TUAREGII

Mica prezentare, denumire

„Tuareg” este un cuvant arabic, des folosit de francezi, insemnand „abandonat de zei”. Dupa spusele altor surse, cuvantul poate fi derivat de la Targa, numele unui oras din sudul Libiei.

Istoricii spun ca tuaregii ar putea fi cei mai vechi locuitori ai Africii de Nord, poate chiar mai vechi decat stramosii egiptenilor. Este posibil ca ei sa fi fost autorii celebrelor picturi rupestre din Algeria, vechi de circa 8000 de ani, care infatiseaza o Sahara ce abunda de viata si care se aseamana cu o savana infloritoare.

Li se mai spune si „oamenii albastri”, aluzie la turbanul celebru (tagelmust), pe care orice adult il poarta, si la hainele traditionale din par de camila vopsite, evident, in albastru. De fapt, tagelmust este unul dintre simbolurile barbatiei, care se ofera tinerilor la 16 ani, alaturi de o sabie cu doua taisuri, ca semn al intrarii acestora in randul celor maturi. Dupa casatorie, barbatul este obligat sa poarte turbanul permanent, chiar si atunci cand doarme. Se crede ca acesta il va apara de spiritele rele. Este cert insa ca in desert el este un lucru indispensabil.

Teritorii

Ocupa o arie extinsa, acoperind aproape in intregime centrul si V Saharei, precum si partea centrala a Sahelului (in sudul Saharei).

Origini si religie

Tuaregii sunt, probabil, niste rude indepartate ale egiptenilor si marocanilor. Cele doua popoare impart cu tuaregii aceeasi cultura si religie. Ei sunt cunoscuti inca de pe vremea lui Herodot ( ii mentioneaza sub numele de Garamantes). Ei au adoptat de la arabi respectul fata de semeni, refuzul de a consuma carne de porc si rugaciunea, desi aceasta din urma nu are loc in moschei ci in corturi metamorfozate in lacasuri de cult la purtator. Mai mult, tuaregii continua si azi sa se inchine zeilor desertului: piatra, apa, focul, muntii, oazele si copacii. Ritualul spalarii mainilor a fost inlocuit cu spalatul simbolic al mainilor cu nisip, o deviatie usor de inteles daca ne gandim cat de pretioasa este apa in imensitatea desertului.

Conflicte vechi si noi

Drama nomazilor desertului incepe odata cu secolul al XIX-lea si cu tendintele coloniale ale Frantei. Au avut loc numeroase lupte intre cele doua tabere si, nu de putine ori, masacrele au inrosit nisipul Saharei cu sangele a mii de oameni nevinovati. Incepand cu 1917, Franta ocupa in totalitate fostele teritorii ale tuaregilor iar confederatia de triburi a acestora a fost desfiintata si reorganizata. Nici dupa obtinerea independentei fostelor colonii franceze, soarta tuaregilor nu a fost insa mai fericita. De fapt, teritoriul pe care il stapanisera pana nu demult a fost impartit intre nu mai putin de cinci state: Mali, Niger, Algeria, Libia si Burkina Faso. Declansate atunci, conflictele intre tuaregi si statele nou-constituite s-au prelungit pana in zilele noastre.

Tuaregii au fost marginalizati de toate tarile vecine, fiecare dintre acestea construindu-si propriile teritorii, fara sa bage in seama oamenii din desert. Multi tuaregi s-au mutat la orase. Deseori,acestia si-au pierdut identitatea, ramanand marginalizati si ascunsi. Cativa dintre ei s-au mutat si in Algeria si in Libia ca sa se inroleze in armatele islamice; aici, o parte dintre ei erau discriminati, iar restul erau dati afara din armata sau chiar omorati.

Organizare

(sub forma de schema)

Din punct de vedere politic, tuaregii sunt organizati pe familii, mai multe familii formeaza un clan, condus de un fel de consiliu al capilor de familie, numit amghar. Mai multe clanuri formeaza un trib, iar triburile inrudite le gasim unite in confederatii, conduse de un sef suprem.

(sub forma de piramida)

Tuaregii si-au definit, de-a lungul timpului, o societate ierarhizata pe caste. In varful acestei piramide sociale gasim aristocratia, un fel de nobili razboinici care au in sarcina organizarea apararii clanului, pregatirea raidurilor contra dusmanilor si sunt cei care se ocupa de caravanele de camile. Imediat sub ei este o casta de pastori si razboinici liberi, care au in grija turmele clanului si care trebuie sa fie pregatiti oricand sa participe atat la luptele de aparare cat si la raidurile de jaf. Mai jos gasim comerciantii si mestesugarii, foarte importanti fiind fierarii pentru rolul lor major in productia de sabii, arcuri, scuturi, arme in general. Pana nu demult, ultima clasa sociala, numita Bella, era formata din sclavi, apoi, dupa abolirea scalviei in Africa, adica prin secolul XX, relatiile dintre fostii sclavi si fostii stapani s-au bazat pe un fel de servilism traditional, in multe cazuri liber consimtit.

Ocupatii si arta

Pentru mai mult de 2000 de ani, s-au ocupat cu comertul (de sare, mirodenii, aur,curmale, sclavi) trans-saharian, legand cu caravanele centrul si vestul Africii cu orasele de pe tarmul Mediteranei. Caravanele au fost la inceput formate din boi, apoi din cai, iar abia din secolul VII din camile. Au fost stapanii incontestabili ai desertului, unicul popor capabil sa se adapteze conditiilor dificile din imensa „mare fara apa" .

Desi nomazi, razboinici respectati si temuti, tuaregii au demonstrat de-a lungul timpului ca au si un ridicat spirit artistic. Fie ca sunt bijuterii, fie ca sunt arme sau obiecte uzuale din piele, lucrurile care ies din mainile mestesugarilor lor sunt frumos impodobite, migalos lucrate, atragatoare. Un obiect foarte frumos, caracteristic clanului Inadan, din nordul Nigerului, este faimoasa Cruce de Agadez, realizata de obicei din argint si folosita ca pandantiv pentru coliere. Pe langa crucea de Agadez se mai fac multe alte podoabe, de aur sau argint, cunoscute si apreciate de cunoscatori, cum sunt colierele Takaza sau cerceii Tizabaten.

Viata tuaregilor se schimba insa. Locul vechilor caravane este luat de automobilele de teren ale companiilor straine din tarile nord-africane, mult mai rapide si mai rezistente decat camilele. Incalzirea globala a dus la desertificarea multor zone de pasunat, iar secetele majore din perioada anilor 1968-1973 si 1981-1985 au facut ca peste 80% dintre animalele comunitatilor de tuaregi sa piara de sete. Mii de oameni si-au pierdut viata, multi dintre ei fiind copii. Iar daca tuaregii au acceptat ajutoare internationale pentru a-si putea hrani copiii, adultii mandri au refuzat, ca intotdeauna, orice mana intinsa.