revista traceurs #1

TRACEURS

Interviu Parkour:

Crispag: 30

Interviu internaţional:

Aral Rocapag: 66

Interviu Freerun:

Justinpag: 46

Articol:

Parc urbanpag: 22

Prezentare:Staff Traceurs

pag: 04

Interviu alt sport:

Trialpag: 80

E-mail:[email protected]

Site:www.traceurs.ro

Forum:www.traceurs.ro/forum

Retele sociale:TwitterFacebookYoutube

Contribuitori:[in ordine aleatorie]

Justin MuşinăGlovaschi CristianDan DinuFlorin MârzaFloria RobertGrigoruţ AlexandruAlexandra PutineanuGeorgiana Cremene

MulţumiriMădălina Ene (foto)Marius Cristocea (foto)

A traceuri sau a nu traceuriSalutare traceuri,Primul număr al revistei dedicat Parkourului si Freerun-ningului. Sună ciudat de bine şi de ireal. Am lucrat mult la acest număr, aşa că sper să vă placă şi să găsiţi înăuntru inspiraţie, atât pentru antrenamentele voastre viitoare cât şi pentru viaţă, în general.În timp ce stăteam şi culegeam materialele pentru revistă, mă gândeam la rostul ei. De ce avem nevoie de o adunătură de text şi imagini ca să ne putem antrena? Şi mi-am dat seama că nu avem, dar în acelaşi timp că e indispensabilă.Din afară, suntem consideraţi solitari, Parkour şi Freerun-ning nu sunt sporturi de echipă, aşa că lumea ne bagă în marea oală a oamenilor care nu ştiu să se joace impreună, care nu ştiu să socializeze. Dar e greşit, o Doamne, cât de greşit!Suntem o micro-societate care trăieşte din experienţa celuilalt şi invaţă din greşelile altora. Suntem o comuni-tate care îşi trage seva din pasiunea comună a mişcării şi libertăţii. Aşa că avem nevoie de conexiune. Avem nevoie de o perfuzie infiptă în carotidă, să putem simţi pulsul noii noastre lumi, comună, şi totuşi unică pentru fiecare dintre noi.Revista vrea sa fie furtunul acelei perfuzii. Cu bune, cu rele şi cu lucruri uimitoare. Sperăm să începem să scriem lucruri frumoase, despre comunitate, în celelalte numere. Aşa că nu vă fie frică să fiţi curajosi, nu vă temeţi de ne-cunoscut şi nu va ascundeţi când greşiţi. Pentru că noi ne hrănim din toate experienţele şi trăim prin toată pasiu-nea de care comunitatea de Parkour si Freerunning dă dovadă.Aşa că vă urez să fiţi uimiţi şi fascinaţi mereu.Revista Traceurs e oficial lansată!

REVISTA TRACEURS # 01Copyright (c) Traceurs.RO. Imaginile si materialele continute nu pot fi reproduse fara acordul nostru.Pagina 2 | Revista Traceurs #1

mailto:revista%40traceurs.ro?subject=

http://www.traceurs.ro

http://www.traceurs.ro/forum

https://www.twitter.com/traceursro

https://www.facebook.com/groups/135911906430660/

http://www.youtube.com/traceursro

INTRA PE FORUM

Revista Traceurs #1 | Pagina 3

http://www.traceurs.ro/forum

ALEX DANCRIS

Dacă eraţi curioşi cum arată feţele din spatele acestui număr, vă oferim un scurt istoric al fiecăruia în pag-inile ce urmează. În afara antrenamen-telor de Parkour şi Freerunning, mem-brii staff au în spate şi poveşti uimitoare.

S T A F F - U L

Pagina 4 | Revista Traceurs #1

JUSTIN SKYPICI WUTANGROBITZA

T R A C E U R S . R O


Eu sunt Cris, sau Marius pentru profa de Limba Franceză dintr-a 2-a. Sunt unul dintre cei mai vechi practicanţi de parkour din București și din ţară. În același timp, sunt administratorul site-ului comunităţii naţionale de Parkour și

Freerunning, traceurs.ro.De Parkour m-am

apucat în anul 2005 însă nevoia asta de mișcare o am de când mă cu-nosc.


Mă vedeam singurul pe lume care practica o mișcare asemănătoare parkour-ului așa încât am zis ca tre-buie neapărat sa fac asta alături de cineva care mă înţelege. Și uite așa, împreună cu Justin, am început să sărim Bucureștiul.Primul antrenament a fost mai degrabă o prezentare a abilităţilor mele fizice. Maestrul la acea vreme, Justin, m-a pus să-i arat ce știam deja. Prima mişcare a fost un monkey-vault perfect.

CRIS


Numele meu complet este Alexan-dru Juravle și pot spune că sunt un împătimit al Parkour-ului.

Povestea mea începe înca de pe vremea când eram mic și foarte atras de mişcare. Mai târziu am de-scoperit și cultura urbană, iar cu timpul am încercat diferite sporturi, ca atletism, breakdance, alpinism, bmx, dar în nici unul nu am reușit să perseverez la fel de frumos cum am facut-o in Parkour.

ALEX


În vara anului 2006 în urma unui reportaj difuzat la televizor am auzit despre conceptul Parkour.

Era uimitor! M-am documentat și am trecut imediat la treabă. Iniţial imitam ce vedeam pe internet în puţinele filmuleţe existente pe atunci. Apoi ieșind prin oraș am avut norocul să întâlnesc alţi practicanţi de Parkour cu ceva mai multă experienţă decât mine, care m-au ajutat să înţeleg pe deplin această disciplină.

Cu trecerea anilor am ajuns sa nu mă mai gândesc la Parkour ca la un lucru care trebuie făcut.

Am realizat ca a devenit un stil de viaţă. Filozofia din spatele mișcării te face să înţelegi lucrurile altfel. Cunoaşteţi cu toţii expresia “think outside the box”. Pentru mine înseamnă să nu te mai vezi limitat de obstacolele care te înconjoara, ba din contră, să le vezi ca pe o oportu-nitate.


Pe măsură ce îmi revin simţurile realizez că sunt întins pe jos undeva langa nisip, fiindcă pot auzi mici pietricele surpându-se plăcut lângă urechea mea înfundată de pământ.

Ce se întâmplă oare cu mine? De-schid ochii încet şi las razele puter-nice ale soarelui să îmi obişnuiască pupilele cu lumina de afară şi încerc să îmi focalizez privirea.

DANPagina 10 | Revista Traceurs #1

Mă doare spatele şi totul e înceţoşat; nu desluşesc mai nimic. Îmi dau seama că sunt întins cu faţa în sus pe ceva moale. Macadamul arde sub mine ca o plită uitată aprinsă.

Câte o trântă din asta îţi arată că, în Parkour, concentrarea face diferenţa dintre succes şi eşec. Chiar şi atunci când aluneci pe o coajă de banană cum s-a întamplat acum.


Pasiunea mea pentru sport are o is-torie care începe cred că de la vârs-ta de 12 ani când dădeam primul frontflip de la înălţimi și încercam primul backflip pe salteaua patu-lui. Am aflat de Freerunning acum aproape 7 ani, atunci cand freerun-ningul era traducerea în engleza a cuvântului Parkour.

Sunt unul dintre cei mai vechi practicanţi de freerunning din București și din ţară, pe lângă aceasta mai sunt și administratorul site-ului comunitatii de Park-our și Freerunning de la noi www.traceurs.ro

La noi scena de Freerun este vazută strict pe salturi, dar nu în esenţa ei, adică joaca cu obstacole, cum îmi place să îi zic. Toti vor să dea cele mai înalte şi cele mai grele trickuri dar nimeni nu le controlează.

JUSTIN


Mă numesc Robert, activez aici pe forum din 2007 și practic Parkour de aproape 5 ani. Ceva în mine aștepta să descopere ceva nou, ceva care să fac în ritmul meu, să nu fie un antrenor care să mă judece sau să mă treacă la nivelul următor. Am vrut să fiu eu cu mine, propriul meu maestru ca să zic așa și studentul să fie corpul și mintea mea.

Pentru mine Parkour înseamnă fericire și muncă, o metodă de a deveni un om mai bun cu un spirit puternic. Pe baza acestui subiect nu sunt multe de spus, dar mi-ar lua cam o lună de zile doar să vă explic.

Înainte cu câţiva ani am practicat Karate (Shotokan). După 2-3ani m-am lasat fiindcă nu mai aveam acelaşi interes ca la inceput. Dar mi-a oferit ceva preţios atunci, ceva care păstrez până şi acum, calmul şi răbdarea.

Ei bine aşa au trecut câţiva ani şi până la urma am descoperit Park-ourul şi cu jumătate de an după, am început să mă interesez mai mult, pe la inceputul lui 2007 parcă, cam în perioada aia am intrat si pe forumul Traceurs.RO.

Ce mă bucura personal la toata pro-gresia mea e că nu m-am grăbit, am lăsat toate lucrurile la timpul lor şi o mare parte e datorita celor de aici, celor cu care m-am antrenat, în tot acest timp şi cu care mă voi antrena în continuare.

În urmă cu 2 ani m-am apucat de încă o artă marţială, bazata pe Calea Bushido, Calea Samuraiului, Kenjut-su (Aici lucram cu sabia japoneză). Ce îmi place e că se aseamănă la multe aspecte cu Parkour-ul, adica nu există adversar, competiţii, me-dalii, totul se bazează pe progresia personală şi bătălia din interior.

ROBITZA


Despre mine ce pot să spun? Am intrat în această nouă 'lume' a Parkour-ului în urmă cu 7 ani. Cred ca aveam in jur de 16 ani pe atunci şi nu ştiam foarte multe despre ce înseamnă toată ideea. Vroiam doar să mă mişc.

Totul era o joacă, nu mă gândeam de ce fac ceva deosebit, îmi plăcea să mă mișc mai deosebit, nu îmi plăcea sa urmez drumurile pe care un om 'nor-mal' le făcea. Orice obstacol, cât de mic, pentru mine era o provocare.

Cu timpul, lucrurile au început să devină serioase, a început să mă atragă din ce în ce mai mult această latură a corpului uman, capacitatea pe care acesta o are, de a se adapta me-diului înconjurător.

Ușor ușor am început să-mi descopăr limitele și să încerc să le împing ușor ușor cât mai departe. Așa a devenit un mod de viaţă Parkour-ul. Astfel, am adoptat cu tărie motto-ul: ”O nouă zi, un nou obstacol de depășit.”

SKYPICI


Ma numesc Grigoruţ Alexandru (wutang) si din anul 2006 viaţa mi s-a schimbat. Prin august 2006 am participat indirect la al 2-lea jam de Parkour chiar la mine in oraș, în Brașov. La 2 zile după ce a fost evenimentul, am intrat și eu in lumea Parkour. La scurt timp, mai exact pe 30 noiembrie 2006, m-am înregistrat pe Traceurs.ro unde am cunoscut mulţi practicanţi, am aflat cât mai multe despre filosofia parkour-ului, cum să mă antrenez etc.

Pot spune că după aproximativ 2 ani de antrenament și cunoaștere de sine, filosofia mișcării a început să mă atragă tot mai tare. Începusem să caut tot felul de informaţii leg-ate despre corpul uman, despre diverse mișcări și lista continua. Ce m-a atras cel mai mult la această disciplină a fost fluiditatea mișcărilor, să curgi efectiv printre toate obsta-colele de orice natură este într-ade-var uimitor.

Acum, după 5 ani de antrenament, am început să îmi întăresc corpul mult mai mult ca înainte. “A fi și a rezista“ , “A fi puternic pentru a fi uitl“ , “Dezvoltă-ţi corpul, mintea și spir-itul, găsește-ţi propria cale” și “Park-our: muncă grea de-a lungul timpului pentru a dobândi îndemânare” sunt principiile după care mă ghidez și mă voi ghida tot timpul și, cine știe, poate o să ajung să transmit și copi-ilor mei această disciplină.W

UTA

NG


http://www.h2o.ro/

PARC DE ANTRENAMENT URBANO incursiune în unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte propuse până azi.

Proiect realizat cu ajutorul Arh. Adrian Dobre

http://zeppelin-magazine.net/

Cine suntem?Traceurs.RO este prima şi cea mai mare comunitate a practicanţilor de Park-our din Romania. Comunitatea este implicată în acţiuni sportive în aer liber, organizând antrenamente sub formă de workshopuri. În acelaşi timp, Traceurs.RO este şi o platformă de informaţii şi discuţii disponibiliă pentru publicul larg.

Ce facem?Ne antrenăm în oraş, practicăm Park-our şi Freerunning iar în timpul rămas organizăm antrenamente şi workshop-uri lunare in aer liber pentru promovarea mişcării printre tineri şi persoanele inte-resate de mişcare.Mai mult, organizăm întâlniri anuale (numite Jam-uri) la nivel naţional pentru a promova disciplinele urbane în câte un oraş din România.

Cum ne-a venit ideea?Vrem să construim un parc specializat pentru sporturi urbane pentru că locuri-le de antrenament pentru sporturile ur-bane sunt puţine, dacă nu relativ inex-istente. Ideea vine să umple un gol din mediul urban, şi să ofere tinerilor opor-tunitatea să îşi practice sportul preferat într-un mediu specializat, nu în stradă.Parcul nostru de antrenament aduce con-ceptul de comunitate urbană la o scară mai largă. Practicanţii diferitelor sporturi se exprimă izolat şi independent, folosindu-se în special de locuri variate din spaţiul pub-lic urban. În acest sens, prin construcţia acestui parc dorim să aducem împreună

practicanţii următoarele sporturi:Break-Dance. O formă de dans cu mult diferită de celelalte stiluri de dans ex-istente, fiind practicat în oraşe ca o formă de exprimare şi creativitate urbană.Freerunning. O modalitate de mişcare în mediul urban, care îţi dă posibilitatea de a te deplasa printre, prin şi peste obstacolele din jur într-un mod cât mai fluid posibil, fo-losind acrobaţii şi mişcări cât mai estetice.Tricking. Numele informal al unei modalităţi de antrenament, modalitate derivată din artele marţiale, care include tehnici din gimnastică, break-dance şi dis-cipline similare.Parkour. O disciplină fizică cu aju-torul căreia te poţi deplasa în mediul înconjurător, cât mai eficient posibil, fo-losindu-te doar de abilităţile propriului corp.Slackline. Un sport al echilibrului, care foloseşte o coardă de nylon întinsă între două puncte de ancorare.Trial. O ramură a mountain-bike-ului, în care practicantul încearcă să parcurgă un traseu fără a pune piciorul jos. Derivat din trial-ul de motociclete, originar din Catalo-nia, Spania.Flatland. O modalitate de abordare a BMX-ului, care se practică pe suprafeţe plate, fără rampe, bări sau elemente com-plexe. Este considerată o formă de ciclism artistic cu elemente de acrobaţie.Bar-fitness. Un antrenament special pen-tru partea superioara a corpului, cu scopul de a întări şi mări masa musculară şi forţa practicantului.

Parc de antrenament urban


zonaParkour

zonaBreakdance

zonaTrial

zonaFreerunning

zonaFlatland

zonaSlackline

zonaBar fitness


Prin concentrarea unor locuri special amenajate pentru astfel de sporturi populare în lume, practicate în București din ce în ce mai mult, oferim posibilitatea tinerilor să fie expuşi mişcării și îî atragem către noi modalităţi de a-şi petrece timpul liber şi antrena-mentele.


Justificarea necesităţii parculuiAcest proiect va aduce împreună cele mai populare sporturi urbane într-un singur parc, care să serveasca atât ca mediu de îmbunătăţire fizică, cât şi ca un mediu de social-izare, în care tinerii să poată interacţiona şi evolua învăţând unii de la alţii. În momentul de faţă există foarte puţine locuri şi evenimente care să atragă tinerii din mediul urban să facă sport. Din cauza limitării terenurilor amenajate doar pentru spor-turi convenţionale, tinerii şi adolescenţii nu au resursele necesare să practice astfel de sporturi sau pur şi simplu nu se regăsesc printre acestea (fotbal, tenis sau jocuri derivate, practicate în stradă) şi încearcă să se găsească modalităţi de exprimare în alte contexte (violenţă, retragere socială, practici urbane ilegale, vandalism etc). Prin urmare, susţinerea sporturilor urbane considerate neconvenţionale poate contribui semnificativ la integrarea socială a tinerilor proveniţi din contexte sociale variate și dez-voltarea sentimentului de apartenenţă la o comunitate. Mai mult, stilul de viaţă sănătos impus de aceste sporturi îi determină pe practicanţi să acorde o atenţie deosebită și altor aspecte din viaţa lor (să urmărească un regim alimentar sănătos, să evite băuturi și substanţe dăunătoare sănătăţii lor).

Beneficiari/grup ţintăDirecţiTinerii şi adolescenţii între 14 şi 38 de ani care doresc să descopere şi să practice diferite sporturi urbane la care altfel ar avea acces foarte greu, de la Break-Dancing la Parkour, Freerunning sau Tricking.

IndirecţiSunt locuitorii din aria parcului, pentru că proiectul aduce o activitate diversă şi creativă în zonă. Mai mult, comunitatea urbană are un beneficiu indirect prin crearea acestui parc deoarece tinerilor din toate categoriile sociale li se oferă posibilitatea de a-şi mani-festa pasiunea şi de a se dezvolta, atât fizic, cât şi social, contribuind astfel la reduc-erea altor posibile activităţi dăunătoare din mediile sociale defavorizate.

De ce avem nevoie?În acest moment nu ne mai lipsesc decât fondurile pentru construirea parcului. Estimările iniţiale arată că acestea se ridică la suma de aproximativ 100.000 de Euro în stadiul actual, dar se pot reduce la jumătate prin optimizarea procesului de construcţie şi modificări de materiel.Suntem în plin proces de strângere de fonduri şi de materializare a proiectului. Sperăm ca în curând, toate comunităţile de sporturi urbane să fie reunite în acest parc.

SFÂRŞITPagina 28 | Revista Traceurs #1

Nume: Cristian GlovaschiVârsta: 24

Oraş: Bucureşti

În următoarele pagini, veţi avea ocazia să vedeţi perspectiva completă asu-pra Parkour-ului a unuia din primii practicanţi din România. Este un interviu extraordinar şi lung, aşa că vă recomandăm să îl citiţi încet şi relaxat.


Interviu naţional


Bine te-am găsit Cris! Poti să te prezinţi ci-titorilor, să știm cine ești?Aloha, şi bine v-am găsit! Eu sunt Cris pentru prieteni și Satan pentru unii din lumea Parkour-ului. Am uitat.. și Marius pentru profa de Limba Franceză dintr-a 2 a.Sunt unul dintre cei mai vechi practicanţi de Parkour din ţară. În același timp, sunt ad-ministratorul site-ului comunităţii Traceurs.RO și unul dintre fon-datorii primei școli de Parkour și Freerunning din România, Re-bornEducation.Totodată mă ocup de bunul mers al echipei Traceurs.RO, echipa cu care sper să facem treabă bună. De fapt sper că facem, nu ?

Spune-ne cum te-ai apucat de Parkour? De unde ai aflat de acest sport, sau disciplină?De antrenamentele de parkour m-am apucat în 2005 însă nevoia

asta de mișcare o am de când mă cunosc. Dintotdeauna am făcut sport, mereu am fost pasionat să fac lucru-rile în viteză și să fiu autodidact, poate și din acest motiv atracţia aceasta faţă de park-our și nu faţă de alt-ceva care mă pune în mișcare. În antrenamentele de parkour am avut ca scop să evoluez, să fiu mai bun şi să merg ur-mând filozofia “fii puter-nic, fii de folos”. Noro-cul a făcut să descopăr mișcarea pe un forum al unui joc online care îmi ocupa foarte mult timp. Ca mulţi dintre tinerii din ziua de azi și eu îmi petreceam prea mult timp în faţa calcu-latorului însă, conștient că nu este tocmai util, mi-am dorit să schimb acestă situaţie.După ce-am văzut documentarul Jump Lodon și am citit foru-mul repectiv, am dat de un topic legat de hobby-urile celor care își mai pierdeau timpul ca și mine. Un amic de-al lui Justin îl prezenta pe acesta ca fiind un

nebun ce face un sport nou numit Freerunning. Automat mi-a sărit gân-dul la documentarul de mai sus și am zis că trebuie să mă apuc să fac asta.Mă vedeam singurul pe lume care practica o mișcare asemănătoare Parkour-ului așa încât am zis ca tre-buie neapărat să fac asta alături de cineva care mă înţelege. Și uite așa, împreună cu Justin, am început să sărim Bucureștiul.Îmi amintesc că am avut o oarecare frică în a începe mai ales și din prisma cu care era prezentată mișcarea în documentar. Mă făcuse să cred că Parkour-ul se face doar la înălţimi și eu, cum aveam o mare teamă în privinţa asta, am avut dubii. Totuși, mi-am impus să-mi creez propriul stil, la nivelul solului și dacă în timp mi se schimba percepţia și scăpam de frica de înălţime, era cu atat mai bine.

Cum a fost primul tău


antrenament de Park-our?Îmi amintesc grozav de bine primele antre-namente, nu doar primul. Îmi amintesc cum plecam dimineaţa devreme cu ghiozdanul plin cu mâncare și mă întorceam seara cu ultimul metrou. Două săptămâni am ieșit zilnic și m-am antre-nat în felul acesta. Îmi amintesc cum mă prindea seara și in-cercam wallrun-uri cu ghiozdanu plin cu pi-etre. Îmi amintesc cum toate locurile de antre-nament din București erau curate și doar ale noastre, cum nimeni nu știa ce facem, nu îi interesa și, mai mișto, cum nimeni nu dorea ca noi să plecăm. Eram doar niște copii care se joacă și o fac fru-mos. Parcă eram mai buni, copii din ziua de azi toţi se zbat cu tot felul de povești despre cum au fugit de poliţie, cum au făcut un lucru foarte grozav. Noi nu am fost deloc așa, ne-am motivat singuri, ne-am dorit mai mult de la noi și, mai presus

de toate, nu ne-a inte-resat nimic în afară de mișcare. Am renunţat la calculator, la fete, la bani, la orice. Ba chiar uneori de dragul antre-namentelor ajungeam să ne accidentăm doar de dragul reușitei. Ma refer aici la zgârieturi cu sânge, nu rupturi de oase sau altele. S-a pierdut spiritul asta sau mă întreb câţi au ajuns să-l aibă?Să nu vorbesc cum iarna râcâiam gheaţa de pe obstacole și ne antrenam fără mănuși, cum după 10 minute făceam același lucru și o făceam cu mare drag.Revenind, primul antrenament a fost mai degrabă o prezentare a mea, o prezentare a ceea ce știu. Maestrul la acea vreme, Justin, m-a pus să-i arat ce știam deja, cu ce mișcări am venit de-acasă. Țin minte bine cum am reușit să fac un palm spin aproape complet și cum mi-a reușit perfect monkey vaultu. To-tul mi s-a părut foarte ușor la început, a fost

doar o chestiune de timp până mi-au reușit. Îmi amintesc, apropo de început, cum îmi reușea tot ce îmi pro-puneam. Nu am simţit frica ci doar pot sau nu pot. Îmi este dor de feelingul ăsta, acum cu toate problemele fi-zice am început sa mă resimt. Ai practicat şi alte sporturi inainte să te apuci de Parkour?Frumos ar fi să spun cum a ajuns să-mi placa sportul. Țin minte bine, prima oară când am făcut sport în viaţa mea. Se întâmpla să fiu cu prietenii mei din faţa blocului. Stăteam și noi ca baieţii de 4 ani în faţa blocului şi am decis să începem un meci de fotbal. Eu stăteam pe bară la acea vreme că nu eram pasionat de ju-cat, de altfel cred că viaţa mea a început de la vârsta aia, nu-mi amintesc nimic di-nainte. Cum stăteam degeaba, prietenii mei aveau nevoie de un portar (ăla de stă de-geaba) și m-am trezit că stau în poarta. Mi-


am luat rolul în serios foarte repede și așa am ajuns să fiu portar pentru echipa blocului. M-am obișnuit să sar pe ciment în plonjoane, mereu îi băgam pe ai mei în sperieţi cu fazele astea. Atras la acea vreme de fotbal am ajuns sa joc pentru echipele din Bucuresti. Am fost portar la o echipă a Rapidului, apoi am ajuns și la Steaua și în final am ajuns la Chitila unde am facut fotbal de performanţă (jucam la juniori în divizia D).Am făcut si Judo până la centura verde și mi-a placut foarte mult să exersez singur mișcările pe care le vedeam în filmuleţele lui Van Damme. A fost în mare vogă când eram eu mic.Ca idee, toată copilăria mi-am petrecut-o în jurul sportului, cred că e și normal să mi-o con-tinui și acum.

Ce te-a determinat să continui să te antren-ezi în Parkour și nu în celelalte sporturi?Le-am cam făcut pe

toate și nici o altă mișcare nu m-a definit atât de bine. Parkour-ul cuprinde mișcări ca mersul, săritul, aler-gatul, căţăratul, ros-togolitul. Mișcări pe care le-am facut dintot-deauna fără a avea ca scop dezvoltarea lor. Eu mă mișcam efi-cient întotdeauna dar nu aveam scopul din spatele mișcării. A fost ca și cum cineva i-ar fi dat nume mișcării pe care eu o practicam. De altfel, până să mă apuc de Parkour mă vedeam singur pe lume. Nu credeam că mai există cineva atât de pasionat de a face lucrurile astea atât de naturale.

Simţi că te-a schim-bat în vreun fel, fap-tul că practici această disciplină?Cred că te schimbi de la sine, timpul te schimbă, mintea se schimbă, cor-pul ţi se schimbă, ești supus schimbărilor pe întreaga viaţă. Parkour-ul doar a dat un avânt schimbării mele. Observ că m-a introdus foarte mult în câmpul psihologic al caracteru-

lui omului. M-a organi-zat și m-a făcut să mă cunosc. Ştiu clar mai bine ce vreau și ce nu vreau. Cu alte cuvinte am o altă încredere în a alege ceva decât aveam înainte.E clar, deși e o mişcare fizică, sunt multe efecte care au loc la nivelul psihicului. Ești atât de strâns legat de tine în mișcarea asta, încât nu ai cum să nu te schimbi. Sunt convins că cine ajunge sa practice park-our în adevăratul sens al cuvântului devine un alt om, un om mai bun. În definitiv asta este și ideea, să pleci de la 0 și să ajungem cât mai sus în scara asta. Să ajungi la capacitatea de a ajuta pe cineva, de a te ajuta pe tine, de a fi un model pentru oameni.

Ești cunoscut pentru agresivitatea pe care o ai în mișcări și sti-lul direct pe care îl abordezi în antrena-ment. Care este secre-tul tău? Cum ai ajuns să te miști în modul acesta?Parkour-ul este un mi-jloc de exprimare. Tot


răul pe care îl am în minte îl introduc în mișcare. Daca alţii lovesc un sac de box eu prefer să intro-duc toată această energie negativă în mișcare și să dezvolt ceva. Simt că ăsta este drumul meu și aici pot da randamentul cel mai bun.La prima vedere se înţelege ca aș fi o persoană cu probleme și ca mai am puţin și explo-dez însă nu e deloc așa. Sunt foarte atras de con-trolul emoţiilor, încerc să înţeleg tot ce se petrece cu mine și cu tot ce mă înconjoară. Îmi place deci viteza, dar și cum pot con-trola această viteză, forţa, siguranţa. Cred ca aceste aspecte ale mișcării mă definesc.Am stat și m-am gândit și poate un motiv pen-tru care am stilul ăsta este și neamul din care provin. Deși am părinţi români, am străbunici de altă naţionalitate. Spre exemplu, bunicul meu este rus iar străbunicul meu este polonez. Totuși nebunia pe care o simt eu cand mă mișc mi se pare atât de normală încât îi consider pe toţi ceilalţi delăsători. Îmi e greu să înţeleg cum alţii nu se antrenează din greu, cum nu sunt agresivi în

mișcare. Până la urmă sper ca prin puterea ex-emplului să îi fac și pe alţii să se exprime prin mișcare, dacă nu în sti-lul meu agresiv, măcar în stilul lor. Orice e bun, mișcare să fie!Am ajuns să mă mișc aşa din mai multe motive. Primul a fost să descopăr mișcarea, să-mi gasesc calea înainte de a păși pe ea. Mulţi nu au noro-cul meu, eu chiar am simţit de la bun început că asta este ceea ce ma definește și mi-a fost mult mai ușor să mă dezvolt. Am avut norocul de a fi și destul de matur în gândire încât să nu fac prostii, mi-am dorit mereu mai mult de la mine și niciodată nu am fost mulţumit de realizări indiferent cât de mari au fost. Nu mi-a pla-cut să mă laud cu ceea ce fac, am considerat mereu că mai presus de ceea ce facem suntem oameni și dacă ne-am dezbrăca la piele toţi am arăta la fel. Indiferent că unu are bani că altul e mai alb sau mai gras. Și până la urmă ca tot omul care este lăudat a simţit că merită să dea mai mult. La început laudele m-au facut să prind încredere în mine, iar odata ce-am prins

încredere, ele nu au mai contat.Unde preferi să te antrenezi cel mai des (oraș, locaţie, de ce)?Îmi place să mă antrenez și punct. Toate locurile îmi plac, absolut toate, obsta-cole să fie să îmi fac eu nebuniile mele.Daca ar fi sa aleg după aceste idei cred că Bar-celona ar fi orașul perfect pentru mine. Chestii mari și mici, multe obstacole, mă și văd pe-acolo.În rest, mă mulţumesc și cu ce avem în București, le iau și le reiau, iar când mă plictisesc de ce fac caut soluţii mai grele în care să parcug aceleași trasee. Un exemplu de înţeles ar fi acesta: o simplă săritură de precizie o antrenez până mă plic-tisesc. Apoi dacă vreau să schimb ceva, o fac cu mâinile la spate sau cu mâinile în buzunar.

Pe plan naţional ești foarte cunoscut, iar în același timp ești unul din fondatorii comunităţii de Parkour din România. Totuși, ai planuri să te lansezi și pe plan internaţional?Nu a fost un obiectiv pentru mine să mă fac


cunoscut. Probabil că totul a venit ca un bonus. Am fost obsedat de-a dreptul de Parkour când m-am apucat, am facut în continuu, am studiat permanent traceuri și, mai mult de atât, m-am studiat foarte mult pe mine. Mereu am încer-cat să înţeleg tot ce se petrece cu mine, cum pot să schimb, am căutat perspective noi la tot și cel mai important nu am fost mulţumit niciodată de rezultate.Am ajuns cunoscut probabil și pentru nebu-nia asta de a face lu-cruri cât mai mari, ca să nu mai spun că lumea caută mereu în cineva un lider. Cred ca e în natura oamenilor să aibă pe cineva după care sa se ghideze.De lansat în străinătate nu știu ce să spun, nu văd cum aș putea să fac asta. Las lucrurile să vină de la sine, dacă o să mă cunoască lumea o să fie prin intermediul filmuleţelor pe care o să le postez în continuare pe internet. Dacă nu, eu sunt mulţumit că pot să mă antrenez după ideile mele.

Cum vezi scena

românească de Park-our, raportat la ce se întâmplă în afară în acest moment?Având în vedere că to-tul pleacă de la cap, noi avem o mare problema cu dorinţa. La noi lumea este leneșă, se multumește cu puţin și nu au dăruirea celor de afara. Am fost în Anglia prin 2010 și ca în orice ţara au pokemonii lor. Evident că nu toţi oamenii sunt la fel însă ei ca și pokemoni au caracteristici comune.Ei bine, diferenţa între pokemonii din Anglia și cei din România este prin atitudine. Deși au în ve-dere în principal să iasă în evidenţă cu ceea ce fac, totuși aștia făceau chestii măreţe. Trageau tare la antrenamente și nivelul lor tehnic era ridi-cat.Acum, legat de partea tehnică, noi din păcate avem și o arhitectură mai urâtă și nici mulţi lideri nu avem, oameni model care să atragă alţi oameni.Pe lângă toate astea, dorinţa la noi lasă este foarte scăzută. Medioc-ritatea cu care se antre-neaza… mă rog, am observat că sunt chestii total românești.

Observ problema asta în toate domeniile în care se regasesc români, noi le știm pe toate dar nimic nu facem perfect. România duce lipsă de specialiști.

De ce crezi că ar avea nevoie scena românească de Parkour ca să ajunga la nivelul celor din UK, Franţa sau Rusia?Se zice că în România sfarșitul lumii o să ajungă cu 50 de ani mai târziu. Cred că așa e și la park-our, cred că nu avem cum să ii prindem pe altii din urmă pentru că la noi e problemă mare cu atitudinea. Așa ne-am format că popor, așa o s-o ducem. Suntem câţiva mai rasăriţi care ne zbatem să mai schimbăm câte ceva, dar nu cu foarte multe realizări. Schimbarea trebuie să vina din interior, lumea trebuie să înţeleagă asta și să-și dorească ceva mai bun. Uite vezi? Ca în Parkour: să nu îţi accepţi nivelul niciodată, să vrei întotdeauna mai mult.Revenind la subiect, cred că am putea să ajungem la nivelul celor din Anglia (presupunem că dis-punem de atitudine) dacă am avea o arhitectura mai


frumoasă a orașului.Am putea să ajungem ca cei din Rusia dacă am avea o arhitectura mai nașpa ca a noastră (pre-supunem din nou că avem atitudinea lor). Ca să vezi, totul până la urma ţine de atitudine, de perspective. Noi nu avem așa ceva. Dacă trecem peste partea asta, am observat că la nivel tehnic noi nu avem oameni cu explozie.La fiecare jam am obser-vat oameni foarte puţini cu explozie în mișcare. Lumea pierde energie și prin alergare și aici nu vorbesc de stil, toţi avem un stil dar eu cel putin imi imaginez cum ar fi să pict-ezi un om cu vopsea sau și mai bine să-l umpli cu vopsea și apoi să-l pui să alerge. Ai vedea clar cum liniile pe care le face sunt foarte foarte haotice cred că așa s-ar întelege foarte bine modul în care se antreneaza.Apropo, când vorbeam de mediocritate, chiar așa este. Toata lumea are dorinţa să facă cât mai multe chestii, dar să nu le facă cât mai perfect. Un traceur bun în ochii tra-ceurilor noștrii este acela care face cele mai mari chestii, care știe cele mai

multe trickuri (freerunner sau nu) și nici decum unul care rezista foarte mult la un antrenament, care nu obosește, care e puternic, calităţile astea sunt pentru batrânii ca noi, astea nu ies în evidenţă și nu îi fac mai interesanţi.Acum na, îmi spun și eu oful, sunt totuși și oameni buni în fiecare oraș cu care m-aș putea mândri oriunde și bravo lor, comunităţi ca în Cluj, Timișoara, Iași mai rar găsești. Eu sper să se ajungă ca în fiecare oraș mare să fie câte o persoană care să coordon-eze și să creeze comunităţi locale, să împărtășim cum trebuie aceste mișcări.

În ultima vreme au în-ceput să apară foarte multe competiţii de Park-our în lume, ce părere ai despre acest fenomen?Competiţii de parkour nu am întalnit, de altfel nici nu s-ar putea creea pentru că e vorba de filozofie, în concurs nu sunt filozofii, e totul brut, e doar mișcare și miscarea fără scopul ei nu mai este decât o mișcare. Competiţii în mișcări să se facă doamne-ajută, să se ducă cine-o vrea, nu am nimic împotriva lor, doar că atunci parkour-ul va deveni un sport ca oricare altul.

Cum spuneam, nu se vor crea competiţii în parkour pentru că nu ăsta este scopul mișcării.

Care sunt planurile tale pentru un nou clip? Cand plănuiești să mai scoţi ceva?Sincer să fiu mă tot gan-desc să-mi fac un clip ca o retrospectivă a anilor aștia de au trecut. Mă simt așa bătrân în treaba asta încat simt că trebuie să fac asta. Mă gândesc ca în luna decembrie să fac un clip 2005 - 2011 cu cele mai bune chestii. Sper să iasă ceva fain, o să revina deci în scenă satan :))

Cum arată un antrena-ment tipic pentru tine? Ne poţi prezenta o structură scurtă?Un antrenament tipic implică mișcare, fie el trick, zbenguieli sau chestii fără rost la prima vedere. Pen-tru mine conteaza să mă mișc.Un antrenament ideal ar începe cu mine având un psihic perfect, odihnit, vesel și energic. Astfel aș putea să îmi concentrez toate ideile în cateva ore. Să fac un antrenament atât de forţă, cât și de


tehnică, de rezistenţă/condiţionare. Le-aș com-bina pe toate după bunul meu plac. Însă având în vedere că lucrurile nu sunt tot tim-pul perfecte încerc să-mi creez un antrenament la fiecare ieșire. Țin mereu cont de cum mă simt în momentul antrenamen-tului și încerc să dau randamentul cel mai bun. Dacă mă doare o mâna am grijă să evit zona cu probleme și să mă axez pe altceva.Uneori imi place să ies și din aria asta a comodităţii, să mă antrenez în condiţii proaste, mizere, gălăgioase (vă las imagi-naia să zburde) doar ca să mă obișnuiesc. Con-sider că așa devii mai bun dacă te antrenezi și în locurile care nu-ţi plac.

Multă lume nu vede cu ochi buni modul de antre-nament al traceurilor din ziua de azi. Cred că și-au pierdut filosofia de antre-nament a iniţiatorilor. Tu ce părere ai despre dilu-area Parkour-ului?E perfect normal ce se întamplă. Timpul

schimbă lucrurile, în viitorul îndepărtat o să fie parkour ca oricare alt sport. Dar pe lânga cei care vor practica mișcarea parkour în formă de sport vor fi și oameni dedicaţi cu filo-zofia în spate care vor ţine adevărata mișcare în viaţă. Ce se întamplă cu Park-our-ul în ziua de astăzi este ca și cu încălzirea globala, ea se întamplă orice ar fi. Nu noi suntem de vină, ci timpul, timpul schimbă tot.

SFÂRŞIT


REBORNPARKOURFREERUN

EDUCATIONwww.reborned.ro | 0723.348.504 | 0740.135.109

Învaţă Parkour şi Free-running la prima şcoală de acest fel din România

Nume: Justin MuşinăVârsta: 24

Oraş: Bucureşti

Unul dintre cei mai vechi practicanţi de Parkour şi Freerun din România sparge gheaţa. Un interviu revelator despre scena românească de Freerunning şi de-spre începuturile tulburi al acestei discipline pe tărâmurile mioritice.


Interviu naţional


Bine te-am gasit Jus-tin. Te rog să îţi faci o scurtă prezentare pen-tru cititori.Bine v-am găsit. Pasiu-nea mea pentru sport are o lungă istorie care în-cepe cred că de la vârsta de 12 ani când dădeam primul frontflip de la înălţimi și încercam pe la vârsta de 14 ani primul backflip pe salteaua patului .Sunt unul dintre cei mai vechi practicanţi de fre-erunning din București și din ţară, pe lângă aceas-ta mai sunt și administra-torul site-ului comunitatii de parkour și freerunning de la noi www.traceurs.ro și nu in ultimul rând sunt unul din iniţiatorii primei școli de pakour și fre-erunning din România.Cand ai aflat de Fre-erunning și cum te-ai apucat?Am aflat de Freerun-ning acum aproape 7 ani, atunci cand freerun-ningul era traducerea în engleza a cuvântului parkour. Ca toată lumea povestea se aseamăna , am vazut documentarul Jump london pentru a doua oara și m-am decis să mă apuc neștiind ap-rope nimic despre acestă disciplină în afară de

faptul că trebuia să alerg și să sar, aveam impresia că trebuia să fac sărituri impresionante, înalte s.a.m.d . Netrecând mult timp era și normal să o comit , așa că dupa 2 săpt am facut cea mai mare gafă, atunci când am dat un dash de la 3 metri, fără antrenament, fără control s.a.m.d a rezultat cu o căzatura care m-a ţinut pe bară 3 luni. Iar prietenii cu care mă apucasem, respectiv Adrian și Tibi. s-au lăsat cand au vazut ce am păţit, iar când era gata să mă las l-am gasit pe Cristi și am început să ne antrenam, să facem jo-curi și să întelegem ceea ce facem ajungând în siguranţă la persoanele care suntem acum.Știm că înainte ai facut o mulţime de alte spor-turi, cum ar fi skate-board, break-dance, etc. De ce ai ales să ramâi la Freerunning?Da, este adevarat. Am facut și breakdance atunci cand Simplu erau în forţă. Toată joaca a durat aproximativ 3 ani cred, atunci când am fost minţit de căţiva prieteni din trupă, lasându-mă și alegând skateboardul, de care m-am ţinut vreo 1-2 ani până când am reali-


zat ca era prea costisitor și îmi trebuiau bani de placă regulat, ceea ce nu aveam.Am început să mă antrenez cu o entorsă de la skateboard și acuma mai ţin minte ziua respectivă. Oricum am ajuns să ramân la freerunning deoarece acest lucru îmi plăcea mai mult decat orice și cum de mic săream, mă căţăram și mă dădeam peste cap am realizat că acest lucru este menit pentru mine și am ramas să mă antrenez la ceea ce eu cu Cristi am numit cele 2 săptămâni: de dimineaţa până seara cu sandwich-uri la noi timp de 2 săptămâni.Cum se integrează Fre-erunning-ul în viaţa ta de zi cu zi?Nu cred că aș putea să zic că bine sau rău, unul din motive fiind acela că face parte din mine iar pe săptamâna orice aș face tot găsesc loc de un antrenament cel puţin.Planuiesti să îţi faci o carieră din antrenamen-tele tale?Deja am început să îmi construiesc o carieră pe această nișă, la activ deja având deschisă pri-ma școala de parkour și

freerunning din ţară (Re-born Education - www.reborned.ro) împreuna cu Cristi, unde putem preda învaţăturile noas-tre și să scutim orice stu-dent de un antrenament dur plin de piedici. Asta s-a întamplat pent-ru că am realizat că dacă dorim să continuăm antrenamentele noastre, trebuie să implementăm și mai mult aceste filozo-fii în viaţa de zi cu zi fără a ne schimba stilul de viaţă.Bănuiesc că multa lume este curioasă dacă se poate apuca imediat de Freerun. Cât de bine antrenat trebuie să fii ca să poţi face salturile pe care ni le-ai arătat?Eu sunt de parere că aproape oricine se poate apuca indiferent de vârstă, formă fizică și chiar dizabilitate.Studenţii noștri de la școala Reborn Educa-tion sunt învăţaţi pe etape , începând de la cel mai ușor și terminând în timp cu cel mai greu, din simplul motiv că săriturile care vi le-am arătat au necesitat ani de antrenamente, iar elevii noștri, pe lângă antrenamentul propiu-

zis, vor învăţa și mai ușor având la bază îndrumările noastre și experienţa noastră în acest domeniu .Ai o rutina zilnică pe care o urmezi ca să ramâi în formă? Cat de des te antrenezi?Una din rutinele care le implementez în fiecare zi este un antrenament în casă , bazat pe antrena-mente de forţă și stretch-ing .Anul acesta am avut cateva probleme person-ale limitându-mi timpul de antrenament, dar de când am deschis școala, mă antrenez de 2-3 ori pe săptamâna cel puţin, indiferent de vreme și de oră.Ai o echipa impreuna cu care te antrenezi? Sau ești doar tu?Ca orice practicant mă mai antrenez și singur din când în când, deo-arece și acest antrena-ment este bun. Dar în general mă antrenez cu participanţii workshop-urilor traceurs.ro.Cum vezi scena de Fre-running de la noi din ţară? Practicanţii de la noi ţi se par la fel de buni ca cei din afară?Scena României de Fre-


erunning este una foarte mare cu mulţi practicanţi foarte buni, dar nu este motivată deoarece ca să ajungi sus trebuie să lași multe în urmă (ex : munca). Ținând cont că drumul traceurs.ro și Re-borned.ro va fi acela de a mediatiza și promova talentul din România, în viitor se va oferi această șansă ca cei de la noi să fie cu mult peste cei de-afară.De ce crezi că ar avea nevoie românii ca să ajunga în competiţii internaţionale, cum ar fi Red Bull Art of Mo-tion?Deoarece ar fi o pistă de lansare pentru talentul din România care încă nu este apreciat.Talentul este recunos-cut afară și exploatat la maximum de diviziile media, lasând atletul să iși croiască un viitor din ceea ce face cel mai bine și să nu fie nevoit să facă altceva în schimb.Tu te vezi participând în astfel de competiţii?Am avut șansa să ajung la astfel de concursuri dar în trecut nu am fost interesat de această treapta.Acum, în schimb, lu-

crurile au evoluat și am înţeles că trebuie să fac acest pas pentru mine și nu numai. Iar dacă o să ajung să am șansa mai mult ca sigur o să încerc să particip la astfel de concursuri doar ca să pun România pe hartă și să pot lăsa loc celorlalţi practicanţi talentaţi de la noi.Majoritatea celor care te vad antrenându-te, te vîd ca un show-man, reușești să atragi atenţia celor din jur. Cum ţi se pare acest lu-cru și cum îţi afectează antrenamentele?Te-ai referit la atragerea atentiei. Trebuie să recu-nosc că atunci când ai spectatori lucrurile merg mai bine și mai unse de-oarece fiecare mișcare a ta trebuie să fie perfectă iar în schimb freerun-ning-ul în sine reprezintă mișcare artistică care este menită să atragă ochiul liber.Întodeauna am încercat să fiu mai bun decât sunt iar acest lucru poate ajunge să rapească privirile trecătorilor sau practicanţilor, dar nu am încercat niciodata să ma dau în spectacol .Ai vreun practicant preferat de Freerun-


ning din scena locală sau cea internaţională? Ce iţi place la el?As putea să zic că îmi plac toţi cei care se mișcă bine, dar ca persoană favorita nu am deoarece eu văd într-un alt practicant puţin mai mult antrenament decât la mine iar acest lucru mă motiveaza să fiu și mai bun.Freerunning-ul și Park-our-ul par să fie într-o dilemă completă astăzi. Crezi că flipurile sunt parte din Parkour? Sau ar trebui antrenate sep-arat?Toti au înteles acest lucru greșit. Chiar și noi la început am fost într-o dilemă de ce David Belle face acrobaţii, dar trebuie să înţelegem că antrena-mentul în sine de parkour și freerunning poate fi compus și din mersul pe strada atata timp cât te ajută.Aceste doua discipline sunt diferite prin scopul și utilitatea lor, nicidecum prin antrenamentul lor.Mai pe scurt, ideea de bază a antrenamentului este să te facă mai puter-nic fizic și psihic indifer-ent că se adaugă și flipuri la antrenament. Dar la testul final dacă ar fi să

se întample ceva impre-vizib și punctul B chiar ar exista, nu o să adaugi flipuri pentru că nu o să ai timp iar energia ta o să fie limitată.Unde te vezi peste 5 ani? Crezi că Freerun-ning-ul te va ajuta să ajungi acolo, în vreun fel?În cinci ani o să pot să acord susţinere și spon-sorizare pentru comuni-tatea traceurs.ro împreu-na cu Reborn Education .Unul dintre visele mele este acela să pot să ajut talentele din România ca să poată să ajungă să se antreneze liberi fiind platiţi pentru asta. Iar acest vis o să îl realizez datorită acestei disci-pline.Ce sfaturi ai pentru cei care vor să se apuce astazi de Frerunning?Unul dintre primele sfa-turile care aș putea să le ofer este acela că antrenamentul este baza acestei discipline, iar pe lânga antrenament mai urmează și ideologia antrenamentului. Un fre-erunner care le face pe toate dar nu are control la nici unul din elemente /trickuri nu ajunge de-parte. Cu cât ajungi să iţi controlezi corpul mai


bine cu atat ajungi mai bun și înveti mai repede.Ce sfaturi ai pentru cei care practică în acest moment Fre-running?La noi scena de freerunning este vazută strict pe salturi, dar nicidecum în esenţa ei, adică joaca cu obstacole, cum îmi place mie să îi zic.Toti vor să dea cele mai înalte, cele mai grele și cele mai fru-moase trickuri dar nimeni nu le controlează .A ști să dai și a controla reprezintă 2 lucruri deloc sime-trice pe o axa a perfecţiunii.

Sfatul meu :“Învăţaţi să controlaţi fiecare element înainte să vă gândiţi la următorul pas”

SFÂRŞIT


Salut Doru, spune-ne câte ceva despre tine.Mă numesc Doru Muntean. Locuiesc în București de vreo 9 ani dar am cres-cut în Brașov. Am o meserie destul de sedentară, sunt programator. Din cauza asta, încerc să compensez prin diferite tipuri de mișcare.Cum ai aflat de Reborn Education ?Este o poveste destul de întortocheată. De fapt căutam o sală de gimnastică, cu salt-ele suficient de moi pentru a putea învăţa unele mișcări. Întamplător am dat pe you-tube de un filmuleţ care spunea de o ast-fel de sală ce putea fi închiriată. Filmuleţul menţiona numărul de telefon al lui Justin și e-mail-ul lui Cristi. I-am contactat și în săptamana următoare eram la antrena-mente cu ei.Care a fost părerea ta despre parkour și freerunning înainte să începi? Erai sceptic?Am un respect foarte mare pentru anumiţi traceuri din străinătate. David Belle, Ila-baca și alţii... Totuși, trebuie să vă spun sincer că ce vazusem în România nu mă impresionase deloc. Este drept ca era ceva timp de cand mă interesasem de comunitatea traceurilor din Romania. Cu toate astea, eram ... mai mult decât scep-tic.Cum a fost primul antrenament ?

A fost un antrenament bun. Am ramas im-presionat. Trebuie să zic că venisem în special pentru partea de freerunning și acrobaţii. Doream asta pentru că nivelul de control muscular și explozie necesar în acrobaţii era ceva ce îmi lipsea în alte sporturi pe care le practicam. Cand am venit, dupa cum v-am spus eram destul de sceptic, dar cand i-am vazut mișcându-se a fost evident că aveau un nivel foarte ridi-cat. M-a atras modul lor de mișcare, avea ceva ce trebuia să am și eu.Justin era expert în așa ceva și le facea să pară ușor. Nu am reușit din păcate să il imit. Sunt obișnuit cu frustrarea dar asta nu înseamnă că îmi este placută, sau că îmi e ușor să o îndur. Am hotărât totuși să per-severez. De obicei îmi ieșea o dată ceea ce trebuia să îmi iasă, iar de zece ori nu.Cristi era accidentat la momentul acela așa că mi-a aratat numai unele vaulturi foarte ușoare și câteva mișcări de echili-bru. Chiar m-am întrebat atunci: Dacă se mișcă atât de lejer acum accidentat , oare cum este în mod normal?Cum sunt profesorii primei școlii de Parkour și Freerunning din ţară?Țin minte că atunci când i-am vazut prima oară, m-am gandit că erau destul de mici de înalţime în comparaţie cu mine. De obi-cei poţi învăţa de la cineva în două moduri: din ce spune, și din ce face. Când înveţi din ce face, de obicei trebuie să aiba un

INTERVIU CU UN ÎNCEPĂTORNumele lui este Doru Muntean, are 28 de ani şi este din Bucureşti. Practică Parkour şi Freerunning de 3 luni şi a fost de acord să ne împărtăşească părerea lui despre antrenamente. Părerea unui outsider este întotdeauna o perspectivă extraordinară.


corp destul de similar cu al tau ca formă.Ei nu au deloc corpul meu! Totuși, chiar de la primul antrenament, felul în care se exprimau și explicaţiile, erau la fix. De multe ori îmi dadeau exact acel lucru în plus de care aveam nevoie ca să pot să fac mișcarea. Dacă la primul antrenament nu mi-ar fi dat acele mici corecţii, mici de-talii, cred că nu aș mai fi venit.Sunt foarte diferiţi dar poţi să înveţi de la amandoi foarte multe. Unele mișcări le fac în mod diferit, dar asta e în general vala-bil la oamenii care au un nivel foarte în-alt. De exemplu ţin minte că atunci când mi-au aratat rollul, Justin mi l-a arătat în-tr-un mod iar Cristi în alt mod. Pentru că mă antrenam cu Justin am încercat să fac ca el. Când am facut cu Cristi am încer-cat să fac ca și Cristi. De fapt amândouă modurile de rulare le întâlnisem înainte și aveau scopuri diferite. Modul lui Justin de a rula te ajuta ceva mai mult să te oprești din mișcare și să transformi acceleraţi din-tr-o mișcare orizontală în una de săritură. Modul lui Cristi era ceva mai potrivit pentru a conserva viteza iniţială.În afara de asta, ce m-a atras cel mai mult a fost cât de pasionaţi erau acești oameni de ceea ce faceau. Rafinau fiecare mișcare pana la cele mai mici detalii, ceea ce e un lucru foarte rar. În plus, și-au facut propriile echipamente, obstacole și chiar și toate actele. Tot proiectul lor era extrem de profesionist și extrem de bine gândit. Este foarte rar în România așa ceva, din păcate, și cred că multă lume ar putea învăţa de la ei. Dacă dorești să conduci, trebuie să conduci prin exemplu personal. Nu există o altă modalitate.Acum dupa aproape 3 luni de antrena-ment la ce nivel ai ajuns și cum vezi aceste 2 discipline ?În societatea de azi 3 luni pare un timp atât de lung, dar sincer nu mă vad decât

tot ca un începător. Totuși unele progrese sunt vizibile chiar și pentru o persoana pesimistă ca mine. Am un echilibru mult mai bun iar unele vaulturi mi se par acum relativ ușoare. Adică există un progres. Este lent, dar e totuși vizibil. Sincer, nu îmi vine să cred că pop vault-ul și chiar și kong-ul le pot face acum. Știu că asta probabil sună ca o reclamă, dar chiar așa este. Eu sunt destul de mulţumit pentru aceste prime luni.Cum te vezi peste 2 ani de cursuri de parkour?Încerc să nu mă gandesc în termen de scopuri. Îmi place să mă antrenez și simt că progresez. Cred că asta e cel mai im-portant.Eu privesc parkour ca pe o arta și nu poţi să îţi faci planuri de acum pentru următorii doi ani. Perspectiva pe care o am acum despre mișcare e mult inferioară celei de acum doi ani. Dacă mi-as fi facut planuri atunci în mod cert până acum ar fi fost greșite. Cred că ceea ce e important e să nu te oprești din practică și să ai intenţia de a progresa permanent.Ce sporturi ai mai practicat ?Am practicat multe sporturi, dar nu pot să spun că am fost mai mult decât diletant în ele. În prezent principalul meu interes și principala mea arta este Bujinkan Budo Taijutsu. Aceasta artă este popularizată și cunoscută în general sub numele de ninjutsu, arta ninja. Din pacăte este o diferenţă destul de mare între ceea ce este și au fost în istorie ninja și ceea ce sunt în filme. Există și asemănari, dar asta cred că e normal pentru orice lucru. Am început antrenamentele în 2000 cu Cristian Lai-ber (5 Dan). Cu dânsul mă antrenez și în prezent și îi sunt recunoscător. În afara de el am participat la antrenamente conduse de Masaaki Hatsumi sensei, Tetsuji Ishi-zuka sensei și Kacem Zoughari. Tuturor


acestora le sunt enorm de recunoscător și sunt niște oameni de un caracter extrem de rar. În special Kacem Zoughari este unul din puţinii oameni pe care i-as putea numi geniali fara să simt în nici un fel că aduc vreun prejudiciu acestui termen. Din pacăte îndemânarea mea și cultura mea marţială este încă mult sub nivelul acestor oameni.În afara de asta, de vreo 8 luni practic și căţaratul care mi se pare un complement excelent pentru parkour.Există persoane cărora nu le recoman-zi aceste antrenamente/cursuri ?Parkour-ul și freerunningul sunt niste dis-cipline atât de vaste încât e greu să nu găsești ceva pentru toată lumea. Cred că indiferent de ce problema de sănătate ai avea, ai putea să faci un subset din ceea ce e numit în general Parkour. În plus, cred că poţi mări acest subset folosind o condiţionare adecvată.Nu cred că cei care au o varstă mai înaintată nu pot practica parkourul. Prob-lema oamenilor mai în varsta este că după o viaţa de mișcat așa cum vrea societatea să te miști, iţi e dificil să înveţi să te miști așa cum vrea natura să te miști. Dar asta e o problema mentală, o problema de ati-tudine.Cu toate acestea, cred că sunt unele per-soane cărora le e contraindicat: cei cu probleme grave cu coloană, cei cu prob-leme psihice și probabil cei care au alte afecţiuni mai grave ale sistemului nervos sau osos.Ai vreun sfat pentru cei care vor să se apuce de parkour și freerunning ?Mai multe. În primul rand le-as recomanda să persevereze. Pana la urmă mișcarea va ieși. Am evoluat 3 milioane de ani ca să ne mișcăm în felul asta, deci poţi fi sigur că pana la urmă vei putea să te miști. Dacă

eu pot, care nu sunt extrem de îndemânat-ic, cred că e un procent foarte mare de oameni care pot să facă asta.În al doilea rand le-as recomanda să finiseze fiecare mișcare pana când iese perfect. Încearcă să cauţi tot timpul un lucru de rafinat la mișcarea ta.În al treilea rand le-as recomanda să exerseze zilnic condiţionare și flexibili-tate. Mișcările de parkour nu necesita de obicei un grad de forţă foarte mare, sau de flexibilitate, dar cine poate mai mult, poate și mai puţin.

SFÂRŞIT


Unde te antrenezi?Află care sunt cele mai bune locuri de antrenament din România.

Localizare: Staţia de metrou “Piaţa Unirii (I)” urmaţi ieşirea care vă aduce vis a vis de Magazinul Unirii, după ce aţi ieşit continuaţi-vă drumul spre intersecţia de unde veţi avea minunata privelişte a Palatului Parlamentului(dreapta) şi a fântânilor(stânga). Traversaţi strada spre rondul înconjurat de şinele de tramvai. Odata traversat şi acel rond veţi avea parculeţul din marmura al Mitropoliei în faţă. Pe scurt locul se găseşte la poalele Mitropoliei.Forţele de Ordine: Cât timp nu: -deranjaţi -imitaţi răgetul unui animal în călduri -deterioraţi obstacolelePopulaţie: Joasă, lume din an în Paşte care se mai sprijină de zidurile falnice ale Mitropoliei, în rest daţi de traceuri sau de non traceuri.Precizări: Unele din bare sunt fragile/rupte aşa că nu vă folosiţi talentul să le rupeţi mai departe. Să nu călcaţi gazonul din spatele monumentului (din faţa Adoramei).Intra aici ca să vezi toate locurile de antrenament din Bucureşti.

MITROPOLIEBUCUREŞTI


http://www.traceurs.ro/forum/index.php?board=25.0

În România, Parkour și Freerunning sunt practicate din 2005. Începuturile au fost modeste şi au pornit cu un Jam naţional care a strâns 5 oameni. Pe parcurs, lucrurile au început să ia amploare, în 2009 ajungând undeva la aproape 100 de participanţi. Aşa că, din 2010 Traceurs.RO a început să facă şi workshopuri. Astfel, am dorit să oferim Parkour-ului o modalitate de coagulare a comunităţii româneşti de antrenament. Am început să ne întâlnim şi să ne antrenăm într-un cadru organizat, civilizat şi, mai important, într-un cadru sigur.Pentru cei care nu ştiu ce sunt, workshopurile sunt întâlniri lunare, în care încercăm să arătăm celor interesaţi metodele de antrenament specifice pentru acest tip de mişcare şi oferim un cadru organizat de antrenament pentru cei care vor să evol-ueze.Drumul a fost destul de lung până la acest prim pas, dar a meritat din plin. Pentru că în acest moment, workshopurile sunt frecventate de aproximativ 40 de per-soane în fiecare antrenament. Majoritatea sunt tineri cu vârste cuprinse între 14-35 ani. Şi nu este o gamă de vârstă aproximată: cea mai mică vârstă este de 14 ani, şi al celui mai în vârstă participant, 35 de ani.Pe parcursul anilor am testat o mulţime de metode de a menţine interesul pentru antrenamente şi workshopuri. Să păstrezi totul proaspăt e destul de greu, dar am observat că de cele mai multe ori spontaneitatea este elementul care nu dă greş niciodată. Fie că e spontaneitate planificată, fie în forma ei originală.Structura fiecărui workshop, arată cam aşa:Incălzire (20 min maxim)Stretching (15 min)Condiţionare prin exerciţii specifice (mers qvadruped, ridicări din cat-leap, dis-mount, exerciţii caliestenice)Tehnică specifică Parkour-Freerunning

Workshopuri


În acest moment, urmărim 3 aspecte la fiecare antrenamentEfectuarea mişcării corectRealizarea mişcării rapidRealizarea mişcării corect şi rapidOdată ce toate cele 3 aspecte au fost îndeplinite de majoritatea participanţilor, workshopul se poate dovedi un succes.Suntem încă în plină expansiune şi mereu încercăm să aducem ceva nou antrenamentelor.

De la tehnică la condiţionarePrimele workshopuri au fost bazate pe tehnică, pentru ca mai apoi să migrăm încet către condiţionare. Decizia a fost luată pentru că majoritatea practicanţilor şi a celor interesaţi să înveţe, erau capabili să efectueze mişcările, dar fără con-trol. Erau dornici să inveţe, dar nu avea abilităţile fizice să o facă la capacitate maximă.Condiţtionarea este o modalitate extraordinară de a-ţi descoperi modul în care se mişcă trupul tău şi care este cea mai eficientă modalitate de a te mişca, pentru tine. Pentru că două persoane nu sunt aproape niciodată la fel, aceste exerciţii sunt ideale pentru a pune bazele unui traceur sănătos şi longeviv în antrena-mente.Ce vom face în viitorÎn primul rând, plănuim să ne extindem în ţară. Dar pentru asta avem nevoie de oameni motivaţi să îşi dedice o zi din lună pentru a explica celorlalţi, nu doar cum să sară, ci şi esenţa Parkourului şi a Freerunningului. Încă nu ştim cum vom face să aflăm care sunt acele persoane, dar dacă citeşti acest mesaj şi te identifici, înseamnă că de tine avem nevoie.Dacă vrei să participi la workshopurile organizate de Traceurs.RO, verifică secţiunea Workshopuri de pe site-ul nostru.

Vezi clipurile de la ultimile workshopuri:


http://www.traceurs.ro/workshopuri/

http://www.youtube.com/watch?v=DIwtRRgMzR0

http://www.youtube.com/watch?v=Uf6aqvsSWI8

http://www.youtube.com/watch?v=XCQlYnFkiFs

OneBeatDance StudioOneBeat este un proiect initiat de cativa tineri antreprenori, plictisiti de corporat-ism, de coregrafii monotone si de lucruri banale. Doua scoli de dans concurente din Bucuresti au decis sa se alature unui proiect si sa lucreze impreuna. Este vorba despre Cupa Liceelor la Street Dance. In urma unei colaborari ce a intrecut orice

asteptare, in februarie 2009, StreetBeat si HardBeat isi anunta fuzionarea intr-o noua scoala de dans ce si-a regasit toate atrib-utele in noul nume “ONEBEAT”. Cele doua membre fondatoare - Ana-Maria Lungu si Sol Sinceac si-au promis sa faca lucruri mari si sa ajunga departe.Pornind de la o echipa de cativa oameni cu idei indraznete, Onebeat a reusit sa construiasca intr-un timp foarte scurt, o idee revolutionara asupra dansului in Ro-mania. A urcat in topul scolilor de dans si a adus conceptii noi si idealuri marete in sufletul fiecarui dansator.Proiectele realizate de OneBeat si prede-cesorii sai s-au dezvoltat rapid intr-o ade-

http://www.streetdance.ro/

varata industrie a dansului. Echipa ce a muncit ani de zile la realizarea evenimen-telor de diferite tipuri este extrem de pa-sionata de ceea ce face si si-a propus sa munceasca necontenit pentru indeplinirea unui vis comun. In prezent, Onebeat nu inseam-na numai o scoala de dans, ci a devenit o adevarata familie care se imparte in echipa de birou, oamenii care lucreaza pentru o buna dezvoltare a fiecarei ac-tivitati, a fiecarui eveniment, pentru ca fie-care zi sa fie una productiva, echipa din atelierul de creatie Onebeat care are grija intotdeauna de imaginea scolii de dans in materie de costume si accesorii si echipa dansatorilor care, in prezent, este formata

din aproximativ 50 de persoane, impartite in mai multe trupe de dans precum:Jackpot, Jackpot Girls, Jackpot Junior, Jackpot Teens, Jackpot Kids, U.S.T Free-stylers, U.S.T B-boys ale caror membri au un C.V impresionant: Locul 1 si respec-tiv locul 3 la Hip Hop International 2011 cu posibilitatea reprezentarii Romaniei la marea finala din Las Vegas, Imaginea pentru Lasermaxx Romania, Trupa emi-siunii “In Puii Mei” - Antena 1 , Aparitii tel-evizate: Razvan si Dani, Happy Hour, Pro-motor, MTV, Kiss TV, UTV, Music Channel, Dansatori la Romanian Music Awards 2010 alaturi de Alex Velea, Dansatori in videoclipul “Impact vs Moving Elements - Today”.

http://www.streetdance.ro/

Nume: Aral Roca GómezVârsta: 21

Oraş: Barcelona

Urmează interviul cu unul dintre cei mai impresionanţi practicanţi de Parkour din Spania, cunoscut pe plan internaţional pentru mişcările fluide şi nivelul de încredere pe care îl arată în fiecare antrenament. Aflaţi care sunt secretele lui.


Interviu internaţional


Salut Aral, mulţumesc că ai acceptat sa dai acest interviu. Poţi să te prezinţi cititorilor?Hola a todos! Nu-mele meu este Aral şi locuiesc în Barcelona,Spania. Studiez inginerie infor-matica la universitate şi practic Parkour în tim-pul liber. Probabil mulţi mă ştiţi din clipurile “Summer 2010 - Inspi-ration of life” sau “Love My City (Barcelona)”.

Când şi cum ai auz-it prima dată despre Parkour?Primul meu contact cu Parkour a fost la mijlo-cul lunii iunie, in 2007. Țin minte că am primit, prin e-mail, de la tatăl meu un clip cu David Belle.

Cum ai început, efectiv, să te antrenezi?Pana la vârsta de 4 ani şi jumătate, am avut o casă la munte, unde mergeam cu părinţii în fiecare week-end. Acolo, îmi plăcea să mă mişc ca un animal, de exemplu, să mă sui într-un copac şi să trec din unul în altul.

Alteori îmi urmăream pisica şi îi imitam toate mişcările, sau mergeam în pădure şi săream de pe o piatră pe alta. Îmi plăceau provocările, cum ar fi să mă mişc fără să at-ing pământul. Făceam toate astea, fără să ştiu că se numeşte Parkour.Apoi, după cum am mai spus, în iunie 2007, tatăl meu mi-a trimis pe e-mail un clip cu David Belle, ştiind că o să-mi placă, şi a avut dreptate, mi-a plăcut enorm.Mai târziu a trebuit să vindem casa de la munte pentru că părinţii mei s-au depărţit şi nu am mai putut-o întreţine. Aşa că, în weekend-urile petrecute în Barce-lona, am început să fac aceleaşi lucruri pe care le făceam la munte, în oraş. Totuşi nu ştiam foarte multe despre Parkour, doar că îmi plăcea să îl practic. După aproape o lună, am întâlnit o, în sfârşit, altă persoană care practica Parkour şi atunci a fost punctul în care am început să mă interesez ce înseamnă

această disciplină.

Cum a fost primul tău antrenament?E amuzant să îmi aduc aminte. Țin minte că la primul antrenament mi-am printat pe o foaie metode de încălzire, stretching, pregătire fizică şi absolut toate mişcările de Parkour pe care le-am găsit şi am ieşit afară. Primele săptămâni au fost doar pregătire fizică dură şi multe repetări de tehnică, până am reuşit să capăt puţin control asupra corpului meu.

Ai practicat dintot-deauna sport?Da, am fost mereu atras de mişcare. Am practicat, şi incă mai practic, alpinism, gimnastică, taekwondo şi înot. Tot timpul am fost o persoană foarte activă.

Cum ţi-au influenţat ar-tele marţiale antrena-mentele de Parkour?Pregătirea fizică şi elasticitatea căpătată din Taekwondo mi-au folosit foarte mult. Am început să prac-


tic Parkour după 4 ani de antrenamente Taekwondo şi multe exerciţii făcute în casă. Lucrul ăsta mi-a facili-tat oarecum intrarea în acest sport. Aveam deja unele baze şi asta m-a ajutat să evoluez puţin mai repede decât ceilalţi.

Clipurile tale şi mişcările sunt renu-mite pe glob. Cum te face să te simţi?Îmi place. Cred că este o modalitate de

a împărtăşi Parkour-ul meu şi viaţa mea, din punctul meu de vedere. În acelaşi timp e foarte interesant pentru că îţi poţi vedea progresul.Faptul că eşti privit de atât de mulţi oameni are şi alte părţi pozitive, pentru că oamenii sunt interesaţi de tine şi ai ocazia să întâlneşti o mulţime de persoane noi, să călătoreşti mai mult...

Care crezi că este cel mai bun clip al tau, şi

de ce?Cu siguranţă primul clip pe care l-am urcat pe Youtube. Ce amintiri plăcute!Care este cel mai mare obstacol pe care l-ai depăşit în antrenamen-tele tale, şi cât ţi-a luat să îl depăşeşti?Nu ţin minte cazuri anume. Nici un ob-stacol nu a fost greu de depăşit, în sensul adevărat al cuvântu-lui. Erau foarte multe obstacole pe care aş fi vrut să le depăşesc,


dar nu le-am făcut niciodată fără să mă simt pregatit. Aşa că dacă mă gândeam prea mult să fac o mişcare, însemna că nu eram pregătit şi reveneam în altă zi. Eventual venea o zi în care mişcarea îmi venea natural. Îmbunătăţirea vine de la sine, ea nu trebuie forţată.

Unele din mişcările tale sunt nebuneşti! Care este secretul din

spatele mişcărilor ace-lea?Mă antrenez încercând să fiu cât mai natural. Dacă vezi o maimuţă sau o pisică, vei înţelege. Spune-mi, care este structura zilnică a antrenamentelor tale? Cat de des te antrenezi la tehnică, câte zile faci condiţionare? Sau le combini?Practic Parkour de 4 ori pe săptămână (marţi, joi, sâmbătă şi

duminică), câte 4 ore pe antrenament. Mă încălzesc bine, mă antrenez fără oprire şi la sfârşit fac foarte mult stretching pentru relax-are. Lunea şi miercurea mai fac 40 de minute de escaladă şi 1:30 min de condiţionare. Vinerea îmi iau liber. Îmi adaptez orarul cam odată la 4 luni, în funcţie de cursurile de la universitate.

Barcelona este un oraș extraordinar pentru


locuit. Dar cum este pentru Parkour, în comparaţie cu alte lo-curi?Este foarte bine deo-arece găsim întotdeau-na locuri noi unde să ne antrenăm. N-ai cum să te plictisești aici.

Cât de mare este co-munitatea de Parkour în Catalonia?Este destul de mare. Nu sunt sigur cat de mulţi se antrenează mai des, dar sunt 283 de membrii pe face-book…

Cât de des vă antrenaţi împreună? Mă antrenez aproape întotdeauna cu priete-nii mei, dar nu tot tim-pul cu aceeași. Chiar dacă o dată la două săptămâni îmi place să mă antrenez singur, ideal este să combini antrenamentul individ-ual cu antrenamentul de grup.

Care este locul tău preferat pentru antre-nament?Trinitat Nova. Este un cartier liniștit, cu multe locuri pentru antrena-

ment și foarte aproape de unde locuiesc.

Vin mulţi practicanţi de Parkour internaţionali să se antreneze în Bar-celona?Nu vin mulţi, însă din când în când vin unii.

Ai participat în proiect-ul WPF Advanced Mo-tion. Cum ai ajuns să faci asta?Chris Harmat a văzut o compilaţie video de-a mea, i-a plăcut și mi-a spus să merg.

Care a fost practican-tul de Parkour care te-a impresionat cel mai mult și cu ce? Abilităţi, modalitate de antrena-ment sau filozofie? Toby Segar cu dublu-kong-ul său.

În ce alte proiecte de Parkour mai ești impli-cat?În nici un proiect în acest moment, deo-arece îmi folosesc timpul pentru antrena-mente și pentru studiu.

Ce planuri ai pen-tru viitor cu privire la antrenamentele tale de Parkour? Intenţionezi

să devii profesionist?Mi-ar plăcea să termin studiile universitare iar apoi să călătoresc pen-tru a învăţa cât de mult din experienţă. Odată terminată facultatea trebuie să lași viaţa să curgă. Nu trebuie să pretinzi că ești profe-sionist. Important este să lucrezi ce îţi place și să îţi păstrezi în contin-uare timp pentru antre-nament.

Ce părere ai despre scena internaţională de Parkour din ziua de azi? Îţi place cum evoluează și direcţia în care merge?Datorită reţelelor de socializare suntem mai uniţi și este mult mai ușor să organizezi antrenamente cu priet-enii tăi, să călătorești în alte ţări și să-i con-tactezi pe cei de-acolo. Cred că fiecare etapă este diferită. Parkour nu este nici mai bun, nici mai rău decât înainte, doar diferit. Acum sunt mai mulţi oameni care practică Parkour doar pentru a-și petrece timpul liber cu prietenii. Fiecare are motivele lui. Important


este că, orice s-ar întâm-pla, va exista întotdeauna colegialitate între noi.

Știi ceva despre comu-nitatea de Parkour din România? Cunoști vreun traceur din această ţară?Nu, îmi pare rău.

Plănuiești să vii în România în viitorul apropiat pentru a te antrena aici? Nu am planificat asta, însă îmi doresc să călătoresc în toate locurile posibile, așa că sper ca într-o zi să am ocazia să vin.

Ce sfat le-ai oferi practicanţilor de Parkour din România?Să depășești un obstacol nu înseamnă să faci un salt cu frică. Obstacolele înseamnă dificultate, iar pe măsură ce te antrenezi obstacolele se evaporă. Ce părea înainte dificil, poate părea apoi ușor. Cheia este să te simţi bine mișcându-te, restul vine de la sine.

SFÂRŞIT


ORI

GIN

ILE

PARK

OUR


Originile şi filosofia ParkourSe estimează că, pe plan mondial, sunt zeci de mii de practicanţi, cu cea mai mare densitate în Islanda, unde 400 de oameni practică acest sport dintr-un total de 350.000 de locuitori. Asta însemană că 1 din 875 Islandezi practică Parkour. În România sunt aproximativ 100 de traceuri.Încă nu există o estimare oficială, însă atmosfera generală arată că noii practicanţi, atât din România cât şi din lume, nu mai studiază foarte bine originile Parkour sau filosofia de antrenament care face din această mişcare o disciplină, iar nu un sport ca oricare altul.Dar care sunt originile Parkour şi care este filosofia din spatele lui? Ce este atât de important şi riscă să se piardă? Un studiu complet care va aduce mai multă lumină în acest mister.

Istorie scurtă ParkourParkour este un cuvânt care duce în spate multe valori şi semnificaţii. A fost creat de David Belle, un tânăr francez, inspirat de tatăl său care a fost soldat în Vietnam şi de bu-nicul său care a fost pompier. O altă mare inspiraţie a fost Metoda Naturală, o disciplină de îmbunătăţire a corpului uman, creată de Georges Hebert, folosită ca metodă de antrenament militar.Însă toate acestea au provenit de undeva anume. Fiecare dintre ele a avut o origine, iar această origine o găsim chiar la începutul timpului. Parkour este numele dat unei discipline care s-a format după mii de ani de şlefuire, de către primii oameni, nevoiţi să alerge, să se caţere, să înoate şi să se mişte cât mai eficient prin mediul lor natural. Premiul era, pe atunci, supravieţuirea. Acum are mai mult un scop ludic, care ne ajută să învaţăm despre corpul nostru şi mediul din jur.Când eram mici, ne mişcam cum puteam mai bine, ne provocam unii pe alţii să urcăm într-un copac cât mai repede, de multe ori jucam leapsa pe cocoţatea sau trebuia să sărim gardul vecinului să ne luăm mingea din curtea lui sau să-i furăm cireşele din pom.Noi tot timpul am făcut Parkour fără să ne dăm seama, însă nu la fel de eficient.Am practicat fără să vrem, indiferent ce influenţe sportive am avut, noi ne-am mişcat, unii s-au oprit, iar alţii nu. Din cei care nu s-au oprit, fac parte David Belle şi prietenii lui, care au înţeles esenţa Parkour-ului, au asimilat-o şi au decis să o ducă la un nivel superior, iar acest nivel este disciplina pe care astăzi o numim Parkour.Primii practicanţi de Parkour şi filosofia mişcăriiPrimii practicanţi ai disciplinei Parkour au apărut în Lisses şi Evry, doua suburbii ale Parisului.A început cu un joc între prieteni, însă pentru ei joaca nu s-a oprit niciodată, pentru ei joaca a evoluat şi a devenit o parte din ei, o parte care s-a transformat, în final, într-o disciplină.


La început i-au dat numele de Arta Deplasării fiindcă se mişcau după bunul lor plac, după instinctul şi dorinţa lor de libertate.Aceşti tineri erau: Yann Hnautra, Chau Belle Dinh, David Belle, Sebastien Foucan, N’Guba Guylain Boyeke, Malik Diouf, Laurent Piemontesi, Williams Belle, Charles Per-riere, iar împreună au format grupul YAMAKASI, primul grup de practicanţi. Yamakasi, în limba Lingala, înseamnă “Corp puternic, spirit puternic, individ puternic ”.“Corp puternic, spirit puternic, individ puternic “ au fost primele 3 principii ale Parkour-lui, apoi ulterior au mai fost adăugate încă 2: “ Etre et durer “ şi “ Etre fort pour etre utile ”, două principii adoptate din Metoda Naturală. Acestea înseamnă “A fi şi a rezista“ şi “A fi puternic pentru a fi util“.Cu aceste 5 principii în spate, fiecare a început să-şi croiască drumul către o destinaţie necunoscută, ceea ce mai târziu a adus la formarea celui de al doilea grup numit TRA-CEURS, format din: David Belle, Sebastien Foucan, Stephane Vrigroux, Sebastien Goudot, Steven “Kazuma“ Rognoni, Thomas Couetdic, Johan Virgroux şi Jerome Leb-ret.Yamakasi au ales să îşi continue drumul pe calea Artei Deplasării în timp ce Traceurs au ales să continue pe drumul Parkour-ului. Chiar dacă aceşti prieteni s-au desparţit şi au format 2 grupuri de practicanţi, principiile au rămas aceleaşi. Nu au fost rivali şi nici nu s-au urât niciodată. Fiecare şi-a continuat drumul singur, sau împreună cu ceilalţi.În acest moment, Parkour este considerată o artă marţială. Mulţi vad artele marţiale uneori ca pe o disciplină agresiva în care mai mult de baţi decât să te aperi, însă fiecare lovitura, fiecare blocaj, fiecare aruncare şi trantire are un strop de filosfie în spatele sau, la fel şi în Parkour, fiecare săritura, rostogolire, aterizare are o bucată din filosofie în spatele ei.Parkour este rafinamentul mişcărilor, corpului nostru, în timpul interacţionării cu mediul înconjurător, în timp ce ne deplasăm. Unul dintre scopurile acestei discipline este de a avea abilitatea de a traversa orice suprafaţă cât mai rapid şi fluid posibil cu eficienţă, graţie şi precizie.Totuşi, nu toată lumea are acest scop. De exemplu, pentru mulţi practicanţi “scopul” acestei arte este pur şi simplu de a stăpani propriul corp, de a sofistica mobilitatea şi de a imbunătăţii agilitatea. Alţii practică pentru sănătate şi fitness, însă mai toţi practicanţii calcă pe calea aceasta din mai multe motive bine întemeiate, găsind filosofia sau chiar creându-şi propria filosofie, propria “cale“.

Principiile din spatele antrenamentului de Park-ourParkour are la bază mişcările naturale ale corpului, cu care suntem înzestraţi încă din naştere, însă nu le vom descoperi decât dacă într-adevar suntem atraşi spre latura aceasta, a descoperirii potenţialului corpului uman. Oricine poate dezvolta aceste abilităţi, indiferent de vârstă, pentru că ele sunt


înrădăcinate în noi. Tot ceea ce trebuie să facem este să le scoatem la suprafaţă, iar acest lucru se face prin antrenament. Pentru primii practicanţi, totul a început ca o joacă. Nu era disponibilă informaţia din ziua de azi. În România, nu cunoşteam adevărata filosofie a parkour-ului. Tot ceea ce făceam nu era decât să dăm frau liber imaginaţiei, şi totul venea de la sine. Am aflat pe parcurs că trebuie să începi de jos, cu lucrurile de bază, pentru a rezista în timp. Parkour nu trebuie practicat pentru a te da în spectacol. Parkour e o călătorie pe care fiecare individ o face pentru a se descoperi pe sine, pentru a-şi afla limitele şi pentru a le împinge în fiecare zi puţin câte puţin mai departe. La început, nu era nimeni care să ne arate cum să facem o anumită mişcare, cum şi unde să punem mâinile/picioarele. Toate lucrurile acestea le-am aflat prin enorm de multe repetări şi devotament. Lucrurile nu ies întotdeauna din prima, dar asta nu tre-buie să te descurajeze şi să te laşi batut. Din contra, trebuie să te ambiţioneze. În ziua de azi este valabilă mai multă informaţie decât este necesară. Practicanţii evoluează mult mai repede, avant totul la îndemană, însă trebuie să fie atenţi să nu evolueze prea repede deoarece totul se face treptat. Trebuie lăsat puţin timp corpului să se acomodeze cu un anumit nivel de performanţă.De aceea trebuie urmate câteva principii care te vor ajuta întotdeauna să-ţi at-ingi scopul: “A fi şi a rezista“ - este principiul de bază al corpului deoarece fără corp nu ne-am putea mişca, nu am putea ajuta pe nimeni, nu am putea trăi. Fără un corp antrenat, “şlefuit“ nu putem face faţă tuturor obstacolelor din viaţa noastră.“A fi puternic pentru a fi util” – este principiul mişcării şi al minţii deoarece odată ce avem puterea de a realiza lucruri grele sau aproape imposibile pentru alţii, nu ar trebui să păstrăm doar pentru noi această putere.Dacă tu poţi să îţi salvezi familia de un incendiu folosindu-te de aceste principii şi de puterea pe care o ai, de ce să nu încerci să salvezi şi alte vieţi. Dacă docotrul nu ar fi vrut să-şi folosească “puterea“ de a vindeca prin diferite metode tehnologice, ştiinţifice sau naturale toată lumea ar fi murit până acum.Începe de jos, ai răbdare, nu te da bătut niciodată. Dacă poţi, atunci niciodată să nu dai înapoi, niciodată să nu renunţi, întotdeauna să dai totul pană la capăt şi chiar dacă nu vei reuşi măcar ştii că ai încercat, ai dat tot ce ai avut.

Explozia numărului de practicanţi şi evoluţia Parkourului în RomâniaPrima prezentare a mişcării parkour la televizor a avut loc în 1998 într-un interviu pe care l-a dat David Belle unui post de televiziune local. Însă numărul mare de practicanţi a venit odată cu difuzarea a două documentare “Jump London” (2003) şi “Jump Brit-ain” (2005). Acestea au avut un efect de big bang asupra tinerilor, care a dus astfel la


crearea mai multor comunităţi la nivel internaţional. Cel mai cunoscut grup care s-a dezvoltat în urma acestor documentare este Urbanfreeflow şi îşi are originea în Anglia. De altfel, membri ai acestui grup au luat parte la filmările acestor documentare. În scurt timp aceştia au înţeles potenţialul mediatic al acestei mişcări şi s-au îndepărtat de filo-zofia din spatele ei.În acelaşi timp s-a dezvoltat şi comunitatea internaţională de parkour. Aceasta îşi avea locul pe forumul www.parkour.net, loc în care cei mai vechi traceuri, primii traceuri cum mai erau numiţi, aveau grijă ca acestă disciplină să fie înţelesă şi împartăşită în mod corect.Au fost discuţii aprinse pe ceea ce înseamnă parkour la început şi totul datorită neînţelegerii filmuleţelor cu care David Belle prezentase mişcarea. Acesta nu a crezut că va avea un impact atât de mare asupra tinerilor aşa încât s-a rezumat în a-şi prezen-ta toate calităţile de sportiv în cadrul aceleiaşi prezentări.Deşi la început lumea era axată doar pe mişcarea eficientă, pe ideea de parkour în care trebuie să te mişti eficient (rapid, în siguranţă şi folosind cât mai puţină energie în mişcare), nevoia omului de schimbare a facut să apară şi salturile sau trickurile simple, ca front flipul (salt înainte grupat) sau backflipul. Odată introduse aceste mişcări în baza de mişcări deja cunoscute (king kong vault,monkey,dismound,turn vault,speed vault etc) s-a creeat un scurtcircuit printre practicanţi. S-a creeat astfel conceptul de freerstyle parkour. Nu a fost foarte bine înradăcinat acest concept mai ales pentru că erau două cuvinte care în definitiv erau diametral opuse. Parkour-ul era mişcarea eficientă iar freestyle-ul era partea acrobatică. Nu aveai cum să faci două lucruri diametral opuse în acelaşi timp. Soluţia de compro-mis a fost acceptarea termenului de freerunning, termen care la început a apărut doar ca o traducere din limba franceză în limba engleză a termenului de parkour. Această traducere a avut loc şi datorită modului naţionalist în care privesc en-glezii lucrurile. Nu ar fi acceptat în nici un fel termenii franţuzesti aşa încât toate denumirile mişcărilor şi mişcarea în sine şi-au gasit o formă în engleză. Passe muraille - Pop vault, wall hop, Wallpass, wallrun/ Saut de chat - monkey vault/Saut de bras - cat leap s.a.m.dÎn ţară lucrurile au început în 2004, în Constanţa. Scânteia a venit tot de pe urma documentarelor mai sus menţionate. În acelaşi an au aparut practicanţi în mai multe locuri din ţara cum este şi Galaţi-ul. Ca peste tot în lume s-a creat şi la noi în ţară o comunitate mică. A avut loc şi o întâlnire naţională în 2005 (Bucuresti) la care au participat în jur de 10 persoane din ţara. Discuţiile şi întâlnirile se organizau pe site-ul www.parkour.ro site care în 2006 avea să se închidă. Tot în 2006, prin site-ul www.traceurs.ro am încercat să realizăm un loc de întâlnire şi de discuţie între practicanţii din ţara. Am încercat să creăm ideea de comunitate locală şi naţională, să distrugem astfel conceptul de de echipă, să închegăm toate ideile într-un singur loc. Lucrul acesta s-a realizat, în ţara creându-se comunităţi locale ca cele din Bucuresti, Iaşi, Galaţi, Cluj, Brasov, Timisoara, Constanţa s.a.m.d.Poate şi din acest motiv mişcarea la nivel de ţară s-a axat în jurul parkour-ului, Pagina 78 | Revista Traceurs #1

în jurul mişcării eficiente, în jurul filozofiei, iar nu urmând cursul mişcării artistice. Fiind nu număr redus de practicanţi şi totodată fiecare oras dispunând de cel puţin o persoană cu atitudine, pentru o bună perioadă s-a reuşit transmiterea dis-ciplinei parkour aşa cum ne fusese prezentată la începuturile ei. Momentan, atât la nivel naţionat cât şi internaţional, se observă o creştere masivă a practicanţilor de freerunning şi datorită faptului că această mişcare este mai spectaculoasă, dar şi datorită faptului că numărul de lideri este din ce în ce mai mic.În România, mişcarea este în plină crestere şi se pot observa grupuleţe care apar, care nu sunt interesate să intre în comunitate. Astfel se creează mici con-cepte de mişcare seperate de ideile cu care a fost creeată mişcarea. Lumea se rezumă în ziua de azi în a-şi dezvolta propria mişcare şi se pare că parkour-ul pe care-l ştim se îndreaptă pe ideea de sport. Ramâne ca prin site-ul Traceurs.RO şi cu ajutorul comunităţii creeate să ţinem mişcarea parkour şi mai nou mişcarea freerunning în forma lor pură.

SFÂRŞIT


Nume: Danny MacAskillVârsta: 24

Oraş: Dunvegan

Atletul din poză este Danny MacAskill, unul dintre cei mai cunoscuţi rideri Trial din vremurile noastre. Cel mai nou clip al lui Way Back Home a strans deja cateva milioane de vizualizări pe internet şi este considerat o operă de artă.


http://www.youtube.com/watch?v=Cj6ho1-G6tw

Sport alternativ: TrialBike Trial este o disciplina urbana foarte populara in Europa. Ea deriva din motorcycle trials si isi are originea in Catalonia, Spania. Creatorul acestei discipline se considera a fi OT PI aka “Hot Pie”, un campion la trial pe mo-tocicleta. Acesta la indemnul tatalui sau a inceput antrenamentele de trial pe bicicleta.Bike Trial este disciplina in care riderul se bazeaza foarte mult pe legatura pe care o creeaza cu bicicleta. Acesta in timp ajunge sa isi dezvolte un echilibru greu de inteles pentru un om obisnuit. Ca si in arta miscarii pentru a putea dezvolta miscari cat mai complexe antrenamentele se fac atat pe obstacole naturale dar si construite.Regula de baza a miscarii este sa nu cazi de pe bicicleta, sa nu pui picio-arele pe pamant sau pe obstacol. In cadrul unei competitii, caci pentru aceasta disciplina exista, regulile sunt simple. Se parcurg trasee bine defi-nite, iar riderul cu cel mai bun timp si cu cat mai putine puncte de penalizare se claseaza pe primul loc. Puncte de penalizare se pot lua punand fie un picior, ambele sau pur si simplu sarind de pe bicicleta. Deasemenea este obligatoriu ca traseul sa fie parcurs pe roti si nu se admite stationare pe alte componente ale bicicletei.In cazul in care nu sunteti siguri de cum arata o bicicleta de trial, ei bine aceastea nu au sa. Motivul fiind unul foarte simplu, au loc foarte multe sari-turi cu aterizari, care nu ar face decat sa ridice riscul unui accident.Mai departe o sa vorbim despre Street trial, caci oamenii cu care am vorbit se dau mai mult pe strada decat in cadrul unor competitii. Acest tip de trial este mai fluid decat in cadrul comeptitiilor, cel mai cunoscut rider este sco-tianul Danny MacAskill.Acum sa-i lasam pe unii dintre cei mai talentati rideri de la noi din tara sa va prezinte ce inseamna trialul pentru Romania dar si pentru ei.


Bine te-am găsit. Te rugăm să faci o scurtă prezentare despre tine.- Salut. Sunt Gugui din Bucureşti şi practic biket-rial de aproximativ 6-7 ani. Sunt un tip complicat, care şi-a dat seama că mai are mult de lucru cu el însuşi pentru a ajunge departe.Cum ai ajuns să practici trial?La început nu ştiam cum se numeşte sportul ăsta, sigur trebuia sa aibă o denumire. Văzusem la nişte baieţi în parcul Herăstrău, dar şi pe internet. Mi s-a părut in-credibil şi imposibil ce pot face baieţii ăştia pe o bici-cleta şi mi-am zis ca trebuie să fac şi eu asta.Care sunt celelalte pasi-uni ascunse?Desigur o persoană n-are cum să fie pasionată doar de un singur lucru.Pe lângă sporturile pe bicicleta sunt pasionat de snowboarding, IT, muzică, teatru şi film.A ajuns acest sport ca o slujbă pentru tine? Se poate spune şi aşa, dar o slujbă care nu este platită decat atunci când sunt in-vitat la evenimente . . . sin-gur sau de obicei cu echipa mea.Cat de cunoscută este această scenă de trial pentru România?

Trialul este un sport rela-tiv nou în România spre deosebire de alte ţări. Pot spune că este un sport chi-ar “tânăr”, dar cu potenţial destul de mare. Trialul a apărut la noi de mai puţin de 20 ani, deci se poate spune că este abia “la în-ceput” .Faţăde nivelul de afară la ce nivel te consideri?Depinde de ce ţări vorbim aici. Nu toate ţările au rideri buni la trial. Dar raspunsul meu la această întrebare este că “mai am multe de învăţat “. Ma aflu la un nivel acceptabil de ride. Cand zici ca ştii totul, de fapt nu ştii nimic, tocmai d-asta nu trebuie sa ne supraapreci-em, indiferent de disciplina pe care o practicam.Ai concurat la vreun con-curs de afară?Încă nu, dar să sperăm că se va intampla şi asta în vii-torul apropiat.Ai fost autodidact sau ai învăţat de la cineva?În mare parte am învăţat singur, dar m-am mai şi inspirat de la alţi rideri, neavând un instructor sau antrenor lângă mine.Care este cea mai importantă limită peste care ai reuşit să treci?Nu mi-am propus o limită. După părerea mea de fie-care dată când evoluezi sau

înveţi ceva nou, depaşesti o limită.Care sunt cei mai influenţi factori din trial, cei pshihologici sau fiz-ici, sau nici unul?Cel mai greu prag este cel psihologic, deoarece trialul este un sport complicat în care nu înveţi totul dintr-odată, trebuie sa ai răbdare foarte multă. Dar să nu uităm că şi condiţia fizică contribuie mult la atingerea unui nivel de performanţă ridicat.Cum te vezi peste 5 ani?Peste 5 ani mă văd încă practicând acest sport. Sper doar să nu am parte de accidentări urâte.

Sunt accidentările lu-cruri comune în antrena-mentul zilnic?Având în vedere că este un sport din categoria ce-lor extreme, avem parte şi de accidentări. Cele mai multe au loc la începu-tul carierei ca să zic aşa, pentru ca nu eşti învăţat cum să reacţionezi şi cum să te fereşti. Cu tim-pul accidentările devin mai rare... dar nu dispar definitiv.

Care este opinia spon-sorilor despre scena de trial din România?


Nume: Marian aKa GuguiVârsta: 24

Oraş: Bucureşti


Majoritatea sponsorilor nu ştiu exact la ce se referă această disciplină şi nu-i cunosc adevăratul potenţial. Asta se datorează promovării slabe ale acestui sport. Dar odată ce încep să înţeleagă despre ce e vorba, devin interesaţi.A fost greu să ajungi să fi sponsorizat ?Nu a fost foarte greu, pentru ca nu am pornit de la ideea asta încă de la în-ceput. M-am apucat pe forţe proprii şi nu mi-a placut să depind de nimeni. Desigur, sponsorii au un rol destul de important în cariera oricărui rider. Spon-sorii au o contribuţie semnificativă şi la imaginea unui rider.Un sfat pentru cei care vor să se apuce de trial?Îi sfătuiesc să nu-şi cumpere o bicicletă foarte scumpă, pentru că la început nu poţi beneficia de toate avantajele oferite de o bicicletă performantă. Iar dacă ceva nu-ţi iese din prima, nu te da bătut.

SFÂRŞIT


Bine te-am găsit . Poţi să faci o scurtă prezentare despre tine ? Salut, sunt student la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti şi practic trial bike în timpul meu liber.Ai mai practicat şi alte sporturi înainte să te apuci de trial?Da, am practicat 3 ani de karate însă am abandonat deorece a trebuit să susţin examenul de capacitate şi timpul nu îmi mai permitea acest lucru. Mai ai şi altă pasiune? Daca da, pentru ce?O pasiune la fel de mare ca trial-ul nu am însă îmi plac foarte mult sporturile extreme şi încerc să fiu in-format sau chiar să incerc unele din ele.Cum ai ajuns să faci parte din comuniatatea biketrials.roCred că orice trialist din România doreşte acest luc-ru şi eu sunt bucuros să fiu chiar în echipa biketrials.ro alături de cei mai buni rideri din România.Cat de complexa este Romania pentru trial?In Romania trial-ul nu este foarte cunoscut, nu avem locuri de antrenament spe-cial amenajate dar pe viitor sper ca lucrurile sa se in-drepte

Care este locul preferat de antrenament ?Locul preferat de antre-nament este centrul Bucureştiului.Ai vreun idol? Dacă da, care?Da sigur. Kenny Balay deo-arece este în top 3 rideri ai lumii, ţinând cont că este mult mai în vârstă decât majoritatea celor care participă la concursuri.Care este dificul-tatea concursurilor din România?Până acum în România concursurile au fost puţine dar organizate de cunoscători, deci au încer-cat să facă totul cât mai bine menţinând nişte standarte internaţionale.Ai câştigat vreun con-curs în România sau afară?Da, am caştigat câteva concursuri în România. Mi-aş dori foarte mult să ajung şi în afară.Am înţeles că unul din-tre impedimente pentru a putea fi un practicant de trial este bicicleta, re-spectiv costurile ei. Este adevărat?Da, este adevărat. Fără bicicletă nu poţi să faci nimic, dar omul este mult mai important ca bicicleta. Costurile unei biciclete sunt foarte mari pentru

România, începând de la 3000 lei pentru o bicicletă specială pentru acest sport şi ajungând chiar la 3000 de euro pentru una specială de concurs.Ai participat la vreun concurs în afară? Dacă da sau nu, de ce?Din păcate nu am par-ticipat, dar pe viitor o să fac tot posibilul să ajung măcar la câteva concursuri internaţionale.La ce nivel se află România faţă de alte ţări?Există câţiva băieţi foarte buni în România care ar putea sa participle la orice concurs din lume, problema românilor este că nimeni nu poate să facă performanţă deo-arece nu se investeşte în acest sport, iar ca sa te susţii eşti nevoit să şi munceşti. Sponsorii sunt interesaţi de acest sport ?În ultimul timp au început să fie interesaţi, acest lu-cru mă bucură.Ai vreun sponsor ?Da am. Sunt susţinut de Biketrials.ro şi de Mon-ster Energy România.

Bine te-am găsit . Poţi să faci o scurtă prezen-tare despre tine ?Salut, sunt student la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti şi practic trial bike în tim-pul meu liber.

Ai mai practicat şi alte sporturi înainte să te apuci de trial?Da, am practicat 3 ani de karate însă am abando-nat deorece a trebuit să susţin examenul de ca-pacitate şi timpul nu îmi mai permitea acest lucru.

Mai ai şi altă pasiune? Daca da, pentru ce?O pasiune la fel de mare ca trial-ul nu am însă îmi plac foarte mult sporturile extreme şi încerc să fiu informat sau chiar să in-cerc unele din ele.

Cum ai ajuns să faci parte din comuniatatea biketrials.roCred că orice trialist din România doreşte acest lucru şi eu sunt bucuros să fiu chiar în echipa bike-trials.ro alături de cei mai buni rideri din România.

Cat de complexa este

Romania pentru trial?In Romania trial-ul nu este foarte cunoscut, nu avem locuri de antrena-ment special amenajate dar pe viitor sper ca lu-crurile sa se indrepte.

Care este locul preferat de antrenament ?Locul preferat de antre-nament este centrul Bucureştiului.

Ai vreun idol? Dacă da, care?Da sigur. Kenny Balay deoarece este în top 3 rideri ai lumii, ţinând cont că este mult mai în vârstă decât majoritatea celor care participă la concur-suri.

Care este dificultatea concursurilor din România?Până acum în România concursurile au fost puţine dar organizate de cunoscători, deci au încercat să facă totul cât mai bine menţinând nişte standarte internaţionale.

Ai câştigat vreun con-curs în România sau afară?

Da, am caştigat câteva concursuri în România. Mi-aş dori foarte mult să ajung şi în afară.

Am înţeles că unul din-tre impedimente pentru a putea fi un practicant de trial este bicicleta, respectiv costurile ei. Este adevărat?Da, este adevărat. Fără bicicletă nu poţi să faci nimic, dar omul este mult mai important ca bicicleta. Costurile unei biciclete sunt foarte mari pentru România, începând de la 3000 lei pentru o bicicletă specială pentru acest sport şi ajungând chiar la 3000 de euro pentru una specială de concurs.

Ai participat la vreun concurs în afară? Dacă da sau nu, de ce?Din păcate nu am par-ticipat, dar pe viitor o să fac tot posibilul să ajung măcar la câteva concur-suri internaţionale.

La ce nivel se află România faţă de alte ţări?Există câţiva băieţi foarte buni în România care ar putea sa parti-ciple la orice concurs


Nume: Cristian AdrianVârsta: 22

Oraş: Bucureşti


din lume, problema românilor este că nimeni nu poate să facă performanţă deoarece nu se investeşte în acest sport, iar ca sa te susţii eşti nevoit să şi munceşti. Sponsorii sunt interesaţi de acest sport ?În ultimul timp au început să fie interesaţi, acest lucru mă bucură.Ai vreun sponsor ?Da am. Sunt susţinut de Biketrials.ro şi de Monster Energy România.

SFÂRŞIT


Ai ajuns la capătul lumiiGata! Nu mai sunt articole de citit sau imagini de văzut. Nu mai sunt informaţii şi nici linkuri către diferite site-uri sau clipuri. Acesta este sfârşitul revistei.

Am dori să mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui număr:

EditoriJustin MuşinăGlovaschi CristianDan DinuFlorin MârzaFloria RobertGrigoruţ AlexandruAlexandra Putineanu

FotografiMădălina EneMarius Cristocea

CorecturiGeorgiana Cremene

Şi tuturor celor pe care am uitat să îi trecem aici pentru că ne grăbeam!

Sperăm că v-a făcut plăcere să citiţi revista şi că aţi aflat câteceva nou din experienţele celorlalţi. Dacă aveţi sugestii pentru numerele viitoare, nu ezitaţi să ne trimiteţi un mail cu ideea voastră:

[email protected]


mailto:revista%40traceurs.ro?subject=

Concurs de pozeAi o poză super tare pe care vrei să o vezi în revistă? Atunci trimite-o pe e-mailul nostru monitorizat în schimburi [email protected] şi dacă e super tare cum zici, noi te băgăm pe o pagină specială să fie văzută de toţi

SFÂRŞIT, SFÂRŞIT!


REVISTA TRACEURS # 01Copyright (c) Traceurs.RO. Imaginile si materialele continute nu pot fi reproduse fara acordul nostru.

revista traceurs #1

Documents