Capitolul IIOriginea dreptului

Apariţia dreptului; modalităţi istorice

Odată cu concentrarea bogăţiilor în mâinile unei pături sociale restrînse numericeşte şi concomitent cu sărăcirea continuă a unor largi categorii sociale, precum şi cu creşterea treptată a numărului de sclavi -deveniţi baza producţiei economice-, cadrul organizatoric al vechii orînduiri gentilice devine tot mai necorespunzător. Adunările gentilice nu se mai întruneau, sfaturile obşteşti îsi pierd din importanţă, având un rol pur consultativ, iar puterea conducătorului militar, devenit "rege" al tribului sau al uniunii de triburi, creşte neîncetat ca urmare a sprijinului acordat de cei avuţi.

Se simte, tot mai mult, nevoia unei noi organizări sociale a puterii, care să înlocuiască vechea şi depăşita formă a democraţiei militare, asigurînd noii pături înstărite apărarea şi consolidarea privilegiilor dobândite, iar o asemenea nouă organizare socială a puterii o reprezintă statul.

Statul este expresia organizată şi manifestă a puterii publice pe un anumit teritoriu exercitată prin intermediul autorităţilor specializate, fiind un fenomen social specific societăţii umane superior constituite. El reprezintă o componentă a societăţii cu care însă nu se confundă - căreia nu i se poate opune şi deasupra căreia nu se poate situa- servind înfăptuirii conducerii societăţii în ansamblul ei, iar într-o democraţie, şi în folosul ei precum şi a cetăţenilor luaţi individual.

Apariţia statului este însoţită de un corolar firesc, dreptul, ca ansamblu de reguli servind ocrotirii unor interese sociale generale cât şi altora specifice, garantate, la nevoie, în respectarea şi realizarea lor, de forţa de constrângere a statului.

O primă modalitatei de apariţie a dreptului constă în păstrarea unor vechi reguli de conduită gentilice, dar cu un scop nou, conferit de interesele noii aristocraţii şi care consfinţesc proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, inclusiv a sclavilor, modul de efectuare a schimbului de mărfuri, răspunderile pentru vătămarea unor valori sociale recunoscute, etc. Aceste reguli nescrise se vor constitui treptat sub forma dreptului obişnuielnic sau cutumiar, ajungînd, uneori, să fie consacrate şi în formă scrisăii, fiind declarate obligatorii pentru întreaga societate sub ameninţarea aplicării unor sancţiuni de stat.

O altă modalitate de apariţie a dreptului constă în crearea directă a unor norme noi, a dreptului scris, prin instituirea nemijlocită a regulilor de conduită pe calea actelor normative (legi, decrete, edicte, etc.) care consacrau norme exprimând făţiş interesele noilor pături avute, reglementând relaţii ce vizau sclavajul, vânzarea-cumpărarea,

i ?...I.Ceterchi, I.Demeter, "Introducere în studiul dreptului", Editura {tiinţifică, Bucureşti, 1962, p.42.ii...De exemplu, la romani Legea celor XII table concretiza străvechi reguli de apărare a posesiunii ("usus") în interesul

proprietarului privat, dar nu şi al colectivităţii gentilice aşa cum era mai înainte.

5

împrumutul, modul de organizare al statului (codul lui Hammurabi în Babilon, Legile lui Manu în India, Legea celor douăsprezece table la romani). Chiar dacă unele legiuiri scrise au mai conţinut norme reprezentînd dreptul cutumiar, treptat noile acte normative vor cuprinde în exclusivitate norme cu totul noi ce constituiau creaţia directă a organelor de stat, fiind eliminate vestigiile rânduielilor cutumiare, incluzîndu-se chiar dispoziţii vădit contradictorii obiceiului juridic, aceasta din urmă supravieţuind numai dacă şi în măsura în care este în concordanţă şi recunoscut de legea scrisă.

In sfîrşit, o ultimă modalitate de apariţie a dreptului, determinată de evoluţia structurii statului şi a specializării organelor sale, este reprezentată de formarea regulilor juridice prin soluţiile date de către judecători cu ocazia judecării proceselor. Hotărârile astfel pronunţate, de cele mai multe ori în lipsa unui text legal de reglementare expresă a situaţiei deduse judecăţii, se transformă ele însele în reguli obligatorii de urmat de către alţi judecători cu ocazia soluţionării oricăror cazuri similare şi viitoare, ceea ce le conferă practic puterea unei legi.

.In ceea ce priveşte procedura de judecată şi de aplicare a dreptului, chiar dacă

iniţial aceasta s-a mai bazat pe elemente de justiţie privată (de exemplu, în privinţa descoperirii, prinderii şi aducerii celui vinovat în faţa justiţiei, inclusiv în susţinerea acuzării sau învinuirii, etc.), treptat realizarea desfăşurării acesteia revine tot mai mult şi în exclusivitate organelor specializate ale statului, după o procedură din ce în ce mai complexă şi mai greoaie, formalistă, ce dobândeşte un caracter din oficiu, pentru ca ulterior sarcina administrării integrale a justiţiei să revină numai instanţelor judecătoreşti, ca organe specializate în acest sens.

Apariţia dreptului, cu toate imperfecţiunile sale ce ţin de forma sa de reglementare, de modul său de aplicare, cât şi de conţinutul lui social mai puţin reprezentativ ori general, constituie totuşi un uriaş factor de progres social în dezvoltarea omenirii, întrucît vechile obiceiuri gentilice nu mai corespundeau noilor relaţii economice şi sociale cărora numai regula juridică le poate turna tiparul după care trebuiau să se desfăşoare, sancţionând prompt şi eficient orice abatere de la modelul prefigurat, prin utilizarea forţei de constrîngere a statului. Nu este mai puţin adevărat şi faptul, că, cel puţin, pentru început, dreptul a contravenit -prin conţinutul şi forma reglementărilor sale- şi unei părţi a populaţiei căreia i se aplica, iar nu numai unor indivizi umani luaţi în mod izolat, el trebuind să parcurgă un drum lung istoric pînă la transformarea normelor sale, consacrate prin voinţa legiuitorului, ca să ajungă să exprime interesele sociale cele mai generale, aşa cum trebuie să fie regula juridică într-o societate modernă şi democratică.

6