Noţiuni privind cadastrul şi publicitatea imobiliară

I. N oţiuni introductive .

Una dintre priorităţile României în contextul socio-economic actual este

continuarea dezvoltării pieţei libere a proprietăţilor imobiliare. Statul este însă

interesat de cunoaşterea situaţiei bunurilor imobile pentru a căror transmitere ori

deţinere percepe taxe şi impozite, care constituie o importantă sursă de venituri ale

bugetului public. De aceea, statul trebuie să recurgă la diferite procedee prin care

proprietarii şi posesorii de imobile să fie obligaţi la îndeplinirea anumitor formalităţi

de evidenţă şi publicitate.

Publicitatea imobiliară urmează în prezent o dinamică aparte, ca urmare a

apariţiei şi intrării în vigoare a Noului Cod Civil, precum şi a puternicelor influenţe

de natură economică şi socială.

Publicitatea imobiliară reprezintă totalitatea instrumentelor juridice

prevăzute de lege, cu ajutorul cărora este evidenţiată în mod public situaţia

materială şi juridică a bunurilor imobile, pentru a proteja securitatea statică şi

securitatea dinamică a circuitului civil având ca obiect aceste bunuri.

Publicitatea imobiliară are ca scop înscrierea în cartea funciară a actelor şi

faptelor juridice referitoare la imobilele de pe teritoriul României. Ea se efectuează,

la nivelul nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (comună, oraş sau municipiu,

judeţ), prin oficiile teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară, aflate în

subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

II. Obiectivele publicităţii imobiliare.

Obiectivele activităţii de publicitate imobiliară sunt:

- de a asigura accesul liber, cu uşurinţă şi în timp util, al tuturor celor

interesaţi, la informaţiile în legătură cu situaţia juridică a imobilelor;

- de a realiza o evidenţă clară şi cuprinzătoare a tuturor bunurilor imobile, în

scopul utilizării cât mai eficiente a acestora, în conformitate cu legea şi interesele

generale ale societăţii;

- de a permite instituţiilor statului, în condiţiile legii, menţinerea unui control

asupra schimbărilor ce se produc în situaţia materială a imobilelor, precum şi în situaţia

juridică a acestora, prin înstrăinări ori grevări de sarcini, în scopul stabilirii în mod

corect a bazei de impozitare;

- de a realiza distincţia între diferite situaţii juridice ale unor bunuri imobile, în

funcţie de împrejurarea dacă acestea a fost sau nu înscrise în sistemul de publicitate,

ori de momentul înscrierii, această distincţie având aplicabilitate practică, spre

exemplu, în domeniul uzucapiunii tabulare şi extratabulare (art. 930-931 NCC);

- de a garanta securitatea statică şi securitatea dinamică a circuitului civil având

ca obiect bunuri imobile.

Securitatea statică se referă la protejarea drepturilor existente în prezent asupra

unui bun imobil iar securitatea dinamică se materializează prin ocrotirea drepturilor ce

urmează a se dobândi asupra acelui imobil, conform legii, prin conferirea certitudinii

ce rezultă din cunoaşterea situaţiei juridice a oricărui bun imobil aflat în circuitul civil,

de către orice persoană interesată.

Publicitatea imobiliară se întemeiază pe sistemul de evidenţă al cadastrului

general, care este un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi

juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea şi reprezentarea pe hărţi şi

planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe

întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor şi de proprietari.

III. Aspecte generale privind sistemele de evidenţă şi publicitate imobiliară

existente în România în epoca modernă.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, în România au existat două sisteme

de înregistrare a bunurilor imobile, funcţionarea concomitentă a acestora fiind cauzată

de evoluţia istorică diferită a provinciilor ţării:

1. Sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni, denumit

şi sistemul publicităţii personale, aplicat în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea;

2. Sistemul cărţilor funciare denumit şi sistemul publicităţii reale, aplicat

iniţial în Transilvania şi Bucovina.

2

1. Sistemul publicităţii personale

Se afirmă că acest sistem de publicitate imobiliară are un caracter personal,

deoarece registrele erau organizate având drept criteriu de arhivare numele

proprietarilor, iar înscrierile şi transcrierile se efectuau pe nume de persoane, nu pe

imobile.

Sistemul personal de publicitate imobiliară a fost reglementat prin Codul civil

de la 1864, reprezentând transpunerea modelului francez bazat pe principiul

consensualismului în această materie.

Sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni reprezintă o modalitate de organizare

a publicităţii drepturilor reale imobiliare, presupunând evidenţierea actelor juridice

încheiate în legătură cu imobilele, în scopul de a face acele acte opozabile terţilor.

Acest sistem se compunea din:

a) registrul de transcripţiuni, care servea la transcrierea:

- actelor translative de proprietate între vii sau a actelor constitutive de alte

drepturi reale imobiliare;

- ordonanţelor de adjudecare;

- actelor de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

- renunţărilor la drepturile reale transcrise;

- hotărârilor judecătoreşti care constată existenţa unui drept real imobiliar;

- cesiunilor de venituri pe un termen mai mare de 2 ani;

- contractelor de locaţiune imobiliară cu durata mai mare de 3 ani.

Transcrierile se realizau prin copierea integrală a actelor juridice translative,

constitutive, sau prin care erau stinse drepturi reale principale.

b) registrul de inscripţiuni, în care se înscriau ipotecile şi privilegiile imobiliare,

cu excepţia privilegiului vânzătorului de imobil, care se transcria în registrul de

transcripţiuni.

Înscrierea consta în reproducerea, prin copiere, a unor părţi din respectivele

acte juridice.

În cadrul acestui sistem, efectul înscrierilor şi al transcrierilor era opozabilitatea

faţă de terţi a actului juridic translativ sau constitutiv, iar între părţi şi faţă de

3

succesorii acestora actul producea efecte din momentul încheierii.

Acest sistem de publicitate prezenta următoarele inconveniente:

a) asigura numai o publicitate parţială, deoarece în registrul de transcripţiuni

nu se evidenţiau:

- transmisiunile pentru cauză de moarte (legale şi testamentare);

- hotărârile judecătoreşti declarative de drepturi sau care declarau desfiinţarea

unui act juridic;

- drepturile reale dobândite prin fapte juridice (accesiune, uzucapiune);

- împărţirea unui bun indiviz, când imobilul cade în lotul unui copărtaş.

b) transcrierea sau înscrierea are ca efect numai încunoştiinţarea terţilor

cu privire la un drept, dar nu constituie o dovadă suficientă despre existenţa acelui

drept şi nici o garanţie a valabilităţii lui.

c) terţul dobânditor nu putea să cunoască situaţia exactă a imobilului şi era

expus la a fi evins din imobilul dobândit, fie din cauza unor vicii ale actelor de

dobândire anterioare titlului său, fie din cauza unor sarcini pe care nu le-ar fi putut

cunoaşte.

d) notarii publici sau funcţionarii de la registre nu aveau obligaţia să

verifice legalitatea şi valabilitatea actului înregistrat, ceea ce era de natură să

creeze îndoieli în legătură cu valabilitatea actului respectiv, aspect ce conferea

înregistrărilor doar o valoare relativă.

e) din cauza caracterului personal al publicităţii, cercetarea registrelor era

deosebit de incomodă, determinarea adevăratului proprietar al imobilului, pe baza

registrelor, fiind extrem de dificilă, întrucât presupunea cercetarea tuturor

transmisiunilor şi sarcinilor având ca autori proprietarii succesivi, după identificarea

acestora, ceea ce făcea aproape imposibilă stabilirea situaţiei juridice exacte a fiecărui

imobil.

Efectul principal al transcrierii era acela că actul juridic translativ de

proprietate devenea opozabil faţă de terţi.

Era necesară însă, îndeplinirea următoarelor condiţii:

- terţul să fi dobândit el însuşi un drept real de la acelaşi autor, cu privire la

4

acelaşi bun imobil;

- dreptul real să fi fost supus transcrierii sau înscrierii;

- formalitatea înscrierii sau transcrierii să fi fost înfăptuită de către cel ce se

opune actului subdobânditorului (terţului).

În cazul în care nu erau îndeplinite aceste ultime două condiţii, o persoană nu

putea invoca inopozabilitatea actului încheiat de către un alt dobânditor (terţ) în

privinţa aceluiaşi imobil, pentru motivul că acest act nu fusese transcris.

Sfera noţiunii de terţ este mai largă atunci când se raportează la actele

translative cu titlu gratuit, cum ar fi donaţiile. Astfel, lipsa transcrierii putea fi invocată

de către orice persoană interesată, inclusiv de către creditorii chirografari sau

legatarii donatorului.

În sistemul de publicitate al registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni, se

aplica, deci, principiul potrivit căruia dreptul celui ce-1 transcrie mai întâi este mai

puternic decât drepturile altor dobânditori, chiar dacă actul său a fost încheiat mai în

urmă (aplicarea principiului Qui prior tempore potior jure pentru transcriere).

Prin Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, s-a renunţat la sistemul de

transcripţiuni şi inscriptiuni, generalizându-se sistemul cărţilor funciare, în mod

treptat, pe întreg teritoriul ţării.

2. Sistemul publicităţii reale

Reglementat pentru prima oară în România în epoca modernă prin Decretul-

lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare,

sistemul de publicitate cu caracter real se bazează pe înscrieri efectuate doar pe

imobile, nu pe proprietari (persoane).

Cărţile funciare constituie un sistem real de publicitate, întrucât se întemeiază

pe identitatea topografică a imobilelor, aşa cum rezultă din evidenţa cadastrului

general al fiecărui judeţ. Spre deosebire de sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni,

sistemul de carte funciară oferă avantajul unei evidenţe complete şi exacte a

imobilelor din fiecare localitate, deoarece realizează o publicitate integrală a tuturor

transmisiunilor şi constituirilor de drepturi reale imobiliare.

5

Astfel, fiecare imobil are cartea sa funciară, în care sunt evidenţiate toate

modificările ce intervin în situaţia sa materială şi juridică. În acest context, cărţile

funciare constituie punctul central al raporturilor juridice care constituie, transmit,

modifică sau sting drepturi reale imobiliare şi furnizează informaţii complete şi sigure

privind situaţia de drept a imobilelor.

Sistemul cărţilor funciare fost introdus şi a funcţionat începând cu 1870 în

Transilvania şi Bucovina, teritorii aflate în acea perioadă sub ocupaţie habsburgică şi

supuse, în consecinţă, jurisdicţiei Codului civil austriac.

După Marea Unire de la 1918, luând în considerare avantajele acestui sistem,

s-a preconizat generalizarea sa pe întreg teritoriul ţării, context în care a fost adoptat

Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile

funciare. Aplicarea acestui act normativ în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea

a fost, însă, amânată până la adoptarea şi punerea în aplicare a unui Cod civil român

unificat. Finalizat în 1940, acest Cod civil nu a intrat niciodată în vigoare, din cauza

împrejurărilor istorice (al doilea război mondial, urmat de instaurarea comunismului

în România, începând cu anul 1945.)

Întrucât, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ţara noastră a căzut în

sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, context ce a generat schimbări politice şi

sociale fundamentale, turnura evenimentelor a avut efecte puternice şi asupra

sistemului juridic românesc. Îndreptându-se într-o direcţie care descuraja evident

proprietatea privată, noua tendinţă a dreptului din România nu se putea implica în

sensul depunerii unor eforturi materiale şi logistice în scopul dezvoltării unui sistem

riguros şi exact de evidenţă a situaţiei juridice a imobilelor. Din acest motiv, lucrările

cadastrale nu au mai continuat pe teritoriul României, iar sistemul confuz al

publicităţii personale, bazat pe registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni a continuat să

se aplice în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Totuşi, sistemul real de

publicitate imobiliară al cărţilor funciare a funcţionat în paralel în perioada respectivă,

în Transilvania şi Bucovina, autorităţile comuniste acceptând tacit superioritatea

acestuia şi resemnându-se cu tolerarea sa.

După revoluţia din 1989, a fost nevoie de peste 6 ani pentru adoptarea unei legi

6

care să pună bazele unui sistem real unic de publicitate imobiliară, în scopul înlocuirii

sistemelor aplicate simultan până atunci. Astfel, prin Legea nr. 7/1996 au fost create

premisele normative pentru realizarea unui cadastru general la nivel naţional,

transpus în plan juridic prin crearea cărţilor funciare pentru toate imobilele. Având în

vedere durata unui asemenea demers şi resursele pe care acesta le implică în scopul

finalizării sale, extinderea sistemului real de publicitate imobiliară a fost reglementată

a se desfăşura în mod treptat şi progresiv, fiind sincronizată cu finalizarea lucrărilor

cadastrale în fiecare unitate administrativ-teritorială.

Cadastrul general - noţiune, obiective, funcţii

Cadastrul general este un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,

economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul

teritoriu al ţării. (art. 1 din Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările

ulterioare). Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea

imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri

cadastrale, iar cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor şi înscrierile referitoare la

drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile

juridice care au legătură cu imobilele.

Potrivit art. 3 al Legii nr. 7/1996, în forma iniţială, a fost înfiinţată Agenţia

Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca instituţie publică cu

personalitate juridică, unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea

Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin reorganizarea Oficiului Naţional de

Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi preluarea activităţii privind publicitatea

imobiliară de la Ministerul Justiţiei. Prin O.U.G. nr. 81/2011, Agenţia Naţională

de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este trecută din subordinea Ministerului

Administraţiei şi Internelor, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi

Turismului.

În prezent, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se

organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea

7

Guvernului şi în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară are următoarele

atribuţii principale:

a) coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură

înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări;

b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie,

fotogrammetrie şi teledetecţie la nivelul întregii ţări;

c) elaborează regulamente şi norme, promovează tehnici, procedee şi

metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform

progreselor ştiinţifice şi tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi

publicităţii imobiliare;

d) autorizează persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări de

specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul

României, în condiţiile legii speciale care reglementează înfiinţarea uniunii

profesionale a acestora;

e) organizează şi administrează fondul naţional de geodezie şi cartografie,

precum şi baza de date a sistemului integrat de cadastru şi carte funciară;

f) asigură, în condiţiile legii, executarea, completarea, modernizarea şi

menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale;

g) asigură executarea şi actualizarea hărţilor oficiale;

h) avizează conţinutul topografic al hărţilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor

şi al altor documente cartografice destinate uzului public;

i) pune la dispoziţia autorităţilor publice şi a altor instituţii interesate, în

condiţiile legii, situaţii statistice de sinteză privind terenurile şi construcţiile;

j) îndeplineşte sarcinile ce rezultă din angajamentele internaţionale în

domeniul său de activitate;

k) participă la organizarea şi coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării

legilor funciare;

l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experţii judiciari în

specialitatea topografie, geodezie şi cadastru cu privire la corectitudinea datelor

8

topografice utilizate, la solicitarea instanţelor de judecată. Avizele menţionate mai

sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de

Agenţia Naţională şi Ministerul Justiţiei;

m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se

modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a

celorlalte persoane interesate;

n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte

funciară;

o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii,

incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;

p) asigură formarea profesională continuă şi pregătirea personalului prin

intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenţiei Naţionale, instituţie

fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entităţi

abilitate;

q) realizează, actualizează şi administrează registrul electronic naţional al

nomenclaturilor stradale;

r) realizează şi întreţine geoportalul INSPIRE al României şi asigură

compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene,

îndeplineşte alte atribuţii care îi revin prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010

privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 190/2010, cu modificările şi

completările ulterioare;

s) îndeplineşte şi alte atribuţii ce au legătură cu activitatea specifică.

Cadastrul se realizează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, pe sectoare

cadastrale. Sectorul cadastral este unitatea de suprafaţă delimitată de elemente liniare

stabile în timp - şosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc.

Entităţile de bază ale sistemului de cadastru şi carte funciară sunt imobilul şi

proprietarul. Prin imobil, în sensul legii nr. 7/1996 republicată, se înţelege terenul, cu

sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând

unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

9

Prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, se realizează următoarele

obiective:

a) identificarea, înregistrarea şi descrierea în documentele cadastrale, a

bunurilor imobile prin natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi

planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;

b) identificarea şi înregistrarea proprietarilor, a altor deţinători legali de

imobile şi a posesorilor;

c) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea

corectă a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de instituţiile abilitate;

d) publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale

imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a

oricăror raporturi juridice supuse publicităţii, referitoare la imobile;

e) asigurarea securităţii tranzacţiilor imobiliare şi facilitarea creditului

ipotecar.

Cadastrul general îndeplineşte trei funcţii:

a) funcţia tehnică, realizată prin determinarea, pe bază de măsurători, a

poziţiei limitelor dintre imobilele învecinate, a configuraţiei şi mărimii suprafeţelor

terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi ale

construcţiilor; lucrările de măsurători se execută prin orice metodă grafică,

numerică, fotogrammetrică sau combinate; documentaţiile cadastrale determină

suprafaţa terenurilor şi construcţiilor, rezultată din măsurători;

b) funcţia economică, prin evidenţierea elementelor necesare stabilirii

valorii impozabile a bunurilor imobile, în vederea impozitării, sau, după caz,

a impozitelor sau taxelor pentru aceste imobile;

c) funcţia juridică, realizată prin identificarea proprietarilor, respectiv a

posesorilor imobilelor şi prin înscrierea acestora în evidenţele cadastrale, în

scopul înscrierii în cartea funciară.

Procedura de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea

înscrierii în cartea funciară constă în:

a) înştiinţarea proprietarilor, respectiv a posesorilor şi a altor deţinători,

10

după caz, privind începerea lucrărilor, prin intermediul campaniei de informare

publică, organizată şi desfăşurată la nivel naţional şi local;

b) identificarea limitelor unităţii administrativ-teritoriale;

c) stabilirea sectoarelor cadastrale;

d) integrarea de către persoana autorizată să execute lucrările de cadastru

a tuturor informaţiilor tehnice şi juridice preluate de la oficiul teritorial,

autorităţile şi instituţiile publice sau de la alte persoane fizice şi juridice;

e) identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul sectoarelor

cadastrale;

f) identificarea titularilor drepturilor reale, a posesorilor şi a altor

deţinători, precum şi preluarea actelor în original sau în copie legalizată a

acestora;

g) sesizarea camerei notarilor publici de către oficiul teritorial, în cazul

succesiunilor nedezbătute, în vederea repartizării cauzei succesorale notarului

public competent;

h) actualizarea informaţiilor culese din teren cu cele din înregistrarea

sporadică şi întocmirea documentelor tehnice cadastrale;

i) recepţia documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale;

j) publicarea şi afişarea, în condiţiile legii, a documentelor tehnice

cadastrale;

k) înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor privind calitatea de posesor

sau a cererilor de rectificare a documentelor tehnice ale cadastrului, publicate

şi afişate;

l) modificarea conţinutului documentelor tehnice cadastrale, în urma

soluţionării cererilor de rectificare, şi actualizarea evidenţei conform lucrărilor

de înregistrare în cadastru şi în cartea funciară realizate la cerere, în perioada

de afişare;

m) eliberarea de către notarul public a certificatelor pentru înscrierea în

cartea funciară a posesorilor ca proprietari;

n) închiderea lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în

11

cartea funciară;

o) deschiderea noilor cărţi funciare;

p) închiderea vechilor evidenţe, prin ordin al directorului general al

Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care se publică în

Monitorul Oficial al României, Partea I;

r) comunicarea încheierii de înscriere, a extrasului de carte funciară

pentru informare, precum şi a extrasului din noul plan cadastral;

s) arhivarea documentelor care stau la baza lucrărilor de cadastru şi

înscriere în cartea funciară.

Documentele tehnice ale cadastrului se întocmesc pentru fiecare sector

cadastral şi evidenţiază situaţia de fapt constatată de comisia care a desfăşurat

lucrările de cadastru şi constituie temeiul înregistrării din oficiu a imobilelor în

evidenţele de cadastru şi în cartea funciară. Cadastrul general cuprinde

următoarele documente tehnice:

- planul cadastral;

- registrul cadastral al imobilelor;

- opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al

posesorilor şi al altor deţinători.

Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a datelor din registrele

cadastrale, referitoare la terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor

administrativ-teritoriale.

Autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale au obligaţia de a pune

la dispoziţia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, gratuit,

datele, informaţiile şi copiile certificate ale documentelor referitoare la

sistemele informaţionale specifice domeniilor proprii de activitate, pentru

lucrările sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară.

12