CUNOAŞTEREA TEMEINICĂ A COLECTIVULUI CLASEI

Cunoaşterea elevilor nu reprezintă un scop în sine, ci este un element necesar pentru

fiecare profesor, indiferent de disciplina pe care o predă, în vederea organizării strategiei educaţionale la nivelul posibilităţilor reale ale elevilor, pentru sprijinirea lor în sensul unei dezvoltări integrale şi continuu ascendente a personalităţii acestora.

Profesorul-diriginte, ca principal coordonator al activităţii educative la nivelul unei clase date, în realizarea cunoaşterii elevilor dispune de avantajele ce decurg din particularităţile funcţiei sale educative: posibilitatea dobândirii unui ansamblu bogat şi multilateral de date despre elevi, datorită contactelor largi cu clasa şi cu fiecare dintre elevi, precum şi cu alţi factori implicaţi în educarea acestora.

Eforturile profesorilor de a cunoaste particularitatile grupurilor de elevi cu care lucreaza au o tripla finalitate (M. Zlate, C. Zlate, 1982):

Praxiologica – intrucat, pe baza informatiilor obtinute, profesorii pot sa conceapa modalitati practice de interventie psihopedagogica, de natura sa-i mobilizeze pe toti elevii clasei pentru a participa la realizarea obiectivelor care revin colectivului din care fac parte, sa se implice activ si direct in viata de grup.

Organizatorica – caci permite o mai buna organizare si conducere a colectivelor de elevi, alegerea de catre profesori a celor mai potrivite structuri organizatorice pentru buna dirijare a activitatilor comune desfasurate in scoala.

Diagnostica si prognostica – pentru ca ii ajuta pe profesori sa inteleaga, sa explice si sa interpreteze, pe de o parte, starea actuala a grupului clasei, de exemplu, gradul de coeziune, de omogenitate, autonomie etc., iar, pe de alta parte, serveste anticiparii dinamicii viitoare a colectivelor de care se ocupa.

Realizarea cunoaşterii multilaterale şi obiective a elevilor impune folosirea de către diriginte a unui ansamblu variat de metode şi instrumente de lucru. Dintre căile mai importante în acţiunea de cunoaştere a elevilor, un loc important îl ocupă observaţia, care oferă informaţii despre cele mai importante şi variate aspecte ale comportamentului elevilor. Pentru ca această metodă de investigare a elevilor să poată avea un caracter ştiinţific este necesar să aibă un caracter selectiv, în sensul de a se desfăşura pe baza unui program de studiere a elevului, în care să se indice obiectul investigaţiei. În acest program se vor consemna obligatoriu următoarele aspecte:

- rezultatele activităţii elevului la învăţătură, la concursurile şcolare, în activităţile culturale şi sportive şi în munca independentă (fişe de lectură, hărţi, ierbare, insectare);

- inteligenţa şi stilul de muncă (coeficientul de inteligenţă, puterea de judecată, capacitatea de înţelegere, abstractizare şi aplicare în practică a cunoştinţelor, priceperea de a analiza, compara şi sistematiza etc.);

- comportarea la lecţii şi în colectivul şcolar (interesul, participarea, disciplina, randamentul şcolar, comportarea elevului în colectiv);

- trăsături de personalitate (firea şi temperamentul elevului, echilibrul emotiv, aptitudini, caracter).

De reţinut este faptul că trebuie să-l observăm pe elev în situaţii cât mai variate şi să verificăm datele obţinute prin mai multe metode, procedee, tehnici de lucru. Cursul standard este: fapt – observaţie – ipoteză - verificare - stabilirea dominantei. Psihologii dau următorii indici după care putem determina dominanta personalităţii elevului: intensitatea şi frecvenţa actelor comportamentale care relevă însuşirile de personalitate, persistenţa însuşirii observate la inhibiţia externă (dacă se manifestă în pofida condiţiilor externe).

Deosebit de valoroase sub raportul datelor care le pot furniza despre elevi şi ca metodă de îndrumare a lor sunt convorbirile individuale. Cu prilejul acestor convorbiri dirigintele va urmări să-i

I

stimuleze cu mult tact, să caute explicaţii ale unor acţiuni, să mediteze asupra unor atitudini, să aprecieze situaţiile în care sunt implicaţi elevii, raporturile lor cu colectivul, cu prietenii, cu părinţii, fără a ocoli aspectele mai puţin plăcute, eventual stările conflictuale. Reuşita dialogului este condiţionată de priceperea dirigintelui de a asigura un climat propriu de reciprocă încredere şi sinceritate. Această metodă are ca scop cunoaşterea motivaţiei interne a actelor comportamentale.

Informaţii complexe şi adeseori interesante se achiziţionează prin metoda chestionării orale sau scrise. Diriginţii cu mai multă experienţă folosesc de asemenea metoda analizei produselor activităţii, metoda biografică etc.

Convorbirile cu ceilalţi profesori ai clasei sau cu părinţii prilejuiesc un larg schimb de păreri şi aprecieri asupra elevilor, oferă posibilitatea să mediteze împreună asupra modalităţilor optime de a înrâuri dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter, de a schimba o evoluţie nedorită în comportamentul elevilor. Cooperarea dintre diriginte şi ceilalţi profesori ai clasei asigură realizarea unei temeinice cunoaşteri a elevilor clasei şi a fiecărui elev în parte de către toţi profesorii.

Rezultatele cunoaşterii elevilor trebuie folosite pentru sporirea randamentului şcolar al clasei, pentru prevenirea insucceselor sau pentru recuperarea rămânerilor în urmă. Profesorul-diriginte va acţiona în sprijinul elevilor evidenţiindu-i aptitudinile, stimulându-l să le cultive şi să le afirme în procesul de învăţământ şi în activităţile extraşcolare.

Cunoaşterea elevilor constituie o muncă de durată, care pune în faţa dirigintelui probleme complexe, foarte diferite de la un elev la altul.

Obtinerea unei imagini unitare si complete asupra unei clase de elevi este rezultatul analizei grupului educational respectiv din mai multe perspective complementare (Cristea S., Constantinescu C., 1998, M. Zlate, C. Zlate, 1982):

a) Perspectiva structurala este de natura sa conduca la realizarea a trei obiective importante: • Cunoasterea gradului de omogenitate sau de eterogenitate a grupului clasei, prin obtinerea

unor informatii legate de compozitia acestuia: numar de membri, varsta, sex, mediu de provenienta, pregatire anterioara;

• Cunoasterea momentelor mai semnificative din evolutia grupului, de natura sa explice caracteristicile sale actuale;

• Cunoasterea stadiului de socializare in care se afla elevii clasei respective, pus evidenta de sistemul de statusuri si roluri, care functioneaza in interiorul grupului, la un moment dat. Toate interactiunile si ierarhizarile din interiorul acestuia (“echilibrari” sau “conflicte de rol”), prezenta structurilor centralizate sau descentralizate in cadrul grupului, relatia grupului cu alte grupuri. Asemenea informatii sunt de natura sa puna in evidenta fenomene definitorii pentru realizarea functiei de socializare a scolii, cum ar fi desprinderea copiilor de afectivitatea primara, specifica familiei, interiorizarea obligatiilor scolare ca norme societale, superioare, ca arie de cuprindere, celor familiale, multiplicarea criteriilor de recunoastere /dobandire a statusului fiecarui elev, prin luarea in consideratie, dincolo de performantele scolare imediate, a altor tipuri calitative de performanta legate de fondul aptitudinal / atitudinal al fiecaruia, capacitatea de autoorganizare si de colaborare s.a.

b) Perspectiva sociopsihologica analizeaza caracteristicile proprii ale colectivului, legate de activitatea dominanta de invatare, dar si de particularitatile specifice varstei elevilor ori de raporturile interindividuale dintre elevi si profesori sau raporturile cu mediul extrascolar, toate fiind de natura sa confere individualitate clasei de elevi. Abordarea din aceasta perspectiva contribuie la realizarea altor obiective specifice ale cunoasterii clasei de elevi:

• Cunoasterea acelor proprietati ale grupului care sunt definitorii pentru caracterizarea lui in termen de “sintalitate”, analogic celui de personalitate (grup unitar sau dezbinat, grup cooperator sau refractar la cooperare, preocuparea dominanta pentru realizarea obiectivelor educative sau orientat cu preponderenta spre satisfacerea nevoilor afective ale membrilor sai etc.);

• Cunoasterea principalelor fenomene de grup, care se manifesta in interiorul colectivului clasei, de exemplu, manifestarea coeziunii si consensului sau aparitia unor tensiuni si conflicte, de ostilitate si agresivitate, precum si modul specific de reactie la aceste fenomene, prin adoptarea unor atitudini de toleranta, acceptare si adaptare ori de pasivitate, apatie, retragere, evaziune etc.;

II

• Cunoasterea particularitatii interactiunii si comunicarii dintre membrii grupului care se pot caracteriza prin gradul lor de extindere, caracter reciproc sau unilateral, eficacitate si influenta, existenta /inexistenta unor retele si structuri de comunicare folosite mai des in cadrul grupului, precum si a unor factori specifici de perturbare a comunicarii.

c) Perspectiva sociopedagogica este de natura sa ofere profesorilor informatii privind gradul in care clasa de elevi a ajuns sa intruneasca acele note caracteristice unui grup educational eficient: prioritatea acordata de grup realizarii scopurilor instructiv educative prescrise; adoptarea si respectarea unor norme de grup favorabile desfasurarii cu eficienta a activitatilor scolare; existenta unor lideri informali si formali, capabili sa asigure o conducere a grupului in directii dezirabile din punct de vedere pedagogic si sa asigure coeziunea interna necesara unei activitati productive. Obiectivele cunoasterii grupului clasei, in acest caz, vor viza:

• Scopurile membrilor grupului si ale grupului ca intreg, cu predominanta celor individuale sau de grup, a celor de sarcina ori a celor de mentinere, claritatea, si

complexitatea lor, acceptarea si angajare a membrilor grupului in realizarea acestora;• Particularitatile normelor de grup – natura acestora (valoare, caracter dezirabil pedagogic)

gradul de acceptare a lor de catre grup si fenomenele provocate de respectarea sau nerespectarea lor (satisfactie / insatisfactie, conformism / noncomformism, deviante etc.;

• Conducatorii (liderii) grupului si stilul de conducere acceptat de grup, efectele asupra activitatii grupului a stilului de conducere al diferitilor lideri.

d) Perspectiva socio-comunitara – permite “analiza clasei din perspectiva raporturilor de democratie directa exprimate in practica scolara la nivelul grupului educational de referinta” (Cristea S., Constantinescu C., 1998, pag. 213). Obiectivele

cunoasterii clasei de elevi, realizate prin cercetarea din aceasta perspectiva, vizeaza contributia colectivului respectiv de elevi la pregatirea civica a tinerilor care o compun prin:

• Identificarea comportamentelor de grup care atesta existenta sentimentului identitatii colective, de apartenenta la grupul clasei;

·    Disponibilitatea grupului de a accepta pluralitatea punctelor de vedere exprimate in interiorul sau ori in relatie cu alte grupuri;

• Comunicarea /colaborarea grupului, dincolo de cercul clasei, cu alte grupuri ale organizatiei scolare, institutionalizarea raporturilor de parteneriat;

• Capacitatea de mediere a conflictelor s.a.Situatii din viata sociala a colectivului unei clase, care solicita folosirea de catre profesori a

unor metode obiective de cunoastere a grupurilor:a) Preluarea de catre profesor a unei noi clase de elevi impune detinerea unor informatii

despre particularitatile colectivului respectiv, asa cum se prezinta ele in momentul inceperii colaborarii cu noul profesor.

b) Aprecierea gradului de participare a elevilor la activitatile colective ale clasei este de natura sa puna in evidenta, in ultima instanta, eficienta grupului. Metoda cea mai folosita in acest scop este metoda observatiei sistematice. Ea permite obtinerea unor informatii despre frecventa si diversitatea propunerilor, sugestiilor ori a opiniilor formulate in grupul respectiv, dar si stabilirea profilului comunicational-participativ si a profilului comunicational-interactional al grupului (de exemplu, cine cu cine comunica, cat, ce si cum se comunica).

c) Cunoasterea relatiilor interpersonale in interiorul grupului prezinta o deosebita importanta pentru aprecierea climatului existent in grupul respectiv. Randamentul si productivitatea unui colectiv scolar, dar si evolutia lui, depind in mare masura de natura relatiilor care se stabilesc intre membrii acestuia. Existenta unor relatii preferentiale pozitive intre elevi, a unor afinitati si a unor constelatii amicale favorizeaza colaborarile si induc o atmosfera destinsa de lucru. Tehnica sociometrica

reprezinta una dintre metodele des aplicate de profesori pentru a cunoaste aceste aspecte.d) Constituirea temporara a unor grupuri de munca, de creatie, de rezolvare a unor probleme

reprezinta o alta situatie in care profesorii selecteaza elevii care vor intra intr-un anumit grup pe baza aprecierii afinitatilor existente intre ei si a disponibilitatii lor de a colabora. Stabilirea tipului de personalitate interpersonala reprezinta o alta metoda care poate fi de folos in aceste scopuri.

III

BIBLIOGRAFIE:

1. Cristea, S., Constantinescu, C., Sociologia educatiei, Bucuresti, Editura Hardiscom, 1998;

2. Zlate, Mielu, Psihologia mecanismelor cognitive, Bucuresti, Editura Polirom, 1999;

3. Zlate Mielu, Introducere in psihologie, Bucuresti,Polirom, 1982.

IV

CUNOAŞTEREA TEMEINICĂ A COLECTIVULUI CLASEIDE ELEVI

Profesor : Ghiold Elena

- 2015-

V