PRUTULAnul IV. Nr. 2(33) - februarie 2004 * REVISTĂ DE CULTURĂ * Apare la Huşi * Fondator Costin CLIT

« Când generaţiile viitoare vor citi istoria evenimentelor de azi, se vor mira cum într-un secol de lumină s-au repetat cruzimile şi persecuţiile domniei lui Nero şi Domiţian; dar cel puţin să nu le facem a se mira de laşitatea noastră; să ne ridicăm fruntea din pulbere, să scuturăm jugul fără

întârziere. » (Junimea română, mai 1851)

MUZEUL DE LA CURTENI1904 - 1951

George A. Ursăcescu inginer pensionar din Bucureşti

continuare în pag. 6

Pe frumoasa vale a Lohanului, cam pe muzeu, cu forţe proprii, considerat a fi primul la jumătatea distanţei dintre oraşul Huşi şi nodul muzeu proprietate privată în mediul rural din de cale ferată Crasna, acolo unde firul de apă al România.văii şerpuieşte alături de drumul de fier, iar I-a pus piatra de temelie în anul 1904, şoseaua se strecoară ceva mai pe sus, se află un l-a îmbogăţit continuu cu adevărate valori timp de mic sat, cu vatră stăbună încărcată de istorie, 40 ani şi l-a apărat cu toată energia până la binecuvâtat de Dumnezeu cu dealuri împădurite sfârşitul vieţii (1949).şi câmpuri roditoare şi cu oameni harnici şi Autorul acestui lăcaş de cultură este evlavioşi. Este satul Curteni, din comuna preotul econom stavrofor Vasile C. Ursăcescu, Olteneşti, judeţul Vaslui. bunicul meu.

În acest sat, un tânăr preot, fiu de În cele ce urmează, voi încerca să fac o preot, proaspăt absolvent al Seminarului scurtă prezentare a muzeului şi a vicisitudinilor “Veniamin Costache” din Iaşi, autodidact în mai prin care acesta a trecut. Am folosit documente multe domenii, îndrăgostit de istoria neamului care s-au mai păstrat*, amintiri din familie care nu nostru strămoşesc, animat de dorinţa de a scăpa s-au şters încă, mărturii verbale ale unor martori de la pieire urme ale trecutului acestui neam şi de oculari care au avut ceva important de spus.a face o mică lumină în acest trecut, a înfiinţat un

Prima monografie Grigore HagiuGrigore Hagiu (27 septembrie 1933-13

februarie 1985) părea un poet uitat comparativ cu alţi comilitoni ai generaţiei '60, care a readus lirica românească pe culmi după impusa criză proletcultistă. Constantin Trandafir îl scoate din relativa uitare restituindu-l actualităţii printr-o monografie, prima de acest fel pentru poetul descins din Târgul Bujor, judeţul Galaţi: Grigore Hagiu şi generaţia sa (Editura Premier, Ploieşti, 2003). Desigur, Grigore Hagiu n-a avut anvergura şi prestigiul altor colegi de generaţie precum Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Ioan Alexandru. N-a avut nici presa critică a unor nume de valoare apropiată ca Ana Blandiana. A impresionat prin sfârşitul în plină forţă creatoare, împărtăşit împreună cu soţia. După 1989, i s-au mai tipărit două volume de inedite (Cristal de primăvară, 1991 şi Liniştea versului, 1997), care au trecut, totuşi, puţin observate. În 1989, Traian T.Coşovei îşi exprima astfel încrederea în viitorul poeziei lui Grigore Hagiu: „Poet de o vitalitate extraordinară, discret şi retractil până şi în dispariţia pămân tească , au to r pen t ru ca re discursivitatea nu este decât un mod de a descătuşa tensiunile care-i asaltează interogativ conştiinţa, Grigore Hagiu îşi aşteaptă - încă - inspiratul comentator care să pună în lumină o excepţională, densă şi originală experienţă artistică”.

Se pare că acest exeget a apărut prin răbdarea aplicată a lui Constantin Trandafir, autor cu o bogată experienţă critică, deloc encomiast, echilibrat şi drept, care purcede la o mai justificată situare a lui Grigore Hagiu în poezia şi în cultura românească. Şi o face, după cum arată şi titlul, în contextul cultural din acea perioadă, recurgând la un comparatism stăruitor, menit să scoată mai bine în evidenţă particularităţile personalităţii lui Grigore Hagiu. Şi asta deoarece, după cum aflăm şi din capitolul I, cele mai mari „rezerve în legătură cu poezia lui Grigore Hagiu vizează, chipurile, lipsa ei de personalitate” (p.8).

Theodor CODREANUCont.în pag.4

Cont.în pag.19

Dumitru Radu Popescu la Huşi*

Acest evenimentul de o importanţă crucială pentru cultura huşeană fost prilejuit de lansarea unei cărţi despre proza scriitorului Dumitru Radu Popescu, semnată de prof.dr. Mirela Marin de la Liceul teoretic “Cuza-Vodă” din Huşi, Universul prozei contemporane. Utopia şi antiutopia valorii. Lucrarea respectivă are ca subiect proza academicianului şi a constituit lucrarea de doctorat a doamnei profesoare.

Au sosit la invitaţia dumneaei oaspeţi de marcă din cultura română, printre care: Dumitru Radu Popescu, după unii cel mai mare prozator şi dramaturg contemporan, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor Români, Mircea Radu Iacoban, prozator şi dramaturg, directorul Teatrului din Iaşi, Spiridon Maria Cassian, redactor şef al revistei „Convorbiri literare”, prof.univ.dr.Dan Mănucă, directorul „Convorbirilor literare”, binecunoscutul inspector şi critic dramatic Teodor Pracsiu, Theodor Codreanu, romancier, critic literar, poetul Emilian Marcu, Constantin Coroiu, redactor la Adevărul literar şi artistic, prozatorul Ion Gheorghe Pricop şi nu în ultimul rând „simbolul spiritualităţii huşene” (Th.Codreanu), Arhim.Mina Dobzeu.

Marele prozator şi dramaturg, D.R.Popescu a fost întâmpinat cu o piesă coordonată de doamna profesoară Marin, în care au interpretat elevi ai liceului „Cuza-Vodă”. Piesa Biserica într-o zi reprezintă un colaj realizat din alte două piese, Biserica într-o zi şi Biserica dintr-un lemn ale aceluiaşi prozator modern. Piesa de teatru are un caracter istoric, cu profund substrat mitic, prezentând o temă contemporană, de actualitate ce prezintă la mod general trăsăturile neamului românesc.

Mihai ROTARIU

Un proiect de cercetare sub egida Institutului „Sever Zotta”: GENEALOGII SĂTEŞTI

Congreselor de Genealogie şi Heraldică încuraja participarea la congrese cu comunicări Comunicarea pe care d-l Viorel Rus a (începând cu cele din mai 2003), ca schimb de ilustrând cercetările din domeniu (încheiate sau

prezentat-o în şedinţa din 9 aprilie 2002 a Filialei experienţă şi mijloc de prezentare a cercetărilor. în curs de desfăşurare); conducerea efectivă a Iaşi a CHGS - Genealogii săteşti şi importanţa lor b) Publicarea studiilor şi materialelor cu lucrărilor în cadrul secţiunii, asigurând un climat - a stârnit interesul asistenţei şi a provocat discuţii tematică de genealogie sătească într-o rubrică de cooperare şi colaborare prietenească în utile în legătură cu tema propusă. S-a adăugat permanentă a revistei „Arhiva Genealogică”, în rândul participanţilor;exemplul viu al lucrărilor tipărite în acest domeniu vederea cunoaşterii de către publicul larg a - pentru popularizarea rezultatelor (cf. Buletinul IRGH, 1-3/2002, p.7), care arată, cu rezultatelor obţinute şi a interpretării lor din varii cercetărilor de genealogie sătească: instituirea toată claritatea, importanţa şi interesul deosebit perspective (antropologică, sociologică, istorică, rubrici i permanente în revista „Arhiva al cercetărilor genealogice în lumea satului politică, juridică, morală, religioasă etc.). Genealogică”; publicarea unor prezentări şi note românesc. Întrucât preocupări asemănătoare c) Îndrumarea cercetătorilor cu privire la în presa locală; editarea în volume separate a sunt conturate şi la Iaşi, în legătură cu editarea tehnica alcătuirii genealogiilor săteşti şi a celor mai bune lucrări;unor fragmente din Sate pe Jijia de Sus, opera redactării studiilor în domeniu, sprijinirea - pentru îndrumarea cercetătorilor: postumă a profesorului Eugen D.Neculau, d-l valorificării prin tipărire a acestor studii, întocmirea unui îndrumător metodologic; Rus a iniţiat un proiect de cercetare cu tema cointeresarea primăriilor şi a consiliilor comunale publicarea (în „Arhiva Genealogică” şi în Genealogii săteşti, care urmează să se dezvolte pentru finanţarea pe plan local în vederea periodicele instituţiilor partenere) a unor studii sub egida Institutului Român de Genealogie şi extinderii cercetărilor. teoretice şi practice; organizarea unor dezbateri Heraldică „Sever Zotta”. d) Alcătuirea şi publicarea unei bibliografii a şi mese rotunde prin CNHGS; antrenarea

Publicăm aici elementele principale ale cercetărilor de genealogie sătească. autorităţilor locale pentru sprijinirea cercetărilor şi acestui proiect. e) Crearea secţiunii „Genealogii săteşti” în valorificarea lor;

cadrul bibliotecii (arhivei) Institutului „Sever - pentru realizarea bibliografiei cercetărilor A. Informaţii generale Zotta”, pentru păstrarea lucrărilor din domeniu, de genealogie sătească: adunarea fişelor prin Tipul proiectului: Proiect de dezvoltare a tipărite sau în manuscris. despuierea sistematică a periodicelor şi

activităţii de cercetare 2) Activităţile desfăşurate în cadrul consultarea bibliografiilor generale existente; Titlul proiectului: Extinderea cercetărilor proiectului depistarea unor lucrări rămase în manuscris (în

genealogice în satele româneşti În faza pregătitoare: depozite publice sau private);Durata proiectului: a) pregătirea - şase luni; - informarea instituţiilor partenere şi - pentru crearea secţiunii „Genealogii

b) desfăşurarea - zece ani. beneficiare cu privire la proiect, solicitând săteşti” în cadrul bibliotecii (arhivei) Institutului B. Parteneriatul proiectului observaţii şi completări; „Sever Zotta”: încurajarea cercetătorilor să 1) Instituţia coordonatoare: Institutul Român - identificarea posibilităţilor de finanţare doneze Institutului câte cel puţin un exemplar din

de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”. parţială a proiectului de către diverse instituţii şi a lucrările lor tipărite şi să înlesnească obţinerea Reprezentanţii instituţiei coordonatoare: Marcel gradului de implicare a acestora în realizarea lui unor fotocopii după manuscrisele lucrărilor Lutic şi Viorel Rus, coordonatori de proiect. finală; netipărite sau a lucrărilor unor autori decedaţi.

2) Instituţii participante la realizarea - întâlniri periodice între reprezentanţii proiectului: Comisia Naţională de Heraldică, instituţiei coordonatoare şi ai instituţiilor Comitetul Director al Institutului „Sever Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române; partenere, pentru consultări privind elaborarea Zotta” a analizat acest proiect şi a încuviinţat Direcţiile Judeţene ale Arhivelor Naţionale; materialelor de informare asupra proiectului şi a acceptarea şi includerea lui alături de celelalte Muzeele Judeţene; Centrele Judeţene ale strategiei generale de mediatizare; direcţii de activitate, ca fiind în deplin acord cu Conservării şi Valorificării Tradiţiei şi Creaţiei - planificarea, programarea şi repartizarea prevederile statutare. S-a decis publicarea în Populare; Inspectoratele Şcolare Judeţene sarcinilor concrete. acest număr a Buletinului IRGH spre a uşura (pentru unităţile şcolare săteşti); Facultăţile de În faza de desfăşurare a proiectului: difuzarea şi cunoaşterea lui în rândul membrilor Istorie; parohiile rurale. - pentru organizarea unei secţiuni de Inst i tutului . Buletinul IRGH aşteaptă

C. Conţinutul proiectului genealogie sătească, în cadrul Congreselor de comentariile şi observaţiile celor interesaţi.1) Obiectivele concrete Genealogie şi Heraldică: popularizarea acestei După Buletinul Institutului Român de a) Organizarea unei secţiuni despre secţiuni în rândul membrilor Institutului „Sever Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, An IV

cercetările de genealogie sătească, în cadrul Zotta” şi la nivelul instituţiilor partenere, pentru a (2002), nr.4-6, p.10-11.

PRUTUL* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

2

Clipa vieţiiTrecând prin viaţa ta ca o adiereIeri ţi-am fost zâmbet, astăzi ţi-s durere.Mâine voi fi un ieri îndepărtatŞi astfel fericirea ne-am furat.

De-aş putea un ceas să dau înapoi,Din astăzi ieri să fac, din mine naiSă spargem clipa vieţii de amarŞi să sorbim o gură de nectar.

Dar ieri e ieri şi astăzi este aziMi-o spune lacrima ce curge pe obrazIar mâine azi să fie-i prea târziu,Când viscol bate în sufletu-mi pustiu.

Zadarnic peste timp dăm mâna amândoiCăci azi vorbeşte trist tăcerea dintre noi.Şi fiindcă bucuriile le-am dat tristeţiiAdun la piept doar cioburile vieţii.

Aduceri aminte

Eram doar noi, cu luna împreunăŞi ne plimbam pe străzi întunecate;Tu nu tăceai, şi îmi spuneai într-unaCă inima doar pentru mine bate.

Te ştiu doar eu şi Bunul DumnezeuCând tu-mi spuneai: te voi iubi mereuN-a fost aşa şi de-asta-mi pare răuDar astăzi sigur am apus în gândul tău.

Acum când totul este dat uităriiŞi toate s-au pierdut în vântNu are rost să ne gândim aieveaCum şi de ce s-a petrecut...

Mi-e dor...Mi-e dor de tine dulce Românie.Mi-e dor de tine plaiul meu cel sfânt,Mi-e dor la tine să mă-ntorc,Că iară vreau să te sărut.

Mi-e dor de mamă şi de prieteni,De fraţii mei şi de suroriMi-e dor să stăm iară cu toţiiMi-e dor să ne îmbrăţişăm.

Mi-e dor de tot ce-mi era dragDe casă, de sat şi de copii,De ciripitul păsărilor, vag,Ce se aude vara pe câmpii.

Acum totu-mi este prea departeŞi ţara, fraţii şi părinţiiAşa vrea să pot să mă întorcCă vreau să fim iară cu toţii.

Andrei OLARU

Sisteme de culturã ºi mãsuri pentru sporirea fertilitãþii solului în

Moldova în secolul al XVIII-leaPaul Salomeia

Este un fapt bine cunoscut că tehnica agricolă n-a înregistrat progrese ales în partea de sud. Chiar însă şi aici sistemul nu s-a generalizat până la cu totul deosebite în Moldova până la începutul secolului al XVIII-lea în sfârşitul secolului al XVIII-lea, el fiind completat cu asolamentul bienal.

1) Ca şi în alte ţări europene şi în Moldova au existat în secolul al XVIII-lea comparaţie cu situaţia din celelalte state din vestul continentului nostru . preocupări de ameliorare a fertilităţii solului prin utilizarea îngrăşămintelor. Multă vreme s-a practicat sistemul desţelenirilor permanente şi al defrişărilor Îngrăşământul folosit în acea vreme era de două feluri: natural şi chimic, cel pentru obţinerea unor noi terenuri de cultură. Acest sistem de cultură foarte mai răspândit fiind cel natural. Documentele contemporane indică larga vechi a fost preferat într-o epocă în care ritmul de creştere a populaţiei şi folosire a cenuşii de plante obţinută prin incendierea miriştii sau a ierburilor dezvoltarea economică a Moldovei erau destul de lente. Potrivit acestui de pe păşini şi fâneţe. Incendierea miriştii cunoscută şi sub denumirea de sistem, suprafeţele de pământ erau cultivate cu cereale ani de-a rândul până „pârjol” sau „pârlire”, a fost practicată pe scară largă în secolul al XVIII-lea şi la epuizarea completă a substanţelor nutritive, după care erau părăsite. Apoi poate chiar mai înainte. Ea este menţionată şi într-un document din 1740, în se desţeleneau noi suprafeţe de pământ sau se defrişau crângurile şi care este vorba de o pricină între Cristina a Lupului Cântea cu Onică, sluga pădurile în acelaşi scop. Defrişarea presupunea tăierea vegetaţiei sa pe ţarină. Jeluitorul arăta că cerealele de pe câmpul ei de cultură fuseseră lemnoase şi scoaterea rădăcinilor, muncă destul de istovitoare şi incendiate datorită întinderii „pârjolului” de pe acelaşi ogor, unde se costisitoare. E drept că se renunţase la incendierea pădurilor pentru

7)obţinerea de noi terenuri de cultură, ceea ce presupune un progres în efectuase secerişul . De obicei „pârjolul” se făcea primăvara, înainte de comparaţie cu situaţia din epoca feudalismului timpuriu. În unele regiuni se semănat. Se vede clar că în Moldova în acea vreme el era practicat şi începuse să se treacă şi la sistemul de cultură prin asolament, ca în unele toamna. Utilizarea metodei pârjolului ajuta în mare măsură solul să se ţări europene, cu deosebirea că la noi acest sistem de cultură, mai economic îmbogăţească cu substanţe nutritive, cenuşa plantelor având un conţinut şi cu randament mai mare încă nu se generalizase. Pe de altă parte în tot mare de potasiu şi sodiu.cursul secolului al XVII-lea, sistemul de cultură în asolament este numai În schimb nu se constată menţiuni în documente relativ la răspândirea bienal şi are o formă specifică, spre deosebire de unele ţări din Europa cenuşii de lemn sau de plante, pe ogoare, obţinută prin arderea arborilor. De occidentală, unde încă din sec.al XVII-lea se introdusese chiar asolamentul altfel, nici n-ar fi fost rentabil de vreme ce cenuşa de lemn se folosea atunci trienal, pe baza experienţelor lui Oliver de Serres, autorul cărţii de tehnică pe scară largă la producerea de potasă şi în procesul de producţie din

2) atelierele de sticlărie, unde se obţineau profituri mult mai mari. Nu este agricolă intitulată „The atre de l'Agriculture” (1600) .exclusă folosirea gunoiului de grajd pentru îngrăşarea pământului de Informaţiile contemporane relativ la sistemul de cultură practicat în cultură, acest îngrăşământ fiind cel mai indicat pentru pământul sleit de Moldova în sec.al XVIII-lea sunt destul de rare. Unul din aceste izvoare, substanţe nutritive. Numeroasele vite de pe domeniile feudale şi din destul de preţios, îl datorăm suedezului Schneider von Weismental, care a gospodăriile ţărăneşti produceau o mare cantitate de gunoi care putea fi dus străbătut Moldova în anii campaniei de la Prut. Acesta ne dă o imagine pe câmp cu carele şi acolo împrăştiat pentru a fi încorporat în pământ odată valoroasă cu privire la sistemul de cultură practicat la începutul sec.al XVIII-cu arătura de primăvară. Preocupările pentru sporirea fertilităţii solului se lea. Iată ce spune călătorul străin: „Nici unul (dintre ţărani) nu posedă văd mai ales din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din partea unor pământ propiu, bine hotărnicit, şi se apucă de arat când şi unde vrea, stăpâni de moşii. Aceştia din dorinţa obţinerii unei cantităţi tot mai mari de înjugând la plug 5 până la 6 perechi de boi, apoi merge cu aceştia la câmp şi cereale, se interesau de astfel de mijloace moderne folosite în alte ţări acolo mai întâi încearcă (arătura) în mai multe locuri deosebit, unde crede că europene. Izvoarele contemporane menţionează călătoriile unor boieri din pământul este mai bun, apoi (după ce sa hotărât şi îl ară numai o dată) îl Moldova prin Occident, unde agricultura luase o mai mare extindere prin seamănă după voie; din această cauză, atât timp cât bucatele stau pe acel folosirea unor metode noi de cultură. Unul din aceştia ar fi boierul Romani, pământ este al lui; în anii următori el poate să are astfel în acel loc socotit mai care călătoreşte prin Italia, Portugalia, Anglia, Ţările de Jos, Germania, bun şi numai odată, pământ de cultură sau fâneaţă; el poate semăna orz sau

3) Elveţia, numai în scopul învăţării agriculturii moderne. Despre călătoria sa s-grâu, porumb, mei...” . Preţioase ca informaţie sunt şi relatările lui Anton au păstrat câteva volume preţioase de însemnări. („Călătoria agricolă a unui Maria del Chiaro şi a lui Dimitrie Cantemir, care se referă mai mult la lucrările

4) boier român prin diferite regiuni ale Europei”, tradusă apoi în limba germană agricole şi la producţia de cereale . Cât priveşte relatările lui Raicovici şi ale 8)de pastorul Mayer din Kupferzall ). În afară de faptul că autorul indică lui Sestini, ele cuprind ştiri asupra sistemului bienal, dar fără să precizeze la

mijloacele moderne utilizate atunci în agricultura occidentală (îngrăşă-vremea lor (în a doua jumătate a sec.al XVIII-lea) cât de mult se extinsese mântul cu gips, maşinile agricole, plantele noi), în lucrare se mai găsesc acesta. Raicevich mai arată în plus că pentru a fi pus în valoare un teren, se pagini interesante cu impresii asupra vieţii şi peisajul european din anii 1770.seamănă grâu un an şi apoi se lasă alt an pământul să se odihnească şi

Este interesant şi faptul că, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, se după aceea, continuă el, pe acelaşi ogor se seamănă sau grâu sau orz sau 5) constată şi preocupări pentru popularizarea în ţările române prin tipar şi a porumb .

unor lucrări străine despre utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură. Dar nu numai atât. Rotaţia culturilor pe aceiaşi parcelă sau pe aceiaşi În acest sens amintim o broşură apărută la Bucureşti care este o prelucrare moşie se mai poate urmări şi în catastifele de evidenţă ale stăpânilor de de mai multe cărţi din străinătate.pământ. Din analiza lor se observă că nu s-a practicat un asolament bienal

Din cele expuse până acum rezultă faptul că în secolul al XVIII-lea au de formă clasică (adică pe aceeaşi parcelă, una şi aceiaşi plantă se cultivă la existat în Moldova reale preocupări pentru trecerea de la agricultura feudală doi ani odată), ci un adaptat la condiţiile climatice ale Moldovei. De fapt, la cea modernă, capitalistă, de la o agricultură extensivă la una intensivă. În asolamentul bienal este specific regiunilor mediteraneene, după cum cel privinţa mijloacelor ele sunt cunoscute şi în vestul şi în estul continentului trienal regiunilor din nordul Europei. La noi se împletesc asolamentul bienal nostru, numai că în acea vreme productivitatea în sistemul agrar nu cu cultura plantelor prin sistemul de desţeleniri permanente. Aceasta ferea depindea numai de folosirea unui sistem de cultură modern, ci şi de pământul de la o secătuire completă de materii nutritive într-un timp relativ înlocuirea unor relaţii agrare învechite, cele feudale, cu altele moderne, cele scurt pe de altă parte, era aplicat într-o ţară unde abundau terenurile propice capitaliste.unei agriculturi extensive.Note:Acelaşi călător străin - Raicevich - arată că în ceea ce priveşte 1. V.MIHORDEA, Relaţiile agrare din secolul al XVIII-lea în Moldova, pământurile desţelenite - numite de el pământuri noi - acestea se cultivă

Bucureşti, 1968, p.27-31.destul de des la început de primăvară cu varză sau pepeni verzi, pentru a se 2. M.DUMAS, Les premières du machinisme, Paris, 1965, p.146, 159.tempera bogatele săruri şi a se distruge ierburile vătămătoare pentru

6) 3. N.IORGA, O nouă descriere a Moldovei în secolul al XVIII-lea, de viitoarele cereale . Deci se observă că sistemul de asolament bienal se un suedez, în Revista Istorică, 1-3/1930, p.27-28.împletea în acelaşi timp cu măsuri pentru sporirea fertilităţii solului. Se poate

4. DEL CHIARO, Revoluţiile Valahiei, Iaşi, 1929, D.CANTEMIR, spune chiar că sistemul de asolament bienal practicat în Moldova în secolul Descrierea Moldovei, Bucureşti.al XVIII-lea reprezintă o formă de trecere la sistemul trienal, cu unele

5. RAICEVICI, Voyage en Valachie et en Moldavie, Paris, 1822, trad.din trăsături specifice. Cultivarea verzei şi a pepenilor înainte de a se însămânţa limba italiană de M.La Jeune, p.15-16.grânele, pe aceiaşi parcelă, ne aminteşte de cultivarea nutreţurilor înainte

6. Ibidem, p.16.de cereale în asolamentul trienal. În secolul al XVIII-lea asolamentul trienal 7. DRA (Veacul al XVIII-lea), II, Moldova, Bucureşti, 1966, p.212-213.nu este însă întâlnit în Moldova. În acelaşi timp însă, izvoarele 8. GR.LAHOVARY, Călătoriile unui boier român în Europa la anul contemporane atestă existenţa asolamentului trienal în Transilvania, mai

1770, Bucureşti, 1898, p.28.

PRUTUL * Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

3

Argumentul (pus, din păcate, printr-o şi alţii din generaţia lui, era pătruns de Rilke, eroare de tehnoredactare a editurii, după de Blaga care i-au marcat neomodernismul primul capitol!) fixează cadrul epocii şi propriu. Aidoma lui Nicolae Labiş a crezut şi el îndeobşte conceptul de generaţie, cu în elanurile nobile ale comunismului, individualizarea celei din care face parte salvându-se printr-un vitalism estetic atenuat Grigore Hagiu. În cele din urmă, criticului i se de ancorare în forme şi abstracţiuni. Criticul pare mai realistă propunerea lui Laurenţiu argumentează că Grigore Hagiu era înzestrat Ulici care distingea în corpusul generaţiei cu o puternică vizualitate, aceasta deschise şi aduse pe culmi de Nichita manifestându-se atât în geometrismul Stănescu, trei promoţii, iar nu trei generaţii imaginarului poetic, cât şi în vocaţia lui departajate de câte un deceniu (promoţiile plastică întregită de un fin comentator al unor '60, '70, '80). Constantin Trandafir respinge mari artişti plastici clasici şi contemporani. Din categoric judecăţile extreme, inclusiv pe acest punct de vedere, sugestivă e aceea recentă conform căreia am fi avut un comparaţia cu Ştefan Petică. În spaţiul „deşert cultural” timp de vreo patru decenii de neomodernismului şaizecist, el a jucat, comunism. Nici chiar în deceniul proletcultist altminteri, crede Constantin Trandafir, un rol al lui Nicolae Labiş nu se poate vorbi de un similar cu al lui Petică în cadrul simbolismului asemenea deşert. Să reamintim, în afară de românesc: „Grigore Hagiu nu e un scriitor de breşa produsă de Labiş, de gruparea de la raftul întâi, dar face parte din categoria acelor Steaua, care a adus un suflu nou prin creatori care, prin aşa-numitul efect de A.E.Baconsky, Victor Felea, Ion Horea, Aurel rezonanţă, participă la declanşarea unei serii Rău, dar şi prin Ion Gheorghe, Petre Stoica, istorice s-au contribuie la o mutaţie a Florin Mugur ş.a. Grigore Hagiu însuşi conştiinţei estetice” (p.33). Cu „o autoritate repudia stricta departajare pe „generaţii” nedezminţită” s-a pronunţat şi despre simţindu-se, într-un dialog cu Florin Mugur, nu literatură. El este, de pildă, unul dintre primii numai cu cei apropiaţi ca vârstă (Adrian care au susţinut „modernitatea lui Eminescu” Păunescu sau Virgil Mazilescu), dar şi cu Geo dincolo de clişeul uzat de „ultim mare Bogza, Eugen Jebeleanu, Miron Radu romantic” (p.43). Funciarmente un vizual, Paraschivescu: „Nu m-am gândit niciodată Hagiu n-a fost epigonul nimănui, creând o dacă Aurel Rău, Ion Horea, Nina Cassian sau personală „estetică a privirii”, restituind Alexandru Andriţoiu fac sau nu parte din caracterul sacru al limbii, ca şi alţi confraţi de generaţia mea. Ceea ce reţin e faptul că sunt generaţie: „Cu adevărat, poate fi suspectat de prieten cu anumiţi scriitori, iar prietenia pe nestăpânire a fluxului poetic, dar efortul său care mi-o arată înseamnă pentru mine de elaborare e miza principală, evidentă în aproape totul. Prietenia unor poeţi ca Nichita migala meşteşugărească până, uneori, la Stănescu, Cezar Baltag, Florin Mugur, a unor gradul de artefact. Coincidenţa opoziţiilor, prozatori ca Nicolae Breban, Nicolae Velea şi numită de poet şi «raţiunea emoţiei», «euforia Fănuş Neagu, a unui critic ca Lucian Raicu... calmă», cumulează concentrarea intensă cu Unii dintre noi ne simţim solidari cu Eminescu libera destindere, stările convulsive cu liniştea sau Blaga, făcând deci parte din familia lor esenţială: apa din mine presimte/ spirituală, cum alţii sunt solidari cu rotunjimea pământului” (p.55-56).Macendonski sau cu Ion Barbu. Nu e nimic Urmează o investigaţie tematică a liricii rău în asta...” (Apud, p.21-22). lui Grigore Hagiu susţinută strâns de

Sunt premise de care ţine seamă şi noul raportarea la estetic. Cu tot convenţionalismul său exeget, fără a ignora un anume specific al poeziei sociale, unele pagini din Continente „promoţiei” '60. Constantin Trandafir intră în ascunse şi din alte volume „îl situează hotărât materie după modelul clasic al unei pe Grigore Hagiu în primele rânduri valorice” monografii, continuând demersul cu un (p.60). A fost şi el atins de principalele capitol de Secvenţe biografice, într-o „defecte” ale generaţiei '60 - superlativismul şi manieră călinesciană, căci îşi pune talentul abstractizarea, dar a ştiut mai bine ca alţii să descriptiv (amintesc că Trandafir este şi un renunţe la grandilocvenţă, apropiindu-se de talentat romancier, lucru pe care mulţi nu-l „tonalitatea ceremonioasă” a lui Blaga, dând ştiu) în slujba prezentării geografice, istorice câştig de cauză „stării de revelaţie şi şi spirituale a locurilor natale hagiene. Târgu confesiunii” (p.70-71). Însă măsura talentului Bujor e un orăşel aflat la 50 km la nord de Hagiu şi-a dat-o în lirica erotică, scriind „unele Galaţi. Grigore a fost al treilea fiu al primarului dintre cele mai frumoase texte erotice ale Ion Hagiu, după Gina (pictoriţă) şi Ioan. Gina a generaţiei '60. De-a dreptul surprinzător e rămas cea mai devotată păstrătoare a faptul că mai toţi comentatorii au lăsat în plan memoriei fratelui ei. La Târgu Bujor se secund sau au neglijat totalmente această desfăşoară în fiecare an, în septembrie, un dimensiune a liricii sale” (p.76).festival naţional de poezie cu numele Monografia lui Constantin Trandafir este poetului, sub patronajul forurilor culturale întregită de o Bibliografie, de o antologie gălăţene şi al Societăţii Scriitorilor „C.Negri”. critică şi de fragmente desprinse din eseistica Aşadar, nu s-ar putea spune că Grigore Hagiu poetului pentru ca să se încheie cu o selecţie nu are posteritate culturală. a celor mai reprezentative poeme hagiene.

Taciturn, blând, cu o rară vocaţie a Desigur, această carte are toate meritele şi prieteniei, cu o statură impunătoare şi alură de defectele unei monografii de pionerat, dar „mare senior”, „într-un spaţiu proletarian”, tocmai de aceea va deveni căpătâi pentru Grigore Hagiu a lăsat o amintire durabilă în orice aventură critică în spaţiul creaţiei lui memoria celor care l-au cunoscut. Iubirea Grigore Hagiu şi al generaţiei sale.dintâi i-a fost Eminescu. Îl admira pe Labiş ca

Prima monografie Grigore Hagiu

Urmare din pag. 1

2003 - Reviste ºcolare

huºene Lina CODREANU

Intenţionăm, prin acest articol-semnal „să scoatem lumii la vedere”, cum spunea cronicarul, efortul neistovit, sisific şi nerecompensat al cadrelor didactice huşene de a cerne prin sita valorică (subiectivă uneori, necesară mereu) pagini scrise cu pasiune şi speranţă de către învăţăcei. Lăudabilă trudă! Şi dacă indiferenţa mai stăvileşte elanuri, peste ani gratitudinea va înflori în sufletele celor ce-au fost ajutaţi să debuteze, să-şi afirme personalitatea. Să fie clar pentru oricine că aici este o modestă recunoaştere a râvnei neamului didactic fără de care nimeni n-ar avea acces la taina citit-scrisului, a artei, a ştiinţei sau a politicii chiar.

Opiniile, atitudinile, ideile circulă în libertate într-un spaţiu de conjunctură şi într-un timp nedeterminat. E firesc, aşadar, ca „schemele” după care se arhitecturează o revistă să fie asemănătoare. Şi noi semănăm unii cu alţii. Necesar şi eficient ar fi schimbul de idei între elevi, de reviste între şcoli sau dezbaterile dilematice între colectivele de redacţie ale revistelor.

Schimbul de păreri, fuzionarea minţilor pentru colaborare, publicarea „încrucişată”, constituirea unui colegiu al redactorilor de revistă şcolară toate acestea (şi altele), în mod sigur, ar înălţa ştacheta valorică şi ar încuraja o mai bună exprimare a acestora în pagină.

Titlurile revistelor care au apărut în 2003 în oraşul Huşi au conotaţii jurnalistice, deoarece dezvăluie indicii despre conţinutul materialelor şi precizează, simultan, cititorul-ţintă. Este relevantă, astfel, frenezia vârstei în titlul-metaforă „Ritmurile copilăriei”. Lipsit de emfază este gestul discret de a creşte gingaş în ogorul fertil şi aglomerat al scriiturii aparţinând celor care se cred nişte „Mlădiţe”, năzuind la vigoarea copacului. Matematicienii au darul concreteţii şi-şi numesc prin simbolul matematic „Plus” propria revistă, pornind de la considerentul că suplimentul de calcul e un atu în desăvârşirea valorilor. Figurat vorbind, la îngemănarea pământului cu cerul, a profanului cu sacrul apar „Orizonturi noi” în aria revistelor locale. Fidele tradiţiilor şcolilor, cele două reviste liceale, „Zorile” şi „Tradiţii şi Năzuinţe” au, diacronic şi sincronic, rădăcini bine ancorate (în timp istoric şi în spaţiu literar-ştiinţific) prin preocupări proprii tinerilor preuniversitari. „Zorile”, revista Liceului „Cuza-Vodă”, apare, cu intermitenţe, din 1922, iar „Tradiţii şi Năzuinţe”, revista Grupului Şcolar Agricol „Dimitrie Cantemir”, din anul 1968. Numele acestora au devenit emblematice pentru instituţii, catalizând forţele creative într-o eternă afirmare.

Toate - „bune şi frumoase”, dar, din păcate, revistele au apărut (cu excepţia revistelor „Plus” şi „Zorile”) într-un singur număr pe parcursul unui an - 2003 (unele doar xeroxate!). Meteorizarea publicaţiilor stârneşte zeci de întrebări, acoperă alte zeci de cauze, dar nu are decât o direcţie: stingerea. Apariţia efemeră a unora dintre reviste (nu numai în Huşi, se-nţelege) creează imaginea unor prunci aşteptaţi cu emoţii şi speranţe de părinţi şi de rude, dar care, după ce văd lumina şi răspândesc ei înşişi raze de bucurie, îşi frâng respiraţia la cea dintâi nepăsare.

Noi le însemnăm trecerea prin anul 2003, cu speranţa că ceea ce am scris mai sus e doar o părere.

În revista „Prutul” vom semnala la timp revirimentul orientării literar-ştiinţifice din şcolile huşene, pornind de la considerentul că sunt stimulante şi aprecierile, dar şi critica.

Ritmurile copilăriei. Fără pretenţia de a aduna forţele creatoare ale unui întreg gimnaziu, revista are drept cititor-ţintă copiii - care, de altfel, au şi elaborat-o. Într-o prezentare grafică săltăreaţă, revista gimnaziştilor de la „Anastasie Panu” se propune sub titlul „Ritmurile copilăriei” ca un număr (anul III, nr.7, aprilie 2003) coordonat de profesoara Margareta Lazăr.

Primele pagini stau sub patronajul scriitorului Marin Sorescu, al cărui univers literar oscilează între puritate şi gravitate, în care se regăseşte şi imprevizibila inocenţă şi echilibrul caduc. Încercările, în versuri sau în proză,

PRUTUL

4

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

dezvăluie eternele mari mirări în faţa vieţii. Nebuloasa existenţială învăluie Aniversarea marelui domnitor, Dimitrie Cantemir, într-un 2003, care imaginaţia copiilor tocmai pentru că nu-şi pot explicita fenomenalul. Ei se înseamnă 180 de ani de la naştere şi 130 de ani de la trecerea în „cealaltă simt atraşi de misterul primăverii, al cuvântului, al visului, al timpului... lume”, a constituit un prilej şi o necesitate de „a strânge rândurile” şi de a face Lămuritoare, astfel, este prezenţa a numeroase „curiozităţi” sub forma posibilă apariţia unui număr al publicaţiei. Omagiul este semnalat prea rebusului, a maximelor, a minidicţionarelor, a ghicitorilor. O asemenea discret pentru personalitatea patronală a voievodului cu impresionante revistă, pentru o aşa vârstă, nu poate avea ca dicton intempestiv decât: rădăcini în vatra zonală a Huşilor.„Vreau, vreau să ştiu! E dreptul meu. Acum!” E dreptul crisalidei de a se visa Generoase spaţii tipografice (!) găzduiesc impresii, atitudini sau creaţii fluture. care se vor originale şi artistic exprimate. Impresionează sinceritatea

Mlădiţe. Consistentă prin umărul de pagini (54), „revista literar- vorbelor, dar multe „creaţii” nu depăşesc bariera încercărilor ca stări de ştiinţifică” a ajuns în 2003 la nr.13-14 (primul număr datează din 1965), fiind exaltare juvenilă. Defectuoasă este redactarea computerizată, deoarece elaborată de un grup de elevi îndrumaţi de un alt grup, al profesorilor de lipsesc semnele diacritice, fonturile par selectate aleatoriu, iar lipsa limba şi literatura română, de la Şcoala Generală nr.1 „Mihail Sadoveanu”. corecturii şi punctuaţia derutantă (în receptarea textului despre Bunele intenţii ale profesorilor convergente cu aspiraţiile elevilor gimnaziali „comunicare” de exemplu) buimăcesc cititorul şi dau impresia că traiectoria au ajutat la apariţia revistei „Mlădiţe”, în pofida mijloacelor financiare revistei este în derivă.precare din învăţământ- Ştim că alături de elevii care-şi fac loc pe podiumul artei şi în

Printr-un „Cuvânt înainte” limpede şi cumpătat, semnat de directoarea laboratoarele ştiinţei o generaţie entuziastă şi cu spirit novator a îmbrăţişat prof. Luminiţa Condurache, cu o copertă aparţinând prof. Ilie Romila, având cariera didactică ucenicind la catedră umăr la umăr cu „vechea generaţie” de o tehnoredactare profesionistă şi un conţinut proporţionat, publicaţia pare a profesori. E de dorit ca, împreună, cadrele didactice cu diverse orientări se impune în top între cele gimnaziale apărute în cursul anului 2003. disciplinare să vegheze la formarea liceenilor care au ceva de spus.

După un pios omagiu adus fostului director, prof. Chirica Giosu („In Profesorii înşişi să dea libertate ideilor (care nu lipsesc), publicându-le şi în memoriam”), revista este direcţionată pe două paliere: partea creativă paginile revistei şcolare, cu atât mai mult cu cât Grupul Şcolar Agricol („Versuri” şi „Proză”) având drept autori - copiii şi partea didactico-ştiinţifică, „Dimitrie Cantemir” este o instituţie prestigioasă aşezată, după aprecierea incluzând contribuţii ale profesorilor. Titlul „Profesorii printre noi” este un (notată la începutul revistei) academicianului Valeriu Cotea, „printre delicat avertisment că micii stăpâni acceptă la festinul creativ şi colaborarea piramidele care înalţă numele oraşului” Huşi, considerat „casa noastră de („printre noi”) mai marilor truditori. suflet”.

Exerciţiul şcolar de creaţie este lucrat cu toată seriozitatea şi nu puţine Zorile, apărută în 2 numere (anul XV, ianuarie-iunie 2003, serie nouă, sunt frânturile de originalitate, mai ales metaforică, în cele 24 de pagini cu nr.1(28) şi iulie-decembrie 2003, serie nouă, nr.2(29) este „revista literar-versuri şi cu proză. Vârtejul tematic al încercărilor este lesne de înţeles, ştiinţifică” a Liceului Teoretic „Cuza-Vodă” din Huşi şi, în cele peste 100 de specific vârstei, adică: nostalgia copilăriei pierdute, Eminescu, natura, pagini, propune cititorilor articole de interes didactico-liceal. Ca şi alte dăţi, mama, cartea, învăţătorul, S.F... revista devine o tribună de afirmare a ideilor, opiniilor şi atitudinilor specifice

A doua secvenţă esenţială a publicaţiei cuprinde articole ale cadrelor adolescenţilor: neliniştitoare întrebări, emoţii de olimpiadă, încercări literare, didactice din şcoală şi sunt elaborate cu responsabilitate şi din convingerea gânduri despre anii (pe)trecuţi în liceu, impresii de lectură, dezbateri etc.că pot orienta atenţia cititorilor asupra unor probleme de interes didactic sau Toate succesele unui liceu de prestigiu, cum este „Cuza-Vodă”, ştiinţific. Aşa sunt articolele despre literatură, istorie, folclorul obiceiurilor sau constituie motivul generoasei urări „Vivat, crescat, floreat!” a doamnei versuri semnate de profesorii: Floreta Ghergu, C-tin Staicu, Otilia Roman, directoare G.Giosu cu care se deschide nr.2 al revistei, editată tot de „Thalia” Gabriel Brânză, Maria Pară şi Vasile Macarie. vasluiană.

Orizonturi noi. În debut, un număr solitar (Anul I, nr.1, 1 Martie 2003), Cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică se împletesc în preocupările aduce în aria revistelor preuniversitare o orientare inedită, în Huşi, propusă extracurriculare ale tinerilor liceeni şi înlesnesc publicarea unor creaţii de Seminarul Teologic „Sfântul Ioan gură de Aur” din urbea noastră. poetice, în proză, plastice, traduceri sau a unor studii de cercetare

„Cuvânt înainte” este semnat de Prea Sfinţitul Părinte Ioachim - arhivistică, „din dorinţa unei mai bune cunoaşteri a istoriei locale”, după cum Episcop al Huşilor, care apreciază ca „lăudabilă şi sugestivă” apariţia acestei îşi mărturiseşte intenţia Mihai Rotariu, elev în clasa a XI-a. În fruntea lor şi reviste elaborată de profesori, preoţi şi seminarişti şi binecuvântează alături de elevi încurajează cercetarea profesorii Theodor Codreanu, Costin apariţia şi eventuala continuitate a revistei „Orizonturi noi”. În publicaţie Clit, Vasile Calestru, Constantin Neculau, Mirela Marin, Dumitru Bahnaru, sunt incluse pagini alese din „Cronica Episcopiei Huşilor”, IV, 1998, creaţii Adriana Topliceanu ş.a.originale, traduceri, interviuri cu Părintele Arhidiacon Costică Busuioc De considerăm că literatura încă este un medicament în favoarea (director al seminarului), cu P.S.Corneliu Bârlădeanu, Arhiereu Vicar al autocunoaşterii şi a deschiderii către alţii, nu există, cred, motive de Eparhiei Huşilor precum şi articole cu specific religios semnate, între alţii, de îngrijorare. Paginile publicaţiei mustesc de creaţii originale (versuri, proză, seminaristul Vasilică Buruiană, care este şi redactorul-şef al revistei eseistică). Pot fi suspectate de butaforie lingvistică, pot fi considerate coordonate de prof. Luminiţa Săndulache. speculative sau oricum. Important e că starea creativă pulsează armonios în

Plus. Profilată pe o ramură specială a ştiinţelor pozitive, revista de mintea şi în sufletul adolescentului care, în starea lui de graţie, nu are nevoie matematică Plus, editată de Grupul Şcolar Agricol „Dimitrie Cantemir” din nici de lupă mizantropică, nici de cernerea estetică. El vrea să-şi exprime Huşi a ajuns în 2003, în anul al V-lea, propunând celor interesaţi 2 numere (1 preaplinul sinelui.şi 2). În colectivul de redacţie sunt cooptaţi profesori de la Şcolile generale O afirmare de toată lauda aparţine tânărului Vlad Polojan (v. „Debut”) (nr.1, 2, 3, 4, 5) din Huşi, de la Liceul Teoretic „Cuza-Vodă”, de la Grupul ale cărui creaţii literare au fost apreciate cu Marele Premiu al Festivalului Şcolar Industrial Negreşti, de la Şcoala Generală din Berezeni şi, se- Naţional de poezie tânără de la Călăraşi (2003). Cele 13 poezii având nţelege, au colaborat profesorii Grupul Şcolar Agricol „Dimitrie Cantemir”. frăgezimea şi vulnerabilitatea începutului îl apără şi, simultan, îl deschid Rolul major în adunarea, filtrarea şi organizarea materialului revuistic îl au lecturii critice.profesorii Constantin Macovei (preşedinte) şi Mircea Berca (redactor-şef). Ca un simbol al afinităţilor intelectuale care ignoră spaţiul şi timpul este

Intenţia organizatorilor de a uni forţele matematicienilor şi de „a crea un rubrica de tradiţie „Pro amicitia”, onorată de colaborarea prof.dr. Dumitru climat de colaborare” este benefică în condiţiile în care domină, adesea, Zaharia (Bacău), a poeţilor Viorel Dinescu (Galaţi) şi Emilian Marcu (Iaşi), discordia, blazarea şi dezinteresul în rândul colegilor de la catedră, tot mai prezentaţi de cunoscuţii exegeţi Theodor Codreanu (Huşi) şi Adrian Dinu mult bulversaţi de o economie de piaţă (şi de viaţă!) într-o derutantă şi Rachieru (Timişoara). Tot într-o bună tradiţie, în „Arhiva «Zorile»” sunt agresivă tranziţie. Pentru aceea lăudabilă este prezenţa unor colaborări din publicate în mod consecvent pagini mai puţin cunoscute ale poetului Ion toată aria matematicienilor huşeni şi din zonă. Sunt numeroase numele Alex.Angheluş sau documente inedite privind oraşul Huşi, scoase la lumină profesorilor colaboratori (peste 35) precum şi ale elevilor rezolvitori. Asta din Arhiva Naţională Vaslui de rigurosul cercetător în arhivistică, prof.Costin înseamnă că şi difuzarea revistei se face ritmic şi echilibrat, antrenând un Clit, urmat de discipolul Mihai Rotariu.„plus” de interes şi de pasiune înspre matematica de tip şcolar. Rubrica „Examene” include atât performanţele olimpice ale elevilor (şi

Revistele solicită răbdarea lectorilor pentru o răsfoire atentă, deoarece, ale profesorilor, care, din prea multă modestie, acceptă „umbra succeselor” în lipsa unui sumar, aceştia riscă să nu găsească titlul dorit. „Probleme drept recompensă a trudei şi a timpului dăruite) la fazele judeţene şi propuse”, „Teste pentru capacitate”, „Teste pentru bacalaureat” sunt naţionale precum şi subiectele propuse pentru majoritatea disciplinelor rubrici constante şi suscită interesul elevilor din toate nivelurile şcolare, din şcolare la ambele etape. Tot astfel, „Cronica evenimentelor” consemnează clasa I până în clasa a XII-a. De apreciat este prezentarea unor schiţe varietatea activităţilor desfăşurate de membrii comisiei metodice de limba şi biografice ale unor matematicieni de renume, chiar huşeni (aş semnala literatura română din liceu între 1 septembrie - 22 decembrie 2003.evocarea prestigiosului matematician - Eugen Onofraş (1931-1981), care a E necesar a menţiona că îndrumătorii publicaţiei - nr.1 (28) - adică fost profesor la Liceul „Cuza-Vodă”). „Rubrica rezolvitorilor” include subsemnata şi prof.Costin Clit - au ilustrat paginile cu reproduceri din numele şcolarilor antrenaţi în jocul serios cu cifrele, certă dovadă că revista lucrările pictorului huşean Ştefan Dimiterescu în intenţia de a familiariza nu e doar o formă, ci are funcţionalitate şi amplă distribuire în spaţiul tinerii cititori cu valorile autohtone, multe din ele reproducând artistic şcolarităţii. locuri/aspecte din Huşi. Asemenea, în numărul următor (2-29) au fost

Tradiţii şi Năzuinţe. Într-o serie nouă, în 2003 a apărut cel de-al 29-lea incluse (prin grija d-nei prof.Margareta Macovei, îndrumătoarea numărului) număr al revistei „Tradiţii şi Năzuinţe”, coordonată de cei cinci profesori ai încercările plastice ale elevilor, semn că vibraţia plasticizantă încă catedrei de limba şi literatura română de la Grupul Şcolar Agricol „Dimitrie nelinişteşte spiritele sensibile din pepiniera huşeană.Cantemir”. Impasibil, vremea curge spre mâine şi fiecare număr nou al revistei şcolii semnalează respiraţia unei generaţii cu îndeletniciri pasionale într-ale literaturii şi ştiinţei.

PRUTUL

5

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

poliţe, sticlărie, porţelanuri, bijuterii şi alte obiecte Muzeul a fost organizat de de podoabă, toate din perioada cuprinsă între bunicul meu într-una din cele sec. al XVIII-lea şi sec. al XIX-lea;trei case din curtea gosporiei

5. Secţia arheologică, conţinând tatălui său, preotul econom topoare din piatră, silexuri, vase din lut ars, s t a v r o f o r C o s t a c h e V. chipuri de idoli, toate cu vechime de zeci de mii de Ursăcescu din Curteni, situată ani înainte de Cristos, precum şi vârfuri de săgeţi, pe drumul principal al satului, la 250-300 de m.de suliţe, paftale, săbii, ghiulele rotunde de tun, gară (haltă) şi la 400-450 de m.de şosea. Casa a flinte, pistoale cu cremene, vase greceşti pictate, primit-o în dar de la tatăl său, avea 7 încăperi şi bijuterii şi alte obiecte de podoabă boiereşti, fusese renovată în anul 1889. Ulterior, bunicul a ceasuri, pendule şi multe altele;impodobit curtea caselor cu alei îngrădite de flori

6. Secţia numismatică, conţinând multicolore şi de arbuşti ornamentali şi a monede greco-macedonene (cele mai vechi amplificat peste tot bunul gust, ordinea şi datând din sec. al V-lea înainte de Cristos), armonia.geto-dacice, romane republicane (cele mai vechi În casa destinată muzeului, bunicul datând din sec. al II-lea înainte de Cristos), meu a adunat, aşa cum avea să scrie mai tîrziu, romane imperiale (începând din sec. I înainte de „... numai obiecte de seamă găsite în sânul Cristos), ale regilor barbari (sec. al V-lea), pământului nostru şi deasupra acestui pământ şi bizantine, medievale, moldoveneşti cu capul de nimic străin...” şi „...nu câte au putut fi găsite, ci bour şi munteneşti cu vulturul muntean, precum numai atâtea câte am socotit de trebuinţă pentru şi obiecte pentru păstrarea şi trnsportul a face o mică lumină asupra şirului vieţii trecute monedelor (casete, pungi etc.).pe pământul românesc.”

Fiecare obiect din muzeu era Obiectele, unele fiind unice, făceau determinat şi clarificat din punct de vedere parte din diferite epoci, începând din negura ştiinţific, clasificat şi catalogat.vremurilor şi până la sfârşitul sec. al XIX-lea.

La început, muzeul a avut şi o secţie Le-a adunat cu zel, cu pasiune, cu care cuprindea exponate din geologie (roci, profesionalism şi cu foarte multe sacrificii. O fosile), din botanică (seminţe) şi din zoologie parte le-a primit de la părinţi şi de la rude, ca (animale, păsări, peşti; aceste exponate erau daruri moştenite din tată în fiu; o parte le-a scos împăiate de bunicul meu). Ulterior, această secţie din sânul pământului satului natal-Curteni sau al a donat-o, se pare, Liceului Cuza Vodă din Huşi.satelor învecinate ori din locuri aflate de la

În camera de primire a muzeului se localnici sau din cărţi (ex. judeţul Tulcea, unde a păstrau documentele în legătură cu muzeul (note slujit); o parte le-a adunat din podurile unor de inventar, corespondenţa purtată cu specialişti biserici, unde zăceau adormite, părăsite datorită şi cu personalităţi în domeniu, expertize, uzurii, ignoranţei şi uitării, condamnate la pieire; o publicaţii care conţineau articole şi ştiri despre parte le-a cumpărat de la anticari şi de la diverşi muzeu, fotografii), lucrările publicate şi colecţionari; o parte le-a primit prin donaţii de la manuscrise ale unor lucrări pregătite pentru cunoştinţe.publicare ale autorului muzeului, precum şi un „Ca orice muzeu şi acesta are verigi registru în care vizitatorii îşi scriau numele. Mai lipsă”, avea să scrie mai târziu despre muzeul târziu, acest registru nu a mai fost pus la vedere, său, „dar dacă în acesta lipsurile sunt mai puţine deoarece „...după obiceiu, fiecare, odată cu decât în altele, eu nu mă mândresc cu aceasta, semnarea numelui, aducea şi fel de fel de laude căci eu n'am lucrat pentru laude şi recompense ci cari nu-mi produceau nici o plăcere, căci nu pentru o idee: cea de a scăpa de la pieire urme pentru aceasta înfiinţasem registrul, ci pentru a le ale înaintaşilor noştri, căci ei ne-au transmis viaţa şti numele.”şi de aceea urmele lor ne sunt atât de scumpe. Aş

Bunicul meu a intenţionat să dăruiască fi vrut să adun cât mai multe pentru complectarea acest muzeu fiicei sale, Aurelia, după ce aceasta lanţului vieţii trecute, dar n'am putut aduna decât ar fi absolvit Facultatea de litere, Secţia de istorie, ce se vede”. de la Universitatea din Iaşi. Întrucât firul vieţii Muzeul a fost organizat în 6 secţii şi acestei fete s-a rupt de timpuriu, în anul 1928, în anume:timpul examenului de bacalaureat pe care îl 1. Secţia bisericească, conţinând susţinea la Iaşi, a hotărât ca muzeul să poarte icoane vechi de diferite mărimi, triptice, numele ei. Deasupra uşii de intrare în muzeu a pomelnice, sculpturi în piatră şi în sidef cu fixat o placă din marmoră, pe care era fixat un subiecte religioase, obiecte de cult din diferite medalion din porţelan, executat la Praga, metale, cusături, veşminte, mobilier specific şi reprezentând portretul în culori al acestei tinere altele, din perioada cuprinsă între sec. al XVI-lea fete şi era gravată inscripţia „Muzeul de şi al XIX-lea; antichităţi Aurelia V. Ursăcescu (1908-1928)”, 2. Secţia bibliografică, conţinând (anii reprezentând perioada în care a trăit tipărituri rare în limbile slavonă, română sau Aurelia). Apoi, a completat camera de primire cu greacă, din perioada cuprinsă între sec. al XVI-cele mai dragi şi mai valoroase piese de mobilier lea şi al XIX-lea, unele din aceste tipărituri fiind care au aparţinut fiicei sale; o impresie profundă unice, realizate în teascurile coresiene;făcea asupra tuturor un tablou mare, cu ramă 3. Secţia paleografică, conţinând deosebită, reprezentând portretul pictat al cărţi manuscrise în limbile slavonă şi română, acestei frumoase fete.precum documente de proprietate şi de judecată

Muzeul era cunoscut în ţară, mai ales pentru pămînt, spiţe de neam etc., începând cu în rândul personalităţilor din domeniu.urici slavone pe pergament din anul 1493 de la

I-au terecut pragul cunoscuţi profesori Ştefan cel Mare şi sfârşind cu documente şi texte universitari şi muzeografi (Şt. Berechet, J. D. din prima jumătate a sec. al XIX-lea. Pentru a Ştefănescu, Gh. Ghibănescu, I. Bărbulescu, I. putea fi cercetate mai uşor, documentele în Andrieşescu, I. Simionescu, P. Nicorescu, I. limba slavonă erau însoţite de traducerea lor în Mirea, Oreste Tafrali şi alţii) înalte feţe limba română, iar cele în limba română, scrise cu bisericeşti, magistraţi, rezidenţi regali, prefecţi, litere chirilice, erau transcrise cu litere latine;ofiţeri , ziarişti, ingineri, studenţi, elevi, turişti şi 4. Secţia etnografică, conţinând oameni de rând, atraşi fie de importanţa ţesături, cusături, obiecte de uz casnic, lăzi,

MUZEUL DE LA CURTENI1904 - 1951

Urmare din pag. 1

Secţia bisericească (Foto 1939)

Secţia numismatică (Foto 1939)

Lampă creştină (mare), din pămănt ars, sec. al IV-lea (Foto 1930)

PRUTUL

6

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

obiectelor pentru a le studia, fie împinşi de ridica aceste obiecte...le vom pune, zilele curiozitatea de a vedea un muzeu într-un sat. Aşa acestea, în lăzi şi le vom trimite la Bucureşti (n.n. cum au spus unii martori oculari (d-na Olimpia Bârlad) căci noi nu avem timp şi nu ne pricepem a Mocanu, născută Melinte, dl. Petre Melinte şi alţii) le inventaria.” (Din declaraţiile martorilor oculari).„...când veneau maşinile cu personalităţi la Înştiinţat, printr-o scrisoare, de cele ce muzeu, în sat era un eveniment deosebit. Lumea se petrec la Curteni, tatăl meu, preotul econom se aduna să vadă maşinile şi oamenii mari...” Aurel V. Ursăcescu, în calitatea sa de fiu şi de

Ziare şi reviste** au publicat articole şi moştenitor al autorului muzeului, a înaintat un ştiri despre Muzeul de la Curteni şi despre autorul protest scris „Tovarăşului secretar al Partidului lui, majoritatea scrise de către personalităţi în Muncitoresc Român al raionului Huşi”, în ziua domeniul istoriei, iar Academia Română*** şi de 13 octombrie 1950, în urma căruia obiectele două lucrări de specialitate****, una publicată la din muzeu au rămas pe loc.Bruxelles şi alta în România, au publicat Niciodată, autorităţile nu au făcut comunicări, descrieri şi fotografii ale unor obiecte cunoscut în scris ce intenţii au în legătură cu din acest muzeu. Muzeul de la Curteni, deci situaţia muzeului

Totodată, autorul muzeului a purtat o rămânea incertă. Nu avea un stăpân, nu avea un bogată corespondenţă cu personalităţi în continuator; prin urmare, obiectele se puteau domeniu din ţară (N.Iorga, I.Bianu, Oreste Trafali, degrada prin neîntreţinere sau puteau fi furate; I. Andrieşescu, I. Simionescu, M. Costăchescu, exista pericolul preluării acestora prin abuz.V. Pârvan, C. Moisil, J. D. Ştefănescu) şi cu În anul 1951, în luna aprilie, institute din străinătate (British Museum din moştenitorii şi-au exprimat dorinţa, in scris, de a Londra, Ulrico Hoepli Editore Librario-Antiquario dona obiectele din muzeu Patriarhiei Bisericii Milano, Wilh. Schluter-Naturwissenschaftliches Ortodoxe Române. Scrisoarea de donaţie, Lehrmitel Institut Halle a. s.) în legătură cu acest adresată patriarhului Justinian, a fost înregistrată muzeu. la Sf. Patriarhie cu nr. 08431 din 23 aprilie 1951.

În timpul crâncenelor lupte germano- Sanctitatea Sa a pus următoarea rezoluţe: „Se ruse din cel de al doilea Război Mondial, acceptă donaţia. Păr. prof. N. Popescu şi dl. desfăşurate în Moldova, cînd satul Curteni a fost Câmpineanu se vor deplasa la faţa locului pentru bombardat şi a trecut dintr-o ocupaţia într-alta, inventar. + Justinian.” cele mai importante obiecte din muzeu au fost Soluţia de a dona obiectele din acest ascunse, unele în pământ (în lăzi îngropate în muzeu a fost impusă de împrejurările vitrege de curtea muzeului) altele în pădure (duse de atunci, iar alegerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe autorul muzeului unde acesta se refugia Române, ca beneficiară a donaţiei, a avut la bază împreună cu alţi săteni). Un obuz rusesc a distrus încrederea donatorilor în această instituţie, un perete al casei muzeului, iar câţiva soldaţi ruşi precum şi faptul că muzeul avea o secţie au răvăşit obiectele din muzeu şi au furat o parte bisericească, majoritatea cărţilor din secţiile din ele. bibliografică şi paleografică aveau conţinut

Noua orientare politică a României, bisericesc, iar autorul muzeului a fost cleric, aşa venită de la răsărit după terminarea războiului, a cum şi unul dintre donatori era cleric.impus o nouă concepţie despre proprietate. Reprezentanţii Sf. Patriarhii s-au Treptat, treptat muzeul a început să fie supus prezentat la sediul muzeului la data de 9 mai unor presiuni de preluare de către autoritorităţi şi 1951 şi, în prezenţa tatălui meu, în calitate de numai tenacitatea celui care l-a creat i-a amânat donator, au început inventarierea obiectelor. sfârşitul. Vizitatori de seamă n-au mai fost, Câteva zile mai târziu, inventarierea a entuziasmul a scăzut, avântul creator s-a stins. fost oprită de către reprezentantul Secţiei de artă

În anul 1949, la 26 august, autorul şi cultură a regiunii Bârlad, sub pretextul verbal că Muzeului de la Curteni a decedat, doborât de muzeul a trecut în proprietatea statului. Nu s-a boală, pe unul dintre paturile Spitalului prezentat nici un document care să justifice Colţea din Bucureşti, după ce ultimii ani din oprirea inventarierii. Cei de faţă au fost intimidaţi viaţă i-a trăit singur, lipsit de soţia sa care s-a stins prin etichetări şi ameninţări (astfel de în anul 1940 şi într-o penibilă jenă financiară. comportament faţă de preoţi era la modă în acea

A dorit ca muzeul său să rămână în vreme). Reprezentantul autorităţilor a pus lacăt la satul Curteni, fiind legat de numele fiicei sale uşa muzeului. La această acţiune a fost martor dragi care-şi doarme somnul de veci în cimitirul ocular învăţătorul P. Melinte din Curteni.acestui sat. Dorinţa nu i s-a putut îndeplini. În zilele de 12 şi 13 iunie 1951, câţiva Muzeul a fost preluat, până la urmă, de către necunoscuţi au venit cu două camioane de la autorităţi, fără ca acestea să-i recunoacă, de la Bârlad la Curteni şi au luat toate obiectele din început, contribuţia pe care a adus-o cunoaşterii muzeu, fără a solicita acordul sau prezenţa trecutului nostru strămoşesc. vreunui membru al familiei şi fără a inventaria

În anul 1949, în luna septembrie, obiectele luate. Au luat şi tot ce au găsit, în acel autorităţile au sigilat muzeul. Se pare că sigiliul a moment, în camera de primire: obiectele fost pus la sugestia acad. P. Constantinescu- personale ale defunctei Aurelia, inclusiv tabloul Iaşi care avea cunoştinţă despre Muzeul de la reprezentând portretul acesteea, documente în Cur ten i ş i desp re au to ru l aces tu ia . legătură cu muzeul, manuscrise şi lucrări care Academicianul dorea ca acest muzeu să fie aparţineau bunicului meu etc. Martor ocular a fost trecut la Muzeul din Bârlad. învaţătorul P. Melinte din Curteni. Nici atunci şi

În anul 1950, în ziua de 11 octombrie, nici mai târziu, autorităţile nu au prezentat vreun autorităţile au trimis la Curteni doi reprezentanţi, document care să justifice această acţiune.unul al Secţiei de artă şi cultură a regiunii Bârlad Moştenitorii autorului muzeului s-au (N. Leonte) şi celălalt al Secţiei de artă şi cultură a adresat patriarhului Justinian, printr-o scrisoare, raionului Huşi (învăţătorul Cătea) pentru a prelua datată 23 iunie 1951, în care i-au descris cele obiectele din muzeu. În prezenţa martorilor întâmplate şi prin care l-au rugat să intervină pe învăţătorul P. Melinte şi I. Enache, ambii din lângă autorităţile centrale ale statului pentru ca Curteni, au rupt sigiliul şi au intrat în muzeu acestea să le dea lămuririle necesare şi să-i declarînd că: „Nu e nevoie ca familia să fie invite la inventarierea obiectelor luate din prezentă, noi avem împuternicire de a intra şi muzeu. De asemenea, la aceeaşi dată, s-au

Lampă creştină (mică), din pământars, sec. al IV-lea (Foto 1930)

Epitaf, 1638 (Foto 1930)

Psaltirea Slavonă, 1577-1580.Prima pagină a psaltirei (Foto 1925)

PRUTUL

7

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

adresat printr-o scrisoare şi primului ministru al Arnăutu-directorea Muzeului V. Pârvan din Republicii Populare Române, prin care îi Bârlad, pe tema reparării morale a acestui abuz. înaintau, în copie, scrisoarea aresată patriarhului Din scrisorile de răspuns primite (nr. 921/24. oct. Justinian şi îl rugau să dea atenţia cuvenită 1997 de la Ministerul Culturii; nr.444/ 3 nov. 1997 acestui muzeu. de la Muzeul V. Pârvan) a rezultat că, în perioada

În luna iulie 1951, autorităţile centrale 1960-1979, din iniţiativa generaţiei tinere de au făcut o anchetă, în cursul căreea tatăl meu, în muzeografi cu studii superioare, în expoziţiile calitate de fiu al autorului muzeului şi de permanente ale Muzeului V. Pârvan au fost petiţionar, a dat două declaraţii cerute de către expuse unele piese din Muzeul de la Curteni, iar anchetatori, în data de 8 iulie 1951, în legătură cu din anul 1993, în expoziţia permanentă din Muzeul de la Curteni şi cu modul în care au fost Muzeul colecţiilor, sunt expuse un grup de piese preluate obiectele din acest muzeu. (obiecte de cult şi bijuterii) cu numele de

După terminarea anchetei, Ministerul „Colecţia preot Nicolae Ursăcescu”, nume care Cultelor-Direcţiunea studii, documentare şi s-a transmis eronat, pe cale orală.publicaţii, prin scrisoarea nr. 17388, din data de 6 În anul 1998 am vizitat Muzeul V. august 1951, i-a făcut cunoscut preotului A. Pârvan din Bârlad.Ursăcescu din Huşi că obiectele din Muzeul de la Am avut o discuţie amiabilă cu Curteni „au fost ridicate de către secţia culturală a doamna directoare Nicoleta Arnăutu, în legătură Sfatului Popular al regiunii Bârlad şi depuse la cu Muzeul de la Curteni. Domnia-sa mi-a spus că muzeul regional Bârlad spre a fi vizitate de este posibil ca printre obiectele neindentificate, oamenii muncii”. existente în depozitele Muzeului V. Pârvan, să fie

Nu s-a invocat nici un act normativ care şi obiecte provenite din Muzeul de la Curteni, să justifice trecerea în proprietatea statului a care însă, în lipsa unor documente, vor fi greu de obiectelor proprietate privată din Muzeul de la identificat. Apoi, copleşit de emoţie şi de Curteni, nu s-a pomenit nimic despre necesitatea nerăbdare, am mers în Muzeul colecţiilor, unde inventarierii a ceea ce s-a luat, nu s-a acceptat urma să văd şi exponate din colecţia bunicului solicitarea verbală a tatălui meu, făcută în faţa meu. comisiei de anchetă, ca la expunerea în public a C u d e o s e b i t ă a m a b i l i t a t e , obiectelor luate să se menţioneze numele celui profesionalism şi dezinvoltură, doamna care le-a colecţionat, şi nu s-a prezentat nici directoare mi-a prezentat colecţiile mari şi măcar o banală scuză penru cele întâmplate. valoroase care se găsesc în primele săli ale Justificarea luării acestor obiecte prin sintagma muzeului. În faţa unei uşi, mi-a spus: „În această „spre a fi vizitate de oamenii muncii” este o cameră sunt expuse şi piese din colecţia mostră de modul cum a putut fi motivat un astfel bunicului dumneavoastră, alături de alte 7 de abuz în trecut. colecţii.” Pentru o clipă mi-am amintit imagini din

Prin această scrisoare, autorităţile Muzeul de la Curteni, cu obiecte care m-au statului au recunoscut indirect că preluarea fascinat pe vremea când eram copil. Înăuntru, am obiectelor din Muzeul de la Curteni s-a făcut revăzut doar o foarte mică parte din obiectele pe printr-un abuz asupra dreptului de proprietate şi care, în trecut, noi copiii, nu aveam voie să le al dreptului de autor. atingem decât cu privirea, căci erau „sfinte”.

Ulterior, persoane iresponsabile, care Câteva bijuterii, ceva mai multe obiecte de cult, au folosit casa muzeală, au scos cărţile şi câteva icoane, câteva ţesături.......atât mai obiectele care se mai găseau în podul casei şi în rămăsese din ce văzusem odinioară. Jena şi hambarul alăturat, le-au adunat în curte şi le-au dezamăgirea au luat locul emoţiei şi dat foc. Ignoranţa se manifesta fără oprelişti în nerăbdării. acea vreme. Doamna directoare mi-a prezentat

Casa care a adăpostit Muzeul de la aceste piese ca fiind foarte valoroase. Eu ştiam, Curteni a fost moştenită de tatăl meu, preotul însă, că în Muzeul de la Curteni au fost piese econom Aurel V. Ursăcescu din Huşi. Ea a fost mult mai valoroase, dar ele nu erau acum aici.folosită de către puterea locală din Curteni timp Am considerat că doar prezentarea de 15 ani, în principal, ca sediu pentru C.A.P., unui mic grup de piese, din multitudinea de valori ocazie cu care i s-au adus unele modificări ale luate prin abuz din Muzeul de la Curteni, este încăperilor. In anul 1966, tatăl meu a vândut insuficientă pentru repararea dureroasei această casă familiei Ghiban, din satul Zgura, nedreptăţi ce s-a făcut bunicului meu.familie care s-a stabilit în satul Curteni. Celelalte În consecinţă, împreună cu nepotul două case din curtea muzeului au fost demolate: meu, am trimis un memoriu adresat conducerii una de către cel ce a cumpărat-o de la unul dintre Ministerului Culturii (nr. de înreg. 2511/I.C./22 moştenitori (noul proprietar şi-a construit o casă mai 1998) şi conducerii Muzeului V. Pârvan, prin nouă pe locul celei vechi), iar cealaltă s-a care am prezentat punctul nostru de vedere dărâmat din cauza vechimii şi neîntreţinerii. privind repararea morală a abuzului (abuzul Curtea mare s-a micşorat, pomii fructiferi s-au să fie dezavuat oficial; colecţiea să fie rărit, iar frumoasele alei de odinioară nu mai reconstituită din piesele existente la Muzeul există de mult. V. Pârvan, să fie prezentată permanent în

În anul 1977, reprezentanţi ai O.P.C.N. Muzeul colecţiilor şi să poarte numele de Vaslui au preluat, cu procesul verbal din data de „Colecţia preotului econom stavrofor Vasile 12 martie 1977, încheiat cu noul proprietar al C. Ursăcescu”; să ni se trimită invetarul fostei case muzeale, câteva obiecte bisericeşti colecţiei reconstituite).care se mai găseau în pod. Şi în anul 1998 am Conducerea Muzeului V. Pârvan a văzut, în podul casei şi în hambarul alăturat, aceptat propunerile noastre.câteva resturi de obiecte deteriorate care au făcut În anul 1999, printr-un act de donaţie, parte din Muzeul de la Curteni, inclusiv resturi din înregistrat la Muzeul V. Pârvan cu nr.170 din placa de marmoră cu inscripţia muzeului. 22.03. 1999, eu şi nepotul meu, în calitate de

În perioada 1997-1999, împreună cu urmaşi ai autorului Muzeului de la Curteni, ne-am nepotul meu de frate, ec.Lucian V. Ursăcescu, dat acordul ca „toate piesele existente în Muzeul am avut un schimb de corespondenţă cu dl. Ion V. Pârvan care au fost identificate, pe bază de Caramitru-ministrul Culturii şi cu dna. Nicoleta informaţii orale, ca făcând parte din colecţia

Psaltirea Slavonă, 1577- 1580.Ultima pagină a psaltirei (Foto 1925)

Psaltirea Slavonă, 1577-1580.Iniţiale din psaltire (Foto 1925)

Preotul Vasile C. Ursăcescu în faţa casei muzeului (Foto 1939)

PRUTUL

8

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

preotului econom stavrofor Vasile C. Ursăcescu, inclusiv cele care se vor identifica ulterior ca aparţinând acestei colecţii, să rămână definitiv şi irevocabil în Muzeul V. Pârvan din Bârlad, sub denumirea de Colecţia preotului econom stavrofor Vasile C. Ursăcescu, care să fie expusă permanent în Muzeul colecţiilor.”

Totodată, printr-un alt act de donaţie, înregistrat la Muzeul V. Pârvan cu nr.169 din 22.03. 1999, am donat acestui muzeu un tablou înrămat, reprezentând portretul pictat al preotului econom stavrofor Vasile C. Ursăcescu, un text înrămat conţinând rezumatul personalităţii acestui preot (ambele pentru a fi expuse împreună cu colecţia), precum şi un dosar conţinând informaţi în legătură cu fostul Muzeu de la Curteni.

Reconstituirea colecţiei va fi foarte anevoioasă. Motivul principal este lipsa de documente pentru identificarea obiectelor din Muzeul de la Curteni care se găsesc în depozitele Muzeului V. Pârvan din Bârlad. Apoi, nu se ştie dacă toate obiectele luate din Muzeul de la Curteni au ajuns în Muzeul V. Pârvan. Cei care au săvârşit abuzul, au avut grijă să nu lase urme. Rămâne speranţa că noua generaţie de specialişti, cu studii superioare, care lucrează la Muzeul V. Pârvan, va reuşi să reconstituie măcar o parte din această colecţie. Îşi vor face astfel, în continuare, o datorie de onoare faţă de un preot care s-a ostenit să realizeze un lăcaş de cultură într-un sat, căci dacă autorul acestui lăcaş nu mai poate cere nimic din lumea lui nestrăbătută, o cer simţul datoriei şi buna-cuviinţă din lumea noastră de aici.

Mulţumim, şi pe această cale, colectivului de muzeografi condus de doamna directoare Nicoleta Arnăutu, pentru atenţia pe care o acordă acestei colecţii.

Până în prezent, conducerea Muzeului V. Pârvan nu ne-a transmis rezultatul investigaţiilor, dar suntem convinşi că o va face negreşit, deîndată ce acestea vor fi terminate.

În acest an, se împlinesc 100 de ani de când a fost înfiinţat Muzeul de la Curteni şi 53 de an de când acest muzeu nu mai există. A fost rodul unei energii răzleţe de la ţară, a cărei flacără s-a stins şi ea demult.

14 ianuarie, 2004.

Note: *) „Genealogia unei familii”, de preotul Vasile C. Ursăcescu

(lucrare în manuscris, rămasă neterminată şi nefinisată). **) Reviste şi ziare menţionate în „Genealogia unei

familii”: Revista Miron Costin-numerele din 1916; Revista istorică nr. 3-6/1916 şi nr. 4-6/1921; Ziarul Românesc (condus de N. Iorga) din 3, 4 şi 6.07.1918; Noua revistă bisericească nr. din ianuarie 1921; ziarul Viitorul din 12.02.1922 şi din 20.10.1930; revista Biserica Ortodoxă Română nr. din aprilie 1922 şi martie 1929; ziarul Universul din 9.06.1924, 16.08.1928, 21.11.1938 şi 29.03.1940; ziarul Dimineaţa din 1.09.1928; ziarul Timpul din 12.10.1942.

***) Academia Română. Memoriile Secţiunii Literare, seria III, tomul III, mem. 6 din 1926 şi comunicarea făcută de N. Iorga în şedinţa din 13.12.1929; Biblioteca Academiei Române. Expoziţia a II-a. Cartea Românească Veche 508-1820; Catalogul publicaţiilor Academiei Române, completat până în anul 1937, pag. 211.

****) „Monuments d'art chretien trouves en Roumanie. Extrait de Byzantion, tome VI, fas. II”, de J. D. Ştefănescu Bruxelles 1931; „Odoarele noastre bisericeşti”, de M. Romanescu.

Casa fostului Muzeu de la Curteni (Foto 1975)

Depresiunea Elanului- caracterizare fizico-geografică -

* urmare din numărul trecut *

prof. Constantin Vasluianu

Cuesta de valea pârâului Floreni, situată în sud-vestul Depresiunii are o orientare iniţială vest-est, apoi spre nord-est, încât capătă o poziţie perpendiculară pe stratele ce au orientarea generală dinspre nord-vest, către sud-est. Energia reliefului este mare, depăşind 150 m, iar versanţii nordici ai dealurilor Cioranilor, Ciomaga şi Lăutului, fiind puternic afectaţi de toată gama proceselor geomorfologice de versant. Este zona cu cele mai intense şi active procese de versant din toată depresiunea (cu toate că lungimea cuestei este mică faţă de cele prezentate până a cum, în jur de 7 km).

A doua cuestă din această depresiune cu un caracter normal, este cea care mărgineşte versanţii de pe partea dreaptă a pârâului Stuhuleţ. Şi în acest caz, orientarea generală este dinspre vest către est, dar cu un traseu sinuos, fiind cuesta cu cel mai complicat traseu din Depresiunea Elanului. Aici, pantele nordice ale Dealului Copăceana şi ale Dealului Bălţii sunt puternic înclinate spre valea pârâului Stuhuleţ, având o energie a reliefului de peste 100 de m. Şi aceşti versanţi sunt afectaţi de alunecări de teren, ravene şi organisme torenţiale.

A treia categorie de cueste din Depresiunea Elanului, sunt cele care au un caracter ordinar, adică acele cueste la care unghiul dintre planul longitudinal al

0 0văii cu planul stratelor este mai mic de 5 -7 , sau aceste planuri sunt în concordanţă deplină. Ele au o răspândire mai mică şi sunt reprezentate de scurte segmente de cuestă în comparaţie cu cele prezentate anterior. Astfel de cueste se întâlnesc pe versantul drept al văii pârâului Ţarina la sud de Murgeni, pe versantul drept al văii pârâului Sărata, ce curge prin partea sudică a Depresiunii Elanului. O altă cuestă de acest tip, mai prelungă şi sinuoasă, se află pe versantul drept al văii Jegălia, iar segmente mai mici se întâlnesc pe versantul drept al văii Urdeşti şi afluenţilor săi. Situaţii asemănătoare se găsesc pe versanţii pârâului Câşla în aval de Hoceni, pe versantul drept al cursului mijlociu al Guzarului şi afluentului său Todireasca, precum şi pe unii afluenţi ai pârâului Copăceana.

Din analiza repartiţiei reliefului de cuestă de pe teritoriul Depresiunii Elanului, se constată că acesta este legat de afluenţii cu caracter mai mult sau mai puţin subsecvent ai Prutului, reprezentaţi de Elan, Sărata şi Copăceana.

Văile de pe cuprinsul Depresiunii Elanului îşi au originea în acţiunea de eroziune a reţelei hidrografice şi a proceselor de versant care au contribuit la formarea şi dezvoltarea lor.

Prima reţea de ape curgătoare care s-a instalat pe teritoriul actual al depresiunii după retragerea apelor marine, a avut o orientare dinspre nord-nord-vest, către sud-sud-est, conformă cu înclinarea stratelor sedimentare. Este cazul Prutului, care a fost primul râu ce şi-a adâncit albia în aceste sedimente.

De-a lungul timpului, această reţea hidrografică a suferit o serie de prefaceri care au contribuit la apariţia altor văi, cu alte orientări faţă de direcţia generală de înclinare a stratelor.

În funcţie de adaptările la structură, văile din Depresiunea Elanului pot fi încadrate în următoarele categorii:

- Văi cu orientare subsecventă, care au o orientare piezişă faţă de direcţia de înclinare a stratelor, ce se caracterizează printr-o puternică asimetrie, unul din versanţi fiind mai lin ce se suprapune pe suprafaţa stratelor, iar celălalt fiind abrupt deoarece retează stratele şi capătă aspect de cuestă. Astfel de văi sunt mai puţine, dar au o mare extindere în lungime reuşind să străbată aproape trei sferturi din teritoriul depresiunii pe direcţia aproximativă nord-sud. Este cazul în primul rând al văii Elanului, care începând de la nord de Urlaţi şi până la sud de Giurcani are o direcţionare piezişă, nord-sud, faţă de direcţia stratelor geologice orientate dinspre nord-vest către sud-est. De altfel, aproape tot cursul superior (mai puţin zona izvoarelor) şi cursul mijlociu, are o orientare subsecventă pe o distanţă de aproximativ 36 km. Ştiind că lungimea totală a Elanului este de aproape 70 km, putem deduce că mai mult de jumătate din lungimea sa are o orientare subsecventă. La o analiză mai atentă a acestui sector (eliminând meandrările fireşti ale unei ape curgătoare cu o pantă redusă), se poate observa existenţa unor mici porţiuni din cursul văii care au o orientare est-vest, devenind aproape obsecvente.

Datorită orientării generale a cursului mijlociu al Elanului pe direcţia nord-sud, deci subsecventă, versanţii estici ai văii au aspectul unei cueste cu o mare energie a reliefului, de aproximativ 80 m, însoţită de o gamă foarte diversificată de procese geomorfologice de versant, în timp ce versanţii de pe partea dreaptă coboară mai domol, aceste dealuri având o orientare a culmilor conformă cu a stratelor.

O altă vale subsecventă este a Săratei, în sectorul cursului mijlociu, începând de la confluenţa cu pârâul Buzeşti şi până la debuşeul ei în lunca Prutului. Ca şi valea Elanului, are un profil asimetric, cu versantul stâng puternic înclinat, formând o cuestă, iar cel drept fiind mai lin.

Aproape paralelă cu valea Elanului se află valea pârâului Hulubăţ. Are şi ea acelaşi caracter subsecvent, începând de la izvor şi până la vărsarea în Elan, la

PRUTUL

9

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

nord de localitatea Vădeni. Şi valea Oiţei este subsecventă dar pe o lungime Frigeni, Guzarul şi Muşata, care au un profil mai larg la confluenţa cu Sărata. mai mică decât a Hulubăţului. Văile se lărgesc mult şi la ieşirea pârâurilor din zona deluroasă spre lunca

Există şi două văi subsecvente care retează stratele aproape Prutului, cum este cazul văilor Săratei, Boziei, Copăceana, Belciug şi perpendicular faţă de direcţia lor de orientare. Astfel este valea Floreni până Rânzeşti. Tot caracter reconsecvent are şi cursul inferior al Elanului, de la la vărsarea în Mihoana, unde datorită energiei mari a versantului drept, s-a Giurcani şi până la vărsarea în Prut.format o cuestă cu procese de degradare deosebite ca amploare. - Văi cu orientare consecventă. Singura vale cu această orientare

Aceleaşi caracteristici le are şi valea pârâului Stuhuleţ, în zona cursului este cea a Prutului, care în general pe întreaga suprafaţă a Podişului mijlociu şi inferior, începând din dreptul localităţii Stuhuleţ şi până la Moldovei are o direcţie ce concordă cu cea a stratelor.vărsarea în pârâul Muşata lângă Murgeni. Şi aici versantul drept este însoţit Având un curs sinuos, Prutul prezintă largi abateri spre dreapta sau de o cuestă puternică, cu numeroase organisme torenţiale. spre stânga direcţiei de curgere. Este împreună cu Siretul, primul curs de

- Văi cu orientare reconsecventă, a căror orientare concordă în mare apă care şi-a săpat valea în stratele monoclinale după retragerea apelor măsură cu direcţia de înclinare a stratelor litologice dar se desfăşoară pe mărilor spre sud-sud-est.

- Văi cu orientare obsecventă, la care direcţia este opusă înclinării reversul cuestelor, reprezintă caracteristica majorităţii văilor din această stratelor geologice, nu sunt caracteristice Depresiunii Elanului. Aceste văi se depresiune.dezvoltă de obicei pe suprafaţa cuestelor normale, în acest caz văile fiind Aceste văi au în cea mai mare parte profile simetrice sau uşor scurte şi cu o evoluţie morfologică foarte activă. Astfel de văi sunt prezente asimetrice, mai înguste în zonele de obârşie şi mai largi în partea terminală pe cuesta pârâului Floreni, situată în sud-vestul depresiunii: valea pârâului unde are loc confluenţa cu pârâuri mai mari. Este cazul tuturor pâraielor ce Bârlăleşti (în special cursul superior), precum şi următorul afluent al pârâului sunt colectate de către Elan pe partea dreaptă: Grumezoaia, Seaca, Câşla, Floreni, situat mai la sud.Oţeleni, Barboşi, Vutcani, Pogoceni, Urdeşti, Şuletea şi Mihoana.

- va urma -În mod asemănător se prezintă văile pârâurilor Buzeşti, Şchiopeni,

Un raport inedit al protoiereului Teodor Gavriliţăde Costin CLIT

Din păcate o listă a protoiereilor fostului judeţ Fălciu nu a fost alcătuită. din Huşi cu o „dugeniţă”, biserica Sf.Dumitru din Huşi cu „o dugiană”, La 5 iunie 1861 Melchisedec Ştefănescu primeşte o adresă de la Ministerul biserica Sf.Gheorghe din Huşi cu „o dugiană în Uliţa Mare şi una în Târgul Cultelor şi Instrucţiunii Publice cu sediul la Iaşi, în care este amintită Făinei, i optusprăzăci mii lei bani încheiet din cari să cheltuesc pentru mijlocirea sa „în privirea îndelungatului serviciu de 30 ani săvârşit de strângeria materialului trebuitor pentru prifacerea bisericii”. În ocolul

a Mijlocului sunt amintite două schituri: „Schitu Zgura ari 170 stânjăni protoiereul dispărţirii 1 a districtului Fălciu Iconomul Teodor Gavriliţă şi a 1) pământ, 11 kilii în despărţituri două becişoare cărămidă, un iaz cu peşti şi o bătrâneţilor de care se află cuprins să i se facă o pensie” .

moară veche, 26 stupi” şi „schitu Grumezoaia are 120 lei bani înca [...] şi 60 A deţinut şi calitatea de prezident al Duhovniceştii Consistorii până în stânjeni pământ împresurat de răzăşi”. În ocolul Prutului este amintită aprilie 1859 (la 6 aprilie prin ordinul nr.319 devine prezident arh.Veniamin

4)„Biserica din Leoştii are 70 stânjeni pământ împresurat de răzeşi” .Andrian, care îşi dă demisia la 6 iunie 1861, fiind urmat de Georghi Robu În târgul Huşi, protoiereul consemnează 7 biserici, 21 preoţi, 4 diaconi, (provizoriu). La 9 iunie 1861 este numit de Melchisedec Ştefănescu ca

2) 13 dascăli (fără slujitori ce slujeau la Sf.Episcopie), în ocolul Prutului 21 prezident al consistoriei protosingelul Evsevie .biserici, 31 preoţi, 3 diaconi, 29 dascăli iar în Ocolul Mijlocului 35 biserici, 41 Din documentele cercetate până acum l-am depistat ca protoiereu în preoţi, 2 diaconi, 72 dascăli (un total de 63 biserici, 93 preoţi, 9 diaconi şi 114 perioada 1851-1861. În cazul în care a funcţionat 30 de ani ca protoiereu (?)

5)dascăli) .putem deduce că a slujit de pe la 1830-1831 în funcţia amintită. Sperăm că în Note:viitor cercetările să facă lumină.1. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, Fond Episcopia În urma ordinului cu nr.470 a episcopului Meletie Istrate protoiereul

Huşilor (F.E.H.), dosar 60/1861, f.18 (îi urmează pentru câteva luni Creangă. Teodor Gavriliţă prezintă un raport despre „numărul preoţilor, diaconilor, a De la 31 august 1861 este numit protoiereu Neculai Popescu; vezi Arhivele dascălilor precum şi averile osăbitelor schituri ci să ocârmuiescu de sine”. Episcopiei Huşi, F.E.H., dosar 57/1863, f.46, Pachet 28).Autorul mai consemnează în raportul din 2 septembrie 1856: „Nu lipsesc a

2. A.E.H., FEH, dosar 55/1856, f.12, 13, 25, Pachet 10.înştiinţa şi pentru schitul Zgura că să află în proastă calitat şi din vreme în 3. Ibidem, dosar 50/1856, f.20, Pachet 10.vreme mai rău se părădueşti”.4. Ibidem, f.19.Lista pentru averea bisericilor este alcătuită la 27 august 1856. Sunt 5. Ibidem, f.20.amintite: biserica Înălţarea Domnului din Huşi cu „o dugiană şi o mică

başcă”, biserica Sf.Nicolae din Huşi cu o sută galbeni, biserica Sf.Voevozi

Corespondenţă inedită privind Sfântul Mir între mitropolitul Veniamin Costache şi

Episcopia Huşilor (1826-1835)de Costin CLIT

I Am văzut cerere cemi faci prin scrisoarea din 8 a Cu duhovnicească dragoste curgătoarei pentru ca săţi trimit Sfântul Mir pentru ace

Eparhie inpunândusă cu totul. Drept acee findcă şi noi Sfântul Mir sosind de la besiarica cia mare, aicea având foarte puţin am rugat pre strălucitul Graf şi

urmiază a să trimite la Pria Sinţitul patriarh 3000 lei. prezident al divanurilor [...] întru această şi au zis că ni să De acea dară înştiinţăm frăţiei tale că în dată după va da de la Mosha [Moscova] această Sfinţită

primirea aceştii să trimiţi 800 adică opt sute lei banii ce înpărtăşire şi pentru aducere de Mosha să trimitem om. au venit în analogio aceii Episcopii, smintială sau De aicea noi am socotit a trimite pe un arhimandritul întârziere să nu să facă căci cu ce întâi poştă o să să Necandru din Arhiepiscopia Chişinăului, am scris trimiată arătaţii bani. rugând pre arhiepiscopul spre al slobozi şi până acum

A frăţiei sale în Hs.frate încă nici un răspuns nu am primit. Însă nu toată acestu «ss» Veniamin Mitropolit din puţinu ce'e avem şi noi am împărtăşit şi acea 1826 Eparhie. Şi viindune de la Mosha atât înşine vom oct.26 înştiinţă pe frăţia ta spre a trimite şi a mai lua.Iaşi A frăţiei tale în Hs. frateDirecţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, «ss» Veniamin Mitropolit Moldovei

Fond Episcopia Huşilor, dosar 1/1826, f.2.1829

II Ianr.15Cu frăţască în Hs. dragoste înbrăţişez pre Sfinţie Iaşi

ta Ibidem, f.3.

PRUTUL

10

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

IIICu frăţască în Hs.dragoste înbrăţişez pre frăţiea sa

Dupre cerire frăţiei sale sau umplut clondiriu trimis cu Sfinţitul Mir.

Al frăţiei tale în Hs. frate«ss» Veniamin Mitropolitul Moldovei1832Ianr.14IaşiIbidem, f.4.

IVFrăţască dragoste

Douăzeci galbeni trimişi spre cheltuială drumului pentru aducere Sfntului Mir de la Kievu sau primit

Al frăţiei tale frate«ss» Veniamin Mitropolit Moldovei1833avg.18Ibidem, f.10.

VCu fiiască evlavie sărut dreapta Preo S.V.

Cu supunire primind Pria Cinstita scrisoare Prea S.V. dinpreună cu 15# pentru aducerea Sântului Mir de la Kiev, de a cărora priimire am dat osăbită adiverinţă în mâna Păr.iconom Chiril. Iar pentru peceţi fiindcă acum nu sau hotărât rătânzimea ţinuturilor nu să pot gătii pân la ace vreme, căci este necunoscut unile din sate de ce ţinut pot să fie. De cari înştiinţând pre S.V. sânt cu cel mai adevărat respect şi cinstiri.

a Priao Svinţiilor V. Pria plecată slugă «ss»835 mart.22EşiIbidem, f.11.

Profesorul Gheorghe Alupoaieila 60 de ani

Marele estetician şi critic englez John Ruskin spunea că popoarele îşi scriu propria biografie în trei cărţi distincte: cartea faptelor, cartea cuvintelor şi cartea artei. Acestea sunt strâns legate una de alta, dar cea care supravieţuieşte autorului este arta. Şi Tudor Arghezi ş i -a expr imat încrederea în invincibilitatea artei în poezia „Dacică”.

E drept. Nu întotdeauna produsul artistic, esenţă de muncă făcută cu har, rezistă în timp. Sunt cazuri când din truda unei vieţi întregi dedicată creaţiei rămâne doar o „perlă”.

Cu siguranţă nu aşa vor sta lucrurile în cazul profesorului de arte plastice Gheorghe Alupoaiei „un omuleţ atât de firav la trup, dar foarte puternic în suflet. Un creator pământean care dă formă lutului, pietrei, lemnului, dă contur hârtiei sau cartonului şi care ne invită tacit ca noi prin căldura sufletului nostru să dăm viaţă lucrărilor sale” (Albert Oleic, „Apa trece, pietrele rămân”, Editura „Proema”, Baia Mare, 2000) .

Vor rămâne, în mod cert, multe „perle”, pentru că domnia sa are încăpăţânarea de a persevera acolo unde, la un moment dat, pare să

se instaleze dezamăgirea, eşecul, făcând sculptura, şi mai cu seamă spontaneitatea crochiurilor. Îndrăgeşte tot mai mult sculptura.portretul, în manieră personală şi cu mijloacele clasice ale limbajului, În anii de liceu a realizat studii şi compoziţii peste cele impuse de adaptate prezentului. programa şcolară. I-a fost selectată o lucrare („1907”) pentru participarea la

Nu ştiu ce, dar ceva mă împinge să vi-l prezint. Festivalul Internaţional al Tineretului de la Helsinki. A participat la expoziţiile Deşi nu sunt la prima încercare de acest gen, de când am luat condeiul permanente ale Liceului „Octav Băncilă” şi la expoziţiile de sfârşit de an

în mână, simt ceva aparte. Mi-am amintit că ambii provenim din câte o şcolar, remarcându-se tot mai pregnant.pereche de gemeni de gen masculin. Numai că în cazul domnului Gheorghe În urma demolării clădirii Academiei Mihăilene, Gh.Alupoaiei a Alupoaiei erau cei mai mari dintre cei cinci fraţi, în timp ce la mine, cei mai „beneficiat” de material pentru cioplit, realizând câteva portrete în mici dintre cei 11 fraţi. interpretare personală inspirându-se din sculptura antică greacă („Ulise”,

Dar să ne întoarcem la esenţă: Gheorghe Alupoaiei - profesor, „Laocoon” şi „Marsias”).sculptor şi grafician, născut la 18 martie 1944 în satul Zamostea, judeţul Ca student participă cu lucrări la expoziţiile anuale ale facultăţii şi Suceava. realizează împreună cu un coleg bustul lui George Enescu pentru o şcoală

Părinţii Vasile (brigadier silvic) şi Aspazia (descendentă a unei familii din Botoşani.înstărite din satul Lişna) au avut merite deosebite în viaţa şi activitatea În domeniul grafiei, a contribuit la realizarea a numeroase coperţi şi la social-culturală, educativă şi religioasă a satului. asigurarea graficii unor reviste ca „Aripi tinere”, „Şcoala bârlădeană”,

Gemenii Gheorghe şi Alexandru au dovedit înclinaţii speciale pentru „Coordonate bârlădene”.artele plastice încă de la primele manifestări grafice. La patru ani Gheorghe Opera este de invidiat. Peste 50 de opere: portrete, busturi, a realizat un desen care înfăţişa destul de fidel caracterul construcţiilor şi medalioane circulare, compoziţii, basoreliefuri. Amintim: Ansamblul bisericii „Sfântul Petru şi Pavel” din Lişna. monumental „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, bronz (1995); basoreliefurile

Părinţii şi în mod deosebi mama (de la care copiii au moştenit „Sfat de taină”, „Alegerea locului de mănăstire”, bronz (1995, împreună dragostea pentru arte), şi au încurajat fiii şi le-au cultivat spiritul şi simţirea în cu C.Pântea) aşezate pe soclul statuii. Ansamblul este montat în curtea direcţia exprimărilor plastice. Aşa se face că doi dintre ei: Gheorghe şi Episcopiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Huşi, „Monumentul Reîntregirii”, Eusefina au urmat studiile pentru arte plastice la Iaşi, la Şcoala Medie de fontă şi „România Mare” basorelief, fontă, (1994, cel din urmă împreună cu Muzică şi Arte Plastice. C.Pântea), aflat pe Movila lui Burcel, „Continuitate”, „Extaz”, „Primăvara”,

Viaţa culturală ieşeană din acea perioadă (1958-1963), aflată în plină „Modigliană”, „Cap de dac”, „Emil Racoviţă”, „Mihail Kogălniceanu”, refacere postbelică, ca şi contactul cu profesorii de specialitate - artişti de „Ştefan Ciobotăraşu”.marcă (Nicolae Popa, Mihai Cămăruţ, Petru Hârtopeanu, Nicolae Matyus, În sculptură Gheorghe Alupoaiei şi-a manifestat predilecţia pentru Vladimir Florea, Iftimie Bârlădeanu, Vasile Condurache, Vasile Căileanu, Ion tehnica modelajului şi turnării, respectiv, pentru cioplire în piatră sau Buzdugan), au influenţat decisiv formarea spiritual-artistică a tânărului marmură, mai puţin în lemn. Ca genuri artistice a abordat portretul, nudul şi Gheorghe, i-au întărit voinţa şi tenacitatea pentru a pătrunde în taina artei. compoziţia umană. Şi-a format un stil propriu, între clasic şi modern, între

Lovit de moartea mamei (1961) şi de lipsuri materiale liceanul figurativ şi abstract, cu înclinaţie pentru expresivitatea formelor uşor Gh.Alupoaiei manifestă un tot mai accentuat interes pentru sculptură, descifrabile.apropiindu-se cu înţelegere şi cu sentimentul de caldă amiciţie de colegii săi A realizat grafica interioară pentru diferite reviste şi publicaţii literare, de generaţie, astăzi sculptori de notorietate (Dan Covataru, Adrian Popovici, ştiinţifice şi de învăţământ. A realizat numeroase coperte literare. De Mihai Buculei, Cornel Comarovschi, Dan Mateiescu). asemenea a realizat proiecte de pliante, plachete, medalioane, diplome şi

Deşi recomandat de profesorii săi să urmeze cursurile Academiei din trofee, solicitate cu prilejul diferitelor evenimente cultural-artistice judeţene Bucureşti sau Cluj, lipsurile materiale îl ţin pe loc. Se înscrie şi absolvă sau naţionale.Institutul Pedagogic din Iaşi în 1966. Ca profesor de educaţie plastică şi-a manifestat interesul pentru copiii

Începând cu 1 februarie 1967 (după ce fusese elev al Şcolii de Ofiţeri în şi tinerii talentaţi şi doritori de afirmare în acest domeniu, impulsionându-le Rezervă Radna, Lipova-Arad), predă desenul la Liceul Teoretic eforturile pe calea conturării destinelor lor artistice. Domnul Gh.Alupoaiei „M.Eminescu” Bârlad şi Şcoala nr.9 Bârlad şi sculptura şi desenul - studiu la ştie să reverse asupra elevilor dragoste şi înţelegere, ţinând lecţii de o rară Şcoala de Muzică şi Arte Plastice, tot din Bârlad. frumuseţe.

Promovează cu succes examenul de definitivat (1970) de gradul II Se află la cea de a doua căsătorie cu doamna învăţătoare Virginia (1975) şi de gradul I (1981). Palade cu care are doi copii: Vlad (1979) şi Raluca (1982).

Este inspector şcolar între anii 1976 şi 1984 şi între anii 1993 şi 1998. Pentru colegi reprezintă întotdeauna o oază de amiciţie şi omenie. Între 1985 şi 1988 este director al Şcolii nr.7 Vaslui. Aceştia, la rândul lor, îi poartă o mare consideraţie şi stimă, adresându-i-se

În perioada anilor de studiu dar şi după, Gheorghe Alupoaiei a dovedit cu Geo.interes pentru studiul formei, pentru valoraţie în creion şi cărbune şi pentru Ceea ce i-a dominat şi îi domină viaţa este munca asociată mereu cu

Luceafărul

Prof. Dumitru APOSTOLACHE

PRUTUL

11

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

plăcerea, cu dragostea pentru oameni. Rodin era de părere că sculptura „e Când e vorba despre munca sa ca sculptor şi grafician toate relatările cea mai grea muncă de pe faţa pământului”. Şi mai departe adăuga: „Eu amintesc de Suma Ching-Moi: „Nu fac decât să reactualizez focul creator însumi am modelat douăsprezece mii de capete din care am distrus zece divin ce arde în inima mea. Mă caut şi mă descopăr în propria mea mii... Adevăratul artist este acela care descoperă plăcere în munca sa”. Şi creativitate”.domnul Alupoaiei simte şi descoperă plăcerea în munca pe care o depune E minunat să constaţi că oamenii caută şi au găsit o formă superbă de a pentru realizarea fiecărei lucrări. Este un autentic artist care exercită asupra exprima lumina sufletului lor.celor din jur o atracţie, un farmec particular, îmbinare de lirism, purificare Prin tot ceea ce face, domnul Geo luptă împotriva înstrăinării omului de sufletească şi elevaţie intelectuală. sine însuşi. E convins că cel ce gustă frumuseţea artistică nu poate să

Îndemnul lui Constantin Brâncuşi era: „Creează ca un Dumnezeu, rămână rău. Personal, după orice întâlnire cu d-l Geo plec transformat, comandă ca un rege şi munceşte ca un sclav”. înălţat deasupra mea însumi.

Artistul Gheorghe Alupoaiei reuşeşte însă numai să creeze ca un Împlinirea vârstei de 60 de ani, de către domnul Geo, îmi oferă plăcutul Dumnezeu şi să muncească ca un sclav. Când lucrează se eliberează de el prilej de a-l felicita pentru că a reuşit să ajungă în zona alpină a culturii însuşi şi pierde noţiunea de timp (după propria-i mărturisire). româneşti şi continuă să urce. Mult succes şi sănătate dragă domnule Geo!

Pregătirea lecţiei noi - o necesitate obiectivă şi

obligatorieSe ştie că lecţia este o activitate organizată şi

condusă de un profesor. Organizarea şi inducerea ei cere o anumită pregătire din partea autorului. Pe de o parte cu caracter general şi de durată (studii universitare şi nu numai), iar pe de alta cu caracter particular şi imediat. În această ultimă direcţie deosebim două momente: unul înaintea desfăşurării lecţiei şi altul în cuprinsul ei.

Pregătirea curentă a unei lecţii trebuie să înceapă cu consultarea planului tematic al capitolului respectiv.

Educatorii autentici au fost şi sunt tot mai interesaţi de eficienţa lecţiilor pe care le predau, precum şi de mărirea acesteia.

Ori, lecţia gândită ca activitate de conducere corectă a unor procese de învăţare, poate fi optimizată, întâi şi întâi, p r i n t r - o p r o i e c t a r e p o t r i v i t u n o r o b i e c t i v e operaţionale/competenţe specifice bine precizate şi prin asigurarea unei desfăşurări a ei în conformitate cu proiectul stabilit. După ce extragem şi detaliem obiectivele operaţionale/competenţele specifice alegem metodele pe care le vom utiliza.

Pe tot parcursul întocmirii proiectului vom urmări să dăm răspunsuri corecte la întrebările «ce vor şti?» şi «ce vor şti să facă?» elevii după lecţie.

Odată cu performanţele de dorit vom stabili şi condiţiile de realizare a lor, ca şi criterii după care să se recunoască dacă şi în ce măsură ceea ce s-a propus s-a şi realizat.

În timpul desfăşurării lecţiei momentul «organizare» este făcut cu scopul captării atenţiei clasei. El vizează două aspecte. Unul cu caracter general: consemnarea prezenţei la oră, verificarea grosieră a temei pentru acasă, verificarea existenţei cretei şi a ustensilelor elevilor; caiete, manuale, creioane, pixuri etc. Dacă la lecţie asistă cineva, trebuie prezentat neapărat pentru a satisface curiozitatea firească a elevilor.

Nu trebuie să neglijăm nici momentul motivării lecţiei, a motivării intrinseci satisfacţiile pe care le oferă înţelegerea temeinică a matematicii.

Pregătirea oricărei lecţii noi depinde de natura subiectului ce se doreşte a fi tratat. Unul din momentele cheie ale lecţiei îl constituie pregătirea aperceptivă sau reactualizarea cunoştinţelor anterioare necesare înţelegerii informaţiilor care urmează a fi prezentate în timpul lecţiei în curs de desfăşurare, dar şi în lecţiile ulterioare acesteia.

Această pregătire poate fi realizată în etapa de verificare a lecţiei anterioare. Dar uneori este necesară o pregătire specială care implică reactualizarea unor cunoştinţe învăţate cu mai mult timp în urmă şi care nici n-au fost prea des utilizate.

Parcurgerea acestor momente constituie o necesitate obiectivă, care depinde de cunoaşterea elevilor şi a conţinutului de predat, ca şi de personalitatea matematică a profesorului, un factor important în eficientizarea procesului de predare-învăţare.

Prof. Dumitru APOSTOLACHE

Educaţia prin parabole în învăţământul primar

În „Dicţionarul explicativ al limbii române”, ediţia a II-a, editura „Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1998, la pagina 747 în dreptul cuvântului parabolă se poate citi: «povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă; p.ext. exprimare alegorică, afirmaţie care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie». Iar la pagina 793 în dreptul cuvântului pildă: „Ceea ce poate servi cuiva drept învăţătură, drept model de urmat...”.

Parabola este o specie literară care vorbeşte prin analogie, prin asemănare.Prin ea ţi se spune ceva ca să înţelegi altceva. Pentru acest fapt mai sunt numite şi

pilde. În fond parabolele sunt scurte istorioare care ilustrează o idee. Prin ele se fixează mai bine învăţătura. Fiind fapte de viaţă se înţeleg mult mai uşor decât teoriile.

Folosirea lor este veche, constituind o practică în Orient. Au avantajul de a fi urmărite uşor şi înţelese fără prea mari eforturi intelectuale.

Se reţin uşor şi se transmit fără mari greutăţi, înţelegerea lor fiind imediată. De cele mai multe ori, înţelesul parabolei, pildei, se impune de la sine, imediat, uneori chiar mai convingător.

Nu necesită eforturi intelectuale superioare din partea emiţătorului sau a receptorului. Comunicarea parabolelor bucură de cele mai multe ori elevii care devin, iute, dornici de a le face cunoscute şi altora. Mai mult, au darul de a reface atenţia ascultătorilor şi de a fixa ideea ca atare.

Parabolele sunt pilde de filosofie, au de cele mai multe ori o valoare literară deosebită şi conţin elemente de civilizaţie şi de istorie a mentalităţilor. Ca şi metaforele, deşi în aparenţă încifrează, ascund şi închid, în fapt descifrează, explică şi deschid.

E mai greu să transmiţi elevilor o învăţătură teoretică, abstractă, un adevăr expus în formule clasice. Relatat sub forma unei istorioare, sub forma unei parabole este înţeles de îndată.

Pentru elevii mici, parabolele pot fi traduse într-un limbaj uşor, accesibil tuturor, ele fiind pe măsura învăţatului ca şi pe cea a învăţăcelului. Nimeni nu se poate plânge că sunt grele şi că nu sunt pentru mintea lui. Spre a le înţelege nu este nevoie decât de o minte sănătoasă şi elevii noştri nu duc lipsă de aşa ceva. Parabolele pot fi şi improvizate pe loc după nivelul ascultătorilor şi după subiectul convorbirii. Ele pot fi însă găsite cu uşurinţă în literatura română şi cea universală. Parabolele sunt frumoase pentru că sunt simple şi pentru că sunt luate din viaţa de toate zilele. Există, de altfel, sintagma: «vorbeşte în pilde», adică cu subînţelesuri, cu aluzii.

Cel care vorbeşte în pilde o face pentru că ceea ce vrea să-ţi comunice e mai uşor de înţeles şi mai concludent pe calea aceasta. Cu ajutorul elementelor parabolei învăţătorii intenţionează şi reuşesc să sugereze, de cele mai multe ori, şi altceva decât spun cuvintele.

Din parabolele cele multe care pot fi folosite la clasă am ales una:„Se zice că un copil se supărase pe tatăl său. Locuia într-o vale. Ieşind din casă, fără

să-l audă cineva, şi-a dat drumul mâniei şi a început să strige:„Te urăsc! Te urăsc!” Cineva din depărtare strigă însă înapoi către dânsul: „Te urăsc!

Te urăsc!” Era ecoul propriilor sale vorbe, dar copilul s-a speriat şi s-a întors repede în casă şi i-a spus tatălui său că cineva îl urăşte şi i-a strigat de mai multe ori cuvinte ameninţătoare. Tatăl a înţeles ce s-a întâmplat. L-a luat blând de mână şi au ieşit afară, cerându-i să-i arate locul unde se afla când a auzit acele cuvinte. L-a pus să strige din acelaşi loc: „Te iubesc! Te iubesc!” şi de îndată i-au venit înapoi aceleaşi cuvinte. „Aceasta e legea vieţii, fiule”, i-a zis tatăl său. „Primim ceea ce dăm. Dăm ură, primim ură. Dăm dragoste, primim dragoste. Ceea ce e important e ceea ce dăm noi întâi. Dacă nu dăm, nici nu primim”».

„A-ţi învăţa copii să facă binele, înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă”, spunea Mantegazza. Cu siguranţă că lecţia i-a servit fiului şi că ne poate servi şi nouă.

Înv. Gheorghe ANDONEProf. Dumitru APOSTOLACHE

PRUTUL

12

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

PRUTUL

13

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

În contextul atingerii pragurilor de suportabilitate de către numeroase politică, şi tot ei dispun de resursele şi destinele propriilor întreprinderi. A-i

ecosisteme marine şi terestre, (conform unor cercetări, chiar de către învăţa pe aceşti oameni că vremea unui câştig rapid care nu presupune

biosferă în ansamblul ei) se impune o schimbare totală a viziunii omului prea multă strădanie a apus va fi, poate, mai greu decât a educa tot restul

asupra sa, asupra societăţii, a economiei, a Pământului şi resurselor sale, şi societăţii, pentru că ei vor resimţi în cea mai mare măsură noua politică

chiar asupra moralităţii. O astfel de revoluţie a mentalităţilor şi valorilor ar mondială. Şi tocmai ei trebuie educaţi înainte de toate, căci de la ei pleacă

egala-o pe cea gene-rată de Renaştere şi Reformă, schimbând total şi orice iniţiativă politică în acest domeniu.

definitiv modul de viaţă al omului. Un scenariu prevăzut de către Naţiunile Unite estimează că, fără a

La nivelul raportării omului la sine, schimbarea ar consta în renunţarea modifica nimic în politica mondială, între 1990 şi 2050 populaţia Terrei se va

la homocentrism şi în conştientizarea rolului secundar jucat de specia dubla, producţia economică va creşte de 4 ori iar PIB-ul per capita va creşte

umană în sistemul terestru. Practic omul ar trebui să treacă de la de 2,4 ori. În consecinţă cererea de alimente se va dubla, cererea de

parazitarea resurselor terestre la o simbioză cu Pământul, simbioză în energie va creşte cu un factor de 2,6, iar consumul de apă cu 1,5. 72% din

cazul căreia rolul major i-ar reveni naturii. populaţie va locui în arii urbane. În ciuda creşterii venitului mediu global,

La nivel social s-ar impune înlocuirea mentalităţii liberale individualiste numărul persoanelor aflate sub pragul minim de existenţă va creşte

cu una comunitară, care să pună un accent mai mare pe cooperarea între vertiginos, împiedicând o dezvoltare durabilă şi o distribuţie echitabilă a

indivizi în folosul societăţii şi în detrimentul individului. Locul societăţii de resurselor. Procentul statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi

masă şi al „consumului de dragul consumului” trebuie luat de o societate Dezvoltare Economică (OECD) din producţia mondială va scădea de la

guvernată de precepte ştiinţifice bine fundamentate care să asigure o 55% la 40% până în 2050, iar diferenţa de putere de cumpărare între OECD

dezvoltare durabilă în contextul refacerii echilibrului natural. şi restul lumii va creşte de la 17.000$ la 47.000$. În aceste condiţii vor exista

Responsabilitatea faţă de greşelile generaţiilor anterioare, faţă de urmaşi şi resurse minime pentru a hrăni întreaga populaţie, dar inechitatea

mai ales faţă de planeta care ne-a creat, ar trebui să ia locul distribuţiei acestor resurse va genera foamete prelungită în multe regiuni, şi

individualismului şi al principiului libertăţii. chiar peste tot în cazul claselor sociale de jos. Consumul de resurse, chiar

Al treilea plan, cel moral şi, implicit, economic, reprezintă însă dacă încetinit de noile tehnologii mai eficiente, va secătui marea parte a

problema fundamentală. În plan moral schimbarea ar implica înlocuirea resurselor şi va împiedica acumularea de noi materii prime. Până şi mediul

principiului maximizării beneficiului (profitului) cu cel al minimizării acvatic, exploatat mai puţin la momentul actual va trece de pragul de

beneficiului personal în scopul maximizării beneficiilor la nivelul biosferei şi suportabilitate odată cu creşterea cererii de la cca.90 milioane de tone la

al comunităţii umane. Aceasta implică, însă, schimbarea tuturor teoriilor peste 170 milioane, această creştere punând în pericol ecosistemele încă

economice, a dinamicii pieţei şi, bineînţeles, o diminuare majoră a funcţionale din zonele râurilor, ale coastelor şi mangrovelor, precum şi

profiturilor. ecosistemul oceanic. Aceasta va duce la o mai rapidă încetinire a

Astfel, la momentul de faţă, o admitere a responsabilităţii în modul în Curentului Atlantic, principal filtru pentru poluarea din aer, sol şi apă, ceea

care ea este definită aici ar implica lezarea gravă a intereselor financiare a ce va accelera prin efect de domino toate celelalte fenomene de deteriorare

grupurilor de presiune ce susţin actualul sistem politic mondial, ştergerea a condiţiilor ce susţin însăşi viaţa pe Terra. De asemenea, lipsa surselor de

inegalităţilor economice şi politice între statele dezvoltate şi restul lumii, apă, sau imposibilitatea folosirii lor va împiedica dezvoltarea a numeroase

anularea unei bune părţi a diferenţelor de status social între pătura de sus a regiuni ce vor cădea sub pragul sărăciei. Inundaţiile vor afecta peste 2

societăţii şi restul cetăţenilor. Poate şi de asta mişcările ecologiste sunt miliarde de oameni la nivelul 2050. Terenurile folosite pentru agricultură vor

catalogate maliţios ca având orientări comuniste sau anarhice. ajunge de la 37% la 42% şi 17% din totalul pădurilor vor dispărea. Emisiile

Din 1950 economia mondială a crescut de peste 4 ori, în ciuda crizei de CO vor creşte de 2,4 ori iar emisiile toxice se vor tripla. Este clar că 2

financiare din Asia de Sud-Est (1997). Grăitoare este creşterea venitului aceste condiţii vor genera instabilitate, sărăcie, într-un cuvânt degradarea mediu global per cap de locuitor peste 5.000$, de mai mult de 2,6 ori faţă de statusului uman odată cu accentuarea rapidă a distrugerii mediului 1950. înconjurător.

Aceste medii globale ascund mari diferenţe de dezvoltare între Analiza sugerează că o distribuţie raţională, bazată pe echitate şi regiuni, ţări şi populaţii. În ciuda îmbunătăţirilor remarcabile de situaţie în limitare la necesar, precum şi o schimbare a mentalităţii consumatorului, unele regiuni, un sfert din populaţia lumii rămâne sub limita sărăciei, în producătorului şi a politicianului este crucială pentru a stopa dezastrul spre special în zona Asia-Pacific (cca.1 miliard), în Africa sud-sahariană, care ne îndreptăm. Reducerea sărăciei este esenţială, şi împreună cu ea o America Latină (cca. 110 milioane) şi zona fostului bloc comunist (cca. 120 politică de reducere a natalităţii. În acest sens este necesară o dezvoltare milioane). durabilă a ţărilor lumii a treia, dezvoltare finanţată şi asistată de către statele

Exemplele fericite din ultimii 50 de ani demonstrează potenţialul dezvoltate. Paradoxal, tocmai aceste state subdezvoltate pot constitui raţionalizării, informării şi al impunerii limitelor de poluare şi degradare a laboratorul de testare şi implementare a noilor soluţii şi tehnologii, dat fiind mediului înconjurător, ducând industria la implementarea unor soluţii, nivelul lor scăzut de poluare, inexistentă, dar în acelaşi timp nevoia de materiale şi surse de energie ce nu lezează echilibrul natural. Ba, mai mult, activităţi economice în aceste zone - soluţie intuită de semnatarii Acordului noile metode şi soluţii trebuie să restaureze echilibrul şi să îndrepte de la Kyoto, ce stabileşte limitele emisiilor nocive, prefigurând vânzarea greşelile trecutului în numeroase ecosisteme. acestor drepturi de emisie de către ţările sărace ţărilor bogate, în acest fel

Mediatizarea acestor probleme în scopul sensibilizării şi dorindu-se a se instaura echitatea. De asemenea se impun reduceri ale responsabilizării cetăţeanului asupra răului nevăzut pe care societatea de poluării şi ale exploatării iraţionale ca şi introducerea unei agriculturi consum îl generează omului şi tuturor celor ce-l înconjoară, asupra naturale, lipsite de „ajutorul substanţelor chimice”, precum şi studierea unor dezechilibrelor majore şi, potrivit unor studii, ireparabile, pe care stilul de posibilităţi de exploatare raţională a ecosistemelor, cum ar fi modelul viaţă modern le aduce în societate şi în natură, ar putea ajuta la reformarea pădurilor etajate, în care, pe lângă arborii aborigeni, sunt cultivaţi în etaje acestei lumi sortită pierzaniei. pomi fructiferi, palmieri şi alte plante exploatabile.

Prioritatea forurilor de decizie politică în secolul XXI va fi impunerea de Din păcate acestea sunt datele disponibile la această dată, însă, reguli privitoare la raţionalizarea şi folosirea limitată a resurselor, la precum ştim, adevărata întrebare este dacă responsabilizarea şi reformele restructurarea ramurilor economiei, la schimbarea punctului de vedere în ce se impun vor fi implementate liber, ori ca urmare a unei catastrofe politică şi afaceri dinspre individ spre totalitatea biosferei, la educarea unui regretabile.consumator informat şi apt să facă concesii în favoarea întregului, la

distribuţia echitabilă a resurselor între regiuni, state şi indivizi. În acest

context nu doar politicienii au un cuvânt de spus, ci şi managerii ce conduc

agenţii economici, din perspectiva în care ei finanţează factorii de decizie

Noua societate globală în perspectiva dezechilibrelor ecologice

de Mihai P. IONESCU

Persoana preotului profesor Dumitru Stăniloae este cunoscută fie din Germania pentru specializare în Istoria bisericească.relatărilor celor ce l-au văzut şi ascultat în postura de om, preot şi profesor şi care În Germania, mai întâi la München, apoi la Berlin, va veni în contact cu au simţit că o astfel de lumină se cere împărtăşită şi altora spre spor duhovnicesc, teologia dialectică protestantă. Va merge la Constantinopol (Istanbul) pentru fie din cercetarea şi aprofundarea operelor lui. cercetări ale documentelor originare şi mărturii asupra scrierilor Sfântului Grigorie

Oare care om nu s-ar simţi mişcat de pledoaria pe care teologul nostru o Palama. Învăţătura palamită despre energiile dumnezeieşti necreate prin care face atât prin viaţa, cât şi prin scrisul lui, pentru un Dumnezeu personal, creator şi Dumnezeu este în legătură cu noi - care exista dintotdeauna în Biserică, dar nu iubitor, Care menţine o relaţie vie, energetică cu lumea Sa, şi mai ales cu omul, fusese formulată oficial decât în sec. XIV - avea să devină una din temele căruia i-a hărăzit o comuniune personală în care el progresează prin rugăciunea dogmatice predilecte în lucrările sale. Prin evidenţierea unirii reale dintre curată până la îndumnezeirea prin har? Dumnezeu şi om şi a experierii înnoitoare a harului divin conjugată cu curăţirea

Opera acestui teolog este o mare binecuvântare pentru sufletul celui care o omului de balastul opac al patimilor de tot felul, teologia sa este mereu actuală.studiază sensibilizându-l pentru realitatea sublimă dincolo de convenţionalismul Reîntors în ţară, este solicitat de mitropolitul Nicolae Bălan profesor de uneori prea decăzut şi gregar al relaţiilor interumane: solicitarea, uneori presantă, dogmatică la Academia teologică din Sibiu, în 1929, ca suplinitor, apoi titular în a unui dialog pe care Dumnezeu îl vrea actual cu fiecare din noi. 1935, ajungând şi rector al acestei instituţii în 1936. În 1931 fusese hirotonit

Biografiile sfinţilor pe care Biserica îi celebrează în cultul ei aduc în memoria diacon, un an mai târziu preot, iar din 1934 devine şi director la „Telegraful vie a comunităţii tăria mucenicilor în triumful credinţei, virtuţile marilor trăitori şi român”.trăitoare ai ascezei şi spiritualităţii ortodoxe, victoriile teologilor iluştri asupra În această perioadă a continuat să traducă din opera Sfântului abaterilor de tot felul de la dreaptă credinţă şi contribuţia lor la lămurirea unor Grigorie Palama şi a Sfântului Maxim Mărturisitorul, reuşind progresiv să controverse provocate de raţiunea umană necălăuzită de har, iar prin această realizeze o sinteză între raţionalismul occidental şi teologia mistică a Părinţilor retrăire în Duh, Biserica este întărită şi străbate istoria. Bisericii. Efortul său în a reda esenţa învăţăturii palamite s-a concretizat prin

Cred că Biserica românească, şi nu numai ea, este întărită prin retrăirea realizarea unei monografii a acestui teolog mistic: „Viaţa şi învăţătura Sfântului mistagogică cu care a înţeles să elogieze o viaţă de familie şi de preot trăită cu Grigorie Palama”. În 1943 este publicată lucrarea „Iisus Hristos sau smerenie, ca asumare a chemării lui Dumnezeu spre comuniunea veşnică cu El. restaurarea omului”, actualizând şi explicând tema persoanei unice a lui

Citind o serie de informaţii despre viaţa preotului profesor Dumitru Stăniloae Hristos, care se manifestă în două firi.şi studiind o parte din opera sa, mi s-a confirmat ideea că temperamentele cu La Sibiu văd lumina tiparului primele patru volume ale Filocaliei în adevărat mari pe care le-a avut Biserica şi pe care şi le asumă, au trăit simplitatea traducerea Stăniloae, cu edificatoare prefeţe la fiecare sfânt părinte şi note în autentică ca o a doua natură şi aceasta au împropriat-o de la Mântuitorul Iisus care face ample reflecţii teologice. Astfel, părintele Dumitru Stăniloae devine Hristos, Care nu a câştigat recunoştinţa oamenilor prin afirmarea impunătoare a iniţiatorul mişcării de redeşteptare duhovnicească atât în rândul monahilor, cât şi Dumnezeirii, ci prin actele săvârşite în trup smerit, dar din care să irumpă în al credincioşilor practicanţi, punând la îndemâna acestora tratate ascetice şi sufletele celor care Îl urmau, credinţa în Dumnezeirea Lui. metode de desăvârşire a omului în Hristos prin urmarea virtuţilor.

S-a născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni din judeţul Braşov, ca fiind O perioadă nefastă din viaţa teologului nostru este cea dintre anii 1958 ultimul din cei cinci copii ai lui Irimia şi Reveca. Întocmai ca la marii sfinţi (Vasile cel - 1963, anii de detenţie sub regimul totalitar care vedea în trăirea mistică Mare, Constantin cel Mare) şi formaţia teologică a părintelui Dumitru Stăniloae diversiune periculoasă, o opoziţie în calea intereselor megalomanice, înguste şi revendică trăirea religioasă intensă pe care a întâlnit-o în familia din care prea materialiste proferate de acesta. „Tăcerea sa despre aceşti cinci ani de provenea. Iată ce spunea despre părinţii săi: închisoare se poate interpreta şi ca semn al faptului că a trăit această experienţă

9“Părinţii mei au avut o influenţă decisivă asupra formaţiei mele… Era la un nivel extrem de profund unde cuvintele devin insuficiente”.(mama) o fire foarte religioasă, foarte activă, foarte atentă cu copii săi. Era foarte Între 1976 - 1991 va traduce şi da tiparului celelalte opt volume ale bună. Se înţelegea cu toţi oamenii, surâdea totdeauna; unea surâsul cu grija faţă Filocaliei, putându-se vorbi de o Filocalie românească.de ceilalţi. Nu vorbea niciodată rău de vreo persoană sau alta. Când ne auzea pe Cele două opere majore ale părintelui Dumitru Stăniloae sunt: vreunul din noi spunând un cuvânt de batjocură faţă de cineva, spunea: « Lăsaţi, Teologia Dogmatică Ortodoxă (1978) şi Spiritualitatea ortodoxă (1981), al este un om din satul nostru »…Ea dorea cu orice preţ să devin preot… Şi tatăl treilea volum din seria manualelor de Teologie Morală. În cea dintâi sunt meu era o fire religioasă şi era un înţelept…Era foarte gânditor şi vorbea puţin… dezvoltate temele centrale ale învăţăturii Bisericii Ortodoxe precum: creaţia, Nici el nu se certa niciodată cu nimeni. Era un om de mare ajutor pentru toate hristologia, eclesiologia, eshatologia.bătrânele care nu aveau car, nici animale…Ducea o viaţă extraordinar de Alte lucrări ale părintelui Stăniloae poartă următoarele titluri: apropiată de Evanghelie”. Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă (Craiova, 1986), în care

Dumitru Stăniloae a fost stăpânit încă de la vârsta cea mai fragedă de arată persoana lui Hristos actualizată în actele, cuvintele şi persoanele liturgice; spiritualitatea ortodoxă a contemplaţiei trăind atmosfera religioasă din Biserica Chipul nemuritor al lui Dumnezeu (Craiova, 1987); Studii de Teologie satului unde era purtat de părinţi, dar şi din Biserica de-acasă descoperind că Dogmatică, Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon Biserica se ocupa nu numai de nevoile religioase, dar şi de toate problemele Noul Teolog - Imnele iubirii dumnezeieşti (Craiova, 1991); Chipul evanghelic poporului şi producţiile încântătoare ale sufletului românesc. al lui Iisus Hristos (Sibiu, 1992).

Încă de mic, s-a deprins cu lectura Sfintei Scripturi pe care a Părintele Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice la 5 octombrie intensificat-o în vremea celor câteva luni cât a fost nevoit să stea alături de o soră 1993, cu patruzeci de zile înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani, la câteva luni de-a sa bolnavă. Avea să mărturisească că familiarizarea cu Sfânta Scriptură după moartea soţiei (martie), care i-a fost tovarăşă fidelă timp de 63 de ani.crease un eveniment remarcat de părinţi şi de toată lumea, până într-atât îl Legat de personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae considerat de marcase şi îi lăsase o impresie religioasă de lungă durată. teologul ortodox francez Olivier Clément drept „cel mai mare teolog ortodox al

Studiile primare le-a început la vârsta de 7 ani, la şcoala din Vlădeni, secolului XX” , în perioada 9 - 14 noiembrie 2003 s-a desfăşurat un simpozion unde a urmat patru clase, iar ciclul de studii secundare l-a absolvit la liceul” Andrei internaţional prilejuit de împlinirea unui veac de la naşterea teologului român, Şaguna „ din Braşov. După bacalaureat, merge la Facultatea de Teologie din organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Universitatea Bucureşti cu Cernăuţi, o înrâurire puternică la alegerea acestei căi având unchiul său, preotul participarea unr instituţii şi personalităţi religioase şi laice şi din mass-media. Iordan Curcubătă în colaborare cu mama sa. De altfel, era o tradiţie întâlnită în Note:satele româneşti, ca feciorii de ţărani ori fiii de preoţi să studieze pentru a deveni 1. Bielawski, P.Maciej, Părintele Dumitru Stăniloae, o viziune filocalică preoţi în satele lor. Mai mult chiar, mama sa avusese un vis în care un monah îi despre lume, trad. şi introd. de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p.12-

13.poruncise să se îngrijească de un rând de veşminte pentru biserică, parcă un glas 2. De Beauregard, M.Costa; Stăniloae, Pr. Dumitru, Mică dogmatică vorbită, din adâncuri înştiinţând-o că fiul ei trebuie să slujească Biserica ca preot.

dialoguri la Cernica, trad. de Maria-Cornelia Oros, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, La Cernăuţi este dezamăgit de teologia prea academică şi scolastică p.11. şi de aceea, după un an s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti. Dar în

3. Ibidem, p.12-13.urma unei întâlniri cu mitropolitul intelectual Nicolae Bălan, se hotărăşte definitiv 4. Stăniloae, Lidia Ionescu, «Lumina faptei din lumina cuvântului.», Împreună pentru studiul teologiei, căci se convinsese că decât să se ocupe „cu amorurile

cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, 2000, p.37. din romanele scriitorilor, e mult mai important să întăresc înţelegerea mea şi a 5. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Persoană şi comuniune; Prinos de cinstire altora despre sensul existenţei pe care îl dă gândul la originea sa” . Astfel, se

Părintelui Profesor Academician Dumitru Săniloae la împlinirea vârstei reîntoarce la începutul anului universitar 1924 - 1925 la Cernăuţi cu o altă stare de de 90 de ani, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu, Sibiu, 1993, p.636.

spirit şi reia studiile teologice pe care le absolvă în 1927 finalizându-le cu o teză 6. Autor colectiv, Persoană şi comuniune; Prinos de cinstire Părintelui

de licenţă la profesorul de dogmatică Vasile Loichiţă intitulată „Botezul copiilor”.Profesor Academician Dumitru Stăniloae la împlinirea vârstei de 90 de

Înflăcărat de dorinţa de a cunoaşte teologia Sfinţilor Părinţi din Răsărit ani, Ed. Arhiepiscopiei ortodoxe Sibiu, Sibiu, 1993, p.2-3.

- sursa teologiei autentice - va merge cu o bursă de studii la Facultatea de 7. Stăniloae, Lidia Ionescu, op. cit., p.42-43.

Teologie din Atena. Acolo avea să strângă material suficient pentru lucrarea sa 8. Bielawski, Maciej, op. cit., p.41-42.de doctorat în Istoria bisericească universală despre patriarhul Dositei al 9. Ibidem, p.59.Ierusalimului şi relaţiile sale speciale cu Ţările Române, pe care o va susţine în 10. Autor colectiv, Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa contemporanilor. anul 1928 la Universitatea din Cernăuţi, ceea ce va determina trimiterea sa în Mărturii, evocări, amintiri, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p.74-75.

PREOT PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE - 100 DE ANI DE LA NAŞTERE ŞI 10 ANI DE LA MOARTEA SA

Prof. Ciprian Bogdan

PRUTUL

14

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

Sindromul conştiinţei sfâşiatePrintre laureaţii săptămânalului „Literatura şi arta” pentru anul 2003 este şi binecunoscutul critic literar, prozator şi eseist de la Huşi Theodor Codreanu, despre

care inspirata pană a lui Nicolae Dabija notează „că scrie despre noi ca şi cum am fi o Ţară”. Cu siguranţă, meritata apreciere se referă şi la volumul „Basarabia sau drama sfâşierii”, o serie de eseuri şi reflecţii ale autorului despre multe câte se întâmplă în aspect politic şi cultural, atât în cel de-al „doilea stat românesc”, cât şi pe ambele versante ale Carpaţilor. În acest sens e cu adevărat vizionară sintagma „ca şi cum am fi o Ţară”, adică o unică Ţară! Autorul recunoaşte din capul locului că „Basarabia sau drama sfâşierii” se adresează, poate, în primul rând elitelor politice, în speranţa unei înţelegeri a ceea ce poporul român le încredinţează aproape zadarnic de peste zece ani încoace. Fiind catalizată de ideea-forţă a „complexului sfâşierii”, cartea este structurată pe două aspecte ale existenţei socio-politice a statului dintre Nistru şi Prut, stat ce caracterizează pregnant şi în mod special civilizaţia şi cultura de falie a românismului. E vorba de două cicluri de eseuri: „Despre destinul politic” şi „Despre destinul cultural”. Se pare că primul ciclu, cel mai consistent, a fost conceput mai ales pentru elitele politice, deoarece în cele 22 de eseuri autorul reuşeşte să elucideze şi să diagnosticheze acel diabolic sindrom al conştiinţei sfâşiate, un fenomen similar cu cel al mancurtului, descoperit şi numit ca atare de alt scriitor C.Aitmatov. Primul eseu al ciclului precizează aşezarea civilizaţiei româneşti „Între panslavia şi Europa”, situaţie-generatoare, în ultima instanţă, a acestei specifice afecţiuni. Se ştie că panslavismul a fost lansat de mari personalităţi ale culturii ruse, fiind servit ca o esenţă a „ideii ruse” care (după expresia lui Lev Tolstoi) semnifică în primul rând „mir, cuvânt cu o bogată polisemie: pace, concordie, chietudine, calm, apoi lume, în sensul comunităţii mondiale, apoi structură comunitară şi, în sfârşit, unitate spirituală supremă”, astfel panslavismul aspirând să devină umanitate. Dar „cu cât o idee se afişează lumii în haine mai strălucitoare, atenţionează autorul, cu atât ea poate să ascundă un rău mai adânc”. Un exemplu concludent în acest sens, e şi ideea comunismului, care s-a dovedit irevocabil falimentară. Referitor la „ideea rusă” autorul menţionează un adevăr cunoscut de orice om de cultură: „panumanismul slavofil s-a dovedit, în faptă, o grandioasă forţă oprimatoare de tip imperial”. Acest aspect al problemei Th.Codreanu îl tratează şi prin viziunea eminesciană, deoarece este cunoscută atitudinea poetului naţional al românilor faţă de „misionarismul” Rusiei în raport cu Principatele dunărene şi, în mod special, cu dramatica problemă a Basarabiei.

Dar stimularea sindromului de conştiinţă sfâşiată în societatea românească nu vine din Est, ci din Vest de unde se lansează încă din timpurile lui Eminescu ideea de „Statele Unite ale României”, adică federalizarea Ţării după modelul Statelor Unite ale Americii, proiect susţinut subtil de Ungaria, de unele forţe politice ale Federaţiei Ruse, dar şi de anumite grupări transnaţionale din România. Din cauza acestui proiect, numit cu ironie amară de către Eminescu „America dunăreană” şi pe care el îl vedea ca pe un mare pericol pentru poporul român, poetul mai este şi astăzi etichetat. „Ce ar fi ajuns România ca «Americă dunăreană» ne avertizează autorul, ne-o arată astăzi Basarabia, colonizată masiv (...) şi deznaţionalizată până la limită”, ca să precizeze în continuare în consensul recentelor tendinţe de globalizare şi de pluriculturalism că „specificul civilizaţiilor europene este altul (diferit de cel al SUA, n.n.), fiecare cu geniul său inconfundabil într-o admirabilă diversitate în unitatea europeană. De aceea o Românie fără a avea ca reazem poporul român este un nonsens”. Într-o Românie federalizată ar fi fost cu putinţă distrugerea, fără nici un efort, a arheului românesc, acea temelie spirituală pe care s-a clădit timp de milenii cultura şi civilizaţia românească. Până la crearea în 1859 a Statului unitar român aceste două pietre de moară - cea din Est şi din Vest - aveau certitudinea că românii vor fi treptat măcinaţi într-o masă uniformă de oameni, un fel de pulbere umană, numai bună de întărit pereţii caselor vecine - Rusiei, Ungariei, Serbiei, Bulgariei - dar după ce Principatele s-au contopit într-un singur bulgăre de cremene, unirea lor trecând într-o altă categorie de rezistenţă, cea a diamantului, proiectele de măcinare a civilizaţiei româneşti ţintesc mai ales în arheitatea ei. De aici şi sentimentul inoculat cu multă perfidie în subconştientul românilor, nu doar al celor din Basarabia, de a te ruşina să fii român, de a prefera să fii minoritar în propria ţară. Iar guvernarea comunistă din Basarabia, politicieni aserviţi actualei puteri imperiale a Rusiei până la abjecţie, a adâncit fisura conştiinţei naţionale a unor basarabeni până la nişte cote ce ţin de absurd, românii fiind consideraţi recent în Republica Moldova o... minoritate naţională. În acelaşi timp capetele pătrate ale conducătorilor statului dintre Nistru şi Prut excelează într-o altă absurditate, una la pătrat, în cea a moldovenismului, teză stalinistă şi imperială a panslavismului.

În eseul „Naţiunea moldovenească - un nou proiect eşuat?” Th.Codreanu explică în cele mai mici amănunte această „ciudăţenie” despre o nouă „naţiune” care, în pofida tezei că popoarele sunt creaţii ale lui Dumnezeu, a fost concepută de „teologii” comunişti de la Chişinău după modelul deja verificat de „teologul” Stalin.

Apelând la o spusă a istoricului ieşean Al.Zub, autorul subliniază că „nimic mai labil decât identitatea unei populaţii de margine, cu o istorie atât de convulsivă şi un destin aşa de tragic” şi dacă „România este o ţară de răspântie, atunci Basarabia este răspântia răspântiilor”. De aici şi ideea că din cauza acestei poziţii de răspântie a răspântiilor, prin sfâşierea propriei conştiinţe naţionale, a propriei identităţi, un proiect de deznaţionalizare şi de creare a unei noi naţiuni ar putea avea mari şanse de reuşită. Proiectul moldovenesc nu s-a născut în secolul de dominaţie rusească în Basarabia, deoarece atunci a existat proiectul rusesc de deznaţionalizare a basarabenilor. Acesta avea ca temei politica de colonizare masivă cu diverse etnii precum bulgarii, ucrainenii, găgăuzii, evreii, germanii, francezii şi alte neamuri, proiect care, parţial, a suferit eşec.

Cu un acut spirit de observaţie autorul sesizează esenţa şi rădăcinile proiectului moldovenesc. „Deşi proiectul moldovenesc este altul decât cel rusesc, (...) el are în comun existenţa elementului minoritar, în sensul dublu al cuvântului: a fost croit pe realitatea lingvistică a unei părţi din limba naţională - graiul moldovenesc (...), iar pe de altă parte s-a ivit în creierul unui minoritar, Cristian Rakovski, un bulgar din România, care a cunoscut el însuşi o transformare uluitoare - de la un înrăit rusofob a trecut la o sovietofilie fanatică, fugind, după Marea Unire, în Ucraina, unde a devenit un lider activ al Kominternului. Acolo a pus el gând rău României regale (...) ura terifiantă a acestui kominternist clocind o idee „genială”, înfiinţarea în anul de disgraţie 1924, dincolo de Nistru, a RASSM”. Proiectul acesta a rămas în vigoare, doar că într-o stare latentă, şi după transformarea RASSM în RSSM, apoi a acesteia în Republica Moldova şi a intrat în faza lui activă cu refacerea RASSM sub denumirea de Republica Moldovenească Nistreană. Acest proiect a devenit motivul esenţial în perpetuarea „complexului sfâşierii”, în adâncirea fisurii ce deteriorase serios conştiinţa identitară a basarabenilor, amplificând profunda contradicţie dintre independenţa statală şi dependenţa identică şi culturală de neamul românesc, de acel spaţiu spiritual şi cultural din care fusese ruptă Basarabia. Unii exegeţi în problema dată, în special Charles King, consideră că reunirea Basarabiei cu spaţiul din care a fost smulsă nu s-a produs atât din motive de criză economică pe care o traversează cele două state româneşti, cât şi din din cauza că „în liderii de la Chişinău s-a trezit un puternic instinct al parvenirii, gustul pentru independenţă devenind mediul ideal al pricopsirii”. Autorul susţine parţial această concluzie, specificând că „numai oamenii politici autentici nu sunt robii propriilor interese. Or, după 1989, s-a văzut cu ochiul liber că atât România, cât şi Basarabia au dus o lipsă acută de oameni politici, naţiunea fiind sufocată de politicianismul cel mai rapace, încât cele două «state româneşti» au ajuns campioane absolute ale corupţiei europene”. Toţi aceşti politicaştri din ambele state, s-ar cuveni de adăugat, sunt afectaţi în marea lor majoritate de sindromul conştiinţei sfâşiate. Dar Theodor Codreanu nu este de acord cu ideea sugerată de acelaşi King precum că „moldovenii ar fi altceva decât românii şi că menirea lor e să opteze fie pentru panslavism, fie pentru panromânism, sau pentru moldovenism”. Perfidia acestei logici a şi fost intens exploatată de agrarieni, care au lansat sloganul că Republica Moldova nu trebuie să mai fie nici „gubernie rusească”, nici „provincie românească”. Autorul, în ultimă instanţă, conchide într-un mod absolut convingător, că „în pofida tuturor lozincilor de acest fel, Basarabia va continua să fie românească atâta vreme cât acolo se va vorbi româneşte, indiferent că va fi stat independent sau va reveni la patria-mamă (...). Asta o recunosc toţi cei care ajung la conştiinţa naţională integrală a identităţii lor, în virtutea ecuaţiei: moldovean-român”.

Revenind la ideea că de sindromul conştiinţei sfâşiate suferă, cât ar fi de straniu, nu doar nişte oameni de rând, neinstruiţi, oropsiţi de munci grele, ci şi liderii politici şi spirituali de pe ambele maluri ale Prutului, Th.Codreanu analizează cu multă fineţe, cu forţă de convingere şi în cunoştinţă de cauză unele personalităţi din Basarabia, precum I.Druţă, M.Snegur, M.Druc. Relevant în acest sens este cazul clasic de conştiinţă sfâşiată a ex.preşedintelui M.Snegur care, luând ca temei mult discutata „palmă a jandarmului”, insista în ideea kominternistă că revenirea Basarabiei pentru 22 de ani în frontierele fireşti ale României a fost o „ocupaţie”. În replică, autorul dovedeşte persuasiv că „de abuzul «dăştepţilor» şi ale jandarmilor nu se face vinovată România. E o greşeală capitală a confunda elementele corupte din corpul statului român cu România”, pentru că „vinovăţia aparţine elementelor corupte din guvernările româneşti (fulgerate cu dureroasă pasiune şi de M.Eminescu în publicistica sa) care au produs o gravă sfâşiere socială şi politică, pe fondul căreia a apărut, ca o posibilă salvare, Mişcarea Legionară (...) în scopul regenerării morale a Ţării, pe baze creştine”. În încheierea eseului despre M.Snegur autorul îi avertizează pe viitorii lideri politici că „fără o profundă reformă economică şi morală orice viitoare înglobare a Basarabiei la patria-mamă va constitui un eşec şi un dezastru” iar eseul despre aşa-zisa „palmă” a jandarmului Th.Codreanu, aidoma misionarilor care propovăduiau preceptele creştine pe meleagurile unde se plămădea o nouă naţiune, cea a românilor, îl încheie cu un tulburător şi creştinesc adevăr, să ştie şi să conştientizeze toată suflarea românească din Basarabia, că „acolo unde a lovit palma jandarmului sau cuvântului neghiobului, ruşinea n-o poate spăla cnutul imperial, oricât de mângâietor s-ar arăta, ci numai sărutul maicii Românii”.

Drama celuilalt Mircea, adică M.Druc, e de altă natură, pentru că „structura lui intelectuală e a celui vindecat de «complexul sfâşierii»”. În pofida acestui fapt, însă, el „a fost tratat la Chişinău şi la Bucureşti cu măsura « sfâşiaţilor », în calitate de agent al românismului - acasă şi ca agent al fostului imperiu roşu - la Bucureşti, adică tot acasă”. Autorul ajunge să tragă concluzia că „adesea, românii «de margine» sunt mai lucizi şi mai morali decât cei de la centru”. Iar dintre parlamentarii români care au votat la 27 august 1991 recunoaşterea ca stat a Republicii Moldova doar unul, Claudiu Iordache, s-a dovedit a fi cu cunoştinţa identitară integră, votând împotriva acestei gafe istorice. După cum precizează M.Druc, ceilalţi au recunoscut prin votul lor unanim „raptul din 28 iunie 1940, preconizat de pactul Molotov-Ribbentrop”. „De fapt, constată cu tristeţe autorul, prin această recunoaştere, România şi-a declinat oficial orice obligaţie cu privire la reîntregire, lăsând totul pe seama Basarabiei (...) Nu

PRUTUL

15

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

(doar) Moscova a fost obstacolul reîntregirii, cum încearcă să se consoleze românii sfâşiaţi de pe ambele maluri ale Prutului, ci tocmai dedublarea fiinţei româneşti, ilustrată de incapacitatea funciară a politicienilor din cele două capitale”.

După o minuţioasă şi subtilă analiză a diverselor aspecte ale „viermuielii” politice din Basarabia, cum ar fi „războiul intraetnic” dintre intelectualii de frunte dintre Nistru şi Prut, mai precis din Chişinău, „tripla sfâşiere” a creştinilor ortodocşi din Republica Moldova şi „relaţiile” dintre bisericile ortodoxe cu centrele religioase din Moscova şi Bucureşti, despre unii reprezentanţi ai postmodernismului ca nişte exponenţi ai „ultimei generaţii sfâşiate”, Th.Codreanu se lansează cu aceeaşi acribie în investigarea destinului cultural al Basarabiei, afectat şi el de „complexul sfâşierii”. Acest aspect al fenomenului necesită un studiu separat, dar în general despre cartea „Basarabia sau drama sfâşierii” s-ar putea spune că este un remediu incontestabil împotriva acestui specific sindrom al conştiinţei sfâşiate de la sfârşitul secolului XX, investigat pe cultura şi civilizaţia românească şi identificat de ilustrul cercetător de la Huşi, prozatorul şi eseistul Theodor Codreanu. Această carte a apărut în acelaşi an în două ediţii: prima - la editura „Flux” din Chişinău, a doua - la editura „Scorpion” din Galaţi, din simplul motiv că pacienţii cu aceeaşi diagnoză - conştiinţa identitară afectată - există cu prisosinţă pe ambele maluri ale Prutului.

Volumul „Basarabia sau drama sfâşierii” e stringent necesar să ajungă în cât mai multe mâini, paginile să-i fie parcurse de cât mai mulţi ochi, iar textul să-i fie sorbit de cât mai multe suflete însetate de lumină tămăduitoare, mai ales că autorul precizează într-o notă din primele pagini, că „de fapt, cartea e pentru toţi conaţionalii”.

După captivanta acţiune cu efect de iluminare şi de tămăduire a unor conştiinţe afectate, ceea ce este de fapt lectura acestei cărţi, oamenii din ambele state româneşti se vor dumeri că o Europă unită a statelor îi va accepta doar cu o conştiinţă sănătoasă, neafectată de nici un fel de fisuri.

Nicolae RUSU

Documente inedite din timpul Episcopului Meletie Istrati (III) Costin CLIT

urmare din nr. trecut binevoiţi a ave blagoslovenie Preosf. Voastră.XLIII 1856 maiu în 16

Cătră Preasfinţia sa Ipiscopul Huşului Eu Grigori a ZoiţâiDi la opştiea târguşorului Bereştii Eu Ioan a Zoiţâi

Jalubă Eu Isiru CrăciunEu Georgi Obanu (?)

Fiindu că din nou să găteştie bisărica cu hramul Sf.Marelui Mucenic George Eu Georgi Vânătoriuîn târguşorul nostru proprietaoa, a dumisale marilui boeru Teodoru Emandi Eu Irimie Bânţestuplecaţi rugăm pe preosfinţia voastră a ne hirotonisi, pi deaconul Constantin Eu Mihalache CarpPopovici preot la sfântul lăcaş fiindu că avem mari nevoi di preot la poporu. Eu Gavril Carp

1854: Enuari 10 Eu Prohib Obanu (?)Eu Georgi Dulci

«ss» Toder Geţu Eu Ioan Macari«ss» Constantin Arhir Eu Cozma Macari«ss» Panaite Eu Tiron a Savei Pasc [...]«ss» Cojocariu Eu Ursache Georgi Sopn [...]«ss» Petrache Mote Şi noi toată opştia satului Scoposeni.«ss» Ioniţă Cojocariu Ibidem, dosar 51/1856, f.27, Pachet 10Eu George sân ŞtefanEu Petrachi Margină XLVEu Gavrilă Popa Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!

0Eu Toader Popa Cu oficia înnalt Prea Sfinţii Voastre sub N 313 primiind două foi de «ss» Petrachi Popovici «şi alte semnături» pronumeraţie cărţilor de Musichie cu cari umblând pe la persoanile ci am socotit

oŞi noi toată opştia poporăni cu N de 70 di gospodari adeverimu. că ar fi ahatnice dispre asăminea cărţi nu am putut găsi mai mulţi decât unsprăzăci. Pentru cari alăturat cu aceasta cu plecată supunire să înpărtăşeşte

Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 24/1854, f.48, una din foile priimite cu numile persoanelor urmate. Iar ace cu iscăliturile originale Pachet 7 să păstrează de către iscălitul.

Al Prea sfinţii VoastreXLIV Plecată slugă

«ss» Teodor GavriliţăPria Sfinţite Stăpâne!

0La biserica cu hramul Izvorul Maicii Domnului ce se face cum din nou în N 385satul Movileni acest district al Tutovii fiind cu totul lipsă de preot dumlui 1856 septembrie 2 zileproprietarul moşiei şi lăcuitorii de acolo au găsit pe candidatul Costandin sân Huşipreotul David Nacul, din satul Coroeştii de Gios, tot acest district, şi lau alcătuit ca Ibidem, dosar 50/1856, f.16, Pachet 10.să să hirotonisască preot pentru ace biserică.

Şi fiind că numitul candidat au săvârşit cursul învăţăturilor după atestatul ce XLVIare şi meritează de a primi sfântul dar a preuţiei cu adâncă supunire raportuescu ÎnaltPria Sfinţiei Voastre, cu trimiterea atât a numitului Preut şi a mărturiei cei dau Pre Sfinţite Stăpâneproprietarul şi lăcuitorii din acel sat pe cari o am încredinţat formal ca să vă Plecată jalbămilostiviţi a porunci de a să hirotonisi preot pentru ace biserică.

A Pria Sfinţie Voastre Eu gios iscălitul fiind argat la moară în această episcopie cu lacrimi în ochi plecat şi rog mila Presfinţiilor vostre ca sămi hărăziţi un locuşor de casă ce este alăture cu supus serv. casa care au cumpărată tatăl meu din dosul Sf.Dimitrie şi pentru aceasta va Prot. ţân. Tutov. rămâne neştiarsă pomenire.«ss» C.Vrabii Iconom 1856 apriil 29

oN 252 Al pre sfinţiilor vostre plecat şi supus slugă1855 mart. 7 «ss» Anton Argat la Mo[a]ra EpiscopieiBârlad Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, FEH, dosar 8/1853-1856, Ibidem, dosar 22/1855, f.77, pachet 7 f.10

XLVÎnalt Preo Sfinţite şi mult Milostive Stăpâne XLVII

Opştia lăcuitorilor satului Scoposăni Prea Sfinţite şi mult Milostive StăpâneJalubă În podgoriea acestui târgu Huşâi la ocolulu Ograda în dreptul salhanalei om

cumpărată o bucăţică de viişoară de mai mulţi ani, unde în capătul acestii vii fiindu Fiind că di cătră protopopii ni sau luat preutul ci până acum lam avut apoi noi un capăt de loc stărp alăture cu gardul meu ci esti pi proprietaoa Sf.Episcopii

neam alcătuit cu Sfinţia sa părintele Ioan din satul Duda a ne ocupa celi dupre legi pentru care loc având nevoi spre a mi le lărgi puţin viea ceam de unde să mă pot în satul nostru şi cu întru tot supusă metanii cădem la mila preosfinţilor voastre să agiuta şi eu cu ceva. Pre această întru totul supusu mă rog Pre Sfinţiei Voastre ca

PRUTUL

16

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

să vă milostiviţi asupra me şi ami da acel locuşoru precum sau mai dat şi altor lăcuitori de prin pregiuru.

Al Preo Sfinţiei VoastrePre plecat şi supusă slugăEu Ioan Eşanu den măhălaoa

Plopenii1856 Noembr.19Ibidem, f.116

XLVIIIÎnalt Presfinţite şi mult Milostive Stăpâne!

Maica mea au avut un frate anume Vladi Dobrovici carele pe când era aice trăitoriu la gospodariu moşului meu Vladiu au avut o căsuţă în mahalauoa Răeştii alăturea cu Mihail Blanariul, o parte de locu părintescu altă parte de locu cu o mică căsuţă cumpărată de la sora dums.Anica Paşalău moşul meu. Alăturat cu aceste binale cu a lor locuri mai ave şi bunica maicăme numita Dobria soţiea răpos. căpitan Alecsa Praporciulu, alt locu al ei comând, şi sfâtuindusă cu fiica ei Nastasiea că o casă de şidere navea au vândut şa cel locuşor tot sus numitul Vladiu, şi bunica sau tras cu şederea la fiica sa Nastasiea, iar moşul meu fiindcă avea spicula negoţului sau retras la oraşul Bucureştii. Iată timp peste 18 ani, şi la arderea oraşului Huşii în 1844 au ars şi sau cenuşat căsuţele numitului moşu. Iar locul a rămas de atuncea nestăpânit de nimene.

Înalt Pre Sfinţite Stăpâne! Eu mustrândumă cugetulu ca să nu vă înstrăineze de pe acel locu numele strămoşulor mei, moşului meu, cu smerite metanii cadu la picioarele Prea Sfinţiei Voastră să vă milostiviţi asupra grelii noastre familii şi a ne da cele cuvenite pentru deplina stăpânire zisului locuşoru ca să facem cu maicamea sălăşluire pentru două copile ce mai sânt rămasă de la răposat părintele meu iconomul Mihail Burce, şi va rămâne Pre.sf.Voastre pomenire în veci şi sânt al pre sf.Voastre

Umilă slugă«ss» Mihail Burce1857 Iunie 23A.E.H., F.E.H., dosar 38/1857, f.52,

Pachet 10

XLXIXPreo Sfinţite Stăpâne

Dumnealui stolnicul Costachi Botezatu din satul Olteneşti ţinutul acesta al Fălciului la 19 ale contenitei luni iunie după mai multă stăruinţă ce au întrebuinţat câtă noi neau adus la plecare di am iscălit întro hârtii [...] fără să o cetească, spunindune numai că ar fi pentru folosul nostru. Deci în urmă lămurindune cum că ace hârtii ar fi pentru înche[ie]rile celor ce vroescu a fi uniţi întru organizare principatelor şi fiind că o asămine a noastră iscălitură am făcut prin iconomie Du.s.le stolnicul Botezatul precum mai sus arătăm, şi mai că noi întru în cuvânt declarăm că nu vroim nici unire nici neunire, căci nu cunoaştemu la ce mai di pre urmă cum are să rămâi; Cu toată supunere vinim la mila prea Sfinţii V: şi protestăm acele a noastre iscălituri a rămâne cu totul fără nici o fiinţă spre a nu pătimi în [...] vre o niliniştire.

Al Prea S-V. plecate şi supuse slugi«ss» «ss»«ss» preot Ioan Muntean«ss» Eu Teodoru Toma1857 iunie 5 (?)Ibidem, f.49

Documente inedite privind Şcoala de Viticultură din Huşi (II)

Ligia Maria FODOR

- urmare din nr. trecut -

VII8 Martie 1910

Ministerul Instrucţiuni Publiceşi al CultelorŞcoala Elementară de Viticulturădin HuşiNo. 84

Domnule Ministru,Încă de la înfiinţarea acestei şcoale am arătat în diferite rapoarte că cea întâi grijă a ei, este să provoace între

podogoreni un curent spre reconstituirea delurilor cu vii, în care scop şcoala trebuia să producă cât mai mult material de reconstituit.

Curentul spre replantarea dealurilor cu viţe americane altoite e azi pornit şi podgorenii nu mai privesc azi cu neîncredere asemenea viţe.

Însă, din lipsă de personal, braţe şi bani, cu toate silinţele ce şcoala îşi dă, ea nu poate să producă anual viţe altoite nici măcar în cantitatea necesară suprafeţei ce anual se replantează în podgoria locală, nemaivorbind de restul podgoriilor din judeţ.

Pe dealtă parte fiind de cel mai mare interes ca cel puţin în această regiune să nu se mai facă greşeli în reconstituire, greşeli privind mai ales soiul altoiului şi portaltoiului şi pentru ca replantarea să fie mai puţin costisitoare pentru podgoreanul mic, cum şi pentru accelerarea neplantării, am onoare a propune următoarele:

În fie care centru viticol să se construiască un local economic, propriu producerii viţelor, al cărui cost să nu treacă de 2000 lei. Într-un asemenea local s-ar putea altoi până la 100.000 viţe. Onoratul Minister să subvenţioneze construirea unor asemenea localuri cu 30% din costul lor. Podgorenii din fiecare centru viticol vor forma o tovărăşie, în care fie care membru va contribui la complectarea restului sumei necesare construirii localului de forţare şi va depune însuşi munca necesară producerii viţelor începând din toamna în care se desfundă terenul pepinierii de viţe şi până în toamna în care se scot viţele din pepinieră.

Portaltoii necesari, cel puţin la începutul înjghebării unor asemenea tovărăşii să se dea în chip gratuit, intervenindu-se pentru aceasta către Onor.Minister al Agriculturii, cari şi până azi a împărţit între podgorenii mici, în chip gratuit asemenea viţe. - Altoii se vor procura de membrii tovărăşiei, Onor. Minister al Instrucţiei să ajute cu o anumită sumă procurarea restului de material necesar altoirii (material de încălzit sera, muşchiu de copac, cărbune de lemn etc.).

Terenul necesar pepinierii se va da sau de comuna interesată sau de un membru al tovărăşiei, scutindu-l pentru aceasta de muncă în valoarea arenzii ce ar fi căpătat pe acel loc, sau primind viţe altoite în aceeaşi valoare. Toate muncile se vor face de membri însuşi. Cine lipseşte în ziua hotărâtă pentru o anumită muncă să fie obligat să plătească ziua unui om sau să trimeată un alt muncitor în loc.

În toamnă se împarte viţa produsă între membri proporţional cu munca depusă.Sistemul descris se întrebuinţează şi azi în Austria, unde podgorenii mici şi-au reconstituit viile în acest chip.Acolo statul şi Comitetul ţării au subvenţionat construirea localului de forţare, procurând gratuit şi altoi, portaltoi şi

restul de material necesar altoirii.Toate asociaţiunile acestea dintr-o provincie erau organizate şi conduse de inspectorul viticol respectiv şi lăsând

la o parte folosul cultural al sistemului; s-a ajuns la reconstituirea podgoriilor cu aceleaşi soiuri de viţe ce formau tipul podgoriei înainte de invazia filoxerei, altoit pe portaltoiul cel mai potrivit fiecărui deal.

În acest judeţ s-ar începe deocamdată cu 2 asemenea asociaţii, din care una să fie în imediata apropiere a Şcolii de Viticultură, pentru a fi organizată şi condusă de această şcoală, iar alta în alt centru, ce s-ar da în seama agronomului ambulant al regiunei respective.

Primiţi, vă rog Domnule Ministru, adâncul respect ce vă păstrez.Diriginte«ss» Gh.Gheorghiu

Domnului Ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice Bucureşti

0 Rezoluţie: N 15980 19 III 910Dirigintelui şcoalei elem.de viticultură Huşi

0DD. Vă încunoştinţăm că, Ministerul aprobă propunerile ce faceţi prin rap.Dv. N 84 a.c. şi autoriză să organizaţi o tovărăşie cu săteni, în scopul de a se replanta podgoriile distruse de filoxeră în localitate. Ministerul a luat măsuri să vine în ajutorul acestei tovarăşii cu 30% din suma de 2000 lei ce aţi arătat că este necesară pentru o instalaţie sistematică de altoit.

Veţi comunica Ministerului de rezultat.«ss» D.

La contabilitateleD Şef

lui 0Conform rezoluţiei D Ministru pusă pe temeiul N 15980/910 avem onoare a vă încunoştina că s-a aprobat a se veni în ajutorul tovărăşiei ce Dl Dirigente al şcoalei elem. de viticultură din Huşi voeşte să facă cu săteni pentru replantarea podgoriilor distruse de filoxeră în localitate cu 4600 lei din fondul de înfiinţare al şcoalelor de agricultură.

Sa prevezut în bugetul Ministerului pe exerciţiul... pentru construirea unui local economic de altoit şi preîntâmpinarea unei părţi din cheltuielile materiale ce eventual ar fi cerute Ministerului.

«ss» Z.Ibidem, f.23-24.

PRUTUL

17

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

VIII26 Mai 1910

Ministerul Instrucţiunii Publice şi al CultelorŞcoala Elementară de Viticulturădin HuşiNo. 209

Domnule Ministru,Am onoare a vă ruga să binevoiţi a dispune să

ni se lămurească dacă situaţia atelierului de dogărie 0înaintată cu raportul N 176 din 3 Aprilie 1910 este

sau nu aprobator pentru a şti în urmă dacă putem furniza materiale din fondul de 10% cuvenit atelierului şi din acel „al costului materialelor”, materiale de care avem mare nevoie şi pe care nu le putem furniza neştiind dacă acea situaţie este sau nu aprobată.

Diriginte,«ss» Gh.Gheorghiu

Domnului Ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice Bucureşti

Ibidem, f.48IX

1910 Iunie 9Ministerul Instrucţiunii şi al CultelorŞcoala de Viticultură dela HuşiNo. 143

Domnule Ministru,0Referind ordinului Dvoastră N 39584 din 17

iunie 1910, am onoare a răspunde că această şcoală s-a înfiinţat pe ziua de 15 Ianuarie 1908.

Diriginte«ss» Gh. Gheorghiu

D-saleDomnului Ministru al Instrucţiei Publice şi

Cultelor BucureştiIbidem, f.51

Sistemul farmaceutic huşean Georgiana Neculau

Depresiunea în care se află astăzi oraşul Huşi a fost ocupată din cele mai vechi timpuri de aşezări omeneşti. Poziţia oraşului a fost o adevărată atracţie pentru domnitorii Moldovei. Fiind una dintre localităţile oraşele de seamă ale acestei regiuni, oraşul Huşi şi-a creat instituţii culturale şi de asistenţă socială, a căror rădăcini se pierd în negura timpului.

Începuturile sistemului farmaceutic huşean datează din anul 1838 când Andrei von Alt, cu susţinerea guvernului a deschis o „Spiţerie” la Huşi. Această spiţerie avea nobila misiune de a ajuta oamenii săraci,

1)oferindu-le gratuit „doctorii” .Acest prim pas, o dată făcut, a deschis huşenilor un nou drum, şi astăzi la 266 de ani de la înfiinţarea

primei farmacii, oraşul dintre vii se poate mândri cu o reţea de şase farmacii care asigură aproape în totalitate nevoia de medicamente a locuitorilor.

Majoritatea farmaciilor ce funcţionează astăzi în oraşul Huşi sunt private şi recent înfiinţate, îndeosebi după anul 1990, cu o singură excepţie: farmacia „1 Mai” a cărei activitate este înregistrată ca datând din anul 1987.

Între anii 1990 şi 2004, locuitorii din Huşi s-au bucurat de apariţia unor farmacii precum: „Galenus” în anul 1991, în anul 1993 „Tagetes farm” şi „Genţiana farm”; „Novafarm” în 1994, „Primula farm” în anul 2000, iar cea mai recentă farmacie înfiinţată în oraş, în anul 2002 este „Profarm”.

Farmaciile huşene reuşesc să acopere cererea de medicamente a locuitorilor oraşului. Nu se confruntă cu probleme deosebit de grave, sau cel puţin aşa s-a afirmat. Majoritatea farmaciilor, după cum au declarat reprezentanţii lor (farmaciştii diriginţi) ori nu au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ori se tem de eventualele repercusiuni ce pot avea o astfel de afirmaţie.

Farmaciile care au declarat că au contract cu C.N.A.S., afirmă că trecând prin aceeaşi criză a transformărilor din sistemul sanitar, întâmpină o multitudine de dificultăţi în eliberarea medicamentelor şi reţetelor compensate, situaţie provocată de fondul foarte redus acordat farmaciilor.

De asemenea, preţurile ridicate ale medicamentelor, aduc multe probleme şi creează insatisfacţii farmaciştilor care se confruntă cu suferinţa oamenilor şi neputinţa acestora în a-şi procura medicamentele necesare. Din acest motiv, majoritatea farmaciilor încearcă să ofere soluţii alternative, punând la dispoziţia pacienţilor o gamă foarte largă de medicamente, inclusiv de soluţii naturiste.

În general, farmaciile din municipiul Huşi nu confirmă existenţa unor planuri de viitor. În acest sens, au declarat că principalul obiectiv este satisfacerea pacienţilor, punerea la dispoziţia acestora a medicamentelor necesare, însă la preţuri rezonabile. Înainte de toate, însă, farmaciştii huşeni speră într-un viitor mai bun, în ameliorarea situaţiei actuale din sistemul sanitar românesc, şi, citând o stimată doamnă farmacistă, „sperăm într-un viitor în care, existenţa farmaciilor nu va mai fi necesară”.

Notă:1. Pr. Anton I.Popescu, Th.Codreanu, dr. Ioan Bourceanu, Asistenţă sanitară şi socială, în Istoria

Huşilor, p.205.

Pagini din istoria Basarabiei (II)Prof. Vasile CALESTRU

- urmare din numărul trecut -

În 1818, conducerea Basarabiei a fost încredinţată la început boierului Sturdza, iar capitala se mută de la Tighina la Chişinău. După un an, Sturdza a fost înlocuit cu un general care a început să introducă instituţiile ruseşti. Mitropolitul Gavriil Bănulescu şi-a exprimat protestul faţă de ţar, cerând respectarea legilor şi a limbii române. El a organizat instituţiile bisericeşti basarabene, păstrându-le caracterul românesc; a luptat pentru autonomia Basarabiei şi a fost un apărător aprig al cauzei moldoveneşti în provincia ocupată.

Iată câteva instrucţiuni date cu cinism de ţarul Alexandru I: „Poporul acestei provincii trebuie să primească binefacerile unei administraţii părinteşti şi liberale (sb.ns.) ca astfel să fie atrasă cu dibăcie atenţia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei”.

Metodele viclene şi de concepţie ale acestei politici rezultă din celelalte instrucţiuni.„Să le promitem independenţa (bulgari, moldoveni, munteni, sârbi care caută o patrie), întemeierea unui regat slav, recompense pecuniare bărbaţilor celor mai

influenţi, decoraţii şi titluri convenabile pentru şefi şi pentru ceilalţi.Moldovenii au avut de la început o situaţie grea, atât din cauza asprimii noii administraţii, cât mai ales din cauza abuzurilor. Un consul străin scria într-un raport al

5)său că afară de puţine excepţii, toţi se supun cu cea mai mare neplăcere sceptrului rusesc” .Mulţi locuitori au fugit dincoace de Prut şi trimiteau ofiţerii să-i aducă, unii găsindu-şi moartea.

6)Deşi cazacii păzeau graniţa de-a lungul Prutului, totuşi peste 3000 ţărani au trecut în Moldova .După moartea lui Alexandru I (1825), deznaţionalizarea Basarabiei devine preocuparea constantă a guvernelor ţariste. S-a trecut la distrugerea fiinţei etnice a

românilor basarabeni, desfiinţarea libertăţilor şi privilegiilor. Atunci când s-a acordat drept de vot în Rusia, moldovenii din Basarabia, în număr de 2 milioane, nu aveau reprezentanţi în Duma împărătească.

Rusia ţaristă a căutat să înstrăineze cât mai mult Basarabia de sufletul românesc, prin colonizări masive ale provinciei, prin emigrarea ţăranilor români peste Nistru, dar mai cu seamă în provincii îndepărtate: în Caucaz, pe Volga, pe malurile Amurului. Se acordă liberă imigrarea maselor de ucraineni, de evrei. Se aduc funcţionari ruşi, se colonizează întinderi mari din teritoriile cu bulgari şi germani, care sunt împroprietăriţi.

Ţarul Nicolae a desfiinţat autonomia, iar Basarabia devenea în 1829 gubernie. În toate şcolile, limba română este interzisă, iar din 1871 a început rusificarea bisericii, şcolii şi administraţiei; din 1874 are loc recrutarea în armată a tinerilor basarabeni. Frumoasa limbă în care a scris Eminescu era considerată ca o limbă grea, barbară, improprie culturii, iar românii „sunt urmaşii hoţilor aleşi de Traian din temniţele Rîmului”. Deşi Basarabia era izolată, orice legătură cu România fiind cu brutalitate tăiată, totuşi la sate, în mănăstiri, case bătrâneşti, se păstra cartea românească, poveştile, se scriau versuri în limba română, se traducea din autori străini, întreţinând sfânta speranţă.

Mari cărturari ca Ioan Sârbu, Tudose Roman, Gh.Păun, Ion Pelivan, Ioan Hasdeu, Costache Stamate, Al.Donici, Alecu Mateevici, Şt.Ciobanu, Pan Halippa, în Basarabia, fraţii Hurmuzaki în Bucovina ş.a. au făcut ca prin pana lor să apară, sub ocupaţia ţarisă, cărţi şi ziare româneşti menite să reînvie conştiinţa de neam printre moldovenii de peste Prut, conştiinţă care s-a manifestat în rezistenţa poporului român, mai ales de la sate şi lipsa unei civilizaţii ruseşti superioare, păstrarea intactă a limbii, a obiceiurilor şi tradiţiei neamului nostru, într-un număr mare de tipărituri româneşti, în scrierile mai multor autori basarabeni şi în tendinţele românilor din Basarabia de a se uni cu România, tendinţe care se oglindesc în mişcările pentru Unire de la începutul stăpânirii ruseşti, de la 1863-1864, în mişcările revoluţionare din 1905-1906. În cadrul revoluţiei ruse din 1917 şi în deplin acord cu ideile popoarelor asuprite din Rusia, populaţia îşi exprimă voinţa în congresele învăţătorilor, preoţilor, ţăranilor ş.a.

- va urma -Note:6. N.Iorga, op.cit., p.159. 7. Ibidem, p.150-160.

PRUTUL

18

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

PRUTUL

19

* Anul IV * Nr. 2(33) * februarie 2004 *

Personajele principale sunt Constantin Brâncoveanu şi Pauna Cantacuzino, interpretaţi de Lucian Ciobanu şi Paula Mărăndescu. Personajele sunt surprinse în frământările lor spirituale, autorul căutând să ofere un spectacol impresionant al sufletelor zbuciumate de temeri, suferinţe şi chinuri.

Vizibil emoţionat de interpretare, scriitorul D.R.Popescu a ţinut să dezvăluie misterul scrierii acestor capodopere: am scris această operă pentru scriitorul Teofil Vâlcu din Iaşi, care pe atunci era foarte bolnav: cum orbeşte Brâncoveanu văzându-şi copiii căsăpiţi. Aceasta este piesa. Teofil Vâlcu era bolnav şi orbea, iar piesa simbolizează orbirea din durere, din tragedie.

Importanţa acestei întâlnir i a fost comparată de prof.dr.Th.Codreanu cu sosirea în perioada interbelică a lui Mihail Sadoveanu la Huşi. Adunarea a debutat cu emoţionanta binecuvântare a arhim.Mina Dobzeu. Au apreciat apoi valoarea lucrării toţi invitaţii, subliniind în special munca enormă depusă de doamna profesoară, o muncă de documentare de 7 ani, mai ales că exigenţele comisiei de doctorat sunt cu totul deosebite. Din comisie a făcut parte nimeni altul decât Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, care nu a avut decât cuvinte elogioase la adresa lucrârii. Cartea nu reprezintă doar orice revizuire a interpretărilor şi au băut cenuşa şi au scăpat de strigoi. Vă daţi seama în ce secol ne textelor critice asupra operei lui D.R.Popescu, ci o revizuire profesionistă aflăm! Dar în ce secol ne aflăm atunci când Poliţia şi Procuratura se făcută cu armele criticului literar profesionist care a studiat în sesizează şi se duc să găsească nişte bandiţi în comuna aia şi să-i ia la profunzime o operă şi are o pregătire teoretică deosebită (Dan întrebări, alte treburi nu există în România nici pentru Poliţie, nici Mănucă). Este o carte care nu numai surprinde un D.R.Popescu baroc pentru Justiţie, decât să găsească ce-au făcut acei bicisnici olteni care postmodernist, ci tocmai lucrarea este structurată baroc, de o bogăţie au dezgropat un mort. Ne bombardează realitatea cu tot felul de istorii de concepte care impresionează, un veritabil exerciţiu de virtuozitate apropiate, cu tot felul de absurdităţi. Iar literatura a trecut în umbra terminologică.(Th.Codreanu). realităţii, aproape că nici nu mai este o fantezie a realităţii.

Autoarea a ţinut la rândul ei să facă unele mărturisiri cu privire la Literatura stă în spate, decade, nu mai intră în conştiinţa lucrarea sa: „Antiutopia şi utopia valorii”, deşi este semnată de mine, nu publicului. Încet-încet moare, nu distrusă de computer, asta e o îmi aparţine. În primul rând pentru că iubirea pentru opera lui gogomăniţă, ci din lipsa cititorilor, din bombardamentul acesta al D.R.Popescu şi pentru spiritul lui incandescent nu are cum să mi se maşinăriei televiziunii care aduce o istorie lejeră şi idioată în fiecare zi. datoreze mie. Nici un alt scriitor nu a reuşit să-mi provoace asemenea De la fotbal- ce a mai făcut Gigi Becali până la războaie, până la faptele sentimente, asemenea emoţii. Proza lui este impresionantă. Cine are cele mai aberante. Şi atunci timpul de care dispune fiecare om este curajul şi deschiderea sufletească necesare, poate descoperi acolo un distrus. Neapropiindu-se de carte se desparte foarte mult de el însuşi. alt tip de viaţă, un alt tip de realitate, un păienjeniş foarte complex, nişte Cartea este un exerciţiu de creaţie, de autocreţie. profunzimi pe care nu le poţi bănui. Sunt mari literaturi care au trimis personaje în alte lumi. De la

Cel mai aşteptat moment a fost discursul academicianului greci Aristofan trimite un zeu în lumea de dincolo să găsească un geniu D.R.Popescu, discurs care a fermecat, de-a dreptul auditoriul prin care să salveze lumea şi îl găseşte pe Eschil. Trecând zeul spre altă profunzimea lui. Cu referire la lucrarea bazată pe opera sa a doamnei lume broaştele sunt formidabile, tot timpul orăcăind, chiar şi pe zeu. profesoare, după un adevărat tur de forţă prin literatura română şi Orăcăitul acesta a broaştelor este teribil şi astăzi în viaţa universală. contemporană de fiecare zi, în ziare, în televiziuni, în istoria asta

În continuare, vom reda întocmai discursul marelui om de cultură, agresivă şi antiumană până la un moment dat. De aceea zic că atunci Dumitru Radu Popescu: Există o veche prejudecată: criticii scriu despre când găseşti oameni care citesc pentru ei, care se pot forma chiar în poeţi, despre prozatori, despre dramaturgi. Nu. Criticii nu scriu despre infernul mic şi infernul banal al cotidianului atunci e o mare sărbătoare altcineva decât ei înşişi. Criticii ne arată cel mai bine cine sunt ei. a spiritului. Despre cine scrie Călinescu? Despre G.Călinescu. El face o istorie nu Spuneam că şansa literaturii noastre stă în profesori. Revin numai a literaturii române, ci şi a ţării noastre. Este o lucrare extrem de şi îmi imaginez ce ar însemna astăzi dacă ar fi nişte monografii, nişte personală cu pregnante puncte despre unii autori. Ce spune el în teze de doctorat despre cei, să zicem, din generaţia '60: Labiş, câteva fraze despre Rebreanu- „magistral”, asta spune Călinescu. Tomozei, Nichita Stănescu, Ion Gheorghe, Ilie Constantin, Baltag, Despre cine scrie domnul Eugen Ionescu? Despre Arghezi, despre toţi Hagiu, Sorescu, Bănulescu, Băieşu, Mazilu etc. Ce ar însemna poeţii şi scriitorii vremii pe care-i face praf şi pulbere? Nu. El scrie monografiile despre aceşti scriitori? Ar însemna o altă valoare dată despre Eugen Ionescu, el scrie despre cel care va face praf şi pulbere literaturii noastre.Ar însemna, încă odată că nu Siberia este în cei care împreună cu Becket mai târziu teatrul mondial. Ei chiar au făcut un fel sunt siberiaci de la natură.de pact secret să distrugă teatrul comercial, teatrul bulevardier, teatrul Nu poţi să spui despre Nichita, despre Sorescu sau despre logic. Eugen Ionescu cu timpul s-a îndrăgostit de cei pe care îi atâţia alţii că sunt siberiaci. Au creat mari capodopere ale literaturii distrugea, fiindcă cu cât scria mai mult despre Arghezi şi cu cât îl citea române. Labiş la nici douăzeci de ani să scrie ce a scris, gândiţi-vă! mai mult, cu atât, recunoaşte mai târziu, se îndrăgostea şi mai mult şi Acel Labiş care s-a format nu în şcoli sau facultăţi, ci la un liceu dintr-găsea geniul acestui mare poet un târg de provincie din Moldova. Duceţi-vă şi faceţi o cercetare să

În concluzie vreau să spun că această carte a doamnei Mirela vedeţi ce a citit acolo Labiş, câte cunoştea. El a plecat format. Revin. Marin nu este despre mine. Este o carte despre dumneaei, este o carte Faceţi domnilor profesori aceste monografii care vă vor da mari absolut surprinzătoare pentru mine, fiindcă o carte arată capacitatea satisfacţii şi care vor pune cultura română acolo unde este.intelectuală, pregătirea, limbajul critic. Sigur că dacă o carte dacă te Vremurile trec. Nu-i nici o problemă. Contestaţiile sunt fireşti laudă îţi face plăcere. Dar cu atât mai mult o carte care o citeşti în sine şi normale; depinde ce urechi ai să le auzi. Şi acum aş vrea să mai spun ca şi cum n-ar fi despre tine şi vezi ce important este acel autor, el ceva referitor la Steinhard. El a făcut un lucru teribil într-o închisoare, a capătă toată stima ta de critic în adevărata putere a cuvântului. Eu cred trecut un om dintr-o religie la altă credinţă, într-un timp teribil. L-am că şansa de astăzi a literaturii române, nu numai a criticii constă în pomenit pentru că am şi eu o amintire cu el. „Jurnalul fericirii a aceste monografii care pot să le facă profesorii de limba română. dispărut la un moment dat din custodia autorului. A dispărut pentru Dumnealor nu sunt ataşaţi, nu sunt sateliţii unor reviste culturale, mult timp. Şi atunci autorul a venit la mine împreună cu Paleologu şi ziare sau publicaţii de acestea de mare tiraj. mi-a spus că acest manuscris a dispărut. Nu se mai întâmplase ca un

Ziarele care fac scandal prin două vorbe, prin nişte cronici manuscris dispărut să mai reapară. O singură excepţie mai ştiu. Nu fac mici, nu fac critică literară. Critica literară e aceea care propune valori, nici un caz şi nici nu vreau să mă laud că manuscrisul „Jurnalului care are un sistem axiologic care dovedeşte că autorul este deasupra fericirii” am făcut ca să ajungă în mâinile autorului. Nu a fost uşor, lucrurilor efemere ale culturii. dânsul şi notează acest lucru într-un loc, dar vreau să spun doar un

Sunt foarte multe lucruri neimportante care se întâmplă în singur amănunt: când Steinhard a venit şi şi-a văzut manuscrisul îi fiecare zi. Spre exemplu „Marea revoluţie din Gorj” a dezgropării unui tremurau mâinile. Nu am văzut niciodată nişte mâini atât de strigoi şi pe care în mileniul acesta l-au tăiat, au scos inima, au ars-o şi tremurânde, el, omul văzându-şi opera care nu se pierduse.

Dumitru Radu Popescu la Huşi- urmare din pag. 1 -

Redactor şef:Costin CLIT

Redactor şef-adjunct:Mihai ROTARIU

Tehnoredactor:Bogdan ARTENE

ISSN 1582 - 618X

(Corespondenţa de la cititori o primim pe adresa - C.P.47-Cod 735100 Huşi. Manuscrisele nu

se înapoiază)

PRUTUL

20

Tipărit la: S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad - Str. Republicii nr.85, Tel./Fax: 0235424170

Îl felicit pe domnul Dan Mănucă pentru descoperirea unui Aproape fiecare frază, fiecare fragment, fiecare pasaj ascunde ceva.critic important al literaturii române, ceea ce mă face să spun că nasc La Rebreanu nu găsim acest lucru. Rebreanu este mult mai şi la Huşi oameni. abrupt, după cum a crescut la Şcoala germană, la Şcoala maghiară, un

Şi aş încheia cu următorul lucru. S-a vorbit despre baroc, tip care, după cum ştiţi nu prea a ştiut limba română, a învăţat-o ca pe o despre înghesuiala obiectelor, despre înghesuiala personajelor, limbă străină. Prima carte pe care a dat să-nveţe limba română a fost despre acest tumult care dispare din cadrul tabloului şi ieşind afară nu Creangă. S-a îngrozit, n-a înţeles nimic. Totuşi el a învăţat o limbă ştiu ce se întâmplă cu el. Vreau să spun că modelul meu fundamental, română extraordinară, dar la Rebreanu găsim altceva. O construcţie obsesia mea fundamentală rămâne un autor care se numeşte domnul cum nu există în teatrul românesc. Nu întâmplător a scris vreo 50 de Shakespeare. Aş vrea să vă amintesc că în „Hamlet” sunt foarte mult piese în limba maghiară. A scris vreo câteva sute de cronici de teatru, conflicte, foarte multe conflicte paralele, foarte multe personaje înainte de a fi marele romancier. paralele care iau aceeaşi dramă în diverse situaţii: acelaşi fiu căruia îi Modelele sunt multiple şi le recomand tuturor să nu se moare tatăl. Există acest personaj teribil, acest prinţ al îndoielii, oprească la un singur model.domnul Hamlet. E un tip care reprezintă luciditatea, raţiunea. Acest Altă curiozitate a elevilor a fost dacă autorul crede în sincronismul prinţ al raţiunii se îndoieşte de totul, de toate. Se îndoieşte de moarte, literaturii. Iată ce a răspuns: Eu nu cred în sincronism, nu cred că de spusele Morţii, se îndoieşte de prietenii săi care-l trădează, se literaturile sunt sincrone, că literatura din Japonia seamănă cu cea din îndoieşte de iubire, de Ofelia, de toate, chiar de propria sa minte. E o America de Sud, sau Faulkner ar trebui să semene cu un european. mare victorie a raţiunii aceea de a te îndoi de adevăr, de moarte ş.a. Şi Gândiţi-vă că marii poeţi ai secolului XX parcă ar trăi în alte lumi. Ce mai este acel personaj plăpând, Ofelia, care are 13 ani, care în clipa legătură există între N.Stănescu şi Sorescu? Nici o legătură! Nici o când îşi pierde tatăl şi îşi pierde iubirea, nu se mai îndoieşte de nimic. legătură ca expresie, nici o legătură ca univers, nici o legătură să zici că Are o încredere teribilă în frumuseţea lumii, în flori; ce elogiu aduce fac parte dintr-un model ideatic, dintr-o răscoală a culturii noi. Nu sunt florilor. Ce flori în această „Danemarcă putredă”, flori în această ţară modele exacte să zici că sunt făcuţi în laborator şi seamănă unul cu unde toate, onoarea, regalitatea au murit, răsar aceste flori şi pe care altul. Poate literatura în general are nevoie de o nebunie. Gândiţi-vă ea le cântă, parcă aflându-se într-un rai cu flori, ducându-se într-un rai câţi zei şi câţi eroi cunoaştem din diferite cărţi şi toate aceste cărţi sunt cu flori infirmând cumva ceea ce spune Camil Petrescu care spunea moarte. Dar „Iliada” nu e moartă pentru un singur lucru: cântă mânia „atâta dramă, atâta tragedie câtă luciditate”. Nu este nici o luciditate în lui Ahile, cântă un sentiment teribil şi acest sentiment face literatura şi cazul Ofeliei. Nu este nici o luciditate în receptarea propriei drame. determină personajele să acţioneze şi să devină modele.Autorul a transferat această luciditate publicului, personajul nu mai Un subiect interesant de abordat a fost acel al „freneziei simte. Să ştiţi că nici un autor nu simte propria sa dramă. materialiste” ce ne domină şi cum afectează el cultura română.

Surprinzător sau nu, la această întrunire au participat multi elevi ai D.R.Popescu a replicat: Autorul nu are nici o importanţă dacă e citit sau liceului teoretic „Cuza-Vodă” din Huşi, iar curiozitatea le-e fost răsplătită, nu. El a terminat, el nu mai există. Din moment ce cartea a fost D.R.Popescu având bunăvoinţa de a le răspunde la câteva întrebări. publicată a şi uitat-o, habar n-are de ea. Dumneavoastră credeţi că mai Întrebat fiind despre modelele urmate de domnia sa, scriitorul a precizat: ţin eu minte ce-am scris. Nu mai contează. Dar contează pentru tineri şi Vreau să spun că modelele mele au fost din toate domeniile, din toate cititori să nu să se despartă de marile iubiri care sunt poezia, teatrul şi epocile şi din toate ţările aş putea spune. Mi-a plăcut Cantemir pentru proza. Asta e important. Frenezia materialistă de care aminteaţi să ştiţi nebunia sa. E un autor absolut nebun, absolut fascinant. Mi-a plăcut „ că într-un fel e de înţeles. Lumea vrea să trăiască mai bine. E firesc.Ţiganiada”. Gândiţi-vă ce nume celebre sunt în „Ţiganiada”! Numai Tineretul vrea să nu rămână „în Huşi”, zic eu ca o metaforă Caragiale are o listă cu nume geniale, dar în „Ţiganiada” sunt unele proastă. Dar nu modelele sunt cele de la televiziunile, toate fetele care-care parodiază numele din basme, altele care pleacă de la cuvinte şi expun porţiunile medii. Nu „Vacanţa Mare” înseamnă ceva. Nu latine. Micromegas, adică cel mic care face pe cel mare. Deci l-am iubit înseamnă nimic nici pentru cultură nici pentru societate. Este pur şi şi pe acest autor care este absolut necunoscut în cultura românească simplu o prostie fără de margini, o prostie comercială. Oamenii cred că după părerea mea. Sau dacă este cunoscut este trecut într-o zonă de o asta cere poporul. Dar nu e un popor de imbecili. De vină este această mare umbră. El a apărut târziu în cultura română, se învaţă la sete proastă de îmbogăţire. Acum lumea se interesează dacă o carte e universităţi, dar un autor pe care orice prozator şi orice poet trebuie să- comercială, dacă o revistă pătrunde mai mult, altfel moare. Sigur, fără l citească. Mi-au plăcut cronicarii români, dovadă şi una din piesele difuzare, orice revistă moare, devine o gazetă de perete, dar nu gazeta prezentate azi, „Biserica dintr-un lemn”. Mi-au plăcut prozatorii români pierde şi nu cel care a scris cartea. Asta nu e valabil numai pentru de toate felurile şi mi i-am luat pe capodopere. cărţile româneşti. Sunt cărţi ale literaturii străine care dacă n-au o

Consider bunăoară că „Fefeleaga” lui Agârbiceanu este o circulaţie la noi şi dacă unii prozatori occidentali sunt înlocuiţi cu capodoperă a literaturii universale. Ce Sisif mai teribil vreţi decât Sandra Brown, treaba lor, a celor care gustă asemenea gen.această Fefeleagă, decât acest destin al unei femei care n-are nici o Vreau să vă spun un lucru dar să nu mă spuneţi la nimeni. vină. Singura vină a Fefelegii era că trăia. Poate m-am îndrăgostit de ea Cunosc patru astfel de scriitori români ce-au scris sub numele de aşa de mult pentru că prin anii '56-'57 Baconski m-a trimis să scriu „Sandra Brown” şi au vândut zeci de mii de exemplare.despre Agârbiceanu - „Pe urmele lui Agârbiceanu”. Şi m-am dus în Ultima întrebare, care a prefaţat şi finalul acestei înalte întâlniri, a Apuseni, la Bucium-Şasa unde a fost preot şi unde încă mai trăiau nişte fost, inevitabil despre final, despre finalul operelor lui D.R.Popescu, despre moştenitori ai acestei femei. Şi întocmai ce a scris Agârbiceanu cum vede el sfârşitul capitolului D.R.Popescu în literatura română: Am grijă aproape că era un reportaj. Culmea e că o fată a ei i-a repetat destinul. de finalul unei opere şi de multe ori construiesc plecând dinspre final.

Mi-a plăcut şi-mi place la nebunie Sadoveanu. Realitatea se Pentru că acolo este esenţa unei idei. Nu eu am inventat aceasta. Am îmbină teribil cu tradiţia şi cu miturile de parcă ai impresia că un zeu stă învăţat-o... de la greci să spunem. Punctele de forţă sunt spre final. la colţ. Gândiţi-vă ce carte de iniţiere este „Creanga de aur”, ce trebuie Cum se va încheia capitolul D.R.Popescu în literatura română? Eu să ştii în plus faţă de o epică oarecare. Ce se ascunde în „Baltagul” atâta îmi doresc- să mă lase ulcerul să fiu sănătos, că mai încolo n-aveţi dincolo de acea intrigă, de acea crimă banală. Este o mitizare în probleme. „Baltagul” a faptului cotidian, al lucrului neimportant. Ce poate să scoată acest mare laborator al lui Sadoveanu dintr-o întâmplare. * Evenimentul a avut loc pe 18 martie 2004

Str. A.I. Cuza Nr.2, Huşi, Jud. Vaslui, COD 6575Str. Calea Basarabiei Nr.8 - Hala IndustrialăTel./Fax: 0235/481695, Tel.: 0235/480696

* Piese de schimb pentru utilaj petrolier, metalurgic ºi alimentar* Garnituri din cauciuc

S.C. TEHN UTILAJ S.A.

PRODUCE ªI COMERCIALIZEAZÃ: