cu asociaţii profesionale similare.

Pe lângă ARB s-a înfiinţat în 1991 Institutul Bancar Român (IBR), ca institut de pregătire a personalului bancar, iar din 1993 Centrul de Formare şi Specializare Bancară (CFSB) şi Centrul pentru Documentare Cercetare şi Consultanţă. Toate acestea sunt menite a fi un sprijin pentru întărirea şi consolidarea sistemului bancar românesc.

Sumar

1. Băncile îşi au origini încă în antichitate la greci, egipteni, romani, mai apoi în statele oraşe din Italia, în Olanda, Spania, Germania , Anglia, etc. Precursorii comerţului de bancă au fost zarafii, trapeziţii în Grecia antică, argentarii la romani, fiind primii care au atras şi împrumutat bani contra dobândă.2. Apariţia şi funcţionarea băncilor este strâns legată de dezvoltarea producţiei şi schimbului de mărfuri şi produse. Băncile au apărut ca o necesitate a susţinerii şi dezvoltării acestor activităţi, de aceea ele au apărut mai întâi în cele mai puternice centre comerciale şi maritime : Veneţia -1171, Barcelona - 1341, Milano - 1593, Amsterdam -1609, Hamburg - 1619, Stochholm- 1650, etc.3. Banca este un itermediar financiar care colectează (cumpără) disponibilităţile

băneştisub forma depozitelor şi le redistribuie (vinde) sub forma creditelor sau plasamentelor, plătind şi încasând dobândă (preţul banilor). Pe lângă această activitate băncile mai prestează şi multe alte servicii bancare (deschideri de conturi, plăţi şi încasări, depozitare, transferuri de fonduri, tranzacţii valutare, consultanţă financiară, custodie de valori mobiliare, etc.).4. Băncile de emisiune sunt acele bănci investite de puterea statală cu

monopolul emisiunii, punerii şi retragerii din circulaşie a monedei . În economia de piaţă banca de emisiune numită şi banca centrală îndeplineşte următoarele funcţii.

funcţia de emisiune monetară; funcţia de creditare;

31

funcţia de bancă a băncilor; funcţia de bancă a statului; funcţia de gestionare a rezervelor valutare.

5. Operaţiunile bancare sunt de trei tipuri: operaţiuni pasive, operaţiuni active, operţiuni comerciale şi de comision. Operaţiunile pasive sunt cele prin care se constituie resursele băncii şi ele

generează costuri pentru bancă şi constau în: formarea capitalului propriu; atragerea depozitelor; refinanţarea sau rescontul.

Operaţiunile active sunt acele operaţiuni prin care se fructifică resursele atrase şi ele aduc venituri băncii prin:

creditarea agenţilor economici; creditarea persoanelor fizice; plasamente în diferite activităţi.

Operaţiunile comerciale şi de comision constau în tranzacţii cu bunuri imobiliare(atunci când se execută garaţii) operaţiuni de mandat, şi operaţiuni executate pentru comision ( plasarea de valori mobiliare, unităţi de fond,etc).6. Bănci şi instituţii de credit specializate sunt:

case de economii şi împrumuturi; bănci mutuale de economii; uniuni de credit; bănci ipotecare; bănci agricole; bănci de comerţ exterior; băncile de investiţii; societăţi de asigurări; companii financiare; fondurile de pensii; fondurile mutuale; fondurile cu capital de risc (Venture Capital).

7. Lichiditatea bancră este capacitatea băncilor de a asigura în orice moment restituirea la cerere a depozitelor şi efectuarea plăţilor dispuse de clienţi.

8. Sistemele bancare contemporane au anumite particularităţi şi anume: universalizarea activităţii băncilor; dezetatizarea şi liberalizarea băncilor; informatizarea tehnicilor şi activităţilor bancare; deregelementarea bancară.

9. Sistemul bancar romănesc este construit pe două nivele, la nivelul unu se află Banca Naţională, iar la nivelul doi băncile comerciale şi alte instituţii de credit.

10. În România operează 43 de bănci comerciale, 10 sucursale ale băncilor străine şi 48 de cooperative de credit.

Termeni cheie

32

Bancă, sistem bancar, banca de emisiune, banca comercială, bănci specializate, bancă de investiţii, bancă mutuală de economii, operaţiune activă, operaţiune pasivă, operaţiune de plasament, lichiditate bancară.

Întrebări şi exerciţii

1. Definiţi ce este o bancă şi precizaţi rolul acestora în economie?2. Când au apărut primele bănci şi cine au fost precursorii acestora?3. Ce sunt băncile de emisiune şi ce rol au acestea în cadrul sitemului bancar?4. Ce sunt băncile comerciale ? Precizaţi rolul acestora .5. Ce funcţii are banca centrală şi cum le realizează?6. Care sunt operaţiunile active ale băncilor?7. Definiţi operaţiunile pasive ale băncilor şi precizaţi care sunt acestea.8. Ce tipuri de bănci specializate cunoaşteţi?9. Definiţi lichiditatea bancară.10.Cunoscând că produsul intern brut al României la 31.10. 2002 este de 39

mild. USD şi că cursul valutar la aceeaşi dată este 33.524 lei/ USD, pe baza datelor din manual calculaţi care este ponderea activelor bancare în PIB şi care este ponderea capitalului propriu în PIB.

11. Cum este organizat sistemul bancar românesc.

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII ŞI SERVICII BANCAREBANCARE

2. Produsele şi serviciile bancare2. Produsele şi serviciile bancare2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare2.2 Inovarea şi abandonarea produselor 2.2 Inovarea şi abandonarea produselor

bancarebancare3. Produse şi servicii bancare pentru persoane 3. Produse şi servicii bancare pentru persoane juridicejuridice

3.1 Produse pentru persoane juridice3.1 Produse pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice

4. Produse şi servicii pentru persoane fizice4. Produse şi servicii pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice4.2 Servicii pentru persoane fizice4.2 Servicii pentru persoane fizice

33

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE2. Produsele şi serviciile bancare2. Produsele şi serviciile bancare

2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare2.1 Conceptul de produse şi servicii bancareActivitatea bancarActivitatea bancară ă are ca rezultat :are ca rezultat :-- produse bancare;produse bancare;-- servicii bancare.servicii bancare.

Produsele bancare au caracteristici principale;Produsele bancare au caracteristici principale;1. sunt imateriale 1. sunt imateriale –– nu fac obiectul unei uzuri fizice şi nu fac obiectul unei uzuri fizice şi materiale;materiale;2. nu se pot proteja prin brevete 2. nu se pot proteja prin brevete –– îndeplinesc îndeplinesc condiţiile de uniformitate;condiţiile de uniformitate;3. sunt condiţionate de reglementările bancare şi 3. sunt condiţionate de reglementările bancare şi fiscale;fiscale;4. sunt propuse direct clientelei;4. sunt propuse direct clientelei;

34

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare2.1 Conceptul de produse şi servicii bancare

DupDupă ă natura lor serviciile bancare se împart în mai natura lor serviciile bancare se împart în mai multe tipuri:multe tipuri:

1. servicii pure 1. servicii pure –– obţinute exclusiv prin munca personalului obţinute exclusiv prin munca personalului ––consultaţii, asistenţă de specialitate, inginerie financiară;consultaţii, asistenţă de specialitate, inginerie financiară;

2. Servicii mixte 2. Servicii mixte –– îmbină munca personalului şi utilizarea îmbină munca personalului şi utilizarea bunurilor de echipament( pbunurilor de echipament( pllăăţi, transferuri,comunicaţii, ţi, transferuri,comunicaţii, etc)etc)

3. Servicii ce au ca suport capitalul( constituire de depozite, 3. Servicii ce au ca suport capitalul( constituire de depozite, acordare de credite)acordare de credite)

35

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

2.2 Inovarea şi abandonarea produselor bancare2.2 Inovarea şi abandonarea produselor bancare

Fiecare produs bancar are o serie de parametrii referitori Fiecare produs bancar are o serie de parametrii referitori la:la:

1.1. Volumul angajVolumul angajăării;rii;

2.2. Cost şi randament;Cost şi randament;

3.3. Condiţii de securitate;Condiţii de securitate;

4.4. Probleme de fiscalitate şi disponibiltăţiProbleme de fiscalitate şi disponibiltăţi

InovareaInovarea de produse bancare presupune stabilirea de produse bancare presupune stabilirea acestor parametrii sau modificarea celor anterioriacestor parametrii sau modificarea celor anteriori

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

2.2 Inovarea şi abandonarea produselor 2.2 Inovarea şi abandonarea produselor bancarebancare

Abandonarea Abandonarea se realizeazse realizează ă de obicei o datde obicei o dată ă cu cu modificmodificăările legislative, sau cu inovarea unor noi rile legislative, sau cu inovarea unor noi produse şi servicii ca urmare a modificării produse şi servicii ca urmare a modificării cerinţelor pieţeicerinţelor pieţei

De asemenea, abandonarea se face ca urmare a De asemenea, abandonarea se face ca urmare a scscăăderii randamentului produselor derii randamentului produselor

36

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

3. Produse şi servicii bancare pentru persoane 3. Produse şi servicii bancare pentru persoane juridicejuridice

3.1 Produse pentru persoane juridice:3.1 Produse pentru persoane juridice:–– Produse generate de operaţiuni pasive:Produse generate de operaţiuni pasive:

Conturi curente în lei şi valutăConturi curente în lei şi valutăDepozite la vedere în lei şi valută;Depozite la vedere în lei şi valută;Depozite la termen în lei şi valută,Depozite la termen în lei şi valută,Certificate de depozit în lei şi valută;Certificate de depozit în lei şi valută;Carduri de debit în lei şi valută Carduri de debit în lei şi valută VISA,MASTERCAR, VISA,MASTERCAR,

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE3.1 Produse pentru persoane juridice:3.1 Produse pentru persoane juridice:–– Produse generate de operaţiuni active:Produse generate de operaţiuni active:

Credite pe termen scurtCredite pe termen scurt–– Globale de exploatareGlobale de exploatare–– Linii de credit în lei şi valutăLinii de credit în lei şi valută–– Pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilorPentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor–– De trezorerie pentru produse cu ciclu lung de De trezorerie pentru produse cu ciclu lung de

fabricaţiefabricaţie–– Pentru prefinanţarea exporturilorPentru prefinanţarea exporturilor–– Pentru export de produsePentru export de produse–– Pe documente în curs de încasarePe documente în curs de încasare–– Pentru facilitPentru facilităăţi de contţi de cont–– Pe descoperit de contPe descoperit de cont

37

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

3.1 Produse pentru persoane juridice:3.1 Produse pentru persoane juridice:

–– Produse generate de operaţiuni active:Produse generate de operaţiuni active:–– Credite pe termen mediu şi lung în lei şi valută:Credite pe termen mediu şi lung în lei şi valută:

Pentru echipamente şi investiţiiPentru echipamente şi investiţiiPentru cumpPentru cumpăărarea de titluri de portofoliurarea de titluri de portofoliuCredit ipotecarCredit ipotecarPentru activitatea de leasingPentru activitatea de leasing

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

3.1 Produse pentru persoane juridice:3.1 Produse pentru persoane juridice:

–– Produse generate de operaţiuni active:Produse generate de operaţiuni active:Cardul de credit în lei şi valutăCardul de credit în lei şi valută

Scrisoarea de garanţie în lei şi valutăScrisoarea de garanţie în lei şi valută

Scrisoarea de bonitateScrisoarea de bonitate

Scrisoarea de confort Scrisoarea de confort

Scrisoarea de intenţieScrisoarea de intenţie

Travel CECTravel CEC

Cecul la ordin Cecul la ordin

Credit de forfetareCredit de forfetare

38

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

3.2 Servicii pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice–– Acreditivul Acreditivul –– Incasoul documentarIncasoul documentar–– Ordin de platOrdin de plată ă documentardocumentar–– Ordin de platOrdin de plată ă simplu simplu –– Tranzacţii pe piaţa monetară şi valutarăTranzacţii pe piaţa monetară şi valutară–– Tranzacţii REPO/ REVERSE REPOTranzacţii REPO/ REVERSE REPO–– Evaluarea bunurilor admise în garantarea Evaluarea bunurilor admise în garantarea

creditelorcreditelor

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE3.2 Servicii pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice

–– Decontarea tranzacţiilor cu valori mobiliareDecontarea tranzacţiilor cu valori mobiliare–– Compensarea şi decontarea colectivă a Compensarea şi decontarea colectivă a

valorilor mobiliare(agent cuvalorilor mobiliare(agent custode)stode)–– PPăăstrarea valorilor în casetestrarea valorilor în casete–– Contul de garantareContul de garantare–– Distribuirea titlurilor de participare ale Distribuirea titlurilor de participare ale

fondurilor de investiţiifondurilor de investiţii–– Agent de platAgent de plată ă pentru emitenţii de valori pentru emitenţii de valori

mobiliaremobiliare–– FactoringulFactoringul–– Bancassurance Bancassurance

39

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE3.2 Servicii pentru persoane juridice3.2 Servicii pentru persoane juridice

–– Servicii de ghişeu privind derularea ofertelor publice Servicii de ghişeu privind derularea ofertelor publice de vânde vânzare/ cumzare/ cumppăărare de valori mobiliarerare de valori mobiliare

–– Servicii de depozit pentru fonduri deschise de Servicii de depozit pentru fonduri deschise de investiţiiinvestiţii

–– Multi CashMulti Cash–– Asset managementAsset management–– eBanking eBanking –– Transferuri de sume în valutăTransferuri de sume în valută–– PlPlăăţi prin mandatţi prin mandat–– Operaţiuni de piaţă valutarăOperaţiuni de piaţă valutară–– Contul de depozit escrowContul de depozit escrow–– Colectarea şi transportul numeraruluiColectarea şi transportul numerarului–– Standig orderStandig order–– Direct debitDirect debit

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

4. Produse şi servicii pentru persoane fizice4. Produse şi servicii pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice

–– Produse generate de operaţiunile pasiveProduse generate de operaţiunile pasiveConturi curente în lei şi valutăConturi curente în lei şi valutăDepozite la vedere în lei şi valutăDepozite la vedere în lei şi valutăDepozite la termen în lei şi valutăDepozite la termen în lei şi valută

–– Depozite pentru pensiiDepozite pentru pensii–– Depozite pentru vacanţăDepozite pentru vacanţă–– Depozite pentru minori Depozite pentru minori

Carduri de debit VISA, MasterCard/ EurocardCarduri de debit VISA, MasterCard/ Eurocard

Cerificate de depozit Cerificate de depozit

40

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

4.1 Produse pentru persoane fizice4.1 Produse pentru persoane fizice–– Produse generate de operaţiunile activeProduse generate de operaţiunile active

Credite pentru cumpCredite pentru cumpăărarea de autovehicolerarea de autovehicoleCredite ipotecareCredite ipotecare

–– Credite imobiliareCredite imobiliareCredite pentru bunuri de folosinţă îndelugatăCredite pentru bunuri de folosinţă îndelugatăCredite pentru îngrijirea sănătăţiiCredite pentru îngrijirea sănătăţiiCredite pentru şcolarizareCredite pentru şcolarizareCredite pentru turismCredite pentru turismCredite pentru participare la simpozioane şi Credite pentru participare la simpozioane şi conferinţe în străinătateconferinţe în străinătateCredite pentru amenajCredite pentru amenajăări şi reparaţii locuinţeri şi reparaţii locuinţeCredite pentru folosinţă nenominalizate Credite pentru folosinţă nenominalizate Carduri de creditCarduri de credit

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

4.2 Servicii pentru persoane fizice4.2 Servicii pentru persoane fizice–– Acceptare la platAcceptare la plată ă de CEC de CEC –– uri de trezorerie SUA uri de trezorerie SUA

–– Acceptare la plat Acceptare la plată ă de CEC de CEC –– uri la ordin în valutăuri la ordin în valută

–– Emiterea de cecuri la ordin în valutăEmiterea de cecuri la ordin în valută

–– Transferul sumelor în valută prin reţele de transfer Transferul sumelor în valută prin reţele de transfer internaţional, MoneyGram, Wester Union, internaţional, MoneyGram, Wester Union, Merchants BankMerchants Bank

–– PlPlăăţi prin mandatţi prin mandat

–– PPăăstrarea valorilor în casetestrarea valorilor în casete

41

PRODUSE PRODUSE ŞI SERVICII BANCAREŞI SERVICII BANCARE

4.2 Servicii pentru persoane fizice4.2 Servicii pentru persoane fizice–– Preschimbarea bancnotelor strPreschimbarea bancnotelor străăine cotate ine cotate –– Operaţiuni de piaţă valutarăOperaţiuni de piaţă valutară–– Contul escrowContul escrow–– Compensarea şi decontarea colectivă a Compensarea şi decontarea colectivă a

valorilor mobiliare(agent custode)valorilor mobiliare(agent custode)–– Mobile BankingMobile Banking–– eBanchingeBanching–– Bancassurance Bancassurance

Bibliografie:1. Nicolae Petria Produse şi servicii bancare, Note de curs1. Nicolae Petria Monedă Credit Bănci şi Burse, Ed. Alma

Mater, Sibiu 2003.2. Nicolae Petria Pieţe Financiare Româneşti, conexiuni şi

interrelaţii cu transformările regionale şi lobale, Ed. Univ. ‚’’Lucian Blaga ’’, Sbiu, 2004

3. Basno C, Daradc N. Operaţiui Bancare, EDP, Bucureşti,19964. Jacques Masson Credite bancare pentru intreprinderi,

RAO,Bucureşti,19945. Ilie Mihai Tehnica şi managementul operaţiunilor

bancare, Ed. Expert, Bucureşti, 20036. Ioan I Trenca Metode şi tehnici bancare, Ed. Cartea

Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004

42