85

Capitolul IXConştiinţa juridică

§ 1. Noţiunea conştiinţei juridice1

Conştiinţa juridică este un fenomen social şi psihologic complex format din elemente de natură raţională, afectivă şi volitivă. Fiind o componentă a conştiinţei sociale ea reflectă relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii (în procesul muncii, al creaţiei), în raporturile dintre indivizi, în cele de familie privind ocrotirea şi promovarea unor valori materiale şi spirituale, etc.

Datorită legăturii existente între politică şi drept, mai ales întrucât cea dintâi orientează activitatea de legiferare - constituind astfel o determinată politică a juridicului-, s-a considerat conştiinţa juridică drept o formă de manifestare a conştiinţei politice2.

§ 2. Elementele, funcţiile şi conţinutul conştiinţei juridice

Conştiinţa juridică cuprinde elemente de natură raţională, afectivă şi volitivă. Elementul raţional, de cunoaştere sau al ideilor şi reprezentărilor, conţine ideologia juridică ca modalitate organizată de cunoaştere şi înţelegere a juridicului, adevărat nucleu al conştiinţei cu rol hotărâtor asupra celorlalte două elemente, cel afectiv şi cel volitiv, constituind, totodată, factorul determinant în realizarea cunoaşterii juridice.

Elementul afectiv constituie un factor de apreciere valorică sau de valorizare obiectivă şi subiectivă a normelor în vigoare, apreciere care, în funcţie de anumiţi factori, poate fi pozitivă sau negativă.

Elementul voliţional, rezultantă a primelor două, concretizează dorinţa şi voinţa de a acţiona într-un anumit fel, contribuind la desăvârşirea şi manifestarea conduitei subiectului de drept în baza modului de receptare a juridicului şi în temeiul convingerilor pe care şi le-a format.

In raport de structura tripartită a conştiinţei juridice se determină şi funcţiile acesteia, adică acele componente ce reflectă rolul ei în cunoaşterea şi aprecierea dreptului, iar în raport de aceasta modul de reglare a conduitei umane.

a.) Funcţia de cunoaştere sau cognitivă contribuie la înţelegerea sau receptarea juridică a realităţilor sociale, spre deosebire de funcţia similară a conştiinţei sociale care vizează tot o cunoaştere dar de ansamblu, nediferenţiată, a tuturor fenomenelor sociale în general.

b.) Funcţia de apreciere sau de valorizare urmăreşte atribuirea unei semnificaţii sociale speciale, în cazul nostru cu efecte juridice, unor fenomene, fapte sau acţiuni sociale în conformitate cu anumite interese.

c.) Funcţia de reglare a conduitei umane, bazată pe elementul voliţional, numită şi normativă, se realizează la nivelul organelor de edictare a dreptului prin elaborarea normelor sau a regulilor şi stabilirea caracterului imperativ sau dispozitiv al acestora, ca rezultat al funcţiei normative al dreptului, determinate de interesul social general avut în vedere ori de prevederile unei reglementări superioare (de exemplu, constituţionale).

§ 3. Rolul educativ şi preventiv al dreptului contemporan

Prin sancţiunile sale dreptul a fost, de-a lungul timpului, în primul în rând un factor exclusiv intimidant, de reprimare. Evoluţia sa treptată dar hotărâtoare spre modelarea şi organizarea celor mai importante relaţii sociale , inclusiv calitatea de a

85

86

prefigura evoluţia acestora, au schimbat locul, rolul şi importanţa dreptului \n ansamblul fenomenelor sociale, inclusiv a sancţiunii juridice ce garantează eficienţa regulilor stabilite.

Rolul eduactiv al dreptului, ca acţiune benefică a acestuia asupra conduitei umane, în sensul determinării conformării conştiente faţă de dispoziţia normei, nu se exercită de la sine. In acest sens se consideră că simpla publicare a legilor în Monitorul Oficial nu este întotdeauna suficientă în cazul anumitor legi, în privinţa cunoaşterii lor efective şi, mai ales, pentru înţelegerea lor, trebuind, în plus, desfăşurate activităţi de prelucrare şi popularizare susţinute de specialişti, inclusiv prin intermediul mijloacelor mass-media. Concomitent, publicarea unor importante proiecte de acte normative şi dezbaterea ce are loc în jurul lor devin factori de cunoaştere, înţelegere şi, implicit, de educare cetăţenească individuală sau colectivă. In acest fel în chiar procesul de edificare a dreptului conştiinţa juridică a specialiştilor în drept sau cea comună a colectivităţii au un rol determinant prin evidenţierea unor nevoi sociale reale cărora procesul de legiferare trebuie să le facă faţă în mod corespunzător, ţinând cont de obiecţiile, propunerile şi sugestiile formulate în cauză.

Rolul educativ al dreptului se mai degajă şi din modalitatea instituirii răspunderii juridice, în cadrul diferitelor ramuri de drept. Astfel, de exemplu, răspunderea patrimonială (civilă) deşi integrală (cuprinzând suportarea atât a pagubei efectiv produse cât şi a beneficiului nerealizat) nu urmăreşte să-l lipsească pe debitor şi pe familia sa de mijloacele minime necesare existenţei, deşi îi afectează bunurile şi veniturile. De asemenea, sancţiunile (disciplinare, contravenţionale şi penale) sunt strict personale, aplicabile numai făptuitorului încălcării, nefiind transmisibile altora, fără ca prin aplicarea lor să se lezeze demnitatea celui pedepsit ori să-l supună la suferinţe inutile, finalitatea lor urmărind să prevină repetarea unei abateri în viitor de către cel sancţionat sau de către un altul. In acest sens, de exemplu, pedeapsa, ca sancţiune penală, are o funcţie de prevenţie socială generală, prin însăşi natura (felul - privarea de libertate-) şi limitele sau întinderea sa (durata acesteia), dar şi o funcţie de prevenţie specială în cazul dat, prin modul ei concret de individualizare. Astfel, numeroase sancţiuni penale au un caracter alternativ (privare de libertate sau amendă), altele se pot aplica cu regim de executare prin muncă (corecţională) sau cu suspendarea executării în mod condiţionat, iar la individualizarea pedepsei se mai au în vedere şi circumstanţele personale sau reale, cu efect atenuant sau agravant, în care s-a săvârşit fapta (vârsta făptuitorului, starea de provocare, gradul de contribuţie - instigator, complice, coautor).

Formarea şi dezvoltarea conştiinţei juridice nu este un proces uniform, liniar şi necontradictoriu, ci dimpotrivă el se constituie ca o înlănţuire de percepţii, idei, voliţiuni şi acţiuni, uneori ezitante, oscilante, cu multiple căutări, reveniri până la deplina cristalizare a convingerii juridice motivate care să se concretizeze în atitudinea neechivocă de respectare a dreptului nu din temere, faţă de eventualele sancţiuni, ci din convingerea că interesele fiecăruia se reflectă în interesul general promovat de reglementări progresiste, umaniste şi democratice. Acest proces este cu atât mai important în cazul juriştilor, ca oameni ai legii, indiferent de domeniul în care activează, şi mai ales în condiţiile în care se tinde spre crearea unui stat de drept în care legea reprezintă, pentru cele mai multe dintre acţiunile noastre, prima şi ultima raţiune de a fi.

1... Tratat, "Teoria generală a statului şi dreptului", p.97.2...Gh. Boboş, op. cit., p.49, ed. 1975

86