Trei feţe de Lucian BlagaCopilul râde:"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"Tânărul cântă:"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"Bătrânul tace:"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Ghimpii  de Lucian BlagaEram copil. Mi-aduc aminte, culegeamodată trandafiri sălbatici.Aveau atâţia ghimpi,dar n-am vrut să-i rup.credeam că-s muguri – şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine.O, câţi ghimpi, câţi ghimpi aveai!dar n-am voit să te

Zgomotocicleta de Constanţa BuzeaCând trec cu zgomotocicleta mea pe stradă,Voi cu mirare-n urma mea priviţi,Alunecând de-a valma în zăpadăŞi ridicându-vă cam zgomototoliţi.

Că motoraşul zgomotocicleteiPanpăcăne şi pârâie, cumplit e!Da'-mi place să le înspăimânt pe fete,Care mă ceartă zgomototolite. Degeaba lumea mă vorbeşteleşte,Eu sunt un zgomotociclist tenor,Care vă supără, dar vă şi-nveseleşteInterpretând un vals la zgomotor...

Cântec de adormit Mitzura de Tudor ArgheziDoamne, fă-i bordei în soare, Într-un colţ de ţară veche,Nu mai nalt decât o floareŞi îngust cât o ureche.

Şi-n pridvor, un ochi de apăCu o luntre cât chibritul,Ca-n crâmpeiul lui să-ncapăCerul tău şi nesfârşitul.

Dă-i un fluture blajinŞi o broască de zmarald.Şi-n pădurea de pelin Fă să-i stea bordeiul cald.

Şi mai dă-i, Doamne, vopseleŞi hârtie chinezească,Pentru ca, mânjind cu ele,Slava ta s-o zmângălească.

Şi când totul va fi gataS-o muta la ea şi tata.

Orice copil de George Țărnea

Orice copil are o ţară,Orice copil are părinţi,Descoperind din vară-n varăAlt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are un leagăn,Orice copil crede-n poveşti,Adăpostind o lume-ntreagă-nCuraţii ochi copilăreşti.

Orice copil are sub geneŞi stropi de rouă şi gheţari,

Copilărie de Ana BlandianaDin oglindă mă privea un trup firavCu claviatura coastelor distinctă,Inima-apăsa pe clape gravŞi-ncerca să-apară în oglindă.

N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă (Precum inima salcâmului din geam Coşul pieptului de crengi o face frunză).

Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacă E aievea cântu-i uniform, Şi ca nu cumva în somn să tacă, Mi-era frică seara să adorm.

Galben copil, oprit în pozăde Nichita Stănescu

Galben copil, oprit în poză şi-nrămatfără suflare şi dormind,ţi-aş spune-un basm adevăratcălare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?Cu ce săgeată, cu ce floare?Beau apă azi din curcubeu,el singur nu mă mai doare.

Căutaţi-mă pe sub potcoava lui,săpaţi întruna şi adâncpoate-o s-ajungeţi voi întâi

Copilărie de Rainer Maria RilkeCurg ale şcolii ore nesfârşite,cu temeri şi-aşteptări învolburate.O, timp ce trece greu, singurătate...Şi-afară: străzi răsună şi sclipescşi-n pieţe largi, fântânile ţâşnesc,iar prin grădini cresc lumi nebănuite...Şi-n haina de copil să treci prin toatecum nimeni n-a trecut şi nu va trece –O, timp ciudat ce tainic se petrece,o, grea singurătate.

Şi de departe să-i priveşti pe-aceibărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,şi pe copii, în altfel de culori trecând;o casă ici, un câine când şi când,încrederi, spaime mute amestecând...O, fioruri, fără rost tristeţi, o vis,o, nesfârşit abis.

Şi să te joci aşa: inele, mingi şi roată,în parcul care încet-încet păleşte,şi pe cei mari să îi atingi câteodată,sălbăticit de goană şi orbeşte ;dar liniştit, cu paşi mărunţi, spre seară,ţinut de mână strâns, să pleci acasă.

Juventus – Despre mine aș fi vrut să scriu despre tine  [fragment de poezie ] de Simona Popescu Aș fi vrut să scriu despre vârstele de atâtea feluri prin care-am trecut până acum, fără să-mi dau seama, despre cele ce ne-apropie sau ne despart de ceea ce suntem, de ceea ce rămânem cu adevărat; despre neputința de a vorbi despre tine însuți ca despre o ființă unitară, despre oroarea că-n orice timp prezent nu ești, de fapt, decât un intermediar, un precursor; [...] despre căderea în forma „fiarei bătrâne"; despre încăpățânarea cu care mergi împotriva valului știind că, oricum, te-așteaptă cristalizarea: în mamă, funcționar, lucrătoare sau trântor al uneia din diviziunile sociale ale muncii, producător și donator, rudă a cuiva care nici nu există încă...; despre umilința de a nu ști cine ești și ce vei fi și despre groaza că ai putea ști ce ești și ce vei fi și până când îți e dat a trăi.Despre răbdarea cu care încerci să împarți apele atâtor vorbe despre tine, care te bruiază, te micșorează, te împiedică, te falsifică, te destramă. De-aceea fugi din calea lor, te ferești, îi ocolești, căci n-ai nici o legătură cu ei. Ești nubil și inutil. Ca un linx privindu-se-n oglindă, stând la pândă. Te uiți la tine și parcă ți-e mai bine: sunteți doi, puterea crește... Ești recunoscător frumuseții tale că e, și-apoi uiți. Cutreieri moleșit tise și zade de aer, păienjenișuri și cețuri, turbioane, căutand nici tu nu știi ce. [...] Curgi în Himeria. Te-ntorci întreg și mut și-ți vine să cânți la trompetă, să lovești ușor un trianglu, să gâfâi pe-o bicicletă, să-noți pe sub apă cu ochi deschiși, să dispari într-un nor sclipicios. Te recunoști?Despre mine, dar mai ales despre tine june deoriundeșioricum, despre tine care ești la început și despre tine care te pregătești să părăsești jungla bogată, primejdioasă, peisajul selvatic, gonind ca un prost în savana pustie... [...]Despre cinismul tău de apaș, despre violența ta neputincioasă, despre tine blegule și fraierule, [...] nehotărât cu păr lung de aur, tocilarule, bărbătuș delicat, despre tine pisicuță-prostuță, despre tine mironosițo, despre tine hard-istule cu suflet de hulub, despre tine băiatule-fată c-un cercel lucind în ureche, despre tine fără pereche, despre tine adolescent evanescent, despre puterea ta, despre ticăloșia ta dar mai ales despre profunzimea chinuitoare și limpede cu care nu te vei mai întâlni niciodată.

Arhimede de Leonid DimovPleşuve moş, nu te speriaCă umbra ta n-are să vină,Îi vom găsi pe undevaO mai multiplă rădăcină.

Şterge-ţi triedrul înfloritDin unghi mai vag în colţul gurii,Odăi lichide ne-au foşnitPână-n tavan, cu holoturii.

Adună-ţi gândul circumscris,Ia şi nisip, că nu se vede:Soldatul care te-a ucisPare-n amurg tot Arhimede.

Lămpile gălbuie, de la Fondul Plastic Dau cofetăriei un lucit fantastic, Iar copila noastră, galeş durdulie, Vine la măsuţa-mi cu o sarailie. Coamele îi trece dincolo de şale. Are sub bluziţă două portocale

Iar sub gene lunge, ca de

Adolescenți pe mare de Nichita StănescuAceastă mare e acoperită de adolescențicare îinvață mersul pe valuri, în picioare,mai rezemându-se cu brațul, de curenți,mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare.Eu stau pe plaja-ntinsă taiată-n unghi perfectși ii contemplu ca la o debarcare.O flotă infinită de yole. Și așteptun pas greșit să văd, sau o alunecaremăcar pân' la genunchi în valul diafansunând sub lenta lor înaintare.Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultanau și deprins să meargă pe valuri, în picioare.

Cântec despre adolescența eroului de Nichita Stănescu

Adolescența e-o frânghie de aurpe care n-o poți tăia, dacă vrei, cu cuțitul.Adolescența e-o frânghie de aurlegând nadirul și zenitul.

E ca și cum s-ar desprinde mereu, prima oară,fiecare bătaie a inimii de trupul tău îndrăgostit,e ca și cum s-ar desprinde mereu, prima

Ar trebui de Ana BlandianaAr trebui să ne naştem bătrâni, să venim înţelepţi,Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornescŞi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,Să fim copii la naşterea fiilor noştri.Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Părându-mi rău de adolescenţăde Nichita Stănescu

Era o dungă albă pe atuncirăvăşită în piezişdinspre arbori spre trotuare.Noi treceam alunecândpaşii noştri atingândclipele rătăcitoare.

O, erai un om frumos,şi subţire, foarte palid!…Printre ochii tăi curgeaun mănunchi de aripi albe,parcă cineva pe suscu o coasă retezasedin spinarea lui Iisusaripe melodioase…

tu treceai mânjit pe aripişi cu pene şi cu fulgi.Unde eşti tu cel de-atunceaunde fugi?

.. un adolescent, care simte cum depășeste adolescența, este sfâșiat de melancolie ... și, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea, ca să-și poată începe „adevărata viață”. Mircea Eliade