12d2014

32
1| DANCIU NUMIS Mon Am avut astazi „onoare evident stiam ca evaluată, val ajungand uneori ca după lic aproape in orice stare ai prim cam grea, motiv pentru care „detectare” a acestui metal, fie mai simplu magnet posibil, ce „usoara”. Nu mi-a trebuit lupa pen ca am vazut o poleiala alba, doar printre litere. Pe avest, u care cu siguranta era (mai bun de peste mari si tari, in trista peste ocean, ele sunt de ceva net si nu sunt familiarizati cu cumparate pe nimic, ajung la n Mi-am amintit apoi ca, d intreaga de tarabe, gasesti spr sunt din argint, majoritatea d pretul poate scadea si la 30 d astfel chipurile, ar iesi in pierd Singurii care pierd sunt c lucru si anume ca cine vind pastrate si din argint cu doar probabil le-ai putea cumpara s Pentru a ma asigura, da pentru proba „magnetica”, a zambetul pe buze ca mi-am naivitatii invinsa de rational lungesc. Iata cum stau lucruril SMATIC :: decembrie 2014 | office.gnosti Decembrie 2014 neda falsa de 1 dolar din 1847 ea” de a primi o moneda ce parea de a aloarea ei pleaca de la 30 $ și poate urca citatii sa urce la zeci de mii[1] . Deci o mi-o sau cumpara-o. De indata ce am ati e, am mirosit-o, aceasta fiind cea mai erul avand un miros specific. Ajuns acas el aflat in varful unei surubelnite, moned ntru a-mi da seama ca am de-a face cu un ce disparea complet pe muchia monede unde se afla vulturul, poleiala e aproap na decat atat) la inceput, atunci cand cinev si frumoasa noastra tara. Provenienta lo timp adresate incepatorilor colectionari u falsurile de peste „ape multe”. Furate, noi, invadand pietele, si site-urile romane de fiecare data (anual) au loc sarbatoriile re vanzare astfel de monede, despre care dolari pe care le vand de obicei cu 50 lei dar nu mai jos, pentru ca l-ar vinde sub dere. cei care le cumpara. Ar trebui sa va dea de monede de 38,00 mm in diametru d 50 lei si acestia negociabil. Daca sarbato si in rate, doar cu buletinul… aca mai era nevoie, ca e un fals, asta p am mers cu moneda la trei bijutieri, to luat teapa (pe romaneste). Ce-i drept, l (dovezi) speram ca ea sa fie „aleasa” le: [email protected] argint si despre care a pana la cateva mii, moneda valoroasa, ins-o, am simtit ca e simpla metoda de sa, am testat-o cu cel da devenind imediat n fals, aceasta pentru ei, ramanand vizibil pe completa, stare in va a adus-o probabil or chiar daca este de care le vad doar pe , mai degraba decat esti. e „Cetatii”, la o serie e proprietarii jura ca i. Daca tratezi cu ei, nivelul argintului si de gandit un singur de la 1847, impecabil oriile ar tine o luna, pana sa ajung acasa oti spunandu-mi cu undeva in adancul ”. Dar sa nu o mai

Upload: danciu-petru-adrian

Post on 06-Apr-2016

233 views

Category:

Documents

4 download

DESCRIPTION

Colectie personala.

TRANSCRIPT

Page 1: 12d2014

1 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Decembrie 2014

Moneda falsa de 1 dolar din 1847

Am avut astazi „onoarea” de a primi o moneda ce parea de argint si despre careevident stiam ca evaluată, valoarea ei pleaca de la 30 $ și poate urca pana la cateva mii,ajungand uneori ca după licitatii sa urce la zeci de mii[1]. Deci o moneda valoroasa,aproape in orice stare ai primi-o sau cumpara-o. De indata ce am atins-o, am simtit ca ecam grea, motiv pentru care, am mirosit-o, aceasta fiind cea mai simpla metoda de„detectare” a acestui metal, fierul avand un miros specific. Ajuns acasa, am testat-o cu celmai simplu magnet posibil, cel aflat in varful unei surubelnite, moneda devenind imediat„usoara”.

Nu mi-a trebuit lupa pentru a-mi da seama ca am de-a face cu un fals, aceasta pentruca am vazut o poleiala alba, ce disparea complet pe muchia monedei, ramanand vizibildoar printre litere. Pe avest, unde se afla vulturul, poleiala e aproape completa, stare incare cu siguranta era (mai buna decat atat) la inceput, atunci cand cineva a adus-o probabilde peste mari si tari, in trista si frumoasa noastra tara. Provenienta lor chiar daca este depeste ocean, ele sunt de ceva timp adresate incepatorilor colectionari care le vad doar penet si nu sunt familiarizati cu falsurile de peste „ape multe”. Furate, mai degraba decatcumparate pe nimic, ajung la noi, invadand pietele, si site-urile romanesti.

Mi-am amintit apoi ca, de fiecare data (anual) au loc sarbatoriile „Cetatii”, la o serieintreaga de tarabe, gasesti spre vanzare astfel de monede, despre care proprietarii jura casunt din argint, majoritatea dolari pe care le vand de obicei cu 50 lei. Daca tratezi cu ei,pretul poate scadea si la 30 dar nu mai jos, pentru ca l-ar vinde sub nivelul argintului siastfel chipurile, ar iesi in pierdere.

Singurii care pierd sunt cei care le cumpara. Ar trebui sa va dea de gandit un singurlucru si anume ca cine vinde monede de 38,00 mm in diametru de la 1847, impecabilpastrate si din argint cu doar 50 lei si acestia negociabil. Daca sarbatoriile ar tine o luna,probabil le-ai putea cumpara si in rate, doar cu buletinul…

Pentru a ma asigura, daca mai era nevoie, ca e un fals, asta pana sa ajung acasapentru proba „magnetica”, am mers cu moneda la trei bijutieri, toti spunandu-mi cuzambetul pe buze ca mi-am luat teapa (pe romaneste). Ce-i drept, undeva in adanculnaivitatii invinsa de rational (dovezi) speram ca ea sa fie „aleasa”. Dar sa nu o mailungesc. Iata cum stau lucrurile:

Page 2: 12d2014

2 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Moneda veritabila de 1 dollar din 1847 seria „O”Toate seriile de un dolar (1840-1873) au cotrafaceri, forumurile de specialitate fiind

pline de astfel de discutii si exemple[2].

Aceste monede contin argint (900) si cupru (90%-Ag.; 10%-Cu), avand o greutate de13,36 g., cu mult sub cea pe care o detin eu. Diametrul este identic cu al falsului (acestaspect e chiar esential): 31,1 mm.

Pe RV putem numara 13 stele (numarul statelor americane din acea perioada).Central avem simbolul feminin al liberatii (pe scut chiar scrie ”LIBERTY”), iar sub,milesimul: 1847. Pe AV avem circular inscrisul: UNITED STATES OF AMERICA – ONEDOL. Central se regaseste reprezentarea simbolica animala a libertatii, vulturul

Tip muchie: zimtata. Tiraj: 2,584,000 . Designerul este: Thomas Sully / ChristianGobrech.

Moneda falsaValoare: 1 dolar 1847 (O – New Oreleans). Compoziție: Fier (100%), placat cel mai

probabil cu argint. Greutate 69,00 g., cu 56 g mai mult decat a originalului. Diametrul esteidentic cu a originalului, la fel si muchia zimtata.

In detaliile de mai jos se poate observa cu usurinta spatiul circular in care poleialamai este prezenta, precum si uzura artificiala („paleta timpului”) ce ar fi fost in si maimare neconcordanta cu proaspata argintare.

Page 3: 12d2014

3 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Page 4: 12d2014

4 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Cele doua fete ale monedei ar fi trebuit sa prezinte o moneda uzata, dar nu foarte, deo calitate de „bun simt”, adica nici prea folosita, pentru a valora totusi ceva, dar nici preafina, caci ar fi trezit suspiciuni chiar si colectionarilor incepatori, ce evident nu isi permitpreturi de cost ridicate. Ideea era deci, de a prezenta o moneda G/VG, spre exempluaccesibila de la 300 $ – 800 $, pentru un original, la 100 – 30 $ la „reducere”, un chilipir,idealul psihologic al achizitionarii pentru orice colectionar.

Sunt convins ca multe persoane au cumparat astfel de monede incredintati ca suntoriginale si ca fac astfel o afacere buna, castigand daca le vand mai departe, sute de dolaribune. Sa vinzi fier, in cel mai rau caz, la pret de argint, iata o afacere profitabila.

Page 5: 12d2014

5 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Testul cu magnetul.

Am spus mai sus ca fierul are un miros specific si chiar asa este. Curiosii pot incercaaceastaa varianta, dar, daca din diferite motive simtul va este afectat, sa nu uitati camagnetul „miroase” cel mai bine fierul. Varful magnetic al unei surubelnite, a reusit saridica moneda ce ar fi trebuit sa fie din argint.

Pentru colectionar ar trebui sa fie o regula atunci cand cumpara argint ca, indiferentde sursa, ele trebuiesc testate la un bijutier. Daca acesta nu e disponibil, testul cu magnetulramane definitoriu.

Page 6: 12d2014

6 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Cateva chestiuni legate de moralitate mai mult decat de legalitateCand spun „replica”, ma refer intotdeauna la un fals[1], aceasta pentru ca, ori e o

moneda batuta de trezorerie si atunci avem de-a face cu un original, ori e executata de unparticular si in acest caz, din punctul meu de vedere, pentru ca eu nu reprezint legea, e unfals. Moraliceste vorbind, a vinde o replica, adica o iluzie la pret de real, e excrocherie si artrebui pedepsita de lege, aceasta cu toate ca, moneda respectiva nu mai e in circulatie.Cand o oferi gratis sau o vinzi la un pret derizoriu, recunoscand diplomatic ca falsul ereplica, atunci cred ca te aflii la granita legalitatii, aceasta pentru ca, cel care o cupara, opoate vinde necunoscatorilor la un pret mult mai mare si deci incurajezi prin aceastadezvoltarea pietei falsurilor, pardon, a replicilor.

Pentru colectionari nu e o problema ca au falsuri in colectiile lor, aceasta pentru ca siele sunt replicile mai mult sau mai putin fidele a unor valori numismatice. Un colectionarnu ar trebui sa vanda la randul lui aceste piesa, dar acesta e un alt subiect de discutie.

d.p.a. [email protected]

[1] http://www.tocmai.ro/satu-mare-moneda-1-one-dollar-1847-replica-impecabila-8363710.html[1] http://www.pcgscoinfacts.com/Coin/AuctionDetail/6259/190067?redir=t[2] Vezi in acest sens: http://www.coincommunity.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=89692;http://www.treasurenet.com/forums/today-s-finds/174269-update-1847-cc-seated-liberty-dollar-coin.html

Falsul de 1 dolar din 1865. Sau unde e diferenta intre 25 de centi si1 dolar?

Daca zilele trecute am luat in discutie falsul american de 1 dolar din 1847, astazivreau sa va prezint o alta „bijuterie” a lumii contrafacerilor: 1 dolar din 1865. E vorba decel mai ciudat fals pe care l-am intalnit, aceasta pentru ca se adreseaza doar incepatorilorin domeniul numismatic, sau pasionatilor de chilipiruri, ce cred ca, achizitionand o astfelde piesa la un pret bun, au dat lovitura. Si au dat-o, dar nu cei care cumpara, ci doar ceicare vand. Personal, am achizitionat moneda din piata, cu 5,00 lei, aceasta dupa cevanzatorul s-a speriat ca am recunoscut-o ca fals.

Daca doriti sa o achizitionati pentru colectia de falsuri numismatice, o puteti gasi laaproape orice tacioc de vechituri, si evident, pe net[1]. Nu va recomand sa o puneti invanzare, aceasta pentru ca, din cate stiu, e infractiune. Si pentru ca nu aspectele legalevreau sa le iau in disuctie, hadeti sa urmarim inpreuna niste imagini.

Page 7: 12d2014

7 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Aceasta este moneda de 25 de centi, sa zicem, cea din 1965

Acesta e un dolar fals din 1865

Cu siguranta veti vedea mai multe asemanari decat deosebiri intre cele doua. Practic,moneda de 25 de centi de 5,678 g., din cupru-nichel (placata cu nichel), cu diametrul de24,26, grosime: 1,75, e reprodusa la scara mult mai mare (masa: 70 g.; diametru 38,00 mm;grosime: 2,2 mm), schimbandu-se doar valoarea nominala, din quarter dollars in one dollar.

Falsul deci, nu e nicidecum o reproducere fidela a monedei de 1 dolar cu acelasimilesim. Pe cea reala, o puteti observa in ultima imagine, cea de mai jos.

Personal, nu sunt initiat in secretele numismatice ale monedei americane, dar fie sipartial, sunt totusi familiarizat cu aceasta, motiv pentru care nu am putut sa trec cuvederea similitudinea dintre falsul achizitionat si moneda de 25 de centi.

Evident, spoiala de deasupra, ar putea fi o pelicula superficiala de argint, daca nuchiar banalul „fludor”. Cineva imi spunea ca falsul sau a ruginit pentru ca pelicula adisparut. Recunosc cu oarecare mandrie ca falsul meu e inca in stare F. Dar tot faravaloare.

Page 8: 12d2014

8 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Moneda de un dolar din 1865Istoricul acestei monede poate fi gasit pe net[1], motiv pentru care ma voi rezuma

doar la o prezentare generala, cea a caracteristicilor monedei. Asfel, piesa are o masa de26,73 g., un diametru de 38,5 mm., cu o compoziție de 90% argint si 10% cupru.

Valoare pleaca de la 34,00 dolari, in stare G[2], si poate ajunge (dar poate si trece) la51.976,00 $[3] in starea MS64 (cea mai curata posibila).

Sfatul meuOrice moneda de argint, indiferent de an sau vechime, trebuie sa fie din argint.

Pentru ca e greu de verificat, cea mai simpla metoda este ca, atunci cand sunteti hotarat safaceti astfel de achizitii sa aveti la dumneavoastra un magnet. O alta varianta ar fi cavanzatorul sa va insoteasca la un bijutier pentru a verifica daca intr-adevar matalul eargint. In fine, o a treia metoda este internetul, multi dintre noi il au deja pe telefon.

Atentie, o moneda poate fi uzata, dar intotdeauna, indiferent de uzură, metalul vaavea constant aceeasi nuanta de culoare, fapt ce indica in 99% din cazuri, o moneda reala si nuun fals. Spun aceasta pentru ca exista si falsuri din argint sau aur, insa aici miza nu maieste metalul ci valoare numismatica a piesei. Dar stati linistiti, pentru a achizitiona astfelde piese, trebuie multi bani si deci nu le veti gasi la talcioc.

Trebuie de asemenea stiut ca intotdeauna schimbarea de nuanta in uzura indica cevasuspect, de fiecare data un fals, ca in cazul de fata, unde stratul de „argint” a disparut,lasand sa se intrevada palida nuanta a fierului. Nu credeti in povesti ca o piesa (moneda) aimprumutat culoarea aleia pentru ca stat mult timp lipita de alta, din cupru, spre exemplu.E hilar sa credeti ca ca fierul devine aur stand lipit de acesta.

Se intampla ca argintul sa „cocleasca” mai repede stand langa cupru, dar fiecare isiva pastra permenent proprietatile. Nu credeti de asemenea in explicatii condorm carora latopire metalele nu s-au amestecat unifirm si de aceea vedem rosu (cupru) acolo unde ar fitrebuit sa fie argint.

Page 9: 12d2014

9 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Am auzit o astfel de eplicatie candva si am ras cam cat pentru o saptamana. Oricinestie ca amestecul de topitorie e uniform, nu „pluteste” cuprul topit deasupra argintului cauleiul deasupra apei.

d.p.a. [email protected]

[1] http://www.coinfactswiki.com/wiki/PCGS_6925_-_Liberty_Seated_Dollar,_No_Motto_%281840-1865%29[2] http://www.ebay.com/itm/1865-P-Seated-Liberty-Half-Dollar-/310625547265?pt= Coins_US_Individual&hash=item4852b9b401[3] http://www.ebay.com/itm/1865-LIBERTY-SEATED-S-1-NGC-PR-67-Cameo-/170997680516?pt=Coins_US_Individual&hash=item27d0418984[1] http://www.okazii.ro/numismatica-monede-antice/moneda-veche-1-dolar-din-1865-a52284151

LISTA ARTICOLELOR ÎN ORDINEA APARIŢIILOR(D2014)

autor articol locaţie Pag.d.pa. Quarter 2001 – Eroare de batere D012014 1-3- // - Bronz din vremea lui Constantius al II-lea D012014 4-6- // - Aniversarea a 200 de ani de existenţă a Porţii Bandenburg D022014 1-4- // - Fantezie italiană de 20 lire din 1943 D022014 5-9- // - Dinar republican sau falsul hibrid D032014 1-5- // - Centenionalis de bronz din vremea lui Constantius al II-lea D032014 5-8- // - Moneda medievală ungurească Poltura din 1715 D042014 1-4- // - Moneda românească de 500 lei din 1941 D042014 4-9- // - Medalie comemorativă: 12-13 septembrie 2008 – Papa Benedict al XVI-lea D052014 1-4- // - Sestet roman din vremea lui Antoninus Pius D052014 4-8- // - Jeton de joc de 20 kreuzer din 1909 D062014 1-6- // - Fisă de joc descoperită în Caransebeş D062014 7-9- // - Plicurile pentru păstrarea monedelor D072014 1-5- // - 1898 – Signvm Memoriae D072014 5-9- // - Medalie comemorativă: 12-13 septembrie 2008 – Papa Benedict al XVI-lea D082014 1-4- // - Medalie R.S.R.: 1974 – Sărbătorirea a 30 de ani de comunism D082014 4-8- // - Jeton de joc francez din 1922 D092014 1-4- // - Fals medieval, moneda de 12 pence D092014 5-9- // - 2 Decembrie 1873 – Medalie Austro-Ungară D102014 1-5- // - Monedă romană din vremea împăratului Aurelian D102014 6-8- // - Colecţia Danciu Numismatic D102014 11- // - Moneda falsă de 1 dollar din 1847 D112014 1-6- // - Falsul de 1 dolar din 1865. Sau unde e diferenta intre 25 de centi si 1 dolar? D112014 6-9

Page 10: 12d2014

10 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

ANGLIA

©DANCIU001.122014 – 50 pence 2006 – F

Ex. 10.000.500. Masă: 8,00 g. Ø 27,30 mm. Grosime: 1,78 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă,heptagonală, curbată pe laturile unghiulare. Orientare: medalie. Design: Ian Rank-Broadley FRBS;Clive Duncan. Mint: Llantrisant, Anglia. AV – FIFTY PENCE / CD. RV – ELIZABETH . II . D. G / REG .F. D. 2006 / IRB. Notă: Monedă comemorativă: Aniversarea a 150 de ani de la instituirea medaliei„Crucea Victoriei”.

©DANCIU

Sursa: http://www.royalmint.com/discover/uk-coins/coin-design-and-specifications/fifty-pence-coin/2013-ironside002.122014 – 50 pence 2013 – VF

Ex. 7.000.000. Masă: 8,00 g. Ø 27,30 mm. Grosime: 1,78 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă,heptagonală, curbată pe laturile unghiulare. Orientare: medalie. Design: Ian Rank-Broadley FRBS;Christopher Ironside. Mint: Llantrisant, Anglia. AV – 50 PENCE / GI. RV – ELIZABETH . II . D. G /REG . F. D. 2013 / IRB. Notă: Monedă comemorativă: Aniversarea a 100 de ani de la naşterea luiChristopher Ironside (1913 – 1992), designerul AV monedei. Pe AV, iniţialele CI identifică designulredus al piesei.

©DANCIU003.122014 – 2 pounds 1809-2009 – VG

Ex. 3.903.000. Masă: 12,00 g. Ø 28,40 mm. Grosime: 2,50 mm. Compoziţie bimetalică: Cu-Ni, centru;Ni-Bronz, inel. Muchie zimţată cu înscrisuri: 'ON THE ORIGIN OF SPECIES 1859'. Orientare: medalie.Design: Ian Rank-Broadley (IRB); Suzie Zamit. Mint: Llantrisant, Anglia. AV – TOW POUNDS / 1809 /DARWIN / 2009 . RV – ELIZABETH . II . D. G / REG . F. D. / IRB. Notă: Monedă comemorativă:Aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin.

Page 11: 12d2014

11 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU004.122014 – 2 pounds 1759-2009 – VG

Ex. 300.000. Masă: 12,00 g. Ø 28,40 mm. Grosime: 2,50 mm. Compoziţie bimetalică: Cu-Ni, centru; Ni-Bronz, inel. Muchie zimţată cu înscrisuri: `SHOULD AULD ACQUAINTANCE BE FORGOT`.Orientare: medalie. Design: Ian Rank-Broadley (IRB) . Mint: Llantrisant, Anglia. AV – 1759 / ROBERT /BURNS / 1796 / TWO / POUNDS. RV – ELIZABETH · II · D · G · REG · FID · DEF · 2009 · IRB. Notă:Monedă comemorativă: Aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui Robert Burns.

AUSTRIA

©DANCIU005.122014 – 1 schilling 1989 – F

Ex. 62.821.000. Masă: 4,20 g. Ø 22,50 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Al-Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: Ferdinand Welz; Edwin Grienauer. Mint: Viena, Austria. AV – REPUBLIK· ÖSTERREICH / 1 / SCHILLING / 1989. RV – EIN / SCHILLING.

BELGIA

Baudouin I, Regele (1948-1993)

©DANCIU006.122014 – 1 franc 1956 (Q) – VG

Ex. 11.190.000. Masă: 4,00 g. Ø 21,00 mm. Grosime: 1,60 mm. Compoziţie: Cu- Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Marcel Rau (RAU). Mint: Bruxel, Belgia. AV – 1 / FR / BELGIQUE. RV –1956 / RAU.

Page 12: 12d2014

12 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU007.122014 – 1 franc 1972 (E) – VG

Ex. 35.000.000. AV – 1 / FR / BELGIE. RV – 1972 / RAU.

Albert al II-lea, Regele (1993-2013)

©DANCIU008.122014 – 1 franc 1994 (Q) – VG

Ex. 75.000.000. Masă: 2,75 g. Ø 18,00 mm. Grosime: 1,62 mm. Compoziţie: Fe placat cu Ni. Muchienetedă. Orientare: monedă. Design: J.-A. Keusterman; Lejon Tits. Mint: Bruxel, Belgia. AV – 1994 / 1 /FRANC / BELGIQUE. RV – ALBERT II.

CEYLON(INTRARE NOUĂ)

©DANCIU

©ZacUK (Sursa: http://en.numista.com/catalogue/pieces1597.html)009.122014 – 25 cents 1963 – VG

Ex. 30.000.000. Masă: 3,20 g. Ø 18,20 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţatăsecurizată. Orientare: medalie. Design: . Mint: . AV – 25 TWENTY FIVE CENTS 1963. RV – .

Page 13: 12d2014

13 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

CUBA

©DANCIU010.122014 – 10 centavos 2000 – F

Ex. ? Masă: 4,00 g. Ø 20,00 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Oţel placat cu Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: – . Mint: – . AV – 10 / C / CASTILLO DE LA FUERZA. RV – REPUBLICADE CUBA / 2000 / DIEZ CENTAVOS.

DANEMARCA

Margareta a II-a (1989-2013)

©DANCIU011.122014 – 50 øre 2001 – F

Ex. 12.270.000. Masă: 4,30 g. Ø 21,15 mm. Grosime: 1,55 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: Johan Alkjaer (A); Jan Petersen (JP). Mint: Copenhaga, Danemarca. AV –50 / ØRE / LG♥JP . RV – 2001 / DANMARK.

©DANCIU012.122014 – 2 kroner 1997 – VG

Ex. 25.874.000. Masă: 5,90 g. Ø 24,50 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie alternativnetedă-zimţată. Orientare: medalie. Design: Jan Petersen (JP); Johan Alkjaer (A). Mint: ♥ LG –Copenhaga, Danemarca. AV – 2 / KRONER / DANMARK. RV – LG / 1997 / JP / A.

Page 14: 12d2014

14 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU013.122014 – 5 kroner 2007 – VF

Ex. 4.983.000. Masă: 9,20 g. Ø 28,50 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: medalie. Design: Jan Petersen; Johan Alkjaer. Mint: Copenhaga, Danemarca. AV – 5 /KRONER / DANMARK. RV – 2007.

ELVEŢIA

Notă: No mint (-) – Londra, Anglia; Mint B – Berna, Elveţia

©DANCIU014.122014 – 5 rappen 1995 (B) – VG

Ex. 20.024.000. Masă: 1,80 g. Ø 17,15 mm. Grosime: 1,25 mm. Compoziţie: Al-Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: K. F. Voigt. Mint: B – Berna, Elveţia. AV – 5 / B. RV – . CONFŒDERATIO /HELVETICA . 1995.

©DANCIU015.122014 – 10 rappen 1967 (B) – VG

Ex. 10.000.000. Masă: 3,00 g. Ø 19,15 mm. Grosime: 1,45 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: K. F. Voigt. Mint: B – Berna, Elveţia. AV – 10 / B. RV – . CONFŒDERATIO/ HELVETICA . 1967.

Page 15: 12d2014

15 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU016.122014 – 1 franc 1986 (B) – VG

Ex. 17.997.000. Masă: 4,40 g. Ø 23,20 mm. Grosime: 1,46 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: medalie. Design: A. Bovy; A. Walch. Mint: B – Berna, Elveţia. AV – 1 / Fr. / 1986 / B. RV –HELVETIA.

ESTONIA

©DANCIU017.122014 – 1 kroon 1995 – F

Ex. 19.920.000. Masă: 5,40 g. Ø 23,30 mm. Grosime: 1,65 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: Arseni Mölder; Ants Raud. Mint: Tallinn, Estonia. AV – . EESTI /VABARIIK . / 1 / KROON. RV – 19 / 95. Notă: Perioadă de batere: 1992, 1993 (Ø 23,35), 1995.

Page 16: 12d2014

16 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

FRANŢA

Notă: Owl (bufniţă) 1958-74, Raymond Joly; Dolphin (delfin) 1974-94, Rousseau;

Bee (albină) 1994-2002, Pierre Rodier.

©DANCIU018.122014 – 5 centimes 1968 (o) – F

Ex. 110.39.000. Masă: 2,00 g. Ø 17,00 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Al-Bronz. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Henri Lagriffoul; Adrien Dieudonné. Mint mark: o – Owl (bufniţă) 1958-74, Raymond Joly, Franţa. AV – LIBERTE · EGALITE · FRATERNITE · / 5 / CENTIMES / 1968 /A. DIEUDONNE. RV – REPUBLIQUE / FRANÇAISE / LAGRIFFOUL.

©DANCIU019.122014 – 10 centimes 1994 (d) – F

Ex. 103.000.000. Masă: 3,00 g. Ø 20,00 mm. Grosime: 1,41 mm. Compoziţie: Al-Bronz. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Henri Lagriffoul; Adrien Dieudonné. Mint mark: d – Dolphin (delfin),Rousseau. AV – LIBERTE · EGALITE · FRATERNITE · / 10 / CENTIMES / 1994 /A. DIEUDONNE. RV – REPUBLIQUE / FRANÇAISE / LAGRIFFOUL.

©DANCIU020.122014 – 10 centimes 1994 (b) – VF

Ex. 76.968.061. Mint mark: b – Bee (Albină) Pierre Rodier.

Page 17: 12d2014

17 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU021.122014 – 20 centimes 1995 (b) – VG

Ex. 109.975.000. Masă: 4,00 g. Ø 23,50 mm. Grosime: 1,40 mm. Compoziţie: Al-Bronz. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Henri Lagriffoul; Adrien Dieudonné. Mint mark: b – Bee (Albină) PierreRodier. AV – LIBERTE · EGALITE · FRATERNITE · / 20 / CENTIMES / 1995 / A. DIEUDONNE. RV –REPUBLIQUE / FRANÇAISE / LAGRIFFOUL.

©DANCIU022.122014 – ½ franc 1994 (d) – F

Ex. 10.000.000. Masă: 4,50 g. Ø 19,50 mm. Grosime: 1,90 mm. Compoziţie: Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Louis-Oscar Roty. Mint mark: d – Dolphin (delfin) 1974-94, Rousseau. AV– LIBERTE · EGALITE · FRATERNITE · / 1/2 / FRANC / 1994. RV – REPUBLIQUE / FRANÇAISE / O.ROY.

GERMANIANotă: Mint mark: A – Berlin, D – Munich, F – Stuttgart, G – Karlsruhe, J – Hamburg.

R.F.G. (1950-2001)

©DANCIU023.122014 – 10 pfennig 1989 (G) – VG

Ex. 79.580.000. Masă: 4,00 g. Ø 21,50 mm. Grosime: 1,70 mm. Compoziţie: Oţel placat cu bronz.Muchie netedă. Orientare: medalie. Design: Adolf Jäger. Mint: G – Karlsruhe, R.F.G. AV – G / 10 /PFENNIG. RV – . BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND / 1989.

Page 18: 12d2014

18 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU

© Monéphil; Sursa: http://en.numista.com/catalogue/pieces847.html024.122014 – 50 pfennig 1972 (J) – VG

Ex. 26.707.000. Masă: 3,50 g. Ø 20,00 mm. Grosime: 1,58 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: R. Werner. Mint: J – Hamburg, R.F.G. AV – . BUNDESREPUBLIK /DEUTSCHLAND . 50 / J / PFENNIG. RV – 1972.

R.D.G. (1948-1990)

©DANCIU025.122014 – 1 pfennig 1952 (A) – VG

Ex. 114.000.000. Masă: 0,75 g. Ø 17,00 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Al. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: – . Mint: A – Berlin, R.D.G. AV – A / 1 / PFENNIG / DEUTSCHLAND. RV– 1952. Notă: Penru acelaşi milesim există şi 50.880.00 ex. ale monetăriei Muldenhütten (R.D.G.),mitmark: E.

©DANCIU026.122014 – 20 pfennig 1983 (A) – VG

Ex. 25.809.000. Masă: 5,40 g. Ø 22,20 mm. Grosime: 1,94 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: – . Mint: A – Berlin, R.D.G. AV – A / 20 / PFENNIG / 1969. RV –DEUTSCHE / DEMOKRATISCHE * REPUBLIK *.

Page 19: 12d2014

19 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

GRECIA

A II-A PERIOADĂ A DRAHMEI MODERNE (1954-2001)

©DANCIU027.122014 – 50 drahme 1844-1994 – VG

Ex. 75.000.000. Masă: 9,00 g. Ø 27,50 mm. Grosime: 2,25 mm. Compoziţie: Cu-Al-Ni. Muchie zimţată.Orientare: medalie. Design: Nicolaou; Antonatou. Mint: Atena, Grecia. AV – ΒΟΥΛΗ / ΤΩΝ /ΕΛΛΗΝΩΝ / 1844 - 1994 / 150 ΧΡΟΝΙΑ /ΣΥΝΤΑΓΜΑΤΙΚΟΥ / ΒΙΟΥ / 50 ΔΡΧ. RV – ΕΛΛΗΝΙΚΗ /ΔΗΜΟΚΡΑΤΙΑ / ΙΩ. / ΜΑΚΡΥΓΙΑΝΝΗΣ. Notă: Monedă comemorativă: Aniversarea a 150 de ani dela crearea Parlamentului.

Moneda comemorativă cu chipul lui Ioannis Makrygiannis pe RV, a fost introdusă pe piaţă la 18Noiembrie 1994 pentru a marca cei 150 de ani (1844-1994) de viaţă constituţională a parlamentuluielen. Generalul Yannis Makriyannis (de asemenea anglicizat ca Ioannis, Ioannes și Makriyiannis,Makrygiannis, Makrygiannēs, Macriyannis, etc.; greacă: Ιωάννης Μακρυγιάννης) (1797-1864) a fostun negustor grec, ofițer militar, politician și autor al cunoscutei lucrări Memorii. Pornind de la originiumile, el sa alăturat luptei pentru independență, ajungând la gradul de general aducând victoriinotabile în drumul spre obţinerea indenpendenţei. După independență, el a avut o carieră publicătumultoasa, jucând un rol important în realizarea primei Constituții a Regatului Greciei, cu toate cămai târziu a fost condamnat la moarte, el a fost până la urmă grațiat.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Yannis_Makriyannis

INDIA

Notă: Indian Mint: ♦ (small dot/diamond) = Mumbai; (no mintmark) = Calcutta;* (five-pointed star) = Hyderabad; ° (incuse dot in diamond = Hyderabad).

©DANCIU028.122014 – 10 rupee 1965 – VG

Ex. ? Masă: 4,90 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie ondulat-octogonală.Orientare: medalie. Design: . Mint: . AV – 10 / 1965. RV – INDIA.

Page 20: 12d2014

20 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

ITALIA

Vittorio Emanuele II, Regele (1820-1878)Notă: Mint mark: M for Milan; no mint mark for Paris and Bruxelles; H for Birmingham; N for Naples; OM

or OM. or .OM. for Strasbourg; T for TurinSursa: http://en.numista.com/catalogue/pieces726.html

©DANCIU029.122014 – 10 centesimi 1866 (H)– VG

Ex. 40.000.000. Masă: 10,00 g. Ø 30,00 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Giuseppe Ferraris. Mint: H – Birmingham, Anglia. AV – 10 / CENTESIMI/ 1866 / H. RV – VITTORIO / EMANUELE II / RE / D'ITALIA / FERRARIS.

Vittorio Emanuele III, Regele (1900-1946)

©DANCIU030.122014 – 5 centesimi 1922 (R)– VG

Ex. 42.904.000. Masă: 3,25 g. Ø 19,50 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Cu. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Attilio Silvio Motti. Mint: R – Roma, Italia. AV – C. / 5 / 1922 / R. RV –VITTORIO / EMANVELE / III / RE / D’ITALIA.

©DANCIU031.122014 – 10 centesimi 1924 (R)– VG

Ex. 35.312.000. Masă: 5,40 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 1,90 mm. Compoziţie: Cu. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Attilio Silvio Motti; Renato Brozzi. Mint: R – Roma, Italia. AV – C. / 10 /1924 / R. RV – VITTORIO / EMANVELE / III / RE / D’ITALIA.

Page 21: 12d2014

21 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU032.122014 – 20 centesimi 1914 (R)– VG

Ex. 14.307.666. Masă: 4,00 g. Ø 21,50 mm. Grosime: 1,53 mm. Compoziţie: Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Evaristo Luigi Giorgi; Leonardo Bistolfi. Mint: R – Roma, Italia. AV – C. /20 / 1914 / R / L BISTOLFI M / L • GIORGI INC •. RV – ITALIA.

©DANCIU033.122014 – 20 centesimi 1939 (R)– VG

Ex. 25.300.000. Masă: 4,00 g. Ø 22,50 mm. Grosime: 1,70 mm. Compoziţie: nonmagnetic. Muchiezimţată. Orientare: monedă. Design: Giuseppe Romagnoli. Mint: R – Roma, Italia. AV – R / XVII / C. /20 / 1939 / ITALIA. RV – VITT . EM . III / RE . E . IMP . / G. ROMAGNOLI. Notă: Există trei tipuripentru acelaşi milesim: 1. Magnetică (Oţel-Ni), muchie zimţată; 2. Nonmangetic, muchie zimţată; 3.Magnetic (oţel-Ni), muchie netedă; 4. Nonmagnetic, muchie netedă.

ITALIA, REPUBLICĂ (1946-2001)

©DANCIU034.122014 – 5 lire 1948 (R)– VG

Ex. 25.125.000. Masă: 2,50 g. Ø 26,70 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: Al. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Giuseppe Romagnoli; Pietro Giampaoli. Mint: R – Roma, Italia. AV – L. /5 / 1948. RV – REPVBBLICA / ITALIANA / G. ROMAGNOLI / P. GIAMPAOLI INC.

Page 22: 12d2014

22 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU035.122014 – 100 lire 1957 (R)– VG

Ex. 90.600.000. Masă: 8,00 g. Ø 27,80 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: Oţel-Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Giuseppe Romagnoli. Mint: R – Roma, Italia. AV – L. / 100 / 1957. RV –REPVBBLICA / ITALIANA / GIAMPAOLI – INC.

MEXIC

©DANCIU036.122014 – 1 peso 1998 (MO) – VG

Ex. 261.942.000. Masă: 3,95 g. Ø 21,00 mm. Grosime: 1,60 mm. Compoziţie bimetalică: Al-Bronz,interior; Oţel-Ni, inel. Muchie netedă. Orientare: monedă. Design: – . Mint: MO – Mexico, Mexico. AV– 1998 / $ / 1 / MO. RV – ESTADOS / UNIDOS / MEXICANOS.

©DANCIU037.122014 – 2003 – VG (169.320.000)

©DANCIU038.122014 – 2005 – VG (253.924.000)

Page 23: 12d2014

23 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

.

©DANCIU039.122014 – 5 nuevos peso 1992 (MO) – G

Ex. 70.000.000. Masă: 7,07 g. Ø 25,50 mm. Grosime: 1,90 mm. Compoziţie bimetalică: Al-Bronz,interior; Oţel-Ni, inel. Muchie netedă. Orientare: monedă. Design: – . Mint: MO – Mexico, Mexico. AV– 1992 / N$ / 5 / MO. RV – ESTADOS / UNIDOS / MEXICANOS. Notă: Monedă bătută în perioada1992-1995.

©DANCIU040.122014 – 5 peso 2005 (MO) – VF

Ex. 94.482.000. Masă: 7,07 g. Ø 25,50 mm. Grosime: 2,03 mm. Compoziţie bimetalică: Al-Bronz,interior; Oţel-Ni, inel. Muchie netedă. Orientare: monedă. Design: – . Mint: MO – Mexico, Mexico. AV– 2005 / $ / 5 / MO. RV – ESTADOS / UNIDOS / MEXICANOS.

MISCELANEA

MEDALII

©DANCIU041.122014 – Sf. Gheorghe – VF

Stare: Medalie. Masă: 7,54 g. Ø 27,00 mm. Grosime: 1,40 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. Design: – . AV – SECVRITAS / IN / TEMPESTATE. RV – S. GEORGIVS .EQVITVM . PATRONVS.

Page 24: 12d2014

24 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

042.122014 – Secebal & Traian – UNCStare: Medalie. Masă: 32,00 g. Ø 40,00 mm. Grosime: 3,00 mm. Compoziţie: metal alb nonmagnetic,poleit cu Au. Muchie zimţată. Orientare: medalie. Design: – . AV – . DECEBALUS / PER / SCORILO .REX DACIAE / 87 / 106 / M. RV – . MARCUS / ULPIUS / NERVA / TRAIANUS. SPQR / 98 / 117.

©DANCIU043.122014 – Vlad Ţepeş – UNC

Stare: Medalie. Masă: 31,00 g. Ø 39,00 mm. Grosime: 3,00 mm. Compoziţie: metal alb nonmagnetic,poleit cu Au. Muchie zimţată. Orientare: medalie. Design: – . AV – VLADISLAV DRACUKA . VLADŢEPEŞ / 1431 / 1476. RV – TRANSSILVANIAE / INSIGNIA / PROVINCIAE.

©DANCIU044.122014 – Mihai Viteazu – UNC

Stare: Medalie. Masă: 33,00 g. Ø 39,00 mm. Grosime: 3,00 mm. Compoziţie: metal alb nonmagnetic,poleit cu Au. Muchie zimţată. Orientare: medalie. Design: – . AV – MICHAEL / WAIVODA . MIHAIVITAEZUL. RV – TERTIUS / PORTA . ALBA / CAROLINA.

TOKEN

©DANCIU045.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 8,16 g. Ø 26,90 mm. Grosime: 1,60 mm. Compoziţie: Cu poleit Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – GAMES FOR THE WORLD. RV – .

Page 25: 12d2014

25 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU046.122014 – Token – VF

Stare : Token. Masă: 8,79 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 2,60 mm. Compoziţie: Fe poleit Cu. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – . ERNST-AUGUST . TALER. RV – . GUT / BERATEN . GESPART / GELD.

©DANCIU047.122014 – Token – VF

Stare : Token. Masă: 9,58 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 2,80 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – KONSTABLER / TALER. RV – . FREUNDSCHAFT . VERTRAUEN.

©DANCIU048.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 6,44 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 1,60 mm. Compoziţie: nonmagnetică. Muchienetedă. Orientare: medalie. AV – . RV – GUSTAV / SCHRODER / STRABENBAU / TELEFON 0511-96896-0 / TELFAX 0511-96896 30.

©DANCIU049.122014 – Token – VF

Stare : Token. Masă: 4,89 g. Ø 27,00 mm. Grosime: 1,10 mm. Compoziţie: Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – FAUST / URAUFFUHRUNG 1829 / BRAUNSCHWEIG / 10 / GOETHE /DICHTUNG . THEATER . FARBENLEHEE . DRAMA. RV – JOHANN / WOLFGANG / VON /GOETHE / 1749-1832.

Page 26: 12d2014

26 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU050.122014 – Token – F

Stare : Token. Masă: 5,18 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 1,50 mm. Compoziţie: Bronz. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – STAD / P / LEUVEN. RV – .

©DANCIU051.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 1,27 g. Ø 25,00 mm. Grosime: 1,00 mm. Compoziţie: Al. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV + RV – HOGAN.

©DANCIU052.122014 – Token – F

Stare : Token. Masă: 0,84 g. Ø 22,00 mm. Grosime: 0,60 mm. Compoziţie: Al. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV + RV – 1-06311 / RD.

©DANCIU053.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 4,85 g. Ø 24,00 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: metal alb, nonmagnetic.Muchie netedă. Orientare: medalie. AV – 1 / EURO. RV – ALFA (litera).

Page 27: 12d2014

27 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU054.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 4,15 g. Ø 22,60 mm. Grosime: 1,90 mm. Compoziţie: metal alb nonmagnetic.Muchie netedă. Orientare: medalie. AV – FRAMET / SENLIS / 36 / 15 / LOCTITE / TEL. 44 21 66 00. RV– LOCTITE.

©DANCIU055.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 3,93 g. Ø 21,00 mm. Grosime: 1,10 mm. Compoziţie: Cu. Muchie netedăoctogonală. Orientare: medalie. AV – BALLYS / ALADDINS / CASTLE. RV – .

©DANCIU056.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 8,37 g. Ø 25,90 mm. Grosime: 20,00 mm. Compoziţie: Ni. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – ECO / CARWASH. RV – CLEO / WASH / RIVOLI.

©DANCIU057.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: g. Ø 25,50 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Al. Muchie netedă. Orientare:medalie. AV – . RV – AUSCHAN . GRUPPO / RINASCENTE.

Page 28: 12d2014

28 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU058.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 7,71 g. Ø 26,00 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Ni. Muchie netedă.Orientare: monedă. AV – 5. RV – MILANO / ITALY.

©DANCIU059.122014 – Token – VG

Stare : Token. Masă: 2,25 g. Ø 22,10 mm. Grosime: 1,00 mm. Compoziţie: Cu. Muchie netedă.Orientare: medalie. AV – DALLMAYR / KAFFEE. RV – .

OLANDA

Juliana, Regina (1949-1980)

©DANCIU060.122014 – 10 cent 1956 (f) – VF

Ex. 12.000.000. Masă: 1,50 g. Ø 15,00 mm. Grosime: 1,21 mm. Compoziţie: Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: Ludwig Oswald Wenckebach. Mint: Utrecht, Olanda. AV – 19 / 56 / 10 /CENT. RV – JULIANA / KONINGIN / DER / NEDERLANDEN.

Page 29: 12d2014

29 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

Beatrix, Regina (1982-2001)

©DANCIU061.122014 – 25 cent 2000 – UNC

Ex. 31,176,000. Masă: 3,00 g. Ø 19,00 mm. Grosime: 1,55 mm. Compoziţie: Ni. Muchie . Orientare:medalie. Design: Bruno Ninaber van Eyben. Mint: Utrecht, Olanda. AV – 25 / ct / 2000. RV – BEATRIX/ KONINGIN / DER / NEDERLANDEN. Notă: Semn monetărie: Romb şi stea, singurul an când aparesteaua din întreaga perioadă de batere a acestei monede (1982-2001).

POLONIA

REPUBLICA POPULARĂ POLONIA (1950-1990)

©DANCIU062.122014 – 10 zloti 1976 (MW) – VG

Ex. 20.000.000. Masă: 7,70 g. Ø 25,00 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: medalie. Design: Anna Jarnuszkiewicz. Mint: MW – Varşovia, Polonia. AV – POLSKA .RZECEPOSPOLITA . LUDOWA . /ZŁ / 10 / 1976 / MW. RV – . BOLESŁAW . PRUS . 1847 - 1912. Notă:Comemorativă Bolesław Prus (1847-1912). Pentru acelaşi milesim 1976, există şi variantacomemorativă Adam Mickiewicz, pe care o deţin în colecţie.

Page 30: 12d2014

30 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

SPANIA

Francisco Franco, Regele (1939-1975)

©DANCIU063.122014 – 5 pesetas 1957 (*70) – VG

Ex. 43.000.000. Masă: 5,70 g. Ø 23,00 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: – . Mint: Madrid, Spania. AV – 5 / PTAS / 70. RV – FRANCISCO /FRANCO / CAUDILLO / DE / ESPAÑA / POR / LA / G./ DE / DIOS / 1957.

Juan Carlos I, Regele (1975-2001)

©DANCIU064.122014 – 5 pesetas 1980 (*81) – VG

Ex. 294.000.000. Masă: 5,75 g. Ø 22,90 mm. Grosime: 1,80 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: – . Mint: Madrid, Spania. AV – 5 / PTAS / ESPAÑA / 82 / 81. RV – . JUAN /CARLOS / I / REY / DE / ESPAÑA /1980. Notă: Monedă comemorativă: Cupa Mondială de Fotbal,Spania 1982.

Page 31: 12d2014

31 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

STATELE UNITE ALE AMERICIINotă: American Mint: 1) Philadelphia without mintmark, 1964-1979; 2) Philadelphia "P" on obverse, 1980-date; 3) Denver "D" on obverse, 1968-date; 4) San Francisco "S" on obverse, Proof Issues, 1968-date; 5) San

Francisco without mintmark, 1968,1970,1975,1983; 6) West Point "W" on obverse, 1996 (Mint sets only).Sursa: http://en.numista.com/catalogue/pieces53.html

©DANCIU065.122014 – 10 cent 1988 (P) – VF

Ex. 1.030.550.000. Masă: 2,268 g. Ø 17,91 mm. Grosime: 1,35 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: John R. Sinnock. Mint: P – Piladelphia, U.S.A.. AV – E • PLU RIB US •UNUM / UNITED / STATES / OF / AMERICA • ONE / DIME. RV – LIBERTY / IN / GOD / WE /TRUST / 1988 / P / JS.

©DANCIU066.122014 – 25 cent 1990 (D) – VG

Ex. 927.638.181. Masă: 6,57 g. Ø 24,26 mm. Grosime: 1,75 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie zimţată.Orientare: monedă. Design: John Flanagan. Mint: D – Denver, U.S.A. AV – QUARTER / DOLLAR / E /PLURIBUS / UNUM / UNITED / STATES / OF / AMERICA. RV – LIBERTY / IN / GOD / WE / TRUST /1990 / D.

TUNISIA

REPUBLICA TUNISIA (1960-2014)

©DANCIU067.122014 – ½ dinar 1976 – VG

Ex. 700.000. Masă: 7,75 g. Ø 25,50 mm. Grosime: 2,00 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă.Orientare: monedă. Design: Hatem El Mekki. Mint: – . AV – . RV – . Notă: Monedă bătută în doi ani:1976 şi 1983.

Page 32: 12d2014

32 | D A N C I U N U M I S M A T I C : : d e c e m b r i e 2 0 1 4 | [email protected]

©DANCIU068.122014 – 1 dinar 1988 – VG

Ex. ? Masă: 9,85 g. Ø 28,06 mm. Grosime: 2,08 mm. Compoziţie: Cu-Ni. Muchie netedă. Orientare:monedă. Design: Hatem El Mekki. Mint: – . AV – . RV – . Notă: Monedă bătută în doi ani: 1988 şi 1990.

TURCIA

©DANCIU069.122014 – 10 lira 1999 – VG

Ex. ? Masă: 9,75 g. Ø 23,50 mm. Grosime: 2,92 mm. Compoziţie: Cu-Ni-Zn. Muchie alternativ netedă-zimţată, cu iniţialele T.C. (repetate de 6x) pe partea netedă. Orientare: monedă. Design: –. Mint:Istambul, Turcia. AV – 10 / BIN / LIRA / 1999. RV – TURKIYE / KUMHURIYETI. Notă: Pentru acestmilesim mai există o variantă cu înscrisul: TURKIYE CUMHURIYETI, pe muchie.

©DANCIU070.122014 – 100 lira 1987 – VG

Ex. 91.400.000. Masă: 11,05 g. Ø 29,65 mm. Grosime: 2,21 mm. Compoziţie: Cu-Ni-Zn. Muchie zimţată.Orientare: medalie. Design: –. Mint: Istambul, Turcia. AV – 100 / LIRA / 1987. RV – TURKIYE /KUMHURIYETI.