subîncrengătura gymnospermae
DESCRIPTION
PPT prezentare generalaTRANSCRIPT
Subîncrengătura Gymnospermae
Caracterele plantelor gimnosperme
Majoritatea plantelor gimnosperme au frunze aciculare sau solzoase, prezentând flori mascule şi femele (unisexuate) care formează conuri. Din acest motiv, această subîncrengătură mai este numită Coniferophytina. Cele mai multe plante gimnosperme produc răşini. Pe baza acestor aspecte (prezenţa conurilor, biosinteza de răşini), speciile care aparţin acestor subîncrengături, sunt numite în mod uzual cu titulatura de "răşinoase" sau de "conifere".
Seminţele coniferelor sunt libere (nu sunt închide în fruct ca la Angyospermae formându-se la nivelul conurilor în urma fecundării ovulului de către polenul anemofil (purtat de vânt). De aici derivă numele de "Gymnospermae" , care este format din "gymnos" (grec.) = gol, descoperit şi "sperma" (grec.) = sămânţă. Deci, Gymnospermaele nu formează fructe adevărate, deoarece (carpelele florilor femele nu se închid pentru a forma ovarul, în care să se poată adăposti sămânţa (seminţele se formează din ovulele golaşe). Din acest motiv, coniferele sunt plante mai puţin evoluate decât plantele angiosperme.
Florile Gymnospermaelorflorile sunt reprezentate de conuri
unisexuate, mascule şi femele.
Florile (conurile) mascule [♂] sunt mici, polenul formându-se în doi saci plasaţi la nivelul unor solzi staminali. Solzii staminali sunt dispuşi spiralat în jurul axei conului. În sacii polenici, se formează grăuncioarele de polen, care sunt prevăzute, fiecare, cu câte doi saci aeriferi
Florile (conurile) femele [♀] sunt grupate în conuri mai mari, formându-se pe alte ramuri decât cele mascule. În spirală, pe axa conului, sunt dispuşi solzii fertili, care poartă pe faţa superioară, câte două ovule. Carpelele care alcătuiesc solzii fertili, nu concresc, deci nu formează un ovar, aşa încât ovulele rămân descoperite. În lipsa ovarului lipseşte şi fructul . Ovulul prezintă o deschidere spre vârf - micropilul, prin care poate să se realizeze fecundaţia .
Din zigotul rezultat în urma fecundaţiei se dezvoltă embrionul.
Sămânţa, care se maturizează abia în al doilea an, prezintă o aripioară, adaptare pentru diseminarea cu ajutorul vântului
Clasificare
Această subîncrengătură, se divide în trei clase: - clasa Gingkoatae (are un singur reprezentant - Ginko biloba) - clasa Pinatae (cuprinde răşinoasele propriu-zise) - clasa Gentatae (cuprinde cele mai evoluate conifere, care fac trecerea spre plantele angiospermae) Singurul reprezentant al clasei Gentatae care trăieşte în România, este cârcelul (Ephedra distachya).
clasa Gingkoatae
Ginko bilobaîn Europa a fost introdus în 1730Arborii, cu înălțimea de până la 30 m, au
coroana bogată. Sunt arbori dioici.
Scop terapeuticIn general ginkgolidele acționează ca inhibitor al
factorului PAF (Factorul de agregare a plachetelor sanguine, leucocitelor, macrofagelor, cu rol în agregarea plachetară, a reacțiilor inflamatorii).
Flavonoidele au rol de captare a radicalilor liberi. Datorită acestor proprietăți se pot explica numeroasele efecte ale extractului de frunză.
Extractul are acțiune asupra tulburărilor de circulație sanguină la nivelul creierului și extremităților, ameliorând astfel metabolismul energetic la nivel cerebral prin creșterea captării glucozei și a oxigenului la nivel molecular. La nivel ocular mărește acuitatea vizuală. Inhibă factorul de activare a trombocitelor, ceea ce reduce tendința de coagulare a sângelui.
clasa Pinatae
Pinus sylvestris
Arbore de pana la 30 m inaltime, creste spontan sau cultivat in zonele temperate. Tulpina are un ritidom rosu si adanc striat. Frunzele genului Pinus sunt grupate cate 2-5 pe ramuri scurte, unele verzi, altele brune.
Utilizari:Este o planta medicinala de la care se utilizeaza oleo-rezina obtinuta fie prin incizii practicate in tulpina, fie prin extractie cu solventi din ramuri.
Oleo-rezina are proprietati antiseptice, mai ales asupra aparatului respirator.Prin antrenare cu vapori de apa a ramurilor tinere se obtine uleiul volatil Aetheroleum Pini sylvestris, iar prin distilare uscata, gudronul vegetal Pix liquida, lichid brun utilizat in dermatologie.
Abies alba
Caractere generale:Arbore de 20-30 m inaltime, cu scoarta neteda. Tulpina este ramificata monpodial, cu numeroase ramuri dispuse verticilat, orizontal. Frunzele sunt inguste, lucioase, asezate pe doua randuri laterale; fiecare frunza prezinta pe fata interioara doua dungi longitudinale albe.
Utilizari:Oleo-rezina, ce exuda la nivelul scoartei este numita Terebentina de Alsacia sau Strassbourg si are proprietati antiseptice asupra cailor respiratorii superioare.
Larix europaeaCaractere generale:
Arbore ocrotit, de 20-30 m inaltime, ce creste sporadic in padurile de molid si brad. Frunzele grupate cate 15-20 pe ramuri scurte, globuloase, sunt liniare, aciculare, flexibile, de culoare verde-deschisa.
Se foloseste oleo-rezina obtinuta prin incizii
Este folosita in afectiuni bronhice, pulmonare si urinare, mai ales pentru uz intern, spre deosebire de terebentina comuna, care se utilizeaza mai ales extern.
Picea excelsa
Caractere generale:Arbore inalt de 30-40 m, cu ramurile bazale paralele cu solul, iar cele superioare, penDen.te. Frunze aciculare, de 1.5-2 cm lungime cu dispozitie spiralata.
Utilizari:Prin distilarea ramurilor se obtine un ulei volatil cu actiune antiseptica.
FAMILIA TAXACEAE
Familia Taxaceae are puţini reprezentanţi, arbori şi arbuşti, cu frunze aciculare dispuse pe ram în spirală. Din această familie, în flora spontană a României, creşte o singură specie; tisa (Taxus baccata).
Tisa este un arbore care poate ajunge până la 6-15 m în înălțime
Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară verzi palide
este o plantă dioică. este o plantă toxică
Familia Cupressaceae cuprinde specii de conifere lemnoase,
arbori sau arbuşti, cu frunze aciculare sau solzoase şi cu organe de înmulţire ce imită fructele, numite pseudobace. Cupresaceaele sunt de obicei mai mici ca talie decât Pinaceaele
Din familia Cupressaceae face parte: - ienupărul : Juniperus communis - Juniperus sibirica - arborele vieţii şi tuia (Tuja orientalis, Tuja Occidentalis
Cele două specii indigene de ienupăr care cresc în flora spontană a României, sunt arbuşti de talie mică sau medie (2-3 metrii - în cazul ienupărului comun, 0,3 - 0,5 m - în cazul ienupărului pitic) cu aspect de tufă deasă, cu ramurile ascendente - la Juniperus communis şi târâtoare - la Juniperus sibirica
Utilizări : Lemnul este fin şi durabil folosindu-se
pentru fabricarea creioanelor, fluierelor, bastoanelor, precum şi a unor obiecte de artizanat.Din pseudobacele mature ale ienupărului comun sau al celui pitic, se prepară băutura alcoolică numită gin.
Datorită în special uleiului volatil, ienupărul comun şi ienupărul pitic posedă proprietăţi curative asupra omului.
Tinctura de ienupăr se recomandă, sub formă de fricţiuni, în caz de reumatism. Pseudobacele uscate de ienupăr, dacă sunt măcinate şi supraîncălzite pe o plită, degajă un fum cu efect dezinfectant asupra încăperii, şi cu acţiune liniştitoare pentru sistemul nervos. Pentru tratarea guturaiului, se fac inhalaţii dintr-o cană aburindă în care s-a infuzat două linguriţe de boabe de ienupăr
clasa Gentatae Cârcelul (Ephedra distachya)
Este un arbust răspândit în Europa şi Asia, cunoscut în China antică de 5.000 de ani, ca plantă medicinală, sub numele de Ma-Huang. Are o tulpină foarte flexibilă, cu multe ramificaţii la bază şi cu ramuri noduroase. Florile galbene înfloresc în lunile mai-iunie. Fructul este o bacă roşie comestibilă, dulce-acrişoară, având două seminţe. Planta este folosită în industria farmaceutică pentru extragerea efedrinei, necesară la fabricarea diferitelor medicamente. Efedrina este preparată sub formă de pilule şi comprimate. Se foloseşte în tratamentul bronşitei, astmului bronşic, incontinenţei urinare şi a circulaţiei sanguine. Extern, se foloseşte ca picături pentru nas, în cazul răcelilor. Este o specie ornamentală, care se înmulţeşte prin seminţe.
