1

CUPRINS

1. Introducere in istoria moderna a Romaniei …………………………………… 01

2. Zorii modernitatii ………………………………………………………………… 10

3. Regulamentul Organic …………………………………………………………… 19

4. Perioada premergatoare Revolutiei din 1848 …………………………………...

23

5. 1848 - primavara moldovalaha. Unul din momentele cruciale ale

istoriei Romaniei este anul 1848 ……………………………………..………… 33

6. Unirea Principatelor ……………………………………………………..………. 45

7. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza ………………………………….………… 54

8. Regimul politic instaurat in 1866 …………………………………….…………. 66

9. Viata politica de la adoptarea Constitutiei pina la obtinerea

Independentei

(1866-1877)…………………………….…………………………………………. 73

10. Independenta nationala-implicatii politice …………………………………… 78

11. Efectele proclamarii independentei …………………………………………… 85

12. Situatia internationala a Romaniei de la Independenta la primul razboi

mondial………..………………………………………………………………… 89

13. Modernizarea politica: aparitia si consolidarea partidelor ………………….

94

14. Viata politica interbelica ………………………………………………………. 107

Bibliografie ………………………………………………………………………… 118

2

1. Introducere in istoria moderna a Romaniei

Istoria moderna caracterizata prin schimbari profunde in toate planurile vietii

sociale a patruns mai tirziu si mai lent in Europa de Est. Situatia geopolitica,

caracterizata prin dominatia unor mari imperii (tarist, otoman si habsburgic) aflate in

permanenta rivalitate, ce a generat conflicte militare, intodeauna insotite de importante

pierderi umane si materiale, ca si de o continua stare de incertitudine au ingreunat

patrunderea ideilor novatoare, si au intirziat schimbarile progresiste in economie si

societate. La aceasta se adauga factori de ordin economic, religios, mental.

a. Repere teoretice si metodologice ale cursului

In loc de definitie

Modernizarea este axa principala a istoriei Romaniei pe un interval de circa 250

de ani. Proces deosebit de complex, ce imbratiseaza planuri diferite: societatea,

economia, cultura, instructia scolara, urbanismul, etc.

Modernizarea se concretizeaza prin fapte de istorie extrem de diferite: cum ar fi

adoptarea unor legislatii , introducerea unor metode noi de exploatare a pamantului,

schimbarea vestimentatiei, aparitia unui cotidian, deschidera unei universitati, pavarea

sau iluminarea unor strazi, canalizare sau infiintarea unei banci, inaugurarea unei scoli

asau a unei fabrici, etc.

Intr-un cuvint, modernizarea inseamna “schimbarea la fata” a unei societati

umane intr-un anume spatiu cultural, politic, national.

Modernizarea in spatiu romanesc a insemnat optiunea societatii spre valoriile

civilizatiei occidentale. Inca din secolul 18, caracteristica principala a discursului

intelectual si politic a diversilor reprezentanti ai societatii a fost spiritul extrem de critic

la realitatile locale si incercarea de a introduce valorile europene. In mentalul colectiv s-a

incetatanit opozitia intre doi poli: cel negativ, care era Orientul, de care oamenii vremii

doreau sa se indeparteze si un pol pozitiv : Occidentul . Se spune in diversele documente:

“Occidentul civilizat” sau “Occidentul luminat”. In limbajul politic al vremii exista citeva

3

formule, ce intruchipeaza idealul societatii romanesti”: “Occident”, “Europa”, iar ceva

mai tirziu Occidentul are si o concretizare: Parisul., chiar daca modelele au fost mai

multe. Toate aceste formule erau codul unui nou model de civilizatie, a carei adaptare la

realitatiile romanesti avea sa fie esenta modernizarii.

2.Reper geografic

Se impun citeva precizari, privind spatiu geo-politic de care se ocupa acest

curs.

In general exista o dificultate de abordare a istoriei Romaniei, datorita faramitarii

politice indelungate a acesteia. Romania este timp de secole o notiune abstracta, chiar

daca putem deslusi trasaturi comune la romanii din diverse entitati politice.. Aceasta

faramitare, la care se adauga instabilitatea politica, in intreaga arie a Euoropei de Est si

Centrale, ce duce la dese schimbari teritoriale ingreuneaza demersul istoric. Deci o lunga

perioada de timp putem vorbi numai de un spatiu cultural-politic romanesc, ce are

doar o legatura indirecta cu realitatea statala.

Dupa cum se stie poprul roman si-a purtat istoria in Evul Mediu, dar si in

perioada moderna in trei unitati politice distincte: Transilvania, Tara Romaneasca si

Moldova.

Entitatea cu o istorie mai diferita a fost Transilvania. Aceasta, in sec XI este

inglobata regatului maghiar . Acesta se prabuseste in 1546, si Transilvania devine un

Principat autonom, sub suzeranitate turceasca.. La sfirsitul secolului 17, in urma unui

proces lent de citeva decenii, Tranilvania va fi inglobata ca provincie –cu un anume grad

de autonomie-in Imperiul Habsburgic (Imparatul de la Viena se intitula Imparat al

Austriei, rege al Ungariei si Boemiei si Principe al Transilvaniei), pentru ca in 1867 sa fie

incorporata Ungariei in cadrul monarhiei austro-ungare. In 1918, Transilvania se uneste

cu Romania, in urma prabusirii Imperiului Austro-Ungar si a deciziei Adunarii Nationale

de la Alba Iulia.

Formate prin unirea unor mici unitati statale, la sfirsitul secolului 13 si inceputul

celui de-al 14-lea, Tara Romaneasca si Moldova vor fi silite sa recunoasca suzeranitatea

Imperiului Otoman (prima la sfirsitul secolului XIV, iar a doua la sfirsitul secolului 15)

Ele ramineau autonome, dar erau incluse in sistemul politico-militar si fiscal otoman. In

esenta, legatura lor cu Poarta se reducea la plata unor dari financiare-din care cel mai

4

important era tributul-care s-u marit continuu in timpul secolelor. Acest tribut, era in

conceptia politica otomana o rascumparare a pacii (pace contra bani)

Cele doua Principate Romane vor suferi de-a lungul timpului modificari

teritoriale. Dintre acestea mai importante sunt pierderile teritoriale al Moldovei, prima

in 1771, dupa pacea de la Karlowitz, cind partea sa nordica –Bucovina- este anexata de

austrieci. In 1812, dupa pacea de la Bucuresti, Rusia tarista va anexa partea rasariteana a

Moldovei-Basarabia.

Partea sudica a Basarabiei, judetele Cahul, Ismail si Bolgrad, vor fi reluate de

Moldova, in 1856, dupa Conferinta de la Paris, ce a urmat Razboiului Crimeii, dar

ele vor fi reanexate, in 1878, dupa pacea de la Berlin.

Tara Romaneasca a beneficiat de o mai mare stabilitate teritoriala. Totusi, ea

pierde, la sfirsitul secolului 14, Dobrogea, care va fi recistigata peste 500 de ani, in 1878.

De asemenea ea va pierde, in secolul 18, pentru 21 de ani, Oltenia, ce a fost anexata

Imperiului habsburgic. (1718 -1739 ).

Tara Romaneasca si Moldova vor fi afectate de sirul aproape neintrupt al

razboaielor ruso-tuce de la sfirsitul secolului XVIII si inceputul secolului 19, cind au

existat intermitente ocupatii militare a celor doua Puteri, cu tot sirul de suferinte umane

si materiale.

Dupa aceasta “rapida ochire” ca sa folosim expresia lui Nicolae Balcescu, in care

am urmarit instabilitatea politica si teritoriala, vom preciza ca vom urmari fenomenul de

civilizatie, in cadrul acelor entitati politice statale romanesti: Moldova si Tara

Romaneasca.

Transilvania, a traversat istoria, ca parte integranta a altor structuri politice,

exceptie a facut-o perioada dintre 1546 si 1699 cind a fost Principat autonom, sub

suzeranitate turca, deci un statut similar Principatelor Romane. Dar si in aceasta

perioada, se pot constata diferente calitative intre regimul politic, viata sociala, cea

spiritual-religioasa a Transilvaniei si a celorlalte doua state. Daca ne vom ocupa de

Transilvania o vom face din momentul in care ea face parte din statul national Roman,

adica din 1918.

O a doua precizare tine de cronologia cursului. Subiectul acestuia fiind procesul

de modernizare, vom incerca sa stabilim care este momenul de ruptura cu “vechiul

Regim”, ca sa incercam sa adaptam o formula proprie istoriei Frantei.

5

Consideram, ca procesul de modernizare incepe la jumatatea secolului 18-avind

citeva repere importante, ca reforma rurala a lui Constantin Mavrocordat din 1741 sau

aparitia unor coduri de legi, precum, cele ale lui Constantin Caragea sau Alexandru

Ipsilanti.

Cursul se va focaliza pe fenomenele de ordin politic-dat fiind profilul facultatii-si

va urmari dinamica gindirii politice, formarea partidelor politice, diversele guvernari.

Consideram ca modernizarea este complementara cu democratia, drept

care vom urmari instaurarea si dezvoltarea sistemului democratic de tip occidental in

spatiul romanesc. Nu intamplator cursul se incheie cu momentul prabusirii democratiei

in Romania, si anume cu instauraea dictaturii regale. (ianuarie 1938)

b. Caile modernizarii in spatiu romanesc

In cazul concret al Principatelor Romane, dependenta lor fata de Imperiul

Otoman, tradusa in realitae, in special prin importante servituti de ordin economic, care

s-au marit in continuu, in perioada secolelor 17 si 18 a fost un factor de intirziere a

modernizarii, de clivaj intre zona geopolitica romaneasca si cea europeana.

Cu toate acestea, exista o acumulare lenta a elementelor modernizarii in diverse

planuri sociale. Este vorba de un proces indelungat, marcat atit de initiative

reformatoare ale Puterii, cit si ale diversilor reprezentanti ai clasei dominante.

Exista numeroase cai ale modernizarii societatii romanesti, care patrunde in

feluri diferite, si din directii diferite. Cu toate acestea, suntem de acord cu Eugen

Lovinescu, care spune ca “la baza oricarui progres cultural se afla principiul generator

al unei influente occidentale” [1. Eugen Lovinescu, Istoria civilizatiei romane moderne,

Bucuresti, 1997, p.8]

Fireste vorbind de modernizare, de influenta occidentala, ar fi o grava greseala de

a ignora fondul de civilizatie locala, reprezentata atit de folclor, cit de cultura

dominanta, care este in primul rind manastireasca.

Si poate elementul cel mai important al acestei culturi este tiparul. Primele

tipografii si primele opere scrise-care poate fi considerat actul de maturitate a unei

culturi, apar in primii ani ai secolului 16. (1508, 1510, 1512), in tipografia calugarului

6

Macarie din Tirgoviste. Subliniem aceste date, cici ele demonstreaza un accentuat

sincronism cu Occidentul, unde data de aparitie a tiparului este convenita la 1500, chiar

daca avem carte tiparita si inainte de aceasta data.(incunabul)

Una din primele filiere –din punct de vedere cronologic- de patrundere a ideilor

modernizatoare este cea polona, ce se manifesta mai direct asupra Moldovei, dat fiind

granita directa, din aceea perioada, dar va ajunge, indirect si mai tirziu si in Tara

Romaneasca. In Polonia secolelor 16 si 17 activau importante centre de cultura si

instructie, si in special Universitatea din Cracovia, unde plecau sa invete si tineri ai elitei

politice locale, precum fratii Miron si Neculai Costin, si mai apoi, Dimitrie

Cantemir.Acest contact prelungit nu va ramine fara urmari in apropierea spirituala a

ariei romanesti de Occident. .

Dar fara doar si poate accelerarea apropierii de Occident avea sa se faca in secolul

18, un rol important revenind perioadei fanariote, ce incepe in 1711, in Moldova si in

1715, in Tara Romaneasca. Ea isi poarta numele dupa cartierul Fanar, din

Constantinopol, loc al unei elite politice crestine levantine din Imperiu Otoman. Formata

in primul rind din greci, dar nu numai, fanariotii erau inalti demnitari ai Imperiului,

reprezentanti ai elitelor crestine levantine din Balcani. Exista perceptia simplista ca

acestia erau numai greci, ce nu este adevarat, unii erau si de origine albaneza ca cei din

familia Ghica, altii faceau parte din familii ce s-au amestecat in timp, ca familia Rosetti, a

carei origini indepartae sunt in Venetia, altii –majoritatea-sunt intradevar greci.

Nicolae Iorga, cel care are meritul de a fi primul ce a inteles importanta influentei

fanariote si progresele societatii romanesti in aceasta epoca, a caracterizat civilizatia

fanariota ca ”reprezentind o noua forma de sinteza a sud-estului Europei, din care nu

lipsesc nici romanii”.

Introducerea regimului fanariot, prin numirea de domni, direct de citre Poarta a

intervenit pe un fond al crizei de incredere a turcilor in loalitatea claselor politice din

Moldova si Tara Romaneasca, in special in urma aliantei antiotomane a lui Dimitrie

Cantemir cu Petru I al Rusiei, cit st si a unor contacte muntene, in timpul lui

Brincoveanu si Stefan Cantacuzino cu Imperiul Habsburgic.

Noua realitate politica insemna o incercare de “asigurare” politica si strategica a

Imperiului Otoman, de pericolele, ce veneau din Est, dar si din Nord-Vest.

7

In paralel , domnia fanariota a insemnat si cresterea considerabila a

contributiilor economice ale Principatelor fata de Poarta. Din punct de vedere al

organizarii interne, nu au loc schimbari majore, perioada fanariota asigurind o anume

continuitate, din punct de vedere social cu cea anterioara.

Ceeace este foarte important –si relevant pentru subiectul cursului nostru:

modernizarea-este procesul introducerii unor reforme innoitoare. Acestea aveau loc si

datorita personalitatii domniilor fanarioti, a formatiei lor intelectuale, a contactelor

multiple cu lumea europeana, dar in special, datorita necesitatilor de “optimizare” a

economiei Principatelor, optimizare ce trebuia sa raspunda atit exigentelor sporite ale

turcilor, cit si proprilor aspiratii de imbogatire. Iar optimizarea aceasta nu putea sa se

faca in conditii de haos administrativ si fiscal.

Primele reforme se leaga de numele primilor doi domnitori fanarioti, Nicolae si,

in special Constantin Mavrocordat, ce au domnit in repetate rinduri, atit in Tara

Romaneasca, ci si in Moldova.

Nicolae Mavrocordat, ce isi incepe prima domnie, in Tara Romaneasca, in 1716,

era un om de inalta cultura. Bibliofil, posesor al unei uriase biblioteci la manastirea

Vacaresti, cui carti, rivnite si de “regele-soare” Ludovic al XIV-lea al Frantei, cunoscator

al legislatiei europene a vremii avea sa incerce-si sa reuseasca- modernizarea organizarii

Principatelor, incercind sa faca ordine in organizarea fiscala.

Fiul sau, Constantin Mavrocordat, ce va domni atit in Tara Romaneasca, cit si in

Moldova isi indreapta activitatea reformatoare in doua directii principale: cea

administrativa si cea sociala.

Pe plan administrativ el incearca modernizarea vechiului aparat birocratic, prin

introducerea sistemului lefurilor fixe, pentru slujbasi sau introducerea unor sefi

administrativi locali-ispravnnicul-asemanator cu prefectul zilelor noastre, masuri ce

trebuiau sa limiteze abuzurile vechilor dregatori si sa asigure respectarea aplicarii

masurilor domnitorului. Aceasta masura a fost dublata cu cu o reforma judecatoreasca

care era un inceput, in directia separarii justitiei de celelalte puteri in stat.

Dar cea mai importanta reforma a lui Constantin Mavrocordat a fost desfiintarea

serbiei, ce a fost data in 1746, in Tara Romaneasca, si in 1749, in Moldova. Motivat de

necesitatea cresterii productiei agricole, el desfiinteaza sistemul relatiilor feudale ,

inlocuindu-le cu un nou tip de obligatii, fostul serb cistigindu-si libertatea personala, dar

8

fara a avea drepturi asupra pamintului avut in folosinta. Pentru a-si cistiga existenta, el

trebuia sa incheie un contract cu boierul-propietar al pamintului. Acest tip de reluatie

duala este specific noii perioade. E adevarat, ca inca nu se poate vorbi de pozitii egale

intre cele doua parti, boierul avind posibilitatea de a-si impune interesele. Totusi

reforma era un pas important in aparitia unor noi relatii sociale in spatiul romanesc.

Efectele au fost benefice atit pe planul cresterii productiei agricole, cit si a cresterii

calitatii vietii in Principate.

Reformele complexe ale lui Constantin Mavrocordat au deschis o perioada de

innoiri patronata de domnie. Astfel, unii dintre urmsii sai, precum Scarlat Calimachi,

Alexandru Ipsilanti si Ioan Caragea prin alcatuirea unor coduri de legi au pus bazele

legislatiei moderne in societatea romaneasca. La baza acestor legislatii stateau prevederi

innoitoare aduse din Occident. Astfel, in expunerea de motive a Codului lui Scarlat

Calimache se specifica ca ”tot omul are drepturi firesti”, reflex a noilor principii

umaniste.

Dar perioada fanariota a insemnat si un moment important in dezvoltarea

invatamintului, in special prin activitatea celor doua Academii domnesti, de la Iasi si

Bucuresti. Este adevarat ca este vorba de un invatamint in limba greaca, dar prin

frecventarea sa de citre reprezenanti ai elitei sociale romanesti va avea o influenta

considerabila pentru romani si va familiariza mediul romanesc cu un model de

invatamint sincron cu cel al Europei Occidentale. De altfel, la aceste academii au invatat

citeva personalitati importante ale istoriei culturii romanesti ca Ion Heliade Radulescu,

Scarlat Rosetti, Gheoghe Lazar. Ultimul –venit din sudul Transilvaniei-Avrig , linga

Sibiu- va fi intemeietorul primei scoli publice moderne romanesti, ce se va servi de

modelel pedagogic invatamintului in ambele Principate Romane

Dinamica politica a secolului 18 si a inceputului de secol 19 a dus la nasterea unei

vieti spirituale efervascente. Prin cultura greaca au patruns in Romania marile idei ale

Revolutiei franceze.

Demn de semnalat ca primele traduceri ale unor lucrari fundamentale ale gindirii

moderne, precum Voltaire sau Jean Jaques Rousseau sunt facute in limba greaca de citre

o serie de intelectuali greci. Sub aceasta forma ele au circulat si in societatea romaneasca,

elita sociala romaneasca fiind influentata de aceste scrieri. Si sub imboldul acestora, va

9

incepe la inceputul secolului 19 si traducerea acestor opere acestor mari , in limba

romana.

Avem deci, in istoria raspandirii ideilor poltice din Romania, un model de

modernizare prin refractie, intelegind prin aceasta un traseu indirect al

occidentalizarii, prin intermediul unei culturi sud-est europene.

Aceasta occidentalizare indirecta s-a concretizat, chiar daca intr-o proprtie mult

mai mica si prin cultura rusa. Prezenta in timpul ocupatiei si administratiei rusesti a

unor generali si ofiteri rusi, care s-au format in scoli occidentale, purtatori ai unui tip de

civilizatie europeana (prin lecturi, imbracaminte, obiceiuri) a avut o anume influenta

asupra elitelor romanesti. Multi dintre acestia au fost sedusi de optiunile ideologice ale

Europei si au intrat intr-un anume conflict –chiar daca nu pe fata-cu ideologia tarista.

Primind posturi de raspundere in Principate vor incerca sa aplice aici, ceeace le era

interzis in propria tara. Cazul clasic este al generalului conte Pavel Kiseleff, care a fost

guvernator al ambelor Principate intre 1829-1834. El este autorul unui complex de

masuri menite sa reorganizeze in sens modern viata sociala. El initiaza ample lucrari

edilitare, ia masuri pentru crearea unui sistem de igiena publica, modernizeaza finantele

si armata.

El patroneaza elaborarea de citre reprezentanti ai diverselor stari ale boierimii si

notabili ai oraselor a primului asezamint de tip constitutional- Regulamentul Organic( in

1831, in Tara Romaneasca si in 1832, in Moldova). Acesta –despre care vom discuta in

amanuntime mai tirziu-este una din pietrele de temelie a gindirii politice moderne

romanesti.

Dar ideile europene au patruns si direct, fie prin prezenta unor emigranti

europeni, in special francezi, in Principate sau prin calatoriile sau studiile in diverse

centre europene ale unor tineri din elita romaneasca.

Din Franta au sosit citeva valuri de emigranti, mai intii regalisti, refugiati in fata

teroarei revolutionare, apoi unii revolutionari, tematori de reactia thermidoriana, fosti

ofiteri ai lui Napoleon, dupa prabusirea acestuia si inceputul restauratiei.

In ciuda eclectismului ideologic, a vederilor lor diferite, uneori contradictorii,

acestia erau purtatorii unor valori occidentale, care vor juca un rol important in

transformarea societatii romanesti. Unii dintre acestia si-au cistigat existenta ca

institutori, in diverse colegii, sau in unele familii boieresti, avind astfel un rol nemijlocit

10

in formarea noii fizionomii a societatii romanesti. Dintre acestia am aminti pe Felix

Colson, preot cu vederi conservatoare, apropiat al domnitorului moldovean Mihai

Sturdza, Victor Cuenin, ce va deschide un pension elitist la Iasi, sau iacobinul Honore

Fleury. Dar profesorul francez, care si-a cistigat un loc aparte in istoria culturii romane a

fost Jean A. Vaillant, venit la Bucuresti, in 1829, unde conduce academia domneasca de

la Sfintul Sava, apoi intemeiaza impreuna cu Ion Heliade Radulescu si Ion Campineanu,

Societatea filarmonica. In acelasi timp el a fost prieten cu Nicolae Balcescu si el insusi, a

participat la conspiratiile, ce au premers revolutia din 1848.

Nu trebuie sa uitam numarul mare de tineri boieri ce studiaza in Universitati

apusene, multi dintre acestia imbratisind sisteme de gindire de tip liberal.

Centrele de formare ale unor tineri din elita romaneasca au fost, de asemenea, la

Viena, Berlin, dar mai ales, Paris. Doi viitori domni studiaza in primii ani ai secolului

19, la Paris: Gheorghe Bibescu, ce face studii de drept la Sorbona si fratele sau, Barbu

Stirbei, cu studii de istorie si politologie. Lor li se adauga printre altii, Ioan Vacarescu ce

studiaza la Viena, dreptul.

Dar nu pleaca numai fii de boieri, ci si reprezentanti ai clasei de mijloc, in plina

ascensiune. Sa amintim de acel Gheorghe Bogdan, student in drept la Paris,in 1803 sau

Ion Cananau ce face studii la Berlin, trimis de insasi domnitorul Constantin Ipsilanti.

Un caz interesant si foarte semnificativ este cel al lui, Gheorghe Asachi, fiu de

preot ardelean, stabilit in Moldova. El face studii la Lemberg, in Galitia –atunci provincie

habsburgica –, unde isi ia un doctorat in filozofie, apoi studiaza ingineria la Viena, iar la

Roma pe urmele lui Leonardo da Vinci, studiaza astronomia si pictura. El este un

enciclopedist , tip de formatie intelectuala de sorginte iluminista. Intors in Moldova va

juca un rol deosebit, fiind un adevarat ctitor de institutii culturale. Numele sau este legat

de inceputurile teatrului din Iasi, a unor institutii de invatamint, ca Academia

Mihaileana, ca si de primul ziar ce apare la Iasi, Albina Romaneasca.

Circulatia cartilor, a traducerilor in limba romana, care “explodeaza” in primele

decenii ale secolului 19, cu o inclinare spre literatura fraanceza, dar si cea germana si

engleza va avea o influenta deosebita in prefacerea societatii romanesti. In acest sens

trebuie remarcat aparitia si extinderea unor institutii de lectura, ca bibliotecile si salile

11

de lectura. Acestea din urma, ca cea din Bucuresti, condusa de C.A. Rosetti aveau sa

gazduiasca si manifestari politice, fiind un instrument de educatie civica.

O forma a modernitatii, cu efecte importante culturale, dar si social-politice este

aparitia presei. Primele periodice apar aproape sincron la Bucuresti si Iasi, in 1828. In

capitala Tarii Romanesti, aparea sub conducerea lui Ion Heliade Radulescu, Curierul

romanesc, iar in cea a Modovei, deja amintita Albina romaneasca, dirijata de Gheorghe

Asachi.

2. Zorii modernitatii.

Calatorii straini trecatori prin Principate la cumpana secolelor 18 si 19,

majoritatea dintre ei apuseni, sunt frapati de caracterul profund oriental al oraselor

romanesti.

Din scrierile lor se degaja sentimentul ca au ajuns la “portiile Orientului’ si o

anume insecuritate generata de lipsa de confort general, de la dificultaea de a gasi un

mijloc de transport, la calitatea drumurilor, si in special, lipsa de siguranta a acestora,

lipsa unor conditii elemetare de habitat, obiceiuri stranii, imbracamintea ce frapeaza pe

european. Acestuia, totul ii apare exotic, necunoscut si de aici o anume angoasa, nu

intodeauna legitima.

Chiar daca nu intodeauna aceste imagini sunt reale si avem de-a face adeseori cu

clisee, care se transmit in literatura de calatorie, un fapt este cert: la Iasi sau la Bucuresti

si mai ales pe drumurile moldovalahe sentimentul de Orient, tradus prin insecuritate,

era prezent.

In ochii occidentalului , spatiul moldovalah era perceput ca “Asia departata” sau

“Orientul intunecat”.

Acest complex al situarii intr-un spatiu in afara civilizatiei, il gasim si la o serie de

reprezentanti ai societatii romanesti, in special la cei ce veneau in contact cu realitatiile

Occidentului. Aceasta s-a tradus intr-o nemultumire la adresa situatiei generale a

societatii romanesti si de aici dorinta de reformare a acesteia.

Tipul acesta de nemultumire fata de realitatiile sociale existente nu este specific

doar societatii romanesti, este o trasatura specific iluminista si il gasim, in perioadele de

tranzitie in numeroase arii culturale ale Europei.

12

Obiectul criticii era complex, el cuprindea planul social-economic, politic,

cultural. Fireste gradul de reforma ceruta sau focalizarea unui anume plan era diferita la

acesti reprezentanti ai elitei. Nemultumirea se concretiza printr-o critica a diverselor

realitati ce isi gaseste locul in memorii, scrisori, plingeri, adresate diverselor Puteri, cu o

anume influenta in spatiul romanesc: Imperiul Otoman, cel Habsburgic, Rusia, dar si

unor Puteri Occidentale, si in special Frantei, care mai ales prin Revolutie si faptele

Imperiului se arata principala purtatoare a ideilor noi. [1. despre aceste memorii vezi,

Vlad Georgescu, Ideile politice si iluminism in Principatele Romane (1750-1831),

Bucuresti, Editura Academiei, 1971] . In jurul acestor memorii se formeaza, in Moldova

si Tara Romaneasca, o gindire politica si se construieste un proiect politic, ce trebuia sa

reformeze aceste tari, in directia integrarii lor valoriilor lumii moderne. Din cadrul

acestor memorii –ce erau in fapt critica starii de fapt in Principate, se va naste gindirea

politica moderna, ce va sta la baza unor organizatii, care aveau ca scop “schimbarea la

fata a Principatelor”. Din aceasta gindire, alimentata in permanenta cu idei apusene, se

va naste ideologia generatiei, cunoscuta, sub numele de generatia de la 1848, si care in

fapt, a infaptuit Romania moderna.

In cadrul acestui proces lent, dar sigur de afirmare a unui iluminism romanesc,

formarea unei gindiri politice, in sensul modern al cuvintului, a jucat un rol impotant.

Inca, Dimitrie Cantemir, marele carturar, de tip renascentist, se va opri asupra

subiectului si va defini politica, drept “arta de a guverna”. El este un adept al tezei

dreptului natural, cind arata ca guvernarea supusilor trebuie sa se bazeze pe “ordinea

neintrerupata a lucrurilor”.

Iluminismul romanesc are o multitudine de surse:

1. Traditia locala.. Aceasta a continut un puternic spirit critic la adresa

proprilor moravuri, spirit omniprezent in folclor-in acest context, tema invidiei si a

crimei din Miorita este un exemplu elocvent-. La calea folclorica se adauga si asa zisele

scriei moralizatoatr, precum celebrele Invataturi ale lui Neagoe Basarab citre fiul sau

Teodosie.

2. Cronicile romanesti sunt pline de observatii critice, cit si concluzii in jurul

carora se va forma o anume gindire politica.

3. Se adauga o serie de scrieri ce vin din Occident, care formeaza o anumita

gindire politica, de tip modern. In 1790 ajung la Bucuresti si Iasi, brosuri ca De la

13

souveranite de peuple sau Le manule de citoyen, editate in Parisul cuprins de Revolutie.

De asemenea, circula, in special, in limba greaca –accesibila unei parti importanta a

elitei sociale romanesti-, traduceri ai corifeilor gindirii moderne ca Rosseau, Voltaire sau

Montesqieu. Acestia vor beneficia, dupa 1820 si traduceri in limba romana. Se pare ca

majoritatea ginditorilor politici din Principate au fost cistigati de principiul contractului

social, al lui Jean Jaques Rousseau, ce sta la baza gindirii moderne. De altfel, un mare

boier moldovean-ce va fi si domn al Moldovei-dupa studii de drept in Franta, scria in

1825, intr-o lucrare, ce aparea-nu intamplator-in limba franceza (Considerations sur la

Moldavie et Valachie): “fiecare om in stadiul societatii civilizate are un

contract social cu aceasta societate, care este la inceput patria sa” .

Un alt viitor domn, Barbu Stirbei va face chiar studii de stiinta politica –ca si de

drept-la Paris, unde isi insuseste o solida cultura europeana.

Trebuie subliniat ca Puterea vedea in scrierile ginditorilor franceai un pericol

pentru ordinea publica. Un raport al vremii arata: “Duhul lui Voltaire a produs tulburae

si este cauza tuturor calamitatiilor”.

Trebuie subliniat caracterul general-european-al formatiei intelectuale si a

orizontului elitei sociale romanesti.

Astfel una din lucrarile fundamentale al vremii, Das Privatrecht, publicata la

Viena , in 1802, de marele jurist austriac Herbert Ziller, constituie unul din principalele

modele ale Codului lui Calimah (1818)

Mihai Kogalniceanu va studia in Germania, la Universitatea din Berlin, si avea sa

ramina, toata viata, adeptul unui liberalism reformator-dar nu revolutionar- specific

liberalismului german.

In 1818, Dumitrache Surdza, mare boier moldovean, viziteaza Anglia si este

impresionat de civilzatia acestei tari, de institutile si scolile acestei tari. El avea sa scrie: “

Anglia, tara sloboda, este vrednica de a lua paradigma de la dinsa”.

Un alt mare boier moldovean, Nicolaie Rosetti Roznovanu, economist, avea sa

devina un adept al scolii liberale de economie engleza reprezentata de J.B. Say, David

Ricardo, Adam Smith, a caror carti se regasesc in biblioteca sa.

Trebuie spus, ca multi boieri, in special din Moldova, vor fi dornici sa imbratiseze

idei moderate, din afara orizontului spiritual francez, pe care il considerau excesiv

14

revolutionar. Ei se orientau spre curentele reformatoare din Germnaia, Austria sau

Anglia.

In jurul acestei framintari sociale, politice si ideologice ce incerca schimbarea,

chiar daca aceasta schimbare era vazuta diferit de diverse grupuri sau personalitati, avea

sa se formeze o grupare numita generic Partida nationala. Era departe de a fi un

partid politic modern, dar se desemna astfel aparitia unor grupari sociale cu obiective

comune.

2. Starea societatii romanesti la cumpana secolelor 18 si 19

a. Pe plan politic, aspectul relevant era legatura cu Poarta. Desi, se mentinea

autonomia Principatelor, gradul de imixtiune a turcilor avea sa creasca in permanenta, I

secolul 18, culminind cu perioada fanariota, cind domii erau vazuti ca inalti functionari

ai Imperiului Otoman, numiti direct de acestia . Din cauza acestor imixtiuni s-a

accentuat instabilitatea politica, prin desele schimbari de domnie Creterea dependentei

politice a fost insotita de o crestere spectaculosa a dependentei economice, materializata

prin cresterea peranenta a obligatiilor financiare, mai precis cresterea continua a

tributului , dar si altor taxe, care se imulteau permanent. Schimbarile dese de domni

duceau la alte cheltuieli suplimentaare.

Pe linga obligatiile prevazute in diverse tratate erau si alt gen de obligatii, intrate

in cutuma tacita: cadouri pentru diversi demnitari (mai mari si mai mici) pentru pasalele

de la frontiere (Vidin, Giurgiu, Braila, etc). De asemenea desele operatiuni militare, ce

presupuneau prezenta trupelor otomane pe teritoriul Principatelor implicu automat si

intretinerea acestora de citre populatia locala. Toate acestea au produs suferinte

importante si au pus bazele unui puternic sentiment de frustare.

Realitatea se va complica prin aparitia unei noi Puteri, care isi aroga drepturi in

administarea celor doua Principate. Este vorba de Rusia. Aceasta de mai multa vreme si-

a indreptat atentia in directia Sud-estului european, caruia ii dadea o mare importanta

strategica. Aceasta intentie de a controla , si in ultima instanta de a domina intr-un fel

sau altul aceasta regiune era una din strategiile permanente ale Imperiului Tarist.

Strategia era dublata in plan ideologic. Asa cum Franta a cistigat, prin Pacea din 1538,

15

dreptul de a apara pe catolicii din Imperiu, Rusia si-a arogat dreptul de fi protectorul

ortodocsilor din Imperiul Otoman.

Slabirea continua a Imperiului Otoman, a stimulat apetitul Rusiei de a-si extinde

dominatia. Petru cel Mare, a incearcat sa faca acest lucru-dupa ce incheie o alianta cu

Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, dar infrint de turci, pe Prut, la Stanilesti (1711) va

renunta, momentan, la planurile de avans spre Dunare.

Momentul de rascruce, care va deschide calea interventiei deschise a Rusiei a fost

pacea din 1774, prin tratatul de la Kuciuk- Kainargi. Acesta prin articolul 16, prevedea

pentru prima oara, ca ambasadorul rus de la Constantinopol are dreptul de a urmari

soarta populatiei din Principate si “atunci cind imprejurarile o cereau sa solicite Inaltei

Porti sa asculte cu simpatie astfel de interventii”. Aceasta prevedere a deschis calea

politicii interventioniste a Rusiei fata de Principate. Daca formularea din tratatul de

Kuciuk-Kainargi era inca timida, vom asista, la sfirsitul secolului 18 si in special la

inceputul veacului 19, la o crestere spectaculoasa a prezentei Rusiei in spatiul politic

romanesc. Astfel, in 1812, Rusia anexeza, in urma pacii de la Bucuresti, Basarabia,

jumataea estica a Moldovei, iar prin conventia de la Akerman (1826) devine putere

protectoare in Principate-alaturi de Turcia care ramine putere suzerana. Conform

prevederilr conventiei, Puterea protectoare avea dreptul sa aprobe sau nu o serie de

decizii interne ale Principatelor. Dar Rusia nu se multumea cu atit.. Curtea de la

Petersburg tintea la inlocuirea Turciei –in continua slabire-si la o dominare, intr-un fel

sau a altul, fara sa excluda o inglobare, a celor doua Principate. In 1828, pe fondul unor

noi victorii militare ale Rusiei, aceasta primeste administrarea Principatelor, in conditiile

unei ocupatii militare ruse a acestora. Puterea in Principate va fi detinuta de un

guvernator, numit de tar. Administratia rusa va dura, pina in 1834, cind va reveni

instituta domniei. Dar Rusia isi va pastra influenta, decurgind din statutul de Putere

Protectoare, care il va pastra pina in 1856, cind protectia Rusiei a fost inlocuita cu

garantia colectiva a celor 7 Puteri (inclusiv Rusia). Trebuie specificat, ca in intreg acest

timp, Turcia si-a pastrat s-au pastrat relatii de suzaranitate cu Turcia, dar legatura cu

aceasta era in continua erodare

b.Realitatea social-economica

Societatea din Principate in perioada analizata (sfirsitul secolului 18 si primul

sfert de veac al celui 19-lea, continua in fapt impartirea traditionala, din perioada

16

medievala . Pot fi distinse, ca si in trecut patru stari, boierimea, clerul, starea de mijloc

(negustori si mestesugari ) si taranimea.. Este obligatoriu de precizat ca aceasta

impartire o facem si din motive didactice. In realitatea vremii, granitele dintre diversele

stari nu erau precis marcate. Acesta fiind un specific al societatii in Principate, unde se

putea trece, relativ usor de la o stare la alta. Starile sociale sunt usor de penetrat, un

negustor ce se imbogateste isi poate cumpara un rang boieresc si in anume conditii

favorabile poate avansa in ierarhia sociala.

Marea boierime era cea mai importanta posesoare de pamint, marimea

propietatii dind importanta rangului social.

In perioada cercetata, in urma amintitei reforme a lui Constantin Mavrocordat,

are loc o schimbare importanta (1746 in Muntenia, si 1749 in Moldova) si anume

conditionarea acordarea titlului de boierie de slujba primita de la domnitor, ce a facut sa

creasca dependenta boierimii de domnitor. De asemenea a dus la schimbari de putere in

cadrul clasei boieresti, in functie de slujbele acordate de domnitor.

Deschiderea culturala din secolul 18 concretizata in calatorii, studiile in

universitati europene, prezenta unor straini (de la refugiati francezi la ofiteri rusi din

armata de ocupatie), in circulatia cartilor, a avut o influenta remarcabila in schimbari in

obiceiuri, imbracaminte.

Marea boierime –si aici trebuie amintite reprezentantele sexului frumos-au fost

tot mai mult tentati sa preia luxul occidental, pe care il considerau ca pe un insotitor

obligatoriu al rangului cistigat. Se schimba conceptia de habitat, necesitatile acestei

clase. De aici nevoia de sume tot mai mari de bani, si de aici, dorinta de a avea o

cantitate tot mai mare de produse agricole, pentru a le comercializa.

In perioada analizata, are loc o lenta crestere a productiei agricole, dar aceasta

era departe de a fi suficienta tuturor nevoilor sociale. La aceasta situatie de stagnare au

contribuit mai multi factori: am aminti in primul rind cresterea extrem de lenta

demografica. Cauza se poate in conditiile de igiena scazute, ce dadeau o rata ridicata de

mortalitate, si in special, infantila. De asemenea lipsa unor mari orase-poate cu exceptia

Bucurestilor- nu ofereau o piata, care sa stimuleze productia. De asemenea, obligatii

uriase, cantitativ se datorau legaturii cu Poarta. Trebuie spus, ca in secolul 18, importul

de grine din Principate era de o importanta vitala pentru Imperiu. De altfel printr-un

decret din 1755, turcii stabileau o crestere fara precedent a acestor achizitii, cite 11000 de

17

tone, atit in Moldova, cit si in Tara Romaneasca . Pentru aceasta vinzare fortata, pretul

era stabilit excusiv de turci, si fireste era mult subevaluat.

Trebuie subliniat, ca Principatele, pina la 1829, nu puteau vinde altor tari, in

afara Turciei, decit, cind necesitatile acesteia, erau satisfacute. Anularea acestei servituti,

prin tratatul de la Adrianopol, in 1829, va da un impuls important pentru cresterea

productiei agricole, momentul fiind o piatra de hotar in istoria economiei romanesti.

In general, modernizarea este legata si de gradul de evolutie urbana. De obicei, in

spatiul urban , apar elementele de noutate in economie si societate.

Spatiul urban romanesc are o dezvoltare intirziata, situatie generala in intreaga

Europa de Est si Sud-Est.. In Principate existau orase cu o vechime de citeva secole, cum

erau Iasi, Suceava, Tirgoviste, Bucuresti, cit si tirguri, aparute la sfirsitul secolului 17 si in

intreg secolul 18. Acestea din urma se nasteau in inima spatiului rural, prin

transformarea unor sate in mici centre urbane.. Acestea vor constitui un suport al

comertului, la inceput al comertului de mica distanta, apoi a comertului la distante mari.

Ele au aparut si s-au dezvoltat la initiativa domniei sau a propietarilor de pamint,

interesati in comert, care contribuia la cresrea averilor lor, dar –prin contributia fiscului-

si la imbogatirea statului.

“Tehnic” fara a exista o “reteta generala” aceste tirguri se formau in spatiul unui

sat, ce in timp, gazduia schimbul periodic de produse-asa zisele bilciuri, sa tirguri-. O

data cu cresterea schimbului, acestea se permanetizeaza si se urbanizeaza.

Aparitia acestor tirguri a fost specifica in special Moldovei. Configuratia

geografica, in special numeroasele trecatori (cunoscute si sub numele de pasuri) intre

Moldova si Transilvania a usurat circulatia diversilor comercianti, care au simtit nevoia

unor asezari urbane.

In Tara Romaneasca,lipsa denivelarilor de teren au permis cresterea unui spatiu

urban urias, Bucuresti. Formarea sa a fost diferita, caracterizindu-se prin inglobarea

unor zone rurale, de aceia caracterul semirural s-a pastrat, pina in primele doua decenii

ale secolului 19. iar numele sau, la inceput indicau un plural: Bucurestii, cici in

memoria colectiva era treaza aceasta inglobare de unitati rurale intr-o structura urbana,

la inceput destul de amorfa, fara frontiere precise.

In ciuda caracterului incepator al vietii urbane, aici se vor dezvolta elementele

noi: in economie: forme industriale, dezvoltarea unor centre de comert, si , nu in cele din

18

urma, institutii de instructie. Academiile domnesti de la Isi si Bucuresti, invatamintul in

limba greaca, dupa 1819, invatamintul in limba romana., s.a.m.d.

Tocmai de aceia vom urmari cu insistenta in acest curs viata urbana, cici o

socotim un important indicator al procesului de modernizare

Taranii isi continuau modul de viata, conform cu o traditie seculara..

Gospodariile lor erau extrem de modeste, de obicei facute din pamint, compud din doua

camere si o prispa.

Pamintul il lucrau cu plugul de lemn, sau cei mai saraci, numai cu o sapa de

lemn, Ramura cea mai imprtanta a agriculturii, si cea mai rentabila era cresterea

animalelor.: animalele de povara: boi si cai.

Principala sursa de hrana, atit pentru ei, cit si animale era porumbul, care a fost

introdus in Principate, in secolul 18.

Griul si orzul erau cultivate in special pentru obligatiile fata de Poarta, sau pentru

comercializare.

Clerul, si in special manastiresc era –alaturi de boierime, unul din cei mai

importanti propietari de pamint.

c.Importanta nasterii dreptului modern

O trasatura a gindiri de tip iluminist a fost cerinta pentru o guvernare rationala.

Haosul legislativ, specific perioadei medievale lasa cale libera abuzurilor, tiraniei si

nedreptatii.

In a doua jumatate a secolului 18, in principate se mentineau vechile institutii

medievale.

Structura statala era slaba si slabiciunea sa era si rezultatul unor prevederi de

functionare.

Astfel, nu exista o despartire a puteriilor in stat, astfel puterea laica si cea

bisericeasca se suprapuneau, pentru ca Domitorul era seful amindoura.

Si mai grav, era inexistenta despartirii puterilor, puterea executiva se

suprapunea atit cu cea legislativa, cit si cu cea judecatoreasca. Domnul reprezenta

19

puterea executiva, dar tot el prezida si Divanul, ce era instanta suprema. Initiativa unor

decizii, de tip legislativ revenea exclusiv, Domnului.

Puterea domnului se baza si pe faptul, ca el impartea dregatoriile, ce dadeau

importanta unui boier in cadrul statului, de aici dependenta clasei dominante, in

ansamblul ei, in fata domnitorului.

Secolul 18 mostenise pe plan legislativ o stare de haos. Lipsa unei legislatii

formalizate, albitrariul deciziilor intretineau o stare de nesiguranta, dind tere liber

abuzurilor si coruptiei, in intraga administratie.

Este meritul unor domni din perioada fanariota care au avut initiativa unor

reforme de caracter general –coduri de legi-ce aveau ca scop de face ordine in diversele

ramuri ale vietii sociale.

. Astfel, Alexandru Ipsilanti, proclama un nou cod de legi in 1780, Pravilniceasca

condica, redactata in romana si greaca. Aceasta era inspirata din dreptul bizantin –asa

numitele bazilicale, sau Carti imparatesti-, dar se foloseau si o serie de cutume locale –

“obiceiul pamintului- pastrate prin forta traditiei.. De fapt, Ipsilanti reunea in aceasta

legislatie o serie de reforme anterioare ale sale, din care cea mai importanta, cunoscuta

sun numele de Hrisovul cu ponturi-data in 1795, care infiinta instante superioare de

judecata, lasind Divanului competente de Curte Suprema.

Elementul revolutionar al reformei lui Ipsilanti era principiul autonomiei -chiar

numai relativa-a puterii judecatoresti. Acest principiu se concretiza prin numirea unui

dregator in fiecare judet, care sa aiba competente judecatoresti. Acesta nu mai

apartineau delegatului domnului in acel judet, care era ispravnicul (un fel de prefect, din

perioada moderna). Fireste ca aceasta despartire era relativa, prin forta “obiceiului

pamintului”, ispravnicul continua sa aiba un cuvint si pe planul judecatoresc.

Un al doilea pas in modernizarea legislatiei Principatelor este codul lui Caragea,

dat in Tara Romaneasca in 1818. Filiera occidentala a acestei legiuri este mai clara, cici

juristii care l-au redactat, s-au inspirat din Codul civil francez din 1808 (codul lui

Napoleon)..

Fata de incercarile pina acum, legiuirea lui Caragea se evidenteaza printr-o buna

sistematizare, ce trebuia sa faciliteze folosirea ei de oamenii legii. Astfel exista o ordonare

logica a diverselor prevederi ale Codului.

20

3. Regulamentul Organic

Un moment esential in modernizarea societatii din Principate si in evolutia spre

statul national modern a fost adoptarea Regulamentului Organic.

Regulamentul organic este un asezamint legislativ cuprinzator, care trebuia sa

reformeze administatia si legislatia in Principate.

Procesul elaborarii si implementarii acestor acte a fost deosebit de complex si el

trebuie analizat pe citeva planuri, cel international, cit si panul intern.

Datorita acestei complexitati au existat opinii diferite asupra Regulamentului

organic. Unii l-au considerat un act impus se Rusia, cu un profund caracter

antireformist. Asa gindeau oamenii de la’48, care considerau ca trebuie ca Regulamentul

trebuie abrogat, ceeace se cere prin proclamatiile revolutionarilor, iar in Tara

Romaneasca, Regulamentul este ars in mod simbolic.

Altii, dimpotriva au vazut in prevederile regulamentare inceputul epocii moderne

in Principate, si le-au considerat prima constitutie a Principatelor.

Vom incerca o analiza obiectiva pe toate planurile a momentului si astefel sa

putem ajunge la o deapta judecata.

Se mai impune o observatie: atit in Moldova, cit si in Tara Romaneasca s-a

adoptat un Regulament Organic, separat, la distanta de un an. In Tara Romaneasca in

1831, iar in Moldova, in 1832. Dar ceeace este esential, este ca prevederile sunt aproape

identice, exista deosebiri minore nerelevante. De aceia in istoriografie se vorbeste pe

buna dreptate, de Rregulament si nu de Regulamente.

a.Contextul international al Regulamentului Organic

Dupa cum s-a mai aratat, istoria Principatelor Romane la intersectia secolelor 18

si 19 are ca fundal un sir aproape neintrerupt de razboaie ruso-turcesti. In multe rinduri

Principatele au fost terenul acestor razboaie si au suferit intermitente ocupatii militare

cu consecinte nefaste asupra populatiei.

21

In 1829, dupa o ofensiva victorioasa, armata rusa intra in Balcani si obliga pe

turci sa semneze tratatul de la Akkerman (1829). Acesta a avut urmari importante asupra

dinamicii interne din Principatele Romane. Priin acesta, Turcia reconsfintea autonomia

acestora, a acceptat numirea domnitorilor pe viata,si au restituit trei porturi dunarene pe

care le anexasera ca raiale (Braila, Giurgiu si Turnu).

Cea mai importanta prevedere, cu consecinte spectaculoase pentru economia

Principatelor a fost anularea monopolului turcesc asupra comertului celor doua Tari

Romane. Posibilitatea de comercializare libera a stimulat productia agricola si efortul de

comercializare, fapt ce va avea efecte sociale. In paralel rusii au ocupat militar

Principatele, sub pretextul garantiei platii unei importante datorii de razboi din partea

Turciei.

Urmarind proprile interese, administratia militara rusa a incercat introducerea

unei administratii eficiente, care sa-i asigure controlul, dar si ordinea necesara pentru

aplicarea regimului fiscal pe care le-au introdus.

Tarul avea sa numeasca ca guvernator un ofiter cultivat, format in scoli

occidentale, generalul conte Pavel Kiseleff.

Acesta sosit in Bucuresti, la 24 noiembrie 1829, a pornit o actiune energica de

organizare. Trebuie spus ca in conceptia sa reforma generala, trebuia sa porneasca de la

elita politica locala si nu sa fie impusa din afara. In acest sens, Kiseleff. a format o

comisie compusa in special, din tineri boieri, formati in Occident. Astfel din comisia vor

face parte trei viitori domni Gheorghe Bibescu, Barbu Stirbei si Mihai Sturdza, precum si

Ion Campineanu, reformator cunoscut, figura centrala a partidei nationale.

. Trebuie subliniat ca redactarea textului Regulamentului Organic s-a

facut prin consultarea de citre comisie a delegatiilor marii boierimi, ai

clerului si al notabililor oraselor, deci el poate fi vazut ca o expresie a

culturii politice interne. E adevarat, ca aceasta s-a facut in limitele unor instructiuni

elaborate la Petersburg.

B. Prevederile Regulamentului.

Ideia centrala a prevederilor regulamentului este modernizarea intregului sistem

administrativ al statului, dupa model occidental.

22

Continuind linia inceputa de Ipsilanti si Caragea, in codurile lor de legi,

Regulamentul Organic face inca un pas pe linia separarii Puterilor si a functionarii lor

distincte.

Pentru prima oara, puterea legiutoare, Obsteasca Adunare are un loc clar in

sistemul statului si este inzestrata cu autoritate legislativa..

Domnul isi mentinea atributii largi. Pe linga cele ce incumba din caracterul

puterii executive, el este singurul care are drept de initiativa legislativa.

In Tara Romaneasca, Adunarea era compusa din: mitropolitul bisericii ortodoxe,

ca presedinte, 20 de boieri de rangul I si alti 18 boieri alesi pe judete.

Sistemul judecatoresc a fost alcatuit, pe principiul separarii puterilor si unei mai

bune precizari de atributii. O limita a acestei separari era ca domnul numea judecatorii,

de aici o anume dependenta de puterea executiva.

O perfectionare notabila a avut-o adminstratia centarla prin divizarea functiilor

concretizata in aparitia departamentelor (viitoarele ministere) care erau: interne,

armata, afaceri straine, justitie, Culte (Credinta). Departamentele se reuneau, prin sefii

de departamente (viitorii ministrii) intr-un Sfat Administrativ-in fapt guvernul- ce il

seconda pe domn in exercitarea atributiilor de putere executiva.

La nivel local se incearca –cu mai putin succes-de a instala autoritati de tip

modern.

O noutate importanta este aparitia, pentru prima oara a unei administratii

urbane, alese. Orasul era condus de un Consiliu orasanesc ales prin vot cenzitar de

notabilii orasului, dar presedintele era numit de guvern, ceeace limita principiul

autoadministratiei.

In domeniul, de altfel fundamental in Principate, al relatiilor agrare prevederile

Regulamentului erau contradictorii. Pe de-o parte ele transformau in fapt domeniul

feudal in propietate absoluta de tip capitalist, si implicit pe boier in propietar agrar.

Aceasta era un pas important in modernizarea agriculturii. Dar aceasta modernizare se

facea prin desfiintarea dreptului taranului clacas la partea ce o avea in folosinta. Pentru

a-si cistiga existenta, trebuia sa incheie un contract de arendare –in fapt o forma de

inchiriere-cu propietarul, pentru o bucata de pamint, a carei marime era proportionala

cu numarul de vite. Deci modernizarea se facea in contul inrautatirii situatiei, de fapt, a

taranimii.

23

Pe plan edilitar se faceau progrese importante prin constituirea unei autoritati de

control al igienei, pe plan local, prin initierea unor lucrari de pavare, canalizare, trasare

de strazi. Putem spune ca Regulamentul Organic sta la baza unei innoiri rapide, pe plan

urban, care este una din fatetele definitorii ale procesului demodernizare generala a

societatii.

Regulamentul desfiinteaza sistemul corporativ, ce era un sistem de sorginte

medievala, suprimind o serie institutii de tip corporatie-cum sunt epitropiile- si

asigurind legatura directa intre locuitor si stat. Este un pas important al procesului

trecerii de la supus la cetatean. In acest sens, trebuie amintita, ca o masura

importanta, desfiintarea breslelor de mestesugari si negustori. Prin regulamentele lor

invechite ele au inceput sa constituie o frina in organizarea muncii, in introducerea unor

metode profesionale noi. Desfiintarea lor avea sa faciliteze patrunderea si dezvoltarea

principiului liberei initiative, specific orinduirii capitaliste moderne.

O schimbare radicala are loc si in sistemul fiscal prin renuntarea la impozitele

indirecte , ce erau inlocuite cu impozitul pe cap de familie. Regulamentul introduce si un

sistem nou de contabilizare a veniturilor si cheltuielilor-sistemul dublei evidente.

Regulamentul face un pas in directia laicizarii statului, prin separarea partiala a

bisericii de stat, si in acelasi timp scade influenta acesteia in administratie si justitie.

O anume scadere a pozitiei dominante a bisericii se facea prin instituirea

controlului asupra acesteia, de un Departament, numit al credintei, condus de un

logofat, ce il reprezenta pe domnitor in treburile religioase.

O anumita dependenta se datora faptului ca preotii primeau un salariu de la stat.

Privind tabloul general al impactului Regulamentului Organic conchidem ca el

este o rascruce in trecerea spre perioada moderna.

Fireste ca prevederile regulamentare aveau limite din cauza rolului de control al

administratiei ruse, dar si din dorinta celor care l-au alcatuit sa nu iasa din cadrele

existente, iesire pe care o considerau periculoasa.

Faptul ca prevederile Regulamentului acopera practic toate domeniile vietii unui

stat: administratie centrala si locala, instante judiciare, organizarea vietii urbane si

rurale, sistemul fiscal, relatii de munca, modul de alegere al Domnului, etc apropie acest

asezamint , de ideia de Constitutie moderna.

24

Numai il apropie pentru ca modul sau de elaborare-desi s-a dorit reprezentativ-

exprima vointa unui segment limitat din populatie. Deasemenea limbajul juridic, desi

evoluase, nu avea inca termenii potriviti pentru un act constiutional propriu-zis.

De asemenea, implicarea Puterii protectoare a limitat si ea caracterul modern al

actului.

Cu toate acestea, el poate fi considerat un moment fundamental in evolutia

Principatelor spre forma de stat modern.

De asemenea prin similitudinea textelor, cele doua entitati politice primeau o

comunitate de organizare si prin aceasta un impuls spre unire.

4. Perioada premergatoare Revolutiei din 1848

a.Progrese in economie

Deceniile 4 si 5 a secolului 19 au marcat importante schimbari in viata

Principatelor.

Un anume avint economic se datoreaza noilor conditii interne si internationale.

Tratatul de la Adrianopol, prin desfiintarea monopolului turcesc asupra

productiei agricole, a creiat un stimulent puternic pentru propietarii de paminturi, care

acum isi puteau comercializa liber diversele produse, grine, fructe, lapte, vin, etc.

Un alt factor de reinviorare a economiei a fost starea de pace instaurara in anii

’30 dupa decenii de instabilitate militara in zona.

In 1834, inceteaza ocupatia rusa-instalata in 1828- care a provocat importante

pierderi si suferinte.

Un alt element favorizand este inceputul implementarii prevederilor

regulamentare, prin aparitia unor institutii moderne, care prin actiunea lor stimulau

dinamica economica.

Fireste, existau si factori defavorizanti, ce decurg din o anume tensiune sociala,

din insasi relatiile sociale, in special din agricultura, care nu eliberase complet forta de

munca. Taranul-clacas, chiar daca teoretic isi castigase, prin reforma lui Mavrocordat,

25

dreptul unei miscari, era sufocat de obligatiile care le avea fata de boierul-propietar de

mosie.

De altfel, in domeniul relatiilor de munca si de propietate in agricultura,

Regulamentul a recunoscut drepturile depline de propietate, la o treime din domeniul

sau. Astfel domeniul feudal devenea o propietate de tip capitalist, o propietate

particulara a acestuia. Pentru a isi cistiga existenta, taranul trebuia sa incheie un

contract, care desi teoretic se facea intre doua parti egale, in practica i se impunea

dorinta propietarului. Marimea locului arendat de taran era prportional cu numarul de

vite al acestuia.

Prin constructia lor, relatiile de munca in agricultura, net defavorabile taranului,

nu ii dadeau nici un impuls pentru cresterea productiei. Cici aceste relatii nu ofereau o

legatura vizibila intre crestrea productiei si cistigurile taranului.

De asemenea persistenta unui mod de viata mizer, care nu se deosebea de cel cu

doua secole in urma, conditiile modeste de habitat si hrana nu creiau nevoia unor

stimulente, lucratorul de pamint neavind necesitati sporite.

Persistenta vechilor utilaje, tipul de exploatare agricola, in continuare extensiva

erau de asemenea factori defavorizanti.

Lipsa instructiei scolare, in special in mediul rural, era o frina serioasa in

cresterea economica.

Comertul era ingreunat de starea proasta a drumurilor, realitate descrisa de mai

toti calatorii trecatori prin Principate.

Constienti de serioasa raminere in urma, reprezemtantii elitei sociale, inclusiv

clasa politica au incercat sa ia o serie de masuri recuperatorii pe toate planurile.

Exista o serie de progrese semnificative in perioada ce a premers momentului

revolutionar de la 1848.

Daca ar fi sa amintim de cresterea semnificativa a unitatilor industriale, mai

precis spus

aparitia fabricii ce foloseste masini.

Existau manufacturi si in perioadele anterioare, cum ar fi, de exemplu o

manufactura de sticla, ce functiona la 1700 la Hirlau, sau o manufavtura de postav la

Piatra Neamt , dar in anii “30 si ’40 avem de-a face cu o crestere semnificativa a acestui

26

tip de activitate economica.. In 1841 este pusa in functiune o moara mecanica l si o

fabrica de macaroane si fidea, la Iasi.

O intreprindere importanta infiinteaza Gheorghe Asachi, in 1841, la Iasi. Este

vorba de o fabrica de hirtie, unde se va folosi utilaj adus din Austria. O fabrica de sticla

este infiintata de Dumitru Cantacuzino, la Grozesti (Bacau), unde se folosea forta

aburului.

Lucrarile edilitare, transformarea oraselor a determinat aparitia unor unitati

industriale de materiale de constructii. Un grup de boieri moldoveni, Alexandru Sturdza,

V. Pogor, la care s-a asociat doctorul ceh Cihac-o interesanta figura de intreprinzator- au

infiintat o caramida mecanica la Iacobeni (Bucovina)

Mecesitatile stringente de crestere a productiei agricole au dus la crearea de

fabrici de unelte agricole. Astfel, la Pantelimon, linga Bucuresti, in 1834, se infiinteaza

sub patronajul domnitorului Alexandru Ghica o societate de modernizare a agriculturii.

Aceasta societate a infiintat o fabrica de treierat –in 1840- si o moara mecanica, tot la

Bucuresti, in 1841.

In ce priveste comertul trebuie spus ca in noile conditii are loc atit o crestere a

volumului de comert, dar si aparitia unui nou tip de comert stabil si practicat de

negustor de profesie. Apar piete fixe, in orase, tipuri noi de magazine, dupa model

occidental.

O greutate in dezvoltarea comertului a fost lipsa unei monede unice si coexistenta

pe piata romaneasca a unui numar foarte mari de monezi straine.

B. urbanism

Implementarea prevederilor regulamentare a provocat printre altele o revolutie

urbana.

Tirguri mai vechi sunt refacute si marite cum este Tirgul Nou, ce isi schimba

numele in Mihaileni, dupa numele domnitorului Mihail Sturdza, Tecuci, Podul Turcului,

etc. In Moldova existau 70 de tirguri si orase in 1845.

De aemnea are loc o crestere spectaculoasa a populatiei marilor orase, si in

Special a capitalei, Tarii Romanesti, Bucuresti.

27

Dar aspectul interesant este noua organizare a acstora. De exemplu< Bucurestiul

este impartit in zone administrative , denumite si culori (sau vopseli), se paveaza strazi,

se fac proiecte de canalizare, iluminare (cu gaz) si pavare. Se iau importante masuri de

infrumusetare si higiena, din care amintim deschiderea parcului Cismigiu, ce se deschide

in 1848, organizarea unui traseu de plimbare la sosea, ce a primit numele initiatorului,

Pavel Kiseleff. Sunt scoase cimitirele din centrul orasului, construirea de fintini, cum

sunt cele de pe Podul Mogosoaia.

Datorita expansiunii comerciale se dezvolta orasele port la Dunare, precum

Galati, Braila, Giurgiu, Turnu Severin

C. Invatamint si cultura

Pe plan politic domnitorii din perioada regulamentara au folosit din plin perioada

de stabilitate politica si s-au ocupat indeaproape de reforme multiple. Ei insasi oameni

formati in Occident, vor duce o politica de sprijinire a invatamintului, prin infiintarea de

scoli, de diverse grade, vor da de asemenea o atentie speciala institutiilor de cultura,

sprijinirea tiparirii de carti-romanesti si traduceri-infrumisetarea oraselor, etc.

Domeniul cu succesele cele mai notabile ale perioadei prerevolutionare si cu cele

mai clare consecinte pe plan indelungat, este cel al invatamintului.

Fireste pasi importanti s-au facut in acest domeniu si in perioada fanariota. De

amintit, in Tara Romaneasca, reforma radicala facuta Academiei domnesti, ce devine

Academia de la Sfintul Sava, in care erau patru cicluri de invatamint, de la cel primar la

cel superior.

La Iasi, un act de-a dreptul revolutionar avea sa fie adaugarea de o scoala

superioara de inginerie civila, de citre neobositul reformator Gheorghe Asachi, in care

materiile se vor preda in limba romana.

Dar, accesul la aceste scoli era limitat, la reprezentantii elitei sociale. Exista chiar

o incercare de teoretizare a lipsei invatamintului in mediile rurale. In 1838, Gheorghe

Bibescu, desi era un promotor al invatamintului, in general, s-a imptrivit propunerilor de

intemeiere sistematica a unor scoli rurale. Cu aceasta ocazie, el avea sa faca urmatoarea

observatie:” ...Ar fi o mare ratacire, daca s-ar insufla taranilor idei nepotrivite cu meseria

lor si le-ar ridica gustul plugului”

Alti mari boieri au adoptat alte conceptii. Ei au inteles ca ridicarea intelectuala a

taranului este in interesul produciei agricole si implicit a lor. Este ce l-a condus pe Radu

28

Golescu la infiintarea, in 1821, pe mosia sa de la Golesti (Muscel) a unei scoali “pentru

invatatura copiilor satului in limba romaneasca”

Fireste nasterea invatamintului, in limba romana este legata de personalitatea si

activitatea lui Gheorghe Lazar. Venit din Ardeal, mai precis din Avrig, de linga Sibiu, cu

studii de inginerie facute la Viena, avea sa aiba o contributie remarcabila la nasterea

invatamintului modern in limba romana.

E bine sa obsevam aici ca Lazar inaugureaza un traseu spiritulal, ce devine un

model in secolul 19 si inceputul secolului 20. Este vorba de tineri intelectuali romani

din Transilvania , care dupa ce isi defintiveaza studiile in scoli apusene, vor gasi de

cuvinta sa vina in Principate pentru a participa la efortul reformator al societati de aici.

Am mai putea aminti pe Florian Aaron, Ion Maiorescu-profesor si director al gimaziului

din Craiova, tatal celui care va fi Titu Maiorescu, Simion Barnutiu, ajuns profesor

universitar la Iasi, sau banateanul Eftimie Murgu, pe care il gasim si la Iasi si la

Bucuresti, etc. Este poate o filiera suplimentara de occidentalizare, concetizata in efortul

unor intelectuali romani de peste Carpati.

Unul din marii boieri, demnitar regulamentar si apoi, dupa Revolutie, domnitor,

care s-a implicat in emaniciparea instructiei scolare a fost Barbu Stirbei. Acesta va avea

initiativa formarii, in cadrul organizarii administratiei regulamentare, unei autoritati de

stat ce trebuia sa elaboreze o strategie scolara. Sub numele de Eforia scoalelor aceasta

lua nastere in 1822, conducator fiind Stirbei, iar ca membrii, printre altii Petrache

Poenaru, fost bursier al mitopoliei Munteniei, la studii de inginerie la Pisa si Paris si apoi

in Anglia (“om din popor”, cum il numeste A.D. Xenopol) si deja-amintitul Gheorghe

Lazar.

Stirbei, avea sa spuna la o ceremonie scolara: “guvernul s-a patruns de adevarul,

ca invataturile potrivite pe starea fiecarui om in societate sunt cele mai puternice

mijloace pentru intemeierea fericiirii unui neam”. Este o formula lapidara ce cuprinde

esenta unei conceptii iluministe: progresul, pe care viitorul domnitor il numeste

“fericirea neamului” depinde in primul rind de emaniciparea scolara. Fireste Stirbei, ca si

fratele sau domnitorul Gh. Bibescu-au unele temeri privind generalizarea accentuata a

acestei instructiuni. Mai nuantat decit domnitorul, Stirbei precizeaza ca invatamintul

trebuie acordat tuturor, dar potrivite pe starea fiecaruia.

29

O institutie a carei dezvoltare preocupa mult noua elita politica este teatrul.

Existenta unor trupe teatrale strine, italiene, franceze sau germane au dat un impuls

societatii din Principate de a realiza o institutie teatrala reprezentativa.

Profitind de incurajarea domnului si a anturajului acestuia, se va forma teatrul

grecesc, in 1817, initiatoare fiind fiica domnitorului Caragea, domnita Ralu. Este vorba

de teatrul de la Cismeaua Rosie, din Bucuresti. Meritul acestuia este de a fi gazduit piese

al carui continut aveau un caracter protestatar, cu influenta in rindul tineretului. Astfel,

in 1820 se va juca la acest teatru drama lui Voltaire, Brutus.

Incercari timide de intemeiere a unui teatru romanesc au loc, atit la Bucuresti, cit

si la Iasi. In acest context, in 1845 se inaugureaza un teatru-numit Teatrul Mare- la

Copou, la Iasi.

Interesant este ca ideia intemeierii unui teatru national ia o coloratura politica,

de emanicipare politica si sociala. Importanta institutiei teatrului in mentalul colectiv

este si ea, preluarea unui model occidental.

Organizarea actului cultural este o preocupare a elitei sociale romanesti. In acest

sens, sunt de acord pe deplin, cu observatia istoricului american Keith Hitchins, ca

“Institutionalizarea culturii a fost o caracteristica a timpului. Au rasarit societati si

asociatii de toate felurile, care au reunit oameni cu acelasi mod de gindire pentru a

promova o mare varietate de cauze” [Keith Hitchins, Romanii. 1774-1866, Humanitas,

Bucuresti, 2004, p.242]. Am adauga ca aceasta caracteristica poate fi urmarita in intreg

secolul 19 si este una din formele importante ale procesului de modernizare.

In aceasta epoca au aparut o serie de personalitati deosebit de active pe diverse

planuri-fiind in acelasi timp profesori, publicisti, scriitori si economisti-si in acelasi timp

inzestrati cu vocatie de ctitori de institutii culturale. Poate figurile emblematice din acest

pinct de vedere erau Gheorghe Asachi, in Moldova si Ion Heliade Radulescu, in Tara

Romaneasca.

D. Framintari sociale si politice in anii premergatori Revolutiei

Patrunderea ideilor de reforma din Occident, cresterea gradului de instructie a

elitei sociale romanesti, persistenta unor practici anacronice, pe toate planurile vietii

sociale din Principate vor crea o profunda stare de neliniste.

30

La nemultumirile fata de starile sociale si politice interne se adaugau

nemultumirea fata de intervantiile externe, mai intii cele otomane, si rusesti, sau de cele

mai multe ori impotriva ambelor Puteri, ce isi arogau drepturi speciale in viata

Principatelor Romane.

Primele forme de opozitie apar in cadrul unei boierimi liberale, ce si-a insusit

valoriile morale ale Occidentului. In acelasi timp, acestia, care erau si mari propietari de

paminturi erau constienti ca ordinea sociala, fiscala si politica din Principate este o

stavila in optimizarea exploatarii proprilor propietati si implicit in consolidarea pozitiei

lor economice. Intre ideile iluministe pe care si le-au insusit, patriotismul este o parte

imprtanta. De aici, dragostea de tara, exprimata intr-un limbaj patetic a fost permanent

in centrul diverselor programe, ce au fost elaborate in epoca.

In acest climat apar o serie de organizari, fie de caracter politic-unele cu caracter

de conspiratie-altele de caracter cultural, care au o pregnanta directie politica, ce

exprima dorinta de schimbare a unei parti importante a populatiei. Ritmul, profunzimea,

directia, prioritatile, metodele preconizate pentru realizarea “schimbarii la fata” a

societatii sunt extrem de diferite. De aici existenta a numeroase grupari, care desi, in

mare au acelas tel, vor actiona diferit. Acest pluralism de ideologie si strategie se va

resimti si mai tirziu, in timpul evenimentelor revolutionare.

O opozitie activa a existat in rindul boierimii liberale, nemultumita de obedienta

domnitorilor fata de Rusia. In organizarea acestei opozitii boierimea a gasit de cuvinta sa

se foloseasca de institutile create de Regulamentul Organic. Adtfel in Obsteasca Adunare,

pentru proma oara in istoria Principatelor, s-a format, in mod deschis, o opozitie

impotriva domnitorului. Fenomenul este prezent in ambele capitale, Bucuresti si Iasi,

dar este mai radical la Bucuresti. Aici se formeaza mai multe grupari opozitioniste.

Prima, ce reusise sa reuneasca mai multi boieri din Adunare, era condusa de Ion

Campineanu, mare boier muntean, cu studii in Franta. El cere sa se puna capat

amestecului Turciei si Rusiei , cerind ca Tara Romaneasca sa redevina o tara limpede si

independenta.. In acelasi timp, el neaga legitimitatea domnitorului Alexandru Ghica, pe

care il considera, ca “impus din afara”. Ceeace pare ciudat este ca urmarind scopurile

politice ale gruparii, pe care o conducea, Campineanu neaga si legalitatea insasi a

Regulamentelor Organice, pe baza carora exista Adunarea Obsteasca, in care functiona el

si cu partizanii sai. Mai mult decit atit, trebuie sa amintim, ca Ion Campineanu a facut

parte din comitetul de delegati, care a redactat Regullamentul Organic.

31

Conflictul a pornit de la un incident care avea la baza acceptarea de citre domn a

unei interventii brutale a Rusiei in guvernarea Tarii Romanesti, in care se cerea

recunoasterea unui articol anexa,-asa numitul “articol aditional”- prin care se stabilea

obligativitatea acordului Rusiei la orisice modificare legislativa.

Campineanu, era candidatul gruparii sale la domnie, care trebuia, conform

programului sau, sa devina ereditara. Campineanu, care avea ca secund pe francezul

Felix Colson, fost diplomat francez, a incercat sa ceara sprijin Occidentului, care insa l-a

refuzat, de frica sa nu slabeasca, prin actiunea lui, si mai mult Imperiul Otoman. Intors

in Muntenia, el este arestat si surghiunit la o manastire.

Un alt doilea grup opozitionist era condus de Dimitrie Filipescu. Si el partizan al

independentei, acesta avea si un plan intern de reforma sociala, care prevedea

emaniciparea si impropietarirea clacasilor, desfiintarea tuturor rangurilor si privilegiilor,

care practic insemna ruptura cu Vechiul Regim, si implicit transformarea supusilor in

cetateni.. El dorea abolirea completa a institutiei domnesti si proclamarea republicii..

In vederea realizarii obiectivelor sale, Dumitru Filipescu formeaza o organizatie

secreta, din care faceau parte citiva militari, ca C. Teleghescu, Nicolae Balcescu, cadet in

armata, el insusi dintr-o famile boiereasca din Vilcea, Marin Serghiescu, mic boier,

banateanul Eftimie Murgu si J. A Vaillant, emigrant din Franta, director de internat, etc

Sprijinul primit de Filipescu din partea societatii a fost redus, datorita

radicalismului sau, astfel in 1840, avea sa fie arestat si trimis la ocna.

Dupa 1840, centrul opozitiei atit din Tara Romaneasca, cit si din Moldova se va

stabili in Occident, in special la Paris si vom asista, in timp, la radicalizarea acestei

opozitii.

Nelinistea sociala si politica este accentuata in anii ’40. O noua generatie a elitei

sociale se ridica. Pentru dorinta lor de reformare, Regulamentul organic, datorita

consevatorismului sau, li se parea prea strimt.

Fireste, nu se poate face o distinctie neta intre prima generatie iluminista si cea

care se ridica in anii ’40. Ele aveau in comun acelas respect pentru valorile occidentale,

dublat de aceias nemultumire fata de realitatile interne. Intervin unele schimbari

calitative, pe care vom incerca sa le subliniem in continuare..

Spre deosebire de inaintasii lor, noua generatie era rupata de realitatile fanariote

ale noului regim.

32

In acelasi timp, trebuie sa luam in considerare, ca si peisajul intelectual

occidental s-a schimbat. Vechea generozitate iluminista nu era inlaturata complet, dar

este inlocuita cu un anume romantism revolutionar, insotit de istorism, care incerca sa

gaseasca in istoria fiecarei natiuni, o epoca de aur. Aceasta intoarcere in trecut, ce apare

in Occident, dupa esecul experientelor reevolutionare de tot felul-de la iacobini la

thermidorieni-sau a celor imperiale avea sa influenteze si pe tinerii din Principate. De

aici un interes deosebit pentru istoria nationala, ce trebuia sa ofere atit modele de

fericire sociala, cit si justificarea schimbarilor. Nu intimplator, interesul pentru istorie

creste.

Un Nicolae Balcescu sau Mihail Kogalniceanu, sunt in primul rind istorici si apoi

conducatori politici. Si acestea sunt exemplele cele mai elocvente. Primul si-a ales ca

tema centrala de studiu perioada glorioasa a lui Mihai Viteazul, pe care il transforma in

mit al constiintei nationale.

Este vorba de o conceptie romantic-revolutionara, sintagma ce contine in ea

o contradictie logica-romantismul fiind o forma de gindire conservatoare, deci contrariul

spiritului revolutionar- Vointa de actiune este atit de puternica, incit imbraca forme

mistice. De aici foarte desele trimiteri la Biblie, la Sfinta Scriptura, etc. Si aici avem o

influenta religioasa externa, venita dintr-un Occident, unde un anume socialism crestin a

fost profesat de abatele Gregoire de Lamennais. Acesta, in lucrarea sa Paroles d’une

croyant (Cuvintele unui credincios), publicata in 1834, prezinta o conceptie prin care

grija de umanitate, grija pentru napastuitii soartei poate constitui baza unei noi religii

crestine, care in fond se intorcea a izvoare. Cine citeste corespondenta unui Ion Heliade

Radulescu, unui Alecu Russo, dar mai ales a lui Constantin A. Rosetti poate intelege

influenta puternica aacestei conceptii in lumea romaneasca, din ajunul seismului social

din 1848.

Un rol important in pregatirea actiunilor revolutionare il vor avea diversele

organizatii ce vor lua nastere si se vor imulti in anii premergatori Revolutiei. Aceste

organizatii, de cele mai multe ori au si un caracter cultural, vor contribui la afirmarea

unui climat revolutionar, vor pregati opinia publica pentru rasturnari sociale.

Inca in 1827, marele boier reformator Dinicu Golescu a infiintat la Bucuresti,

Societatea literara a carei obiective tineau de raspindirea instructiei scolare si a culturii

in rindul poporului si in special a populatiei rurale, dar si reforme privind modernizarea

administratiei..

33

Ca o continuare a acesteia s-a nascut in 1835, Societatea filarmonica, a carui

obiectiv principal era constituirea unui teatru national.

La inceputul anilor ’40 atmosfera se radicalizeaza, in sensul ca reformele de

caracter politic incep sa ocupe un loc central. In acest sens apar, dupa model occidental,

in special francez, organizatii secrete, de tip conjuratie. Astefel, in 1845, la Bucuresti ia

nastere societatea Fratia, in a carei conducere intrau Cristan Tell, Ion Ghica, Nicolae

Balcescu.

Aceasta asociatie va edita publicatia Magazin istoric pentru Dacia

Din 1845-1846, centrul de greutate al organizatiilor de caracter politic se muta la

Paris. In capitala Frantei a luat fiinta, in decembrie 1845, Societatea Studentilor

Romani ,in care intra studenti veniti din ambele Principate, precum moldovenii Mihail

Kogalniceanu si Ion Ionescu de la Brad, muntenii Constantin A. Rosetti, fratii Dumitru si

Ion Braianu. In 1846 avea sa adere la aceasta societate si Nicolae Balcescu. Programul

politic al acestei societati cuprindea obiective ca reforma structurilor sociale si

economice din Principate, iar pe plan extern, exista o orientare net antirusa, vazind in

Imperiul de la Rasarit principalul pericol impotriva reformelor. Se incerca obrinerea

sprijinului Imperiului Otoman, considerind ca acesta este interesat in aparitia unei

structuri poltice, care sa fie un obstacol in fata Rusiei. Principalul purtator al acestei linii

filo-otomane era Ion Ghica.

Radicalizarea tinerilor de la Paris se facea sub influenta mediilor intelectuale si

universitare franceze. Ei frecventai activ cursurile de la College de France devenit in

epoca un puternic focar revolutionar. Aici isi tineau cursurile incendiare Jules Michelet,

Edgar Quinet si marele poet revolutionar polonez Adam Mickiewicz.

In acest timp, in Moldova si Tara Romaneasca nemultumirea crestea si se

intindea, practic, la toate clasele sociale.

Boierimea liberala era tot mai nemultumita de politica autocrata a domnitorilor,

in special a lui Mihai Sturdza, in Moldova.. In acelasi timp, clasa de mijloc, adica

mestesugarii, comerciantii, intelectualii, era nemultumita de lipsa drepturilor

cetatanesti, de omniprezenta cenzurii, mai suparatoare la Iasi decit la Bucuresti.

Si taranimea era nelinistita, datorita impozitelor in continua crestere, cit si a

deposedarii de loturile ce le avusesera in flosinta.

34

Nelinistea in lumea rurala, era materializata prin tensiuni sociale ca incendieri de

culturi agricole, fuga de pe domenii, etc.

Toate acestea arata ca in Principate erau toate conditiile declansarii unei situatii

revolutionare.

5. 1848 - primavara moldovalaha

Unul din momentele cruciale ale istoriei Romaniei este anul 1848.

In acest an, in intreg spatiu romanesc-atit in Principate, cit si in Transilvania-se

afirma cu claritate “schimbarea stafetei” in procesul istoric.

Fireste ca si pina in 1848, in special de la jumatatea secolului 18- au avut loc o

multitudine de schimbari care anuntau momentul de cotitura. . Dar momentul rupturii

este 1848.

Inainte de a intra in analiza desfasurailor politice si in special a programelor

politice avansate in acest an, cred, ca se impun citeva observatii.

Acest an de cotitura este in acelas timp un de convergenta in istoria celor trei Tari

Romane. Exista multe similitudini intre evenimente, si mai ales intre programe, ce

oglindesc o directie comuna de gindire si actiune, dorinta de adoptare a aceluias tip de

valori ale societatii moderne europene. Din aceasta cauza a existat tendinta de a trata

unitar evenimentele din 1848, ca Revolutia romana din 1848, si nu Revolutiile

romane.

In special, istoriografia comunista a accentuat aceasta interpretare, in special, in

perioada de dupa 1965, incercind sa demonstreze, cu orisice pret, ideia unitatii nationale.

Personal, consider ca este o exagerare, nejustificata de marturiilr istorice. Fara a

exclude elementele de unitate –care incepusera sa apara inca in perioade anterioare-si

semnificatia comuna a momentului, cred ca avem de-a face cu fenomene difeite.

Este clar, ca doar in Tara Romaneasc evenimentele s-au ridicat la nivelul de

revolutie, avind de-a face cu un regim revolutionar instalat, care incepe sa guverneze pe

baza documentelor programatice. E adevarat ca acest regim a durat mai putin de doua

luni, dar a imbracat toate formele unui fenomen revolutionar: inlocuirea formei de stat,

desfiintarea legislatiei anterioare, etc.

35

In Moldova, evenimentele au fost de o mai mica profunzime. A existat incercarea

de prezentare publica a unui program de reforme partial acceptate de Putere, dupa care

va urma reprimarea miscarii, arestarea majoritatii liderilor, fuga peste granita a altora.

Dupa care va exista o incercare de reluare a programului, printr-o resistematizare si

imbogatire a sa, dar totul ramine la nivel teoretic-declarativ. Deci, condideram ca in

Moldova putem vorbi de o stare revolutionara si de evenimente de caracter

revolutionar, dar nu de o revolutie.

In Transilvania, situatia este mult diferita, cici avem de-a face cu o insurectie

nationala cu putrnice elemente sociale.

In acest sens, este greu de vorbit la nivel general, de o Revolutie romana la 1848.

Vom sublinia insa elementele comune din programe, prezenta, si activitatea unor lideri

in diverse centre..

Subliniez ca aceasta este parerea autorului acestui curs, dar trebuie recunoscut,

ca ideia unei singure Revolutii este persistenta in istoriografia romanesca

postdecembrista.

a. Contextul international

O corecta si profunda intelegere a dinamicii revolutionare in spatiul romanesc nu

poate fi inteleasa fara intelegerea contextului sau international.

In acest an, 1848, intreaga Europa de la Paris la Budapesta si Bucuresti a fost

zguduita de framintari sociale, nationale si politice. Puternica agitatie revolutionara a

intregului continent european sublinia ideia unei schimbari generale, ce ducea la un nou

inceput, ce trebuia sa asigure realizarea celor mai arzatoare idealuri ale poparelor de pe

batrinul continent. Acest sentiment de regenerare a facut ca valul revolutionar de la

1848 sa fie numit Primavara popoarelor.

Trebuie specificat ca sincronismul relativ al marilor ridicari populare, cit si

directia lor comuna. Dar in acelas timp, trebuie subliniat diferentele de nuante, de

profunzime, de agenda intre diversele miscari revolutionare.

Astfel, la Paris, avem de-a face cu incercarea reusita de anulare a restauratiei ce a

urmat marii Revolutii din 1789 si mai ales dupa infringeea militara –si subliniez

precizarea militara-a lui Napoleon. Scopul revolutionarilor francezi era de intoarcere –

sau am putea spune chiar restaurae (de data aceasta in sens invers)- a valoriilor Marii

36

Revolutii franceze din 1789. A fost o revolutie de caracter liberal si antii absolutist, cu

profunda incircatura sociala-e vorba in special de exigentele clasei de mijloc, dar si a

proletariatului, ce se consolidase in Franta.

In Germania si Italia, caracterul liberal este dominat de ideia nationala, cici in

cele doua tari, problema fundamentala era realizarea constructiei statului national. In

Ungaria o evolutie liberal-moderata, cu o dominanta nationala puternica.

Ceea ce este comun, este prezenta burgheziei –clasa mijlocie cum mai este

numita-in conducerea procesului de schimbare. Exceptia o face revolutia maghiara ce

este condusa de o nobilime liberala nationalista.

Marea noutate a evenimentelor din 1848 este emergenta-in proportii diferite, dar

in fapt peste tot, poate cu exceptia Frantei-a nationalismului modern. Burgheziile din

diverse tari considerau ca programul de modernizare nu poate fi realizat in conditii

optime decit in cadrul statului national.

Dinamica istorica facuse ca statul national sa apara cu intirziere in Europa. Cu

exceptia flancului vestic in care acesta se consolidase in Anglia si Franta-in cea din urma,

zdruncinat de “cresterea si descresterea”-folosim formula lui Cantemir pentru Imperiul

Otoman-Imperiului napoleonian-in rest dinamica istorica a dus la intirzieri: lipsa de

unitate a Italiei, insotita de ocupatia straina a unor teritorii-a Germaniei, a romanilor,

problemele complexe ale popoarelor din Imperiul Habsburgic au consolidat directia

nationala, uneori in defavoarea celei liberale.

Cronologic revolutia, incepe in Italia, la Palermo, in ultima zi a anului 1847,

printr-o insurectie antiabsolutista.

Revolutia din Franta, tara ce cunoscuse cu 60 de ani in urma o Revolutie

victorioasa, avea sa izbucneasca in februarie 1848 ca o ridicare impotriva unei monarhii

autoritare, care se baza pe o parte a burgheziei: marea burghezie si in special ooligarhia

financaiara. Avem aici, in Franta un timp istoric mai avansat decit in celelalte revoltii

europene.

Cu o luna mai tirziu o ridicare a burgheziei liberale vieneze va sili Curtea

imperiala sa renunte la o parte din privegiile sale de tip absolutist, concesie materializata

prin decretul imperial din martie care anunta introducerea unui regim constitutional.

Acelasi stadiu antiabsolutist il gasim si in Prusia unde burghezia, sprijinita de nobilimea

liberala impun Regelui o constitutie liberala.

37

In Ungaria, nobilimea liberala ce conduce procesul revolutionar urmareste

despartirea de Habsburgi si instalarea unui regim parlamentar ungar. Urmarinu-si

proprile exigente nationale, revolutionarii unguri nu vor lua in seama dezideratele

nationale ale altor popare din Imperiu, astfel ca miscariile de emanicipare a acestora vor

intra in conflict cu miscarea maghiara. Fapt ce va da posibilitate Habsburgilor de ase

sprijini pe aceste miscari, aliendu-se cu ele, impotriva ungurilor.

Valul revolutionar nu a cuprins Rusia –unde nu exista o forta liberala destul de

puternica si nici la sudul Dunarii, in Balcani. Deci putem spune ca spatiul romanesc a

fost si in 1848 un spatiu de frontiera intre doua lumi in lupata.

Poate ar trebui sa meditam asupra acestei permanente istorice a frontierei in

istoria Romaniei. Cu atit mai mult, cu cit incepind de la 1 ianuarie 2007, frontiera estica

a Europei, ca entitate politica, economica, dar si morala se muta, formal, la Prut.( In

acest sens v-as recomanda lectura cartii istoricului Lucian Boia, Romania. Tara de

frontiera a Europei, Humanitas, Bucuresti, 2002).

Faptul ca Rusia autocrata s-a bucurat de stabilitate interna i-a permis sa

intervina impotriva revolutiilor europene. Reactia “Imperiului de Nord” cum era numit

in epoca –imperiul tarilor a permis stavilirea valului revolutionar .

De altfel, inca din martie, tarul va adresa o scrisoare diplomatica consulilor rusi,

in care se spunea ca Rusia nu va tolera schimbari drastice in Principate si ca era hotarit

sa mentina protectoratul asupra acestora.

Suflul rece dinspre nord-est a inghetat –pentru un timp-Primavara Popoarelor.

b. Episodul revolutionar din Moldova

In atmosfera incendiara a primelor luni ale revolutiei europene s-a accentuat

criza revolutionara in ambele Principate. Reintoarcerea revolutionarilor din Occident, in

special de la Paris-unde unii dintre ei, participasea direct la luptele revolutionare-a

grabit declansarea evenimentelor.

In Moldova, si la Iasi in special, mocnea o puternica nemultumire fata de politica

autoritara si de obedienta accentuata fata de Rusia a domnitorului Mihai Sturdza.

Principalii purtatori ai acestei nemultumiri erau reprezentantii boierimii liberale.

38

La aceasta se adauga nemultumirea burgheziei fata de politica fiscala dura a

domnitorului, ca si fata de rezistenta acestuia la reforme ale administratiei sau la refuzul

de a sprijini comertul si mestesugurile. Reprezentantii acestor paturi sociale

nemultumite vor raspunde la initiativa unui comitet de organizare si au participat la o

intrunire la hotelul Petersburg din Iasi, la 27 martie. Circa 1000 de participanti au sosit

la hotel, printre ei si emigranti polonezi. Adunarea a fost condusa de un opozant

cunoscut al lui Mihail Sturdza, boierul cu vederi liberale, Grigore Cuza (unchiul

viitorului domnitor)..

Printre figurile marcante trebuie amintit Vasile Alecsandri,, Alexandru Ioan

Cuza, Lascar Rosetti, Vasile Ghica. Adunarea a delegat un comitet de 16, prezidat de

Vasile Alecsandri, sa redacteze un program, care sa fie inaintat domnului.

Petitia-program cuprindea 35 de puncte. Acestea oglindesc cerintele tuturor

paturilor sociale din Moldova.

Programul –in special in forma pregatita-poate fi considerat ca moderat. O prima

explicatie este preponderenta in pregatirea Adunarii si in conducerea ei a elementelor

moderate din rindul boierimii liberale. Fireste prudenta era accentuata de regimul

represiv al domnitorului Mihail Sturdza, dar mai ales de pericolul unei interventii

rusesti, care la Iasi era mai resimtita decit oriunde. Faptul ca din capitala Moldovei se

puteau vedea in departare focurile cazacesti de dincolo de Prut, actiona in sensul

moderarii spiritelor.

De altfel articolul 1 al acestei petitii-program de la hotelul Petersburg cerea

“Sfinta pazire a Regulamentui Organic in tot cuprinsul sau si fara nici o

rastalmacire””, deci se preconiza, explicit, pastrarea sistemului existent. Insasi acest

punct in fruntea proclamatiei este dovada ca miscarea ieseana nu a fost o revolutie-nici

macar o miscare revolutionara-ci o miscare reformista indreptata impotriva abuzurilor.

Alt grup de cereri se focalizau pe obtinerea unor reforme care sa incurajeze comertul si

meseriile, din care o importanta speciala avea cea ce cerea “o banca nationale care sa

faciliteze comertul”

Existenta unor elemente democratice, “generoase” ingrijorate de problematica

rurala a facut sa existe cererea privind “imbunatatirea relatiilor dintre tarani mosieri si

stat” Formularea era foarte generala si imprecisa.

39

Exista in petitie trei articole, care se vede ca au fost adaugate, in timpul

desfasurarii adunarii si reflecta radicalizarea atmosferei, in special datorita presiunii

unor elemente burgheze radicale, provenite din mestesugarii si negustorii ieseni. Aceste

trei puncte erau dizolvarea Aduarii obstesti, desfiintarea cenzurii si infiintarea unei garzi

nationale.

Aceste trei articole, in fond contraziceau primul articol privind respectarea

Regulamentului Organic si indica posibilitaea trecerii la o etapa revolutionara.

Nu intamplator, domnitorul anunta ca accepta petitia, dar, nu si ultimele trei

puncte. Suspendarea Adunarii ar fi fost o masura de caracter revolutionar si putea duce

la schimbari in cadrul Puerii. Cererea privind anularea cenzurii –ce deranja in special

intelectualitatea- ar fi dus la renuntarea de citre domnitor la una din pirghiile importante

din sistemul sau de aparare. Dar masura cea mai periculoasa era cea care cerea

infiintarea unei garzi nationale. In fapt aceasta institutie concretiza ideia poprului

inarmat si era un pericol capital pentru detinatorii puterii.

Revolutionarii-se vede sub influenta atmosferei generale in curs de radicalizare-

nu au acceptat raspunsul domnului si ca urmare acesta avea sa inceapa represiunea.

Conducatorii miscarii esuate, carora li se vor alatura si alte personalitati

marcante din emigratie, ca Mihail Kogalniceanu, se vor reuni si vor continua actiunile

impotriva regimului de la Iasi. Dar avem exclusiv o “faza teoretica” a miscarii iesene.

Petitia de la Cernauti, tocmai pentru ca era scrisa in emigratie-deci ferita de represiune, a

accentuat unele din reformele de la Iasi. La aceasta se adauga conceptia liberal-

democrara a lui Mihail Kogalniceanu, ce si-a pus amprenta pe caracterul noului

program. Accentuarea principiului separarii puterilor prin acordarea unei preponderente

legislativului in fata executivului, sublinierea drepturilor cetatanesti sunt o materializare

a accentuarii caracterului liberal al programului din emigratie, redactat la Cernauti.

c. Revolutia din Tara Romaneasca.

Fara doar si poate, episodul cel mai semnificativ al “primaverii’ romane a fost cel

muntean. Ar fi necesar sa incercam o explicatie a radicalizarii evenimentelor muntene.

O prima explicatie este suportul foarte larg al societatii. Burghezia bucuresteana

era mult mai puternica, capabila de organizare. Ea a fost principala forta de soc a

40

revolutiei. Chiar si reprezentantii boierimii aveau pozitii mult mai avansate decit

boierimea moldava.

De asemenea, Tara Romaneasca era mai departata, geografic, de Rusia, in acel

moment pericolul principal pentru orisice proce revolutionar.

Revolutia munteana a avut sprijinul unei parti importante a armatei, inclusiv a

unor comandanti. Acestia vor reusi, in special in Oltenia, unde activa generalul Gheorghe

Magheru sa aduca forte militare la dispozitia revolutionarilor. Se pare ca asociatiile cu

caracter de conjuratie prepasoptiste au fost destul de eficiente si au reusit sa-si creieze o

retea de sprijin in sfere apropiate de Putere.

Exista o mai buna organizare la nivelul conducerii, unde se intilneau

reprezentanti ai mai multor curente revolutionare. Printre acestia se afla gruparea

moderata, care cuprindea pe scriitorul si editorul Ion Heliade Radulescu, ce-si cistigase

o statura de ctitor al culturii romane moderne si Ion Ghica inginer si economist. Amindoi

profund atasati ideilor liberale, dar profesind un liberalism de tip britanic, neviolent si

moderat. Ambii considerau, ca romanii pot sa-si obtina dezideratele cu sprijinul

Imperiului Otoman.

Lor li se adagau grupul radical, format in special din tineri ca citiva lideri tineri ca

fratii Ion si Dumtru Bratianu si Constantin A. Rosetti, Alexandru G. Golescu (Arapila) ,

carora li se adauga Nicolae Balcescu. Daca Bratienii si Rosetii au pozitia cea mai avansata

in problema drepturilor si libertatilor democratice: vot universal, libertatea presei, etc,

Balcescu se va focaliza pe emaniciparea taranimii, inclusiv impropietarire. Prin aceasta el

se apropie conceptual de moldovenii Mihail Kogalniceanu si Vasile Melinescu.

Revolutia munteana a beneficiat de un plan insurectional, la a carei eficienta si-

au adus contributia si ofiterii trecuti de partea revolutiei ca Gheorghe Magheru, Cristian

Tell, Nicu Plesoianu, Ion Voinescu I, Ion Voinescu II, etc.

Prin Bratieni si C.A. Rosetti, liderii de la Bucuresti aveau un contact permanent

cu guvernul provizoriu de la Paris.

Spre deosebire de Iasi, unde coloana vertrebala a evenimentelor a fost boierimea

liberala, la Bucuresti, nucleul de comanda l-au constituit, inca de la inceput din faza

pregatitoare comitetele secrete ale radicalilor. In timpul desfasurarii evenimentelor,

acestia –tinerii radicali- i-au adoptat pe moderatii Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica.

Pe parcurs, divergentele dintre acestia nu vor intirzia sa apara.

41

La 9 iunie o mare aduare populara-cu masiva participare taraneasca-prezidata de

veteranul Heliade Radulescu s-a intrunit la Islaz, in Oltenia. Alegerea Olteniei nu era

intimplatoare, pentru ca aici prezenta fortele militare conduse de maiorul –mai tirziu

generalul- Cristian Tell favorabile miscarii, garantau securitatea insurectiei.

Importanta acestei intruniri este ca a creiat o noua putere alternativa in stat

si a instaurat in Tara Romaneasca, un regim revolutionar. Adunarea a

proclamat un guvern provizoriu, condus de un trio, din care faceau parte Ion Heliade

Radulescu-ce exprima continuitatea miscarilor de reforme liberale, maiorul Tell, ce

reprezenta armata si Stefan Golescu, apropiat al diverselor comitete radicale.

Proclamatia de la Islaz

Proclamatia de la Islaz este poate documentul politic cel mai important al

Revolutiei romane. Prin caracterul sau inaintat, programul este forma cea mai clara de

sincronism cu gindirea politica liberala europeana. El poate fi considerat actil de nastere

a democratiei moderne romanesti.

Programul era bine sistematizat si folosea un limbaj politic clar, expresie a

aderarii la ideile liberalismului european. Dezideratele sunt cuprinse in 21 de articole,

care pot fi impartite in citeva categorii mari de revendicari.

Centrul de greutate cade pe “abc”-ul gindirii liberale ce erau revendicari vitale

pentru noua organizare sociala: cum ar fi desfiintarea privilegiilor, libertatea cuvintului,

libertatea presei, alegerea domnului, de citre o adunare de reprezentanti ai tututuror

starilor, responsabilitaea ministrilor si a tuturor functionarilor publici, desfiintarea

pedepsei cu moartea, desfiintarea titlurilor si rangurilor nobiliare, etc

Proclamatia prevedea dreptul la cetatanie “israelitilor si orisicui de alta religie” cit

si “dezrobirea tiganilor”, prevederi ce decurgeau logic din principiul egalitatii in drepturi.

O a doua categorie de revendicari se refereau la modernizarea fiscalitatii si la

economie. Astfel se introducea principiul modern al impozitului unic (formularea era

“contributie generala”), incurajarea comertului, scaderea taxelor vamale.

Un punct important asigura existenta uei forte de aparare a noului regim

revolutionar: garda nationala.

42

Presiunea lui Nicolae Balcescu a facut sa fie introdisa si o prevedere privind

‘emaniciparea clacasilor’ ceeace era o premiera in gindirea politica romaneasca, chiar

daca revendicarea nu era destul de precisa.

Cele 21 de revendicari se constituiau in baza constitutionala a noii puteri . Prin

aplicarea lor se urmarea in fond, instaurarea statului de drept.

Proclamatia de la Islaz indica ruptura cu trecutul privilegilor si a inegalitatii.

Aceasta ruptura a fost marcata simbolic, in epoca, de arderea textului Regulamentului

Organic, cit si a Arhondologaiei ,condica oficiala, in care erau trecute rangurile si

privilegiile diversilor boieri.

Regimul revolutionar nu a durat decit doua luni, infringerea lui s-a datorat in

primul rind interventiei straine ruso-turce.

Trebuie aratat ca Turcia a avut unele sovaieli in reprimarea revolutiei muntene.

Demnitrii turci erau, in fond, interesati intr-o anume regenerare statala romaneasca,

care sa fie o bariera in fata expansionismului cronic rusesc. Dar presiuniile tarului si

teama de a nu fi scosi de acesta de pe scena romaneasca, i-au facut sa intervina si sa

trimita trupe. In paralel au intrat si trupele ruse, astfel ca spatiul romanesc se intorcea la

sistemul dublei ocupatii militare turco-ruse.

Reprimarea nu a fost singeroasa –cu exceptia ciudatului episod de la Dealul

Spirei-dar autoritatile de ocupatie s-au ingrijit sa-i expulzeze pe capii Revolutiei. Scopul

era sa-i rupa pe acestia de societatea romaneasca.

d. Restauratia

Ocupatia straina turco-rusa a inabusit revolutia, deci putem vorbi de o infringere

militara, deci limitata a acesetia. Ideile vehiculate in timpul revolutiei se vor regasi fie in

activitatea din exil a fostilor lideri revolutionari, fie in interior, unde anumite deziderate

vor fi implinite, in perioada urmatoare, uneori chiar de cei ce luasera parte la infringerea

Revolutiei. Pentru ca aceste idei se impuneau de anumite realitati obiective al economiei

sau societatii din Principate.

In septembrie 1848 trupele rusesti si turcesti vor ocupa Tara Romaneasca , iar

cele rusesti Moldova. Domnul Moldovei, Mihai Sturdza si-a mentinut scaunul, datorita

obedientei aratate fata de Rusia, in timp ce, in Tara Romaneasca, Gheorghe Bibescu isi

pierde postul, pedepsit pentru sovaielile ce le-a avut, inclusiv recunoasterea regimului

43

revolutionar si a Constitutiei proclamate de acesta. Pentru moment, conducerea va fi

luata de de un caimacam (loctitor de domn) in persoana marelui boier, Constantin

Cantacuzino.

Regimul celor doua Principate a fost stabilit prin conventaia ruso-turca de la

Balta-Liman, la 19 aprilie 1849.

Conform acesteia, domnii vor fi considerati inalti functionari ai Imperiului

Otoman,si nu mai erau alesi, ci numiti de Sultan, cu aprobarea Tarului.

Adunarile Obstesti erau inlocuite cu Divane (un fel de consilii restrinse), alcatuite

din mari boieri “de incredere”. Se hotara infiintarea unei comisii care sa revizuiasca

Regulamentul Organic si se prelungea prezenta trupelor de ocupatie-fixate la un corp de

10000 soldati, pentru a “restabili linistea”. Mai mult decit atit, cele doua Puteri-suzerana

si protectoare- isi asumau dreptul la interventie, in cazul unor tulburari

Era clar ca se renunta la prevederile regulamentare in sensul scaderii autonomiei

politice si legislative a Principatelor.

Domnii numiti in 1849 au fost Grigore Al.Ghica si Barbu Stirbei (fratele lui

Gheorghe Bibescu). Reprezentanti ai marii boierimi, ce s-au opus masurilor

revolutionare, cei doi nu erau insa partizani ai revenirii la un regim bazat pe privilegiile

boieresti..

Grigore Gica, desi inalt demnitar in timpul lui Sturdza-care ii era unchi-era un

adversar al autoritarismul acestuia. A simpatizat “de departe” cu liberalismul moderat al

unor mari boieri. De aceia a si permis citorva lideri pasoptisti sa se intoarca in Moldova,

incercind chiar sa-i foloseasca in administratie. Printre ei, Vasile Alecsandri, Mihail

Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza si Ion Ionescu de la Brad.

In Tara Romaneasca, Stirbei era un om de cultura-studiase istoria si stiinte

politice la Paris-adept al unor masuri de modernizare-cu o atentie speciala asupra

invatamintului-dar un partizan al domniei autoritare. Se dorea-si a fost intr-o anumita

masura-un monarh luminat.

Spre deosebire de omologul sau de la Iasi, el nu a acceptat revenirea emigrantilor.

Si pentru ca emigrantii munteni erau mult mai radicali, mai decisi in continuarea luptei.

Barbu Stirbei face reforme importante in domeniul invatamintului, de care de

altfel s-a ocupat direct, in timpul domniei fratelui sau.. El intocmeste un plan de

infiintare a unor scoli primare si secundare. El incurajeaza invatamintul tehnic si

44

specializat, legindu-si numele de infiintarea Scolii de drumuri si poduri, in 1850-care

poate fi considerata ca prima forma de invatamint tehnic superior in Romania,

precursoare a Politehnicii-si infiinteaza in 1856 Scoala Nationala si Chirurgie, forma de

invatamint ce facea tranzitia la invatamintul superior medical, care se va naste in anii

’60, sub Cuza.

Se poate spune ca Stirbei este autorul unei reforme a invatamintului in Tara

Romaneasca.

O masura de importanta speciala, este legea din 1851, privind relatiile de munca

in agricultura, care era un pas important in transformarea domeniului in propietae. Prin

legiuire, se desfiinteaza toate obligatiile personale ale taranului, fata de propietar, relatia

luind aspectul unui contract de inchiriere. Taranul se putea stramuta liber, dar era

deposedat complet de pamintul sau. Era de fapt un pas suplimentar in directia inceputa

de prevederile Regulamentului Organic. Era, de asemenea, un pas important in

modernizarea agriculturii si a relatiilor de propietae, dar el se facea printr-o ingreunare a

situatiei materiale a taranimii.

Barbu Stirbei va lua masuri speciale pentru modernizarea administratiei si

finantelor, prin simplificarea evidentei contabile, etc.

e.Emigratia

Dupa infringerea Revolutiei, centrul conducator al acesteia va activa in diverse

centre europene. Preocupat in continuare de evolutiile politice romanesti, se angajeaza

intr-o activitate continua de pregatire pentru anularea Restauratiei. In acest timp, liderii

revolutionari din Principate, au stabilit contacte cu o serie de revolutionari si oameni

politici europeni. Emigrantii au dus o febrila activitate de propaganda in favoarea

programului lor, facind cunoscuta Romania in concertul european.

Emigratia poate fi considerata o a doua etapa a procesului de sincronizare a

spatiului romanesc cu cel european.

O parte din emigranti s-au stabilit la Constantintinopol, unde figurile centrale

erau Ion Heliade Radulescu si Ion Ghica.

Un alt doilea centru al emigratiei romanesti, functiona la Paris si era format de

Constantin A. Rosetti, Dumitru si Ion Bratianu , Nicolae Balcescu, etc.

45

Centrul de la Paris este deosebit de activ, beneficiend de sprijinul a numeroase

personalitati progresiste franceze si straine, ce se aflau in capitala Frantei.. In iunie 1849,

se constituie Comitetul Democrat Roman. Acesta a intat in contact cu fruntasii

emigratiilor europene si atunci cind in mai 1850 s-a format un organism de coordonare a

tuturor emigratiilor, la Lonra, Comitetul Central Democratic European sub conducerea

italianului Giuseppe Mazzini si a francezului A.A. Ledru-Rollin, s-au afiliat acestuia,

unde au trimis si un reprezentant permanent, in persoana lui Dumitru Bratianu.

Cei mai radicali emigranti, si in primul rind Rosetti si fratii Bratianu vor sprijini

planurile mazziniste de a provoca o noua revolutie in Europa “simfona si sincrona” care

sa inlature regimurile ce s-au instalat dupa infringerea revolutiilor, sa oblige Rusia sa se

retraga. Acest plan se baza pe prognoza politica –ce s-a dovedit nerealista- a reizbucnirii

immediate, in 1851, a crizei Orientale si a implicarii in razboi, impotriva Rusiei, a Frantei

si Angliei.

In paralel, emigrantii au dus o puternica actiune de propaganda pentru a face

cunoscut Occidentului problemele romanesti si dorinta societatii romanesti de

emanicipare.

Un merit special al emigrantilor romani este ca ei au depasit separarea si au

actionat impreuna, prezentind Europei, dorinta de unitate. Se poate spune ca emigratia,

in diversele foruri a pus pentru prima oara raspicat problema unirii Principatelor,

transformind-o intr-o problema europeana.

Pentru realizarea acestei propagande au fost editate o serie de publicatii ca

Junimea Romana (1851) editata de tineri studenti si Republica romana (1851) condusa

de Constantin A. Rosetti.

In acelasi timp intre diversele grupuri de emigranti s-au nascut si o serie de

divergente. Ion Heliade Radulescu, Cristian Tell si Ion Ghica erau impotriva unor

proiecte radicale, de tip republican si impotriva unei noi revolutii. Ei se bazau pe

sprijinul Turciei pentru inlaturarea protectoratului rusesc si reintroducerea unei

autonomii sub suzeranitate otomana.

Grupul cel mai activ era cel radicalilor, cu cele mai intinse legaturi in lumea

europeana si care vor adera la multimea de comitete revolutionare de pe continent.

Pentru acestia obiectivul fundamental era realizarea Unirii si constituirea unui stat de

drept, cu asiguraea drepturilor cetatanesti, a libertatii de exprimare, etc.

46

Grupul lui Balcescu milita pentru Unire si Independenta, dar era mai conservator

in problema drepturilor politice. Prioritatea absoluta a lui Balcescu erau reformele

sociale, si in special, impropietarirea taranilor. Balcescu se va imbolnavi si va muri in

1851, la Palermo, in Italia. Prioritatea sociala va fi preluata de grupul liberal moldovean

din jurul lui Mihail Kogalniceanu.

Emigrantii moderati, in frunte cu Heliade-Radulescu vor reveni in Principate in

vara lui 1854-o data cu armata turca-, in timp ce grupul lui Rosetti va avea permisiunea

sa se intoarca abia in 1857.

Marele merit al emigratiei ramine sensibilizarea opiniei publice la problemele si

dezideratele poprului roman.

Emigrantii, o data intorsi acasa, vor forma osatura principala a clasei pilitice

romane in perioada in care s-au realizat marile obiective ale societatii romanesti:

Unirea, Independenta Nationala, Modernizarea.

In fapt putem spune ca istoria moderna a Romaniei a stat sub semnul aplicarii –

in etape- a programelor revolutionare.

6. Unirea Principatelor

Exista evenimente in istorie, pe care memoria istorica le-a pastrat foarte vii, ca

elemente centrale in viata unui popor. Ele isi gasesc oglindirea repetata –uneori

obsesiva-in literatura, arta, muzica, in diversele forme de marcare a acestei memorii, ca

statui, nomenclatura strazilor, prezenta prioritara in manuale scolare. Aceste evenimente

ajung sa fie mai mult decit un fapt de istorie, ci un reper moral. Si mai presus o lectie de

mindrie nationala.

Cauzele sunt multiple: de obicei, este vorba de victorii –militare, dar si politice-

ale poporului respectiv –. Dar, pot fi si infringeri traumatice.

Ele sunt in general, “povesti frumoase”, care servesc la cultivarea patiotismului.

Un asemenea moment, in istoria universala este atunci, cind cind Franta

revolutionara, era in 1791, amenintata de agresiunea straina, si poporul se mobilzeaza la

cuvintele lui Danton” Patria in primejdie”si …respinge agresiunea! Este un moment

inaltator!Vorbeam de “manipularea” patriotica. Ea se poate servi, si de infringeri grele,

traumatice. In acest sens putem aminti de unguri, care vor cultiva memoria catastofalei

47

infringeri de la Mohaci, din 1546, cind regatul lor se transforma in pasalac. In amintirea

acesteia, nationalistii unguri vor avea si o deviza: “Nu,nu se va repeta”

Romanii au povestile glorioase: Podul Inalt, sau Calugarenii, victorii atit de

prezente in memoria colectiva, chiar daca ele erau, in fapt, episoade victorioase intr-un

sir de infringeri.

Dar memoria istorica a tuturor popoarelor are dreptul sa-si faca proprile selectii.

Existenta mitului, a legendei ingreuneaza rolul istoricului, cici adevarul istoric

este mai putin eroic, mai putin placut de povestit si de receptat. Iar mitul, foarte

puternic, poate influenta pe cercetator si distorsiona adevarul istoric.

Unirea Principatelor este un astfel de episod extrem de prezent in memoria

colectiva. Interesant, ca nu este vorba de un episod eroic, cu victorii militare si martiri ,

ci o poveste politica, o victorie a bunului simt si a diplomatiei. Poate specialistii in

psihologie istorica vor gasi raspunsul la intrebarea: “de ce, tocmai un episod politic?”

De la primele clase primare-dar unii si din gradinita- elevul roman invata de

Cuza, de cum l-a sarutat pe ambii obraji pe mos Ion Roata, de actele de justitie, de

multimea de pe dealul Mitropoliei.

Am inceput cu aceasta paranteza, pentru ca am vrut sa atrag atentia asupra

diferentei-citeodata ruptura-dintre mit si realitate.

a. Ideia Unirii

Modernizarea societatii romanesti, dezvoltarea si extinderea –desi este o

extindere limitata-instructiei au facut ca sa se consolideze in mentalul colectiv romanesc,

in cultura sa politica, ideia necesitatii unirii romanilor intr-un singur stat. Problema, care

se pune este cea a Moldovei si a Tarii Romanesti. Desi exista si constiinta comunitatii cu

romanii din Transilvania, problema alaturarii si Transilvaniei la efortul de unificare era

mult mai dificila, din “n” motive.

Dar romanii din Moldova si Trara Romaneasca aveau un destin istoric foarte

apropiat. Domniile fanariote, cu desele mutari de domni intre Bucuresti si Iasi, si mai

48

ales cu masuri administrative, fiscale, legislative si culturale, luate in ambele entitati

politice, au fost un pas important in aceasta apropiere.

Al doilea moment important a fost proclamarea Regulamentului Organic, care in

fond au unificat, aproape in totalitate, prevederile legislative si administrative.

La 1848, dar si inainte, au existat, in cadrul puternicii emulatii politice si referirea

la Unire. Dar izolat! In proclamatiile propriu-zise, din timpul infruntarii, nu se face

referire la Unire.

In primul rind revolutionarii de la Bucuresti si Iasi, care fusesera impreuna in

cercurile secrete pariziene, au considerat prioritar transformarea politica acelor doua

Principate.

Pe de alta parte, a existat si o anume prudenta, de teama justificata de a alarma

puterile reactionare din jur, dar in special Rusia.

Dupa Revolutie, in emigratie, idealul Unirii reapare si este pus din nou. In special

radicalii, C.A. Rosetti, fratii Bratianu, pina la un punct si Balcescu, sedusi de ideia

mazziniana a reizbucnirii unei revolutii –de data asta sincrona si dirijata dintr-un singur

centru- ce va rezolva si problemele nationale ale popoarelor, inclusiv realizarea statelor

nationale.

In acest sens credem ca elementul hotaritor in emergenta ideii unirii si implicit a

formarii unei grupari-din ce in ce mai mari-a unionistilor este existenta unui model

european al unificarii nationale. Sa nu uitam ca doua mari popoare din Europa,

italienii si germanii faceau eforturi majore de a realiza unitatea diverselor entitati statale,

in care traiau. Si, ca la aceste popoare unificarea a fost elementul central al revolutiei lor

pasoptiste.

Pentru Europa Occidentala, Primavara Popoarelor era in primul rind

lupta pentru unitate si independenta nationala si abia in al doilea rind

pentru reforme sociale. Aceasta, pentru ca aceste popoare depasisera faza rupturii cu

“Vechiul Regim” si realizasera importante reforme sociale si de modernizare.

In acelas timp, in emigratie, departe de tara, deci nu in timpul infruntarii,

discutiile aveau mai mult caracter teoretic, decit de practica politica, deci puteau fi mai

indraznete.

49

b.Contextul international

In procesul care a dus la Unire, contextul international a fost deosebit de

important. Aceasta, pentru ca dinamica politicii europene, dupa prabusirea Imperiului

francez, a restauratiei hotarita de tratatul Sfintei Aliante de la Viena, ca si sistemul de

paci turco-ruse, ce au insotit cronica si indelungata criza orientala au creiat o notiune:

concertul european , care insemna o suma de mecanisme, care incearca sa pastreze,

mai mult sau mai putin un anume echilibru al continentului.

Criza orientala, in fapt infruntarile militare ruso-turce au afectat istoria politica a

Principatelor.

Dupa infringerea Revolutiei, conventaia de la Balta Liman (mai 1849) fixa cadrul

de evolutie politica a Principatelor Romane si hotara existenta unei ocupatii militare a

celor doua puteri.

Evenimentul care largeste numarul actorilor care devin interesati de desfasurarile

romanesti este razboiul Crimeii. In fapt, acest razboi a inceput in urma ocuparii

Principatelor in 1853. Acest fapt va determina intrarea in razboi a Angliei si Frantei,

alarmate de ofensiva agresiunii Rusiei in sud-est . Pericolul european si interesele celor

doua state in Balcani si la gurile Dunarii erau amenintate. Dupa infringerea Rusiei, a

urmat Conferinta de la Paris, din 1856.

Intre timp pe scena politica, se adauga inca o putere interesata in soarta

Principatelor-Austria.

Pe de-o parte, Austria era ingrijorata de consolidarea Rusiei, iar pe de alta, avea

interese speciale economice in Principate. Este vorba de doua economii complementare:

piata romaneasca era un loc ideal de desfacere pentru produsele industriale austriece, iar

cerealele si in special vitele erau un articol de import cautat de Austria.

La conferinta de la Paris, puterile occidentale incearca sa slabeasca Rusia si sa

impiedice o prabusire definitiva a Imperiului Otoman, care de mult era “omul bolnav al

Europei”.

Tratatul de la Paris (30 martie 1856) ce a reunit deciziile Confeintei, inlatura

protectoratul Rusiei in Principate, si il inlocuia cu garantia Puterilor Eurpene si pastra

suzeranitatea Imperiului Otoman. Pentru autonomia interna a Principatelor era o

50

situatie net favorabila, celei anterioare. Cici era mult mai dificil de luat o decizie, care sa

fie impusa, cici cele 7 puteri aveau de obicei, interese contradictorii.

O decizie importanta a Conferintei, ce va avea consecinte importante este

recomandarea de revizuire a prevederilor regulamentare “potrivit cu dorintele

romanilor”. Pentru a se cunoaste aaceste dorinte se convoca in fiecare Principat un

Divan ad-hoc, format din reprezentanti ai tuturor claselor societatii. Dorintele lor urmau

sa fie prezentate puterilor, care trebuia sa le studieze si sa decida printr-o Conventie.

E necesar de subliniat, ca aceasta decizie internationala a avut un efect major

asupra desfasurarilor interne, si in special a opiniei publice. Eliberarea de permanentul

pericol al interventiei rusesti si mai ales o anume pozitie binevoitoare –in limitr bine

determinate- a puterilor avea sa declanseze in opinia publica un puternic curent

unionist. In fond putem spune ca ideile pasoptiste ce au stat intr-o anume amortire vor

renaste cu putere, dar de data asta cu o schimbare strategica: trecerea problemei

nationale –a Unirii- in fruntea preocuparilor. Din discursul politic al epocii apare clar ca

Unirea este vazuta ca ideal suprem, dar si ca un cadru optim pentru realiarea

dezideratelor din programele revolutionare.

Decizia de a se cere consultarea populara in Principate a stimulat o emulatie

politica si paralel cu ea, un efort de organizare partizanilor Unirii.

Astfel, se vor constitui Comitete Centrale unioniste la Bucuresti si Iasi, care mai

mult decit oricind in trecut vor avea contacte strinse si vor trce la constituirea unei retele

de sprijin, la nivelul judetelor si tinuturilor.

In acest timp, domnii numiti in 1849, isi incheiasra mandatul si turcii numesc doi

loctitori de domni: in Moldova, Teodor Bals-poate cel mai puternic latifundiar al

Moldovei, cu vederi ultraconservatoare- care insa moare imediat dupa numire si este

inlocuit cu N. Conachi-Vogoride, cu vederi antiunioniste clare; in Tara Romaneasca era

numit caimacam, fostul domn regulamentar Alexandru Ghica, boier cu vederi

conservatoare, dar fara a fi un adversar al Unirii.

Puterea, si in special cea din Moldova, va incerca falsificarea alegerilor pentru

Divan.

Vor incepe proteste, cereri de anulare a alegerilor-un ecou special avea sa aiba

demisia din functie a prefectului de Galati, Alexandru Ioan Cuza, in semn de protest fata

de falsificarea alegerilor. Tensiunea din Moldova are implicatii internationale, cici

51

consulii marilor puteri de la Constantinopol aveau sa protesteze, dar Turcia, sprijinita –

in mod traditional-de Anglia se va opune oricaror masuri de anulare a alegerilor.

Problema electorala moldava a inflamat spiritele in Europa si se parea ca se va

redeschide “criza orientala”

Pentru a se preintamplina aceasta perspectiva, Napoleon al III-lea are initiativa

unei intilniri cu Victoria, regina Angliei-caz rarisim de implicare a monarhiei britanice in

probleme de politica externa-. Intilnirea are loc la un castel de pe o insula a Canalului

Minecii si va ramine in istorie, drept intilnirea de la Osborne (numele castelului).

Compromisul incheiat de cele doua capete incoronate prevedea anularea si refacerea

alegerilor din Moldova, iar partea engleza obtinea, in favoarea aliatilor sai turci,

renuntarea la unire deplina, fiind prevazuta doar o unire partiala, de caracter

institutional.

In urma alegerilor refacute, Divanul ad-hoc iesean, ca si cel bucurestean primea

o majoritate clara prounionista. In fapt, gasim perintre deputatii celor doua Divane,

aproape toate figurile reprezentative ale revolutiei din 1848. Elementul de noutate era

alegerea, pentru prima data, intr-un for reprezentativ a unor delegati-tarani.

Importanta Divanelor ad-hoc este ca ele au constituit o afirmare clara a vointei

de unire, si in acelas timp optiunea pentru o organizare politica democratica de tip

european. Se poate spune ca rezolutiile celor doua instante erau in spiritul proclamatiilor

revolutiei de la 1848.

Cele doua rezolutii sunt foarte asemanatoare, deosebirile sunt de mai mult de

formulare si sistematizare-cea munteana avea patru articole, fata de cinci a celei iesene.

Articolul 1 al ambelor este de fapt reeditarea articolului 1 al proclamatiei de la

Islaz: autonomie, conform vechilor capitulatii cu Inalta Poarta.

Articolul 2 si 3, in formularea munteana-cere expres Unirea sub un print

strain, formula ce intra in limbajul politic romanesc. Trebuie spus ca ideia aducerii unui

print strain aparuse –ocazional-si pina atunci, fie in unele memororii, din perioada

regulamentara, dar si –cu destula timiditate- in perioada postrevolutionara, in discursul

politic al diversilor emigranti.

Motivele optiunii erau simple:in conceptia liberala, domnul nu este un

conducator autocrat, ci un albitru al situatiei politica. S-a considerat, ca acest rol va

52

putea sa fie mult mai bine indeplinit de un print, fara inrudiri sau relatii clientelare in

societea romaneasca, deci fara a fi legat de diverse interese interne partizane.

Un al doilea argument este cel al faptului ca un print strain poate apara mai bine-

dat fiind relatiilor sale internationale-autonomia si integritatea tertoriala a unui stat mic

si inconjurat de vecini puternici si neprietenosi. Mai mult decit atit, se sublinia si prin

aceasta formula proeuropeana a societatii romanesti, dorinta de a se adopta anume

valori moral-politice, cit si a unui anume tip de organizare politica interna. In acest sens

trebuie sa subliniem, ca cele doua rezolutii ale Divanelor ad-hoc stipulau in mod

expres: Print strain, cu mostenirea tronului, dintr-o dinastie domnitoare a

Europei.

In privinta organizarii interne se opta pentru guvern (se intelege regim poltic)

constitutional reprezentativ. Se sublinia, ca reprezentanta parlamentara sa fie

aleasa pe baza electorala larga, incit sa reprezinte interesele natiei romane.

Cele doua rezolutii vor fi discutate de Puteri, intr-o noua conferinta desfasurata la

Paris, care, pe baza lor avea sa adopte Conventia de la Paris (1/13 august 1856).

Prin faptul ca imbratiseaza toate aspecele vietii sociale aceasta poate fi

considerata un act de caracter constitutional.

Nu o vom numi constitutie, pentru ca ea nu era emenatia directa a

unei reprezentante nationale, ci era o charata acordata de marile Puteri. E

adevarat ca ea era conceputa, in functie de cerintele fortelor interne

romanesti, dar aceste dorinte erau preluate indirect si erau filtrate, prin

interesele Puterilor.

Conventia prevedea principii general-democratice ca egalitatea in fata legilor,

desfiintarea privilegiilor, libertatea de exprimare-principii ce le gasim in 1848, la Islaz

sau in petitiile moldovene. Se stipula ca Regulamentul Organic inceta sa existe, ce

era un alt deziderat pasoptist.

Problema rurala era trecuta pe planul doi, desi se recunostea urgenta rezolvarii

ei, cerindu-se revizuirea relatiilor intre propietarii de pamint si tarani.

Faptul ca Divanele nu au introdus problema agrara in discutie, in ciuda unor

cereri insistente, se explica prin faptul ca aceasta problema nu intrunea un consens si

putea naste conflicte, care puteau fi exploatate din afara, de marile Pueri, fapt ce putea

compromite realizarea Unirii.

53

In discutarea acestei probleme, mai trebuie facuta o precizare; liberalii-radicali,

personificati de Rosetti si Bratieni, si care erau forta cea mai influenta si cea mai activa,

in special la Bucuresti, desi erau, teoretic pentru discutarea si rezovarea

problemei agrare, prin impropietarirea taranilor, nu vedeau in aceasta o prioritate.

In privinta Unirii , Conventia a incercat sa “estompeze” formularile. S-a vorbit de

o unire institutionala, cu pastrarea a doua guvernari (domn, parlament, guvern) sub

numele de Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti .

Se prevedea organizarea, la Focsani-orasul, capitala de judet, aflat pe granita, a

unei Comisii Centrale , care trebuia sa pregateasca legile si o Curte de Casatie comuna.

Conventia a stabilit si stipulatii electorale, care era o lege cenzitara, ce trebuia sa

sigure avantajul marilor propietari agricoli.

c.Solutia dublei alegeri

Perioada urmatoare a fost dominata de framintarile politice interne in vederea

alegerii Adunarilor Elective si implicit a viitorilor domni, la Bucuresti si Iasi. Existau un

numar relativ mare de candidaturi, iar rivalitatea era atit ideologica, dar si personala.

Existenta unui mare numar de candidati a ingreunat alegerea unui domn. Astfel in

Moldova candidau din partea conservatorilor, atit Mihai Sturdza, cit si varul acestuia,

Grigore. Partida prounionista nu reusise sa ajunga la un consens, printre canddati

detasindu-se Vasile Alecsandri si Costache Negri. In aceasta situatie indecisa este apare

candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care obtine unanimitatea in Adunare si astfel Cuza

este ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859.

La Bucuresti, Adunarea Electiva era la fel de indecisa. Tabara conservatoarele isi

impartea preferintele intre intre fostii domnitori, Gheorghe Bibescu si fratele sau, Barbu

Stirbei, in timp ce unionistii se orientau spre Nicolae Golescu, apropiat gruparii radicale.

In acea efervescenta politica, are loc o adunare a a membrilor partidei unioniste,

in noaptea de 23 spre 24 ianuarie, in sala Concordia, in care Dimitrie Ghica, un moderat

propune alegerea ca domn, al celui ales la Iasi. Propunerea este admisa si prezentata in

Adunarea electiva a doua zi. Adunarea o aproba, in conditiile, in care radicalii

mobilizasera masele bucurestene care exercitau o presiune a strazii.

Astfel, la 24 ianuarie, domnul Moldovei era ales si domn al Tarii Romanesti.

54

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza.

Descendent dintr-o veche familie boiereasca, Alexandru Ioan Cuza s-a nascut, in

1820, la Galati (desi sunt istorici care considera ca s-a nascut la Husi sau Barlad). Dupa

mama se tragea dintr-o familie de origine greco-italiana, ce venea in Moldova din

Constantinopol: Cozadini.

Cuza invata mai intii la Iasi, la pensionul francezului Victor Cuenin-unul din cele

mai bune scoli din Iasi-, apoi pleaca la Paris, unde isi ia un bacalaureat in litere. Nu se

arata deosebit de studios, dupa ce face o serie de incercari la medicina-unde se pare ca

nu putea suporta disectiile-la drept si economie, se va intoarce, in Moldova, fara a-si

finaliza studiile. Se va inscrie in armata, cadet, dar si de aici va pleca, pentru a incepe o

cariera administrativa.

Cuza participa –fara a avea un rol important-la evrenimentele din martie 1848,

dupa infringerea caruia se va refugia in strainatate: Cernauti, Viena, Paris,

Constantinopol.S-a intors in 1854 si isi reia cariera administrativa, reusind sa ajunga la

demnitati importante, inclusiv prefect de Covurlui.

Demisia sa ca protest la abuzurile lui Vogoride il lanseaza in spatiul public,

devenind un simbol al corectitudinii politice.

Intre timp reintra in armata si avanseaza la gradul de colonel, fiind numit

“loctitor de hatman”, in fond, comandant al armatei , in octombrie 1858.

Avea o fire deschisa, atragea simpatia si desi apropiat cercurilor unioniste nu era,

ceeace se numeste un militant. Avea o anumita echidistanta fata de diversele grupari

politice, fiind in fapt un om de conceptii liberal-moderate.

Era un iubitor al jocului de carti, ii placea vinul bun si mai ales era ensibil la

gratiile sexului frumos.

Toate acestea il faceau si mai simpatizat intr-o societate, care era departe de a fi

austera.

Toate acestea sunt poate explicatia de ce candidatura sa, mai intii la Iasi si apoi la

Bucuresti a stirnit atit de repede, aprobarea prin consens.

Acesta este omul, pe care dinamica politica l-a sortit unui destin istoric.

55

7. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Solutia dublei alegeri, la Iasi si Bucuresti a aceluias domnitor a fost o forma

originala, creiativa a clasei politice romanesti de a-si impune un obiectiv, greu de

acceptat de “concertul european.”

Se inaugura, in politica romaneasca, o indrazneata formula politica, care va mai fi

aplicata, ce a faptului implinit.

O data depasita, dubla alegere a lui Cuza, a fost deosebit de dificil, recunoasterea

acestui pas politic de citre Puteri, pe de-o parte si de materializa Unirea in realtatea

politica moldo-valaha.

Era clar pentru oamenii politici ai timpului, ca este vorba de un inceput, si ca

trebuie intemeiate structuri noi, care sa sprijine noua entitate politica.

Fireste Unirea era un ideal mai vechi, dar a trece de la nivel de ideal la cel de a

constructie politica, a fost deosebit de dificil, pentru un domn, fara experienta politica

relevanta, dar si pentru majoritatea celor care l-au secondat, care fie erau teoreticeni, fie

revolutionari, dar au fost straini de actul guvernarii.

Putem descifra citeva planuri de actiune in aceasta domnie, de 7 ani(1859-1866):

incercarea de transformare a unirii personale intr-o unire propriu-zisa si de aici

necesitatea de a actiona pe de-o parte in interior, pentru crearea strucrurilor unificate

(armata, parlament, guvern, reprezentante diplomatice, etc) , iar pe plan extern efortul

de a face Puterile sa recunoasca acest fapt implinit, fara aprobarea acestora.

Un alt plan, consecutiv celor aratate pina acum, este reforma societatii romanesti

in conformitate cu idealurile unei clase politice, care dorea adoptarea unui model

cultural european.

Trebuie sa recunoastem ca era un test deosebit de greu pentru aceasta noua clasa

politica, cit si pentru domnitor.

Cronologic, primele dificultati apar pe plan international. Dubla alegere era

vazuta de unele Puteri si in special de turci, ca o incilcare a tratatelor internationale, o

violare a recentului tratat de la Paris.

56

Pentru inceput poate ar trebui sa “inventariem” in mare pozitia celor 7 Puteri

europene fata de dubla alegere a lui Cuza.

Asa cum era de asteptat, Turcia era cea care a opus cea mai puternica rezistenta

fata de decizia romanilor. Ea vedea –si din punctul ei de vedere nu gresea-acest act ca

inceputul unui proces de desprindere fata de sistemul de relatii cu Turcia, Aparitia unui

stat, relativ puternic, nu putea fi privita ca un fapt pozitiv de turci. Acestia vor trece la

pasi de descurajare militara, prin concentraea de trupe spre Dunare.

O pozitie potrivnica actului de la 24 ianuarie vor avea Austria si Anglia. Austria

pentru ca, inca din timpul razboiului Crimeii isi proiectase o politica expansionista in

directia Principatelor, iar planul unei anexiuni, desi nu se punea clar, nu era inlaturat.

Formarea unei entitati statale romanesti, cu capitala la Bucuresti ar fi insemnat o

atractie puternica pentru romanii din monarhia habsburgica, care avea intre hotarele

sale Transilvania si Bucovina-si Viena vedea in aceasta un pericol la integritatea

monarhiei.

Anglia, urmind consecvent politica sa sprijinire a Imperiului Otoman va duce o

politica de ostilitate fata de actul romanesc. Totusi Anglia, ce avea interese in dezvoltarea

comertului cu Principatele, la care se adauga si presiunea unei opinii publice favorabile

cauzei romanesti avea sa renunte treptat la politica de ostilitate.

Rusia a avut o politica contradictorie. Pe de-o parte era gata sa sprijine orisice

act, ce ar slabi pozitia Turciei, inclusiv Unirea, pe de alta parte Rusia nu a renuntat

niciodata la proprile planuri de anexare a Principatelor Romane, ce ii deschideau drumul

spre Constantinopol . In acest sens nu putea privi cu simpatie consolidarea statului

moldo-valah.

Franta, lui Napoleon al III-lea avea ca axa a politicii sale, politica nationalitatiilor

si avea sa fie principalul sprijin diplomatic al tanirului stat.

Prusia si Sardinia au sprijinit Unirea, pentru ca si ele erau interesate in realizarea

unificarii germanilor si respectiv italienilor, in state nationale.

Diplomatii romani vor trebui sa gaseasca drumul potrivit pentru a se strecura

printre aceste interese contractorii.

O prima conferinta a Puterilor in aprilie 1859 avea sa discute situatia

principatelor;ministrul de externe al Frantei, Walewski va presa Austria si Turcia sa

57

recunoasca alegerea lui Cuza, iar Sultanul a timis a trimis la 3 si 8 octombrie doua

firmane de investitura pentru Cuza in calitatate sa de domn a celor doua principate,

Reformele

Inca din primele zile ale domniei, Cuza ia masuri de unificare administrativa: se

unifica serviciul postal, cancelariile diverselor ministere incep sa se mute la Bucuresti.

O masura importanta a fost cea a unificarii armatei. Unificarea ostirii a avut loc,

in martie 1860, in tabara Floresti, de linga Ploiesti si se creiaza un prim comandament

comun al acestei armate, sub conducerea generalului moldoveann, Milicescu. In

decembrie 1860, se realizeaza serviciul medical unificat al armatei, sub conducerea

doctorului Catol Davila. Prioritatea care se da armatei este oglindita de faptul ca primul

minister unificat a fost cel de razboi, pus, in august 1860, sub conducerea generalului

Ioan Em. Florescu

Practica politica a dovedit greutatea guvernarii cu dubla administratie. Aceasta il

va convinge pe Cuza, de necesitatea unificarii administratiei. Astfel, intr-un moment, in

care s-a asigurat ca turcii nu vor reactiona negativ, la 11 decemmbrie 1861, Cuza, anunta

intr-o proclamatie dizolvarea celor doua adunari si convocarea unei adunari unite la

Bucuresti, la 24 mai 1862.. Iar cu doua zile inainte, la 22 ianuarie 1862, Cuza numeste ca

primul premier al Principatelor Unite, pe Barbu Catargiu, seful gruparii conservatoare

din Tara Romaneasca.. Numirea lui Catargiu era rezultatul situatiei din Camera reunita,

in care conservatorii erau majoritari. Domnul dorea sa sublinieze ca respecta regulile

jocului democratic parlamentar

Ca semn al unificarii complete au fost desfiintata Comisia centrala de la Focsani.

Perioada urmatoare este caracterizata prin concentrarea in Bucuresti a tuturor

departamentelor ministeriale, raminind la Iasi, pentru rezolvarea problemelor curente,

mici structuri numite directorate. De asemenea, Monitorul Oficial al Moldovei era

desfiintat, fiind inlocuit cu o simpla Foaie de publicatii oficiale. Ramine o singura

publicatie a statului cu numele de Monitorul Oficial al Principatelor Unit

De asemenea, din ianuarie 1862, Bucurestii capata calitaea oficiala de capitala a

Principatelor Unite.

58

Pas obligatoriu, in procesul de unificare, comasarea si centralizarea structurilor

administratiei au creiat conditiile functionarii normale a diverselor , cit si a exercitarii

functiilor specifice ale statului.

aLegea rurala

O problema deosebit de grava a fost cea rurala. Exista o stare de nemultumire

cronica la sate, care periodic exploda prin diverse miscari taranest caracterizate in

diferite forme de revolte, ca cea a granicerilor, concentrati la Floresti sau a dorobantilor

de la Braila, din vara lui 1859, sau cea condusa de Mircea Malaieru, care in fruntea

citorva mii de tarni din Ilfov a incercat sa intre in Bucuresti, in ianuarie 1862 .

Pe acest fond se intirea in opinia publica ideia necesitatii unei reforme agrare. In

fond, aceasta masura era acceptata de intreaga societae si de toate gruparile politice.

Diferentele apareau asupra felului reformei si a momentului cind sa fie infaptuita.

Prima incercare de legiferae in problema rurala a fost facuta de guvernul

conservator al lui Barbu Catargiu, in mai 1862. Proiectul prezentat urmarea

transformarea completa a domeniului in propietate de tip capitalist. Se incerca

desavarsirea procesului inceput prin prevederile regulamentare si continuat prin legea

din 1851 a lui Barbu Stirbei. Prin acest proiect se urmarea formarea unui “lot comunal”

din care sa se dea spre folosinta, cite trei pogoane fiecarei familii. De asemenea se

preconiza inchirierea unor loturi taranilor din propietatile statului, sau a unor institutii,

fundatii, etc. In fapt boierul era eliberat de orisice oblgatii, iar domeniul sau se

transforma intr-o propietate de tip ferma. Rezultatul este lipsirea taranului de “obiectul

muncii”, libertatea ce si-o cistiga devenea iluzorie, in conditiile imposibilitatii de a-si

cistiga existenta.

Liberalii, din care se distinge Mihail Kogalniceanu vor protesta , fiind sprijiniti si

de demonstratii populare. Ei cereau impropietarirea taranului din expropierea, cu

despagubire, a unei parti din mosie. Lupta politica in jurul reformei agrare s-a intins in

perioada 1862-1864, timp, in care majoritatea conservatoare s-a opus legii rurale.

In conditiile loviturii de stat din mai 1864-despre care vom vorbi in amanuntim,

intr-un curs urmator-prin care puterea a fost concentarata, in miinile lui Cuza si a

guvernului sau, condus in epoca de Kogalniceanu s-a putut legifera reforma agrara. La 14

august 1864, Cuza sanctioneaza si promulga legea rurala. Prin aceasta se prevedea, ca :

59

“Satenii clacasi sunt si ramin deplini propietari pe locurile supuse posesiunii’

Era prima oara in istoria Romaniei, cind se aplica sistemul impropietaririi.

Intinderea loturilor cu care erau impropietariti taranii, diferea in functie de

numarul de vite, deci de posibilitatea de a-l munci.

Legea limita intinderea totala a noilor propietati taranesti la doua treimi din

intinderea mosiei.

O prevedere foarte importanta era cea, privind desfiintarea diverselor obligatii,

de tip feudal. Astfel se specifica in textul legii:

“Se desfiinteaza odata pentru todeauna si in toata intinderea Romaniei claca

(boierescul) dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne, si alte asemenea

sarcini, datorate stapinilor de mosii, fie in natura, fie in bani”

Aceasta suprimare a unor obligatii extraeconomice, nascute din cutuma relatiilor

feudale era un pas important in statornicirea unor relatii moderne de tip capitalist in

agricultura.

Conform principiului enuntat in lege, propietarii erau despagubiti de tarani, atit

pentru pamint, cit si pentru claca, dijma si alte obligatii.

Trebuie specificat ca aplicarea legii a fost dificila. Aceasta pentru ca nu se

elaborase o data cu legea un regulament precis, ceeace a dat loc la interpretari subiective,

intirzieri, care de obicei, defavorizau taranimea.

In aplicarea legii, guvernul nu a beneficiat de un corp de “tehnicieni”: agronomi,

topografi,etc.

Multiplele greutati au facut ca legea sa nu fie aplicata in anumite regiuni, sau sa

fie aplicate neunitar de la o regiune la alta.

Cu toate aceste imperfectiuni legea agrara din 1864 a fost un moment deosebit de

important in progresul societatii romanesti, pe drumul modernizarii.

Ea a dus la imbunatatirea –chiar limitata- a situatiei taranimii, producind un val

de entuziam in satele romanesti.

Reforma a reusit sa micsoreze tensiunea sociala si sa amine exploziile, tip-

rascoala, pina la inceputul secolului 20.

60

b.Legea secularizarii averilor manastiresti

Una din reformele importante ale domniei lui Cuza a fost secularizarea averilor

manastiresti.

Trebuie facuta mentiunea ca ideia expropierii propietatilor manastiresti a pornit

de la existenta unor foarte intinse domenii ale manastirilor inchinate .

In istoria Tarii Romanesti si a Moldovei a functionat un model al inchinarii

diverselor ctitorii citre locurile sfinte. Era o forma de a conferi un prestigiu sporit celui

care facea acest act, oferindu-i o protectie sporita din punct de vedere spiritual. Diversele

manastiri sau locuri sfinte erau inchinate, impreuna cu mosiile pe care le aveau in

propieate. Aceste inchinari se faceau Patriarhilor de la Ierusalim sau Constantinopol, sau

unor lacasuri de pe muntele Athos.

Cu timpul, manastirile inchiate nu vor mai avea obligatii citre stat, ci exclusiv

citre respectivele Patriarhii sau lacasuri sfinte. In acest sens, datorita prestigiului lor, cit

si sprijinul care il obtin, din partea Turciei, ca beneficiara a cresterii averilor acestora, ce

se aflau pe teritoriul sau, sau al Rusiei, ce se erija ca protectoare, vor inceta sa se achite

de obligatii.. in timp s-au acumulat datorii uriase, care grevau aspra bugetului

Principatelor, constituind un spatiu ce iesea de sub controlul statului, precedent

periculos, pentru autoritatea acestuia.

De aici s-a nascut ideia trecerii in propietatea statului a tuturor acestor propietati.

Fiind vorba de propietati ale unor lacasuri de cult straine s-a nascut interpetarea

ca ar fi o masura de caracter xenofob. Pentru a se feri de aceasta interpretare, se va largi

sfera de actiune a legii, la toate propietatile manastiresti

Trebuie spus, ca spre deosebire de reforma agrara, care a stirnit o vie opozitie in

special in rindul boierimii conservatoare, legea secularizarii bunurilor manastiresti s-a

bazat pe un larg consens. Impotrivirea venea din afara, in special din partea Turciei si

Rusiei.

Intr-un context, considerat favorabil, Cuza si guvernul sau, condus de Nicolae

Kretulescu au trecut la fapte si au prezentat Adunarii, proiectul de lege al secularizarii, la

13 decembrie 1863.

In primul articol se prevedea “Toate averile manastiresti din Romania sunt si

ramin averi ale Statului”. Veniturile lor erau trecute in bugetul statului. Statul roman

platea, ca despagubire, suma de 51 milioane lei. Pe linga aceasta, guvernul roman afecta

61

suma de 10 milioane lei, pentru infiintarea la Constantinopol a unei scoli laice si a unui

spital.

Trebuie spus ca actul isi avea importanta sa economica, cici suprafata totala

depasea un sfert din teritoriul tarii.

Intrarea in vigoare a legii va crea o atmosfera favorabila lui Cuza in tara, fapt de

care domnitorul se va folosi in lovitura de stat.

O lege importanta in modernizarea si organizarea statului este legea

comunala, votata in martie 1864. Legea era inspurata de legea similara franceza, si era

bazata pe principiul descentralizarii, principiu ce era prezent si in programele

revolutionare de la 1848.

Prin aceasta lege se dadeau competente sporite comunei, ca unitate de baza a

administratiei. Prin prevederile acestei legi se naste primaria, organism deosebit de

important in procesul modernizarii. Primariile erau cele care gestionau lucrari edilitare,

precum iluminat, pavare, canalizare, organizau comertul local, se ingrijeau de

sistematizare, prin proiectarea unor noi cai de acces, a unor piete publice, supervizau

igiena localitatilor, aveau in grija, invatamintul primar-prin intretinerea scolilor primare,

etc.

Primariile erau si un important centru de putere politica, pentru diversele grupari

politice, iar lupata pentru cistigarea lor era o preocupare importanta.

c. Alte legi

.Legea instructiunii este de fapt un pachet legislativ privind multiplele

aspecte ale problematicii invatamintului. Caracterul sau complex a facut sa fie numita

Reforma invatamintului.

Inca de la inceputurile domniei sale, Alexandru Ioan Cuza va da atentie

instructiunii, despre care spune, in primul sau mesaj adresat Adumarii Elective, in

decembrie 1859, ca “…trebuie sa fie graduala si pusa la indemina tuturor claselor”..

Lichidarea analfabetismului este pusa pentru prima data ca obiectiv oficial. In acelas

mesaj, noul domnitor va spune: “Eu tin numaidecit ca fiecare sa stie, in curind, a scrie si

a ceti”.

62

Numeroase masuri, de-a lungul domniei vor sublinia atentia data invatamintului.

In 1860 se infiinteaza Universitaea din Iasi-care azi poarta numele domnitorului. Acest

act marcheaza inceputul invatamintului modern universitar in Romania. Alegerea

Iasiului si relativa graba cu care s-a trecut la infiintarea universitatii este si o incercare de

a se da Iasiului o recompensa pentru pierderea calitatii de capitala.

In acesti ani are loc o dezvoltare remarcabila a invatamintului secundar. La

Bucuresti se infiinteaza trei gimnazii: Ghoerghe Lazar, “Matei Basarab” si “Mihai cel

Mare” rebotezat “Mihai Viteazul” (toate devenite in anii ’90, licee), un alt gimnaziu apare

la Ploiesti, “Petru si Pavel”, “Laurian” la Botosani, la Focsani, gimnaziul “Unirea”. Este

inceputul formarii unui invatamint de elita, cu un nivel de predare compatibil cu Europa

Occidentala.

Invatamintul comercial apare si se extinde. Astfel vom aminti de doua scoli

comerciale, cu grad de scoli secundare, la Bucuresti si Galati .

Nevoia de invatatori a determinat infiintarea unei importante retele de scoli

normale.

O sinteza a acestor preocupari este legea instructiunii. Aceasta punea, la baza

invatamintului romanesc, pentru prima data in istoria sa, principiul invatamintului

public obligatoriu si gratuit.

Legea invatamintului stabilea patru ani pentru invatamintul primar (cinci ani in

mediu rural) si 7 ani pentru cel secundar. Se instituie dupa model francez, examenul de

bacalaureat. Acesta era de doua feluri, in stiinte si umanist. El se dadea in cadrul uneia

din cele doua Universitati ale tarii. Era un moment foarte important, cel ce trecea

examenul, putea sa foloseasca titlui de “bacalaureat”si avea un statut quasiuniversitar.

Prin legea invatamintului din 1864 s-a infiintat Universitatea din Bucuresti, care

avea aceias structura, ca si cea din Iasi: trei facultati, de drept, stiinte, litere ( filozofie).

In decembrie 1864, a fost legiferat noul Cod Civil ( a intrat in vigoare peste un

an in decembrie 1865, timp folosit pentru insusirea lui de reteaua judecatoreasca),

alcatuit in primul rind pe baza Codului civilal lui Napoleon, dar prelua si o serie de

elemente ale vechiului drept romanesc. Acesta era in fond consacraea legislatiei moderne

de tip occidental in spatiul romanesc.

Dintre prevederile importante este infiinatra serviciului de stare civila, astfel

casatoria civila-ca si divortul civil-deveneau obligatorii. De asemenea , inregistrarea

63

nasterilor si a mortilor incepe sa se faca sistematic prin acest serviciu. Bisericile care

aveau monopolul “miscarii populatiei” vor fi obligate sa predea serviciilor respective-ce

functionau pe linga primarii-vechile condice de evidenta (mitrici). Era o masura

importamta in directia secularizarii si europenizarii societatii romane.

Odata cu Codul civil era proclamat codul de procedura criminala. Prin acesta, se

desfiinta pentru prima oara, pedeapsa capitala in societaea romana.

Toate aceste reforme sunt axa unui important efort de modernizare a societatii

romanesti in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza., care vor veni in contradictie cu

Statutul dezvoltator, care stirbea regimul democratic

d.Abdicarea silita a domnitorului (1866)

Unui lector mai putin avizat cu realitatea timpului i se pare ciudat: cum domnul

ales in unanimitate si primit cu un entuziasm general de mase, in 1859 isi termina

domnia prin abdicare silita.

Pentru a intelege, cm s-a ajuns aici, trebuie sa cercetam un pic dezvoltarile

politice in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Procesul de modernizare, care l-am urmarit pe diverse planuri se face simtit si in

cel al vietii politice. Putem vorbi de un inceput de cristalizare a acesteia, prin

configurarea unor grupari politice. Fireste, diverse grupari politice, cu orientari

ideologice diferite, si cu strategie sociala diferita pot fi urmarite si in perioadele

anterioare, in 1848, in emigratie. Dar este clar ca avem de-a face cu un inceput si este de

subliniat formula “un inceput” de organizare politica. Procesul insa este timid, si el se va

maturiza dupa 1866.

Pina 1850 vorbim de o grupare comuna -partida nationala-sau progresistii-

cei ce erau pentru Unire. Si care era cvasitotalitatea gruparilor politice ale vremii: de la

conservatori, la cei mai radicali liberali, formati la scoala “comitelor secrete” mazziniste

din Occident.

Raminea cineva in afara? Da, o minuscula grupare de conservatori “duri”, ce

respingeau ideia Unirii si incercau o revenire la vremea Regulamentelor organice si a

64

privilegiilor boieresti: mai influenti si mai prezenti in Moldova, cu o apreciabila forta

economica, precum cei din familiile Bals, Sturdza, Sutzu.

Cei din partida nationala erau-asa cum am mia spus-extremi de diferiti; la

Bucuresti, tonul era dat de activismul politic al unui Rosetti, cu idealuri republicane –si

infiinteaza un ziar Republica Romana-, urnmat de Bratieni si Golesti. Obiectivul

acestora era ca noua structura politica sa fie pe de-a intregul europeana, cu proclamarea

libertatilor civile-cel al libertatii de intrunire si e presa le erau extrem de scumpe-

intinderea cit mai mult cu putinta a drepturilor electorale (C.A. Rosetti era pentru vot

universal), legi pentru progresul meseriilor si a mestesugurilor, etc) Ei priveau cu

simpatie rezolvarea problemei impropietaririi taranilor, fara a fi convinsi de urgenta

acestei masuri. Interesnt, ca aceasta grupare era puternica in primul rind la Bucuresti si

in orasele Munteniei, neavind o corespondenta in Moldova, decit personaje de

importanta secundara. In Tara Romaneasca erau si citeva persobalitati de centru,

moderati, intre care se detasa Ion Ghica, Dimitrie Ghica (acesta cu un pas mai la dreapta

primului), Vasile Boeescu, Dimitrie Kretzulescu si altii. In Moldova acestora le

corespundea grupul din jurul lui Mihail Kogalniceanu. Democrat convins, adept al unor

legi de modernizare, el nu privea cu simpatie “liberalismul mazzinist” al celor de la

Bucuresti. Acesti moderati erau pentru o rezolvare grabnica a problemei rurale. Cel ce

fusese cel mai activ in aceasta directie, Nicolae Balcescu a murit prematur in 1851.

Moderatii, de tipul lui Kogalniceanu sau Ion Ghica, dadeau o importanta primordiala

problemelor instructiei scolare. Extinderea scolii, raspindirea, prin forme diferite a

culturii si inainte de toate lichidarea analfabetismului erau obiective prioritare. Fara ele

nu vedeau posibile largirea drepturilor democratice.

In ce priveste conservatorii, nici acestia nu au o pozitie unitara. Cei mai multi

dintre ei accepta necesitatea transformarilor, dar considera prioritara pastraea ordinii.

Vorbind in general de conservatori si liberali trebuie sa conchidem ca sunt

despartiti nu de obiective, in fond, si unii si altii erau pentru trecerea la un tip de

societate europeana, capitalista, ci in strategia diferita a acestor grupe politic, in

prioritatile ce si le fixeaza..

Aparitia structurilor de tip parlamentar, ca Adunarea Deputatilor, sau dupa 1864,

a organismelor puterii locale creiaza conditii pentru un plus de organizare a acestor

grupari politice.

65

O intrebare suplimentara, ar fi cum s-a raportat, cel ales ca domitor, la aceste

grupari politice, cum a incercat si cum a reusit sa guverneze cu ajutorul lor sau impotriva

lor.

Cuza nu avea un trecut politic bogat. Participant la revolutia de la 1848, el

reprezenta acea grupare a boierimii liberale interesata in schimbari, fara insa sa aiba

ocazia sa-si precizeze teoretic pozitia. Dupa intoarcerea din emigratie, el devine cunoscut

si simpatizat nu datorita unei pozitionari politice, ci prin citeva gesturi de curaj, care i-au

atras simpatia opiniei publice.

Era ceeace se numeste un “om de centru” fara a fi legat intr-un fel de vreo

grupare politica, fapt care a si usurat alegerea lui in ianuarie 1859.

Lipsa unei orientari si mai ales a unei “apartenente” politice vor fi un handicap

pentru domitor

El incearca la inceput o relatie mai strinsa cu liberalii radicali, care de altfel au

fost foarte activi in dubla alegere. Dar foarte curind si-a dat seama ca acestia sunt o forta,

bine organizata si pot fi un pericol. S-a orientat spre centru, fie ca a fost vorba de un

Nicolae Kreulescu, fie de Mihail Kogalniceanu, dar acestia nu aveau in spate o organizare

puternica. A crezut ca poate colabora cu partida conservatoare, care va forma primul

guvern unificat, dar conceptiile, mai ales legate de problema agrar –prioritara la Cuza-

erau total diferite.

Lipsa sprijinului politic va fi una din cauzele care vor contribui la deteriorarea

relatiilor acestuia cu staff-ul politic, si in cele din urma, la pierderea domniei.

Coalizarea opozitiei se va face treptat si nu va cunoaste un traseu liniar, fiind

repetate zig-zag-uri (impacari si rupturi repetate).

Conservatorii au vazut permanent in Cuza un adversar, fiind constienti ca

realizarea reformei agrare era un obiectiv strategic al acestuia.

Pe de alta parte, liberalii radicali nu i-au putut ierta domnitorului refuzul

sistematic dal acestuia de a-i chema la guvern.

Avind ostilitatea acestora Cuza a incercat, pe de-o parte, si in buna parte a reusit,

sa guverneze cu politicieni moderati si pe de alta sa tina in sac cele doua extreme.

Lipsa de sprijin politic pentru domnitor si pentru guvernele sale au condus

treptat la solutia loviturii de stat. De altfel inlocuirea, in octombrie 1863 a lui Nicolae

66

Kretulescu cu energicul Mihail Kogalniceanu era semnul intentiei domnului de a realiza

o schimbare de regim. Aceasta schimbare se va petrece prin lovitura de stat din mai

1864. La cererea domnitorului, Kogalniceanu dizolva parlamentul si proclama un nou

sezamint constitutional, care purta numele de Statutul dezvoltator al Conventiei de la

Paris.

Acest statut era o legiuire de tip autoritar, care dadea puterii executive-respectiv

domnului-competente suplimentare, reducind substantial autoritatea puterii legiutoare.

Se prevedea, ca domnul singur are initiativa legilor. Tot acesta, numea pe presedintele

Camerei. Se infiinta o a doua Camera (Corp ponderator) , din a carui membrii unii sunt

numiti de drept , iar restul numiti de domn.

In acelas timp cu Statutul se proclama o lege electorala, care largea mult

participarea la vot.

O asemenea ingradire a libertatilor democratice, in paralel cu masuri repetate de

suprimare a unor ziare opozitioniste, interzicerea de intruniri politice, arestari

administrative au alertat pe liberalii radicali, pentru care aceste libertati erau abc-ul lor

politic.

Aceasta situatie politica va naste o ciudta alianta intre opozitia de stinga si cea de

dreapta. Contemporanii au denumit-o “monstroasa coalitie,” formula preluata si de

istoriografie. Preluare nejustificata, dupa parerea noastra, pentru ca in fond avem de-a

face cu o alianta politica, cu obiectiv limitat-rasturnarea domnitorului –intre doua forte

politice, care reprezentau doua cai al aceluias proces-transformarea societatii in sens

capitalist.

Coalitia radicalo-conservatoare isi va stabili legaturi in armata si politie, care ii va

usura drumul spre abdicarea domnului.

Trebuie spus ca actiunea conspirativa se va desfasura in paralel cu o indepartare

a opiniei publice de domnitor. Motivele de nemultumire se multiplica. Unul din ele este

forta crescinda ce o va capata, camarila din jurul domnitorului.. In fruntea acesteia se

gasea Cesar Librecht, seful telegrafelor din Romania, ce a ajuns la o putere deosebita,

controla ministrii, cenzura toate informatiile ce mergeau la Cuza. Influenta lui asupra lui

Cuza depasea orisice limita, iar acest lucru se stia. Insasi, premierul Mihail Kogalniceanu

i se adreseaza cu un ton prevenitor. In afara de Librecht, in camarila mai intrau Baligot

67

de Beyne, secretarul personal al domnului, Iancu Alecsandri, fratele poetului, sau

Alexandru Cantacuzino, un apropiat al Elenei Cuza..

Camarila, prin autoritatea ce o avea in fata unor reprezentanti ai corpurilor

constituite ale statului aduceau un prejudiciu important statului de drept si intretineau o

permanenta ostilitate impotriva domnitorului.

Legatura extraconjugala a lui Cuza cu printesa Maria Obrenovici, ce locuia, la

Palat a stirnit un val de nemultumire. Chiar daca un timp aventura a fost tratata “usor”

de societatea romaneasca, cu timpul devine o circumstanta agravanta.

Anumite tensiuni sociale, in special in rindul micii burghezii patronate de

liberalii-radicali au agravat sitatia. In august, o miscare de protest a negustorilor din

piata, impotriva administratiei pietii, s-a incheiat cu o reprimare singeroasa a acestora

din parte armatei chemata de guvern. Cu aceasta ocazie sunt arestati principalii lideri ai

opozitiei, in frunte cu C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu.

Cuza devenea tot mai singur si parea chiar dezinteresat de evolutiile politice. De

altfel, a facut si doua declaratii, din care reiesea ca este gata sa cedeze domnia..Astfel, in

mesajul anual citre Adunarea Electiva, din 5 decembrie 1865, el subliniaza ca a primit

coroana Principatelor Unite, numai ca pe un depozit sacru. Fireste putea fi si o

declaratie populista, dar era si expresia unui anume dezinteres, sau, o “anume oboseala”

care nu a fost receptat pozitiv de populatie.

La 11 februarie 1866, citiva ofiteri –membrii ai conspiratiei- vor intra in Palat.

Cuza a semnat abdicarea fara nici o impotrivire, dupa cum nici in popor nu au fost

proteste. Va parasi Romania, si moare in 1873, in Germania.

Conducerea statului va fi asigurata temporar de o locotenenta domneasca.

Daca incercam sa facem o caracterizare domniei lui Cuza trebuie subliniat efortul

remarcabil de modernizare a societatii romanesti in multiple domenii: legislativ,

instructie, relatii sociale, administratie, etc. Masurile luate in aceasta perioada au pus

bazele statului national modern.

In acelas timp, tendinta spre autoritarism, materializata in lovitura de stat din

mai 1864 si in regimul restrictiv al libertatilor cetatanesti a insemnat o involutie a

democratiei in Romania.

68

8. Regimul politic instaurat in 1866

Dupa abdicarea fortata a lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866), fortele

politice, care au organizat-o, au instalat in fruntea statului o locotenenta domneasca,

formata din trei reprezentanti ai diverselor tendinte: Lascar Catargiu, reprezentant al

conservatorilor, si in acelasi timp al Moldovei, Nicolae Golescu, muntean, general,

apropiat al liberalilor radicali si colonelul Haralambie, “girant” al armatei, ce colaborase

la schimbarea de regim.

Acest organism va numi un guvern provizoriu ce exprima aceias ecuatie a

echilibrului de forte din acel moment.

Sefia guvernului si ministerul de externe o primeste Ion Ghica, liberal-moderat,

ce reprezenta “centrul politic” ce trebuia sa asigure colaborarea, de loc facila, a

reprezentantilor fortelor politice. Numirea lui Ion Ghica se explica atit prin moderatia sa

in politica, cit si prin experienta sa diplomatica, a contactelor excelente, ce le avea in

primul rind la Constantinopol-in perioada emigratiei a detinut o functie oficiala

otomana, ca ‘bei de Samos” (guvernator)-dar si la Londra si Paris. Noii guvernanti stiau

ca vor trebui sa depasesca o situatie dificila in relatiile cu Marile Puteri.

Din guvern mai faceau parte radicalii Constantin A. Rosetti, ministru al Cultelor

si Instructiunii, Ion C. Braianu ca ministru de finante, Stefan Golescu, ministru fara

potofoliu, un liberl-moderat ca D.A. Surdza, ca ministru al Lucrarilor Publice, un

conservator moderat ca Dimitrie Ghica, ministru de interne, conservatorii “duri” erau

reprezentati de I. Cantacuzino si P. Mavrogheni. Convinsi de importanta organizarii

locale si de importanta Capitalei, in infrunarile politice, radicalii vor “sacrifica” una din

personalitatile lor de frunte pentru postul de primar: Dumitru Bratianu.

Chiar la 12 februarie-a doua zi dupa abdicare, Corpurile legiutoare vor fi

convocate –in ciuda pacatului lor de a fi fost alese pe baza Statutului lui Cuza- pentru a

ratifica abdicarea fostului domn si a proclama ca domnitorpe principele Filip de Flandra,

al doilea fiu al regelui Belgiei, Leopold I.

Sa ne oprim din paecurgerea evenimentelor pentru a zabovi asupra revenirii la

ideia de principe strain.

69

Am vazut, deja ca acest concept de principe strain a fost prezent in gindirea

politica romaneasca inca la cumpana veacurilor 18 si 19, intr-o serie de memorii ale unor

reprezentanti ai elitei. Solutia printului strain apare ocazional in discursul politic al

emigratiei, pentru a fi impusa in rezolutiile Divanului ad-hoc, in octombrie 1857.

Se parea dupa 1857 ca aceasta e solutia preferata, dar succesul ideii de consens al

dublei alegeri a facut-o sa treaca pe plan secund. Ea era reamintita din cind, in cind

domnitorului, ca o reactie la anumite masuri ale sale. Trebuie spus, ca insasi, acesta, se

arata, cel putin la nivel declarativ, un partizan al solutiei printului strain.

Criza politica din Principatele Unite a readus, la ordinea zilei, aceasta solutie. In

timpul calatoriilor lor in strainatate, in anii 1864-1865, fruntasii coalitiei anti-Cuza (asa

numita “monstroasa coalitie”) au pus din nou problema printului strain. Trebuie aratat

ca gruparea ce isi insuseste, in primul rind acesta ideie, sunt liberalii radicali.

In 1866 era necesara rezolvarea rapida a vacantei la domnie, si de aici s-a ajuns la

proclamarea-fara o pregatire suficienta-a printului Filip. Aparteneta acestuia la familia

domnitoare tarii ce constituia un model pentru Romania-ce era numita si Belgia

Orientului-, atit ca regim politic-o monarhie constitutionala-, cit si ca grad de civilizatie

au fost argumente in favoarea optiunii pentru Filip. S-a considerat gresit, ca Franta va

sprijini acest proiect. Dar, Napoleon al III-lea si apropiatii sai si-au exprimat

impotrivirea. Motivul era inrudirea dintre casa de Flandra-caruia ii apartinea Filip-si

fosta familie regala a Frantei-Bourbon. Aceasta isi manifesta in continuare pretentiile,

considerindu-l pe Napoleon al III-lea-ca si pe unchiul sau-un uzurpator.

Impotrivirea Parisului si perspectiva unor dificultati diplomatice il va face pe

Filip sa decline propunerea. Dupa acest refuz oamenii politici romani, in special Ion C.

Bratianu se vor orienta spre Prusia si propun coroana lui Carol de Hochenzollern,

membru al familiei domitoare, fiu al lui Carol-Anton, seful ramurii catolice a acestei

familii si frate al regelui Prusiei.. Alegerea se va dovedi excelenta din punct de vedere

politic. Nepot al regelui Prusie, dar inrudit si cu Napoleon al III-lea, printul Carol se va

bucura de simpatia a doua state, cele mai puternice din Occident. Trebuie recunoscuta

buna orientare a lui Bratianu, daca ne gindim, ca in numai cinci ani, in 1871, Prusia,

transformata in Imperiu German va deveni o forta conducatoare in Europa, iar

protectorul lui Carol, cancelarul “de fier” Bismark va fi cel mai important pesonaj al

concertului eropeam.

70

Principele Carol era un tanir locotenent de 27 de ani-dupa unele surse, anumite

simpatii liberale, considerate neadecvate pentru un print i-au intirziat avansarea in

armata-. Era un catolic practicant, distant si excesiv de interiorizat.

In perspectiva istorica putem confirma si mai bine, buna alegere. Carol s-a

dovedit un monarh, ce vrea sa invete realitatile noii sale tari. Se poate spune, ca a invatat

regulile jocului constitutional, si cu putine exceptii –exceptii ce au nascut crize politice-

si-a respectat locul in sistemul politic al Romaniei, pastrindu-se in rolul de albitru intre

diversele forte politice. Va simpatiza intodeauna pe moderati, dovedind o aversiune

pentru politica rosilor. In special, pe C.A. Rosetti il antipatizeaza, considerindu-l

periculos pentru stabilitatea tarii. Cu celalalt lider radical, I.C. Bratianu, care a fost prima

lui cunostinta pe scena romaneasca , a colaborat destul de bine.

In general a respectat decizia fortelor politice interne romanesti. Doua au fost

domeniile in care a intervenit direct. Cel al armatei, in a carei modernizare a avut o

contributie deosebita, ce s-a oglindit in succesele din 1877-1878, in timpul Razboiului de

Independenta. Al doilea domeniu este cel al politicii externe, unde a presat pentru o

orientare progermana a acesteia. Trebuie spus, ca un merit al sau, ca atunci, cind aceasta

orientare a intrat in contradictie cu interesele tarii si cu vointa cvasiunanima a clasei

politice romanesti a stiut sa cedeze.

E adevarat ca printr-un anume consens nescris, transformat in cutuma politica,

cele doua planuri _armata si politica externa-erau atribuite autoritatii sale supreme.

A fost un adept hotarit al modernizarii tarii, a initiat si a sprijinit planuri de

modernizare. Domeniul unde si-a adus o contributie speciala, fiind permanent in atentia

sa a fost realizarea unei importante retele de cai ferate, ce este unul din marile succese

ale modernizarii Romaniei, in a doua jumatate a secolului 19.

Reintorcindu-ne la situatia politica de dupa alungarea lui Cuza, vom constata ca

doua erau prioritatile de actiune ale noilor lideri. Primul, de natura externa, de a

printimpina reactii ostile, din partea Puterilor, si in special a Turciei, la ultimile

desfasurari de la Bucuresti, care in fond era o repetare a polticii faptului implinit.

Intradevar, la 26 februarie o conferinta a acestora la nivel de ambasadori a discutat noua

situatie. Desi turcii vor presa pentru anularea recunoasterii Unirii, se ajunge la un

compromis de acceptare a realitatilor romanesti.

71

Al doilea plan de actiune al noilor autoritati era organizarea structurilor statului,

in noile conditii.

Toate fortele politice romanesti erau convinse de adoptarea unei Constitutii., care

sa precizeze modul de functionare a diverselor structuri ale statului.

Cei mai activi in pregatirea Constitutiei au fost liberalii radicali. Graba lor avea

mai multe cauze, ei doreau ca proclamarea Constitutiei, sa fie de data asta , rezultatul

exclusiv, al fortelor interne. De aceea, ei doreau ca redactarea si aprobarea de citre

Adunare sa se faca pina la venirea noului principe domnitor. Ceeace nu vor reusi,

discutia se va prelungi si dupa venirea printului, la 10 mai. Dar prezenta lui nu a

inflentat, decit poate in citeva formulari, textul Constitutiei.

In fapt, prima forma a textului, care a fost prezentata ca proiect guvernamental, a

fost redactata de doi oameni; Constantin A. Rosetti si amicul sau politic, Eugeniu Carada

(viitor guvernator al Bancii Nationale). Acest text a fost publicat in Romanul, ziarul lui

Rosetti, la 4 mai 1866.

Dupa discutii, framintari-care au facut loc si unor demonstratii de strada-

Adunarea va aproba Constitutia, care este proclamata la 1 iulie 1866.

Constitutia din 1866

Trebuie aratat ca in elaborarea Constitutiei romane din 1866, oamenii politici ai

timpului au pornit de la textul constitutiei belgiene din 1831. Traducerea acesteia in

limba romana dateaza din 1855 si apartine juristului Theoder Veissa.

Avem de-a face, in fond cu prima Constitutie romaneasca, in adevaratul

sens al acestui termen.

E vorba de un document cuprinzator, ce atinge toate aspectele guvernarii. Dar

ceeace este nou, e ste ca este conceput , elaborat, aprobat si proclamat de forte interne.

Prin aceasta raspunde termenului de Constitutie.. Aceasta era o constitutie europeana,

esentialmente de tip liberal, punind la baza statului principile Evului modern, inaugurat

de Revolutia franceza. Era proclamata suveranitatea natiunii, si ca expresie a acestui

principiu, preponderenta ce se dadea parlamentului. Se asigura separarea totala a

puterilor, responsabilitatea ministeriala, principiul sacralitatii propietatii private,si se

72

marcau clar drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului: dreptul la intrunire,

libertatea cuvintului, a presei, dreptul de petitionare a cetateanului, etc.

Pe plan juridic a fost desfiintat pedeapsa cu moartea, se introducea institutia

juriului-dupa model occidental-

Prezenta acestor principii consacrau victoria gindirii liberale, a principiilor

continute si in documentele pasoptiste.

In ce priveste structura statului, se stabileau mai precis decit in legislatiile de

pina acum diversele sfere de competente: astfel puterea legislativa era detinuta de domn

si de “reprezentanta nationala” –parlamentul, care era formata din doua camere:

Camera Deputatilor si Senatul. In ce priveste acesta din urma, noutatea fata de “corpul

ponerator” din Statutul lui Cuza, era ca acest corp era ales, si nu numit de seful statului.

Trebuie spus ca introducerea institutiei senatului a provocat dispute, liberalii

radicali erau impotriva acestei prevederi. Dar, la presiunea conservatorilor si a Printului,

senatul a fost introdus.

Inca o prevedere ce sublinia importanta celor doua corpuri ale reprezentantei

nationale este aceea, ca spre deosebire de celelalte adunari obstesti, de la Regulamentul

Organic si pina la statutul lui Cuza, presedintii celor doua adunari este alesi de aceste

corpuri.

Autonomia deplina a Adunarii este una din prevederile importante ale

Constitutiei. Domnitorul avea initiativa legislativa, dar limitata..

Institutia monarhului denumit principe domnitor (schimbarea denunirii in

rege se va face in 1881 si trebuia sa marcheze starea de independenta a Romaniei.) avea

toate caracteristicile monarhiei constitutionale de tip european.

O prevedere de o semnificatie speciala va fi speificarea numelui statului de

Romania. Era prima folosire a acestei denumiri intr-un document oficial. Deosebit de

semnificativ, era fapul ca in textul Constitutiei, nu era nici o mentiune a relatiilor

“speciale” cu Imperiul Otoman. Aceasta lipsa nu era intimplatoare si indica existenta

unei tendinte de largire a autonomiei, pina la obtinerea deplinei independente.

Constitutia stabilea un sistem electoral cenzitar, care asigura preponderenta

marilor propietari de pamint. Astfel, acesta prevedea, pentru alegerea Camerei

Deputatiilor, impartirea electoratului in patru colegii:

73

Colegiul I, in care intrau marii propietari funciari cu un venit de la 300 galbeni in

sus,

Colegiul II , pentru propietarii funciari cu venit intre 100 si 300 galbeni

Colegiul al III-lea (denumit al oraselor) rezervat burgheziei urbane, cuprindea pe

propietarii din orase, care plateau citre stat un impozit de 30 de galbeni.. Tot aici votau,

fara a trebui sa dovedeasca un venit, liber profesionisti, ofiteri in retragere, profesorii si

pensionarii statului.

Colegiul al IV-lea cuprindea tarani si proletari urbani, care plateau un impozit

oarecare. Dar, in acest colegiu votul era indirect, in sensul desemnarii unui alegator

delegat la 50 de alegatori.

Pentru Senat existau doar doua colegii, dar cu un cens mult mai ridicat, in asa fel

incit acest corp era rezervat, in fond numai marilor propietari urbani si rurali.

Liberalii au incercat sa largeasca participarea la vot, ei preocupindu-se in special

de scaderea censului pentru colegiul al treilea, ce ar fi favorizat burghezia urbana,

principalul lor centru de putere.

In forma proiectului de constitutie, redactat de Roseti si Carada, earu numai trei

colegii, ce dadea o participare mai larga la vot.

Adevarul, ca existau contrargumente la largirii excesive a dreptului de vot. Lipsa

unei culturi politice, dar mai ales numarul mare de analfabeti puteau da posibilitatea

“manevrarii” unei parti de electorat si implicit falsificarea vointei populare.

Unul din puncte, ce a stirnit o vie framintare politica a fost cel al acordarii de

drepturi cetatanesti evreilor. In primul proiect de Constitutie, se prevedea in articolul 6

ca “religia nu poate fi o piedica in dobindirea cetataniei romane”. Prin aceasta

formulare se acorda drepturi de cetatanie evreilor. Dar publicarea proiectului a stirnit vii

proteste impotriva acestei prevederi, care au dus in cele din urma la retragerea

articolului 6, reformularea lui si inscrierea in articolul 7, ce prevedea ca “numai cei de

religie crestina pot dobindi cetatania”. Articolul 7 excludea populatia evreiasca –o

minoritate etnica care ajungea la 2.4% din populatia tarii.- de la exercitarea drepturilor

politice.

Aceasta prevedere introducea drept criteriu civic religia, ceeace era o abdicare de

la principiul constitutional modern. Era un pas inapoi si fata de programele de la 1848-

de la Islaz si petitia-program-care prevedeau emaniciparea evreilor.

74

Emaniciparea evreilor va avea loc prin Constitutia din 1923, Romania fiind

ultima tara din Europa, care a acordat cetatanie evreilor.

Analizind, in mare, Constitutia, trebuie sa subliniem ca ea are un caracter liberal,

general-democratic si creia cadrul legal pentru modernizarea Romaniei.

Trebuie precizat ca aceasta constitutie nu era intodeauna respectata pe teren,

existind numeroase incalcari abuzive ale prevederilor ei de diverse autoritati.

O alta limita a aplicarii ei este falsificarea –aproape traditionala- a alegerilor in

folosul guvernului. In practica, majoritatea parlamentara era decisa de guvern, care

“aranja” alegerile, in special prin ministerul de interne. De aceia importanta speciala a

ministrului de interne.

Cu toate acestea, framintarile politice au dus la maturizarea politica a societatii,

la perfectionarea sistemului partidelor politice.

Constitutia din 1866 a fost revizuita in 1883, in momentul proclamarii regatului,

principala modificare a fost largirea electoratului prin scaderea censului.

Esential este ca regimul politic instalat in 1866 este un regim burghez tipic, care

asigura libertati individuale, formeaza un guvern de tip reprezentativ, asigura

functionarea in cadrele europene a monarhiei constitutionale.

Este adevarat, ca o anume structura economica a tarii, in care marea propietate

agricola are un rol determinant se reflecta si in organizarea statului, in locul de frunte ce

il au in viata politica propietarii rurali. In acelas timp, trebuie spus, ca in intreaga

perioada de tranzitie, de la Regulamentul Organic, propietatea de domenii agricole,

cunoaste treansformari, in directia unei propietati absolute, de tip capitalist. Acest

proces isi gaseste finalizarea prin reforma agrara din 1864. In acest fel, cele doua tipuri

de propietati nu mai ocupa pozitii antagoniste. Mai mult decit atit, propietarii de

terenuri agricole isi investesc uneori capitalul in propietati imobiliare sau intreprinderi

industriale. Acest proces a fost mai evident, dupa 1864, cind propietarii agricoli au primit

despagubiri in bani, care au fost capitalizati in industrie, comert, etc. De aici si

apropierea ideologica intre gruparile politice ce ii reprezinta. In conducerea liberala au

fost mari propietari, ca Dimitrie A. Surdza, dupa cum reprezentanti ai burgheziei,

precum Tache Ionescu, au fost lideri conservatori.

De aceea formula folosita de istoriografia comunista de regim burghzo-

mosieresc, considerat ca o forma deosebita de regmul burghez este nestiintifica.

75

9. Viata politica de la adoptarea Constitutiei pina la obtinerea

Independentei

(1866-1877)

Adoptarea Constitutiei, urcarea pe tron a printului strain, recunoaterea –mai

mult implicita, decit explicita- a situatiei politice din Romania au creiat o relativa

stabilitate politica. Fireste confruntarile politice au continuat, s-au succedat momente de

tesiune, chiar de criza, dar statul intrase intr-o anume normalitate.

O data ce a sigurat –cu succes-tranzitia de la perioada noii Constitutii, guvernul

provizoriu, expresie a aliantei liberalo-conservatoare-condus succesiv de Ion Ghica si

Lascar Catargiu, si-a incheiat activitatea si s-au organizat alegeri in octombrie 1866..

Tinind seama ca guvernul era de coalitie, alegerile au fost relativ libere –sau ca sa

nuantam, cu un amestec mai mic al organelor de ordine. Acest fapt s-a oglindit in

rezultatele scrutinului: nici o grupare nu a reusit ssa aiba majoritatea . Instabilitaea

acestei Camere, ca si altora ce au urmat se datora si lipsei de maturitate organizatorica a

principalor grupari politice, care inca nu evoluasera spre formula de partid. In fiecare din

tabara existau conflicte si invidii personale. Conservatorii, in special se fragmentau dupa

citeva personalitati: Lascar Catargiu, Dimitrie Ghica, Grigore Sturdza. In acest timp,

liberalii aveau citeva grupari: liberalii radicali (sau rosii, datorita activismului lor

revolutionar), liberalii moldoveni, din jurul lui Kogalniceanu, si alta grupare

moldoveana, Fractiunea liberala si independenta. Ea a fost infiintata pe platforma

ideologica a ardeleanului pasoptist, Simion Barnutiu si era condusa de juristul Nicolae

Ionescu, profesor universitar la Iasi. Programul formatiei era republican, se sprijineau

libertatile democratice. Toate acestea dublate de o violenta xenofobie, indreptata in

special impotriva evreilor. Dintre aceste grupari, cei mai bine organizati, dispunind de o

retea de organizatii la nivel local, in special in marile orase, erau liberalii-radicali.

Liberalii vor face in 1867 un pas important spre unificare, la adunarea de la

Concordia (o sala din Bucuresti), unde se formeaza o coalitie a gruparilor liberale. Acest

progres in organizare vor permite liberalilor sa domine situatia si sa formeze citeva

guverne succsive. Forta principala a aestora au fost radicalii, care au reusit sa-si impuna

o serie de masuri, in cadrul guvernarii.

76

Pe plan intern, au fost adoptate in acesti ani, de dominatie liberala citeva legi

importante. Dintre acestea, se remarca legea puerii armate,sau legea Gheorghe Adrian,

dupa numele ministrului de Razboi, ce a fost adoptata in martie 1868.. Legea prevedea

serviciu militar obligatoriu, pentru locuitorii intre20 si 50 de ani. Fortele armate se

compuneau din armata permanenta si rezerva ei, garda civica –un important deziderat al

liberalilor radicali-corpul de dorobanti si granicerii. Inspirata din legislatia militara

prusaca, legea urmarea sa concentreze intreg potentialul militar al tarii. In paralel legea

prevedea modernizarea armatei, inzestrarea cu echipament modern. Trebuie spus ca de

aceasta lege, si apoi de aplicarea ei s-a ocupat indeaproape principele domnitor.

S-au luat o serie de masuri, de ordin financiar, din care cea mai importanta a fost

adoptarea monedei nationale-leul. Pe linga importanta economica, prin facilitarea

comertului de toate gradele, aceasta masura acvea si o importanta fateta politica.

Emiterea de moneda, fiind unul din insemnele suveranitatii pentru un stat.

Trebuie aratat ca acestei guvernari ii revine meritul proiectarii si concesionarii

primei cai ferate Bucuresti-Giurgiu si Itcani-Virciorova. Era inceputul unei mari

realizari, cu efecte majore in economia Romaniei: realizarea unei mari retele de cai

ferate.

In general, problema cailor de comunicatie era una din problemele grave ale tarii.

Reteaua de drumuri invechite nu mai corespundea necesitatilor unor schimburi

comerciale in crestere continua. Pentru a rezolva aceasta problema s-a votat legea

drumurilor publice, ce obliga toti locuitorii comunelor rurale , capi de familie, de la 20 la

60 de ani, de a presta in munca trei zile pe an..

In aceasta perioada se va adinci o anume lipsa de simpatie intre Printul-domnitor

si liberalii-radicali. Printul nu vedea cu ochi buni, consolidarea acestora. Infiintarea

garzii civice, de exemplu nu putea sa nu stirneasca nelinistea capului statului.

Un alt motiv de “racire” a relatiilor cu Printul, erau relatiile strinse pe care lideri

liberali le aveau cu diversi emigranti politici din Polonia, Rusia, etc. Aceste relatii

prefigurau incercarea de formare a unui centru revolutionar la Bucuresti, care sa

monitorizeze diversele miscari nationale. Astfel se crea statului roman probleme cu

Marile Puteri, in special cu Turcia si Rusia, dar si Austria, care vedeau, pe buna dreptate,

ca aceste miscari sunt indreptate impotriva lor. Si acest lucru nu putea sa nu-l ingrijoreze

pe domn. Tatal sau, ii transmitea iritarea lui si a altor cercuri prusace facta de activismul

77

guvernului de la Bucuresti. “Acesti oameni-spune printu Carol Anton intr-o scrisoare

citre fiul sau-poate sunt buni sa faca revolutii, dar nu sa guverneze tara”

Intr-o atmosfera generala antiradicala, va avea loc o apropiera a gruparilor

moderate conservatoare si liberale. In aceasta situatie, Carol va da, in noiembrie 1869,

sefia guvernului lui Dimitrie Ghica. In guvernul format, personalitatea centrala a fost

insa, Mihail Kogalniceanu, ce a luat portofoliul internelor. Primul obiectiv a fost

reabilitarea pozitiei internationale fata de Poarta, prin afirmarea neutralitatii Romaniei

Pentru a se intelege bine lucrurile, trebuie de specificat ca nici Kogalniceanu, nici

Ghica, si nici chiar Carol, nu erau adversari ai miscarilor de eliberare europene. Dar

considerau ca implicarea guvernului roman, in activitatea acestora poate fi periculoasa.

Conform tratatelor internationale exista pericolul, ca puterile garante sa poata interveni

in Romania, daca vor considera ca stabilitatea europeana este in pericol

Mihail Kogalniceanu incepe, in calitatea lui de ministru de interne, o lupta dura

impotriva centrelor de putere a radicalilor. Unul din acestea era municipalitatea

Bucurestilor. Dupa 1866, aceasta a fost cobdusa de radicali, avind-l primar pe Dumitru

Bratianu, iar din 1867-cind acesta intra in guvern, pe un aproiat al sau, doctorul Panait

Iatropol. Incercarea de demitere a consliului municipal a provocat o adevarata stare

insurectionala, si numai interventia, in forta, a armatei si politiei au permis demitereea

Consiliului si a primarului.

Acest guvern, ce incerca sa se impuna cu metode dure-specifice lui Kogalniceanu-

nu a rezistat, din cauza disputelor interne si sefia guvernului a primit-o, pentru a treia

oara, dupa 1866, Ion Ghica.

Cea mai serioasa problema cu care s- confruntat acest guvern, a fost criza

dinastica, din martie 1871.

In toiul acestei crize, ce apare pe fondul nemultumirii opiniei publice fata de

pozitia deschisa progermana a Printului, in urma victoriei acesteia asupra Frantei, Carol

decide sa abdice. Dar mai intii face publica o scrisoare in care face invetarul

nemultumirii lui la adresa institutilor liberale din Romania.

In paralel, o demonstratie bucuresteana a aruncat cu pietre in restaurantul

Capsa, unde misiunea militara germana sarbatorea victoria, act resimtit ca o jignire de

publicul, cu puternice sentimente pro-franceze.

78

In cele din urma, printul este convins de citre reprezentanti ai clasi politice sa nu

demisioneze.

Principele Carol va incredinta formarea guvernului, lui Lascar Catargiu, care va

invita in guvern o serie de frunasi conservatori cunoscuti pentru pozitia lor dura ca

generalul Ion M. Florescu, un colaborator al lui Cuza, Petre Mavrogheni, ministrul

finantelor, la culte generalul Cristian Tell, fost pasoptist trecut pe pozitii conservatoare,

la care se adagau si citeva personalitati moderate, ca Nicolae Cretulescu, si el fost

premier al lui Cuza si juristul Gheorghe Cosaforu, la Ministerul de Externe.

Datorita pozitiei dure a unora dintre ministrii, Titu Maiorescu avea sa-l

numeasca”…cea mai tare expresie a ideii conservatoare in limitele constitutiei din 1866”.

A existat in epoca teama ca, o data ajunsi la putere, conervatorii vor incerca sa

schimbe, in sens autoritar, Constitutia, pe care au criticat-o repetat in acesti ani, ca

“excesiv” de liberala. Aceasta temere a fost intarita de un document conservator,

publicat, putin timp inainte de formarea guvernului Catargiu. Este vorba de Petitia de

la Iasi, elaborata de o serie de conservatori-extremisti, in frunte cu Grigore Surdza.

Petitia cerea cresterea semnificativa a censului electoral, acordarea de drepturi sporite

sefului statului, desfiintarea autonomiei autoritatilor locale, etc. Trebuie spus ca insasi

Lascar Catargiu nu a acceptat aceasta petitie, a carei aplicare ar fi insemnat o serioasa

erodare a drepturilor democratice.

Reprezentanti ai marii propietati agricole, conservatorii vor aduce un numar de

legi, care sa intareasca acest sector. Una din cele mai importante, din punctul lor de

vedere este legea tocmelilor agricole, din 1872, care prevedea posibilitatea aducerii cu

forta a taranului pentru a-si face zilele-munca., sau cum se formuleaza in lege

“posibilitatea executiei cu dorobantul”. Este vorba de introducerea unui tip de

constringere extraeconomica, tip de obligatie, ce nu apartine caii capitaliste de

dezvoltare.

O alta lege, care a restrins, drepturile constitutionale era noua lege comunala din

1871, care o inlocuia pe cea a lui Cuza din 1864. Conform acesteia prevederi, Consiliul

Comunal, nu il mai alegea pe primar, ci acesta era numit de ministerul de interne dintre

consilierii alesi. Era o lovitura in special impotriva municipaltatilor mari, care erau un

fief liberal.

79

Cu toate acestea, putem spune ca guvernarea conservatoare, in afara unor note

speciale de autoritarism, nu a iesit din cadrele constitutiei din 1866. Interesant, de aratat

este ca liderii conservatori au tinut sa sublinieze, in mod repetat acest lucru, temindu-se

sa fie prezentati ca “anticonstitutionali”. In expunerea de motive, a legii comunale, care,

asa cum am aratat, era o lege restrictiva si facea pasi inapoi, pe linia autonomiei

comunale, Lascar Catargiu a tinut sa justifice legea spunind, ca nu s-a dorit incilcarea

principiului descentralizarii, ci realizarea unor economii, prin diminuarea functionarilor

administrativi. Fireste explicatia nu este reala, dar este semnificativa dorinta primului

ministru de a sublinia raminerea in cadrul constitutional. Interesant si argumentul

economiei prin reducerea aparatului birocratic, care a fost o permanenta in practica

politica conservatoare.

In general, conservatorii au dat o atentie speciala problemelor administratiei, a

economiei si se poate spune ca , mai mult decit liberalii au dovedit calitati gospodaresti.

Un rol deosebit in aceasta directie a avut-o P. Mavrogheni, ministrul de finante, un

excelent administrator.

La presiunea mosierilor se va infiinta o institutie, menita sa dea imprumuturi

acestora, Creditul funciar rural.. dar printr-o dinamica speciala aceasta institutie,

initiata si intemeiata de conservatori, va ajunge sa fie dominata de liberali. Acestia o vor

folosi pentru a atrage o serie de propietari, in rindul gruparilor liberale.

Ca politica externa, conservatorii se vor indrepta citre Austria. Aceasta oferea o

piata excelenta pentru produsele agricole si animaliere, exportae de propietarii de

pamint.

In primii ani ai guvernarii , conservatorii nu au avut probleme cu atacuri dure ale

opozitiei liberale. Aceasta era slabita, dupa criza din anii 1869-71, unii dintre liderii sai

importanti ca Ion C. Bratianu, Dumitru Bratianu, C.A. Rosetti see gaseau in strainatate.

Ceeace va eroda guvernul vor fi divergentele interne. Mai intii o ostilitate deschisa

impotriva primului ministru, Lascar Catargiu, invinuit de un autoritarism exagerat, apoi

divergente intre diverse grupuri sau diverse personalitati. Vor fi demisii succesive din

guvern, dar si din presidentia Adunarii Deputatilor.

In acest rastimp, opozitia liberala incepe sa se reorganizeze, ca forta de opozitie.

La 4 ianuarie se formeaza un Comitet central electoral, format din liderii tuturor

grupurilor liberale, care ca edita un ziar Alegatorul liber. La acest ziar va lucra ca

redactor, Ion Luca Caragiale. Pasul cel mai important in organizarea liberalilor in lupta

80

pentru recistigarea Puterii este formarea Coalitiei de la Mazar Pasa, la care alaturi de

toti liderii gruparilor liberale , va intra si fruntasul conservator, Manolachi Costachi

Iepureanu, ce demisionase din guvern.. Tot el va prelua conducerea unui guvern liberal,

in aprilie 1876.

Formarea coalitiei este in fapt inceputul existentei Partidului National Liberal.

10. Independenta nationala-implicatii politice

a. Obiectiv si strategie .

Anii 70 ai secolului 19 gazduiesc inca un pas in realizarea ststului national

modrn: obtinerea independentei de stat.. Astfel se realiza inca un punct din programul

pasoptist.

O sa incercam sa ne apropiem de acest important moment din perspectiva

implicatiilor politice: cum au fost influentate si cum au influentat diversele grupari

politice de cistigarea Independentei.

Tinind seama de profilul facultatii si de numarul mic de intilniri ne vom

concentra pe aspectele de ordin politic, pe justapunerea planurilor intern si extern, fara

sa ne oprim la aspectele de ordin militar.

Principalul aspect este acela al pozitiei diverselor grupari politice, sau

personlitati, in legatura cu obrinerea independentei

Problema ruperii in intregime a relatiilor speciale cu Imperiul Otoman era

prezent in discursul politic, dinaintea lui 1848. Sub o forma, oarecum camuflata, ea

apare si in programele Revolutiei de la 1848.

Dupa infringera revolutiei, problematica independentei a trecut pe un loc secund,

idealul prioritar fiind considerata realizarea Unirii.

Dupa 1859, problematica independentei nu a ocupat un loc central in discursul

politic romanesc. Aceasta pentru a nu atrage ostilitatea puterii suzerane-Turcia-dar si a

puterilor garante, care se fereau de orisice eveniment, care ar fi tulburat echilibrul

european.

81

Dupa 1866, in conditiile unei stari tensionate in Europa, dupa razboiul pruso-

austriac, liberalii radicali, ce se aflau la guvern, au initiat o pilitica secreta, alaturi de o

serie de grupuri de revolutionari europeni, care trebuia sa duca la o revolutie generala

europeana. In cadrul acesteia se urmarea realizarea unitatii complete a romanilor-

inclusiv a celor din Transilvania-si proclamarea independentei. Planul avea un anume

grad de utopie, si a fost una din cauzele indepartarii liberalilor-radicali de la putere.

In anii 70 se vor confrunta in cadrul clasei politice doua strategii pentru

dobindirea independentei. Conservatorii, aflati la guvernare au reusit sa impuna, pentru

moment drumul lor spre indepemdenta. In optica lor, obtinerea independentei, trebuia

sa fie un proces pasnic, politic, care sa se bazeze pe sprijinul Austro-Ungariei. Dupa cum,

se stie, alianta politica si mai ales economica cu Viena, era axa principala a politicii

externe conservatoare.

Liberalii, ce nu vedeau cu ochi buni apropierea de Viena, vedeau in redeschiderea

iminenta a crizei Orientale, calea spre obtineea independentei. Ei sustineu implicarea

Romaniei, in aceasta criza, prin sprijinirea Sebiei si Bulgariei in lupta antiotomana,

ceeace intr-o anumita masura era reeditarea planurilor secrete de la sfirsitul anilor

’60.Cu o schimbare: in anii 70 liberalii nu mai erau, nici ei, pentru o solutie

revolutionara, sperind in presiunea Occidentului pentru acordarea independentei.

Trebuie aratat, ca problema independentei lua forma unei ecuatii cu mai multe

necunoscute. Daca planul conservator se baza pe sprijinul international din partea

Austro-Ungariei, dar si a Prusiei, cel liberal de cooperare balcanica ar fi trebuit, in mod

obiectiv, sa indrepte Romania spre o cooperare cu Rusia. Tara, care oficial, era

protectorul crestinilor ortodocsi din Imperiu Otoman, si care dorea sa-si stabileasca

deominatia in sud-estul Europei, aparea ca aliatul principal antiotoman. Dar societaea

romaneasca, inclusiv liberalii-am putea spune in primul rind liberalii-erau ingrijorati de

o asemenea alianta. Rusia nu si-a ascuns niciodata intentile agresive fata de Romania, ea

avea pretentii teritoriale immediate, e vorba de cele trei judete din sudul Basarabiei, care

au fost redate Moldovei, de Conferinta de pace de la Paris, din 1856.

O prima concluzie ce se impune este ca toate fortele politice din Romania doreau

obtinerea Independentei, considerind legatura cu Turcia, un vestigiu al trecutului si ca o

piedica in calea dezvoltarii libere a statului roman. Daca obiectivul era acelas, strategia

era diferita si aceasta era inca un motiv de infruntare intre cele doua tabere.

82

Trebuie spus, ca relatia de suzeranitate, desi apasatoare pentru moralul tanirului

stat nu a fost de-a lungul anilor perceputa ca o piedica serioasa. Slabiciunea Imperiului

Otoman, multiplele lui probleme, faceau ca dependenta sa fie receptata ca o formalitate,

ca obligatia respectarii unui protocol vetust si neplacut, dublat e adevarat si de obligatia

financiara a tributului. De aici nu se impunea pentru clasa politica romaneasca –liberali

sau conservatori-urgenta ruperii acestei legaturi.

Ar mai fi de adaugat citeva cuvinte legata de pozitia speciala a Printului-domnitor

fata de Independenta. Inca din momentul acceptarii tronului, Carol a urmarit realizarea,

la un moment dat, a ruperii relatiilor cu turcii. Nici el, nici familia sa, cu care era in

legatura permanenta, nu considerau ca este de demnitaea unui Hochenzollern –si sa nu

uitam ca din 1871, aceasta devine cea mai puternica familie domnitoare din Europa- de a

fi supus unei puteri orientale, “omului bolnav al Europei”. De aceia va urmari si el

posibilitatile de obtinere a Independentei. De altfel, pe acest sentiment au contat, inca de

la inceput liberalii radicali, cind l-au adus pe print in Romania. Se pare ca desi le-a

criticat mai tirziu, Carol nu a fost, chiar strain de politica conjutatiilor a guvernelor

liberale, din perioada 1867-1869. Spre deosebire de ceilalti oameni politici, care

excludeau sau lasau pe ultimul plan, solutia militara, Carol era un adept al acesteia. Este

una din explicatiile efortului, ce l-a facut personal, implicindu-se in modernizarea

armatei.

c. Ecuatia imposibila

Exista o schimbare, de ordin strategic, in politica romaneasca. Oamenii politici,

de ambele orientari, inclusiv Printul-Domnitor vor considera in 1875, ca ruperea

legaturilor cu Turcia a devenit urgenta. Aceasta schimbare s-a datorat unei cotituri a

Imperiului Otoman, in politica sa fata de sistemul tratatelor sale politico-militare,

inclusiv cu Romania. In 1875, in urma unor schimbari drastice, ce au loc in fruntea

Imperiului, acesta va trece la redactarea unei constitutii, in care Romania este redusa la

statutul de “provincie privilegiata”. Acest fapt a produs o vie reactie antiotomana in

intreaga societate romaneasca, si va grabi alianta –in fapt nedorita -cu Rusia.

In cadrul liberalilor, aflati la guvern, cel care s-a aratat adeptul unei politici

energice, a fost Mihail Kogalniceanu, care va prelua ministerul de externe.

83

Premierul Bratianu, la presiunea lui Kogalniceanu si in fata situatiei creiate , va

inclina spre o conventie cu Rusia. In septembrie 1876 acesta, insotit de ministrul de

razboi s-a intilnit, la Livadia, in Crimeea, cu tarul Alexandru al II-lea si cu cancelarul

Gorceakov. Tratativele au fost dificile, dar partea romana, a acceptat in principiu

trecerea armatelor rusesti pe propriul teritoriu, dar a cerut insistent incheierea unei

conventii politice, anterior acestui act militar.

In acelas timp, Mihail Kogalniceanu, in numele guvernului roman cere Turciei, ca

pret al mentinerii neutralitatii, acordul asupra unui memoriu cu sapte conditii, care in

esenta ar fi fost recunoasterea starii de independenta a Romaniei.

In fapt majoritatea oamenilor politici doreau mentinerea neutralitatii. Aceasta in

ciuda faptului ca ei erau pentru rupera relatiilor cu Turcia, dar considerau periculoasa

alianta cu Rusia.

Dinamica evenimentelor, si in special, esecul conferintei de la Constantinopol,

din ianuarie 1877, ce deschidea calea solutiei militare vor pleda impotriva neutralitatii

Romaniei, a carei prelungire devenea nerealista.

Dupa refuzul Turciei, de a accepta cele sapte puncte, Romania nu avea de ales,

decit sa iasa din neutralitate.. Marea problema era marele risc al stationarii armatelor

ruse pe teritoriu national. Intre timp, Carol sfatuit de Bismark, va inclina spre razboi.

Sfatul lui Bismark era luat ca un fel de garantie, neformala, din partea Berlinului.

La 9 mai, Romania declara independenta nationala. Actula fost salutat de toate

fortele politice romanesti. Da greul abia acum incepea.

Trebuie spus ca proclamarea “independenteie absolute. dupa cum o numise,

Kogalniceanu , a fost din nou un act al faptului implinit. Puterile s-au aratat iritate de

acest act unilateral. Chiar siRusia, aliatul potential a acceptat aceasta situatie ca un fapt

implinit, dar nu a recunoscut-o, conform regulilor dreptului international. Rusia, desi

avea nevoie de alianta Romaniei-pentru trecerea trupelor spre front, era deranjata de a

avea ca aliat un stat independent, deci un partener cu care trebuie tratat de pe pozitii de

egalitate. Din aceste motive, Tarul s-a opus unei cooperari militare romano-ruse. Si mai

grav, in momentul cind armatele rusesti au trecut frontiera, el s-a adresat “popoarelor

din Principate” si nu Printului, sau autoritatilor constituite ale statului roman. Era un

gest foarte grav si extrem de nelinistitor pentru guvernul roman. O asemenea modalitate

84

era folosita intr-o tara ocupata si nu la traversarea teritoriului unei tari, pe baza unei

conventii de cooperare cu aceasta.

Trebuie inteleasa marea dificultae a guvernului roman. A intrat in razboi, pentru

a obtine independenta, nu a avut, cum sa-si mentina netralitatea, atit din cauza

ostilitatii deschise a Turciei, cit si iminentei traversarii teritoriului sau de armatele

Tarului, care refuza sa trateze Romania ca aliat.

Insasi cooperarea militara intre Rusia si Romania, nu pareau posibile, pentru ca

prima considera inutila participarea activa a Romaniei in razboi. . Numai datorita unor

infringeri repetate, Rusia va cere cooperarea Romaniei.

Trebuie remarcat ca cel, care a presat pentru actiunea militara a Romaniei a fost

Carol I. El a cerut guvernului aceasta actiune, chiar in conditiile inexistentei unui

protocol clar de actiune comuna.

Deci putem conchide ca pe de-o parte toate fortele politice au sprijinit

independenta, iar obiectile legate de strategia obtinerii acesteia treceau uneori de linile

de demarcare politica. Lipsa de simpatie fata de Rusia tarista si de politica ei agresiva era

generala. Se poate vorbi chiar de o trauma ruseasca, mai mult decit justificata istoric.

Armatele rusesti ocupasera Principatele in repetate rinduri, ultima oara in 1855, in

timpul razboiului Crimeii.

Concluzia lui Ion C. Bratianu si a ministrului sau de externe de a coopera militar

cu Rusia era o decizie extrem de grea, dar de neocolit, in acel moment al istoriei, cind se

confirma formula lui Miron Costin: Suntem asezati in calea tuturor rautatilor.

Din perspectiva istorica intelegem cit de grea a fost deciza, cu atit mai mult,

pentru un I.C. Bratianu, autorul unei brosuri, la sfirsitul anilor “40 despre marele pericol

al politicii panslaviste a Rusiei. In stuatia imposibila a Romaniei din 1877, credem ca a

existat totusi “un as’ in mineca celor ce luau decizii in acel moment, iar acel as se numea

“Bismark”. Bratianu si Kogalniceanu intuiau ca “omul de fir” al Europei nu va abandona

statul, condus de un membru al familiei imperiale germane, politicii agresive agrsive ale

Rusiei.

Nu vom intra in amanuntele –de altfel foarte interesante-ale desfasurarii

razboiului-in care a fost omologata pozitiv reforma de modernizare a armatei romane-si

vom incerca sa urmarim situatia politica a Romaniei de dupa razboi Prin pacea de San

Stefano, si apoi la Congresul de la Berlin, Romania pierdea, cele trei judete din sudul

85

Basarabiei. Dar cel mai grav faptul ca armata rusa nu dadea semne ca are intentia sa se

retraga de pe tertoriul Principatelor.

Era clar ca in acel moment, insasi existenta, ca stat, a Romaniei era in pericol. Iar

agravant era de asemenea, o anume tacere si lipsa de simpatie a Europei, iritta de

repetatele initiative ale politicii romanesti, bazate pe principiul “faptului implinit”.

In aceste conditii, guvernul roman a decis mutarea principelui Carol la Craiova,

pentru a impiedica arestarea lui de citre trupele ruse.

Dupa Congresul de la Berlin, in urma interventiei dure a lui Bismark, Rusia isi va

retrage trupele din Romania.

Perioada de dupa incetarea ostilitatilor militare a fost caracterizata prin

instabilitate poilitica. Ele se pot explica prin obiectiile serioase ale fortelor politice la felul

in care s-a dus politic si diplomatic razboiul. Tinta speciala a atacurilor, va fi Mihail

Kogalniceanu. Pentru a supravietui politic, I. C. Bratianu va face o seie de remanieri

guvernamentale, sacrificindu-l, in cele din urma si pe Mihail Kogalniceanu, ce iese din

guvern, in noiembrie 1878.

Totusi, Bratianu era criticat din toate directiile: de citre conservatori, care

sustineau ca premierul face un pas istoric, fara sa se consulte cu opozitia, de liberalii

moderati, care erau cu toti impotriva aliantei cu Rusia, pozitie impartasita si de unii

dintre radicali, printre ei si fratele premierului, Dumitru Bratianu. Acesta, inca in 1877,

va publica o brosura O datorie de constiinta citre tara mea, in care se pronunta

impotriva oricarei aliante cu Rusia si pentru pastrarea unei stari de neutralitate.

Si totusi Bratianu, dovedindu-se un practician politic de exceptie a reusit sa

stabilizeze situatia si sa reuseasca cea mai lunga guvernare din istoria moderna a

Romaniei (1876-1888)-cu o scurta pauza de doua luni,(10 aprilie-8 iunie 1881) cind

postul de sef al guvernului a fost preluat de Dumitru Bratianu.

Ion. C. Bratianu in lunga sa guvernare a concentrat intreaga putere in miinile

sale, detinind in paralel si alte portofolii in special, cel de ministru de interne (intre 1884

si 1887). Autoritarismul sau accentuat avea sa-l izoleze, din ce in ce mai mult, de colegii

sai politici. Treptat s-a despartit de vechi prieteni, cum a fost C. A. Rosetti, care va parasi

in 1883, partidul, al carui fondator principal a fost, apoi se va desparti, de propriul sau

frate, Dumitru-si el un stilp al partidului.

86

I. C. Bratianu avea sa se inconjoare de consilieri, a caror putere depasea pe cea a

ministrilor. Printre ei, Eugeniu Carada, creierul economic al Romaniei din acea vreme,

D. A. Sturdza, seful aripei de dreapta din partid si economistul Petre S. Aurelian.

Datorita sistemului de conducere personala si autoritara a premierului, lunga sa

perioada de prim mimistru a fost denumita vizirat.

In ciuda acestui sistem de conducere a fost o perioada bogata in realizari pe plan

politic.

Dintre acestea trebuie amintite ,in primul rind: proclamarea Regatului ( 14

martie 1881), si reforma Constitutiei (1883)

D.Proclamarea Regatului

Actul proclamarii regatului insemna in optica elitei politice romanesti punerea de

acord a formei de stat cu starea de independenta. Se avea in vedere, preluarea unei forme

monarhice europene, care trebuia sa inlocuiasca vechea forma, de esenta medievala:

domnitorul.

Noua forma dadea un prestigiu sporit statului roman si implicit contribuia la

consolidarea pozitiei sale internationale .

Fireste era, in acelas timp o consolidare pentru pozitia personala a sefului

statului, fiind si o recunastere a meritelor speciale ale acestuia, atit in modernizarea

armatei, cit si in conducerea efectiva a acesteia ,in calitatea sa de comandant, pe frontul

antiotoman.

A fost dat, printr-o ironie a istoriei, ca ceremonia de incoronare regala sa fie

condusa de presedintele Camerei, Constantin A. Rosetti. Batrinul revolutionar, ce nu si-a

abjurat niciodata credinta republicana , pe care o aminteste si cu ocazia proclamarii

regatului, “dar imi dau seama-spune Rosetti-ca actul de azi este spre binele patriei mele”.

e. Reforma Constitutiei

Modificarea Constitutiei a fost impusa si de schimbarea formei de stat, dar si de

schimbari in structura sociala a Romaniei, fata de momentul 1866. E vorba de o

modificare, in sens democratic, prin consolidarea unor libertati cetatatnesti, dar in

special prin largirea drepturilor electorale. Reusita impunerii acestor principii, se

87

datoreaza si consolidarii liberalilor in guvernarea Romaniei de dupa 1878.. Rosetii a

incercat, din nou sa impuna “colegiu unic”, care nu a fost acceptat nici macar de colegii

sai liberali. Astfel, ca o solutie de compromis au fost scazute colegiile electorale de la

patru la trei¸ prin unificarea primelor doua colegii, prin acesta s-a lichidat avantajul

propietatii funciare asupra celei urbane.

11. Efectele proclamarii independentei

Una din replicile de neuitat al unuia din personajele caragialiene-Nae Catavencu-

este: “Ce eram noi inaintea Crimeii! Folosita ca una din multele formule demagogice,

expresia ascunde si un mare adevar istoric: se petrecuse o schimare uriasa, o adevarata

“schimbare la fata” a societatii romanesti, dupa Crimeia. Intradevar, dupa razboiul

Crimeii-cici la el se referea “domn Nae”- si mai ales, dupa conferinta de la Paris, s-a

deschis calea Unirii si introducerii unor reforme progresiste de tip european. Ritmul lor

s-a accentuat, insa in special dupa 1878.

Datele seci statistice sunt marturia acestui proces. Astfel agricultura, care

pastreaza primatul in economia romanesaca –situatie acoperita de sintagma tara

eminamente agrara - capata un tot mai pronuntat caracter comercial, exportul de

cereale cunoscind o crestere vertiginoasa. La 1900, exportul de grine reprezenta 85% din

comertul exterior al Romaniei.

Cererea foarte mare de grine va schimba sistemul de munca in agricultura,

mergindu-se spre o agricultura intensiva.

Progrese mult mai vizibile erau in industrie. Apare ceeace se numeste Industria

de fabrica, bazata pe activitatea masinilor. Una din ramurile industriale prioritare va fi

industria alimentara (fabrici de zahar, ulei, de tutun,) ce va prelucra produsele agricole,

dind un motiv suplimentar pentru cresterea productiei agricole si deci intensificarea

muncii agricole.

O alta ramura industriala, de mare dezvoltare, a fost cea a materialor de

constructie. Produsele acesteia erau solicitate de amplul proces de modrnizare urbana,

de marile lucrari edilitae. Apar numeroase fabrici de caramida, a carei productie

mecanizata a cistigat repede piata, in dauna celor artizanale, realizate de numeroasele

88

caramidarii. Apar fabrici de ciment, din care amintim, pe cea de la Comarnic infiintata

in 1878..

O crestere de natura exponentiala gasim in domeniul extractiei si productiei

petrolfere. Principalele bazine, cunoscute in acel moment, erau Bacau si Prahova.

Inceputa ca actitivitate solitara a citororva capitalisti romani, ea va fi repede

monopolizata de mari societati straine, precum Steaua Romana si Astra Romana,

Roman-Americana care vor detine in primii ani, de dupa 1900, circa 90% din extractia

petrolului.

Abolirea oricaror legaturi cu Imperiul Otoman a permis liberalizarea regimului

vamal, prin fixarea unor taxe, care sa apere productia interna. Pina in 1877, tinind

seama ca Turcia avea un plafon superior al taxelor vamale de 8%, Romania nu putea

avea taxe vamale superioare, sau chiar egale, fiind obligata la plafonul de 7, 5%, iar

pentru unele produse chiar la un plafon mai mic. Urmarea acestui fapt a fost crestrea

rapida a comertului exterior.

Progresul economic a fost marcat si stimulat de dezvoltarea unei infrastructuri

economice moderne, prezenta prin aparitia si cresterea, pe orizontala si pe vericala a

sistemului bancar. In Romania functionau citeva banci mari particulare, dintre care mai

importante erau Marmorosh Blank, infiintata in 1848 si marita prin fuziune in 1864,

banca Chrissoloveni, ambele in Bucuresti, banca Moldovei, la Iasi, etc. E vorba de banci

moderne, cu activitate nu numai in sfera financiara, dar si cu investitii in industrie,

lucrari edilitare, societati de asigurare, etc.

Dar momentul de mare important este anul 1880, cind ia fiinta Banca Nationala

a Romanie. Este un moment de referinta in dinamica socio-economica. Initiativa a

apartinut lui Ion C. Bratianu si ea va ramine intodeauna un fief liberal. In primele trei

decenii de activitate, Banca a fost personalizata de conducatorul sau, Eugeniu Carada,

care duevine cel mai apropiat consilier al “vizirului” I.C. Bratianu.

Un alt factor de progres economic a fost “revolutia” cailor de comunicatie.

Dintre acestea, domeniul prioritar care cunoaste o dezvoltare deosebita, este cel

al comunicatiilor feroviare.

Marele merit in adoptarea unui plan extrem de amabitios de construire de cai

ferate revine principelui Carol I..E adevarat ca aceste constructii au fost extrem de

costisitoare, in conditii contractuale dezavantajoase, dar rezultatul este exceptional. De

89

la 70 de kilometrii de cale ferata in 1869- e vorba de prima linie Bucuresti-Giurgiu- si

pina la 1300 kilometrii in 1880 si la 3.500 in 1914. Extinderea acestui tip de transport a

facut necesara infiintarea in 1880, care a unei autoritati de stat: Calea Ferata Romana

(CFR), care detinea cele mai mari structuri industriale a tarii, ateliere de reparatii, de

constructii de poduri, intretinere, etc. La CFR lucrau in 1900, 23000 de lucratori.

S-au modernizat si sosele, prin pietruiri si pavari., marindu-se capacitatea

circulatiei pe uscat.

Dupa reintrarea Dobrogei in componenta statului roman (in 1878) si deci

invecinarea cu Marea Neagra, incepe dezvoltarea transportul maritim, ce face necesara

modernizarea portului Constanta.

Modernizarea este deosebit de vizibila in marile lucrari edilitare. Ele sint mai

pregnante in Bucuresti, a carui crestere economica se imbina si cu infrumusetarea

orasului. Astfel, inca in 1868 se incheie un contract cu capitalistul francez, Alexis

Godillot, pentru “un pachet” de lucrari de amploare: constructia unei hale comerciale

centrale (in piata Unirii), a canalizarii si -amenajarii malurilor Dambovita, a iluminarii –

cu gaz lampant- a unui important numar de strazi, etc.

Se construieste mult in aceasta perioada in Bucuresti si are loc si o crestere a sa

pe ‘orizontala”. Toate marile edificii se fac dupa model occidental, in special francez.

Primaria cere lui Godillot, ca hala sa fie intocmai ca “hala centrala de la Paris”. Este

aceasta o expresie a optiunii clare pentru un anume model cultural, care se vede in toate

planurile de activitate.

Perioada de dupa 1877 este una de accelerare accentuata a ritmului de progres a

societatii romanesti. La cumpana secolelor 19 si 20, intr-un timp relativ scurt, Bucurestii

sunt dotati cu edificii reprezentative, mari, ce dau orasului o nota europeana. Vor

contribui la inaltarea acestora citiva mari arhitecti francezi si belgieni. Astfel, sunt

construite: cladirea Bancii Nationale , in 1885, de citre arhitectul Bernard Cassian, cea a

Ateneului Roman(in 1886, de citre Albert Galleron, in 1886), a Palatului de Justitie

(Tribunalul) construit de A. Ballu, in 1895, cladirea Fundatiei Carol (azi BCU), in 1891 si

palatul CEC, in 1900, ambele opera arhitectului Paul Gauttreau. Pe linga acestia au

activat si arhitecti romani, ca Dumitru Orascu, autorul edificiului Universitatii (in 1889)

sau a Hotelului Bulevard, ambele in stil neoclasic, Ioan D. Berindei, autorul proiectului

pentru Cercul Militar (1908) si palatul Cantacuzino-Nababul, in 1900, (azi Muzeul

90

Enescu) sau Dimitrie Maimarolu, autorul cladirii Parlamentului, in 1907 (pe dealul

Mitropoliei) .

Constructii impunatoare se ridica si in alte orase ale Romaniei. Astfel, in Iasi,

Palatul Administrativ, opera a arhitectului G.G. Cantacuzino si a Universitatii iesene,

opera a arhitectului deja amintit Louis Blanc, in Craiova, Palatul de Justitie, terminat in

1891, dupa proiectele arhitectului Ioan Socolescu, etc,

Pe linga interesul artistic al acestor edificii este interesant si caracterul

institutiilor, de la Universitati la Banci si de la Tribunale la palate administrative- pe care

le gazduiesc, a caror aparitie si dezvoltare sunt semnele maturizarii procesului de

modernizare.

O schimbare pozitiva in economia romaneasca, dupa obtinerea Independentei

este cresterea constanta a investitiilor, atit cele straine, cit si romanesti.. Cresterea

economica, ca si statutul de independenta aveau sa creieze un cadru propice cresterii

interesului pentru piata romaneasca.

12. Situatia internationala a Romaniei de la Independenta la primul

razboi mondial

Am urmarit diversele desfasurari politice interne in perioada transformarii

moderne a Romaniei. In diverse locuri s-a comentat impactul politic al situatiei

internationale, fara insa a intra in adincimea acestui aspect.

Vom incerca sa punem acum, in centrul atentiei noastre impactul acestei situatii

pentru Romania. Trebuie spus, ca in toate actiunile sale, clasa politica a trebuit sa tina

seama de desfasurarile politice din afara. Pina la Razboiul Crimeii, politica romaneasca

s-a facut in legatura directa, cu ce s-a numit problema Orientala, mai precis cu

conflictele de interese, razboaiele si intelegerile intre Imperiul Tarist si cel Otoman.

Dupa 1856, intra in acest spatiu si alti actori: Imperiu Habsburgic, in primul rind, dar si

Franta si Anglia. Au un anume cuvint de spus si puteri, care se ridica, abia in anii ’70. ca

Germania, ce devine albitrul situatiei din Europa, dar si micile Puteri, precum Italia.

Oamenii politici romani au incercat in citeva rinduri, ca folosindu-se de momente

favorabile, de contradictile intre marile Puteri, sa poata sa-si impuna proprile solutii.

91

Politica faptului implinit a avut un anume succes, in 1859, 1864 sau 1866. Numai ca in

Europa , complexitatea situatei internationale este in crestere.

Romania in 1877 si-a proclamat independenta, din nou impotriva vointei

Puterilor. S-a aliat –pentru ca nu avut alternativa- cu Rusia. Dar dupa desfasuraea

razboiului in calitate de aliati, Rusia isi prelungeste stationarea armatelor pe teritoriu

romanesc si incepe sa se poarte nu ca un aliat, ci ca un ocupant. Este clar, ca in 1878

existenta statala a romaniei a fost in pericol. Vechile resentimente ale societatii

romanesti fata de Rusia vor fi confirmate. Salvarea a venit din partea Germaniei, prima

putere a Europei, care a cerut imperativ Rusiei sa se retraga.

!878 a fost o mare lectie pentru societatea romaneasca. Ceva din strategia de

securitate nationala trebuia schimbat. Numai era de ajuns efortul intern-fie militar, fie

politic. Solutiile de creativitate, gen “dubla alegere” nu mai erau posibile in noua

organizare a Europei.

Pentru a-si continua existenta in tot mai complicatul sistem european, Romania

trebuia sa intre in anume aliante politice si militare. La ingustarea posibilitatilor de

actiune independenta a Romaniei, si in general a statelor mici, a contribuit si crearea ligii

celor trei imparati, la Berlin, la 18 iunie 1881. Imparatii Germaniei, Rusiei si Austro-

Ungariei au decis sa-si uneasca eforturile pentru a mentine situatia existenta pe

continent.

Mai mult decit atit, dupa Congrdul de la Berlin, se profileaza tot mai mult

tendinta unor aliante politico-militare in Europa, ce ducea la spargerea consensului

european. Europa se indrepta spre momenul infruntarii.

Atunci, cind s-a pus problema unei aliante, primul gind al elitei politice, a fost

Franta, datorita putermicelor legaturi sentimentale intre cele doua tari, cit si a sprijinului

pe care aceasta l-a dat Romaniei in diverse momente istorice. Trebuia avut in vedere,

insa, ca dupa 1871, Franta infrinta de Germania, devenise o putere de rang secund,

aplecata in special spre proprile probleme. Interesul economic al Frantei fata de

Romania era in scadere. De asemenea, Parisul se orienta tot mai mult spre o relatie

speciala cu Rusia, ceeace creia un anume inconfort oamenilor politici romani.

Atentaia a fost atrasa de Imperiul Habsburgic, care inca de la mijlocul anilor ’50,

a fost atras de potentialul economic al Romaniei. In 1875, se incheiase un acord

comercial intre cele doua tari. Acest acord era si in interesul marilor propietari de

92

pamint din Romania-a caror partid politic se afla in 1875 la guvern; ei gaseau in Austria o

piata ideala pentru produsele lor agricole si animaliere. In schimb, Austria exporta un

numar mare de produse manufacturiere si industriale, ce faceau o concurenta puternica

inceputurilor industriale romanesti, de unde adversitatea Partidului National Liberal,

exponent al burgheziei industriale. In ziua incheierii acordului, ziarul Romanul, in

inconfundabilul sau stil melodramatic, aparea in doliu. Daca din punct de vedere

economic, acordul comercial a fost discutabil, politic a adus foloase importante. Romania

incheiase acest acord, pe picior de egalitate si se manifesta ca un stat suveran.

In 1881, se incheie un pact militar intre Germania si Austro-Ungaria, la care va

adera si Italia, in 1882. Romania, dupa unele indoieli avea sa adere in septembrie 1883.

Un rol deosebit, in decizia de aderare l-a avut si presiunea lui Carol I, care a fost convins-

si va ramine convins, toata viata- ca viitorul Romaniei este asigurat alaturi de Germania.

In optica Germaniei, contactul permanent intre Tripla Alianta si Romania,

trebuia tinut prin Austro-Ungaria. Aceasta avea resonsabilitati legate de functionarea

relatiei cu Romania. De cite ori, aceasta voia sa discute cu o problema cu Germania, era

indreptata spre guvernul de la Viena.

Au fost o serie de piedici in fata apropierii Romaniei de Tripla Alianta. Tratatul

comercial nu functiona bine, Austria folosea foarte des arma carantinei pentru a opri

importul de carne din Romania.

O alta problema, care despartea politic cele doua state era problema Dunarii, in

care Austria nu dorea sa acorde. de facto drepturi egale Romaniei in controlul

comertului pe fluviu.

Fireste problema situatiei romanilor din Transilvania se constituia intr-u

impediment, de ordin moral, al unor bune relatii intre Romania si dubla monarhie. Cu

toate astea trebui spus, ca nu a existat o linie iredentista in politica Romaniei Singurele

criterii ce erau puse in aplicare, era cea intereselor de securitate , si economice ale

statului roman. Daca existau interventii, acestea erau discrete si nu depaseau sfera unor

interese de ordin umanitar, cultural, etc.

Un ultim motiv de “raceala” intre Romania si Austria a fost politica balcanica a

acesteia din urma, si incurajarea Bulgariei.

Tratatul dintre Romania si Tripla Alianta avea, la cererea partii romane, un

caracter strict secret. Aceasta, pentru ca Puterea cunostea sentimentele de adversitate ale

93

societatii romanesti fata de Austria El nu era cunoscut nici macar de toti membrii

guvernului. Singurii care il stiau era premierul, ministru de Razboi si cel de externe. De

aceea grija permanenta a principelui a fost, ca in aceste posturi sa fie oameni de

incredere, care sa nu imprastie stirea aliantei. Acesta a fost principalul motiv, al ezitarii

lui Carol de a il demite si inlocui pe Ion C. Bratianu, in ciuda actiunilor opozitiei unite.

Criza balcanica va fi declansata in ultimii ani ai secolului 19. Serbia a rupt alianta

cu Austro-Ungaria, in 1895 si s-a orientat spre Rusia. Dar principala ingrijorare

balcanica a diplomatiei romane era Bulgaria. Aceasta urmarea o politica de extindere

terioriala (planul Bulgariei Mari) care ar fi schimbat echilibrul in regiune, in defavoarea

Romaniei. Pentru inceput, Bulgaria s-a bucurat de sprijinul Rusiei, dar treptat ea va intra

in sfera de interese austro-ungare. Austriecii erau interesati de pozitia strategica a

Bulgariei, si doreau s-o atraga de partea Triplei Aliante, ca baza de atac impotriva

Serbiei, ce era foarte ostila Puterilor Centrale.

Tensiunea s-a accentuat in 1908, cind Bulgaria si-a proclamat oficial

independenta si parea probabil un razboi cu Turcia. In cazul maririi teritoriale a

Bulgariei, Romania cerea modificarea, in favoarea sa a frontierei in Dobrogea. La aceasta

cerere, nu a primit sprijinul sperat din partea Austro-Ungariei.

Toate acestea au creiat o criza surda intre Romania si partenerii sai din Tripla

Alianta. E adevarat, ca tratatul intre aceasta si Romania va fi reinnoit la termenele

prevazute. Aceasta, in special, datorita eforturilor regelui Carol .

In 1908, va interveni un eveniment de politica interna, care va influenta

semnificativ optiunile de politica externa ale Romaniei. Este vorba de alegerea, in 1908,

a lui Ion I. C. Bratianu in fruntea Partidului National Liberal si accesul sau la sefia

guvernului, in 1909. Bratianu era o fire independenta. I se cunosteau anumite simpatii

pentru Franta, unde de altfel studiase ingineria.

Era primul lider, independent de optiunile pro- germane si pro-austriece, desi era

fiul lui Ion C. Bratianu, cel ce incheiase aderarea la Tripla Intelegere, in 1883.

Timp de 20 de ani viata politica a fost condusa de lideri progermani, fie ca e

vorba de conservatorii Lascar Catargiu sau Petre P.Carp, fie de premierul liberal

D.A.Sturdza. Optica lui Bratianu era diferita. Fara a se prezenta ca un adversar al pterilor

Centrale, prin nonangajarea lui a dat mai multa libertate politicii Romaniei.

94

In vara lui 1909 el viziteaza Berlinul si Viena, unde arata temerea guvernului sau

fata de stricarea echilibrului balcanic, la o eventuala extindere teritoriala Bulgariei. De

remarcat, o abordare diferita a problemei, la cei doi mari aliati: Berlinul, prin cancelarul

Bethmann-Hollweg si-a exprimat simpatia pentru exigentele romanesti, in timp ce la

Viena, ministrul de externe, Aehrenthal s-a aratat mult mai retinut, indemnindu-l pe

Bratianu la tratative directe cu Bulgaria.

De asemenea o deosebire insemnata era intre Germania si dubla monarhie pe

problema romanilor din Transilvania. Permanent, guvernul german –interesat in cel mai

inalt grad in mentinerea Romaniei in sistemul sau de aliante-cerea guvernelor de la

Viena si Budapesta o moderare, o crestere a elasticitatii politicii nationale in

Transilvania, in special in directia romanilor.

O schimbare a atitudinii fata de Romania a venit dintr-o directie neasteptata. E

vorba de lenta schimbare de ton din partea temutului vecin de la Est: Rusia.

Repozitionarea Rusiei are citeva cauze:infringerea in razboiul cu Japonia a dus la o

slabire a pozitiei internationale a acesteia, ca si oaccentuata de instabilitatea interna.

Dar, aceasta schimbare a politicii romanesti are un nume. Este Serghei Sazonov, numit

ministru de externe al Rusiei, in 1910. El este arhitectul reconstructiei increderii intre

cele doua tari. Decis sa schimbe politica traditionala a Rusiei fata de Romania, ce se

materializa prin aroganta si brutalitate, el inaugureaza o diplomatie a unor contacte

discrete si eficiente care treptat a schimbat atmosfera dintre cele doua tari vecine.

Actiunea lui Sazonov a fost eficienta si a avut o contributie speciala in procesul de

schimbare a aliantelor Romaniei.

Evenimentele care au avut un impact deosebit asupra situatiei internationale a

Romaniei au fost cele doua razboai e balcanice. Urmare directa a nerezolvarii

problemelor balanice in tratatul de la Berlin, (1878) si a schimbarii treptae a raportui de

forte in regiune, razboaiele balcanice au depasit ca importanta regiunea in care au avut

loc.. In octombrie 1912,Bulgaria incurajata de Austro-Ungaria reuseste sa organizeze o

alianta antiturca, din care faceau parte, alaturi de ea Grecia, Serbia si Muntenegru.

Romania a preferat sa ramina neutra, dar urmarind, indeaproape desfasurarile.

Dar evenimentele au fost surprinzatoare si ingrijoratoare pentru Romania. Bulgarii si

aliatii lor au obtinut victorii rapide, in noiembrie 1912. In aceste conditii, Bulgaria este

constant incurajata de Austro-Ungaria, in dorinta acesteia de o atrage. Di acest motiv,

Bulgaria a dat dovada de intransigenta in tratativele cu Romania. Aceasta cerea mutarea

95

frontierei in Dobrogiei pe linia Silistra-Balcic. Intre timp, Bulgaria isi ataca fostele aliate

Serbia si Grecia. In cele din urma Romania va declara razboi Bulgariei, si obtine victorii

rapide, cici Bulgaria lupta si pe frontu de sud, impotriva Greciei, Serbiei si Turciei.. Va

urma o conferinta de pace la Bucuresti, in august 1913, prin care Romniei ii revine intreg

sudul Dobrogei-Cadrilaterul-regiune cu populatie preponderent turca. Dar cel mai

important este faptul ca Romania devine pentru prima data putere regionala, arbitru al

situatiei din Balcani.

In acelasi timp, pozitia consecvent probulgara a diplomatiei hasburgice va

indeparta serios Romania de Puterile Centrale. Reprezentantul dublei monarhii la

Bucuresti, contele Ottokar Czernin a facut o analiza foarte corecta a “caderii

barometrului” relatiilor dintre cele doua tari si arata ca doar o schimbare drastica a

politicii nationalitatilor in Transilvania va reabilita alianta incheiata in 1883 cu Romania.

Anul 1914 inregistraza noi apropieri de Antanta. Tarul Alexandru, face o vizita la

Constanta, prima dupa marea criza din 1878. Sazonov vine la Bucuresti si sugereaza

Romaniei, ca Rusia va sprijini unirea Transilvaniei cu Romania. De altfel, Bratianu, inca

in anii anteriori a sustinut in fata Rusiei, importanta vitala a Transilvaniei pentru

Romania. Conducindu-l pe acelas Sazonov, la o plimbare cu automobilul, la Predeal, si

ajuns la serpentine va arata spre Transilvania, spunid: “Acolo este tot Romania!”

In vara lui 1914 a izbucnit primul razboi mondial. Clasa politica romaneasca a

decis neutralitatea , semn al desprinderii complete de Puterile Centrale.

Evolutia Romaniei pe scena unei Europe impartita in aliante politico-militare a

insemnat incercarea de adaptare a politicii sale la un nou tip de relatii internationale.

13. Modernizarea politica: aparitia si consolidarea partidelor

Modernizarea are pe linga alte multiple planuri economice, sociale, culturale si

cel al vietii politicie.

In tratarea diverselor teme tratate, pina in prezent am subliniat implicarea

diverselor formatiuni politice, relevind in special infruntarea lor pe diverse teme. Dar,

pina in prezent nu ne-am oprit la forma, diverselor grupari politice. O sa incrcam s-o

facem acest lucru acum, incercind sa urmarim gruparea si regruparea, divizarea si

unificarea diverselor grupari.

96

Subiectul isi are importanta sa, cici in epoca moderna, cel mai important purtator

al unei tendinte politice este partidul. Suma acestora, infruntarea si alianta dintre

acestea formeaza insasi dinamica democratiei.

In general, in istorie, exista o unanimitate in criticarea partidelor: coruptie,

intrigi, abatere de la interesele generale. Aceasta in trecut, ca si acum, in zilele noastre.

Formula “de partid” are o conotatie negativa. Dar fara acest instrument, care este

partidul, nu este posibila existenta democratiei.

Partidele sunt legate de perioada moderna, cind ele capata un loc bine stabilit in

mecanismul politic.

In perioada medievala romaneasca nu gasim formatiunea de partid. Cronicarii

amintesc de partida. Astfel, cronicarii ne vorbesc de partida Cantacuzinilor sau a

Balenilor partida Cantacuzinilor” sau a “Balenilor” in sensul de grupa de sprijin. Este

vorba de un grup de indivizi legati intre ei prin credinta –de esenta feudala, oarecum

asemanatoare cu vasalitatea-fata de unul din potentatii timpului.

In perioada de tranzitie, in conditiile rivalitatilor intre boierimea locala si

fanarioti apare “partida antigreceasca”, in sens de antifanariota.

Incetul cu incetul, se formeaza o grupare destul de vaga, fara o organizare a ei,

fara a fi recunoscuta oficial ce va fi numita partida nationala. Aceasta formula este

tocmai o reactie la anumite nemultumiri, ce luau in general forma respingerii strainului.

In optica celor ce cautau o mintuire pentru poprul roman, calea era de respinge strainul,

fie el grec, turc sau austriac. Asa a inceput procesul de crisalizarii unei structuri , care a

fost partida nationala.

Intre cei ce o compuneau nu existau legaturi speciale, nu intodeuana aveau aceias

strategie a actiunii, dar ii reunea dorinta de schimbare. Aceasta dorinta era

exprimata diferit si de foarte multe ori in directii politice contrarii: Sultanului sau

Tarului, Imparatului Habsburgic sau lui Napoleon “uzurpatorul”. Continutul era insa

asemanator. Directia dorintelor era comuna.

Forma de manifestare comuna erau scrieri politice, brosuri, in special mesaje

citre puternicii lumii, in care se cere sprijin pentru reforme, in fapt pentru schimbare.

Patrunderea ideilor Revolutiei franceze duc la un anume clivaj intre cele doua

tabere (interesant ca documentele le numesc tarafuri) ale Partidului National, unul al

micii boierimi si altul al marii boierimi. Aceasta din urma, pentru a-si pastra pozitia

97

dominanta, pusa in pericol de caracterul autocrat al domniei, vor adopta din limbajul

revolutionar francez, ideia limitarii puterilor domnului.

In orisice caz este clar, ca ideile politice europene, de tip liberal sunt preluate de

boierime. Din sinul acestei clase sociale se naste forta schimbarii, materializata in

Partidul National.

Evenimente cruciale, ca Revolutia din 1848, activitatea liderilor revolutionari in

emigratie, lupta pentru Unire, domnia lui Cuza au dus la o anume maturitate politica, si

implicit o diferentiere intre diversii militanti.

Afinitatile ideologice isi vor gasi corespondenta in apropieri organizatorice. Fie ca

ele erau in jurul unui lider puternic si prestigios, fie in jurul unei gazete. Dupa ce in vara

fierbinte a lui 1848, toti revolutionarii erau impreuana, in relativa relaxare din timpul

exilului vor apare grupuri diferite: cea moderata din jurul lui Ion Heliade Radulescu-

majoritatea din ei aflati in Turcia-cel parizian, radical si militant, in jurul lui C.A. Rosetti.

Deosebiti de acestia, grupul liberal- moderat , format in jurul personalitatii lui

Kogalniceanu si a publicatiei sale Steaua Dunarii, aparuta la Iasi, in octombrie 1856. Va

urma momentul de armonie nationala, din ianuarie 1859, ce a permis punerea in

practica a solutiei “dublei alegeri” ca apoi sa urmeze din nou momente de infruntare in

jurul marilor probleme ale momentului: problema rurala, drepturile civile, orientari in

politica externa, etc.

In procesul de modernizare a Romaniei, care este de fapt si procesul constructiei

statului, aceste grupari, in infruntarea de a-si impune proiectul fiecaruia, vor traversa ele

insele un proces de maturizare si reorganizare.

b. presa politica

Presa politica a avut un rol deosebit de important. Ea se naste in spatiul

romanesc in perioada Revolutiei din 1848. Ziarele cu caracter de informatie generala ,

precum Curierul Romanesc, de la Bucuresti si Albina Romaneasca, vor face locul unei

prese politice militante. In perioada Revolutiei apar o serie de ziare politice, legate de

diverse fractiuni. Cel mai important, este fara indoiala cel editat de Rosetti, Pruncul

Roman, ce exprima fidel pozitia si prioritatiile gruparii liberal-radicale.

O pozitie cu nuante diferite, este Poporul Suveran, al lui Balcescu, de tenta

liberal-democrta, ce isi stabilea ca prima prioritae rezolvarea problemei rurale. Ca

metoda preconizata, era mai moderat decit grupul rosettist.

98

In perioada urmatoare, initiativa politica revine, de asemenea radicalilor, si

aceluias neobosit C. A. Rosetti, care editeaza in 1857-interesant sinconismul cu aparitia

la Iasi a Stelei Dunarii, in 1856- a ziarului Romanul. Acesta va fi cel mai important ziar

romanesc, timp de patru decenii, supravietuind mortii fondatorului sau.

Gruparea nationalista Fractiunea liberala si independenta, va edita ziarul

Trompeta Carpatiilor, ce va transmite un puternic mesaj xenofob, cu deosebire

antisemit. Acest ziar a servit ca model lui carafiale pentru publicatia de santaj din

“Scrisoarea pierduta”: Racnetul Carpatiilor.

Aceste reviste, si Romanul in special vor contribui la clarificarea fizionomiei

politice romanesti.

c.Geneze liberala

In conditiile regimului constitutional, de dupa 1866, are loc o mai clara “asezare”

a gruparilor politice si o clarificare a pozitiei fiecareia din acestea.

Cei, care au dominat scena politica dupa abdicarea lui Cuza au fost liberalii, iar in

cadrul lor, liberalii radicali (sau rosii) ce au fost “vioara intii” in politica romaneasca in

primii 3 ani dupa 1866. Au organizatii locale, care sunt puternice in municipalitatiile

marilor orase. Au de asemenea doi lideri, cu vizibilitate, a caror autoritate nu este

contestata: C.A. Rosetti si Ion C. Bratianu .

Ei reprezinta interesele unei burghezii orasnesti, a carei forta economica este in

crestere. Puterea lor se rezuma la zona Munteniei, neavind audienta in Moldova.

In schimb, ei au la dispozitie un instrument, prin care pot sa tina in sah, orisice

adversar politic: Garda civica, obtinuta prin legea organizarii armatei din 1868.

Necesitati politice si anume incercarea de a-si mentine majoritatea parlamentara

a dus, in ianuarie 1867, la o prima forma de coalitie liberala, numita dupa locul unde s-a

incheiat, uniunea de la Concordia..

Unitatea s-a dovedit fragila, pentru ca radicalii-condusi acum clar de Bratianu-

Rosetti concentrindu-se mai mult pe conducerea ziarului “Romanul” –au refuzat sa

gireze politica lui Kogalniceanu devenit, in 1869,ca ministru de interne, “omul- forte” al

tarii. La rindul lui, Kogalniceanu incerca sa loveasca in radicali, pe care ii considera mai

periculosi decit conservatorii.

99

Instaurarea guvernului conservator Catargiu-care era primul experiment

conservator pur-si politica sa autoritara va creea din nou conditii de fuziune liberala. Cu

atit mai mult cu cit, Catargiu reuseste sa elimine din parlament, pe marea majoritate a

deputatilor liberali. Liderii liberali vor folosi acest lung interval de opozitie pentru

constructia unui Partid .Un prim moment al acestei fuziuni a fost Congresul presei

liberale, desfasurat la Bucuresti in noiembrie 1871- unde s-a votat un program comun de

actiune liberala.

In acest timp, Kogalniceanu strabatea Moldova si organiza celule liberale in

diversele localitati. Bratianu facea acelasi lucru in centrele muntene, de traditie radicala,

ca Ploiesti, Craiova, Giurgiu, Braila. Se creiaza, la sfirsitul lui 1871, o Uniune liberala.

Acestora li se vor alia fractionistii lui Nicolae Ionescu (Fractiunea liberala si

independenta).

Liberalii dovedesc initiativa economica. . Ei sprijina pe inginerul Grigore Heliad

sa formeze o companie pentru constuirea unei cai ferate Ploiesti-Predeal, infiinteaza, din

initiativa lui Bratianu, o societate de asigurari “Unirea”. Infiintarea unor firme

economice romanesti erau concetizarea unei politici economice liberale, de incurajare a

capitalului romanesa, ce va fi cunoscuta prin formula Prin noi insine.

Un moment important al “coagularii” liberale a fost constituirea coalitiei de la

Mazar Pasa, la 24 mai 1875. Numele coalitiei este dat de contemporani si preluat de

istorici de la numele casei, in care s-a dfinitivat intelegerea, este casa unui simpatizant

liberal, fost ofiter englez, pe nume Lakeman, trecut la islamism sub numele de Mazar

Pasa. Casa era in centrul Bucurestiilor, pe locul aripii noi (din anii 60) ai Institutului de

Arhitectura.

Coalitia a adoptat un program, semnata de toti liderii sai, in care sunt cuprinse

principalele obiective ale liberalilor, pe plan intern si extern.. La aceasta coalitie va adera

si o fractiune consevator-moderata, condusa de Manolache Costache Epureanu.

Tot la Mazar pasa se va alege o structura de conducere a Partidului, un Comitet

Director, structura ce era o formula noua in politica romaneasca.

Pot fi gasiti in acest Comitet, reprezentanti ai diverselor generatii liberale,

incepind cu batrinii Rosetti si Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, dar si

reprezentanti ai noii generatii, ca Protopopescu Pache-ce va fi primarul legendar al

Bucurestiului-Dimitie Giani, Eugen Statescu, Eugeniu Carada, Vasile Lascar, etc.

100

Fenomenul politic care a facut posibila unificarea si trecerea la forma de partid

este consolidarea pozitiei unui lider al partidului, recunoscut de toti. Acesta a fost Ion C.

Bratianu, om cu o lunga experienta politica, cu merite deosebite la revolutia de la 1848.

Desi provenea din gruparea liberalilor radicali , el era receptat ca “liderul moderat”,

“pragmatic” al acestei grupari. Relatiile bune cu Carol, el fiind cel ce l-a adus in tara erau

un argument in plus. Dar ce a contat cel mai mult este sprijinul masiv pe care il avea din

partea organizatilor locale.

Liderul istoric, C. A. Rosetti, a facut “un pas in spate”, concentrind-se in special

pe conducerea ziarului Romanul, care a avut un rol important in raspindirea ideilor

liberale. La un moment dat, acesta va intra in conflict cu Bratianu si va iesi din partidul,

pe care l-a intemeiat, in fruntea unui grup radical. Acelasi lucru se va intimpla si cu

Dumitru Bratianu, care se va distanta de fratele sau si va iesi din partid.

Unificarea este considerata de specialisti inceputurile Partidului Liberal, desi

infiintarea formala este abia in 1880, cin apare ca structura politica, Partidul National

Liberal.

Se impune o precizare legata de nume, mai precis de acesta sintagma national

liberal. Explicatia poate fi gasita in specificul modernizarii in Romania, unde dorinta de

schimbare sociala si culturala este sincrona cu problematica nationala. Construirea

intirziata a statului national, ingrijorarea fata de diversele piedici in realizarea acestui

stat, duc la o simbioza speciala intre nationalism si liberalism. .

d.Geneza conservatoare

Un proces similar de unificare are loc si in cadrul gruparilor conservatoare.

Gruparea “batrinilor” conservatori ce era condusa de Lascar Catariu, reprezenta in

general interesele marii propietati rurale. In cadrul ei se aflau citiva conservatori-

extremi, din care amintim pe Petre Mavrogheni si pe Costache Brailoiu. A doua grupa e

cea a conservatorilor moderati condusa de Dimitrie Ghica si din care faceau parte Vasile

Boerescu, Cristian Tell, etc. Ea reprezenta interesele unor propietari de pamint,

interesati si in activitati comerciale si industriale. Ideologic ei erau foarte apropiati de

liberalii moderati, de un Ion Ghica, de exemplu.

O grupare aparte, aflata la marginea “hartii politice” romanesti era cea a

separatistilor. Ei reprezinta o minoritate, reprezentind interesele unor familii de

101

latifundiari, opusi oricaror schimbari, dar si a unei parti a burgheziei iesene,

nemultumita de pierdrea calitatii de capitala a Iasiului, schimbare ce le provoaca

importante daune.

O grupare politica, ce se revendica la miscarea conservatoare este Junimea. Ea se

formeaza la Iasi, avind ca baza gruparea culturala, cu acelasi nume.

Dupa unii istorici, Junimea a fost gruparea politico-ideologica, care a schimbat,

in intregime peisajul politic romanesc, in a doua jumatae a secolului 19. Astfel istoricul

Keith Hitchins, subliniaza ca principal merit al acestei grupari este ca realizat…”cea mai

durabila influenta exercitata de citre junimisti, pare sa fi fost cea asupra modului de a

gindi a romanilor despre ei insisi” [Keith Hitchins, Romania. 1866-1947, Humanitas,

Bucuresti, p.72]

Interesant este ca Titu Maiorescu provine dintr-o modesta familie de intelectuali

ardeleni, ce au emigrat in Tara Romaneasca, iar tatal sau, Ion Maiorescu, profesor de

liceu a participat la Revolutia din 1848. Intemeietorii Junimii sunt un grup de

intelectuali, cu studii profunde, in Occident, in special in universitati germane. (Desi,

Titu Maiorescu are doua doctorate, unul la Berlin, si altul la Paris). Adversari ai formelor

violente revolutionare, ca si a ritmului rapid de reformare, junimistii sunt partizanii unei

evolutii organice a societatii. Ei acuzau pe reformatorii de pina acum, ceeace numim

generatia pasoptista de copierea unor forme de civilizatie occidentala, care, dupa parerea

lor nu se potriveau cu realitatile sociale romanesti. Este vorba de forma fara fond,

sintagma ce a facut istorie in gindirea politica romaneasca. Aceasta teorie este

fundamentata, pentru prima data de Titu Maiorescu, in eseul sau In contra directiunii

de astazi a culturii romane, aparut in revista Convorbiri Literare, in 1868. Aici el face o

critica violenta inaintasilor, in calea de reforma a Romaniei:

“Inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public

iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am facut jurnale politice si literare

si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea o cultura crescuta peste

marginile scoalelor, am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am dispretuit

spiritul societatilor literare. Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica

originala , am facut Societatea Academica Romana…si am falsificat ideia Academiei”

[apud K. Hitchins, op.cit.p.74]

Fara a intra acum in confirmarea sau infirmarea tezelor-pot doar sa spun ca nu le

impartasesc-trebuie spus, ca avem de-a face cu prima analiza de tip stiintific a realitatii.

102

Maiorescu, si amicii lui de la Junimea l folosesc un altfel de limbaj decit cel al celorlalte

partide. In fond, importanta lor in procesul de modernizare sta si in aceasta schimbare

de ton, in introducerea in gindirea politica romaneasca a unui spirit rece de laborator.

Junimea apare mai intii ca un cerc de discutii literare infiintat de un grup de

tineri intorsi de la studii in Occident. Se poate spune ca organizatia a avut si cultural, si

politic doua motoare. Ele s-au numit Pere P. Carp si Titu Maiorescu. Nimeni nu le-a

contestat statutul de lideri si in acelas timp, de purtatori de cuvint ai gruparii. Din

generatia fondatorilor mai amintim pe Vasile Pogor, Theodor Rosetti-ambii juristi-, si pe

Iacob Negruzzi, scriitor si fiu al scriitorului Costache Negruzzi.

Toti proveneau din mari familii boieresti, mai putin Titu Maiorescu. Si Vasile

Pogor era dintr-o familie de mici boieri, de origine taraneasca.

Dar in conceptia lor, originea aristocratica nu avea o anume importanta,

ierarhiile fiind date de titlurile si realizarile academice.

Desi teoretic junimistii erau una din gruparile conservatoare, ei ocupau un rol

distinct si aveau forme particulare de manifestare. Aceasta “autonomie” se va mentine in

fapt tot timpul, pina la 1907, cind liderul junimist Petre P. Carp devine seful partidului

Conservator. Dupa aceasta data junimistii, ca grupare isi inceteaza activitatea.

Desi extrem de critici la felul in care s-a facut modernizarea, junimistii nu o

negau si mai ales nu doreau sa-i anuleze efectele. Ei cereau pentru viitor, organizare

rationala a societatii.

Carp cere de asemena introducerea unei democratii a muncii, in care cele trei

clase sociale –pe care el le recunoaste- taranimea, mestesugarii si guvernantii sa fie

incurajati de citre stat in activitatile lor specifice.

Pentru a-si mentine conducerea Partidului, Catargiu si “batrinii conservatori” se

vor uni cu o dizidenta liberala, condusa de Gheorghe Vernescu, noua formatie luind

numele de Partidul Liberal Conservator. Pare ciudata alaturarea celor doua notiuni ce

defineau doua ideologii si doua miscari politice in permanent conflict. Dar in acelasi

timp este inca un argument ca nu exista o incompatibilitate fundamentala intre cele doua

miscari.

Ca expresie a acestui fapt trebuie sa subliniem consolidarea unei aripi a

propietarilor de pamint in Partidul National Liberal, condusa de D. A. Sturdza. Acesta a

devenit unul din principalii aproiati ai lui Ion C. Bratianu si va deveni presedintele

103

Partidului si premier liberal. Echivalent acestui fenomen, o serie de elemente burgheze

isi vor consolida pozitia in cadrul Partidului Conservator.

O alta grupare conservatoare a fost cea denumita a “tinerilor conservatori”,

condusa de Nicolae Filipescu, care avea ca obiectiv formarea unui partid conservator

“pur”, fara elemente provenite de la liberali.Acest grup beneficia de un important organ

de presa, ziarul “Epoca”

In 1880, Lascar Catargi va initia la Bucuresti, infiintarea unui club politic

conservator, pentru ca in 1882 sa se infiinteze, in mod formal, Partidul Conservator.

Spre deosebire de liberali, conservatorii nu au reusit sa se prezinte cu un lider

recunoscut . E adevarat ca Lascar Catargiu avea un avans, datorita numelui si a faptului

ca a condus, cel mai lung guvern conservator, dar alaturi de el, o serie de personalitati

emiteau pretentii la sefie. Un Costache Brailoiu, un Manolache Costache Iepureanu, care

se aliaza in 1876 cu liberalii, dar se va intoarce la conservatori, generalul Gheorghe

Manu, un capabil ministru de razboi si unul din primarii de succes ai Bucurestiului sau

un Dimitrie Ghica, seful grupului conservator-moderat.. Aceste elemente vor contribui la

mentinerea unei permanente tensiuni in partid, prin contestarea liderului.

Ar trebui sa ne aplecam asupra acestui moment, de formare a Partidului

Conservator, in 1882, care marcheaza, la un interval foarte scurt de altfel, aparitia formei

de partid, la ambele directii politice dominante din Romania a structurii de Partid.

Cele doua partide au dominat autoritar scena politica romaneasca. In mare, se

poate vorbi de o anume continuitate in guvernarea celor doua partide, cu exceptia celor

citeva incercari, din timpul guvernului Lascar Catargiu (1871-1876), indreptate spre

modificari, in sens autoritar. Dar chiar si atunci nu au fost depasite cadrele

constitutionale.

Schimbarea partidului de guvernamint era o solutie pe care o folosea Principele,

in rezolvarea criszelor periodice. Sistemul a purtat, in epoca numele de rotatie

guvernamentala si era o forma de echilibrare a scenei politice romanesti. Au existat

citeva momente, cind acest sistem a fost in pericol, cind parea ca situatia a scapat de sub

control. Un asemenea moment este anul 1888, cind, in urma refuzului lui Bratianu de

demisiona si de a-si incheia o guvernare extrem de lunga-cea mai lunga din istoria

regimului parlamentar romanesc-dar mai ales excesiv de autoritara, s-a produs o alianta

peste liniile traditionale, ce amintea intr-un fel de opozitia di 1866, care l-a rasturnat pe

104

Cuza. In aceasta opozitie unita au intrat conservatori de toate nuantele, dar si

numeroase grupari dezidente liberale. Un factor agravant al acestei crize a fost

recurgerea la demonstratia de strada, ca arma politica , ceea ce a deschis teren

violentelor. Un alt doilea factor agravant a fost orientarea atacurilor politice la adresa

Principelui, care stirnise furia opozitiei prin refuzul prelungit de a-l demite pe Ion C.

Bratianu. Acest refuz se explica prin ratiuni de politica externa.

O data criza depasita, prin demisia batrinului “vizir”, se incearca introducerea

unor elemente noi in ecuatia politica. Carol nu incredinteaza guvernarea lui Lascar

Catargiu, ca lider al Partidului Conservator, si cheama la guvernare, pe junimisti.

Formarea guvernului este incredintata lui Theodor Rosetti, eminent jurist. Desi guvernul

Rosetti nu a durat mult, si se va trece din nou la alternanta liberal-conservatoare,

momentul 1888 este un inceput al procesului de declin al rotatiei guvernamentale, de

renunt la jocul politic, bazat exclusiv pe doi parteneri.

Sfirsitul secolului 19 este marcat de aparitia unor noi forte politice, purtatoare a

altor proiecte noi de constructie social-economica.

e.Spre un partid taranesc

Un fenomen interesant este aparitia unei miscari taranesti, ce incearca sa-si

gasesca drum spre expresia politica. Aceasta se petrece pe fundalul mentinerii unor

tensiuni sociale permanenta in lumea rurala, a unei nemultumiri surde-cu explozii

periodice- a taranimii. Reforma agrara a lui Alexandru Ioan Cuza a fost un pas important

in rezolvarea problemei propietatii rurale, dar nu a dat o solutie de durata. O serie de

imperfectiuni ale legii, dar mai ales aplicarea sa incorecta, datorita abuzurilor

autoritatilor locale, a coruptiei din jurul acestora, a facut sa se mentina problema

taraneasca. De asemenea, datorita sistemului de mostenire din dreptul romanesc, unde

nu exista dreptul prioritar al primului nascut (dreptul primogeniturii) s-a ajuns la o

faramitare accentuata a propietatii si implicit o imposibilitate a taranului de a-si asigura

existenta.. (Deschidem o paranteaza sa amintim, ca junimistii, si in special Petre P. Carp

au cerut introducerea drepului primogeniturii)

Pe acest fundal, unii intelectuali din sate au inceput o actiune de organizare

politica a taranimii..

Inceputurile acestei actiuni se leaga de activitatea unui invatator din Muscel,

Constantin Dobrescu -Arges. Pentru inceput el organizeaza, la sfirsitul anilor “70, un

105

complex de actiuni de caracter cultural, infiintarea la sate a unor cluburi, biblioteci,

organizarea de conferinte, cursuri penru adulti, etc. In 1880, el infiinteaza un Comitet

Taranesc-cu baza in special in propriul judet, Arges-care a fost, in fapt prima structura

politica taraneasca autonoma.. Acest comitet a inceput sa editeze un jurnal, Taranul,

saptaminal preocupat de problemele satului. Miscarea s-a extins in intreaga Muntenie,

iar la alegerile electorale din 1883 au reusit sa trimita in Parlament, patru deputati,

printre ei si Dobrescu-Arges.

Pe baza acestor succese, Dobrescu-Arges infiinteaza in octombrie 1895, Partida

taraneasca, constituit la un un congres la Bucuresti.. Dobrescu-Arges si avocatul Ioan

Radoi au fost alesi presedinti ai noii formatiuni.

Speriat de succesele organizarii autonome a satelor, clasa politica –atit

conservatorii cit si liberalii-au inceput represiunea impotriva acestora. Au loc arestari,

intimidari. Dobrescu s-a retras in 1899, din activitatea politica.

Dar pe plan local uu continuat agitatii politice, care vor facilita dupa 1918,

reluarea initiativei politice taranesti.

f.Miscarea socialista

Socialismul patrunde lent in aria geo-politica romaneasca. Primele sale forme de

manifestare se intilnesc in activitatile unor intelectuali-in special tineri-.si se prezinta

prin forme culturale. Incep sa circule traduceri ai unor importanti ginditori socialisti, ca

Babel, Marx, etc

Primii reprezentsnti au fost studentii in medicina, precum si unii emigranti din

Rusia, ca Nicolae Zubcu -Codreanu , dr. Russel, si Constantin Dobrogeanu Gherea. In

special de numele celui din urma, s-a legat nasterea miscarii socialiste din Romania.

O prima faza a fost a formarii de cercuri socialiste. . Acestea s-au dezvoltat, cu

precadere in locurile, in care exista industrie si implicit si muncitori, in special, in marile

orase, Bucuresti , Iasi, Ploiesti, ca si in orasele-port, Braila, Galati, Turnu-Severin. In

1877, se infiinteaza si un organ de presa Socialistul. Fireste membrii ai acestor cercuri nu

aveau o ideologie unitara, fiind un amestec de anarhisti, radicali, dar mai alesi narodnici.

Narodnicismul, ideologie de tip iluminist avea ca principala trasatura grija pentru cei

saraci, pentru “napastuitii soartei”. Adus in special din Rusia, el este specific unor

intelectuali din epoca.. La mijlocul anilor ’80, creste influenta marxismului, in special,

106

prin scrierile lui Gherea, el insasi facuse trecerea de la narodnicism-care nu-l paraseste

complet-si marxism. El va fundameta teoretic primul document marxist de analiza a

situatiei din Romania, in brosura Ce vor socialistii romani, scrisa in 1885. El se prezenta

ca partizan al unor reforme generale burghezo-democraice, care sa creieze conditii

pentru o revolutie proletara. Este foarte interesant ca Gherea nu este impotriva

democratiei si a Constitutiei din 1866, dar le vede ca o etapa in calea socialista de

schimbare in Romania.

Gherea analizeaza realitatile romanesti si ajunge la concluzie, ca relatiile de

munca din agricultura, sunt inca de tip feudal, definid stadiul sde dezvoltare a societatii

romanesti ca neoiobagie.

In actiunea de organizare a avut loc o unificare pe centre, la Iasi si la Bucuresti a

diverselor cercuri socialiste, formindu-se Clubul Muncitorilor din Bucuresti si din Iasi.

Primul avea o preponderenta muncitoreasca. Cele doua cluburi se vor unifica si vor

forma , in 1893, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania (PSDMR). Dar

acest partid nu avea sa se transforme intr-un partid puternic. Insuficienta dezvoltare a

industriei si implicit slabiciunea proletariatului de fabrica, ca si o marcanta tendinta de

drepta (un reactionarism romantic combinat cu xenofobie) au fost principalele cauze ale

slabiciunilor Partidului Social_Democrat.

g.Tradarea generosilor

Un fenomen interesant si plin de consecinte a fost cel cunoscut sub numele de

tradarea generosilor. In 1899, in conditiile slabirii Partidului Social Democrat, un

grup de lideri ai acestuia, in frunte cu Constantin Mille si Ion Nadejde au decis sa

paraseasca Partidul, si au intrat in Partidul National Liberal. Fireste, pentru PSDMR, a

fost o lovitura gera, formatia fara lideri, fiind practic decapitata. Va urma un proces de

refacere, pina in 1910, cind a aparut Partidul Social-Democrat. Aceasta trecere a fost

denumit de publicistica vremii, tradarea generosilor..

Doresc sa subliniez alta fateta a evenimentului cu consecinte, ce depasesc sfera de

interese a unui partid. Grupul de fosti socialisti intrati in PNL, va fi apropiat lui Ion I.C

(Ionel) Bratianu, si il va sprijini in cistigarea pozitiei de sef al partidului, ca parte a acelei

fractiuni a probratieniste, cunoscute sub numele de Oculta. In acest fel, influenta lor in

PNL a fost remarcabila, dupa accesul lui Ionel Bratianu la sefia partidului. Oameni cu

107

pregatire intelectuala deosebita, fostii socialisti au reusit sa consolideze un grup de

stinga in conducerea Partidului, si sa impuna, dupa citiva ani, preluarea in programul

Partidului –adoptat in 1913- a doua cereri de reforme democratice de mare importanta:

votul universal si reforma agrara. Ceeace nu ar fi fost posibil ca lideri ai unui partid

marginal, ca PSDMR, a fost posibil, in cadrul unui mare partid.

h.Viata politica dupa 1900

Dupa 1900 continua fenomenul aparitiei unor noi forte politice ce vor participa la

jocul politic. Liberalii si conservatorii continua rotativa guvernamentala. Dar exista

citeva fenomene specifice perioadei de cumpana intre secole, cu prelungire dupa 1900.

Marile partide devin din ce in ce mai putin omogene.

Partidul National Liberal, dupa parasirea puterii de citre Ion C. Bratianu, parea

destul de slabit de diversele contradictii interne, de infruntarea intre asa-zisii liberali

probratienisti si cei ce facusera parte din Opozitia Unita. Aripa propietarilor de pamint,

condusa de D. A. Sturdza a reusit sa preia conducerea Partidului. Dar, Sturdza, deja in

virsta, nu reuseste sa controleze situatia.

In 1895 a iesit din partid, gruparea lui N.Fleva, care a constituit Paridul Liber-

.Democrat. Fleva a avut, in trecut, o orientare, ce il situa la stinga PNL, militind pentru

reforme general-democratice, ce la expunea in ziarul sau “Lupta”. A fost partizanul lui

C.A. Rosetti, , dar dupa o scurta existenta autonoma se va ralia…Partidului Conservator.

E simtomatic acest caz, ce arata, ca la cumpana secolor ideologia isi pierde rolul de

departajare politica.

Anumite actiuni ale guvernului Sturdza au deranjat o alta grupare condusa de

Petre S Aurelian si si Vasile Lascar. Aceasta grupare va edita ziarul Drapelul, drept care

vor fi cunoscuti sub numele de drapelisti. Acestia au si guvernat Romania intre 1896-

1897.

O personalitate ce se impune in aceasta perioada, in Partidul National-Liberal a

fost Spiru Haret, de mai multe ori ministru al Instructiunii. Haret a accentuat

preocuparile sociale ale Parrtidului.

In partidul Conservator se intareste influenta grupului de la Junimea, care

ajunge sa controleze Partidul Conservator.

108

Poate cea mai interesanta figura conservatoare in aceasta perioada a fost Tache

Ionescu. Nascut, in familia unui mare negustor din Ploiesti, Take Ionescu avea sa faca

studii de drept in Franta, unde obtine un doctorat de dtat, la Sorbona. Dupa o scurta

trecere in Partidul National Liberal, el va intra in Partidul Conservator, la invitatia lui

Lascar Catargiu, care ii va oferi, la numai 33 de ani portofoliul Cultelor si Instructiunii

Publice. Dar relatiile lui Ionescu cu conservatorii nu sunt excelente. Numeroase

diferente de pareri, vor face in cele din urma, in 1908, ca Take Ionescu sa formeze un

nou partid, Partidul Conservator-Democrat. Baza acestui partid o vor forma, in special,

functionarii de stat, oameni cu pregatire universitara, si cu experienta in practica

administrativa. Deviza noului partid era “asezarea ideilor conservatoare pe temelia

democrata a tarii”. Tanirul lider de partid a reusit sa atraga in noua sa formatiune o serie

de elemente burgheze ale Partidului Conservator. Era vorba de politicieni, ce aderasera

in acest partid pentru ideia de ordine, dar se simteau sufocati de elitele sociale

conservatoare.

Acest partid va ocupa un loc special, in dinamica politica din preajma primului

razboi mondial, cind liderul sau va fi unul din cei mai aprigi militanti pentru alianta cu

Antanta.

Un alt partid, care apare in 1908 este Partidul Nationalist Democratic. Acest

partid condus de A.C.Cuza si Nicolae Iorga va pune in centrul programului sau doua

probleme: cea indreptata impotriva prezentei evreilor in Romania si pentru excluderea

sau cel putin limitarea activitatii lor in economie si problema agrara. Trebuie specificat,

ca cea de-a doua problema, era subordonata, in fapt, celei dintii,in optica acestui partid.

Ei considerau prezenta evreilor in mediul rural romanesc drept principala cauza a

suferintelor taranimii. Avem de-a face cu un partid, cu o ideologie puternic antisemita.

Este un inceput de serie politica –pentru a folosi formula lui A. D. Xenolol-, in care

antisemitismul incepe sa cistige spatiu in gindirea politica romaneasca, inclusiv in

structuri de tip partid.

De altfel, daca urmarim avatarurile Partidului Nationalist Democratic, vom vedea

ca este radacina, din care vor “imuguri” miscarile de extrema dreapta. Prin diverse

transformari, in paralel cu o continua radicalizare, se vor naste din aceasta constructie

politica Uniunea National Crestina, Legiunea Arhanghelui Mihai, Totul pentru Tara si

in sfirsit Garda de fier, expresia politica a fascismului romanesc.O spirala politica a

extremismului, care dus la prabusirea regimului democratic in Romania.

109

14. Viata politica interbelica

a. Peisaj politic

Romania a iesit puternic transformata dupa terminarea primului razboi mondial.

Societatea romaneasca a traversat in cei doi ani de razboi (1916-1918) o perioada

foarte grea, mii de victime, raniti, foamete, refugiu, si mai grav decit toate, acuparea a

doua treimi din tertoriu, ce apus in pericol existenta Romaniei ca stat suveran .

Si totusi, ca foarte rar in istorie, povestea se termina bine. Se poate spune mai

bine, decit ar fi visat cel mai optimist politician roman. Spun asta pentru ca situatia

Romaniei inaintea izbucnirii razboiului era practic imposibila. Teritorii, cu populatie

majoritara romaneasca erau parti ale unor stae aflate in ambele tabere politico-militare

ce se pregateau sa se infrunte. Transilvania si Banatul si Bucovina erau parti ale

Imperiului Austro-Ungar, iar Basarabia fusese inglobata in Imperiul tarist. Era greu de

luat o decizie de alianta. Mai mult decit atit, elita romaneasca nu putea avea un proiect,

complet, ideal de reunificare a tuturor romanilor.

Dinamica militara si politica: infringerile Puterilor Centrale, dar mai ales

prabusirea imperiilor tarist si habsburgic au creiat conditiile indeplinirii unitatii de stat

complete a romanilor. De la micul stat, ce era Regatul Romaniei, cu circa 6 milioane de

locuitori in preajma razboiului, la statul de marime mijlocie cu 18 milioane dupa

terminarea conflagratiei. In componenta statului roman au intrat regiuni cu potential

economic important, fie ca ne referim la Transilvania si Banat, cu mult superioare ca

industrializare vechii Romanii, fie ca vorbim de inaltul potential agricol-in special viticol-

al Basarabiei.

Fireste era un prilej de entuziasm, de recastigare a increderii in sine, de crestere a

moralului national. Si totusi…cine incearca sa intre, cu ajutorul diverselor marturii, de la

presa la memorii, de la rapoarte diplomatice la corespondenta intilneste o atmosfera

sumbra, cenusie, cuvintul criza este poate cel mai folosit, devenind un cliseu al discutiei

cotidene, dar si al discursului politic. Fireste, marile suferinte ale razboiului au lasat

urme adinci, dar totusi….existau succese importante.

110

Se pare ca pentru contemporani, coada la alimentele in scumpire continua,

inflatia galopanta sau cersetorii strazii erau mai usor de perceput, decit cresterea

potentialului economic, asa cum reiesea din analize savante.

Atmosfera aceasta grea va incuraja pe plan politic aparitia unor tendinte

extremiste, atit de stinga, cit si de dreapta. La stinga, un anumit climat revolutionar,

potentat de evenimentele din Rusia, ca si de situatia economica grea din Romania au

favorizat aparitia unei aripi, relativ putrnice radicale la extremitaea miscarii social-

democrate. O anumita slabiciune a social-democratiei romanesti, cauzate de lipsa unui

proletariat puternic de fabrica a incurajat la rindul ei desprinderea acestor radicali de

partidul Social-Democrat si formarea, in mai 1921, a unui partid comunist, ca sectie

romana a Internationalei a III-a condusa de Lenin. Din cauza atacurilor sale deschise

impotriva integritatii statului, prin cererea desprinderii Basarabiei si intratrea ei in

componenta URSS, Partidul Comunist a fost interzis si a trecut la activitae ilegala., in

1924.

In paralel se dezvolta extrema dreapta. Folosind anumite frustari, in special pe

fond nationalist-xenofob, extremismul de dreapta va deveni tot mai activ, isi va infiinta

proprile structuri politice, indreptae impotriva minoritarilor, dar si a regimului

parlamentar democratic. In conditiile in care acesta nu a stiut –in unele ocazii nu avrut-

sa lupte impotriva extremismului de dreapta, acesta s-a consolidat repede. O ascensiune

a extremei drepte in Europa avea sa faciliteze aceasta consolidare. Extremismul, si mai

ales cel de dreapta au adus in peisajul romanesc violenta, asasinatul, brutalitatea.

O data cu cresterea teritoriala si a populatiei,a crescut si numarul populatiei

minoritare. Acestia reprezentau aproape 30% din populatia Romaniei, din care

1..400.000 unguri (7.2%), 745000 germani 745.000- (4.1%), evrei, 728000 (4%).. Acest

salt spectaculos al cresteii populatiei minoritare este urmarit cu ingrijorare. Societatea

romaneasca nu a avut o educatie democrata profunda, in care sa fie fundamentat

dreptul la diferenta etnica si religioasa. S-a cultivat o anume teama de minoritati, a prins

contur ideia, ca aceste minoritati sunt un pericol pentru dezvoltarea Romaniei. A fost

unul din motivele ascensiunii extremismului de dreapta si a erodarii continue-pina la

disolutie-a regimului democrat.

Mai mult decit atit, noile regiuni au fost tratate conform unei conceptii

birocratice centralizatoare –contatra linilor de baza ale Constitutiei-de subordonare

totala fata de oligarhia “regateana”, ca si o negare a diverselor traditii specifice. Aceasta a

111

stirnit nemultumiri si din partea elitelor romanesti din Transilvania sau Basarabia. In

aceste regiuni erau trimisi in administratie elemente corupte sau neprofesioniste.

Detasarea la Chisinau, in Basarabia, de exemplu, era vazuta ca o sanctiune in aparatul

administrativ, iar in Transilvania burghezia romaneasca, ce a condus lupta pentru unirea

cu Romania s-a simtit lezata de masurile ce nu tineau seama de diversele sensibilitati

locale. O expresie, ce reflecta amaraciunea elitelor romanesti din acesta provincie era:”

Bucurestenii au vrut Ardealul, dar fara ardeleni.” Oligarhia, din jurul Partidului National

Liberal, cu sprijinul Bancii Nationale, a incercat sa se infiltreze economic in economia

Transilvaniei si Banatului, ce a produs reactia elitelor locale, fie romanesti, fie

minoritare. Aceste tensiuni se vor reflecta si pe plan politic.

S-a creiat un clivaj apreciabil intre prevederile largi democratice ale Constitutiei

din 1923 si situatia concreta de pe teren.

Toate aceste elemente vor contribui la acea atmosfera cenusie de criza.

b. Peisaj economic

Aceasta in ciuda faptului, ca au existat perioade de stabilizare si progres

economic. Din punct de vedere economic s-au succedat perioadele de criza cu cele de

cretere economica. Astfel, dupa criza econmica ce urmat razboiului, si care a fost

generala, urmeaza o perioada de stabilizare , ce incepe in 1922 si dureaza pina in 1928. In

1928-29 se declanseaza o criza general-europeana economica, ce va afecta grav Romania.

Dupa stabilizarea din 1934, va urma o crestere economica, anul 1938 find anul de

maxima dezvoltare a economiei romanesti interbelice.

c.Reformele democratice postbelice.

Doua reforme vor influenta semnificativ dinamica politica interbelica. Este vorba

de reforma agrara si cea electorala, ambele introduse in programul Partidului National

Liberal, inca in 1913-la presiunea grupului “generosilor”. Ele a fost legiferat de regele

Ferdinand, la propuneea lui I.I.C. Bratianu in august 1917, intr-un moment hotatator in

razboi. Vor fi introduse in noua Constitutie a Romaniei din 1923.

Reforma agrara expropia toate propietatile agricole mai amari de 100 de hectare,

cu exceptia terenurilor petrolifere, unde propietarul trebuia sa cedeze un teritoriu

echivalent in alta zona.

112

Reforma electorala renunta la sistemul cenzitar, introducind votul universal.

Acesta avea o serie de limitari, din care cea mai importanta era neacordarea de drepturi

cetatanesti femeilor, adica peste 50% din populatia Romaniei nu beneficia de drepturi

politice depline.

Deci, in ciuda cliseelor de criza se poate vorbi de progrese economice si ceeace

vrem sa subliniem de continuitatea procesului de modernizare

Urbanizarea, unul din indicatorii importanti ai modernizarii progreseaza, chiar

daca este contradictoriu si neegal in tot teritoriu.

Specificul urbanizarii romanesti a fost concentrarea exagerata a populatiei,

intreprinderilor economice si comerciale, dar si a birocratiei de stat in Capitala . Asistam

la un fenomen izbitor de “imigrare interna” spre marile orase, si in special citre

Bucuresti. Aici, in 1930, doar 15% dintre locuitori erau nascuti in oras. Majoritatea

proveneau din orase mici si mijlocii, in special din Oltenia si Moldova, si intr-o anumita

masura din mediul rural. Dezvoltarea economica , gen caracatita a acestui oras, a dus la o

dezvoltare pe orizontala a orasului, prin aparitia unor suburbii industriale, precum

Colentina-Fundeni sau Pantelimon.

In acelasi timp, trebuie sa subliniem, ca orasele se modernizeaza si fizionomia

europeana se intareste.In acelas timp , trebuie amintit, o anume politica sociala in cadrul

oraselor, prin initiative de construirea de locuinte ieftine, sau a unor cartiere pentru

anumite categorii de profesiuni.

d.Partidele politice

Fizionomia politica a Romaniei de dupa razboi se deosebeste radical, de cea

anterioara. Sistemul rotatiei guvernamentale, ce a functionat din 1866 si care a dat un

relativ echilibru de guvernare avea sa inceteze, datorita schimbarii semnificative a

datelor din noua ecuatie politica.

Vorbind de intreaga perioada interbelica trebuie sa subliniem, ca tabloul

partidelor politice este foarte diferit, la nivelul anilor ’20 fata de ’30. Motivul principal va

fi actiunea constanta a regelui Carol-incepind de la intoarcerea sa in 1930- de a diminua

forta acestor partide, de a le controla, si in cele din urma de a lovi intreg sistemul ,

pentru a-si introduce propria dictatura, ce se va instala in ianuarie 1938.

113

Astfel, Carol va incuraja aripi marginale ale partidelor impotriva staff-ului

acestora, folosindu-se de ambitiile personale ale unor fruntasi politici. Fireste, actiunea

sa a fost indreptata in special impotriva marilor partide.

Astfel, Carol, va facilita, in 1934 ascensiunea lui Gheorghe Tatrescu la

conducerea PNL, dupa ce in 1931, va contribui la desprinderea unei dizidenta din PNL,

conduse de George Bratianu, care isi va forma propriul partid.

In cadrul PNT, il va incuraja in permanenta pa Vaida Voevod in actiunile sale

impotriva liderului ales, Iuliu Maniu, care se vor incheia cu iesirea primului din Partid si

formarea unui partid, cu orientare accentata de dreapta, Frontul Romanesc.

Partidul National Liberal a fost in perioada interbelica cel mai puternic

partid politic din Romania. Prezent la guverare timp de 11 ani, in perioada 1918-1937,

mai mult decit oricare alt partid din Romania din epoca, PNL a influentat puternic

evolutiile politice romanesti ale epocii. De altfel, aceasta influenta s-a manifestat , si in

perioada cind era in afara guvernarii.

Ascensiunea politica a acestui partid are mai multe cauze:

1. PNL a avut cea mai consta atitudine antantofila dupa 1908, alegerea in

fruntea sa a lui Ion I. C. Bratianu si a condus tara in timpul efortului de razboi.

2. PNL a fost primul mare partid, care a inscris, in programul sau, inca in

1913 , necesitatea celor doua reforme fundamentale: reforma agrara si electorala. Tot sub

conducerea si din initiativa sa s-au legiferat cele doua legi, de citre parlament.

3. PNL a avut in toata aceasta perioada un lider puternic, receptat in

societatea romaneasca –dar si peste granita-ca atare.

4. PNL a reprezentat interesele marii burghezii, ce se va consolida foarte

mult in perioada interbelica. Un instrument important al de exercitare a puterii si de

influentare, pe plan economic, dar nu numai, va fi controlul absolut, pe care liberalii si in

special familia Bratianu, o vor avea asupra Bancii Nationale a Romaniei (BNR)

5. PNL a fost formatiunea politica, care cel putin pina in 1926 a avut cea mai

mare influenta asupra cercurilor Palatului, in special datorita actiunii lui Barbu Stirbey,

personaj cheie a politicii romanesti in anii “20.

Un element, care a limitat forta acestui partid a fost faptul ca PNL-ca si

majoritatea partidelor dupa 1918- era ca influenta sa, se reducea la vechiul Regat, in

114

special Muntenia. In anii “30 situatia se schimba, dar nu complet. Putem spune, ca

relativ scurta perioada a regimului democrat interbelic al Romaniei Mari (1918-19338)

nu a permis, decit intr-o masura foarte mica, integrarea politica la nivel national.

Fireste personalitatea centrala a partidului a fost premierul Ion C. Bratianu.

Moartea sa in 1927, in urma unei intervantii chirurgicale gresite, a fost o grea lovitura

data partidului. Cel ce-l va urma in functie, fratele sau Vintila Bratianu, un capabil

ministru de finante a fost depasit de importanta functiei supreme in guvern. In 1929, in

timp ce PNL era in opozitie, a fost ales presedinte al Partidului, I.G. Duca, fost ministru

de externe in guvernul Bratianu. In 1934 va prelua si conduerea guvernului. Este autorul

unor actiuni energice, printre care si interzicerea miscarii legionare. Pentru aceasta

initiativa a platit cu viata, fiind asasinat, pe peronul garii Sinaia. Se deschidea seria

asasinarii de prim-ministrii in functie sau fosti. O spirala a violentei, care a distrus si

democratia romana.

Regele avea sa-l insarcineze cu formarea guvernului, pe Gheorghe Tatarescu, ce

reprezenta o grupare marginala a partidului National Liberal.(tinerii liberali) Aceasta s-a

facut, impotriva dorintei “vechii garzi” a partidului. Obedient fata de monarh, el era in

legaturi si cu legionarii prin fratele sau, Stefan Tatarescu. Cu aceasta numire avea sa

inceapa declinul partidului, declin ce va facilita instaurarea dictaturii personale a regelui.

Partidul Conservator a iesit mult slabit dupa 1918 si intr-o scurta perioada va

parasi definitiv scena politicii romanesti.

Cauzele procesului de disolutie a conservatorile sunt legate atit de linia politica

din timpul razboiului, cit si de efectul reformelor.

Politica progermana constanta , cu exceptia grupurilor minoritare din jurul lui

Nicolae Filipescu, faptul ca guvernul conservator sub conducerea lui Alexandru Averescu

a colaborat cu fortele de ocupatie-e adevarat cu consimtamintul celorlalti lideri , inclusiv

a lui Bratianu- a creiat o imagine publica nefavorabila .

In al doilea rind, reforma agrara a desfiintat in fapt, clasa propietarilor de

pamint, principala baza sociala a conservatorilor. Iar reforma electorala, prin votul

universal a ingustat si mai mult posibillitatile de supravietuire ale conservatorilor.

Alexandru Marghiloman va incerca sa se adapteze noilor realitati si sa incerce

supravietuirea Partidului. Printre altele ii va schima numele in Partidul Conservator

115

Progresist, dar numarul voturilor primite au fost intr-o scadere continua, iar in urma

alegerilor generale din 1922, conservatorii se vad fara reprezentanti in parlament

Partidul Conservator Democrat, condus de Take Ionescu, care se intarise

prin absorbtia in 1916 a fractiunii consevatoare a lui Nicolae Filipescu (cei doi lideri erau

legati, in special, prin atitudinea lor ferm pro-Antanta). Dar nici acest partid nu a

supravietuit decesului liderului sau, in 1922.

Un ultim partid cu mesaj conservator a fost Partidul Poporului, condus de

maresalul Alexandru Averescu. Nascut la 18 decembrie 1918, ca un partid personal, bazat

pe prestigiul sefului sau, socotit unul din eroii razboiului, foarte iubit de soldatii sai,

acest partid avea sa reuseasca , pentru citiva ani, sa se impuna in peisajul politic

romanesc. Doctrina conservatoare –ce punea in centrul preocuparilor sale mentinerea

ordinii sociale- era dublata de un discurs populist, cu accente sociale, ce continea o

anumita receptivitate problemelor rurale.

Cu o totala lipsa de simpatie pentru sistemul democratic, averescanii vedeau

rezolvarea problemelor social-politice in existenta unui conducator puternic, investit cu

puteri depline, care, fireste trebuia sa fie Alexandru Averescu.

De altfel, in partid era o fuziune ciudata de tarani-multi fosti soldati al lui

Averescu-, de ofiteri in rezerva, ca si unii fosti membrii ai disparitului partid

conservator. La inceputul anilor ’20, acest partid a avut o atractie speciala si a cunoscut o

importanta crestere numerica.

Incepind cu 1921, Partidul Poporului a devenit o anexa a Partidului National

Liberal, si influenta sa va fi in scadere, deorece multi dintre membrii sai de la sate au

trecut la Partidul Taranesc.

Un alt partid “personal” a fost Partidul National Democrat condus de

Nicolae Iorga, provenit din sciziunea vechiului partid nationalist al lui Iorga si AC Cuza ,

Partidul Nationalist Democratic. Drumul celor doi lideri avea sa se desparta dupa 1918,

Cuza va continua si isi va radicaliza discursul nationalist antisemit, in timp ce Iorga,

considera ca mesajul nationalist trebuie moderat, dupa realizarea Romaniei Mari. Baza

sa sociala o constituiau o serie de intelectuali, atrasi de personalitatea savantului, dar si

reprezentanti ai taranimii, care cunosteau sensibilitatea acestuia la problemele rurale.

Ideia sa de baza, era regenerare spirituala a natiunii, iar centrul acestui proces trebuie sa

fie satul. Iorga va fi prim-ministru in perioada 1931-1932, in urma interventiei regelui

116

Carol al II-lea. Dar guvernarea sa, in care a fost secondat de Dumitru Argetoianu nu a

avut succese importante.

Unul din fenomenele interesante postbelice a fost reluarea initiativei de

constituire a unei formatii politice taranesti. Incercarile din anii’80 ale lui Dobrescu-

Arges, ca si cea a lui Vasile Kogalniceanu din 1908 au sensibilizat politic taranimea. Nu

intamplator, actiunea incepe in acelai judet, Arges, loc al primei initiative din 1880.

Initiatorul este Ion Mihalache, invatator din Topoloveni. Este vorba de un om cu

experienta activitatilor de caracter civic, fiind in anii de dupa razboi, presedinte al

Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania. In urma unei intruniri din decembrie

1918, de la Bucuresti, ia fiinta Partidul Taranesc. Suportul sau social, il constituiau

toate paturile sociale taranesti, inclusiv intelectualitatea satelor: invatatori, preoti,

notari.. In conducere se aflau citiva economisti de frunte, in frunte cu Virgil Madgearu,

scriitorul Cezar Pertescu, sociologil si antropologul Dimitrie Gusti-cel ce va infiinta

Muzeul Satului, din Bucuresti-.Principiuul teoretic de baza era caracterul primordial al

gospodariei taranesti, ce trebuia sprijinita de stat printr-un sistem avantajos de credite.

Un partid ce se impune in anii ’20 va fi si Partidul National Roman (PNR),

din Transilvania. Acest partid avea o indelungata istorie in lupta pentru emaniciparea

romanilor. Format pe considerente ale luptei nationale, acest partid avea o baza sociala

larga: burghezie mica si mijlocie, Taranime, mestesugari, tarani, intelectualitatea satelor.

Dupa Unire, partea cea mai activa a acestui partid vor fi reprezentantii burgheziei

industriale si finaciare, care se va simti in pericol din cauza invaziei capitalistilor din

Regat. In acest partid se vor infrunta doua linii: cea condusa de publicistul aradean

Vasile Goldis si cea condusa de Iuliu Maniu, liderul istoric al Partidului. Prima dorea sa

pastreze un caracter regional, si sa militeze pentru o anume autonomie a Transilvaniei, a

doua considera imperioasa incadrarea Partidului National in viata politica romaneasca.

In 1926, Partidul National a inceput tratative cu Partidul Taranesc, Unirea celor

doua partide nu s-a facut usor, dar in cele din urma au adoptat un program comun, care

avea in centru garantarea si extinderea drepturilor democratice proclamate de

Constitutie. Alte obiective importante:erau continuarea procesului de descentralizare si

acordarea de competente speciale organelor administrative locale, si impiedicarea

oricaror ingerinte in procesul electoral.

Noul partid, format la un congres din 1927 va purta numele de Partidul

National Taranesc (PNT). Presedintele lui a fost ales Iuliu Maniu, iar vicepresedinte

117

Ion Mihalache dadea o importanta deosebita agriculturii, prin intarirea propietatii

taranesti. Spre deosebire de PNL, national-taranistii voiau sa incurajeze investitii de

capital strain in economia romaneasca . Ei opuneau politicii Pri noi insine a liberalilor,

poltica numita a Portilor Deschise.

Partidul National Taranesc a fost primul partid neregional, cu arie de actiune si

baza sociala la nivelul intregii tari. El se va situa la ca un partid de centru-stinga. Asa va

fi perceput de opinia publica, dar si de proprii lideri.El avea sa fie dominat de

personalitatea de exceptie a lui Iuliu Maniu, personalitate de avengura europeana, un

democrat convins.

In conditiile erodarii puterii liberalilor, dupa moartea lui Ion I. C. Bratianu, in

1927, PNT va cistiga alegerile, in urma unei campanii electorale, in care a primit un

puternic sprijin popular.

Pentru prima oara, in istoria politica interbelica alegerile s-au facut fara amestec

guvernamental. Se pare ca au fost cele mai libere alegeri din istoria-nu foarte bogata-a

democratiei romanesti.

Tot pentru prima oara o forta politica avea sa cistige alegerile cu o majoritate

zdrobitoare:77,7% din voturi si 348 de locuri in parlament din 387.

Iuliu Maniu va forma guvernul PNT, venind cu un bogat set de reforme

democratice, foarte ambitioase, intr-un program redactat in principal de Constantin

Stere.

Dar guvernarea national-taranista se va lovi de doua obstacole majore: izbucnirea

violenta a crizei economice, care va declansa puternice tensiuni sociale si reintoarcerea

lui Carol al II-lea din tara. Om al principiilor si al respectului fata de institutiile

democratice, Iuliu Maniu va demisiona din fruntea guvernului, fiind inlocuit de un

membru al guvernului, I.I. Mironescu. Demisia lui Maniu –care va ramine insa in

fruntea partidului-va indica inceputul declinului Partidului National Taranesc,

Stinga esichierului politic a fost slab reprezentata in viata politica. Lipsa unei

traditii social-democratice puternice-cu exceptia Banatului si oarecum a Bucovinei-, cit si

slabiciunea stingii in cadrul intelectualiatatii romanesti a fost fundalul activitatii reduse a

Partidului Social Democrat. Acesta a fost slabit si de sciziunea comunistilor, care, la

initiativa Moscovei, vor forma propriul partid in 1921.

118

Social-democratia a format in 1921 o Federatie a partidelor social-

democrate din Romania, care era o organizatie lipsita de coeziune intre diversele

structuri social-democrate, din diversele provincii.. personalitatile cele mai importante

erau Titel Petrescu si Ilie Moscovici. Ei s-au pronuntat impotriva zguduirilor

revolutionare, fiind pentru o reformare adinca si pentru respectarea drepturilor

sindicale. In 1928, social-democratii au sprijinit pe national-taranisti in alegeri.

La dreapta, activitatea politica a fost incurajata de evolutiile politice din Europa,

si anume de ascensiunea fascismului in Italia si Germania. Fermentul cel mai puternic al

dreptei va fi antisemitismul, care se va radicaliza in permanenta.

In 1922, AC Cuza si Nicolae Paulescu vor forma Uniunea National Crestina,

al carui obiectiv era: “apararea intereselor politice, economice si culturale ale romanilor

impotriva evreilor prin toate mijloacelor legale”. In acelasi an, un grup de studenti ai

Universitatii din Iasi, condus de Cornel Zelea Codreanu, a format-cu asentimentul lui AC

Cuza-au format Asociatia Studentilor Cresteni ce milita impotriva acceptarii

evreilor in universitati.

In 1923, neobositul A. C. Cuza formeaza Liga Apararii National Crestine.

Dar “tinerii” din jurul lui Codreanu vor considera prea moderata actiunea Ligii si

vor forma, in 1927, Legiunea Arhanghelului Mihai. Este inceputul miscarii faciste in

Romania, care va cunoate citeva structuri ca Partidul totul pentru tara si Garda de

fier. Generic, militantii acestor organizatii vor fi numiti legionari.

Prin violenta, care nu a ocolit asasinatul, aceste organizatii vor avea un rol decisiv

in erodarea democratiei in Romania.

Un alt partid de extrema dreapta, care insa avea o existenta paralela de miscarea

legionara a fost Partidul National Crestin, infiintat din initiativa comuna a lui

Octavian Goga si a lui AC Cuza. Partid violent antisemit, avind ca principal obiectiv si

marota pericolului “presei jidovite” admirator al infapturilor Germaniei naziste, PNC se

deosebeste de legionari prin aceea ca nu ataca regimul parlamentar.

In alegerile din 20 decembrie 1937, desfasurate intr-un climat de violenta si

teroare , Partidul National Liberal, desi obtine cele mai multe voturi, nu ajunge la cota de

40%, ceruta de constitutie pentru a forma guvernul.

Carol a dat conducerea guvernului, lui Octavian Goga, liderul Partidului de

extrema dreapta-Partidul National Crestin. Guvernul Goga, in care omul numarul doi era

119

AC Cuza a inaugurat o politica violent antisemita si antidemocratica. Prima dintre ele a

fost interzicerea ziarelor democratice Adevarul si Dimineata.

Desi formal, acest guvern isi desfasura activitatea in cadrul parlamentar, prin

masurile care le-a luat el se incadreaza in afara regimului democrat. Dupa trei saptamini,

guvernul Goga este demis si Carol al II-lea a inaugurat regimul sau de dictatura

personala.

In Romania se instaura o lunga noapte totalitara, care a durat 51 de ani.

Europenizarea a insemnat democratie, caderea regimului democratic a insemnat

parasirea valoriilor europene.

BIBLIOGRAFIE

ISTORIE MODERNA A ROMANIEI

Bulei, Ion, Conservatori si conservatorism, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2000

Georgescu, Vladimir, Istoria romanilor. De la origini pina in zilele noastre, Humanitas,

Bucuresti, 1992, pp.84-202

Giurescu, C. Constantin, Viata si opera lui Cuza Voda, Editura Stiintifica, Bucuresti,

1966

120

Hitchins, Keith, Romania. 1774-1866 si Romania. !866-1947, Humanitas, Bucuresti,

2004

Lovinescu, Eugen, Istoria civilizatiei romane moderne (3 vols), Bucuresti, 1924-1925

Ornea, Z. Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, Bucuresti, Humanitas, 1995

Radulescu-Zoner, Serban (cordonator), IstoriaPartidului National-Liberal, All,

Bucuresti, 2000

Xenopol, A. D., Istoria partidelor politice in Romania. De la origini la 1866, Albatros,

2005